AUTODEMASCAREA – spovedania satanica
Continuam seria articolelor despre reeducare cu doua fragmente fundamentale: pe de o parte, o descriere duhovniceasca a experimentului facuta de Ioan Ianolide, foarte succinta si lamuritoare (in cartea “Intoarcerea la Hristos“), pentru a intregi tabloul scopurilor si metodelor experimentelor reeducarii. Pe de alta parte, vom atasa si textul in care un patimitor si supravietuitor al “fenomenului Pitesti”, Dumitru Bordeianu (“Marturisiri din mlastina disperarii“)
descrie stadiul final al reeducarii violente – anume citirea gandurilor detinutilor de catre reeducatori si completa subordonare a constiintei fortelor satanice.
Constiinta, asa cum am aratat deja, a fost tinta celor care au creat „experimentul Pitesti”. Constiinta a fost torturata dincolo de ce putem noi intelege. Distrugand trupul, ei au vrut in primul rand sa distruga persoana. Au inteles ca nu poate fi scos Dumnezeu din om decat prin distrugerea si re-programarea lui. Pasul cel mai inaintat si finalitatea torturilor fizice si sufletesti este autodemascarea si citirea gandurilor. Eliminarea intimitatii persoanei umane (cum explica un oarecare bolsevic lui Lenin, faptul ca distrugerea intimitatii umane este cel mai bun mijloc de control) a ajuns prin Pitesti pana la aceasta limita de neimaginat, absurda, draceasca: se citeau gandurile detinutilor! Fata omului (constiinta) se afla dezvelita total inaintea tartorului, inaintea Satanei, care putea face ce vroia din acel suflet. Dupa cum marturiseste Dumitru Bordeianu, detinutii din camera 4 Pitesti isi pierdusera capacitatea de a isi controla gandurile si de a si le ascunde de cercetarea tortionarilor – controlul ajunsese sa fie exercitat in mod violent asupra constiintei in mod direct.
Citim cu infiorare, necrezandu-ne ochilor, despre cum ajunsesera detinutii in camera de reeducare din Pitesti. Din alte pasaje care se regasesc in aceleasi carti, intelegem mai bine caracterul satanic al experimentului Pitesti deoarece acolo s-au faptuit blasfemii si sacrilegii ingrozitoare, depasind orice inchipuire a raului si atingand culmile maxime si imposibil de depasit ale ticalosiei si perversiunii. De pilda, in cartea Intoarcerea la Hristos editorii au ales sa cenzureze unele descrieri ale unei inscenari puse la cale de tortionarii condusi de tortionarul-sef pentru a huli Nasterea Domnului. La fel s-a procedat si cu Sarbatoarea Pastilor, cu Liturghia, si, in general, cu toate tainele crestine. In cele din urma, experimentul Pitesti a constat in schimonosirea hulitoare a Tainei Intruparii si Patimirii Mantuitorului, intr-o “intoarcere pe dos” a mijloacelor dumnezeiesti prin care omul se mantuieste, pentru a intoarce pe dos si sufletul uman. S-a ajuns, asadar, la o pervertire a constiintei, a sufletului uman. Detinutii au fost obligati prin tortura sa se identifice cu limita de jos a patimilor josnice, silnice, au fost obligati sa se identifice cu ceea ce diavolul vrea sa ajunga persoana umana.
Pentru noi este important sa cunoastem si sa intelegem aceste lucruri, nu doar pentru sti ce s-a petrecut cu niste semeni de-ai nostri foarte aproape de noi in timp, ci pentru ca ele reprezinta niste mecanisme universale ale diavolului si ale slujitorilor lui umani prin care incearca sa ne distruga si pe noi. Sunt lucruri deosebit de importante tocmai pentru noi, pentru a fi constienti de mijloacele prin care raul cauta sa ne stapaneasca, folosind aparentele, deghizarea binelui. Diavolul nu poate sa creeze, sa inventeze nimic, el poate numai sa falsifice, sa strice, sa schimonoseasca, sa perverteasca lucrurile lui Dumnezeu. De aici provine insa si pericolul mare pentru noi, in a ne lasa inselati de “aparente”, de nume, de etichete, de forme... Mecanismele esentiale ale raului sunt aceleasi si astazi si vor fi si maine, doar cu forme schimbate, de aceea ce s-a petrecut cu cei dinaintea noastra nu este doar istorie, ci ne priveste indeaproape si pe noi, daca dorim sa invatam, cat inca mai e timp, din experienta lor.
Tot ceea ce s-a intamplat cu martirii gulagului ne priveste in mod direct, asa cum ne priveste personal cea mai veche re-educare, daca putem spune asa, aceea inceputa cu stramosii Adam si Eva. Fiindca istoria umanitatii e de fapt istoria mantuirii, e in esenta acelasi razboi stravechi si e nevoie sa intelegem ca daca armele vrajmasului nu mai sunt la fel de evident oribile si terorizante, ele nu sunt si mai putin eficiente. Ba poate sunt chiar mai eficiente, pentru ca exista pericolul de a nu mai putea identifica raul si sursa lui. Doar vedem ce mult se vorbeste azi despre “iubire”, “fraternitate”, “ajutorare”, ba chiar despre valoarea credintei, fie si de crestinism, hai treaca-mearga chiar si despre Hristos. Dar uite ca nu se mai prea vorbeste despre vrajmasul mantuirii si despre lucrarea lui de-a lungul veacurilor, cu atat mai putin despre felul cum se desfasoara in prezent. E scos in fata un crestinism edulcorat, al impacarii, tolerantei si solidaritatii, care sa ne faca sa uitam ca Mantuitorul a spus ca a venit sa aduca sabie. Sa uitam ca suntem in plin razboi. Uitarea aceasta face parte si ea din noua strategie a re-educarii – s-a depasit faza de teroare, acum ea se realizeaza prin torpoare.
Mantuitorul ne-a invatat: “Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii“. Aceasta este, de altfel, miza majora pentru care si prezentam aceste fenomene, iar nu pentru a ne speria, tulbura sau intuneca in mod gratuit si bolnavicios. E de inteles dificultatea de “a digera” acest gen de lecturi, dar va asiguram ca nu avem niciun fel de inclinatii spre sumbru si morbid si nici nu suntem dintre aceia care cultiva isteric si iresponsabil o psihoza a raului coplesitor, insa nu ne ajuta cu nimic, ba ne pagubeste grav, sa ascundem ceea ce Domnul ne-a aratat despre mestesugirile prin care cel-viclean – astazi mai mult ca oricand – vrea sa ne reeduce, pentru a ne pierde sufletul. Dupa cum spune si parintele Rafail Noica undeva: “Infricosatoare lucruri… dar nu “bagandu-ne capul in nisip”, ca strutul, ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili. Infricosata vreme; dar, daca de la Dumnezeu ingaduita – mantuitoare“. Este nevoie, simultan, sa fim realisti, sa recunoastem “iadul” si sa nu ne facem desarte iluzii despre ce traim sau ce ne asteapta, dar si sa avem deplina nadejde ca Hristos este si va ramane cu noi, daca si noi vom lupta (contra curentului!) ca sa ramanem cu El, orice ar fi!
Revenind la confesiunile celor doi patimitori ai “Gulagului” romanesc, marturisim ca nu am intalnit experiente asemanatoare decat in descrierile din cartile ortodoxe referitoare la trecerea sufletului, dupa moarte, prin vamile vazduhului. Sufletul ce trece prin vami este asaltat de multime de draci care se napustesc asupra sa acuzandu-l de pacate niciodata facute, pe langa cele facute si nemarturisite. “Tactica” este ca omul, persoana, sa cedeze din frica si sa “accepte”, in mod nefiresc, “acuzele” aduse de draci, sa isi improprieze acele pacate care nu sunt reale si nu sunt ale sale. Scopul este ca, cedand prin frica si necredinta, omul sa inceapa sa creada ca “acela este el”, ca el chiar a facut acele lucruri dracesti (nu ma refer aici la pacatele facute de om, ci la grozaviile neinchipuite ale diavolilor). Motivatia cedarii este de a scapa de teroarea exercitata de diavol/tortionar asupra sa, si mijlocul ales este de a incerca sa imblanzesti rautatea dezlantuita si dementa a lor prin complicitate. Devii astfel complicele lor in asaltul pe care il poarta asupra ta. Diavolul exercita asupra omului o teroare prin care el ii smulge o “spovedanie” rasturnata, perversa. Asa cum se va putea vedea mai limpede din pasajele extrase din Ioan Ianolide si Dumitru Bordeianu.
Pentru a intelege cum functiona principiul, aducem o alta aplicare practica a lui: Stalin isi lichida potentialii adversari (nu adversari reali, ci pur si simplu persoane care deranjau prin simpla existenta) prin torturarea pana la punctul in care cedau si erau de acord sa se “autodemaste”, adica sa preia toate acuzatiile (inventate si fantasmagorice) si sa se auto-acuze intr-o inscenare de proces public. “Procesele” acestea inscenate, care incalcau nu numai legile, chiar si pe cele comuniste, dar contraveneau oricaror repere ale normalitatii si ale bunului simt, erau publice, cu salile arhipline, se publicau in presa vremii si se cunosteau si in lumea intelectuala a occidentului, ceea ce nu a impiedicat girarea experimentului comunist de majoritatea elitelor culturale vestice. “Spectacolul” era jalnic: acuzatul era adus in fata “judecatorilor”, a “avocatului” (care de fapt era mai acuzator decat procurorul) si a “proletariatului”. In fata acestor instante, acuzatul incepea sa se acuze singur, sa se autodemaste, si acest lucru il facea cu patos, convins, declamand dragostea pentru partid si pentru conducator si cerand, singur, pedeapsa si in acelasi timp “mila” tortionarilor sai…
In zilele noastre acest experiment se desfasoara deocamdata la nivel subliminal. Acum se opereaza mai cu seama la nivel de mediu, de influente, de exercitare a unei presiuni lente, difuze, dar continue si omniprezente, totalitare prin care se formeaza deprinderi si reflexe ale “omului nou” (inclusiv printr-o tentativa de organizare a vietii, a muncii “la serviciu” in sistem de robie a evreilor in Egipt, pana la crearea unor “robotei” teleghidati, unor “zombie” incapabili sa mai reflecteze critic sau sa mai manifeste acte de opozitie).
Dar, pe langa aceasta, trebuie sa fim constienti de ispita “culpabilizarii”, a indoielii si a confuziei, adica acea tentatie de a ne insusi, sub presiunea unui tip sau altul de teroare (in familie, la serviciu, in alte medii, chiar in biserica, in cel mai rau caz) ceea ce ni se inoculeaza cu agresivitate din afara, speculand tocmai pentru cei credinciosi chemarea duhovniceasca la smerenie, la supunere, la marturisirea pacatelor. Preocuparea crestinului pentru practicarea acestor virtuti, daca nu este dublata de suficient discernamant (pentru a le intelege corect, in Duh) poate sa ajunga a fi exploatata pentru a provoca degradarea morala a persoanei, pierderea libertatii si a demnitatii sale umane si chiar nebunia, in urma dezorientarii si frangerii echilibrului interior, a dizolvarii pilonilor esentiali de stabilitate si de sanatate a fiintei, a prabusirii oricaror repere identitare. Persoana este silita, prin teroare, sa accepte anumite idei sau sa faca anumite acte impotriva constiintei sale, sa primeasca minciuna drept adevar, sa marturiseasca (si chiar sa ajunga sa si creada!) ca ar fi comis fapte pe care nu le-a comis, ca ar fi spus lucruri pe care nu le-a spus, sa se dezica de credintele sale, sa-si renege oamenii iubiti, sa spuna sau sa faca exact ceea ce in mod normal nici n-ar putea sa conceapa, sa spuna raului bine si binelui rau, sa-si adore calaii si sa-i denigreze pe cei care-l iubesc. De multe ori suflete curate si nevinovate, dar lipsite de “intelepciunea sarpelui” ajung sa se transforme in mod incredibil prin actiunea consecventa in sens malefic a unor astfel de agenti de depersonalizare. Smerenia gresit inteleasa si dusa pana la lepadarea de credinta si la pierderea identitatii personale, asumarea ca pacate pana si a faptelor bune facute, dezgolirea sufletului in fata celor de rea-credinta (sa ne amintim: “… ca nu voi spune taina Ta vrajmasilor Tai“!) inseamna nimic altceva decat vanzarea sufletului si aruncarea celor mai de pret margaritare inaintea porcilor care le vor calca in picioare si ne vor sfasia fara mila.
Pentru a intelege actiunea perfida a acestor strategii demonice, pe langa cartile din care am ales acum aceste mici extrase, este foarte necesar apoi (si vom vedea ulterior si in postarile ce vor urma) sa vedem care sunt armele-cheie de rezistenta si de contracarare a acestora. Unul din textele de capatai – dupa parerea noastra – ar putea fi si cel apartinand parintelui Nicolae Steinhardt si intitulat “Suflet de rob”, care descrie exceptional structura esentiala a terorii si santajului si arata si calea de a le birui.
“Prin urmare educarea în spiritul materialismului istoric – adică «reeducarea» – este demonizarea omului, mutilarea sufletului, moartea lui Dumnezeu, mecanicizarea conştiinţei, anularea personalităţii, dispariţia libertăţii, robia absolută, teleghidarea psihică, condiţionarea mentală pe bază de reflexe. Către acest fel de educaţie se tinde.
Din punct de vedere istoric, fenomenul reeducării se situează la apogeul raţionalismului, al autozeificării, al materialismului şi al ateismului. Pornind de la Renaştere şi umanism, trecând prin Revoluţia Franceză, s-a ajuns inevitabil la ştiinţifismul materialismului istoric şi de aici la reeducare. Reeducarea nu era posibilă dacă n-ar fi existat această orientare şi evoluţie istorică.
(…) Reeducarea este aşadar un sistem aproape mecanic, bine pus la punct în laboratoare criminale, încât nu poate da greş. Scriem despre ea cu sentimentul că ne facem datoria faţă de oameni dar şi cu teama că răspândim cea mai monstruoasă metodă de nimicire şi distrugere morală a individului.
În Piteşti reeducarea n-ar fi putut da rezultate dacă nu erau realizate câteva condiţii prealabile: teroarea; izolarea, surpriza, lipsa răspunderii. (…)
Reeducarea avea patru mari etape:
1. distrugerea rezistenţei oamenilor prin forţă, până la „şocul revoluţionar”, adică până la cedare, până la acceptarea reeducării.
2. “autodemascarea”, care trebuia să divulge totul din prezent, din trecut, despre prieteni şi străini. Ea se făcea în scris. Sinceritatea trebuia să fie deplină. Dacă autodemascarea unuia nu corespundea cu a altuia, atunci urmau torturi şi mai înfiorătoare. Nimeni nu îndrăznea deci să mai ascundă ceva.
3. batjocorirea şi lepădarea tuturor valorilor şi ideilor din trecut, cu deosebire a lui Dumnezeu.
4. angajarea ca activist al reeducării, cu scopul de a distruge cu orice mijloace pe toţi cei ce refuză a se „restructura”. Din această schemă psiho-patologică se vede că ne aflăm în faţa unei „ştiinţe” de degradare a omului, care a fost experimentată fără milă pe sufletele şi conştiinţele unor tineri nevinovaţi.
(…) Reeducarea, cu mici variante, a fost aplicată în China roşie, în Vietnam, în Coreea, în Cuba, etc. Coordonatele reeducării – alienarea şi mutilarea sufletească şi morală a oamenilor – se pot depista cu uşurinţă de un ochi format în lagărul comunist. Făcând un tur de orizont în lumea de azi, ne îngrozim de realităţi şi de perspective. Nu degeaba la Piteşti ni se spunea că „aceasta este mica revoluţie, care va fi urmată de marea revoluţie”. Altfel spus, acolo a fost „revoluţia condensată”, care va fi urmată de „revoluţia difuzată”. Consecinţele sunt imprevizibile. Dacă de la oameni avem puţine speranţe, ştim că la cârma omenirii încă n-a obosit Dumnezeu. Şi totuşi Dumnezeu lucrează prin oameni, deci credem că vor apărea oameni care să-i salveze pe oameni şi omenia.
(…) „Reeducarea” însemna terorizarea deţinuţilor prin ei înşişi până la „şocul revoluţionar” prin care se trecea la „conştiinţa comunistă”. Tortura era necontenită, oribilă, iresponsabilă şi fără ieşire. Nu exista dreptul la moarte, ci numai la viaţă monstruoasă. Câţiva deţinuţi au acceptat să facă acest început, apoi avalanşa a crescut, fiecare victimă devenind un criminal al prietenilor săi. „Sinceritatea” se dovedea prin delaţiune absolută, apoi prin autodefăimare absolută şi în fine prin „angajamentul” absolut de a fi „reeducat” şi de a „reeduca” pe toţi „duşmanii poporului”. Mutilaţi, oamenii ajungeau în cele din urmă „revoluţionari”. Era o nebunie de la care nu s-a putut sustrage nimeni. Fiecare a avut căderea lui în aşa-zisele „ture ale reeducării”. Acolo au fost batjocorite credinţa, idealul, naţiunea, familia, virtutea, onoarea, eroismul şi, în ultimă analiză, omenia. Toţi au fost cobai. Unii ai cedat uşor, alţii după incredibile chinuri.
(…) Dincolo de acţiunile acelea bestiale trebuie văzut duhul diavolesc ce a condus „reeducarea”. Torturile nesfârşite şi absolute la care erau supuşi deţinuţii au fost aspectul văzut al acestui duh. Spiritul satanic era vizibil şi pe chipurile oamenilor. Atmosfera întreagă era încărcată de puteri satanice care emanau dincolo de fapte, gesturi ori cuvinte, manifestându-se ca o expresie rece, înspăimântătoare, rea, plină de ură şi de beznă. Iadul şi-a găsit o realizare aidoma în „reeducarea” marxist-leninistă, dovedind perspectiva ce o deschide revoluţia materialismului istoric pentru toată omenirea: realizarea pe dos a Împărăţiei lui Dumnezeu. Satanismul comunist se maschează sub ateism, ştiinţifism, progresism ori umanism. Comunismul este robie socială dar mai înainte de toarte este mutilare umană”.
(Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos – document pentru o lume noua, Editura Christiana, 2006)
“Daca declaratiile, scrise si nescrise, ne-au pustiit memoria, daca lepadarea de Legiune ne-a compromis ca legionari, totusi cea mai odioasa tortura, care a actionat în intimitatea noastra, a fost prostituarea constiintei morale.
(…) Din toate torturile pe care le-am vazut si pe care, de acum, si cititorul a fost în masura sa le cunoasca, tortura morala a întrecut orice imaginatie. De aceea, nimeni nu are dreptul în lumea aceasta sa siluiasca sub nici un motiv intimitatea constiintei aproapelui sau, pentru ca libertatea de constiinta a fost data omului de Dumnezeu.
Fiecare dintre noi a fost torturat ca sa-si dea seama ca nu are nici o posibilitate de a se sustrage acestei „prostituari” morale.
De aceea, unii au inventat sau exagerat fapte pe care nu le-ar putea crede nici cea mai bolnava minte, numai ca sa fie crezuti si sa scape de torturi. Erai întrebat daca în afara de furt, minciuna, înselatorie – pe care trebuia sa le marturisesti public – ai mai comis si perversiuni sexuale, prostituarea constiintei privind mai ales perversiunile si relatiile sexuale. Or, tineretul legionar din cadrul Fratiilor de Cruce sau din centrele studentesti fusese educat tocmai spre a fi ferit de perversiuni, atât pe plan moral cât si pe cel sexual.
În fata comitetului de tortura, ti se punea întrebarea daca ai facut vreo perversiune sexuala. Daca raspundeai negativ, erai torturat pentru ca nu ai facut-o; iar daca afirmai contrariul, erai de asemenea torturat, pentru ca ai facut-o; oricum, erai torturat….În acea nebunie a disperarii, în urma cumplitelor torturi continue, multi au ajuns la concluzia ca „spun tot si fac orice”.
În acest stadiu, când puterea de judecata, pudoarea si bunul simt fusesera de mult abolite, când cel torturat se zvârcolea în mocirla, stiind ca mâine putea înnebuni pe prici ca Pintilie, Nedelcu si Ionescu, ce i se mai putea pretinde acelui tânar?
Unii dintre noi au început, sa povesteasca, fara nici o reticenta, fel de fel de fapte, pe care nu le întâlnesti nici în patologie. Sarmanii, nu mai aveau discernamânt si nici vointa; erau de-a binelea nebuni. De aceea, au declarat ca au savârsit toate perversiunile sexuale, ca s-au împreunat si cu animale domestice, cu mamele, surorile, rudele si cunostintele apropiate.
Parca Sodoma si Gomora se mutasera în închisoarea Pitesti. În momentul când se faceau asemenea afirmatii, te întrebai, fara a avea un raspuns, daca tu esti nebun de legat si nu întelegi ce declara camaradul tau sau daca el era nebun si nu puteai tu întelege de ce omul o luase razna.
(…) Unii au cedat dupa o zi de tortura, altii dupa o luna, altii dupa ani. Toti am fost însa topiti, în termeni comunisti „muiati”, conform afirmatiei: „De beton armat sa fiti, si tot o sa va muiem”. Cum sa nu ne „topim”, când carne nu mai aveam iar ciolanele ne erau umflate si înnegrite de ciomege?
Rezultatul acestei experiente a fost ca s-a ajuns la „citirea gândurilor”. Ciudatenia a constat în aceea ca majoritatea dintre noi nu mai puteam spune la ce ne gândeam, ce fel de gânduri aveam si daca erau sau nu conforme cu demascarile.
Unii, mai ales cei din grupul mistic, spuneau ca se rugau, altii ca se gândeau acasa, iar altii spuneau fel de fel, unele mai nastrusnice ca altul. Dificultatea, de neconceput si de neînteles, a cunoasterii gândurilor proprii, consta în faptul ca, dupa atâtia ani de chinuri, nu mai puteam exprima sau explica ceva, ca sa ne facem întelesi.
Atât eu, cât si camarazii mei, am vazut cu ochii nostri ca nu ne mai puteam controla expresia fetei, care ne trada întotdeauna gândurile pe care nu mai reusea sa le mascheze. În momentul când posedatul te tortura si se uita în ochii tai, întrebându-te unde te gândeai sau ce gânduri aveai, daca nu raspundeai sincer, el îti si observa pe fata gîndul pe care voiai sa-l ascunzi. Nu mai aveai nici vointa si nici puterea sa-ti opresti aceasta exteriorizare, si atunci se stia precis daca spuneai sau nu adevarul.
Aceasta a fost ultima faza a nebuniei colective pe care am trait-o toti cei care am trecut prin demascari. Iar rezultatul acestei „citiri” a gândurilor, prevazute de Nicolski si profetite noua de Turcanu, a fost neîncrederea totala în cel de lânga tine.
Daca metoda de tortura pentru „citirea” gândurilor a umplut pâna peste margine paharul deznadejdii si al nebuniei, prin lepadarea de Dumnezeu si de dreapta credinta, care ramasese singurul si ultimul nostru sprijin, am ajuns la prabusirea totala. Fusesem aruncati în haos, dezechilibrati, fara sprijin si fara perspectiva, la discretia celor ce ne torturau. Acest fapt a avut consecinte nefaste, asupra a ceea ce aveam sa vedem si traim în alta cetate a satanei, Gherla.
La începutul lui august 1951, când declaratiile publice si scrise erau pe terminate, iar tortura de „citire” a gândurilor atinsese nivelul prevazut în planurile ocultei, Turcanu a trecut din camera în camera, cu expresia unui demon satisfacut si l-am auzit repetând ca, ispitind si înselând pe cei tari si credinciosi, i-a putut tavali în mocirla.
Ma, banditilor, va amintiti foarte bine ce am spus în camera aceasta cât si în celelalte camere, ca eu nu glumesc, ca ma voi tine de cuvânt si voi folosi toate metodele pentru a-mi atinge scopul urmarit. Or, iata ca am ajuns, prin metodele pe care le-am folosit, sa va citim si gândurile, fapt la care voi nu v-ati asteptat niciodata.
(Dumitru Bordeianu – Marturisiri din mlastina disperarii, Editura Scara, 2001)
Celelalte “episoade” ale “serialului” despre fenomenul reeducarii – ieri azi si maine:
- TU POTI FI URMATORUL REEDUCAT! – fragment din “Intoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide
- De la reeducarea prin tortura la reeducarea soft: abolirea constiintei, glasul lui Dumnezeu in om
- In spatele reeducarii si a dominatiei totalitare: tatal minciunii, ucigasul de oameni
- “NU, DOMNULE!” – IMPOTRIVIREA SI RUGACIUNEA: CHEILE REZISTENTEI
- Intre TEROARE si… TORPOARE sau TAINA FARADELEGII IN ACTUALITATE
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Fratii mei, iertati-ma, vad ca vorbim inca de ispitele si caderile Miscarii…Va rog sa cititi, daca n-ati facut-o inca,cartea lui Codreanu, “Pentru legionari”. Este f. simplu sa vedem greselie altora, mai greu e sa avem rabdarea sa-i intelegem deplin.Nu stiu ce as fi inteles din toata jertfa generatiei de dupa ’30 daca n-as fi pornit de la originea ei, de la Codreanu,la care eu, un nimeni,privesc ca la un sfint.Sfintenia poate avea mai multe chipuri, nu noi o acordam, s-apoi nu-l consideram sfint si pe un Stefan cel mare? Eu asa un erou-martir al neamului meu nu cunosc, desi se mai poate spune de bine si de alti denigrati, ca de exemplu de Antonescu…,la fel de urit pt ca displace unui neam ‘ales’ ce ne dicteaza noua pe cine sa tinem la eroi si pe cine nu.
Oricum, ca s-au deshumat ramasitele pamintesti ale lui Codreanu si erau neputrezite, nu stiu ce sa cred…Pai nu fusese corpul lui, ars cu vitriol si cu foc, dupa impuscarea pe la spate?
Marturisesc ca ma cuprinde tristetea cand vad ca mesajul nostru, in ciuda apelului explicit formulat, a fost interpretat ca o contrazicere a pr. Iustin sau a pr. Calciu (din care am citat chiar in cadrul comentariului respectiv) sau ca un comentariu despre Corneliu Codreanu. Dupa cum stiti, nu ne-am referit DELOC in acest ultim comentariu la persoana sa, ci la miscarea in sine, si noi credem ca e normal sa cautam sa vedem care sunt ispitele, pe langa incercarea de a vedea care sunt modele de urmat, pentru a nu repeta si noi, la infinit, aceleasi greseli…Mai ales atunci cand aceste greseli sunt puse inainte, ca avertizare, chiar de catre Sfintii Inchisorilor.
Citez, reiterand, din comentariul de mai sus…: “As vrea sa inchei asigurandu-va ca am considerat necesar sa aratam aceste lucruri doar pentru ca suntem intre noi, crestinii. In fata celor “din afara”, cei care fac din ML o pastisa si o eticheta negativa compromitatoare, nu putem face decat ca cei care au refuzat sa se lepede, in inchisoare, sub presiunea torturii…”
La cele spuse mai sus de catre fratele “cuvant”, indraznesc sa vin cu o completare. Si anume vreau sa exprim o ideea proprie.
Legiunea a luptat pentru preluarea conducerii politice a tarii acesteia, si nu a reusit (decat pt. cateva luni), cu toate luptele si jertfele sale.
Dar azi BATALIA PENTRU POLITICA ESTE…PIERDUTA defenitiv…pentru romanii patrioti. Adica este o adevarata utopie sa mai creada cineva ca azi ar mai putea sa mai schimbe si inlocuiasca …SISTEMUL actual (care este atat de …puternic si gigantic) cel secularizat si laicizat pana in maduva oaselor.
Pentru vremurile actuale, nu ne-a mai ramas pentru supravietuirea nostra DECAT STRICT LUPTA SI OPOZITIA DUHOVNICEASCA, si …ATATA!
Nu mai putem nadajdui in vreo reinviere a “puterii” legiunii si a “prizei” ei la masele de romani, ca in perioada interbelica.
Azi TREBUIE SA NE CONCENTRAM doar asupra PASTRARII PUTERII DUHOVNICESTI A ACESTUI NEAM ROMANESC, care PUTERE nu-i alta decat DREAPTA ORTODOXIE!
In Imperiul bizantin exista TEORIA CELOR 2 SABII (a imparatului si a Patriarhului).Adica aceasta terorie se referea la COEXISTENTA IMBINATA A ACTIUNII CELOR DOUA PUTERI ALE IMPERIULUI, cea statal-militara, si cea bisericesc-duhovniceasca, CARE AMANDOUA ERAU PUSE IN SLUJBA LUI HRISTOS si a VOINTEI SALE (mai idealist vorbind, dar in mare asa se spunea ca ambele Sabii erau in slujba lui Hristos). Situatia aceasta a coexistentei a doua puteri, a statului si a Bisericii, PUSE AMANDOUA IN SLUJBA LUI HRISTOS, era specifica nu numai Imperiului bizantin ci si TARILOR ROMANESTI SI RUSIEI SI TUTUROR TARILOR BALCANICE, pana la cucerirea lor de catre turci.
Numai ca, atunci cand era in voga aceasta teorie, atat Imperiul bizantin, cat si celelate satate balcanice si rusesti (care s-au organizat dupa modelul sau,)erau CRESTINE IN INTREGIME si patrunse si imbibate de DUHUL CRESTINISMULUI ORTODOX, in toate componentele si institutiile lor.
Dar, incepand cu cucerirea imperiului bizantin si a tarilor balcanice de catre turci, si mai ales cu schimbarea fundamentala de lucruri si valori pe care o aduce in Europa si in lume, REVOLUTIA FRANCEZA, rand pe rand CADE UNA DINTRE CELE DOUA SABII care era pusa in slujba lui HRISTOS, si anume CADE MONARHIA CEA CRESTINA IN TARILE ORTODOXE, cea mai mare sabie care va cadea va fi SABIA TARULUI RUSIEI!, dar si sabia MONARHIEI REGELUI ROMANILOR!
Si MAI RAMANE IN LUPTA cu dusmanii Crestinismului O SINGURA SABIE PUSA IN SLUJBA LUI HRISTOS, si anume SABIA CEA “HARICA” A BISERICII!
Or, azi ar fi o idee UTOPICA sa mai credem CA SABIA MONARHIEI CELEI CRESTINE, ar mai putea fi refacuta (ca in “Stapanul Inelelor”)! NU!, ci noi trebuie sa fim REALISTI si sa ne punem cu trup si suflet in slujba SABIEI BISERICII!, si s-o ajutam sa ii invinga duhovniceste pe dusmanii MIRELUI EI-HRISTOS!
Ca sa inchei…, cred ca Miscarea Legionara a avut un merit in perioada STRCIT interbelica, dar azi nu mai are …putere, ci noi TREBUIE SA NE VEDEM DE DUCEREA LUPTEI STRICT DUHOVNICESTI, cu armele strict spirituale ale Bisericii, si nebizuindu-ne pe nimic din lucrurile cele slabe ale lumii carfe este tot mai vrajmasa lui Hristos, dupa cum ne spune Parintele Paisie Aghioritul!
Si inca ceva, chiar daca azi s-ar incerca o INITIATIVA POLITICA de recucerire a redutei politicii tarii acesteia, ar fi sortita esecului, pentru ca romanii azi NU MAI SUNT PATRIOTI, sunt “atomizati si pulverizati si NEUNITI”, si nu le mai pasa de tara lor ca pe vremea lui Codreanu. Da zi, este o mare diferenta intre romanii din perioada Capitanului, si cei de azi, care sunt tot mai lipsiti de patriotism, dar si de CREDINTA AUTENTICA ORTODOXA!
Deci sa STAM BINE, SA LUAM AMINTE, si sa ne vedem de SINGURA LUPTA PE CAREC TREBUIE S-O DUCEM IN VIITORUL CEL APROPIAT, ca sa ne mantuim. AMIN!
Doamne ajuta!
Iertati-ma dar eu cred ca meritam vremurile in care traim,ne meritam clerul,meritam patriarhul.pentru pacatele noastre a ingaduit Domnul alegerea P F Daniel patriarh.multe s-au schimbat si multe se vor mai schimba inca,dar trebuie mare atentie.Este o manastire in Bucuresti,unde s-au instalat camere de luat vederi…. deci fara gluma,nu mai poti sa intri in camera inimii tale si sa te rogi caci ochiul electronic te urmareste…nici macar la biserica nu mai ai linestea pe care ti-o putea oferi Sf Liturghie. Doamne miluieste!
Nu era o contrazicere la adresa mesajului vostru, ci am dat un raspuns la modul general. Ma iertati daca v-am suparat.
Pt “Alta Alina”: Din cate stiu, corpul nu-i fusese ars cu vitriol, ci doar o parte a fetei. Cei 14 au fost aruncati intr-o groapa comuna, doar trupul lui Codreanu fiind neputrezit la deshumare (ceea ce a fost o minune dumnezeiasca). Sint mai multe marturii care atesta acest lucru, oameni de mare calibru moral, care au vazut minunea. Asa ca din informatiile mele, peste cei 14 fruntasi legionari doar s-a turnat vitriol, nu le-a fost ars trupul, dupa cum se spune si in acatistul cantat de monahul Moise
http://www.razbointrucuvant.net/files/Marian_Moise/Acatistul%20Sfintilor%20Romani%20din%20inchisori%20%28Marian%20Moise%29/22%20Acatistul%20Sfintilor%20Romani%20din%20inchisori%20%28Marian%20Moise%29.mp3
Icosul al 3-lea:
…nesuferind a vedea sufletele voastre curate arzând de dragoste pentru credintã si neam, diavoleascã poruncã au dat sã fiti noaptea dusi în pãdure si sugrumati, apoi ciuruiti de gloante, aruncati într-o groapã, arsi cu vitriol si acoperiti cu lespezi grele de piatrã, dar nici mormântul, nici moartea nu v-au tinut, ci la Viata cea adevãratã v-ati mutat, pentru care auziti de la noi unele ca acestea:
Daca considerati ca tot ce a putut da acest neam mai bun a fost Codreanu, cred ca discutia e inutila. Miscarea s-a pierdut pe sine atunci cand a invalmasit Ortodoxia cu politica, transformand totul intr-o lupta pentru mai bine. Un “mai bine” privit exclusiv din punctul ei de vedere!
Trist ca incercati a legitima Miscarea prin cuvintele unor duhovnici a caror greutate o da trairea nu fosta apartenenta legionara. (cand zic traire ma refer la acumularile spirituale daruite de Dumnezeu tocmai spre a inabusi increderea in sine si in ideologia “mainilor lor”)
Clarificare: nu eu am spus ca ar fi Codreanu cea mai mare personalitate ci pr. Teofil Parainu. Deci Sfintiei Sale ar trebui sa-i reprosati acest lucru si sa-l luati la intrebari ca un necunoscator ce probabil credeti ca e.
Va contraziceti singur: “trist ca incercati a legitima Miscarea prin cuvintele unor duhovnici a caror greutate o da trairea nu fosta apartenenta legionara”.Pai tocmai aceasta traire a credintei fac cuvintele lor sa aiba greutate. Prin trairea lor sint ei mari, nimeni nu a afirmat altceva. Pe cine vrem sa ascultam, pe istoricii regimului comunist sau pe marii duhovnici care au cunoscut personal Legiunea? Cuvintele parintelui Iustin nu lasa loc de interpretari. Deja cred ca s-a batut prea multa moneda pe un site ortodox cu privire la ML asa ca incetez in a mai posta ceva pe aceasta tema. Fiecare e liber sa-i asculte ori sa-i considere naivi pe duhovnicii nostri mari.
Doamne ajuta!
Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a indreptat pasii spre site-ul dvs. V-am descoperit absolut din intamplare cautand niste icoane pe google si iata ce comoara am gasit. Multora din framantarile mele sufletesti le-am gasit raspunsuri pe site-ul dvs.
Cred ca, pana la urma, comunismul a fost Faza 1. Adevarata indracire a oamenilor de-acum incepe.
Cu Dumnezeu inainte!
Dam si noi slava lui Dumnezeu ca nu este zadarnica aceasta lucrare necurata si proasta a noastra si va multumim pentru cuvantul Dvs., care ne mangaie si ne incurajeaza!
Bine spus “faza 1”! Asa este, din pacate.
va rog sa ma iertati dar vin si eu cu o sugestie,daca nu va suparati:de ceva timp “fur” citate,fragmente care le gasesc pe acest site si,pe yahoo messenger,mai transmit din cand in cand, prin optiunea “SEND MESSAGE TO ALL IN GROUP”(mai pe scurt,dau mass-uri) fragmente care cred ca ii intereseaza pe multi tineri si le sunt folositoare.Singurele mele regrete sunt ca din cauza timpului insuficient nu pot transmite cate un intreg articol,pt ca toate sunt interesante si ca site-ul e vizitat de un numar restrans de persoane.Multumim pt numeroasele articole postate ce reprezinta hrana duhovniceasca de care avem nevoie in aceste vremuri.DOAMNE IISUSE HRISTOASE,FIUL lui DUMNEZEU miluieste-ne pe noi pacatosii!
Nu ne suparam deloc, dimpotriva, dar da-le si linkurile la respectivele articole, ca sa le citeasca integral. Multumim si noi! Doamne, ajuta!
Este posibil ca si astazi sa se faca o astfel de spovedanie “rasturnata”,prin marturisirea unor pacate nefacute? Cum se poate ajunge la acest lucru si cum se poate trece peste el?
@andrei
Pai raspunsul il ai chiar aici:
“În Piteşti reeducarea n-ar fi putut da rezultate dacă nu erau realizate câteva condiţii prealabile: teroarea; izolarea, surpriza, lipsa răspunderii. (…)”
– prin teroare: se lovea in trup cu ura, dusmanie, sadism…si cu o masura (atat cat sa nu-ti dai sufletul); iti slabea trupul strecurand in suflet groaza de bataie; tortura de care te facea constient ca va tot continua in ciuda starii de autoanestezie (nesimtire)a durerii la un moment dat, datorita sistemului de autoaparare a organismului; se miza si pe sistemul de rezistenta mai mic la durere si, implicit pe frica de siluire fizica; moral – ii obliga pe cei alaturi de care sufereai sa se transforme la randu-le in tortionari, supravegheati indeaproape daca loveau cum trebuie, cu sete;
– prin izolare se cauta slabirea morala prin lipsa cuiva caruia sa-i vorbesti, sa-i impartasesti din durerea, suferinta ta;
– surpriza isi avea rolul prin schimbarea tortionarilor, diversitatea torturii, imbinarea torturii fizice cu cea morala;
-prin lipsa raspunderii a tot ceea ce se facea acolo…cred ca se atingea deja la o limita de rezistenta in fata careia multi si-au facut un calcul: ori innebunesc, ori mor (dar nu ma lasa…) deci – ma vor tortura in continuare fiind in mana lor o jucarie careia ii rupi dupa bunul plac ba mana, ba piciorul…si-atunci, fie se incrancenau si nu cedau cu orice risc, fie acceptau reeducarea ca un mijloc (superficial) de rasuflare, usurare…care insemna – de fapt o etapa mai monstruosa prin modificarea personalitatii, anularea a tot ceea ce a lasat Dumnezeu in om (bun-simt, limita, masura, constiinta, discernamant) si o dedublare, o sciziune a personalitatii (ca la schizofrenici) in speranata desarta ca la sfarsitul acestor grozavii, vor mai fi ei insisi; descoperirea tainitelor sufletului prin tot ceea ce-a simtit/gandit/faptuit la un moment dat in viata dar deturnat, rasturnat printr-o ‘sinceritate’ pe placul reeducarii realizata prin ‘socul revolutionar’; iar prin ponegrirea celor dragi (parinti, frati, surori, copii) si negarea lui Dumnezeu se atingea apogeul plus inregimentarea ca faza ultima si de succes al reeducarii prin racolarea unor acoliti zelosi si mai aprigi decat cei care i-au torturat pe ei.
Cum se poate trece peste aceasta? Eu cred ca se va trece PRIN aceasta; peste…nu cred, doar de vei apuca sa mori inainte. Solutia: sa uiti de tine, sa te consideri ca si mort, sa nu mai ai sperante de ‘iesire’, sa nu te increzi in oameni ci, numai in Dumnezeu. Si, cum spunea Steinhardt sunt trei solutii: a mortului, a zurbagiului si a eroului – intri din prima in ei ca un tanc luandu-l pe NU in brate cu tarie, barbatie; un erou a carui sursa de curaj nu sta in propriile puteri ci in harul lui Dumnezeu.
Este posibil oricand, daca intri/intram intr-un regim de tip concentrationar. Dar este posibil si in diverse circumstante “obisnuite” ale vietii, in care unii oameni, din cauza ca se afla intr-un raport de subordonare, de dependenta sau chiar de santaj (exercitat asupra lor) sa fie supusi unor tratamente umilitoare, degradante, care sa mearga inclusiv pana la folosirea acestei tehnici de spalare a creierului si de abolire a identitatii.
Cum se poate trece peste el? In acelasi fel in care au facut-o si sfintii inchisorilor: refuzand pana la capat, cu orice pret, fara cea mai mica urma de concesie si rugandu-te in permanenta.
Doamne ajuta, tuturor
Ca si fratiile voastre caut in interior si exterior surse de simtire, traire a adevaratei vieti ortodoxe, asa cum ne-a fost data de Domnul si predanisita prin Sfintii Parinti. Sunt mirean legat fedeles de pamant prin simturi si voiesc sa scap de aceste lanturi, dar de cele mai multe ori revin la varsatura mea dupa o vreme de rezistenta interioara. Din cele duhovnicesti citite, cateva, am ajuns la unele concluzii, care pot fi eronate pentru alti si care au legatura cu lumea in care traim. Acestea sunt:
Am mai aflat ca Sf. Botez este duh si apa si ca prin el se iarta toate pacatele stramosesti. De asemenea, Dupa Botez copilul, adultul primeste putere de la Domnul care se activeaza si se mareste numai prin asceza si lepadare de robia simturilor, dar si prin lepadare de ordin afectiv -sufletesc fata de tot ce ne inconjoara, fara sa pierdem din admiratie provlavirea lui Dumnezeu in ceea ce ne inconjoara.
Nici o cale nu exista de compromis intre duh si trup in Noul Legamant. Ori sunt duhovnicesc ori sunt pamantesc, aceasta fiind nivelul cel mai inalt, dar exista o scara a nivelurilor de induhovnicire, proportionala cu nevointele sarguitorului, acceptata de toti Sf. Parinti. Si acest lucru este in orice nou domeniu fie el si neortodox, pana la insusirea cunostintelor ce corespund treptei respective.
De asemenea,fara Spovedanie amanuntita a pacatelor si in special a gandurilor si tendintelor si Impartasirea cu Sf-le Taine nu se poate vorbi de iertarea pacatelor, de dupa Botez.
Mai departe am inteles ca trebuie sa te implici fizic (asceza)si psihico-sufletesc in acest razboi, adica sa opui rezistenta informatiilor vatamatoare ce intra pe calea simturilor, dar si impotriva deprinderilor si a tuturor naravurilor paganesti impliocit a bazei lor – amintirile, ca altfel nu se pot diminua atacurile inamicului invizibil. Ca trebuie sa te ghidezi dupa Sfintele Scrieri si sa cauti duhovnivi hristofori sau macar, care sunt in lupta cu simturile si au o anumita experienta interioara clara, care sa fie vizibila prin cuvant, vietuire, etc. Si aceasta este lupta de toatele zilele a crestinului.
Din tot acest razboi castigul este al nostru daca reusim sa atragem mila Domnului, vizibila prin rugacuine neincetata, mare rabdare, curatie a trupului, smerenie si toate celelalte virtuti pe care le stim de la Sf Parinti. Astfel voi deveni candidat la mantuire si nu altfel.
Dar, am mai aflat din Sf-le carti, ca voia Domnului actioneaza uneori independent de marimea pacatului, avand exemplu pe Luminatorul neamurilor, Sfantul Ap. Pavel, Sf. Prooroc rege David, etc.
Apoi m-am intrebat, daca vad ca se fac biserici, manuale, randuielei, filantropii si tot sortul de lucruri bune crestineste, la trup, dar vietuire din partea acelor indivizi nu este, cu adevarat tot lucrul este desert. Cu atat mai mult cu cat lipsa vietuirii se imprima in duhul actiunii, ceea ce va duce la actiuni moarte, precum si prezenta vietuirii duhovnicesti se transmite. Un copil care primeste o carte de la un vietuitor, primeste si din duhul acestuia, dar unul care nu este vesnic in dispozitie duhovniceasca macar, nu va transmite nimic. La fel si un dascal, duhovnicesc daca este, va face ca ceea ce invata sa ajunga in mintea copiilor dar si la inima lor si atunci Domnul lucreaza. Ori astazi ducem lipsa de intelegere, barbatie a inimii, nu inima afectiva pentru cele trecatoare, in nici un caz. Iar daca dascalul este legat de pamant, atunci ceea ce transmite, duhul si patosul invattaturilor sale, nu va fi de folof duhovnicesc copilului, ci vatamator.
Si am zis,ca in zadar ma uit si apreciez sau depreciez un frate crestin sau necrestin, devreme ce eu sunt in lipsa de toate, daca eu nu scot din mine lumea. Dar cum sa fac, caci lenea este cucoana mare si apoi confortul ma odihneste. Ma ingrijorez un pic, vazand greutatea cu care se mantuieste un drept, dar ma consolez cu un “film bun si religios ” trecand cu vederea toata viata decazuta a actorilor, in beneficiul rolului bine jucat. Si asa inca o zi de-a mea se scurge in inselare.
Biserica vorbeste de post, dar in acelasi timp eu nu pot sa mai tin post fara prajituri de post, televizor sau altceva vatamator, care alunga duhul de rugaciune. Nici nu am auzit sau vazut mireni care sa caute sa alunge orice lucru stare sau situatie care sa-i alunge gandul de la Domnul. Ori aceste lucruri sunt anticrestinesti, zic eu cel din varsatura-mi. Si cu toate acestea zac in inselare.
Un frate nevoitor, mi-a marturisit sincer ca isi vede gandurile reprezentate in oameni si ca ia slabit semnificativ osandirea fratilor, din aceasta cauza, vazandu-se descoperit in fata lumii si ca daca nu-si pastreaza starea sau duhul sau dispozitia sufletului de plans pentru pacate si starea jalnica in care este inima sa si lumea, este vatamat imediat de cele ce vin mai ales prin amintiri si imagini vechi si noi din amintiri, dar si prin simturi.
Si eu ce sa fac cum sa incep lupta crestineasca in mirenism, l-am intrebat si mi-a zis ca razboiul acesta nu are legi si termene si sa cercetez poruncile Domnului si legile duhovnicesti ale unor Sfinti Parinti si sa caut dorul de Domnul in mine si din toate cele ale LUI.
Ce sa fac eu dar?
Dati-mi rogu-va, indemnuri spre calea cea mai buna.
Iertati-ma,
@ Ionel:
Pai noi trebuie sa-ti multumim pentru deslusirile subtiri si pentru indemnurile folositoare ascunse sub aceasta aparenta intrebare (care este, de fapt, un raspuns). Domnul sa ne ajute!
@ Andrei si nu numai:
Reluam un fragment din introducerea noastra de la aceasta postare, pentru a sublinia si mai clar actualitatea acestor experiente si pentru cei care, poate, nu au avut timpul sau rabdarea necesare pentru a parcurge totul cu atentie:
Fraţi şi surori,
Problema Mişcării Legionare este una complicată, în sensul că vremurile în care a fiinţat au fost extrem de tulburi. Este greu acum să faci o analiză, scoţând Mişcarea din contextul temporal şi istoric de atunci.
Părintele Gheorghe Calcliu a spus că Mişcarea Legionară a fost de la Dumnezeu.
Este adevărat că s-au făcut şi excese, pe care le ştim cu toţii. Aşa cum îmi spunea cineva (ca răspuns la un oarecare scepticism pe care l-am manifestat şi eu) – şi în Biserică şi-a băgat dracul coada, cum dar să nu se amestece şi într-o grupare în principal politică.
Ce mi se pare însă util de avut în vedere este faptul că toţi studenţii legionari de la Piteşti şi nu numai, au fost complet în afara exceselor săvârşite mai ales în Bucureşti. Ei se raliaseră Mişcării în speranţa reînvierii spiritului naţional românesc, creştin-ortodox şi, mai ales, în vederea accederii la putere a unei clase politice mult mai aplecate spre interesele Ţării decât spre propria căpătuială.
Nu se poate pune, cred, semnul de egalitate între Mişcarea Legionară şi partidele nazist/fascist la putere atunci în Germania, Italia sau alte ţări. Spre exemplu, ideologia nazistă germană nu mai avea nimic în comun cu creştinismul, ghidându-se (printre altele) după miturile păgâne germane.
Esenţa Mişcării Legionare a fost deci una naţională şi creştin-ortodoxă.
Aşa se explică li numărul mare de preoţi care îi aderaseră.
Nu pot fi uitaţi cei circa 120 evrei ucişi în pădurea Jilava, doar pentru că erau evrei. De altfel, numărul lor nu are nicio importanţă. Un singur om dacă este ucis pentru convingerile sale religioase, este semn că suntem departe de ceea ce ne învaţă Hristos.
Nu vreau să devin redundant: au fost greşeli. Trebuie ca cei ce le-au comis să şi le asume, pentru că altfel nu se poate.
Însă, trebuie avut în vedere şi ce a spus Părintele N. Steinhardt în “Jurnalul Fericirii” : cel mai demn şi mai frumos s-au comportat în închisoare legionarii. Mai mult, pastorul Richard Wurmbrandt (născut în confesiunea mozaică şi convertit la protestantism), a fost salvat de la moarte la Spitatlul Penitenciar din Târgu Ocna de antibioticele pe care i le-a dăruit un legionar: Valeriu Gafencu.
Faptul a fost confirmat, printre alţii, chiar de pastorul Wurmbrandt.
Este deci greu să faci o afirmaţie tranşantă despre Mişcare, când ea a fost prigonită chiar de la începuturile activităţii ei politice, prin intimidări, ameninţări, asasinate şi apoi, prigoană făţişă. Ce să faci cu cel care, în calitate de prim-ministru, este vădit împotriva ta, aşa cum am spus mai sus ? Să accepţi moartea până la ultimul om ? Să te desfiinţezi ca forţă politică ? Să-l scoţi pe el din joc ? Mă bucur că nu am trăit atunci şi că nu am fost eu cel care a trebuit să ia o astfel de decizie, înfiorător de grea.
Cert mi se pare că Mişcarea, prin principiile politice şi de viaţă pe care le promova, a devenit repede o ameninţare pentru o clasă politică îmbuibată şi nu tocmai străină de aranjamente economice şi politice “pe sub masă”.
De aceea, Mişcarea Legionară a fost prigonită şi sub regimul democratic şi sub cel nedemocratic al lui Antonescu şi, mai ales sub cel laic-satanist instaurat de sovietici.
Un alt lucru care mi se pare uşor de observat este evoluţia pe care aceşti tineri au avut-o, ulterior închisorii (pentru cei care au mai supravieţuit): pentru aproape toţi, Mişcarea a trecut în plan secund sau chiar a dispărut din preocupări, aceşti oameni dobândind mari calităţi duhovniceşti.
Să fiu iertat dacă am deranjat prin opinia mea !
Doamne ajută !