SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI – noul Gura-de-Aur († 18 martie), “un apostol al Ortodoxiei” si “un stalp al Bisericii”

18-03-2014 Sublinieri

nikolaj-ikona

Familia ortodoxa, Nr. 3 (62)/2014:

Sfantul Nicolae Velimirovici – noul Gura-de-Aur

† 18 martie 1956

Poate ca cel mai mare scriitor bisericesc din veacul al XX-lea, judecand dupa coplesitoarea lui prolificitate si adancimea teologiei sale, este sfantul episcop al Ohridei si Jicei sarbesti – Nicolae Velimirovici. Indreptatesc aceasta parere cuvinte precum cele rostite despre el de un alt mare arhiereu contemporan. Sfantul Ioan Maximovici, facatorul-de-minuni, care l-a cunoscut in anii tineretii in seminarul din Bitola:

„un mare sfant, un Gura-de-Aur al zilelor noastre, a carui insemnatate pentru Ortodoxia vremurilor noastre poate fi asemanata doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapovitki)… Au fost amandoi dascali sobornicesti ai Bisericii pravoslavnice”.

Lui i se alatura, impreuna-glasuind, un alt mare stalp contemporan al Bisericii, de-Dumnezeu-cuvantatorul Sfant Iustin Popovici, care i-a fost urmator in duh:

justin-popovici-si-nicolae-velimirovici„El cugeta intru rugaciune, el filosofeaza intru rugaciune. Poti simti ca, printr-insul, graiesc sufletele purtatoare de lumina ale marile nevoitori ai Dreptei-slaviri, si mai ales minunatul suflet al Sfantului Simeon Noul Cuvantator-de-Dumnezeu. El il afla pe Dumnezeu intru rugaciune, si simte intreaga Zidire. In rugaciunea sa, tuturor se face partas”,

incheind cu indraznetele:

„e un al treisprezecelea Apostol, un al cincilea Evanghelist!”

Vladica Nicolae s-a nascut in ceea ce astazi so­cotim, pe buna dreptate, o alta lume – cea a Serbiei anului 1880, o tara proaspat iesita din stapanirea otomana, ce descoperea in aceeasi masura dulceata libertatii, dar si amaraciunea venita din gresita tra­ire a acesteia. In acei ani, de inflacarare omeneasca si, totodata, de reasezare a vechilor mentalitati, s-a format micul Nikola – intaiul-nascut al unei fami­lii de noua copii. De la mama sa, Katerina, va do­bandi insa acea asezare care ii va ramane pururea temei neclintit pe calea catre Dumnezeu — dupa cum insusi marturisea intr-una din scrierile sale, „Rugaciunile unui intemnitat” (1952).

In Manastirea Celie, unde mama sa il purta de mana, se va face inceput scolirii sale, laolalta cu cea data de Parintele Andrei – preotul si tot­odata dascalul satului, care a ingemanat preda­rea cititului, scrisului si a matematicii cu cea a Scripturilor si invataturilor Parintilor Bisericii.

Desi a incercat sa intre la Academia Militara, Nikola este respins datorita conditiei fizice — ni­mic altceva decat pronia lui Dumnezeu, caci de fapt tanarul cauta nu ostasia cea pamanteasca, ci cea a Imparatiei Cerurilor, „care nu se va lua de la el”. Dupa saracirea culturii omenesti pri­cinuita de jugul turcesc, scolirea apuseana (singurul model ramas acelei lumi) a patruns si in tanarul regat al sarbilor, iar fragedul vlastar al fa­miliei Velimirovici, insetat fiintial dupa cunoas­tere, s-a inscris la seminarul Sfantul Sava din Belgrad. Persoana bogat inzestrata de Ziditorul-a-toate, este incurajat de dascali sa continue pe linia invataturii, asa ca in 1908 isi da doctoratul in teologie (pe atunci, o adevarata marturie de capacitate intelectuala iesita din comun!) in Elvetia, la Universitatea din Berna. Isi continua scolirea academica la Oxford, iar in 1909 isi sus­tine al doilea doctorat, in filosofie, la Geneva, primit cu mult entuziasm.

Fara nici o exagerare, putem spune ca, ase­menea marilor Parinti Cappadocieni cu 1500 de ani in urma, Nikola primise tot ce avea mai bun de oferit lumea ca invatatura. Ajunsese bun cunoscator nu numai al culturii apusene, ci si a filosofiei orientului indepartat. Era o adeva­rata personalitate enciclopedica, cu o eruditie si adancime a gandirii socotite de toti o necovar­sita comoara de intelepciune.

Ar trebui zis si ca, prin aceasta, el a cunoscut si a inteles mai bine decat oricare alt contemporan tragica situatie duhovniceasca a lumii apusene:

„Europa, care a purtat de-a lungul veacurilor stindardul Crestinismului, a inceput sa se indeparteze de Hristos si sa se intoarca catre lumea aceasta, sa se intoarca dinspre Duh inspre materie, iar Evanghelia pe care au jurat si dupa care au trait intemeietorii culturii europene a inceput sa fie inlocuita de stiinta. In locul lui Dumnezeu s-a inaltat ca ideal si idol Omul”…

Dupa incheierea pregatirii lumesti, cade grav bolnav (suferea de slabiciune trupeasca inca din nastere). Pe patul de suferinta, se roaga cu inflacarare lui Dumnezeu, dorind sa se su­puna voii Sale:

„Doamne, daca doresti sa-ti slu­jesc, izbaveste-ma! Fagaduiesc ca, de ma voi in­sanatosi, ma voi face monah si voi sluji Bisericii Tale!”.

Asa ca, in acelasi an, primeste ingerescul chip al monahismului, devenind un an mai tar­ziu, la randu-i, dascal in seminarul belgradean.

In 1912 apare primul sau volum, o colectie de omilii numita „Predici la poalele muntelui” — caci, pentru a-l cita,

„daca Hristos a propo­vaduit noroadelor de pe munte, eu nu pot in­drazni decat sa o fac de la poalele muntelui”.

poza-sf-nicolae-velimiroviciAceasta smerita si miscatoare carte nu va fi de­cat cea dintai dintr-un lung sir de adanci scri­eri, ce ii vor deveni mai apoi definitorii. Ca das­cal de filosofie, logica, istorie si limbi straine in Belgrad, Arhimandritul Nicolae a ajuns in cu­rand o mare figura a literaturii sarbe, si nu mai putin un indragit povatuitor duhovnicesc — iar, nu peste mult timp, o personalitate internatio­nala mult-cinstita.

Indata dupa inceperea tragicului Prim Razboi Mondial, in toiul crizei internationale create, Patriarhul Dimitrie il trimite pe tanarul Arhimandrit Nicolae in Anglia si in America, pentru a infatisa Apusului cauza sarbilor pravoslavnici. Primit calduros de britanici, tine un sir de conferinte si omilii intampinate cu mult interes si simpatie, ce au ajutat nu numai „fi­ilor Sfantului Sava”, poporului sarb, ci si, mai cu seama, intregii Ortodoxii. I se recunoaste simbolic lucrarea savarsita prin decernarea a doua doctorate honoris causa, la Cambridge si la Glasgow. Anul urmator, Arhimandritul Nicolae trece oceanul si isi continua misiunea in America, la fel de rodnic. Cuvantul sau de capatai era indemnul la intoarcerea Apusului catre adevarata obarsie si temelie a intregii sale culturi si civilizatii: Hristos. Tot atunci are o vedenie, in care un inger ii descopera intoar­cerea sa dupa al Doilea Razboi Mondial in America si ajutorul pe care-l va da comunitati­lor bisericesti sarbe de acolo.

Cu dorul de tara in suflet, se intoarce la Belgrad in 1919, dupa zece ani de binevestire a evangheliei in acesti zori de „veac nou”, unde primeste o noua slujire din partea Bisericii: cea de episcop al eparhiei Jicei, Scaunul primei Arhiepiscopii Sarbe. Propovaduirea sa capata astfel o noua amploare si, in aceeasi masura, autoritatea arhiereasca, de urmas nemijlocit al Apostolilor. Sobornicitatea viziunii sale duhovnicesti, lipsita de marginirea unui „etnofiletism” ce prea des marcheaza lumea Dreptei-slaviri, se va­deste in vizitele lui din Athena, Constantinopol, Sfantul Munte. In 1930, ia parte la o conferinta pan-ortodoxa tinuta la Manastirea Vatopedi, unde se arata a fi un adevarat glas al Ortodoxiei, unindu-i pe greci, sarbi, rusi si bulgari.

Şi totusi, vietii sale, desi parelnic implinita, ii lipsea ceva. Asemenea Marelui Antonie si curelarului din Alexandria, Domnul, in pronia Sa, ii scoate in cale ceea ce-i mai trebuia pentru a atinge intreaga intelepciune: in Sfantul Munte, la Manastirea ruseasca a Sfantului Panteleimon, Vladica Nicolae il intalneste pe Staretul Siluan. Legatura de prietenie dintre cei doi uriasi, desi sporadica omeneste, ramane neintrerupta in duh – iar Vladica este unul dintre putinii care au inte­les cu adevarat, inca de pe atunci, marea masura a Staretului, pana la a-l face sa exclame:

„Siluan e mai mare decat toti ceilalti in iubirea sa!”.

Tot atunci, in Serbia, il va cunoaste pe tanarul ieromonah Ioan Maximovici, viito­rul Arhiepiscop, refugiat acolo impreuna cu Sinodul rus din exil. Intre cei doi era multa dragoste si pretuire, iar Vladica Nicolae in­demna adesea:

„Daca vreti sa vedeti un sfant in viata, duceti-va la Bitola, la Parintele Ioan!”.

nikolai-velimirovici2Simtind in duh apropierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Sfantul Nicolae, ca un nou glas ce striga in pustie”, a prorocit napasta ce urma sa vina, vestind tuturor ca vremea este de pocainta, „caci s-a apropiat Imparatia Cerurilor”. Este si ras­timpul in care asterne pe hartie unele din cele mai insemnate lucrari ale sale, precum „Proloagele de la Ohrida”, dar si „Simboluri si semne”, „Razboiul si Biblia” sau „Scrisorile misionare”.

In 1941, sfantul episcop este arestat de trupele germane ce cotropisera Iugoslavia, impreuna cu Patriarhul Gavriil, si trimis in cumplitul lagar de la Dachau. Acolo petrece peste doi ani, supravie­tuind, dupa cum marturisea apoi, doar din mila Maicii Domnului. Acolo alcatuieste si „Canonul de rugaciune si cerere catre Preasfanta Nascatoare-de-Dumnezeu”, cat si cele „Trei rugaciuni in um­bra baionetelor nemtesti”, un jurnal duhovnicesc.

Libertatea vine abia in 1945, odata cu intrarea Aliatilor in Germania. Desi tanjea dupa intoarce­rea in Serbia, din pricina valului de prigoana comu­nista ce matura intreaga Europa de Rasarit, Sfantul Nicolae se refugiaza silit in Anglia, si apoi – potrivit vechii prorocii a ingerului — ajunge in America.

Desi slabanogit de toate incercarile prin care trecuse, batranul Vladica isi continua lucrarea de propovaduire si marturisire a lui Hristos. Primeste, ca o ultima recunoastere omeneasca a staturii sale duhovnicesti, un al cincilea doctorat, din partea Universitatii Columbia. In America continua sa se faca „tuturor, toate”, uimind pe toti — citea, scria si vorbea curgator in nu mai putin de sapte limbi — „ca sa dobandeasca pe cei mai multi”.

La 18 martie 1956, Sfantul si de-Dumnezeu-graitorul Parinte Nicolae s-a mutat intru bucuria Domnului sau, in smerita sa chilie de la Seminarul „Sfantul Tihon”, pe cand se ruga. A murit, ase­menea iubitului sau Sfant Sava, Luminatorul Serbiei, in pamant strain, dar in 1991, sfintitele sale moaste s-au intors acasa, la Manastirea Lelici, la doar cativa kilometri de Manastirea Celie, unde se odihneste „ucenicul sau iubit”, Sfantul Iustin Popovici, care scria aceste cuvinte in 1961:

„Multumim, Doamne, ca in el avem un nou apos­tol! Multumim, Doamne, ca in el avem un nou evanghelist! Multumim, Doamne, ca in el avem un nou marturisitor! Multumim, Doamne, ca in el avem un nou mucenic! Multumim, Doamne, ca in el avem un nou sfant!”.

iustin-si-nicolae

Doua marturii despre Sfantul Nicolae Velimirovici

Sfantul Ioan Maximovici:

„Un apostol al Ortodoxiei” (1958)

Catre sfarsitul secolului trecut, in ceea ce pe atunci era mica Serbie, un baiat a fost adus la un episcop pentru o recomandare la Seminarul teologic. „Ce facem cu el?”, a intrebat episcopul dupa ce s-a uitat la el. „De ce am accepta acest copil firav? Nu va rezista acolo, va muri si vom arunca banii degeaba”. Totusi, vazand cat de insetat de cunoastere era ba­iatul, episcopul hotari sa-l trimita la seminar.

Asa se intampla de obicei: ceea ce pare ne­insemnat in ochii oamenilor este mare inain­tea lui Dumnezeu.

Acest copil era Nicolae, un mare sfant si un Hrisostom al zilelor noastre. Micul Velimirovici, crescand cu trupul, crestea si mai mult cu duhul. A absorbit toata cunoasterea stiintelor precum un bu­rete absoarbe apa. Nu una, ci mai multe scoli l-au avut de student. Serbia, Rusia, Anglia, Germania si Elvetia l-au avut in pamantul lor, precum o albina ce aduna miere. S-a silit sa dobandeasca Adevarul, nu numai sa acumuleze multe cunostinte. Bine in­temeiat in credinta ortodoxa, el tanjea de asemenea ca si intelectul sau sa se ridice spre inaltimile credintei.

Nu se indoia de adevarul de credinta, ci mai degraba cauta sa-si sfinteasca intelectul cu Adevarul si sa slujeasca Adevarul cu mintea, inima si vointa sa. Astfel, si-a dezvoltat intelectul pentru a se hrani nu numai el insusi din roadele sale, ci si altii. Pe cat se dezvolta intelectual, pe atat se dezvolta si duhovniceste. Neputintele sale omenesti au pa­lit cu vremea; un gigant duhovnicesc se maturiza, stralucind prin inteligenta si prin viata sa. Precum Sfantul Grigorie Teologul, „cautand adancurile Duhului, lucruri bune i s-au daruit lui”. Tanarul, care era atat de firav incat aproape ca nu fusese pri­mit la scoala, a devenit un mare dascal al Bisericii Ortodoxe, un propovaduitor al credintei ortodoxe, un intelept pastor, conducator spiritual al Serbiei, un stalp al patriei sale, un apostol al Ortodoxiei pe taramuri straine. Cugetand mereu la lucrurile de mare importanta, castiga intelepciune de pre­tutindeni – din stiinta, din natura si din intampla­rile din viata de zi cu zi. Cu toate acestea, mai mult decat toate isi lumina sufletul cu lumina dumneze­iasca, hranindu-si sufletul cu Sfintele Scripturi si cu rugaciunea.

Invata prin fapta si prin cuvant, in orice loc si tot timpul, si nu conta daca vorbea unui sin­gur om sau unor mii de oameni care il ascul­tau. Atunci cand se afla ca Episcopul urma sa vorbeasca undeva, oamenii se adunau in numar mare – credinciosi si necredinciosi, invatati sau mai putin invatati, batrani si tineri, profesori si studenti. Toti se foloseau de cuvintele sale.

Şi-a sfarsit viata pamanteasca in rugaciune si credem ca acum sta inaintea tronului ceresc al Mantuitorului lumii, pe Care cu credinciosie L-a slujit si Caruia acum se roaga pentru noi.

Milita Zernov:

„Un stalp ai Bisericii” (1975)

La putina vreme dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, prietenii mei americani m-au invi­tat sa le fac o vizita. Intre timp, aflasem ca Episcopul Nicolae locuia la Chicago, asa incat m-am hotarat sa-i fac o vizita, desi aceasta nu era deloc o calatorie simpla sau necostisitoare. Am telefonat la biserica sarba pentru a afla adresa sa si, spre bucuria mea, am aflat ca Episcopul tocmai ajunsese in New York, pentru o vizita de trei zile. Era un dar ceresc!

Ne-am intalnit. Imbatranise si era slabit, dar privirea ochilor sai negri era inca foarte patrunza­toare, ca pe vremuri, cand obisnuia sa vorbeasca cu cineva si privirea sa te patrundea in inima. Am ince­put sa vorbim despre viata in lume, despre Biserica, Rusia… „Preasfintia voastra”, l-am intrebat,

„oare suferintele si lipsurile din lagarele de concentrare ii omoara duhovniceste pe oameni sau ii trezesc? De exemplu, am cunoscut oameni, oameni credinciosi, care nu puteau aduna suficienta putere ca sa se roage. Toata puterea lor era concentrata pe o bucata paine, pe o ceapa, pe o cana de apa calda…”

Episcopul raspunse:

„In lagar se intampla asa: stateai intr-un colt si iti repetai continuu

«Sunt pamant si cenusa. Doamne, ia-mi sufle­tul!».

Dintr-o data, sufletul tau urca la ceruri si vedeai pe Dumnezeu fata catre fata. Cu toate acestea, nu puteai suporta si ii spuneai:

«Nu sunt gata, nu pot, du-ma inapoi!».

Apoi stateai ore in sir si-ti repetai

«Sunt pamant si cenusa. Doamne, ia-mi sufletul!».

Şi iarasi Domnul lua sufletul tau… Pe scurt, daca s-ar putea, as da tot restul vietii mele pentru inca o ora la Dachau!”.

sf-nicolae1Episcopul si-a ridicat capul si s-a uitat drept in ochii mei. Nu am putut suporta acea privire — ochii unui om care L-a intalnit fata catre fata pe Dumnezeu se uitau la mine…

Mi-a mai spus si asta:

„Gardienii veneau la mine si in bataie de joc ma intrebau:

– Crezi ca Iisus Hristos a fost Dumnezeu?

– Nu, le-am raspuns.

Incepeau sa rada si ma intrebau din nou:

– Asta inseamna ca nu mai crezi?

– Nu cred, dar in schimb stiu, le-am raspuns. S-au suparat si au plecat imediat. Dupa ceva timp, iar au vrut sa vorbim si au intrebat:

– A fost Iisus fiul unei evreice?

– Nu, am raspuns.

– Atunci al cui fiu a fost?

– Fiul Omului, am spus.

Şi nu au stiut ce sa mai raspunda”.

Episcopul Nicolae a fost un stalp al Bisericii Sarbe. Acum, dupa moartea sa, vede pururea pe Dumnezeu, fata catre fata…

Din “The New Chrysostom, Bishop Nikolaj Velimirovic” (St. Tikhon Seminary Press, 2011)

Traducere din limba engleza de Ieromonah Atanasie (Popescu)

 Material realizat de Radu Hagiu

nicolai-velimirovi

Va mai recomandam:

***


Categorii

Sfantul Ioan Maximovici, Sfantul Nicolae Velimirovici, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI – noul Gura-de-Aur († 18 martie), “un apostol al Ortodoxiei” si “un stalp al Bisericii”

  1. Recomand cartea Kalist Monahul. Acolo se gasesc insemnari despre Episcopul Nicolae..

  2. Pingback: Sfantul Nicolae Velimirovici despre CONSECINTELE PARASIRII LUI DUMNEZEU: “Iata, fratilor, pentru ce a trebuit sa vina marele razboi mondial” -
  3. Cand ingrop o rudenie, eu, cel viu, ingrop o parte din mine impreuna cu mortul. Si ma intorc acasa aducand in sufletul meu o parte din cel mort (Sfantul Nicolae Velimirovici). Ei bine, Hristos a varsat toate lacrimile pentru noi, fratii Sai, pana la ultima picatura. Hristos a varsat tot sangele pentru noi, fratii Sai, pana la ultima picatura. Nimeni nu va plati niciodata mai mult pentru noi decat a platit Hristos. Mortii nostri sunt vii in Hristos si vom cunoaste asta cand Hristos va intra in mormantul lumii acesteia pentru ultima oara.

  4. Pingback: SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI, NOUL HRISOSTOM, “Rugaciuni pe malul lacului”: “Sculati-va, o, pacatosilor si incepeti a suspina dinaintea Lui, fiindca doar mana Sa nu arunca cu pietre in voi” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: STII DE CE…? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate