SFÂNTA MUCENIŢĂ KIRANNA, luptătoarea pentru curăţie (+28 februarie)

29-02-2016 ~~Sublinieri~~

Familia ortodoxă. Nr. 2/2016:

Sfânta Muceniţă Kiranna, luptătoarea pentru curăţie

+28 februarie

În ziua de astăzi, când patimile trupului într-atât s-au înmulţit, încât au ajuns să fie socotite „obişnuite”, să vorbeşti nu doar de cununie, ci de feciorie sau de înfrânare pare ori ridicol, ori desuet, ori ceva imposibil de făcut. Şi, totuşi, avem pilda acelor luptători care s-au împotrivit până la sânge păcatului curviei, ştiind că, potrivit Sfinţilor Părinţi, „pentru singur păcatul acesta a prăpădit Dumnezeu lumea cea dintâi, în vremea Dreptului Noe“.

Muceniţa Kirianna, această nouă Thomaidă, s-a alăturat mulţimii mari de sfinţi bărbaţi şi femei care au iubit şi lăudat curăţia şi fecioria, şi prin vieţuirea şi sfârşitul lor au adeverit că toate acestea sunt cu putinţă în „Legea harului”. Şi Sfânta a primit ca mai bine să moară decât să-şi piardă neprihănirea, având credinţă neclintită că, aşa cum zicea Cuviosul Iosif de la Văratic, „atâta de cinstită şi sfântă este curăţia, încât de va muri cineva pentru curăţie, va fi mucenic”. (R.H.)

Sfânta s-a născut în satul Avisókka, astăzi denumit Ossa, lângă Tesalonic. Frumusețea ei exterioară se afla în desăvârșită armonie cu frumusețea ei lăuntrică, fiind înzestrată de Dumnezeu cu virtutea smereniei și a cumpătării. Sfânta Kiranna își petrecea viața sa virtuoasă alături de părinții ei. Însă urâtorul de bine, diavolul, o invidia pentru neprihănirea ei și, pentru că nu reușise prin gânduri viclene și păcătoase să o atragă spre rău și să o prefacă într-o unealtă a sa, a găsit o altă modalitate să tulbure bucuria celor dragi Sfintei și pacea sufletului ei tânăr și fecioresc.

Astfel, un ienicer turc, venit în satul ei natal pentru a colecta taxe, s-a îndrăgostit de aceasta, încercând să o cucerească prin tot felul de lingușiri. A început, deci, ticălosul să-i făgăduiască mulți bani și rochii prețioase, însă văzând că Sfânta nu ceda sub nici un chip și că, astfel, nu-și putea atinge scopul său, a trecut la amenințări că, dacă nu îl va accepta, o va supune la chinuri groaznice și o va omorî.

Stăruința ienicerului nu putea înfrânge convingerea creștină a tinerei fete. Aceasta își dăruise cu totul inima lui Hristos, de aceea nici nu auzea, nici nu lua aminte la promisiunile și amenințările lui.

“Sunt creştină şi Mirele meu este Hristos”

Astfel, într-una din zile, ienicerul, împreună cu alți confrați de-ai săi, a răpit-o pe tânără și a dus-o la un judecător din Tesalonic, unde a depus mărturie mincinoasă împotriva fetei, cum că aceasta ar fi făgăduit că se va lepăda de Hristos și se va căsători cu el. Părinții Sfintei au mers și ei în Tesalonic, dar temându-se de amenințările turcilor, s-au ascuns de privirile lor. Turcii au continuat fie prin lingușiri, fie prin amenințări să o constrângă pe Sfântă să-L tăgăduiască pe Hristos și să se căsătorească cu ienicerul turc, însă fără nici un rezultat.

Numai o singură dată a vorbit Sfânta Muceniță a lui Hristos, spunându-le:

“Sunt creștină și Mirele meu este Hristos, Căruia îi dăruiesc ca zestre neprihănirea mea. Pe Acesta L-am dorit și Îl doresc din tinerețea mea și pentru dragostea Mântuitorului meu Iisus Hristos sunt pregătită să-mi vărs și sângele, pentru a mă învrednici de bucuria cea veșnică. Ascultați cu luare aminte răspunsul meu și alt cuvânt în afară de acesta nu așteptați să vă mai spun”.

După acest răspuns, Sfânta Kiránna a tăcut și nu a mai răspuns la celelalte întrebări, ci cu multă smerenie și-a plecat capul, rugându-se în gând la Hristos să o întărească ca să poată răbda chinurile până la capăt. În acel moment, a uitat de toate tristețile vieții acesteia, iar inima i s-a umplut de mulțumire și de bucurie duhovnicească, încât credea că se află în Rai, dorind să primească grabnic moartea mucenicească pentru Hristos.

Văzând turcii credința ei statornică în Hristos și strălucirea chipului ei, s-au rușinat și au aruncat-o în temniță. Ienicerul însă a primit permisiunea guvernatorului cetății să intre în temniță ori de câte ori vroia. Mergea, deci, și o tortura pe Sfânta ca, fie să-l accepte, fie să o omoare. Și, ca și cum n-ar fi fost de ajuns aceasta, ienicerul mai lua împreună cu el și pe alți confrați ca să o chinuie cu mai multă sălbăticie. Sfânta nici nu-i privea, nici nu le răspundea, ci își pleca capul cu smerenie și, încrucișându-și brațele la piept, se ruga în tăcere.

“Mintea şi întreaga sa atenţie erau îndreptate spre Cer”

Turcii începeau cu lingușiri și făgăduințe, apoi, văzând că Sfânta nu-și schimbă hotărârea, continuau cu torturile, unul o lovea cu o bucată de lemn, altul o rănea cu sabia, celălalt cu picioarele și pumnii, încât o lăsau la pământ aproape fără suflare.

Pe timpul nopții, temnicerul o spânzura de subsuori și o lovea cu orice lemn găsea la îndemână până când obosea, iar apoi o lăsa atârnată în frigul iernii.

După ce îi trecea furia temnicerului, un străjer creștin se apropia de acesta și îl ruga să-i permită să o slobozească pe Sfântă din legături. „Sfânta avea atâta răbdare, pace și tăcere, încât aveai impresia că altcineva suferea, nu ea. Mintea și întreaga sa atenție erau îndreptate spre cer”.

În aceeași temniță erau închiși și alți creștini, evrei și câteva turcoaice, care îl mustrau pe temnicerul nemilos și fără frică de Dumnezeu pentru cruzimea pe care o arăta față de tânăra nevinovată. Străjerul creștin, desigur, nu înceta nici el când cu binele, când cu dojana să-i amintească de judecata lui Dumnezeu, pentru a înceta tortura. Însă temnicerului, în loc să i se înmoaie inima, i se împietrea și mai tare, și cu cât îl rugau mai mult, cu atât acesta o lovea mai puternic. Veneau și ienicerii, care uneori o torturau, alteori încercau să o hrănească cu stafide și curmale ca să nu moară, însă Sfânta refuzând să mănânce, aceștia nici cu forța nu reușeau să-i deschidă gura. Temnicerii creștini încercau și ei, de asemenea, să o convingă să mănânce, dar nici de aceștia nu se lăsa convinsă. Sfânta Kiránna era hrănită și întărită de flacăra iubirii sale pentru Hristos, pe care o purta în inimă.

Chinurile cumplite au continuat vreme de o săptămână. În a șaptea zi, ienicerii au mers din nou în temniță și au schingiuit-o cu sălbăticie. Creștinul a început să-l mustre aspru pe temnicer și să-l amenințe că-l va pârî ofițerului turc, pentru că a permis, împotriva legii, să intre oameni străini în temniță ca să-i tortureze pe deținuți, lucru care nu se mai întâmplase niciodată. Turcoaicele, de asemenea, îi aduceau cuvinte de ocară, iar deținuții strigau cu voce tare împotriva lui. Văzând temnicerul tulburarea iscată, a căzut cu fața la pământ și a început să plângă.

“Fulgerul a căzut din cer…”

În acel moment s-a întâmplat o minune. Dintr-o dată, o lumină mare a strălucit ca un fulger pe acoperișul temniței și, după ce a învăluit trupul Muceniței, a umplut întreaga temniță, luminându-o ca și cum soarele intrase cu totul înăuntru, deși minunea se petrecea noaptea.

Văzând creștinii întâmplarea minunată, au strigat: “Doamne miluiește!”, evreii au căzut cu fețele la pământ pentru că nu puteau privi lumina, iar turcoaicele au strigat: “Ah, ah, păcatul sărmanei romeice ne-a ajuns, iar fulgerul a căzut din cer ca să ne ardă”.

Temnicerul, de teamă, a început să tremure și i-a poruncit creștinului să o coboare pe Sfânta, care era spânzurată. Apropiindu-se de ea, creștinul a găsit-o sfârșită; căci sfântul ei suflet se dusese la Domnul întru odihna cea veșnică, pe 28 februarie 1751. Lumina s-a retras încet încet, dar a rămas pentru multă vreme o mireasmă de nedescris. Străjerul creștin, luând cheile de la temnicer, a eliberat-o pe Sfântă din legăturile de fier, a acoperit sfintelei ei moaște cu multă evlavie și cinste și, aprinzând lumânări și tămâind, a rămas alături de ea până în zorii zilei următoare. Plin de bucurie, dădea slavă lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit să vadă asemenea fapte minunate și să îngrijească cu mâinile sale moaștele martirice ale Sfintei.

Dimineața, a răspândit vestea despre adormirea întru Domnul a Sfintei Kiránna și despre sfânta Lumină care a strălucit deasupra ei. Turcii rușinați s-au întors la creștini, dându-le permisiunea să ia cinstitul ei trup și să îl îngroape după rânduială, în afara orașului Tesalonic. Tot atunci, fragmente din hainele Sfintei au fost oferite credincioșilor în semn de binecuvântare.

De pe Pemptousia.ro