CINE A INABUSIT SAMANTA NEAMULUI ROMANESC? Parintele Cezar Axinte: “Focul e la gardul nostru, iar noi parca suntem inerti, paralizati, sufletul nu mai poate sa vad limpede”. OTRAVA UCIGASA A IDEOLOGIEI (NEO)MARXISMULUI si faurirea “OMULUI NOU” CARE IL VA INSTALA PE ANTIHRIST IN APLAUZE (audio + text)

Duminica a 21-a după Rusalii – Pilda semănătorului și Sfânta Cuvioasă Parascheva – Capela Tinerilor din Mamaia (14.10.2018)

Transcrierea predicii Parintelui Cezar Axinte:

“[…]

Semănătorul este Dumnezeu, după cum ştiţi, sămânţa Sa este Vestea cea Bună, Evanghelia, cuvintele acestea care sunt dătătoare de viaţă exact aşa cum o sămânţa care cade în loc bun va muri mai întâi, se va descompune acolo, dar din acea sămânţă care va putrezi acolo înviază o mlădiţă care va aduce rod însutit. Asemenea este şi Evanghelia care ne spune: Să moară omul cel vechi şi altoit pe Evanghelie să crească omul cel nou, să crească mlădiţa aceasta. Ştim şi am auzit în fiecare an cum aruncă semănătorul peste tot, s-a împrăştiat la toate neamurile până la marginile pământului Evanghelia, Vestea cea Bună, şi a căzut sămânţa aceasta în pământul pe care Dumnezeu, până la urmă, l-a făcut, sufletul omului, toate sufletele acestea pe care Dumnezeu le-a lăsat pe pământ de la Adam şi până la ultimul om, sufletele acestea reprezintă pământul în care Dumnezeu aruncă sămânţa, aruncă Evanghelia Sa.

Şi iată, au trecut 2000 de ani, Evanghelia a fost propovăduită până la marginile pământului, adică până la ultimul suflet ca depărtare de epicentru – Ierusalim, Constantinopol, Grecia, să zicem, ca focare de răspândire a cuvântului – până la cea mai mare distanţă şi, cu toate acestea, încă auzim astăzi de atâtea şi atâtea ori şi la milioane de oameni acest cuvânt, că toţi avem acelaşi Dumnezeu, că Dumnezeu este bun şi, dacă este bun, în chip necesar este obligat şa-i mântuiască pe toţi, că nu contează cum te rogi, cui te rogi, nu contează ce chip are dumnezeul tău sau în ce chip este viaţa ta duhovnicească, că toţi ne vom mântui cumva, nu-i aşa, indiferent ce vom face în viaţa aceasta, în ce fel vom crede şi în ce fel vom lucra, cum-necum Dumnezeu ne va mântui. Aceasta este, să zicem, în cel mai bun caz, o învăţătură stricată, ariană, o învăţătură care nu poate fi nicidecum mântuitoare. 

Este asemenea unei seminţe care a căzut într-un pământ care este numai piatră şi, până undeva, ţărâna care este peste piatră ar putea sa dea un colţ de rod, dar, neavând umezeală, bineînţeles că se usucă, sau pe o cărare, aruncată sămânţa, o călcăm în picioare și nu apucă niciodată să încolţească.

Sau, ne spune Mântuitorul pentru mileniul 3 cuvântul acesta, poate să fie sămânţa năpădită de spini, pentru că spinii aceştia sunt propunerea acestei civilizaţii post-moderne, nihiliste, în care trăim şi noi, pe care noi am alcătuit-o, până la urmă, care nu este ceva abstract, ci este rodul lucrului mâinilor şi minţilor noastre, civilizaţia aceasta care propune belşug şi plăcere, dar pentru care cere în schimb grijă. De aceea spune Mântuitorul că asemenea este sămânţa aceasta aruncată între spini şi o năpădesc spinii, care sunt dorinţa aceasta de a avea, de a poseda, de a trăi bine şi foarte bine, de a face niciun efort, nicio jertfă, de a satisface toate plăcerile minţii şi toate ne-voile noastre, adică şi cele pe care nu le voim, şi pentru toate acestea plătim cu o grijă aproape patologica, grijile care în cele din urmă ne duc la înfricoşare. Și, când se pune problema de mărturisit, mai bine să păstrăm statutul acesta pe care îl avem pentru că este dulce, este bun, nu ne putem lipsi de el, am investit toată sănătatea, toată tinereţea, toată inima noastră. Fiindcă, nu-i aşa, acolo unde este comoara noastră acolo este și inima noastră şi, dacă am investit în asta, asta ne reprezintă şi asta apărăm. Iar, când vine un moment de încercare, de ispită, de mărturisire, ce se întâmplă? Scaieţii năpădesc această sămânță şi nu reuşeşte să treacă.

Şi mai este un pământ bun, arat, mănos, îngrăşat, în care, dacă va cădea sămânţa, va aduce rod însutit.

S-a pus problema, întrebau unii: Bine, dar de ce risipeşte Dumnezeu sămânţa? De ce o aruncă în piatră, între spini, în locurile acestea în care nu va da rod? Dumnezeu ştie, bineînţeles, numai că nu vrea să nedreptăţească pe cineva, nu poate să Se lipsească de cineva, nu poate să nu iubească pe cineva, oricât ar fi de păcătos, Dumnezeu îl iubeşte pentru că poartă chipul Său, chiar dacă am putea să spunem că se scârbeşte de faptele sale, dar, pentru că poartă chipul Său, şi pentru acela Dumnezeu S-a suit de bunăvoie pe cruce şi S-a răstignit şi Şi-a vărsat scump sângele Său. Sângele cu care se blestemau evreii, cei care Îl răstigneau: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri. Iată, ei, răi fiind, demonizaţi la minte, se blestemau, iar Dumnezeu aducea binecuvântare şi spunea: iartă-i, Tată, căci nu ştiu ce fac, nu ştiu ce vorbesc, pentru că sângele acesta cu care ei se blestemau este sânge binecuvântat care îi poate mântui. Până astăzi îi aşteaptă şi poate că încă o să-i mai aştepte, încă o să ne mai aștepte Dumnezeu mult şi bine, până când va vedea că, totuşi, în lume se lucrează iubirea. Şi se lucrează iubirea în lume pentru că avem Liturghia, avem copii care se împărtăşesc, se nasc şi se vor mai naşte copii care se împărtăşesc din Trupul şi Sângele Mântuitorului, copii care vor îngroșa rândurile îngerilor şi ai sfinţilor, copii care vor da mărturie pentru noi şi despre noi, copiii aceştia care ne vor pomeni şi poate că mulţi dintre ei ne vor scoate de la întuneric. După cum îi vedem că sunt şi cresc ei şi că Dumnezeu răsfrânge asupra lor binecuvântarea Sa şi darurile Sale cele bogate putem crede că pentru copiii aceştia Dumnezeu mai ţine lumea.

De asemenea, mai este un cuvânt acolo. După ce le spune pilda aceasta ucenicii Îl întreabă: Ce înseamnă toate acestea, de ce le vorbeşti în pilde? Și este acolo o sentinţă care spune cam aşa: Vouă vă sunt date să cunoaşteţi pildele acestea, să vă fie tâlcuite, dar aceştia nu cunosc cuvântul lui Dumnezeu, nu-l înţeleg pe el, ca nu cumva să se întoarcă şi să se mântuiască. Ei zic că văd cu ochii lor, dar nu văd, zic că aud cu urechile lor, dar nu aud, inima lor şi mintea lor nu pricep cum sunt cuvintele acestea.

Vorbim şi astăzi în lume despre taina Întrupării Domnului, despre Buna Vestire, despre Fecioara Maria, despre pururea-fecioria ei, despre naşterea de la Duhul Sfânt a Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, despre Trupul si Sângele Său, care sunt mântuitoare, despre Trupul Său cel înviat pe care-L luăm şi noi şi care ne face nemuritori. Vorbim despre acestea in lume si iată că lumea rămâne lipită de cele ale lumii, se poticneşte de cele ale lumii. Cade sămânţa, este împrăştiată pe pământul acesta românesc de 2000 de ani şi iată că a venit o vreme când sămânţa cade lângă drum, pe piatră, lângă spini, şi nu mai rodeşte. A rodit sămânţa aceasta pe care a aruncat-o Dumnezeu în pământul acesta, în ceata aceasta care se numeşte poporul român, aşa cum îl numim astăzi, dar este o ceată pe care o găsim pe teritoriul acesta atât de vast de dincolo de Nistru şi până la greci, teritoriul acesta în care Dumnezeu a aruncat sămânţa creştinismului şi a rodit însutit şi înmiit… Iată că a venit un timp în care, deşi nu se mai pune problema să nu existe tipărituri, să nu existe informaţia – adică sămânţa ar avea şi pământ, şi umezeală, toate condiţiile, şi lumină, şi soare, nimic n-ar împiedica-o să crească, să rodească – şi totuşi ea nu rodeşte. Deci pământul acesta bun nu rodeşte. Nu mai există, oare, binecuvântarea lui Dumnezeu peste acest pământ bun? Nicidecum! Ci pământul acesta, sufletele acestea parcă nu mai au putere să primească cuvântul lui Dumnezeu.

Până la o vreme, poate cumva, ar declara omul despre creştinism că pare ceva plăcut, care dă bine din punct de vedere afectiv, emoţional, psihologic, este satisfăcător; dar nimic mai mult. Foarte mulţi, foarte-foarte muţi din cei care au auzit cuvântul lui Dumnezeu, care au primit sămânţa aceasta, nu mai rodesc deloc. Şi mi-am pus problema de ce, pentru că, până la urmă ne interesează nu numai abstract, ca o teorie, ca o învăţătură, fie ea şi creştină, Evanghelia, ci ne interesează Evanghelia pusă în lucrare, iar Evanghelia pusă în lucrare aceasta este, că de nu va cădea bobul de grâu pus în pământ și nu va muri, el nu va rodi. Dacă nu se va jertfi, el nu va rodi. Ce s-a întâmplat cu pământul acesta în mod concret, cu pământul acesta atât de mănos, atât de bun, care dă de atâtea sute şi mii de ani culturi-record, cum s-ar spune? În paranteză fie spus, m-am mirat în ultimii 10-20 de ani cum de România n-a intrat în incapacitate de plată, cum, fiind atât de jumulită, atât de împilată, n-a intrat în incapacitate de plată, auzind cum chiar fără irigaţii avem culturi-record la porumb, la grâu, măcar că 5kg de boabe de grâu fac cât o sticlă de cola sau de băutură din asta mai mult otrăvitoare, totuşi Dumnezeu, fără niciun fel de certare, ne dă culturile acestea şi România supraviețuiește.

Totuşi, ce s-a întâmplat cu pământul [sufletului românului]? Pământul acesta românesc a primit nişte substanţe ucigaşe, pesticide, care, până la urmă, nu au ucis nu doar dăunătorii, ci au ucis şi sămânţa. Aceasta este ideologia bolşevică, comunistă, care a fost aruncată aşa, peste o treime din suprafaţa pământului cunoscut şi în această suprafaţă a fost prinsă şi România, ţara noastră.

Şi de aici fac un salt: iată că, după 2000 de ani de creştinism, atunci când poporul român este chemat să se apere împotriva unei contagiuni care se răspândeşte cu puterea focului, este chemat să stingă focul, poporul ce face? Fiind cu totul şi cu totul paralizat de aceste substanţe toxice, nu mai poate da rod, nu mai poate mărturisi, nu se mai poate opune. Şi iată că este focul la gardul nostru, în faţa curţii noastre, ameninţă să ne ia foc hambarul şi casa şi, cu toate acestea, parcă suntem inerţi, paralizaţi, dar nu de frică, ci de nepăsare, paralizaţi de grijile noastre şi de aceste substanțe care au otrăvit viaţa acestei seminţe, care au otrăvit sufletul şi sufletul nu mai poate să vadă limpede.

De aceea şi spune Mântuitorul că ei privesc, dar nu văd, aud, dar nu înțeleg. Mintea primeşte nişte informaţii, dar nu există discernământ. Oare tabloul acesta pe care-l descriu Evangheliştii, despre care Mântuitorul Însuşi vorbeşte, seamănă cu ceva din epoca în care ce trăim? Da, bineînţeles, seamănă bine. Grijile acestea pentru toate nimicurile au copleşit atât de tare sufletul nostru, mintea noastră, încât nu mai suntem în stare să vedem, să distingem adevărul de minciună, lumina de întuneric, şi ni se pare că merg şi amestecate, dar spune Mântuitorul: ce amestec are lumina cu întunericul sau Dumnezeu cu Veliar, ce amestecare poate să fie între adevăr şi minciună? Aceasta este substanţa cea mai otrăvitoare pentru suflet, anume că sunt amestecate adevăruri relative cu minciuni absolute, iar adevărul care nu este o idee, ci este o Persoană, Adevărul-Hristos, nu este cunoscut. Evanghelia a fost propovăduită la toate neamurile, dar Hristos nu este cunoscut!

A spus Mântuitorul: oare când voi veni a doua oară, voi mai găsi credinţă pe pământ? A spus că este un semn acesta că Evanghelia se va propovădui la toate neamurile. Dar Şi-a pus întrebarea dacă oamenii Îl vor recunoaşte, dacă oamenii vor mai avea credinţă în Hristos.

Din păcate, profilul omului nou este acela care îl va instala pe Antihrist în aplauze. Să nu credeţi că sunt adeptul teoriilor apocaliptice sau, dacă vreţi, Apocalipsa nu înseamnă deloc vestea cea rea, ci vestea cea buna! Pentru că Apocalipsa înseamnă pământ nou şi cer nou, înseamnă descoperire, nimic nu va rămâne ascuns, ridicarea vălului, va fi o revelaţie. Aceasta este vestea cea bună, dar, în cadrul lucrării de mântuire a omului, ştim că Antihrist va pune stăpânire pe minţile, pe trupurile şi pe inimile oamenilor. Vor fi unii, puţini – Nu te teme, turmă mică! – care se vor opune. Nu ştim dacă noi vom fi acea generaţie, ştim doar atât, şi vedem aceasta, şi nu trebuie să fii prooroc – şi să nu mi-o luaţi în nume de prooroc, o spun de la Părinţi şi o spun pentru că este evident și pentru un om simplu ca mine – că omul nou, acela de care vorbesc Marx, Engels, Stalin şi toţi corifeii lui satan, omul nou acela se naşte sub ochii noştri, poate să fie şi dintre noi, poate să fie şi dintre copiii noştri, dar cu siguranţă omul nou va fi cel care, în aplauze, îl va înscăuna pe antihrist. De ce? Pentru că ştim că el nu va veni cu violenţă, nu va veni să se impună aşa cum s-a impus bolşevismul, măcar că el are că şi combustibil ura, un combustibil extrem de puternic. El va veni lup îmbrăcat în piele de oaie, va propovădui iubirea, înţelegerea, umanismul, să-i înţelegem pe toţi, să fim toleranţi cu toţi, va propune soluţii după ce va face disoluţii şi mulţi dintre noi – să nu fie, Doamne fereşte – şi dintre noi înseamnă dintre rudele noastre, iar asta înseamnă tot neamul omenesc, cu precădere neamul românesc – mulţi dintre noi vom aplauda şi-i vom scuipa pe aceştia zicând că sunt nebuni, zicând că iată, acesta este salvatorul lumii, acesta este mesia, un mesia fie politic, militar sau economic, care ne va rezolva problemele cu creditele, cu nedreptatea, cu injustiţia socială, cu insecuritatea socială, acesta va vorbi despre faptul că nu este drept ca 99% din averea pământului să se afle în mâinile a 1% din populaţia lumii. Toate lucrurile acestea care sunt atât de frumoase şi care fac astăzi platforma aceasta care produce ura între oameni.

Fiindcă, sigur că da, comunismul, bolşevismul n-a murit, doar s-a odihnit un pic şi acum, cu putere mare, şi cosmetizat, se năpusteşte cu putere mai mare asupra omului. Fiindcă, v-am spus şi repet şi o voi spune atat timp cat voi fi preot si Dumnezeu imi va ingadui: marxismul, ideologia aceasta, nu este o simplă doctrină, o simplă alcătuire de idei pentru articularea unui stat social, economic, pentru o organizare statală, ci este hulă împotriva Duhului Sfânt. Şi noi, cu toţii, cel puţin cei de 30-40-50 de ani, dacă n-am participat direct, am supt lapte de la părinţii noştri care erau contaminaţi de această toxină şi bineînţeles că şi noi, cu vrere sau fără voie, am primit-o şi ne-am desfigurat, ne-am “adaptat” ca să putem trăi cu această substanță ucigătoare.

Bine, veţi spune, dar daca n-am vrut, care-i vina noastră? Ei bine, despre asta este Evanghelia de astăzi! Dumnezeu n-a lăsat pe nimeni, n-a spus: tu eşti bolşevic, tu eşti securist, tu eşti activist de partid, tu doar făţăreşti creştinismul dar în inima ta ești prefăcut și fariseu, tu eşti tâlhar, tu eşti desfrânată, tu te dai sfânt, tu ai barba mare şi frumoasă şi îţi plac pupăturile de mâini dar în inima ta, cum spune Mântuitorul, mormânt văruit şamd. Deci Dumnezeu n-a lăsat pe nimeni să fie lipsit de iubirea Sa, adică de Sfânta Liturghie, cu scopul de a ni se dărui nouă Trupul şi Sângele Său, care nu e numai mântuitor, ci este şi vindecător. Că mai întâi trebuie să fim vindecaţi de moarte ca să putem spune că înviem şi că suntem nemuritori. Iar moartea aceasta [se arată în aceea] că pământul nu mai rodeşte. Pământul nu mai aduce roadă decât foarte puţin, şi am putea spune că suntem mai umani decât barbarii, deşi nu cred, dar asta e o altă discuţie. Un pic, aşa, ca o mlădiţă care străpunge cu puterea lui Dumnezeu, că ne-am mirat mereu cum un firicel ca acela poate să treacă prin beton să vină la lumină, să vină la viaţă. Dar degeaba se întâmplă aceasta şi există puterea lui Dumnezeu acolo, dacă puterile noastre sufleteşti au slăbit. Adică ce ar însemna că doar puţin umanism este în noi? Suntem civilizaţi cu ceilalţi, suntem cumsecade, dar nu asta cere Dumnezeu, pentru că aţi auzit la Apostol ce s-a zis, că nimeni nu se mântuieşte din faptele sale.

E foarte important să fim atenţi, vă rog din toată inima să ascultăm Apostolul cu mare evlavie, pentru că este antitoxină; pentru această otravă ucigaşă a marxismului avem Evanghelia, avem Scriptura, avem Noul Testament, cuvintele de acolo sunt cuvintele vieţii. De aceea insist să fie linişte, pentru că acele cuvinte au nevoie, ca să rodească, ca sufletul, ca pământul acesta să-şi dea toată puterea lui, toată concentrarea lui – Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta, din tot cugetul tău. Şi din aceasta vei iubi şi pe aproapele tău. Că e vorba de iubirea dintre Dumnezeu şi om. Dumnezeu aruncă – în sensul de împrăştie – darurile Sale cele bogate asupra tuturor. Dar numai unii, din păcate – mulţi chemaţi, puţini aleşi – numai unii vor putea sau vom putea să ne vindecăm de boala aceasta a noastră de care ne este atât de frică şi care circumscrie toate faptele, toate gândurile şi toate acţiunile noastre: moartea. Boala aceasta nu poate învinsă decât dacă inima noastră, dacă pământul aceasta pe care Dumnezeu l-a lăsat și l-a lucrat, primeşte sămânţa, primeşte Evanghelia şi, prin aceasta, primeşte şi darul credinţei şi, prin aceasta, primeşte şi Trupul şi Sângele Mântuitorului,care sunt vindecătoare şi mântuitoare.

Iată, acolo este asfalt. Cât nu ne luptăm să luăm bani, europeni, o luptă pe viaţă şi pe moarte, ne aruncăm oamenii prin puşcării, ne împrumutăm pentru sute de ani şi turnăm asfalt gros, gros de tot. Degeaba arunci sămânţa acolo, în asfalt că nimic nu va folosi. Dar, spun Sf. Vasile cel Mare și Sf. Ioan Gură de Aur că eu sunt dator ca măcar una… – ştiţi că am avut bisericuţa aceea mică dincolo şi era nucul acela subţirel câte degetul încât noi am mutat biserica un metru ca el să aibă puterea să crească. Nu de la noi, noi doar l-am ocrotit, Dumnezeu i-a dat puterea şi iată că a crescut; am plecat noi cu biserica şi el a rămas acolo şi e viguros şi trăieşte, pentru că este binecuvântarea lui Dumnezeu. Deci măcar dacă o sămânţă arunc, am datoria să o urmăresc cum creşte, am datoria să o ud, să fac toate cele de cuviinţă, iar Dumnezeu să-Şi pună binecuvântarea Sa şi să crească. Altfel, vom turna betoane peste betoane şi sămânţa nu va mai putea da rod.

Sigur că mulţi pot să spună şi or să spună că a vorbit frumos părintele, dar parcă e cam mult, şi cu slujba… N-ar fi mai simplu, aşa, să spună o poezie de Eminescu sau ceva şi să mergem şi noi la casele noastre? Da, ar fi mult mai simplu, numai că în cazul acesta ar trebui să mă fac agricultor sau păstor şi nu de suflete, ci de animale. Căci am această apăsare şi datorie pe care o înţeleg aşa ca datoria vieţii mele ca, din acest punct de vedere, măcar să mă pot duce în faţa lui Dumnezeu şi să spun: Doamne, am aruncat sămânţa peste tot. M-am dus şi pe autostradă, m-am dus şi în locuri în care Tu spuneai că nu va creşte nimic. Însă mă doare sufletul că iată un popor, un pământ atât de bun... Şi spune Simion Mehedinţi-Soveja – iată ce oameni, ce roadă a dat acest pământ! – că un popor și un individ, o persoană atât preţuiesc cât trăiesc din Evanghelie. Academician şi savant. Nu-i era ruşine de Hristos.

Fie ca sămânţa să cadă şi în inimile voastre şi să aducă rod însutit, înmiit, aşa cum pământul acesta, poporul acesta a arătat că are putere să aducă, are puterea de la Dumnezeu. Să dăruiţi din aceasta şi copiilor voştri, şi nepoţilor voştri, să dăruim tuturor astfel încât să nu fim noi veriga slabă a acestui neam, să nu se oprească acest neam la generaţia noastră, ci să mai dăinuiască şi poate pentru rugăciunile noastre şi ale copiilor noştri Dumnezeu să mai îngăduie şi altor neamuri să se întoarcă la Hristos. Amin.

 

Legaturi:

CUVANT GRAV SI IMPORTANT (pentru) DUPA REFERENDUM, in duh profetic, al Parintelui Cezar Axinte (Constanta): ESTE VREME DE CERNERE, DE “APOCALIPSĂ”, DE “RIDICARE A VĂLULUI”. “De acum războiul se mută într-o altă dimensiune, va fi mult mai deschis, mai descoperit. Războiul se duce împotriva lui Hristos şi a celor care Îl urmează”

ANTIHRISTUL – invatatura ortodoxa

SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV despre SEMNELE SI MINUNILE ANTIHRISTULUI. “Antihrist va fi primit foarte grabnic, fara chibzuinta; in insasi intocmirea duhului omenesc va aparea CEREREA, CHEMAREA lui Antihrist”

SFÂNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV, scrisori către mireni: NECAZURILE SUNT PARTEA VREMURILOR NOASTRE. Semnele premergătoare lui Antihrist: năzuinţa generală numai spre cele materiale şi uitarea de cele veşnice

Despre EPOCA LUI ANTIHRIST si REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA “al doilea inaintemergator al venirii lui Hristos”. ILIE SI ENOH – PROOROCII DINAINTE SFARSITULUI LUMII

Ce inseamna ANTIHRIST si de ce aproape intreaga lume i se va inchina? PARINTELE SERAFIM ROSE despre ispita agatarii de lucruri EXTERIOARE, a PATIMII “CORECTITUDINII” si despre inselarea MODELOR DUHOVNICESTI, a “SPIRITUALITATII CONFORTABILE” sau a “ORTODOXIEI DE SERA”

Sfantul Prooroc Daniil: CELE 70 DE SAPTAMANI, ANTIHRIST si SFARSITUL VEACURILOR. “Toti cei faradelege nu vor pricepe, ci numai cei intelepti vor intelege”

PROFETIA DESPRE ANTIHRIST SI SFARSITUL LUMII a Sfantului Ipolit, episcopul Romei

Parintele Serafim Rose: SEMNELE SFARSITULUI LUMII (I). De ce sa studiem semnele vremurilor? Cum sa ne formam discernamantul duhovnicesc?

INTERPRETAREA APOCALIPSEI – “CARTEA VREMURILOR NOASTRE”. Parintele Serafim Rose despre conditiile pentru citirea cartii Apocalipsei in duh ortodox

Fiara, Antihristul si profetul mincinos in talcuirea Vladicai Averchie Tausev (“Apocalipsa Sfantului Ioan: un comentariu ortodox”)

SFÂNTUL IOAN MAXIMOVICI – omilie profetică despre VREMURILE LUI ANTIHRIST și starea lumii pregătită a-l primi: “Oamenii vor căuta cu asiduitate SĂ-ȘI MOTIVEZE CĂDEREA, iar răul, CA O MOLEȘEALĂ MALIGNĂ, va susţine această stare generală. Oamenii vor avea obişnuinţa DULCEȚII COMPROMISULUI şi a păcatului”

SFANTUL GAVRIIL GEORGIANUL despre ZILELE LUI ANTIHRIST, pecetluire, rezistenta si MANTUIREA IN VREMURILE DE PE URMA

SINAXARUL DUMINICII INFRICOSATEI JUDECATI descrie A Doua Venire a lui Hristos, careia ii va premerge venirea lui Antihrist: “Va fi atunci foamete mare. Va veni, asa zicand, in ajutorul poporului…”

PARINTELE PAISIE AGHIORITUL DESPRE ANTIHRIST: “Totul va deveni un spital de nebuni. Vin ani grei, vom avea incercari mari. Crestinii vor avea mare prigoana”

Sf. Lavrentie de Cernigov: “Vor fi multi surzi si multi orbi…”

DUHUL DESERTACIUNII SI PECETEA INTERIOARA. Pecetluirea in duh, impartasirea cu antihrist si “apostazia tainica a inimii” prin vietuirea statornica in pacat si modul de viata lumesc: “PECETEA CRESTINILOR ESTE DUHUL SFANT. TREBUIE SA NE INTEMEIEM PE LUCRAREA INTERIOARA”

HARUL DUHULUI SFANT – SINGURA ARMA A CREDINCIOSILOR in fata lui Antihrist si a inaintemergatorilor lui

PARINTELE ADRIAN FAGETEANU (video): “DIVIDE ET IMPERA E SISTEMUL DIAVOLULUI SI AL SLUGILOR LUI… Sa se parasca unii pe altii, sa se vanda unii pe altii. Acest sistem il aplica ei peste tot”. SI DESPRE ANTIHRIST, LEPADARE, PRIGOANA

Parintele Ioan Buliga si Parintele Arsenie Muscalu despre INSELARE, CIPURI, ALARMISME, RAZBOIUL INFORMATIILOR. “Astazi curatenia si smerenia sunt foarte rare, insa invatatori sunt tot mai multi si atunci ratacirea creste…”

DESPRE CADEREA BABILONULUI SI FALSELE MINUNI ALE LUI ANTIHRIST. Cum sa ne ferim de inselare?

“Grija mare la ce ne uitam si la ce auzim!… Noi trebuie sa mergem impotriva curentului”. Predica audio a Protos. Ioan Buliga la Duminica a VII-a dupa Rusalii despre SLAVA DESARTA, IDOLII LAUDEI OMENESTI, “MINUNILE” MINCINOASE ALE TEHNOLOGIEI si “PROPOVADUIREA” INSELARII LUI ANTIHRIST LA TELEVIZOR

Cuvinte grave ale Părintelui Cezar Axinte la SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI (2017) despre timpul critic pe care îl trăim: “NU NE PREDĂM! Sunt vremuri de vijelie și asta e doar “puiul”. O să vedem și lucruri mai mari decât acestea, trebuie să ne pregătim!”/ SFINȚII SACRIFICIULUI și ZEUL CONFORT

Interviu cu Parintele Cezar Axinte (Familia Ortodoxa): TOATA LUPTA ESTE PENTRU DISTRUGEREA COPIIILOR. “Ortodoxia va intra intr-un conflict direct cu politica oficiala a statului”

Interviu cu PARINTELE CEZAR AXINTE in Familia Ortodoxa: “TINERII SUNT LUPTATI AZI INTR-UN RAZBOI FARA PRECEDENT! Timpul va arata limpede in ce situatie dramatica se afla omenirea”