“De multe ori, FOLOSIM OAMENII CA PE PAHARELE DE UNICA FOLOSINTA. Vedem in celalalt doar un OBIECT care ne este UTIL pentru satisfacerea nevoilor noastre, trupesti sau chiar spirituale. OMUL IL FOLOSESTE PE CELALALT, IL EPUIZEAZA, dupa care IL ABANDONEAZA sau IL ARUNCA LA COS”. Parintele Cezar Axinte despre UCIDEREA TAINEI OMULUI prin mentalitatea “utilitarista”, TRATAREA FEMEII, A SEMENILOR si chiar a lui Dumnezeu, CA OBIECTE DE CONSUM

Părintele Cezar Petru Axinte (Capela Tinerilor din Mamaia) – Nașterea Maicii Domnului, 08.09.2019

Transcrierea unui fragment:

[…] Nu stim mare lucru despre Maica Domnului – este invaluita in taina. Asa cum, in chip minunat, putem sa intelegem ca este si omul: atunci cand cunoastem pe cineva, cand suntem indragostiti de cineva, tocmai de aceea suntem indragostiti, pentru ca persoana aceea are multe taine, foarte multe taine, [este ea insasi o mare taina]. Pe masura ce noi epuizam persoana aceea, o folosim, avem o posesie din aceasta prin care o facem sa se obiectualizeze… In special in epoca noastra, femeia, sarmana, singura, si-a facut din aceasta o virtute: sa se obiectualizeze, adica sa se transforme intr-un obiect. Sigur ca si sub presiunea extraordinara acestei lumi, care este construita de barbati (…), o lume in care nu-si mai gaseste locul si isi cauta disperata locul, femeia a ajuns sa se obiectualizeze. Si prin aceasta sa se desacralizeze si, prin aceasta, sa se lipseasca de taina. Si dragostea, parca este marginita si daca este marginita, atunci nu mai este dragoste, ci este mai mult o inchipuire. Si de aici provine suferinta acestei lumi si strigatul acesta mut al femeii, care nu mai stie ce sa faca, sarmana, sa fie pe plac, sa fie iubita – asa cum ar trebui sa fie iubita, sa fie cinstita, in mod harismatic, dar iata ca nu mai primeste aceasta, pentru ca… “omul, in cinste fiind, n-a priceput…“. (…)

Taina nu este inaccesibila omului, dar este inepuizabila. Poate asta este pacatul omului: ca vrea sa epuizeze taina. Si in marile iubiri – si cele pe care le canta poetii, si cele pe care, poate, le-am trait noi – pacatul omului, pacatul omenitatii, pacatul naturii cazute a omului este acela ca vrea sa epuizeze Taina, se grabeste sa cunoasca, sa epuizeze Taina. Si omul face asta si cu Dumnezeu.

De multe ori, cei mai multi dintre cei care nu sunt in Biserica cred despre ei ca au cunostinte suficiente, sunt autosuficienti in legatura cu Taina Bisericii. Stiu de toate, au certitudini legate de Biserica, de Dumnezeu, de Maica Domnului si, de aceea, nu-i mai intereseaza [sau nu mai primesc alte cuvinte de invatatura, de indreptare – n.n.]. Este ca o iubire parasita, care aduce doar dezamagire. Un Hristos asteptand, indragostit de om si omul spune: “Te stiu, Te cunosc, Te-am epuizat, multumesc, nu mai vreau!” Acesta este cumva pacatul omului in raport cu omul si in raport cu Dumnezeu si in raspar cu ceea ce cere Dumnezeu: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

Ei bine, omul se grabeste sa-l epuizeze pe celalalt, se grabeste chiar sa-l inlocuiasca cu ceva care-l satisface din punct de vedere biologic, fara sa-l mai intereseze sa cerceteze taina in adanc. Sa ma iertati ca o sa spun un cuvant care poate fi foarte dur, dar, in orice caz, este real si n-as vrea sa fie smintitor. Astazi, omul, barbatul nu mai priveste la chipul femeii ca fiind delicat, ca fiind taina, ca fiind sublim, ci spune: “ce buna e!“.  Asta denota o grosolanie, o impietrire a inimii, care arata ca omul a obiectualizat pe semenul sau, ca barbatul si-a obiectualizat perechea sa, cu care are o complementaritate exceptionala, pe care Dumnezeu i-a randuit ca impreuna sa fie una, cu scopul de a se mantui. Si deci, obiectualizand femeia, barbatul zice ca este buna, ca o masina, ca o friptura, ca pe orice alt obiect, despre care zicem ca este “bun”, dar este bun numai atata timp cat ne face placere sau ne este util. Si omul a devenit utilitarist.

De multe ori, folosim oamenii ca pe paharele de unica folosinta. Pacatul omului este acesta, ca s-a departat de Taina. Nu mai este capabil sa se uimeasca de celalalt. Vede in celalalt doar un obiect care ii este util pentru satisfacerea nevoilor, fie cele trupesti, fie altele, chiar unele de ordin spiritual, dar omul il foloseste pe celalalt, il epuizeaza, dupa care il abandoneaza sau il arunca la cos. Aceasta este epoca in care traim, cumva mai dura si mai grosolana, cu inimile mai impietrite chiar si decat in vremea sclavagismului….[…]”.

Legaturi: