Arhim. Simeon Kraiopoulos: PREDICA LA SFANTA ANA. Sa punem inceput nasterii in dureri a lui Dumnezeu in noi
O seară în casa unde s-a născut Maica Domnului
(Predica a fost ţinută în biserica Sfânta Treime, la privegherea adormirii Sfintei Ana. Omilia a fost precedată de citirea Sinaxarului zilei.)
Înainte cu câţiva ani mă aflam într-o asemenea seară, împreună cu alte persoane, în Ierusalim, în locul unde a locuit Sfânta Ana, unde s-a născut Maica Domnului, în „Casa Sfântului Ioachim şi a Anei“, cum este numită astăzi, şi am făcut slujba de priveghere. În acea seară, înăuntrul casei, cred că ne-a luminat Dumnezeu – n-am să uit niciodată – să simţim şi să conştientizăm două lucruri.
Un început înlăuntrul nostru
Unul este că Sfânta Ana – care a avut o viaţă sfântă şi un sfârşit pe măsură (prăznuiam adormirea ei în acea seară) – născând-o pe Fecioara Măria, a pus început tainei mântuirii. În seara amintită am simţit că Dumnezeu însuşi a pus în sufletul nostru un început, ne-a determinat şi pe noi să dorim să punem un început, dar şi să simţim acea priveghere ca pe un început în viaţa noastră, prin mijlocirile, prin rugăciunile Sfintei Ana, prin sfinţenia şi harul care existau în acea casă.
Aşa cum am spus de atâtea ori, în viaţa duhovnicească, o mare însemnătate o are momentul când cineva începe să simtă că este ceasul în care pune început, că Dumnezeu l-a adus în acel moment la acel loc sfânt, că Naşterea Fecioarei Maria este începutul lucrării mântuitoare a Domnului, pentru fiecare suflet, începutul mântuirii fiecăruia.
Binecuvântarea lui Dumnezeu în situaţii de netrecut
Al doilea lucru de care mi-am dat seama în acea seară şi de care-mi amintesc mereu, este că Dumnezeu săvârşeşte binele nu când sunt greutăţi şi stări obişnuite, în întâmplări când nimeni nu se aşteaptă, ci în situaţii de nedepăşit omeneşte şi pe care doar El ne ajută să le depăşim.
Sfânta Ana n-a putut să aibă un copil cu nici un chip. Iar Dumnezeu voia tocmai acest lucru, ca ea să aducă pe lume un copil unic în felul său, să devină mamă într-un mod minunat, tocmai în neputinţa de a naşte, pe care o purta ca pe o ruşine. O soţie care nu năştea prunci era desconsiderată în anii dinainte de Hristos şi era o ruşine în poporul lui Israel. Deci, Sfânta Ana, cu ajutorul lui Dumnezeu a devenit mamă într-un chip minunat.
Dacă Dumnezeu vrea să binecuvinteze un suflet, acest „vrea” al lui Dumnezeu nu înseamnă că-i face un hatâr, ci că ia seama la sufletul care vrea să împlinească voia Lui şi-l binecuvintează în mod special.
„Am simţit dureri şi am născut duhul mântuirii”
Să-i rugăm fierbinte şi stăruitor pe sfinţii pe care îi prăznuim astăzi, pe Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, pe cei 165 de Sfinţi Părinţi de la Sinodul V Ecumenic, care ne-au lăsat credinţa curată, fără învăţăturile eretice ale lui Origen, pe sfânta şi preacuvioasa Olimpiada, care a fost diaconiţă şi fiică duhovnicească apropiată Sfântului Ioan Gură de Aur şi pe Sfânta Eupraxia să mijlocească pentru noi, ca Dumnezeu să ne pomenească, să-şi amintească de noi, să treacă cu vederea păcatele, neputinţele, greşalele noastre şi să ne aibă în grija Sa. Şi dacă trebuie şi îngăduie Domnul să trecem prin greutăţi, aşa să fie. Este de ajuns să se întâmple această mare minune în sufletul nostru, adică acesta să devină al lui Hristos, toate ale noastre să devină ale Lui, dar atât de mult, încât Domnul să ne spună şi nouă: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt toţi cei care fac voia lui Dumnezeu“ (Vezi Matei 12, 49-50; Marcu 3, 33-35; Luca 8,21). Să-i rugăm pe sfinţi să mijlocească pentru noi, încât Dumnezeu să ne facă să răspundem voinţei Lui, să trăim după voia Lui, să fim aşa cum a zis El: fraţii şi mama Lui.
„La Dumnezeu toate sunt cu putinţă”. Nu în sensul că ne dă totul pur şi simplu, ci poate să ne facă să primim totul. Poate să ne dea pocăinţă, iertare, curăţenie, iluminare, poate să ne sfinţească, să ne îndumnezeiască, să ne facă să fim foarte aproape de El, să fim purtători de duh şi dumnezei după har. Aşa cum a învrednicit-o pe Maica Domnului să zămislească, la fel şi pe noi să ne facă vrednici să-L zămislim înlăuntrul nostru, dacă putem să spunem aşa, încât să ne naştem în Hristos, născându-L pe Acesta. „Zămislit-am, durere de facere am avut, şi am născut duhul mântuirii pe pământ” (Isaia 26,18), cum grăieşte profetul. Duhul Acesta este Hristos, Hristos în Duhul Sfânt, Duhul Sfânt în Iisus Hristos.
Fie să apară în seara aceasta înlăuntrul nostru o pornire, să punem un început care ne va ajuta să intrăm pe această cale. Nu contează dacă ne vom lovi de greutăţi, importanţă are faptul că vom păşi pe această cale şi oricât ne-am chinui, Domnul, într-un mod minunat – după cuvintele Psalmistului: „Am trecut prin foc şi apă şi ne-ai adus la odihnă” (Psalmul 65, 12) – ne va scoate la o viaţă nouă. Adică, sufletele noastre vor învia şi vom deveni fiii Lui, Acela Se va sălăşlui în noi, vom vieţui în El şi El în noi, încât prin Acesta să intrăm în împărăţia Lui.
(25. 07.1997)
(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina Suferinței, Editura Bizantină 2007)
Legaturi:
- IOACHIM SI ANA – SFINTII, DREPTII SI DUMNEZEIESTII PARINTI AI MAICII LUI DUMNEZEU
- Predica a Fericitului Filotei Zervakos la praznicul dumnezeiestii maici, Sfanta Ana
- Cuviosul Paisie Aghioritul: INVATATURI PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA (I)
- Cuviosul Paisie Aghioritul: INVATATURI PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA (II): “Prin rabdare se mentine familia”
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre viata de familie si nasterea de prunci
***
Vezi, de acelasi autor, si:
- PUN INCEPUT…!
- NOI AM REZISTA PRECUM CANANEANCA? Cum reactionam la jigniri, la incercari, la suferinte?
- LEPADAREA DE SINE, LEPADAREA DE PATIMI = DRUMUL SPINOS SI INGUST AL URMARII LUI HRISTOS
- SA ALERGAM LA MAICA DOMNULUI!
- Predica la scoaterea Sfantului Epitaf: TREBUIE SA MERGEM PANA LA CAPAT, SA NE INGROPAM IMPREUNA CU HRISTOS, SA NU MAI FIM CEI DE DINAINTE!
- SA-L INSOTIM PE DOMNUL IN SAPTAMANA MARE!
- CHIAR IL VREM PE HRISTOS SAU DOAR O STARE PSIHOLOGICA? De ce nu ne schimbam, de ce ne pierdem in detalii? Ce facem cand suntem dezamagiti de noi insine?
- Arhimandritul Simeon Kraiopoulos despre FORTAREATA EULUI BOLNAV sau despre INCAPATANAREA DE A NE APARA DE DUMNEZEU SI A NE REFUZA IZBAVIREA
- Arhim. Simeon Kraiopoulos: PAREREA DE SINE – idolul din noi, “bunii crestini”. SA NU ASCUNDEM LIPSA NOASTRA DE POCAINTA!
- Arhim. Simeon Kraiopoulos: CUM SE POATE PIERDE CHIAR SI UN CRESTIN “PRACTICANT”? CE FACEM CU OMUL CEL VECHI?
- OMULE, UNDE ESTI? De ce ne ascundem de Dumnezeu, de Adevar, de ce ne deranjeaza atat de mult smerenia? SA NE DESCHIDEM TOTAL LUI DUMNEZEU!
- “Adame, unde esti?”. CE AU FACUT ADAM SI EVA DUPA CADERE? CE FACEM NOI DUPA CE PACATUIM?
- “TAINA MANTUIRII”: PREDAREA IN MANA LUI DUMNEZEU. “Sistemul” din care trebuie sa iesim daca vrem sa ne mantuim. Sa daramam idolul din noi!
- PILDA SFANTULUI APOSTOL PAVEL: Cine mai arde pentru mantuirea fratilor? Cine vrea in mod sincer sa cunoasca adevarul, sa faca voia lui Dumnezeu?
Sfanta Ana, mama Maicii Domnului si bunica Mantuitorului s-a invrednicit de asa o mare binecuvantare, dar nu oricum si oricand.
Dupa ce o viata intreaga a trait cu dreptate in fata Domnului, accepta mustrarea preotului in Templu, fara sa se indreptateasca, fara impotrivire, fara sa carteasca.
Cati dintre cei care nu au copii pentru ca nu-i doresc (sunt vremuri grele, cu ce sa-i mai crestem) ar acepta sa le fie refuzat pomelnicul la Sfantul Altar?
Cati dintre noi am suporta o mustrare din partea preotului facuta in auzul tuturor celor prezenti asa cum au suportat Sfintii Ioachim si Ana?
Care dintre noi n-ar incepe sa se indreptateasca si sa se vaiete in gura mare in tot satul(mai nou internetul) de ce anume i-a zis preotul facand mare sminteala?
Hristos se zamisleste in sufletul celor care asemenea Sfintilor si dreptilor Parinti Ioachim si Ana rabda in tacere si adauga rugaciune peste suferinta lor.
O cugetare dintr-o carte ziditoare numita “Gradina cu flori duhovnicesti” spune ca in momentul in care Dumnezeu nu ne indeplineste cererile parca sta sa se gandeasca cu ce ar putea sa ne rasplateasca mai bine.Daca privim in urma noastra negresit vom gasi in viata noastra urme din aceasta imensa purtare de grija a lui Dumnezeu.
Era nevoie ca Maica Domnului sa-si aiba trupul din aceasta radacina mai intima cu Dumnezeu decat toti oamenii,prin puterea rugaciunii.Caci desi traiau impreuna si erau inreprosabili inaintea Lui Dumnezeu,Sfintii Ioachim si Ana parea a fi iudeilor vrednici de repros potrivit legii,intrucat nu aveau copii.Intristati fiind,si-au gasit refugiul in implorarea Lui Dumnezeu prin rugaciuni si post;Ioachim in pustie iar Ana in gradina cea mai apropiata si cu inima indurerata,striga catre Dumnezeu:”Auzi-ma Dumnezeul parintilor mei,si ma binecuvinteaza,cum ai binecuvantat-o pe mama Sara!”
Din ce pricina a iesit Ea din maruntaie sterpe?Cum ar fi indraznit de altfel firea sa spurce pantecul Anei in care a petrecut si din care a iesit SINGURA care a locuit in SFANTA SFINTELOR si Care Singura s-a facut locuire a Celui ce a facut firea?Caci asa cum inainte de Ea si dupa Ea nimeni n-a mai locuit in Sfanta Sfintelor,tot asa pe drept cuvant,nici in acele maruntaie materne(ale Anei)n-a fost vazut alt fat(embrion) conceput inainte sau dupa.
Dar pentru ca fecioara trebuia sa fie mama lui Dumnezeu,si sa vina din neamul lui David si la vreme potrivita pentru mantuirea noastra,iar vremea se apropia si fecioara trebuia pregatita,dar nu se gaseau atunci dintre neamul lui David altii superiori in virtute,caracter si noblete neamului decat aceia lipsiti de copii;de aceea ei,cei fara copii,au fost mai cinstiti decat cei cu multi copii,ca astfel Copila atotvirtuoasa sa se zamisleasca din parinti mult-virtuosi,cea atotcurata sa se nasca din parinti deosebiti de cuminti,iar cumintenia lor unita cu rugaciunea si asceza ,sa culeaga rodul de a se face nascatoare unei feciorii,si inca a unei feciorii care-L pune inainte fara stricaciune pe Cel nascut potrivit dumnezeirii inainte de veci.
O,cat de neprihanite au fost acele inimi,ca sa inalte o asemenea rugaciune care a ajuns atat de departe?
(din invataturile Sf.Grigorie Palama)