CUVINTE SENSIBILE SI INSPIRATE, la Nicula, in ajunul Adormirii Maicii Domnului, ale PS IGNATIE MURESEANUL, despre statornicia credintei, discretia si increderea desavarsite ale NASCATOAREI DE DUMNEZEU: “În chipul Fecioarei Maria aflăm ceea ce s-a pierdut în totalitate în lumea noastră mândră şi agresivă: compasiune, blândeţe, purtare de grijă, încredere şi smerenie” (VIDEO)

“Ea nu caută să propovăduiască sau să demonstreze ceva şi totuşi simpla sa prezenţă, cu lumina şi bucuria care o însoţesc, îndepărtează neliniştea problemelor noastre. E ca şi cum am fi fost plecaţi de acasă întreaga zi, una lungă, obositoare şi plină de nereuşite şi am fi revenit în cele din urmă acasă, unde totul se limpezeşte, se umple de acea fericire mai presus de cuvinte, care este singura fericire adevărată”.

Cuvant tinut de PS IGNATIE MURESANUL, arhiereu-vicar al Mitropoliei Occidentale la Manastirea Nicula, la Vecernia pentru Adormirea Maicii Domnului – 14 august 2016:

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

„.Ce fulger de lumină luminează în întregime noaptea aceasta, ce înger păzitor străluminează Adormirea Maicii celei încăpătoare de viaţă, ce cuvântări apostoleşti de Dumnezeu grăitoare, fericiţi prin îngroparea trupului primit de catre Dumnezeu, cum Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce din milostivire primi ca să se facă fiul acesteia, primeşte în palmele-I de Stapân sfântul suflet al acestei Preasfinte şi Preadumnezeieşti Maici, slujind-o” (Sf. Ioan Damaschin)

Începând cu vecernia din această seară am intrat în atmosfera, în ambianţa duhovnicească a sărbătorii, Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi, în timpul slujbei, mi-a venit în minte o întâmplare pe care am citit-o undeva: la un moment dat, un pelerin s-a dus într-un loc unde s-au nevoit foarte mulţi sfinţi, într-un loc binecuvântat, plin de har, unde Dumnezeu lucra minunat. Şi pelerinul acela a intrat în spaţiul binecuvântat şi a fost întămpinat de un grădinar. Şi grădinarul acela i-a spus: „Să ştii că aici este un loc subţire.” Pelerinul n-a înţeles şi îl întreabă: „La ce te-ai referit când ai spus că este un loc subţire aici?” Şi grădinarul îi spune: „Să ştii că în locul acesta nu este mult între el – locul acesta – şi Dumnezeu. De aceea e un loc subţire.” Putem spune şi noi că aici, la Nicula, este un loc subţire pentru că nu este mult între noi şi Maica lui Dumnezeu, între noi şi binecuvântarea ei minunată. De aceea toţi ne-am străduit timp de 2 săptămâni să adâncim taina aceasta atât de frumoasă şi pe care Părinţii Bisericii au lăudat-o în cuvinte cum noi nu suntem în stare. Nimeni, oricât am avea arta aceasta a elocinţei, a cuvântului binemeşteşugit, nu putem să ne apropiem de taina Maicii Domnului, de frumuseţea ei, de delicateţea ei, de dragostea ei. Şi, de aceea, aşa cum ne învaţă Părinţii Bisericii noastre, toţi trebuie să cerem cuvânt ca ea să ne inspire, ea să ne ajute să vorbim despre ea. Şi rostirea numelui ei, al Maicii Domnului, este un lucru binecuvântat. Erau oameni sfinţi care, atunci când îi rosteau numele Maicii Domnului, plângeau. De ce? Pentru că în rostirea aceasta minunată, în numele Maicii Domnului, este prinsă curăţia ei. Şi cine este vrednic să rostească numele acesta minunat? Şi oamenii sfinţi plângeau văzându-şi nevrednicia lor atunci când rosteau numele ei. Şi noi, şi eu, în primul rând eu, îmi declin nevrednicia în a vorbi despre Maica Domnului, despre cea care este cea mai minunată şi cea mai curată făptură omenească. Cea mai curată!

În ajunul sărbătorii de astăzi m-am gândit că este foarte potrivit, aşa cum Dumnezeu îmi dă putere şi Maica Domnului mă inspiră, să vorbesc despre o latură desprinsă din viaţa ei, de care poate nu reuşim îndeajuns să ne amintim şi să medităm: Maica Domnului este exemplul cel mai frumos de statornicie în credinţă. Credinţa Maicii Domnului întodeauna a fost rotundă, vie, adevărată; nu s-a impus prin nimic, n-a făcut caz de autoritatea ei, putea să spună că este Maica Celui Care este Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. N-a abuzat de acest statut, şi-a trăit credinţa fără zgomot şi într-o lucrare foarte tainică. Şi, mai presus de toate acestea, credinţa Maicii Domnului a fost una extrem de statornică.

Un gânditor, un teolog, un om rugător, plăcut lui Dumnezeu, surprinde foarte frumos această stare a Maicii Domnului, statornicia ei în credinţă, discretă, frumoasă şi care nu se îndoieşte, nu păleşte în faţa niciuneia dintre viforniţele care şi peste ea au venit. Ne spune acest rugător către Dumnezeu că

Fecioara Maria, Preacurata Maică, nu cere nimic şi primeste totul. Ea nu urmareste nimic si are totul. În chipul Fecioarei Maria aflăm ceea ce s-a pierdut în totalitate în lumea noastră mândră şi agresivă: compasiune, blândeţe, purtare de grijă, încredere şi smerenie. Acestea le vedem noi în chipul Maicii Domnului. Noi o numim Doamna noastră şi Împărăteasa cerului şi a pământului, însă ea – ce frumos! – se numeşte pe sine „roaba Domnului”. Ea nu caută să propovăduiască sau să demonstreze ceva şi totuşi simpla sa prezenţă, cu lumina şi bucuria care o însoţesc, îndepărtează neliniştea problemelor noastre. E ca şi cum am fi fost plecaţi de acasă întreaga zi, una lungă, obositoare şi plină de nereuşite şi am fi revenit în cele din urmă acasă, unde totul se limpezeşte, se umple de acea fericire mai presus de cuvinte, care este singura fericire adevărată.

Aşa este Maica Domnului. Credinţa ei a fost o credinţă vie, statornică. Şi vom vedea din toate pasajele, evenimentele legate de Maica Domnului. Sunt puţine. Maica Domnului n-a scris nimic, nu şi-a lăsat o biografie, nu şi-a lăsat nişte memorii. De ce? Pentru că viaţa ei a fost viaţa lui Hristos şi când iubeşti pe cineva te identifici cu el. Totul capătă sens în funcţie de cel pe care-l iubeşti. Nu mai contezi tu ca om, totul păleşte în faţa celui pe care tu-l iubeşti foarte tare. Conţinutul vieţii lui devine conţinutul vieţii tale. Tot ceea ce faci tu are referire la cel pe care-l iubeşti. Şi Maica Domnului de aceea a trăit discretă, smerită, pentru că viaţa ei era viaţa lui Iisus Hristos. Ea a trăit în smerenie.

În primul rând credinţa Maicii Domnului a fost o credinţă-întâlnire. Noi, în general, când vorbim despre credinţă avem aşa, anumite teorii mai sofisticate şi vorbim despre certitudini, despre o anumit set de convingeri. Complicat. Maica Domnului, din Evanghelie nu reiese că ar fi vorbit despre setul ei de convingeri, despre ceea ce credea. Nu. Credinţa Maicii Domnului a fost credinţă-întâlnire cu Hristos. La Buna Vestire Maica Domnului primeşte această întâlnire minunată, desăvârşită, dumnezeiască: în pântecele ei Îl zămisleşte, Îl concepe pe Dumnezeu-Omul, Cea de-a Doua Persoană a Sfintei Treimi. Şi, în urma acestei întâlniri, toată viaţa ei este imprimată de trăsăturile Fiului ei, de trăsăturile lui Hristos. Credinţa aceasta “întâlnire – nu poţi să crezi în cineva şi să nu te întâlneşti cu el. Noi mai spunem câteodată că ne rugăm acasă, avem viaţa noastră privată, nu-i nevoie să mă duc la biserică… Ba e nevoie! Că acolo Îl întâlneşti pe Dumnezeu, acolo Îl vezi pe Dumnezeu, în Euharistie, şi caută să te întâlneşti cu El. Asta înseamnă a fi un om credincios. Închipuiţi-vă că aţi vorbi despre cineva unei anumite persoane şi spuneţi: “Uite, omul acela e grozav, e minunat, îl iubesc aşa de mult, mi-e atât de drag!” Şi, îţi va spune celălalt: “Nu, nici nu vreau să-l întâlnesc.” N-o să-l convingi niciodată că tu îl iubeşti; pe cine iubeşti vrei să te şi întâlneşti cu el. Şi credinţa Maicii Domnului a fost întotdeauna o întâlnire cu Dumnezeu. Şi întâlnirea aceasta este ceva aidoma felului în care noi ne întâlnim cu o anumită persoană în viaţa noastră şi nu poţi să-ţi imaginezi viaţa fără întâlnirea cu acea persoană care a avut un rol esenţial în viaţa ta şi nu poţi să-ţi închipui, nu poţi să-ţi imaginezi că viaţa ta are un sens fără acea persoană. Aşa şi pentru Maica Domnului: credinţa ei a fost întâlnire.

Apoi, credinţa Maicii Domnului a fost rugăciune. Maica Domnului să ştiţi că n-a vorbit foarte mult; Maica Domnului s-a rugat. După ce s-a întâlnit cu verişoara ei, Elisabeta, primindu-L pe Dumnezeu, zămislindu-L pe Dumnezeu în pântecele ei, primind vestea aceasta de la Arhanghelul Gavriil, Maica Domnului se roagă, doxologeşte, dă slavă lui Dumnezeu pentru darul acesta şi credinţa ei este o credinţă-rugăciune. Aşa fac oamenii credincioşi, se roagă. Avem cântarea aceasta atât de frumoasă: Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu că a căutat spre smerenia roabei sale şi aşa mai departe, cântare pe care o avem încorporată în slujba utreniei şi intercalată de cântarea aceea minunată: Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii… Deci pentru Maica Domnului credinţa era rugăciune, era vorbire cu Dumnezeu, slăvirea darului minunat pe care l-a făcut cu ea prin întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Apoi credinţă-încredere. Când iubeşti pe cineva ai şi încredere în el. Cand spui ca tu crezi în cineva ai o încredere extraordinară şi ştii că la un moment de încercare sau de răscruce în viaţa ta te poţi bizui pe acea persoană. Credinţa Maicii Domnului a fost credinţă-încredere. La nunta din Cana Galileii nuntaşii se aflau într-un impas: nu mai aveau vin. Şi ce trist este să rămâi într-un impas de felul acesta, este foarte greu, că nu eşti onorabil în faţa invitaţilor tăi. Şi atunci Maica Domnului, aşa cum este ea atotmilostivă şi atentă la nevoile noastre, la grijile noastre, şi când suntem într-o încercare ea încearcă să ne ajute şi să pună o vorbă bună la Hristos. Şi Îi spune Domnului: S-a terminat vinul, nu mai au vin aici. Fă ceva! Şi Domnul îi spune: Femeie, încă n-a venit ceasul Meu. Sigur, poate ne gândim că un asemenea mod de abordare este unul rece, unul străin, dar pentru cultura vremii respective a te adesa cuiva cu acest apelativ de „femeie” era un semn de mare nobleţe, de foarte mare cinste. Astăzi, noi am demonetizat, am descărcat de semnificaţie acest cuvânt: “femeie”. Şi Maica Domnului nu se precipită, nu-şi pierde cumpătul în niciun fel, chiar dacă Hristos nu-i spune explicit că va face ceva. Maica Domnului ştia ce cere. Şi omul care are încredere în Dumnezeu stă şi aşteaptă până la împlinirea cererii pe care o are către Dumnezeu. Aşa cum a stat Maica Domnului: discretă, smerită, fără să facă valuri, fără să facă zgomot, să se impacienteze. Pentru că această credinţă a ei era o credinţă-încredere. Ştia Cui se adresează, ştia că Hristos n-o va lăsa, ştia că El poate să convertească, să schimbe orice moment de impas din viaţa oamenilor într-unul de mare binecuvântare. Totul este să ai încredere în Dumnezeu. Şi ce frumos ar fi ca cel puţin din încrederea pe care noi o avem în oameni – toţi avem câte un om căruia noi ne deschidem sufletul şi îi spunem că şi ai o încredere orbească, ştii că te ajută, ştii că nu te lasă la greu; şi Maica Domnului a avut o asemenea încredere – ce frumos ar fi să avem şi noi o asemenea încredere în Dumnezeu.

detaliul unei picturi de Elena Murariu

Apoi, credinţa Maicii Domnului a fost credinţă-iubire. La picioarele Crucii, Maica Domnului, cu sufletul cernit de durere, se uita la Fiul ei, care era răstignit de răuvoitori, de cei care, în loc să-I mulţumească, să-I fie recunoscători, toţi cei care L-au răstignit n-au făcut decât să împroaşte cu ură, cu dispreţ şi cu foarte multă nerecunoştinţă. Dumnezeu rămâne acolo, pe cruce, aşa cum rămâne El întotdeauna, oricât am încerca noi şi am vrea să-L coborâm pe Dumnezeu de pe cruce. El rămâne pentru că ne iubeşte şi Maica Domnului stă acolo la picioarele crucii cu sufletul îndurerat, dar şi plin de iubire pentru Fiul ei Cel dumnezeiesc. Sfântul Siluan Athonitul ne spune că nimeni nu poate să descrie ce era în sufletul Maicii Domnului când L-a văzut pe propriul ei Fiu răstignit pe cruce pentru păcatele noastre, ca să ne ducă pe fiecare dintre noi mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de slava Preasfintei Treimi.

Aceste lucruri noi le învăţăm de la Maica Domnului: credinţa ei statornică, frumoasă, minunată, fără zgomot, discretă şi fără niciun fel de spectacol.

[…]

Maica Domnului să ne inspire şi să ne ajute şi să avem toţi această credinţă pe care a avut-o Maica Domnului: credinţă-întâlnire, credinţă-rugăciune, credinţă-încredere, credinţă-iubire. Amin.

[va urma transcrierea celei de-a doua parti a predicii, despre lumea de azi]

Vedeti si: