NOUL MATERIC (I). “Omul nu se mântuiește decât prin smerenie adevărată”. PUTEREA POCĂINȚEI de a preschimba DESFRÂNAREA în SFINȚENIE și MUCENICIA PĂZIRII FECIORIEI. “Cel Ce m-ai zidit, miluiește-mă!”

20-04-2018 Sublinieri

Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte:

(fragmente)

ΧVIII

Spus-a Ammá Teodora:

Omul nu se mântuiește nici prin asceză, nici prin priveghere, nici prin alt fel de nevoință, ci numai prin smerenie adevărată. Căci era un anahoret care izgonea demonii și voind să afle de la ei înșiși prin care mijloc sunt alungați, [îi întreba]: „Prin post?” Iar ei îi răspundeau: „Noi nici nu bem, nici nu mâncăm.” „Prin priveghere?” „Noi nu dormim.” „Prin retragerea la pustie?”Noi trăim întotdeauna în locuri pustii.” „Ce vă face așadar să ieșiți [din oameni]?” Atunci au mărturisit: Nimic nu ne poate birui în afară de smerenie, care este arma de biruință împotriva demonilor.

XIX

Un monah de la mănăstirea Avvei Severian a fost trimis cu o ascultare undeva în părțile orașului Elefteropole. Și a fost găzduit în casa unui agricultor iubitor de Hristos ce avea o singură fată, a cărei mamă murise. Rămânând pentru scurtă vreme în casa lui, diavolul, veșnicul dușman al oamenilor, i-a sădit monahului în minte gânduri necurate către fată și, muncit [de acest gând], căuta prilej să cadă în păcat cu ea.

Dracul care seamănă războiul în oameni i-a oferit și prilejul potrivit. Plecând tatăl fetei în Ascalon cu treburi ce nu sufereau amânare și văzând [monahul] că în casă nu se mai afla nimeni, ci numai el și fata, s-a dus la ea, cu gândul de a o silui. Dar ea, văzându-l tulburat, aprins și gata să săvârșească fapta, i-a spus: „Frate, nu te tulbura și nici să faci ceva necuviincios cu mine. Tatăl meu nu se va întoarce nici astăzi, nici mâine; ci mai întâi ascultă ce am să-ți spun, și apoi ‒ Domnul știe ‒ voi face de bunăvoie cu tine tot ce dorești.” Atunci a început să-i vorbească cu multă pricepere: „Cu adevărat, de când ești în mănăstire, fratele și domnul meu?” „De treizeci și șase de ani.” „Ai mai fost vreodată cu o femeie?”, îl întrebă. „Nu”, îi răspunse, „de aceea vreau să cunosc. Și vrei, grăit-a aceea, ca în schimbul unui ceas [petrecut cu o femeie] să pierzi osteneala atâtor ani? Oare câte lacrimi n-ai vărsat ca să-ți păstrezi trupul nepătat și neîntinat înaintea lui Dumnezeu, și acum vrei ca toată osteneala ta s-o pierzi pentru o plăcere de câteva clipe? În afară de asta, ai suficiente mijloace să ne căsătorim și să mă întreții?” „Nu”, i-a răspuns fratele. „Într-adevăr”, i-a spus iarăși fata, „nu te mint: dacă o să mă necinstești, o să fiu pricina multor rele care vor veni asupra ta.” „În ce fel?”, a întrebat monahul. În primul rând”, răspuns-a ea, „îți vei pierde sufletul; în al doilea, de la tine se va cere și sufletul meu. Și-ți zic asta ca să știi; și luându-L ca martor pe Cel Ce a spus Să nu minți, te încredințez că, dacă mă vei necinsti, îmi voi lua viața, spânzurându-mă. Așa vei săvârși ucidere, și la Judecata [viitoare] vei fi tras la socoteală ca un ucigaș. Așadar, înainte de a fi pricina relelor ce vor veni asupră-ți, întoarce-te în pace la mănăstirea ta, și-mi vei fi foarte recunoscător.Venindu-și fratele în fire și deșteptându-se, a ieșit imediat [din casă] și s-a întors la mănăstirea sa. A făcut metanie în fața Egumenului făgăduind să nu mai iasă din mănăstire [niciodată]. După trei luni a plecat la Domnul.

Să știți, fraților, că așa cum Se silește Dumnezeu să-l mântuiască pe om din orice pricină, într-atât se silește și diavolul să-l dea pierzării spre sfârșitul vieții. Ați ascultat și ați văzut cum înțelepciunea fiicei, sau mai degrabă iubirea de oameni a lui Dumnezeu, nu a îngăduit ca fratele să cadă și nici ostenelile sale să se risipească.

XX

Povestea Avvá Casian:

A fost [odată] un Bătrân, de care avea grijă o fecioară sfântă. Și oamenii spuneau că „nu sunt curați”. A ajuns asta la urechile Bătrânului. Când [a simțit că] i se apropie sfârșitul, a zis Părinților: „Când voi muri, să-mi sădiți toiagul la mormânt; dacă va odrăsli și va da rod, să știți că am fost curat de femeie; iar dacă nu va odrăsli, să știți că am căzut împreună cu ea. I-au sădit toiagul și după trei zile a făcut rod și au slăvit cu toții pe Dumnezeu.

XXI

Frații [mei] adevărați, vreau să vă povestesc pocăința minunată și luminoasă a fericitei Taisia, a celei oarecând desfrânată, care s-a stins de îndată ce și-a împlinit pocăința. Căci cuvântul acesta e foarte folositor și aducător de mângâiere celor ce vor să se pocăiască de relele săvârșite în vremea nepurtării de grijă, pricinuind zdrobirea inimii pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu.

Fericita Taisia așadar a fost înzestrată cu o frumusețe trupească uimitoare și plină de strălucire. Dar de copil, mama sa a dus-o pe calea pierzării2; numele ei era cunoscut pretutindeni mulțumită frumuseții fizice, astfel că veneau la ea chiar și cei ce locuiau în depărtări; toți cei care treceau pe acolo și-i vedeau frumusețea nu se mai puteau sătura de ea, fiindcă o pasiune nebună, asemenea unui foc [nestins], se aprindea în inima celor ce-o vedeau. Și mulți își vindeau averea părintească numai să poată sta de vorbă cu ea. Iar cei neavuți își vindeau [până și] veșmintele ca să-și împlinească [aceeași] dorință.

Auzind Sfântul Serapion cel din Sidon3 că prin frumusețea fizică îi amăgește pe mulți spre pierzanie, s-a îmbrăcat în veșminte lumești, luând cu el bani, și s-a dus la ea. Când a ajuns acolo și a văzut-o, a scos o monedă și i-a dat-o. Iar ea i-a spus: „Să intrăm în casă!” Imediat ce au intrat, a văzut Starețul un pat înalt, frumos așternut. Urcând ea în pat, s-a așezat și l-a chemat și pe Stareț să vină lângă ea. Dar el o întrebă: „Nu există o odaie mai ferită?” „Există”, îi răspunse aceea. „Să mergem acolo!”, îi spuse Starețul. Dacă ți-e rușine de oameni”, i-a zis fericita, „aici nu ne vede nimeni; dar dacă ți-e frică de Dumnezeu, El ne va vedea oriunde ne-am duce.” La auzul acestora Starețul o întrebă: „Dar crezi cu adevărat că există Dumnezeu?” „Cred”, îi răspunse aceea. Iarăși a întrebat-o Starețul: „Crezi în Împărăție4 și în iad?” „Știu că și acestea există, i-a răspuns ea. Dacă știi toate acestea”, o întrebă Starețul, „de ce îi duci la pierzanie pe fiii oamenilor?” Iar ea, cu inima străpunsă de acest cuvânt și toată în lacrimi, se aruncă la picioarele Sfântului și îi zise: „Dacă tu crezi că mai există pocăință pentru cei păcătoși, lasă-mi, rogu-te, Sfinte Părinte, numai trei ceasuri; apoi voi face ceea ce voiești.” Iar el, arătându-i locul unde avea să-l găsească, a lăsat-o și s-a dus. Iar ea, adunându-și deîndată tot câștigul de pe urma desfrânării, l-a ars în mijlocul orașului, zicând: „Veniți voi, toți cei cu care m-am desfrânat, și vedeți cele în chip urât câștigate cum ard sub ochii voștri chiar în ceasul de-acum!” Și erau patru sute de litre de aur5.

După ce a ars totul, a mers acolo unde o aștepta Starețul. Văzând-o, Bătrânul a primit-o și a dus-o la o mănăstire de fecioare, unde a așezat-o într-o chilie pentru care a mijlocit el însuși. A încuiat ușa, a pecetluit-o cu plumb, lăsând doar o mică deschizătură, spre a pătrunde lumina. Starețul i-a poruncit Maicii6 mănăstirii să-i dea în fiecare zi un artos uscat și un mic pahar de apă. Și fericita i s-a adresat Starețului, întrebându-l: „Cum vrei să mă rog lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor pe care le-am săvârșit?” „Tu nu ești vrednică”, i-a răspuns Starețul, „să te rogi la Dumnezeu, nici să-I rostești numele cu buzele tale, nici să-ți întinzi mâinile spre El, căci buzele tale sunt murdare și necurate și mâinile tale sunt întinate de fărădelegi; ci doar să stai cu privirea spre răsărit fără să spui nimic altceva decât acest cuvânt: Cel Ce m-ai zidit, miluiește-mă! Și vreme de trei ani în acea chilie a făcut așa.

Milostivindu-se de ea, Starețul s-a dus la Avvá Antonie, fiindcă voia să afle de la el dacă Dumnezeu a iertat-o sau nu. Ajungând la el, i-a vorbit despre ea, iar Antonie cel Mare, deîndată ce a auzit, și-a chemat ucenicii și le-a spus: „Să ne închidem, fraților, fiecare în chilia sa și să ne rugăm cu osârdie lui Dumnezeu o zi întreagă, ca să vedem cui i se va descoperi lucrul pentru care a venit aici Avvá Serapion.” Făcând cu toții după poruncă și înălțând multă rugăciune, Avvá Pavel, cel mai mare dintre ucenicii săi, a luat înștiințare și a văzut un pat pregătit și plin de slavă. Trei fecioare cu lumânări aprinse vegheau în fața patului pe care se afla cununa cea neveștejită. Așadar, văzându-le pe acestea Avvá Pavel a spus: „Slava aceasta a patului și a cununii nu e a nimănui altcuiva decât a Avvei Antonie.” Atunci s-a auzit un glas, care a zis: Patul și cununa aceasta nu sunt ale Părintelui tău Antonie, ci ale Taisiei, care a fost oarecând desfrânată. La venirea dimineții, le-a povestit celorlalți visul pe care l-a avut. Cum s-a întors Bătrânul Serapion de la Avvá Antonie, a intrat cu bucurie în mănăstirea de fecioare, a deschis ușa chiliei, în care fericita era închisă, voind să o scoată afară; dar aceasta, dându-și seama de lucrul acesta, îl ruga zicând: Lasă-mă, Părinte, până la moarte în chilia asta pentru multele mele păcate, ca Dumnezeu să mă ierte! Atunci i-a spus Bătrânul: „Iată că Iubitorul de oameni Dumnezeu S-a milostivit de tine și ți-a primit pocăința.” Așadar, de îndată ce a scos-o de acolo, fericita i-a zis: „Crede-mă, Părinte, că din ziua intrării mele în această chilie, toate păcatele săvârșite de mine le-am așezat în fața ochilor asemenea unei poveri uriașe și nu m-am gândit decât la ele, rugându-L pe Bunul și Milosârdul Dumnezeu să mi le șteargă; și așa cum suflarea gurii mele nu a încetat, tot așa și gândul la păcatele mele nu s-a depărtat de la mine, până în ceasul de acum, când ai venit la mine. I-a spus Bătrânul: „Nu pentru pocăința ta Dumnezeu te-a iertat, ci pentru acest gând pe care l-ai nutrit, dăruindu-te lui Dumnezeu. A mai rămas deci împreună cu fecioarele [mănăstirii] încă cincisprezece zile, locuind singură; după împlinirea celor cincisprezece zile, înțelegând că peste trei zile avea să-i vină sfârșitul, s-a rugat lui Dumnezeu și, spre a-I mulțumi, a luat chipul [monahicesc]7. Căzând bolnavă pentru scurt timp, a adormit [somnul de veci], prin Harul lui Hristos, a Căruia este slava în vecii vecilor. Amin.

XXII

Despre fecioara luată captivă de perși

Ne-a povestit un Bătrân cum o fecioară a fost prinsă și luată captivă de un pers; aceasta era foarte frumoasă la trup. S-a rugat așadar stăruitor Stăpânului Hristos ca până la sfârșitul ei să fie păzită nestricată8. Și rugăciunea ei cucernică și bine-plăcută lui Dumnezeu a fost ascultată.

Într-una din zile, pe când încă mai zăbovea la masă, amețit de vinul care-l îndemna să-și împlinească pofta de a strica pe sfânta fecioară, după plecarea obișnuită a comesenilor, persul, care o luase prizonieră, nu înceta să o îmbie să se desfrâneze cu el. Așadar, fecioara aceasta sfântă, înțelepțită de Dumnezeu, Cel Care a înțelepțit-o și pe preacurajoasa Iudita împotriva tiraniei și neînfrânării lui Olofern9, a izbutit să facă la fel și acum cu [persul] acesta, gata să o siluiască pe mielușeaua lui Hristos. I-a spus cu ajutorul tălmaciului: „Ce n-aș da oare pentru a ajunge în patul stăpânului meu? Fiindcă eu încă de acum te iubesc ca pe un Stăpân ce ești, vreau să-ți încredințez un lucru minunat, pe care cei mai mulți nu-l cunosc, folosit de bizantini.” „Spune-mi”, îi zise acela. „Există o plantă”, îi spuse ea, „celor mai mulți necunoscută; dacă cineva o culege și, zdrobind-o, își va unge trupul cu lichidul din ea, sabia nu va putea aduce vătămare niciodată trupului celui uns.” Însă stricatul acela i-a zis: „Acum fă-mi pe plac și mai târziu, la vremea potrivită, o să-mi arăți și planta cu pricina.” Iar ea îi răspunse: „Nu poate face asta femeia care a fost stricată, ci doar fecioara care n-a cunoscut nunta și a rămas neatinsă; altfel planta miraculoasă, de care am vorbit mai înainte, nu are nici o putere pe câmpul de luptă.” Așa a lăsat-o în pace în seara acelei zile pe fecioara care, pentru moment, a scăpat de primejdia necinstirii.

În zorii zilei următoare el îi spuse: „Vino să-mi arăți planta de care mi-ai vorbit.” Iar fericita aceea ieșind numai cu el s-a prefăcut că a găsit planta dorită, și a zis: „Iată, aceasta e!” „Și de unde știi”, o întrebă bărbatul, „că are puterea de care mi-ai vorbit?” „Fărâmițeaz-o [cu mâna]”, i-a răspuns, „unge o parte a corpului tău, în orice loc vrei, încearcă cu sabia și vei vedea puterea ei.” La refuzul lui, Sfânta Muceniţă și preafrumoasa fecioară, dorind să se pună pe ea însăși în primejdie pentru apărarea nuntirii cu Stăpânul Hristos, a fărâmițat planta și și-a uns cu lichidul ieșit din ea gâtul, spunând aceluia: „Apucă sabia cu ambele mâini și lovește-mi cu toată puterea ta gâtul, și din aceasta vei afla lucrarea acestei plante: fierul nu mă va vătăma defel.” Cu voia lui Dumnezeu, el s-a lăsat înduplecat de cuvintele fericitei și, socotind că poate da dovadă de priceperea dobândită în război, a apucat sabia, a slobozit-o cu toată puterea asupra gâtului fecioarei și dintr-o singură lovitură i-a retezat sfântul ei cap.

Pricepând că sfânta fecioară și-a bătut joc de el, a început să scrâșnească din dinți: dar asta nu i-a folosit la nimic. Căci ea a împlinit scopul luptei sale, care a fost păstrarea fecioriei și, lăsând o pildă pentru cele ce doresc să nu-și piardă fecioria, a primit de la Hristos cununa nevoinței. Pentru aceea, iubiții mei frați, și noi s-o urmăm pe aceasta și cu năzuința de a dobândi castitatea, să ne împodobim și sufletul împreună cu trupul, ca să nu ne rușinăm în ziua Judecății lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia [I se cuvine] slava în veci. Amin.

XXIII

Ne-a povestit Avvá Teonas că în Alexandria, pe vremea Papei și Patriarhului Alexandriei Pavel, unei copile i-au murit părinții, lăsându-i o avere foarte mare; iar ea încă nu apucase să fie botezată. Așadar, într-o zi, pe când lucra în grădină, vede pe cineva care se pregătea să-și ia viața prin spânzurare. Aleargă deci la el și îl întreabă: „Ce faci, omule?” „Lasă-mă, copila mea”, îi răspunde, „pentru că sunt într-un foarte mare necaz.” „Să-mi spui tot adevărul”, îi zice copila, „și, pe cât îmi e cu putință, o să te ajut.” „Am foarte mari datorii și cei ce m-au împrumutat mă împilează, așa că m-am hotărât mai degrabă să mor decât să-mi trăiesc viața în felul acesta nenorocit”, îi spune el. „Mă rog ție”, îi zice copila, „ia tot ce am și plătește-ți datoriile, numai pe tine să nu te pierzi!” Luând [bani] de la ea, a întors datoria și și-a aflat slobozirea.

Ajungând ea la strâmtoare și neavând [cele de trebuință ca] să-și poarte de grijă, fără de părinți, a început de nevoie să se prostitueze. Spuneau unii: „Cine știe judecățile lui Dumnezeu și de ce îngăduie să cadă cineva?!” Însă după un timp s-a îmbolnăvit și, venindu-și în fire, s-a zdrobit cu inima, pocăindu-se. Le spunea vecinilor: „Pentru Domnul, faceți milostenie cu sufletul meu și rugați-l pe Papa [și Patriarhul Alexandriei] să mă facă creștină!” Însă cu toții o disprețuiau, zicând: „Oare cine o s-o primească de vreme ce nu-i decât o desfrânată?” Și era foarte întristată din această pricină.

În timp ce se afla în această stare, i se arată Îngerul Domnului sub chipul omului căruia ea îi făcuse bine și o întreabă: „Ce s-a întâmplat?” „Doresc să devin creștină”, îi răspunde aceea, „și nimeni nu vrea să mijlocească pentru mine.” „Nu te întrista”, îi spune acela; „o să găsesc eu pe cineva care să te ia sub a sa ocrotire! Și s-a întors cu alți doi Îngeri, care au luat-o și au dus-o la biserică. Schimbându-și din nou chipul, au luat înfățișare nobilă de augustali10; și i-au chemat cu adevărat pe clerici, adică pe preoții și pe diaconii rânduiți pentru aceasta. Și îi întreabă clericii: „Dragostea voastră se face chezașă pentru ea?” „Da, noi ne punem chezași pentru ea”, răspund aceia. Luând-o, așadar, au botezat-o; purtând veșminte albe11, s-a întors acasă, însoțită de ei; după ce au adus-o înapoi, s-au făcut nevăzuți. Iar vecinii, văzând-o îmbrăcată în alb, după plecarea acelora, au întrebat-o: „Cine te-a botezat?” Și ea le-a făcut cunoscute cele petrecute, cum că „au venit unii, m-au luat, m-au dus la biserică, au vorbit cu preoții, iar aceia m-au botezat”. „Cine sunt aceștia?”, au întrebat-o. Și pentru că nu știa să le spună cine au fost, s-au dus și au adus la cunoștința Papei cele întâmplate; chemându-i Papa pe preoții care-au botezat-o, îi întreabă: „Voi ați botezat-o pe această fiică?” Iar ei au răspuns: „Rugați de cutare și de cutare, persoane cu rangul de augustali, am botezat-o.” Trimițând Papa după ei, i-a chemat [la el]; din grija de cele dumnezeiești, încerca să afle de la ei dacă au fost chezașii12 fetei, iar aceia i-au răspuns: „Nu știm nimic, și nici nu ne-amintim să fi făcut vreodată așa ceva.” Atunci Papa a priceput sfințenia lucrului petrecut. Chemând pe fată, a întrebat-o: Spune-mi, fiică, ce bine ai săvârșit în viața ta?” „Eu”, răspunde aceea, „o desfrânată și un suflet sărman, ce bine-aș fi putut săvârși?” „Oare nu-ți amintești să fi săvârșit tu nici un bine cât de mic?”, o întrebă Papa. Nu”, a răspuns, „însă odată am văzut pe cineva gata să se spânzure pentru că era foarte strâmtorat de cămătari și atunci mi-am dat toată averea ca să-i plătesc datoriile.”

Acestea spunând, a adormit în Domnul. Și a spus Papa: „Drept ești, Doamne, și drepte sunt judecățile Tale!13

XXIV

Ne-a povestit Avvá Ioan, Egumenul de la Kellia14, că în Egipt era o desfrânată preafrumoasă și foarte bogată și căpeteniile [orașului] veneau la ea. Așadar, într-una din zile, ivindu-se un prilej, a mers la biserică și a voit să intre. Dar ipodiaconul, stând în ușă, n-a lăsat-o să intre, spunându-i: „Nu ești vrednică să intri în casa lui Dumnezeu, că ești necurată! Așa cum se certau, a auzit episcopul zarva și a ieșit [din altar]. Atunci i-a spus desfrânata: „De ce nu mă lasă să intru în biserică?” „Nu-ți este îngăduit”, răspunse episcopul, „pentru că ești necurată.” „N-o să mai desfrânez”, îi zise. „Când vei aduce aici averea ta”, i-a spus episcopul, „îmi voi da seama că nu mai desfrânezi. De îndată ce i-a adus averea, acesta luând-o a aruncat-o în foc; și a condus-o în biserică, în timp ce ea plângea și spunea: „Dacă aici mi s-a întâmplat așa ceva, oare dincolo ce am să pătimesc?” S-a pocăit și a ajuns vas ales.

_____________________________

NOTE:

1 Lev. 19, 11; Ieș. 20, 15.

2 În Antichitate prostituatele se împărțeau în mai multe categorii: 1) proprietara-administratoarea unei case de toleranță (care putea fi publică sau privată), 2) prostituate de scenă mai puțin educate (σκηνική) și cele care știau să cânte vocal sau la un instrument muzical (αυλήτρια) și 3) cele de jos, care își ofereau serviciile la cârciumi, băi publice sau case de oaspeți. La cele din categoria a doua această îndeletnicire se transmitea pe cale ereditară. Acesta pare a fi și cazul de față.

3 Vezi supra, povestirea XVII.

4 Scil. Rai.

5 1 litră = unitate de măsură ce cântărea între 327,45 și 419,16 grame; cu alte cuvinte o cantitate de peste 130 kg de aur.

6 În sens de Egumenă.

7 Ἐσχηµάτισεν (ΧΧΙ, 93).

8 Ἄφθορος (ΧΧΙΙ, 4).

9 Cf. Iudit. 13, 7-9.

10 Scil. Probabil funcționari imperiali, aflați în subordinea lui „Praefectus augustalis Aegypti”, regentul, comandantul roman (byzantin) al Egiptului; în jurul anilor 380-381, acest guvernator deținea în Egipt funcții și atribuții civile (Roger S. Bagnall, Egypt in Late Antiquity, PUP, 1993, p. 64; Chr. Haas, Late Antiquity. Topography and Social Conflict, The Johns Hopkins University Press, Baltimore și Londra, 1997, p. 72); în acord cu Edictul 13 din 539 al lui Justinian, biroul acestui guvernator cuprindea în jur de 600 de oficiali, însumând funcții civile și militare, avându-i în subordine pe guvernatorii celor șase provincii care alcătuiau Egiptul (Bernhard Palme, „The Imperial Presence: Government and Army”, în Roger S. Bagnall (ed.), Egypt in the Byzantine World 300-700, CUP, Cambridge, 2007, pp. 245 și 248-249).

11 Veșmintele specifice catehumenilor, purtate la botez și folosite spre sfârșitul vieții ca giulgiuri de îngropare.

12 Scil. nașii.

13 Ps. 118, 137.

14 Kellia a fost înființată în 338 de către Amun, cu binecuvântarea Sfântului Antonie cel Mare.

(din: Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte, Editura Sophia, 2016)

SFANTA TAISIA SAU “MISIONARISMUL” DURERII INIMII: “Vad ca satana joaca in fata ta si nu voi plange?”

SFANTA CUVIOASA SINCLITICHIA (5 ianuarie) NE INVATA…

Mireasma sfinteniei: CHIPURI MARTURISITOARE, MAINI MARTURISITOARE

INTOARCEREA MARIEI EGIPTEANCA si a FEMEII PACATOASE din Evanghelie, IN ADANCUL INIMII carora “Dumnezeu a vazut altceva”…

SFÂNTA MUCENIŢĂ KIRANNA, luptătoarea pentru curăţie (+28 februarie)

O alternativa crestina la “ziua indragostitilor”: SFANTA AGATA – model si ajutor pentru tinerii care duc LUPTA CU DUHUL CURVIEI si cu tentatiile lumii de azi. CURAJUL PAZIRII CURATIEI si PUTEREA MUCENICIEI: “Daca omul se va lipi de cele pamantesti, el nu va dori, nu va avea barbatia de a lupta pentru credinta”

“CUVINTE DIN INIMĂ” ALE FERICITEI STAREŢE MACRINA (I): “Diavolul se bucura atunci cand vede moleseala. Au venit vremurile din urma si de aceea eu voi lucra cu ceasul, ca sa nu pierd niciun minut pentru dragostea lui Hristos”

OMILIA LA INTAMPINAREA DOMNULUI (2018) a Mitropolitului Neofit de Morfou (audio, traducere). MAICA DOMNULUI, MIJLOCITOAREA SI INDRUMATOAREA NOASTRA: “Va rog sa aveti si voi o relatie cu Maica Domnului, nu o relatie de interes, ci una spre izbavire”. CUM A AJUNS IN RANDUL SFINTELOR FECIOARE O MAMA CU 4 COPII – BUNICA MITROPOLITULUI?

AVVA MOISE ETIOPIANUL CATRE AVVA PIMEN: “Putina vreme este osteneala, si de-a pururea odihna”. CUM DEVIN TALHARII SFINTI?

Sfantul Ioan Casian – o pilda de la avva Moise despre DREAPTA SOCOTEALA IN ALEGEREA SFATUITORILOR, despre DEZNADEJDE si despre COMPATIMIREA cu cei raniti de ispite si de patimi

SPICUIND SI TALCUIND FILE DE “EVERGHETINOS” SPRE FOLOSUL CELOR DE AZI, CU PROFESORUL ION PATRULESCU – conferinta Timisoara, 2008 (partea a II-a)

SFANTUL EFREM SIRUL – Cuvinte duhovnicesti trezitoare extrase din EVERGHETINOS

SFANTUL EFREM SIRUL: Cuvant catre cei ce in fiecare zi pacatuiesc si in fiecare zi se pocaiesc


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Curvia, Duminica Mironositelor, Maici duhovnicesti, Pateric, Pocainta, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “NOUL MATERIC (I). “Omul nu se mântuiește decât prin smerenie adevărată”. PUTEREA POCĂINȚEI de a preschimba DESFRÂNAREA în SFINȚENIE și MUCENICIA PĂZIRII FECIORIEI. “Cel Ce m-ai zidit, miluiește-mă!”

  1. Frumoase pilde, într-adevăr.

    ”Omul nu se mântuiește nici prin asceză, nici prin priveghere, nici prin alt fel de nevoință, ci numai prin smerenie adevărată.”

    Întoarcerea subită și totală a (ceea ce numim) „marilor păcătoși” dă măsura monumentalei mile a Domnului. În mai mare primejdie, poate, se află cei mulți, „micii” păcătoși, și dintre aceștia cred că în și mai mare primejdie „micii păcătoși” creștini, ba chiar și „practicanți”, cei care cred(em) că simpla prezență în Biserică și simpla credință seacă, nelucrătoare, ne va asigura veșnicia în pofida „micilor”: desfrânări, supărări, răutăți, sarcasme, enervări, invidii, rivalități, vanități, judecăți cotidiene, etichetări, stropituri cu venin, egoisme, individualisme, vanități, orgolii șamd șamd. Cei care uităm că aceste „mici” scârnăvii cotidiene nu se pierd, ci se imprimă în haina sufletelor noastre care se va vădi – să nu fie! – la momentul acela în care timpul nu mai poate fi întors că „nu este de Nuntă”.

    „Marii” păcătoși, cel puțin, au deplina conștiință a abisului în care se află – cu alte cuvinte au smerenia, aceea fără de care orice asceză, rugăciune, osana sau declarație devine, pur și simplu….nulă.

    Un incredibil fapt real care mie una mi-a dat enorm de gândit. Nu doar cu privire la marea iubire pe care Domnul o poartă marilor tâlhari/desfrânați/îndrăciți etc., ci și cât de mult înseamnă rugăciunea pt dușmani, de care uităm atât de des și de a cărei valoare, totuși, Domnul ne amintește sistematic Poate că dacă în loc să îi înfierăm pe vrăjmașii noștri (și cei mai crânceni dintre ei, inclusiv politicieni, milionari, procurori etc) pur și simplu ne-am ruga cu compătimire pt ei, poate altfel ar sta lucrurile, și doar așa am „sparge” negura groasă de ură care domnește peste această lume, și pe care, cu firicile și „sfânta” (haha!) noastră mânie nu facem decât să o îngroșăm de la zi la zi. Iată și minunea (de la 1,30 încolo):

    https://vimeo.com/9419540

  2. @Doroteea
    “și cât de mult înseamnă rugăciunea pt dușmani, de care uităm atât de des și de a cărei valoare, totuși, Domnul ne amintește sistematic”
    Foarte adevarat. De fapt abia atunci cand ne rugam pentru cei care ne-au nedreptatit, ne-au suparat si nu ne iubesc putem spune ca am invatat sa iertam si abia atunci invatam cum lucreaza rugaciunea asupra noastra si incepem sa ne eliberam de niste poveri.

    Unii călugări îmi mărturisesc că, uneori, ispititorul îi războieşte cu închipuiri desfrânate şi alte deşertă­ciuni. Ei, tocmai acest război li s-a făcut pricină să dobândească rugăciunea curată, pentru că au fost nevoiţi să-L roage pe Dumnezeu cu toată puterea lor. Atunci să vezi cum se învârte şiragul de metanii şi atât de curată se face rugăciunea, încât mintea este absorbită de Hristos.

    Un călugăr mi-a mărturisit că odată, în timp ce rostea rugăciunea, satana i-a îngreuiat atât de tare inima, încât credea că îl apasă o stâncă. L-a strâns atât de tare, încât nu putea să se roage nici cu gura, nici cu mintea. Atunci s-a gândit să facă semnul Sfintei Cruci. Dar în acea clipă diavolul i-a legat şi mâinile, ca să nu le poată mişca. Dar Dumnezeu l-a luminat să facă semnul Crucii cu capul. Aceasta a fost. Îndată satana i-a slobozit pieptul şi mâinile şi s-a făcut nevăzut. În acea clipă, călugărul a început să rostească cu mintea rugăciunea, repede şi curat. Când mi-a mărturisit aceasta, eu i-am spus:

    – Eşti dator satanei, pentru că te-a învăţat rugăciunea. Acum, străduieşte-te să nu o pierzi.
    https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/binecuvantata-rugaciune-mintii

  3. Pingback: NOUL MATERIC (II). Alte “cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte”: SFÂNTA PELAGHIA, marea desfrânată pocăită, CUVIOASA ISIDORA CEA “NEBUNĂ” și VĂDUVA care se ruga cu lacri
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate