Cea mai subtila si mai periculoasa DIVERSIUNE
Vedeti si:
Dragostea în care cred:
CARACTERISTICA TIMPULUI NOSTRU
De două mii de ani și mai bine, creștinii sunt prigoniți… CONTINUU!
Scriu acest cuvânt cu majusculă, pentru că se ignoră tot mai mult în zilele noastre, pare să se uite cu totul aproape, că creștinii sunt permanent prigoniți, în primul rând, de… păcătoșenia lor! Ba, aș spune și mai mult: prigoana exterioară se comportă ca o diversiune.
De pildă, legiferarea păcatelor strigătoare la Cer, a celor care atrag o ploaie de boli cumplite (subiect ocultat de mass-media) înainte de venirea celei de foc, ne face pe noi creștinii să ignorăm păcătoșenia personală, Sodoma și Gomora inimii și minții noastre, părându-ni-se ele mai puțin ticăloase, că pălesc prin comparație cu ce se întâmplă în lume.
Repet: grozăvia legiferării spurcăciunii în lume pune în umbră starea lăuntrică; în raport cu imoralitatea tot mai grosieră a lumii, păcatul personal pare mai puțin ticălos și important.
Dar asta e o minciună și o diversiune fatală. Ea poate duce la o pieire lentă dar sigură, sufletul unui creștin. Căci prigoana stăpânitorului acestui veac este, cum am spus, continuă: fie direct, prin atacul duhurilor, atac cvasi-permanent, fie prin interpuși: oameni, instituții, etc.
De exemplu, spaima legiferării desfrâului celui mai josnic și alienat, pune în umbră și uitare desfrâul personal, al propriei inimi, îl face să pară insignifiant în raport cu globalizarea aberațiilor sexuale subanimalice. Pentru că sub asaltul culturii imaginii, fără să ne dăm prea mult seama, am ajuns să umblăm prin vedere, nu prin credință: ne uităm prea mult la televizor sau calculator și prea puțin în propriile inimi…. Toate site-urile și blogg-urile creștine sunt pline de evenimentele lumii și reacții la ele, și sunt de o sărăcie lucie în ce privește evenimentele propriei inimi și reacțiile la acestea….
Până și un personaj clasificat de istorici și mentalul colectiv ca eminamente politic ca C.Z. Codreanu, în Însemnările de la Jilava, memoriile sale de detenție, recitind Noul Testament, notează:
”Caracteristica timpului nostru: ne ocupăm de lupta dintre noi și alți oameni, nu cu lupta dintre poruncile Duhului Sfânt și poftele firii noastre pământești. Ne preocupăm și ne plac victoriile asupra oamenilor, nu victoriile împotriva Diavolului și păcatului.”
Celor ce n-au gustat Dragostea care a făcut lumea și omul, sfințirea li se pare o povară. Pentru cei care au gustat-O, nu există altă preocupare mai urgentă și importantă, altă nevoie a ființei, decât aceea de a oferi o inimă curată acestei Iubiri…
”Atunci când vor zice: pace și liniște (cei ce-și legiferează murdăria sufletească), atunci fără de veste va veni peste ei pieirea, ca și durerile peste cea însărcinată, și scăpare nu vor avea. Voi fraților nu sunteți în întuneric ca să vă apuce ziua aceea ca pe un fur. căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei; nu sunteți ai nopții, nici ai întunericului. De aceea, să nu dormim ca și ceilalți (care-și savurează succesul legiferării păcatelor), ci să priveghem și să fim treji. (1Tes. 5, 3-6)
Privind în propriile inimi ce vedem: noapte sau zi? Căci așa deosebim ai cui fii suntem….Nu privind spre lume….
Să fim treji față de Domnul, de dragostea Lui în noi, care aduce în suflet o sete și o foame, ce nu-și găsesc sațul decât în Cer…
Reacția fundamental creștină la ce se întâmplă în lume, la potopul de murdărie infernală de care se umple lumea, nu este cea politică sau civică, ci este cultura curăției lăuntrice desăvârșite, curăție imposibilă fără Hristos, curăție pentru care El și-a vărsat sângele pe Cruce….
Luptându-ne cu legiferarea murdăriei, am cam uitat să ne luptăm cu murdăria… Nici o Constituție nu poate opri fărădelegea și pe Antihrist, ci doar Duhul Sfânt care locuiește, cu bogăție, în inimile curate…
Va mai recomandam sa cititi:
- HARUL DUHULUI SFANT – SINGURA ARMA A CREDINCIOSILOR in fata lui Antihrist si a inaintemergatorilor lui
- SCRISOARE CATRE UN PRIETEN, LA POGORAREA SFANTULUI DUH
- Parintele Paisie Aghioritul: CUM SA DUCEM “LUPTA CEA BUNA” SI CUM SA SPORIM DUHOVNICESTE?
- Cuviosul Paisie Aghioritul ne arata CUM LUCREAZA DIAVOLUL LA NIVEL PERSONAL
- PLÂNGÂNDU-NE CĂDEREA, LA PORŢILE RAIULUI… Ce înseamnă PĂCATUL și care este POCĂINŢA ADEVĂRATĂ? “Este nevoie să-şi tragă sufletul pentru început, să-şi revină din zilnica alergătură, să se strămute de la observarea continuă a celorlalţi la observarea de sine, de la bârfirea a tot şi a toate la convorbirea cu sinele său…”
- “Inceteaza a te mai indreptati in pacate si ocupa-te de orbirea ta!“ AMAGIRILE CARE NE TIN ORBI SI CAPTIVI IN SOMNUL ADANC AL PACATULUI (II)
- “TU SĂ FII ATENT LA TINE ÎNSUȚI!” – Care sunt consecințele NEGLIJENȚEI și SUPERFICIALITĂȚII ÎMPRĂȘTIATE în viața duhovnicească? “Cu adevărat, lumea modernă nu a ajuns altceva decât o sită gigantică prin care Satana ne cerne”
- PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ca niste Denii ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. Si o meditatie la Evanghelia primei Denii (smochinul neroditor, lucratorii cei rai, darul care se va lua de la noi)
- “Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt”. DE CE A INTRAT OMENIREA IN IURESUL UNUI RITM DE VIATA DEMONIC SI IN GOANA AMETITOARE? Care trebuie sa fie graba crestinului in vremurile scurtate de acum?
- Pe cine mai intereseaza… VIATA LAUNTRICA? Sfantul Teofan Zavoratul pune degetul pe o inselare ultra-generalizata astazi: viata crestina “de suprafata”
- SFANTUL IERARH IGNATIE BRIANCIANINOV: Cursele stapanitorului lumii acesteia
- CUM SA TRAIM CU LUARE-AMINTE IN LUME, “cu candelele aprinse”, in asteptarea Mirelui
- Sfantul Ignatie Briancianinov: IMPRASTIEREA
- Sfantul Ignatie Briancianinov despre ISPITELE CRESTINILOR DIN URMA, cu puteri slabe, lipsiti de FORMARE DUHOVNICEASCA si asaltati de curse si sminteli: “Trairea vietii dupa Dumnezeu va deveni foarte dificila din cauza apostaziei generalizate“
- PARINTELE PANTELIMON DE LA SCHITUL GĂBUD (video) despre ZESTREA TINERETII ca “mod de a fi”, PRIETENIA CU DUMNEZEU, CONFORTUL AUTO-AMAGIRII si CURAJUL SINCERITATII fata de tine insuti: “Fuga inspre DISTRACTIE inseamna o FUGA DE SINE pentru ca, intalnindu-te cu tine, intra in CRIZA constiinta ta”
- PSIHOLOGIA DUHOVNICEASCA A PACATULUI “MIC” SI A PATIMILOR ASCUNSE IN INIMA, care au nevoie doar de un “bun prilej” pentru a rodi alegeri grave ireversibile. Viata noastra ca FUGA PERMANENTA DE CONSTIINTA si ASCUNDERE DE GLASUL LUI DUMNEZEU in “carnavalul asurzitor” al lumii
- “Adame, unde esti?”. CE AU FACUT ADAM SI EVA DUPA CADERE? CE FACEM NOI DUPA CE PACATUIM?
- OMULE, UNDE ESTI? De ce ne ascundem de Dumnezeu, de Adevar, de ce ne deranjeaza atat de mult smerenia? SA NE DESCHIDEM TOTAL LUI DUMNEZEU!
- “CRESTINUL DUPA INCHIPUIRE” si VIATA DUHOVNICEASCA FARISEICA: “Majoritatea oamenilor se tem sa patrunda mai in adanc in sufletul lor, ca nu cumva vreun monstru sa iasa din ei... Prefera sa faureasca o imagine inchipuita”
- FUGA OMULUI DE SINE INSUSI. Mecanismele de aparare in fata… adevarului. Mic indrumar psiho-duhovnicesc de CERCETARE LAUNTRICA
- Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?…
Mai clar nu se putea.
Inima curată zidește intru mine Dumnezeule si duh drept înnoiește in mine .
Super ziditor acest articol. La cata analiza si critica social politica exista acum pe internet, Facebook, etc…in care se implica lumea zilnic acest paragraf merita scris pe perete sa il vedem in fiecare zi:
“…grozăvia legiferării spurcăciunii în lume pune în umbră starea lăuntrică; în raport cu imoralitatea tot mai grosieră a lumii, păcatul personal pare mai puțin ticălos și important.”
Multumim Domnului pentru lumina!
Problema desfrâului este foarte, foarte simplă. Oamenii au relații trupești doar pentru plăcere, inclusiv heterosexualii, căsătoriți chiar, ce folosesc uneltele urâciunii, adică metodele contraceptive, pentru că le este lene să muncească în a crește pruncii concepuți. Lenea, lașitatea și egoismul de a trăi doar pentru sine sau doar în doi și nu și prin și pentru alții, ferirea de a îndeplini bucuria comuniunii duhovnicești a micii treimi omenești, pământene care este familia, nu identică, nu egală, dar care aseamănă și aproximează Marea Treime Dumnezeiască din Ceruri, Dumnezeul Cel Viu și Adevărat, sunt cele care conduc la desfrâu.
Omul este dotat cu un sistem reproductiv, nu unul de plăcere. Deci, scopul unic al relației trupești este conceperea pruncilor și nu plăcerea. Plăcerea este doar stimulentul care este dat pentru a impulsiona pe cei doi părinți să se dăruiască jertfelnic pentru a crește copilul (sau copii, se poate să fie gemeni) și astfel a îndeplini modelul treimic arătat peste tot în univers. Relația heterosexuală doar pentru plăcere chiar dacă este săvârșită în cuplu căsătorit este o formă foarte bine ascunsă și disimulată de malahie reciprocă între cei doi, care se folosesc de trupul celuilalt doar ca un fel de „păpușă gonflabilă”, doar că aceasta este făcută din trup uman carnal.
Lucru acesta nu este doar păcatul desfrâului, ci fi considerat chiar și un început de erezie a ateismului, întrucât este negată existența sufletului soției sau al soțului, considerând trupul doar ca pe o unealtă a plăcerii trupești, fără asumarea sufletului ce animă, ce dă viață trupului, prin neasumarea sufletului pruncului conceput, deci și a existenței Duhului Sfânt, întrucât Duhul Sfânt, Dătătorul de viață, dorește foarte mult să trimită duh dintru Sineși pentru a da viață trupului viitorului prunc, numai că cei doi refuză împlinirea comuniunii treimice a familiei.
Drepturi sau libertăți fără obligații sau responsabilități reprezintă libertinaj, nu libertate, fiind o cale a întunericului. Obligații sau responsabilități fără drepturi sau libertăți reprezintă dictatură și, de asemenea, reprezintă o cale a întunericului. Și atunci, ca să nu existe întuneric nici de-a stânga, nici de-a dreapta, există o cale luminoasă, la mijloc, a complementarității, a completării și a desăvârșirii reciproce între cele două. Există, deci, un sistem de echilibru între dreptul la plăcerea relației trupești și asumarea responsabilizării și a responsabilității de a crește copii.
Cei care au relații trupești doar pentru plăcere și nu asumă pruncii dovedesc un comportament al relațiilor trupești inferior sau cel mult egal, dar nu superior, cu al animalelor care asumă conceperea viitoarei generații sau care au relații trupești doar pentru plăcere. Până și la nivelul vegetal, pasărea sau insecta ce asumă nectarul florii asumă și polenizarea. Degeaba omul are știință, arte, forme diverse de comunicare scrisă și graiuri multe, articulate, de exprimare orală dacă dovedește că nu dorește să poarte chipul lui Hristos, chipul Sfințeniei Lui, prin sfințenia vieții omenești. Omul astfel se neagă și se denigrează pe sineși ca fiind fiul sau fiica lui Dumnezeu, un fel de sinucidere nevăzută, spirituală, afirmând prin comportament cum că ar fi doar o ființă animalică simbolică și vorbitoare.
De aici apare inclusiv și teama de moarte, pentru că omul are conștiință și judecându-se pe sine, prin conștiință, socotește dur, dar drept, că răsplata sau pedeapsa cuvenită și corectă pentru benevola îndepărtare prin păcate și patimi față de Dumnezeu și prin slujirea față de întunericul vrăjmașului diavol, după relativa moarte a despărțirii sufletului de trup, atunci când merge să dea examen cu Mântuitorul Hristos, este osânda în iad, pe care prin proprie voință și-o asumă din libertatea arbitrului lui.
O altă consecință a plăcerii desfrânate constă în piratarea și denaturarea puterii procreatoare sănătoase, tocmai din cauza desfrâului, existând cazuri în care cei doi soți au probleme majore în conceperea unui prunc sau au prunci născuți, dar cu probleme somatice și / sau psihiatrice. „Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea și al patrulea neam, și Mă milostivesc până la al miilea neam” (adică în veșnicie) „către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele” (Ieșirea, XX:5-6).
Leacul sau panaceul împotriva desfrâului și al tendinței de desfrâu este la fel de simplu ca și generatorul ei, adică el este conceperea pruncilor, dar nu oricum, ci doar cu binecuvântarea și derogarea dumnezeiești față de desfrâu, care sunt chiar Sfânta Taină a Cununiei, ce este săvârșită de Însuși Dumnezeu prin intermediul slujitorului Său, preotul care intermediază și oficiază materialnic Sfânta Taină a Cununiei, pentru care va avea răsplată cuvenită la timpul ei, pentru ca cei doi să devină unul, un singur tot unitar duhovnicesc numit familie, alcătuită din tată, mamă și copil.
Oamenii care, din responsabilitate pentru pruncul conceput și născut, încep să pună serios osul la muncă pentru a crește pruncul, încep, încetul cu încetul să conștientizeze că bucuria, fericirea și împlinirea sufletești de a vedea pruncul corect și frumos crescut, în duh și în trup, duhovnicește și trupește, datorită dăruirii jertfelnice altruiste, ce poate merge în unele cazuri și până la mucenicie pentru prunc, sunt sentimente puternice, de lungă durată ce se experimentează în duh, care este nemuritor și sunt mult superioare plăcerii relației trupești, care este doar pentru câteva clipe, trupul fiind muritor. Abia la o vârstă înaintată, atunci când poate au deja și nepoți și nepoate, oamenii conștientizează fericirea pe care au refuzat-o ani la rând prin desfrâu, o mare unealtă a vrăjmașului diavol, care întotdeauna caută sau atentează sau încearcă să mimeze, să contrafacă, să pirateze bucuria, fericirea și împlinirea duhovnicești prin marea minciună și proiecție holografică a plăcerii contrafăcute și iluzorii a plăcerii desfrânate.
Dumnezeu nu interzice relațiile trupești, ci El interzice falsificarea scopului relațiilor trupești, Scris este, în cartea Facerii din Vechiul Testament, „creșteți și vă înmulțiți”. Sfințenia și relațiile trupești nu sunt deloc reciproc excluzive. Aceasta o demonstrează, de pildă, exemplu elocvent al sfântului apostol Filip, care a avut 4 fiice, una dintre ele, Ermiona, ale cărei moaște se află la Efes († 4 septembrie niceeano-iulian anul 117), ea însăși fiind o sfântă mucenică a lui Hristos Dumnezeu-Omul, întocmai ca și tatăl ei. Deci, omul dacă vrea, poate a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, prin normalul vieții care este sfințenia, curăția, înfrânarea și autocontrolul, trebuie doar să vrea, Dumnezeu S-a făcut pe Sine la fel de mic ca omul făcut după chipul Său, luând formă de om, nu de înger, nu de serafim, ci de om și S-a jertfit pe Sine pe Cruce, pentru noi toți, pentru a reda șansa, pentru cine vrea, să se mântuiască. Doar să vrea.