ANTIHRISTUL – invatatura ortodoxa
PROFETII, VIZIUNI, INVATATURI
Inventarul articolelor de pe RAZBOI INTRU CUVANT care prezinta invatatura ortodoxa curata privitoare la Antihrist si care ne invata modul ortodox in care trebuie sa infruntam duhul antihristic deja prezent in lume, pe inaintemergatorii Antihristului, precum si… pe Antihrist insusi – ultima pentru cei care vor fi in viata atunci:
- DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA „AL DOILEA INAINTEMERGATOR AL VENIRII LUI HRISTOS” – cea mai buna sinteza pe aceasta tema
*
*
*
*
*
*
*
*
***
*
- Din profetiile Sfantului Nil Athonitul: “Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice… Peste tot vor fi piedici si sminteli” – Profetiile Sfantului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfarsitul lumii
*
*
*
(…) Omul va deveni atât de plin de răutate, atât de înjosit ca urmare a întărâtării şi stăpânirii patimilor celor josnice asupra sa, atât de împietrit la inimă, întunecat şi cu totul epuizat de singura grijă de a supravieţui, încât pentru viaţa duhovnicească el nu va avea nici bunăvoinţă, nici loc în inima sa. Nu va mai rămâne nici o călăuză duhovnicească, deoarece şi aceştia vor urma căile lumii. Bisericile lui Dumnezeu vor deveni fie goale, fie duhovniceşte profanate de către păstori nevrednici. La apogeul acestor suferinţe şi al haosului din lume va apărea Antihrist.
El va veni ca un făcător de pace, un conducător bun şi înţelept, care poate aduce lumea în rânduială. Cu toate acestea, de fapt, el va fi un vrăjmaş al tuturor, un urâtor a tot ceea ce este bun, un tiran şi un făcător de rău, un distrugător a toate; asemenea lui, lumea n-a văzut pe nimeni niciodată şi nici nu va vedea vreodată. Fiecare persoană va fi pecetluită; fiecare amănunt sau element al muncii sale şi al vieţii acesteia, ba şi fiecare cuvânt, fiecare mişcare a facultăţilor mintale va fi sub supraveghere neîncetată, astfel încât ea [persoana] nu va mai avea obiceiul de a cugeta la sine, de teamă ca nu cumva înfăţişarea feţei să reflecte fără voia sa ceva nepotrivit cu autoritatea conducătorului lumii, adică a Antihristului. Toată lumea va purta „măşti de piatră”. Toată munca, fiecare metru pătrat de pământ, fiecare bob de grâu va fi sub controlul lui Antihrist.
Vor fi dezastre naturale: valuri chinuitoare de căldură vor alterna cu perioade de ger aspru, seceta cu inundaţiile; tornade şi furtuni cumplite vor pricinui distrugeri înspăimântătoare; erupţii vulcanice, cutremure şi boli între oameni, animale şi plante; toate acestea vor fi atât de îngrozitoare, încât îi vor duce pe oameni la disperare. Pământul, nemaiprimindu-şi binecuvântarea pentru a da roade, va fi lovit de foamete îngrozitoare, şi astfel se va sărăci cu totul. Şi numai celor care au primit pecetea Fiarei, adică a Satanei, li se va îngădui să existe pentru o vreme, deşi în cele mai slugarnice şi josnice condiţii de sărăcie totală şi dispreţ pentru demnitatea umană, pe care omul a primit-o de la Făcătorul său. Toate se umplu de Antihrist: pământul, marea, aerul. Toate se vor face cu singurul scop de a înlătura cu totul numele lui Hristos din inima omului. Aceasta va fi cu adevărat o împărăţie drăcească pe pământ. Vor veni nenorociri cum n-au mai fost, un timp de agonie intensă nu numai pe pământ, ci în tot universul, căci ele [stihiile] sunt împreunate într-un singur plan al creaţiei, iar tot acest univers urmează să piară pentru ca, după aceasta, să poată fi îmbrăcat în nestricăciune, în statornicie, în veşnicie, după cuvintele Apostolului: Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune (I Cor. 15: 53)”.(…)
*
- “Mi-e frica, Parinte, tare n-as vrea sa ajung vremurile acelea! Ce sa fac?” – RASPUNSURILE SI VIZIUNILE NEINSELATOARE DESCOPERITE SFANTULUI LAVRENTIE DIN CERNIGOV
*
- Sf. Lavrentie de Cernigov: “Vor fi multi surzi si multi orbi…” (proorocii despre vremurile din urma)
*
- Sfantul Serafim de Viriţa: “Banii si inselaciunile lumii vor pierde mai multe suflete decat prigoana ateista!” (proorocii despre sfarsitul lumii)
*
*
*
- SF. IOAN MAXIMOVICI: “Va fi o apostazie generala si, pe deasupra, multi episcopi vor trada credinta” – PREDICA LA DUMINICA INFRICOSATEI JUDECATI – DESPRE ANTIHRIST SI SFARSITUL LUMII
[…] Antihrist va fi un om, iar nu diavolul întrupat. Cuvântul „anti” înseamnă „vechi” sau „în loc de” sau „împotrivă“. Acel om doreşte să fie în locul lui Hristos, să ocupe locul Său şi să aibă ceea ce ar trebui să aibă Hristos. El doreşte să aibă aceeaşi putere de fascinaţie şi aceeaşi stăpânire asupra întregii lumi. El va primi acea putere înainte de pieirea sa şi a întregii lumi. El îl va avea ca ajutor pe un mag care prin puterea falselor minuni îi va împlini voia şi-i va ucide pe cei ce nu recunosc stăpânirea lui Antihrist. Înainte de moartea lui Antihrist vor apărea doi drepţi, care îl vor da în vileag. Magul îi va omorî şi timp de trei zile trupurile lor vor rămâne neîngropate. Aceasta va fi cea mai mare jubilare a lui Antihrist şi a tuturor slujitorilor lui. Dar, deodată, acei drepţi vor învia şi toată oştirea lui Antihrist va fi în mare tulburare şi se va îngrozi, iar Antihrist va cădea deodată mort, omorât de puterea Duhului.
Dar ce se ştie despre omul-Antihrist? Originea lui exactă nu se cunoaşte. Tatăl este cu totul necunoscut, iar mama este o femeie stricată care se dă drept fecioară. El va fi evreu din seminţia lui Dan. Pentru aceasta avem semn că Iacov, murind, a spus că printre urmaşii săi “Dan va fi şarpe la drum, viperă la potecă, înveninând piciorul calului, ca să cadă călăreţul” (Facerea 49, 17). Aceasta ne indică metaforic că el va acţiona prin viclenie şi răutate. Ioan Teologul vorbeşte în Apocalipsă despre mântuirea fiilor lui Israel, că înainte de sfârşitul lumii o mulţime de evrei se vor întoarce la Hristos, dar din şirul seminţiilor mântuite lipseşte seminţia lui Dan.
Antihrist va fi foarte inteligent şi va şti cum să se poarte cu oamenii. Va fi fermecător şi prietenos. Filozoful Vladimir Soloviov[1] a lucrat mult ca să-şi închipuie venirea şi personalitatea lui Antihrist. El a folosit minuţios toate materialele existente pe această temă, nu numai ale Sfinţilor Părinţi, ci şi textele musulmane, şi a creionat acest tablou tulburător. Până la venirea lui Antihrist în lume, venirea lui este deja pregătită. „Taina lucrează deja” şi forţele care-i pregătesc apariţia se luptă, în primul rând, împotriva împărăţiei legiuite. Sfântul Apostol Pavel spune că Antihrist nu poate apărea până nu va fi îndepărtat „cel care o împiedică” (II Tes. 2, 7). Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte că „cea care o împiedică” este stăpânirea legiuită cinstitoare de Dumnezeu. Această stăpânire se luptă cu răul. „Taina” care lucrează în lume nu doreşte aceasta, nu doreşte lupta cu răul prin mijloacele forţei: dimpotrivă, ea doreşte stăpânirea fărădelegii şi când o va obţine, nimic nu va mai împiedica venirea lui Antihrist. El nu va fi doar inteligent şi fermecător, dar va fi milostiv, va face acte de caritate şi fapte bune pentru întărirea stăpânirii sale. Iar când şi-o va întări într-atât, încât îl va recunoaşte întreaga lume, atunci îşi va arăta faţa. Capitala pe care o va alege va fi Ierusalimul, pentru că aici Mântuitorul Şi-a descoperit învăţătura dumnezeiască şi Persoana, aici întreaga lume a fost chemată să guste fericirea binelui şi a mântuirii. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos şi L-a răstignit la Ierusalim. În timpul lui Antihrist, Ierusalimul va deveni capitala lumii, care i-a recunoscut stăpânirea.
Atingând culmile puterii, Antihrist le va cere oamenilor să-l recunoască drept cel ce a obţinut ceea ce nici o altă putere pământeană şi nimeni nu a mai obţinut vreodată şi va pretinde închinare ca unei fiinţe supreme, ca unui dumnezeu. Vladimir Soloviov descrie foarte bine caracterul activităţii lui Antihrist, ca a unui conducător de rang înalt. El le va face pe plac tuturor, cu condiţia ca aceştia să recunoască supremaţia puterii sale.El va crea condiţii de viaţă Bisericii, îi va îngădui să slujească, va promite că va construi biserici splendide, cu condiţia recunoaşterii lui ca „fiinţă supremă” şi ca lumea să i se închine. Va avea o ură personală faţă de Hristos. Va trăi din această ură şi se va bucura de lepădarea oamenilor de Hristos şi de Biserică.
Va fi o apostazie generală şi, pe deasupra, mulţi episcopi vor trăda credinţa, iar ca justificare, vor arăta spre starea strălucită a Bisericii. Căutarea compromisului va fi atitudinea caracteristică a oamenilor. Fermitatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căuta cu asiduitate să-şi motiveze căderea, iar răul, ca o moleşeală malignă, va susţine această stare generală. Oamenii vor avea obişnuinţa lepădării de dreptate, a dulceţii compromisului şi a păcatului. Antihrist va îngădui oamenilor totul, numai ca ei „căzând în faţa lui, să i se închine“. Nu este o atitudine nouă faţă de oameni: şi împăraţii romani erau gata să le redea libertatea creştinilor cu condiţia ca ei să le recunoască divinitatea şi suprema putere divină şi îi chinuiau doar pentru că ei mărturiseau că „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui Singur să-i slujeşti” (Matei 4, 9-10). Întreaga lume i se va supune şi atunci el îşi va descoperi faţa şi ura faţă de Hristos şi de creştinism. Sfântul Ioan Teologul spune că toţi cei ce i se vor închina vor avea un semn pe frunte şi pe mâna dreaptă. Nu se ştie dacă aceasta va fi cu adevărat un semn pe trup sau este o exprimare simbolică a faptului că oamenii vor recunoaşte şi cu mintea necesitatea închinării la Antihrist şi că întreaga lor voinţă îi va fi supusă, în timpul unei astfel de supuneri totale a întregii lumi – şi cu voinţa, şi cu conştiinţa – vor apărea cei doi drepţi de care am amintit, care vor propovădui fără teamă credinţa şi îl vor da în vileag pe Antihrist. Sfânta Scriptură spune că înainte de venirea Mântuitorului vor apărea două „sfeşnice“, doi „măslini arzători“, „doi drepţi“. Pe aceştia Antihrist îi va omorî cu puterile magului. Cine sunt drepţii aceştia? După Predania Bisericii, sunt cei doi drepţi care nu au gustat moartea: profetul Ilie şi profetul Enoh. Există o proorocire că aceşti drepţi Care nu au gustat moartea o vor gusta pentru trei zile, iar peste trei zile vor învia. Moartea lor va fi o mare bucurie pentru Antihrist şi pentru slugile lui. Învierea lor de peste trei zile îi va aduce într-o stare de nespusă groază, de înfricoşare şi tulburare. Atunci va veni sfârşitul lumii. […]
*
Cand batiuska vorbea despre vremurile de pe urma, spunea ca unii dintre fiii lui duhovnicesti vor trai pana in vremea Antihristului. Staretul zicea: “Au fost mucenici, si acum vor fi. Cei de pe urma vor fi mai mari ca cei dintai. Caci vor purta munci mai multe“.
*
*
*
[…] Cel mai important lucru pe care cineva îl poate dobândi în urma îndeletnicirii cu asemenea tip de literatura, este virtutea numita discernamânt. Atunci când avem în fata doua fenomene care pare sa fie exact la fel/asemanatoare sau întrucâtva similare unul cu cealalalt, virtutea discernamântului ne îngaduie sa vedem care dintre ele este adevarata si care este falsa: care dintre ele are duhul lui Hristos si care duhul lui Antihrist.
Însasi firea lui Antihrist, cel ce voieste a fi ultimul mare conducator al lumii si ultimul dusman al lui Hristos, este de a fi anti-Hrist – iar ‚anti’ nu înseamna numai ‘împotriva…’ ci si ‘imitatie a…’ ,’ în locul…’ Antihristul, dupa cum spun toti Sfintii Parinti în scrierile lor despre el, va fi cineva care-l va imita pe Hristos, adica care încearca sa-i amageasca pe oameni aratându-se pe sine ca fiind Hristos întors pe pamânt. De aceea, daca cineva are vreo conceptie neclara despre Crestinism sau citeste Scripturile în „lumina” propriilor sale opinii (iar opiniile proprii nu pot veni decât din “vazduh” (aer – nota mea – in sensul de “aerul vremii“, “opinia publica“, “gura lumii“), care “vazduh” numai crestin nu este acum), atunci acesta va ajunge la concluzii deosebit de anti-crestine. Vazând figura lui Antihrist, acesta va fi amagit sa creada ca el este Hristos […].
[…] Pe masura ce se apropie sfîrsitul lumii, este adevarat ca va veni o vreme de mari suferinte, aşa cum nu a mai vazut omenirea (Matei, 24, 21): va fi foamete, boli, cutremure, razboaie si zvonuri de razboaie, prigoane, proroci mincinosi si Hristosi mincinoşi, iar dragostea multora (inclusiv crestini) se va răci. Dar, în acelasi timp, Evanghelia se va propovadui tuturor popoarelor, iar cei care vor rabda pîna la sfîrsit se vor mântuiti cu ajutorul lui Hristos.
Raul din lume si credinţele mincinoase vor culmina cu domnia Antihristului, un stapânitor care aparent va aduce pacea în locul dezordinii mondiale, care aparent va fi Hristos, venit din nou pe pamînt, si care va domni din Templul reconstruit la Ierusalim.
Dar vor fi si oameni care îsi vor da seama de înselaciune. Mai ales doi proroci ai Vechiului Testament, care nu au murit, se vor întoarce pe pamînt – Ilie, care îi va converti pe evrei, si Enoh, care va propovadui celorlalte popoare. Scurta domnie a Antihristului – de numai trei ani si jumatate – se va sfîrsi cu alte neorânduieli si razboaie, în mijlocul carora Hristos Însusi se va pogorî din cer, precedat de semnul Crucii, iar lumea noastra va trece prin foc si se va înnoi din temelii, în timp ce trupurile mortilor se vor ridica din mormânturi si îsi vor regasi sufletele, ca să stea dinaintea lui Dumnezeu, la Judecata de Apoi. […]
*
[…] În al treilea rând, “mesajul” adus de OZN-uri este de natură să pregătească lumea pentru aparitia lui Antihrist; “mântuitorul” omenirii apostaziate soseste pentru a stăpâni lumea. Poate că vor sosi chiar din văzduh, pentru a imita mai bine venirea Mântuitorului (Matei 24,30; Fapte 1,11). Sau poate că “vizitatorii extraterestri” vor ateriza în locuri publice pentru a declansa o închinare “cosmică” în fata stăpânului lor. Sau poate că “focul pogorât din cer” (Apoc. 13,13) nu va fi decât o parte a marelui spectacol demonic rezervat vremilor din urmă. Oricum, mesajul adresat omenirii zilelor noastre acesta este: “mântuirea asteptati-o nu de la Adevărul crestin aflat prin descoperire dumnezeiască si nu de la credinta în Dumnezeu Cel nevăzut, ci de la vehiculele din spatiu”. Este unul din marile semne al vremilor de pe urmă acesta: … si spaime si semne mari din cer vor fi (Luca 21,11). […]
*
*
*
*
*
Toţi cei care vor primi pecetea (lui Antihrist) nu-şi vor găsi nicio clipă de linişte. Trebuie să vă câştigaţi o credinţă puternică singuri, cu răbdare, cu bunătate, cu dreptate. Să nu ne pierdem credinţa! Credinţă statornică şi Dumnezeu ne va ajuta. Fără rugăciune ne pierdem. Nu vă gândiţi la viitor. Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Să citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi în fiecare zi câte puţin şi Dumnezeu vă va lumina. Ulterior mintea voastră se va întări.
*
*
*
- PARINTELE DIONISIE IGNAT – de 6 ani impreuna cu sfintii (†11 mai 2004). VREMURILE DIN URMA – SEMNE SAU EXAGERARI? (I)
- PARINTELE DIONISIE IGNAT – VREMURILE DIN URMA (II): Despre U.E. si propaganda sodomiei
- PARINTELE DIONISIE IGNAT DESPRE VREMURILE DIN URMA SI ANTIHRIST (III): “Sa facem rabdare si sa ne pregatim, mai cu seama noi, poporul român!”
- PARINTELE DIONISIE IGNAT: “Daca au inselat pe capii Bisericii, sigur… s-a terminat, e sfarsitul”
- Cuviosul Dionisie de la Colciu risipeste tulburarea cu privire la actele electronice, pecetluire si vinovatie: “TOTUL ESTE VOINTA OMULUI… NUMAI CAND TI SE CERE O LEPADARE DE HRISTOS, ATUNCEA E PRIMEJDIE!“
- STARETUL DIONISIE IGNAT: “O sa fie schimbari mari. Conducatorii omenirii de astazi sunt hotarati sa distruga omul”. CE INSEAMNA ‘AL OPTULEA VEAC’?
*
*
*
- Monahul Arsenie Vliangoftis: CATRE O RELIGIE UNIVERSALA?
- CRESTINII IN FATA “NOII ERE” (“NEW AGE”)
- Regretatul Parinte Symeon de la Essex: NEW-AGE = MISCAREA LUI ANTIHRIST
*
Vezi si:
35 Commentarii la “ANTIHRISTUL – invatatura ortodoxa”
VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>