AVERTISMENTUL PROFETIC AL SFANTULUI INCHISORILOR, VALERIU GAFENCU: “Ateismul va fi invins, dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit!”
“Va rog mult sa-L urmati, sa-L slaviti si sa-L slujiti. Sunt fericit sa mor pentru Hristos. Lui ii datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveti de purtat o cruce grea si o misiune sfanta. In masura in care mi se va ingadui, de acolo de unde ma voi afla ma voi ruga pentru voi si voi fi alaturi de voi. Veti avea multe necazuri. Fiti tari in credinta, caci Hristos ii va birui pe toti vrajmasii. Indrazniti si rugati-va! Paziti neschimbat Adevarul, dar sa ocoliti fanatismul. Nebunia credintei este putere dumnezeiasca, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrata, lucida si profund umana. Sa-i iubiti si sa-i slujiti pe oameni. Au nevoie de ajutor, caci dusmani pradalnici cauta sa-i insele. Ateismul va fi invins, dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit!”
*
- Despre profilul duhovnicesc al Marturisitorului Valeriu, cititi, va rugam: Valeriu Gafencu: O LUMINA!
- Acatistul Sf. Mucenic Valeriu Gafencu (audio) – descarcati
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
- ACATISTUL NOULUI MUCENIC VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR (text)
- Rugaciuni catre Sfantul Valeriu si pentru proslavirea noilor mucenici
- Canonul si Acatistul Marturisitorilor Romani din inchisori – Corul de maici al Man. Diaconesti (de la OrtodoxMedia)
Minunea Maicii Domnului
La Craciun era destul de inviorat. In noaptea cantarilor ingeresti a compus un minunat colind al detinutilor din Targu-Ocna. In patul de alaturi isi dadea sufletul arhimandritul G. [parintele martir Gherasim Iscu, n.n] Venise in stare grava de la Canal, unde fusese unul dintre stalpii rezistentei. In seara aceea a Nasterii Pruncului Iisus el a fost luat la cer. A plecat neclintit in credinta. Neavand cu ce-l imbraca, caci rufele sale erau ude de transpiratie, Valeriu i-a oferit hainele lui si a pastrat pentru sine pe ale parintelui.
– Acestea sunt hainele mele monahale! A zis el emotionat. Cu ele sa ma inmormantati!
Noaptea aceea de Craciun nu o voi putea uita pana la sfarsit. Umblam necontenit de la un bolnav la altul, luandu-le pulsul si ingrijindu-i. Din cand in cand imi mai aruncam privirea si spre Valeriu. Era vesel, fericit inlauntrul sau, cu pleoapele lasate, cu capul plecat in piept. Nici el nu se putea odihni. Dupa ce mi-am terminat treaba, am simtit ca ma cheama din priviri, ca ma roaga sa ma duc la el. M-a privit cu o patrundere cum inca nu simtisem pana atunci. Si-a facut semnul crucii, apoi mi-a luat mana. Un fior adanc m-a cuprins. Era foarte concentrat, lucru neobisnuit la el, caci in starea lui duhovniceasca putea ramane destins pana si in cele mai cumplite tensiuni prin care ne era dat sa trecem. Simteam ca are ceva sa-mi impartaseasca.
– Ioane, tu imi esti cel mai bun prieten, mi-a zis. Dar nu ca prieten vin la tine, ci ca sa-ti cer sfat, sa ma supun tie. Vrei sa ma asculti?
– Te ascult, am raspuns eu, dar nu stiu daca voi fi vrednic de increderea ce-mi arati.
Valeriu a plecat ochii si mi-a spus linistit:
– In noaptea asta am privegheat. Asteptam sa vina cantecul colindei mele. Doream sa fie foarte frumos. Il cantam in mine. Il desluseam din cerurile inalte din care cobora. Cam greu pentru mine, caci nu cunosc notele muzicale si trebuie sa o fac dupa ureche. Eram deci treaz, lucid si senin, cand deodata am vazut ca am in mana fotografia Setei (fata pe care o iubise). Uimit de intamplare, am ridicat privirea si la capul patului meu am vazut-o pe Maica Domnului, imbracata in alb, in picioare, vie, reala. Era fara Prunc. Prezenta ei mi se parea materiala. Maica Domnului era aievea langa mine. Eram fericit. Uitasem totul. Timpul parea nesfarsit. Atunci Ea mi-a spus:
“Eu sunt dragostea ta. Sa nu te temi. Sa nu te indoiesti. Biruinta va fi a Fiului meu. El a sfintit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile intunericului cresc si inca vor mai inspaimanta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu asteapta pe oameni sa se intoarca la credinta. Azi sunt mai cutezatori fiii intunericului decat fiii luminii. Chiar de vi se va parea ca nu mai e credinta pe pamant, sa stiti ca totusi izbavirea va veni, dar ca prin foc si prin parjol. Lumea mai are de suferit. Aici insa e multa credinta si am venit sa va imbarbatez. Indrazniti, lumea e a lui Hristos!“
Apoi Maica Domnului a disparut si am ramas coplesit de fericire. M-am uitat in mana, dar nu mai aveam nici o fotografie.
Valeriu vorbea simplu, deschis, fara urma de parere de sine. Sufletul lui parea un potir din cel mai pur cristal, care se invrednicise a-L primi pe Hristos. Cugetul lui smerit si pacea cu care mi-a vorbit mi-au dat certitudinea ca nu fusese o inselare. Ma simteam cumva si eu sfintit, innoit, participand la minune. Cu intensitatea cu care tasnesc intr-o astfel de imprejurare luminile launtrice, cu sfiala dar si cu convingere i-am spus simplu:
– Dumnezeu ne cerceteaza. Daca noi vom cadea, El va birui. Ne trebuie credinta, si acum putem avea mai multa. Sa ne rugam!
Am facut impreuna o scurta rugaciune. Si in tacerea camerei 4 pentru muribunzi, sufletele noastre s-au facut pentru o clipa scara catre cer.
(…)
Legamantul
Cu fiecare zi care trecea Valeriu se apropia de moarte. In ultimele luni de viata a fost vioi, bucuros, a scris poezii si ne-a vorbit cu insufletire.
In ziua de praznuire a Intampinarii Domnului din 1952 ne-a chemat, pe mine si pe Gheorghe [Jimboiu], si ne-a spus:
– Doresc mult sa slujim Domnului intru totul si intru toate. Suntem fiii Bisericii si nu ne vom desparti de ea. Se deschide o era noua in lume, care trebuie umpluta de duh, idei si activitati crestine. Crestinismul reinvie, dar sarcinile crestinilor sunt mari. Este vremea unui nou apostolat. De pe Golgota ne spune Domnul ca oamenii sunt liberi si sunt chemati la adevar prin jertfa. Dar pana la jertfa avem credinta, pocainta, lupta, indrazneala, infruntarea dusmanilor, insufletirea oamenilor, vestirea Evangheliei la cei saraci si oropsiti, propovaduirea Fericirilor si a Imparatiei lui Dumnezeu – toate aceste si altele sunt virtuti si metode pe care le descoperim in viata si invatatura Domnului. Imparatia lui Dumnezeu, daca nu incepe acum, nu va exista nici eshatologic; de fapt ea a inceput cu Hristos si se continua prin lucrarea Duhului Sfant. Exista o unitate si continuitate in lume si in viata, deci sa nu parasim nici un plan al existentei noastre, ci prin toate, in toate sa fim crestini. Dusmanii sunt multi, din afara si dinlauntru, dar sa nu uitam ca lupta noastra este cu incepatoriile si stapaniile intunericului. Lumea secolului nostru nu are nicaieri o infatisare crestina. Structura sufleteasca a omului “civilizat” este lipsita de Dumnezeu. Biserica [in sens strict institutional, nota noastra] nu are putere. Sunt deci de infruntat forte uriase, apocaliptice.Trebuie nebunia lui Hristos pentru a reincrestina lumea. Insesi formele civilizatiei trebuie revazute, caci oamenii au pierdut si masura si tinta. Aici noi am redescoperit pe Hristos, Biserica si crestinatatea.
Cred ca e necesar sa ne legam a fi slujitorii lui Hristos si ai oamenilor. Nu putem sa ne multumim cu putin, trebuie sa nazuim totul in Hristos si El va implini toate prin cei ce-I slujesc. Purtam in noi o experienta atat de amarnica, incat am fost umpluti cu lumina. M-am rugat indelung inainte de a va vorbi si cred ca Dumnezeu m-a indemnat si m-a luminat…Va rog deci sa-mi spuneti daca vretisa ne legam sa-L slujim pe Hristos in forma care aici ni s-a descoperit. Modul de organizare va veni in timp. E loc si pentru celibi si pentru casatoriti. Nu avem de la cine lua binecuvantare, dar o cerem de Sus. Sa ne rugam impreuna in aceasta zi, ca o fagaduinta facuta Domnului.
Valeriu rostea aceste cuvinte limpede si linistit, incat lasa impresia ca nu din el, ci de la Hristos veneau indrazneala si puterea cu care vorbea. Prevazatori datorita conjuncturii din temnita, am facut impreuna o foarte scurta rugaciune, prin care am pecetluit pe Hristos in sufletele noastre si peste viata noastra toata.
Am fost trei! Dintre ei am ramas in viata numai eu, caci Valeriu si Gheorghe s-au mutat la ceruri. Port aceasta uriasa si sfanta povara. Cred ca am trait numai pentru ca Dumnezeu are un rost cu mine ca slujitor al Lui. Sunt constient si responsabil pentru ceea ce scriu aici. Sunt in deplina pace sufleteasca, lucid mintal, lipsit de patimi si orgolii, smuls din teroare si panica, incat pot marturisi fara nici o umbra de modificare a realitatii.
Ma rog fierbinte lui Dumnezeu sa-mi ajute si rog pe oameni sa se opreasca o clipa din iuresul ametitor al vietii si sa cugete mai adanc la rostul lor.
“Se termina alergarea!”
Zilele se scurgeau lin. Valeriu era inundat de o tainica bucurie launtrica. Chinul devenise mai bland. Inflorea pe fata lui un zambet aducator de lumina. Raspandea in jur un duh de pace adanca. Mergeam la el cu incredere si nadejde. Sufletele noastre se plecau pe pieptul lui si primeau putere si intarire.
In noaptea dinspre 18 februarie am fost intr-o stare de trezie, fara framantari, fara nelinisti, ci priveghind fara sa-mi fi propus acest lucru. Dimineata, cand temnicerul a deschis usa, eram deja imbracat. Am plecat linistit, chemat tainic de Valeriu. Simteam inlauntru ca ceva se petrece. Pe scari m-a intampinat un medic detinut, care mi-a zis:
– Vino, Valeriu nu mai are puls! Azi se va sfarsi!
Nu am fost tulburat, nu m-am alarmat, nu am simtit nici durere si nici spaima, mi se parea ca totul e firesc si am raspuns:
– Stiu!
Cand am ajuns la usa camerei 4, Valeriu era tot rezemat de marginea patului, cu capul plecat in piept, cu pleoapele lasate si zambea fericit, desi unde de durere inca ii mai brazdau fruntea. M-a simtit si a deschis ochii:
– Bine ai venit, a spus el. Azi sa stai langa mine. Se termina alergarea!
– Bine, Valeriu, i-am spus, voi fi aici tot timpul.
– Sa ai grija sa se plineasca toate dupa cuviinta. In starea in care ma gasesc, eu pot uita ceva.
De fapt, el n-a uitat nimic, ci m-a purtat si pe mine pe cararile lui. Pe la ora noua a chemat preotul, s-a spovedit si s-a cuminecat, stralucind de bucurie.
Despartiri
S-a dus vestea printre detinuti ca va muri. In camera era atmosfera de reculegere. W., [pastorul Richard Wurmbrandt] care de obicei era in verva, acum se asezase mot in pat si, cu ochii plini de uimire, asista ca la o minune.
Prietenii au venit rand pe rand sa-si ia ramas-bun. Pana si “reeducatii” se imblanzisera si, impresionati, cautau si ei sa-l vada. Iar temnicerul, care exalta prin rautate, in ziua aceea s-a facut nevazut, incat nimic nu a tulburat atmosfera de pace si taina.
Valeriu isi pierdea puterile din ceas in ceas, dar sufletul ii era tot mai viu si mai tare. De cateva ori a cerut apa, de cateva ori m-a rugat sa-l masez pe spatele inconvoiat. A vorbit de mai multe ori si de tot atatea ori s-a odihnit cu capul plecat in piept. Cativa prieteni i-au cantat din melodiile sale. A ascultat si parca intruchipa el insusi cantecul. Apoi a multumit cu recunostinta baietilor.
– Sa dati slava lui Dumnezeu toata viata! Le-a spus el.
Unui tanar de o rara curatie i-a spus:
– Tu esti o floare! Daruieste tot parfumul sufletului tau Celui ce ti-a dat daruri atat de frumoase!
Altuia i-a spus:
–Nu te teme sa te incredintezi lui Hristos, caci toate nelamuririle tale vor primi raspuns si vei intelege viata si lumea in Duhul Sfant.
A venit si un poet si Valeriu l-a privit cu dragoste:
– Tu ai talent, inchina-l lui Hristos! E nevoie de o cultura crestina. Poetii au mari daruri si mari raspunderi. Slaviti-L pe Dumnezeu si toate lucrurile Lui!
Poetul a fost atat de emotionat incat n-a retinut ce-i spusese. Uimit, a iesit afara si m-a chemat, rugandu-ma sa-i repet cuvintele lui.
A venit si un medicinist protestant, care-l ingrijise in ultima vreme:
– Domnule doctor, va sunt recunoscator pentru dragostea cu care m-ati ajutat, l-a intampinat Valeriu. Noi doi am avut dese confruntari teologice. Sfarsitul vietii mele este o ultima marturisire ortodoxa. M-as bucura mult sa reveniti la Biserica cea adevarata.
De fiecare data cand incepea sa vorbeasca, Valeriu raspandea din el putere si asta ma misca. Harul era in el, iar eu ma impartaseam de lumina lui. Totul se petrecea normal, simplu si fara intentie, ca o lucrare a lui Dumnezeu.
A venit si W.[Wurmbrandt], plin de fior si evlavie, cum nu era el de obicei:
– Slava Domnului ca am ajuns aici! a zis. Dumnezeu m-a adus aici pentru a mea mantuire. Aici L-am cunoscut curat pe Hristos. Iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine. Cuvintele pe care mi le-ai spus nu vor ramane fara rod, nici adevarul ortodox pe care mi l-ai descoperit. Iarta-ma pentru necazurile pricinuite. Roaga-te pentru mine, caci am nevoie de aceasta rugaciune. Doresc ca in Imparatia lui Dumnezeu sa intram pe aceeasi poarta!
Valeriu i-a raspuns:
– Ma bucur ca ne-am intalnit. Va inteleg framantarea, dar va rog sa veniti la Hristos ca Pavel, fara sovaiala, fara ocolisuri, fara rezerve. Sa-L rugam impreuna pentru pocainta si increstinarea poporului evreu. Nici un neam din lume si in primul rand ei nu au mantuire decat in Hristos. Harul Domnului sa va aduca la Adevar!
W. era adanc miscat. S-a inapoiat in patul lui si a continuat sa-l priveasca pe Valeriu.
Pe la ora zece a sosit vizita medicala. Era o doctorita cu suflet bun, pe care insa nu avea voie sa si-l deschida fata de noi. L-a privit pe Valeriu si a inteles ca sosise ultima zi. Era vadit impresionata. Valeriu i-a spus:
– Va multumim pentru tot ce faceti pentru noi. Poate ca maine va lipsi inca unul din camera 4. In masura in care puteti, va rugam sa obtineti aprobarea ca in aceasta camera sa existe o lumina pe timpul noptii.
– Lasa tu lumina! S-a rastit un sanitar politruc.
Valeriu i-a zis si lui:
– Nu va suparati, dar aceasta rugaminte v-o adresam si dumneavoastra, caci si dumneavoastra va obositi ingrijindu-va de soarta noastra. Va multumesc!
“Sa duceti duhul mai departe!”
Era tot mai epuizat. Gatul nu putea sa mai sustina capul, deci l-am sprijinit eu cu mana. Am trait atunci sentimentul ca se dezvaluie tainele creatiei, ca talpile picioarelor aveau sub ele un fel de panza care ma sustinea, iar sufletul a avut sentimentul plinitatii. Am fost atat de fericit in orele acelea, incat niciodata nu le voi uita. Si in vesnicie nu-mi doresc o stare mai inalta decat aceea, caci atunci eram plin, deplin fericit. Cred ca Hristos era prezent in Valeriu. Numai asa pot explica starea lui de har, cat si uimirea mea si a prietenilor care au participat la acel moment.
Cu ultimele puteri, Valeriu mi-a spus:
– In primul rand gandul si sufletul meu se inchina Domnului. Multumesc ca am ajuns aici. Merg la El. Va rog mult sa-L urmati, sa-L slaviti si sa-L slujiti. Sunt fericit sa mor pentru Hristos. Lui ii datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveti de purtat o cruce grea si o misiune sfanta. In masura in care mi se va ingadui, de acolo de unde ma voi afla ma voi ruga pentru voi si voi fi alaturi de voi. Veti avea multe necazuri. Fiti tari in credinta, caci Hristos ii va birui pe toti vrajmasii. Indrazniti si rugati-va! Paziti neschimbat Adevarul, dar sa ocoliti fanatismul. Nebunia credintei este putere dumnezeiasca, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrata, lucida si profund umana. Sa-i iubiti si sa-i slujiti pe oameni. Au nevoie de ajutor, caci dusmani pradalnici cauta sa-i insele. Ateismul va fi invins, dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit!
Din cand in cand se oprea pentru a-si reface puterile.
– Va multumesc din suflet pentru tot ce ati facut pentru mine. Rog sa ma iertati… Sa ma ierte orice om fata de care am gresit cu ceva… gandesc cu multa dragoste la mama si surioarele mele. Doresc sa mearga pe calea Domnului. Va rog sa aveti grija de ele… Testamentul meu este cuvantul de azi. Crestinatatea trebuie sa puna un inceput nou, mai curat, mai aproape de adevar… Rog oamenii politici crestini sa ia seama la Hristos si sa urmeze invataturile Sale. Ei sunt incarcati cu foarte mari raspunderi…
Trecuse de ora doisprezece. Afara ningea cu fulgi mari, catifelati, care se zbenguiau in vazduh. Bolnavii au servit masa. Valeriu via si se stingea in acelasi timp. Respira greu. Vorbea tot mai rar. Eu eram tot mai profund miscat.
– Ioane, a zis el, sa duceti duhul mai departe! Aici a lucrat Dumnezeu!
A urmat o pauza indelungata. S-a congestionat putin la fata si apoi a redevenit senin, frumos, fericit. A putut sa mai rosteasca:
– S-a sfarsit!
A ridicat ochii albastri la cer si am vazut cum se descopereau in ei minuni tot mai adanci, tot mai uimitoare. Totul era facut din lumina nepamanteasca, dar real, un fel de realitate desavarsita, a carei vedere te face fericit. Plangeam in hohote.
Si-a dat sufletul catre orele 13, in ziua de 18 februarie 1952. Clopotele de la schit au prins a vesteasca. Lacrimile mele au incetat.
Fara cruce, fara nume….
Valeriu era frumos, mai frumos ca oricand. Am stins lumanarea mica ce fusese aprinsa in ultimele lui minute de viata, (Am uitat sa spun ca in ziua aceea, pe la orele noua, l-a chemat pe preot si s-a cuminecat stralucind de bucurie). L-am imbracat. In gura i-am pus o cruce mica de argint, pe care reusise sa o salveze din toate perchezitiile.
– Sa mi-o puneti in gura, pentru a fi recunoscut! Spusese el.
A sosit targa. Toti detinutii se aflau in curte, in asteptare. Cand am trecut cu el catre poarta, ne-am oprit, iar ei s-au descoperit si s-au inchinat. L-au luat in primire doi detinuti de drept comun, care aveau misiunea inmormantarilor.
Doua zile a fost tinut in curtea mare, sub zapada si a fost ingropat noaptea. O parte din lucrusoarele lui le-a luat temnicerul, dar multe au fost pastrate de prieteni ca amintire.
La mormantul lui nu a fost pusa nici o cruce si nici nu i s-a scris numele nicaieri.
El a ramas viu si prezent intre noi. Multi l-au visat in zilele urmatoare. Vestea despre viata lui a strabatut toate temnitele si multi il pomenesc cu evlavie. Amin!
*
Ne-a iubit prea mult
ca sa moara.
El doar a plecat.
(F. Strejnicu, Valeriu Gafencu – Comemorare III)
(Ioan Ianolide, “Intoarcerea la Hristos“, Editura Christiana, Bucuresti, 2006)
Va invitam sa cititi si:
- SFANTUL MARTURISITOR VALERIU – OMUL IN CARE VIA HRISTOS
- Azi Craciunul s-a mutat din palat la inchisoare, unde-i Domnu-ntemnitat
- Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu, in urma cu un sfert de veac
- Fericitul Valeriu in dialog cu prietenul sau, Ioan, despre pace, actualitatea crestinismului si criza lumii
- “Va veni o zi cand inima ta va canta rugaciunea” – MARTURII TUBURATOARE DESPRE HARISMA INAINTE-VEDERII SI DESPRE MINUNILE SAVARSITE DE FERICITUL VALERIU GAFENCU, MARTURISITORUL
- “Lui I-au dat fiere şi tu îmi dai miere?!” – marturii despre starea inalta de sfintenie a Fericitului Valeriu Gafencu
- Ucenicii sfinti ai Sfantului Inchisorilor: Gheorghe Nitescu si Gheorghe Jimboiu
- Sfantul Valeriu Gafencu: FERICIREA CEA MAI MARE
- SFANTUL VALERIU GAFENCU catre surorile lui… SI CATRE NOI TOTI!
- Sfantul Valeriu despre gandurile desarte privind casatoria
- Noi fragmente din scrisorile Fericitului Valeriu Gafencu
- Filocalicul intemnitat – CUV. VALERIU DESPRE CURATIREA LAUNTRICA
- Evanghelia vie din inchisorile comuniste
- “OBSTEA” DUHOVNICEASCA DIN INCHISOAREA AIUDULUI SAU MICA FILOCALIE A TEMNITEI
- Valeriu Gafencu, de la abstractul idealismului la plinătatea sfinţeniei
- Valeriu Gafencu – scrisori catre cei dragi
- Poezii de Valeriu Gafencu
***
- A aparut cartea cuprinzand Acatistul Marturisitorului Valeriu Gafencu
- Ascultati Traiesc flămând (Dor) pe versurile lui Valeriu Gafencu cantat de maicile de la man. Diaconesti
- Ascultati predica parintelui Gheorghe Anitulesei despre Valeriu Gafencu
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Oare, n-am citit cartea?! Sau chiar aici pe site reactualizat?! Dar, de fiecare data citind/recitind mi se inmoaie inima si oasele in mine in fata sufletului curat al lui Valeriu Gafencu – suflet marinimos, frumos ca un arhanghel, bun ca mierea aurie de salcam…politicos lumeste datorita gingasiei sale sufletesti in a nu leza, rani chiar daca era vorba de sanitari obraznici, rautaciosi ori de reeducati; cred ca, in ceasul mortii in albastul ochilor sai s-a oglindit Cerul impreuna cu sfintii si, chiar l-a vazut pe Hristos Dumnezeul nostru impreuna cu Maica Sa sfanta.
I-au pus o cruciulita de argint in gura pentru a fi recunoscut dar el insusi a fost o cruce mare de argint pentru noi cei din viitorul nu prea indepartat; s-a descoperit cumva, pana la ora asta osemintele lui? Stie cineva?
“Ateismul va fi invins, dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit!” – cu ecumenismul, cu ce altceva…in care zace deplin duhul antihristic imbaland, murdarind ortodoxia noastra pentru ca fiii ei sunt nevolnici, necunoscatori ori nerecunoscatori – obositi de atata canonicitate, dogma, post, rugaciune, curatenie trupeasca si sufleteasca…asa ca, terenul e pregatit fiindca “Structura sufleteasca a omului “civilizat” este lipsita de Dumnezeu.” si “oamenii au pierdut si masura si tinta.”
@ Magda:
Nu, nu s-au descoperit.
Nu numai cu ecumenismul, ci cu un totalitarism mondial, care acum este deja in gestatie, intr-o faza avansata.
Dupa ce am citit “Intoarcere la Hristos” l-am purtat mereu in inima mea pe Sfantul Mucenic Valeriu,iar de Sf. Dimitrie am ajuns la targul din fata patriarhiei si uitandu-ma la icoane, o vanzatoare m-a chemat si mi-a zis : “Hai sa te surprind cu o icoana!”, curios m-am dus sa vad despre ce e vorba si aproape ca mi-au dat lacrimile in momentul in care a scos din buzunar o iconita cu Valeriu Gafencu. Pe aceea nu o avea la vanzare si nu stiu cum de s-a gandit sa mi-o dea tocmai mie, de atunci o tin mereu la mine.
Valeriu este un exemplu spre care tind, desi sunt constient ca nu voi ajunge la acel nivel de traire.
Sa-l pomeneasca Domnul Dumnezeu intru Imparatia Sa.
Postez si eu un comentariu la acest subiect , martarurisesc ca am citit cartea Valeriu Gafencu Sfantul Inchisorilor si m-a impresionat mult am dat-o si la o colega sa o citeasca si a spus ca a plans mult citind-o , acuma i-am dat-o altei colege sa o citeasca .
Sigur nu poti retine tot, din ce citesti, ideea acestei carti cat si a multor Sfinti Parinti si a Parintelui Arsenie Boca este ca suferinta are rostul de purificare pentru cei mai multi oameni , exista insa si unele personae care se revolta cand dau de greu ajungand pana acolo de a cadea in ateism ba si mai mult hulind pe Dumnezeu , care stie cel mai bine ce sa oranduiasca pentru fiecare om pentru ca sa se mantuiasca .
La inceputul crestinismului erau foarte multi oameni cu ravna , si au fost multi martiri, ca de altfel si in perioada comunismului in tarile in care acesta s-a instalat.
Cu siguranta atunci cand apar prigoanele si oameni se vad neputinciosi , credinta in Sfanta Treime este singura care le poate da puterea de a trece peste greutati marturisind pe Iisus Hristos chiar cu pretul vietii .
Chiar ieri ne-a spus un frate ca in Africa foarte multi oameni se intorc la Hristos (acum nu stiu daca la ortodoxie care este credinta adevarata sau la credinta neoprotestanta , pentru ca trebuie sa recunoastem ca ei au o ravna mai mare pentru misionarism ) sigur ca motivul acestei increstinari este si lipsurile pe care ei le indura si unde foametea face si victime , la noi care ne consideram ortodoxi intr-un procent foarte mare parca se intampla pe dos chiar daca se vorbeste mult de criza actuala care ne afecteaza , ceea ce vreau sa spun si am mai spus este ca multi chiar si dintre cei care mai frecventeaza biserica o , fac mai mult doar ca pe un formalism si accentuez fara sa judec o persoana sau un grup de persoane in stil fariseic dar un “ortodox” care injura,fumeaza , sau frecventeza carciumile ,sau tineri care-si satisfac poftele sexuale , cupluri care traiesc in concubinaj, cei ce asculta muzica lumeasca si se uita la tot felul de emisiuni de divertisment , care incurajeaza patimile trupului si in care se fac tot felul de glume proaste, sau imbratisarea a tot felul de credinte despre reincarnare , OZN, extrateresti , adoptarea unui port indecent provocator si multe altele pe care nu le mai amintesc sunt de fapt niste idolatri . Sigur ca Dumnezeu in iconomia sa poate sa-i scoata pe multi din aceste patimi si s-ai duca pe calea mantuirii asa cum a facut cu multi mari pacatosi care pareau pierduti pentru totdeauna asa cum de fapt am fost si eu si altii si altii , dar diavolul inseala pe cei mai multi spunandu-le sa nu se pocaiasca decat cand vor ajunge batrani si sa-si traisca tineretea bucurandu-se de toate placerile care duc la piere si oamenii nu stiu momentul mortii , pot face un accidend , un infarct sau pot muri si in alte feluri de tineri fara a se fi pocait da pacatele lor si fara a se fi nascut din nou fara de care nu exista mantuire .
Efeseni Cap 5
1. Fiti dar urmatori ai lui Dumnezeu, ca niste fii iubiti,
2. Si umblati intru iubire, precum si Hristos ne-a iubit pe noi si S-a dat pe Sine pentru noi, prinos si jertfa lui Dumnezeu, intru miros cu buna mireasma.
3. Iar desfrau si orice necuratie si lacomie de avere nici sa se
pomeneasca intre voi, cum se cuvine sfintilor;
4. Nici vorbe de rusine, nici vorbe nebunesti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degraba multumire.
5. Caci aceasta s-o stiti bine, ca nici un desfranat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un inchinator la idoli, nu are mostenire in imparatia lui Hristos si a lui Dumnezeu.
6. Nimeni sa nu va amageasca cu cuvinte desarte, caci pentru acestea vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultarii.
7. Deci sa nu va faceti partasi cu ei.
8. Altadata erati intuneric, iar acum sunteti lumina intru Domnul; umblati ca fii ai luminii!
9. Pentru ca roada luminii e in orice bunatate, dreptate si adevar.
10. Incercand ce este bineplacut Domnului.
11. Si nu fiti partasi la faptele cele fara roada ale intunericului, ci mai degraba, osanditi-le pe fata.
12. Caci cele ce se fac intru ascuns de ei, rusine este a le si grai.
13. Iar tot ce este pe fata, se descopera prin lumina,
14. Caci tot ceea ce este descoperit, lumina este. Pentru aceea zice: “Desteapta-te cel ce dormi si te scoala din morti si te va lumina Hristos”.
15. Deci luati seama cu grija, cum umblati, nu ca niste neintelepti, ci ca cei intelepti,
16. Rascumparand vremea, caci zilele rele sunt.
17. Drept aceea, nu fiti fara de minte, ci intelegeti care este voia Domnului.
18. Si nu va imbatati de vin, in care este pierzare, ci va umpleti de Duhul.
19. Vorbiti intre voi in psalmi si in laude si in cantari duhovnicesti, laudand si cantand Domnului, in inimile voastre,
20. Multumind totdeauna pentru toate intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (si) Tatal.
21. Supuneti-va unul altuia, intru frica lui Hristos.
22. Femeile sa se supuna barbatilor lor ca Domnului,
23. Pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al carui mantuitor si este.
24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, asa si femeile barbatilor lor, intru totul.
25. Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica, si S-a dat pe Sine pentru ea,
26. Ca s-o sfinteasca, curatind-o cu baia apei prin cuvant,
27. Si ca s-o infatiseze Siesi, Biserica slavita, neavand pata sau zbarcitura, ori altceva de acest fel, ci ca sa fie sfanta si fara de prihana.
28. Asadar, barbatii sunt datori sa-si iubeasca femeile ca pe insesi trupurile lor. Cel ce-si iubeste femeia pe sine se iubeste.
29. Caci nimeni vreodata nu si-a urat trupul sau, ci fiecare il hraneste si il incalzeste, precum si Hristos Biserica,
30. Pentru ca suntem madulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui.
31. De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup.
32. Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica.
33. Astfel si voi, fiecare asa sa-si iubeasca femeia ca pe sine insusi; iar femeia sa se teama de barbat.
In versetul 11 se spune clar ca sa osandim pacatele pe fata.
Asa au facut mari barbati si din Vechiul Testament ma refer doar la Sfantul Ilie dar si de dupa Inaltarea lui Iisus Hristos sau dinainte Ioan Botezatorul , Sfantul Ioan Gura de Aur si multi altii .
La inceputul crestinismului raspandirea sa s-a facut cu rapididate pentru ca si laicii faceau o marturisire puternica a credintei bune si strabune ce s-a dat sfintilor o data pentru totdeauna , azi cei mai multi ortodoxi considera ca marturisirea credintei este numai treaba preotilor ceea ce este fals.
Legat de problema mantuirii vreau sa spun ca ea se si poate pierde , un adevarat ortotox nu se va considera sigur mantuit , asa cum cred multi neoprotestanti .
Iezechiel Cap 3
17. “Fiul omului! Iata, te-am pus strajer casei lui Israel; vei asculta deci cuvantul ce-Mi va iesi din gura si-l vei vesti ca din partea Mea.
18. De voi zice celui rau: Vei muri! si tu nu-l vei instiinta, nici nu-i vei grai, pentru a abate pe cel rau de la calea lui cea rea, ca sa traiasca, cel rau va pieri in nelegiuirea sa si Eu voi cere sangele lui din mana ta.
19. Iar daca tu vei instiinta pe cel rau si el nu se va intoarce de la rautatea lui si de la calea sa cea rea, acela va pieri de pacatul sau, iar tu iti vei mantui sufletul tau.
20. De asemenea, cand cel drept se va abate de la dreptatea sa si va savarsi raul cand voi pune inaintea lui o cursa si va muri, daca tu nu l-ai instiintat, acela va muri pentru pacatul sau, iar faptele lui de dreptate, pe care le-a facut el, nu i se vor pomeni, si Eu voi cere sangele lui din mainile tale.
21. Iar daca tu vei instiinta pe cel drept sa nu pacatuiasca si el nu va pacatui, atunci va fi si el viu, pentru ca a fost instiintat si iti vei mantui si tu sufletul tau”.
Cap 18
20. Sufletul care pacatuieste va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatalui, si tatal nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rau, rautatea sa.
21. Dar daca cel rau se intoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a facut si pazeste toate legile Mele si face ceea ce e bun si drept, el va trai si nu va muri.
22. Nu se vor pomeni deloc nelegiuirile pe care el le va fi facut, ci va trai pentru dreptatea pe care va fi facut-o.
23. Oare voiesc Eu moartea pacatosului, zice Domnul Dumnezeu – si nu mai degraba sa se intoarca de la caile sale si sa fie viu?
24. Dar si dreptul, daca se va abate de la dreptatea sa si se va purta cu nedreptate si va face toate acele ticalosii pe care le face nelegiuitul, va fi el oare viu? Toate faptele lui bune, pe care le va fi facut, nu se vor pomeni, ci pentru nelegiuirea sa, pe care va fi facut-o, si pentru pacatele sale, pe care le-a savarsit, va muri.
25. Dar voi ziceti: “Calea Domnului nu este dreapta”. Ascultati, casa lui Israel: Oare calea Mea nu este dreapta, sau nu sunt drepte caile voastre?
26. Daca cel drept se abate de la dreptatea sa si face nelegiuire si din pricina aceasta moare, apoi el moare pentru nelegiuirea sa, pe care a facut-o.
27. Si cel nelegiuit, daca se intoarce de la nelegiuirea sa, pe care a facut-o si face judecata si dreptate, isi intoarce sufletul sau la viata;
28. Caci el a vazut si s-a intors de la toate nelegiuirile sale, pe care le-a facut; de aceea va fi viu si nu va muri.
29. Insa casa lui Israel zice: “Calea Domnului nu este dreapta”. Casa lui Israel, oare calea Mea nu este dreapta, sau nu sunt drepte caile voastre?
30. De aceea va voi judeca pe voi din casa lui Israel, pe fiecare dupa caile sale, zice Domnul Dumnezeu; pocaiti-va si va intoarceti de la toate nelegiuirile voastre, ca necredinta sa nu va fie piedica.
31. Lepadati de la voi toate pacatele voastre cu care ati gresit si va faceti o inima noua si un duh nou. De ce sa muriti voi, casa lui Israel?
32. Caci Eu nu voiesc moartea pacatosului, zice Domnul Dumnezeu; intoarceti-va deci si traiti!”
Filipeni Cap 3
7. Dar cele ce imi erau mie castig, acestea le-am socotit pentru Hristos paguba.
8. Ba mai mult: eu pe toate le socotesc ca sunt paguba, fata de inaltimea cunoasterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate si le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos sa dobandesc,
9. Si sa ma aflu intru El, nu avand dreptatea mea cea din Lege, ci pe aceea care este prin credinta in Hristos, dreptatea cea de la Dumnezeu, pe temeiul credintei,
10. Ca sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui si sa fiu primit partas la patimile Lui, facandu-ma asemenea cu El in moartea Lui,
11. Ca, doar, sa pot ajunge la invierea cea din morti.
12. Nu (zic) ca am si dobandit indreptarea, ori ca sunt desavarsit; dar o urmaresc ca doar o voi prinde, intrucat si eu am fost prins de Hristos Iisus.
13. Fratilor, eu inca nu socotesc sa o fi cucerit,
14. Dar una fac: uitand cele ce sunt in urma mea, si tinzand catre cele dinainte, alerg la tinta, la rasplata chemarii de sus, a lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus.
15. Asadar, cati suntem desavarsiti aceasta sa gandim; si daca ganditi ceva in alt fel, Dumnezeu va va descoperi si aceea.
16. Dar de acolo unde am ajuns, sa urmam acelasi dreptar, sa gandim la fel.
17. Fratilor, faceti-va urmaritorii mei si uitati-va la aceia care umbla astfel precum ne aveti pilda pe noi.
18. Caci multi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum va spun si plangand, se poarta ca dusmani ai crucii lui Hristos.
19. Sfarsitul acestora este pieirea. Pantecele este dumnezeul lor, iar marirea lor este intru rusinea lor, ca unii care au in gand cele pamantesti.
20. Cat despre noi, cetatea noastra este in ceruri, de unde si asteptam Mantuitor, pe Domnul Iisus Hristos,
21. Care va schimba la infatisare trupul smereniei noastre ca sa fie asemenea trupului slavei Sale, lucrand cu puterea ce are de a-Si supune Siesi toate.
Din versetele insirate reiese clar ca cei ce cunosc ce e daunator mantuirii trebuie sa-i instiinteze pe cei nestiutori si chiar pe cei care traiesc cu buna stiinta in pacate , dar in primul rand sa traiasca ei insisi ivataturile lui Iisus Hristos .
1 Petru Cap 1
15. Ci, dupa Sfantul Care v-a chemat pe voi, fiti si voi insiva sfinti in toata petrecerea vietii.
16. Ca scris este: “Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt Sfant”.
17. Si daca chemati Tata pe Cel ce judeca cu nepartinire, dupa lucrul fiecaruia, petreceti in frica zilele vremelniciei voastre,
18. Stiind ca nu cu lucruri stricacioase, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din viata voastra desarta, lasata de la parinti,
19. Ci cu scumpul sange al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat si neprihanit,
20. Care a fost cunoscut mai dinainte de intemeierea lumii, dar Care S-a aratat, in anii cei mai de pe urma, pentru voi,
21. Cei ce prin El ati crezut in Dumnezeu, Care L-a inviat pe El din morti, si I-a dat Lui slava, ca sa va fie credinta si nadejdea voastra in Dumnezeu.
22. Curatindu-va sufletele prin ascultarea de adevar, spre nefatarnica iubire de frati, iubiti-va unul pe altul, din toata inima, cu toata staruinta,
23. Fiind nascuti din nou nu din samanta stricacioasa, ci din nestricacioasa, prin cuvantul lui Dumnezeu cel viu si care ramane in veac.
24. Pentru ca tot trupul este ca iarba si toata slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a iarba si floarea a cazut,
25. Iar cuvantul Domnului ramane in veac. Si acesta este cuvantul, care vi s-a binevestit.
Fiind si in Sfantul Post al Pastelui inchei cu o cantare a parintelui Marian Marcus
Nu-i singur Iuda vinovat
Nu-i singur Iuda vinovat
De sangele ce se dadu
Nici mari preoti , nici Pilat
Ci lumea intreaga prin pacat
Si eu si tu , si eu si tu
Nici mari preoti , nici Pilat
Ci lumea intreaga prin pacat
Si eu si tu , si eu si tu
Nu drumul greu spre Golgota
Nici biciul cand Iisus cazu
Si daca crucea grea era
Povara noastra si mai grea
Si a mea si a ta , si a mea si a ta
Si daca crucea grea era
Povara noastra si mai grea
Si a mea si a ta , si a mea si a ta
Nu patru cuie l-au strapuns
Cand el pe cruce se asternu
Ci noi cu sufletul ascuns
Cu mii de patimi l-am strapuns
Si eu si tu , si eu si tu
Ci noi cu sufletul ascuns
Cu mii de patimi l-am strapuns
Si eu si tu , si eu si tu
Nu doar batranii carturari
Si nici mai marii preoti lui
Si noi am ras muradar
Si noi am fost cei doi talhari
Si eu si tu , si eu si tu
Si noi am ras muradar
Si noi am fost cei doi talhari
Si eu si tu , si eu si tu
Nu doar soldatilor prin sorti
Camasa alba si-o dadu
Ci tuturor dar tu n-o porti
Si fara ea toti suntem morti
Si eu si tu , si eu si tu
Ci tuturor dar tu n-o porti
Si fara ea toti suntem morti
Si eu si tu , si eu si tu
Si nu doar stand, El sub lilieci
Si nici sub lespede zacu
Ci l-am ascuns ca pentru veci
Sub piatra unor forme reci
Si eu si tu , si eu si tu
Si acum Iisus cel condamnat
Te intreaba astazi , da sau nu
Esti tu sau nu esti vinovat
Eu am spus da si-am fost iertat
Esti tu sau nu esti vinovat
Eu am spus da si-am fost iertat
Dar tu , dar tu , dar tu , dar tu.
Slavit sa fie Domnul
Maicuta Lui Dumnezeu spune ca lumea se va mantui ca prin foc, pentru ca lumea a apostaziat si in loc sa faca voia Lui Dumnezeu se ia dupa cintecul de sirena al falsilor apostoli ucigatori de suflet, al invataturilor stricate ale acestui veac.
Dumnezeu este BUN. Tot raul care este pe pamant este din vointa stricata a omului, iar Dumnezeu il ingaduie si are mana intinsa in permanenta catre om sa-l ridice din cadere. Chiar si cind Isi retrage harul,iar o face pedagogic, din iubire, ca sa arate omului masura caderii lui.
Doamne, ajuta !
Duminică, 14 februarie 2010, la monumentul martirilor de la inchisoarea Pitesti, situat in cartierul Nord al orasului a avut loc un parastas oficiat de unul din Parintii slujitori ai bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, a Garnizoanei Piteşti.
Parastasul a fost spre veşnica pomenire a lui Valeriu Gafencu şi a tuturor celor care au trecut la Domnul, în urma martiriului la care au fost supuşi în închisorile comuniste.
Doamne ajuta,
Anul acesta se face parastas la TG. Ocna pentru Sf.Valeriu Gafencu?
Daca stie cineva va rog sa ne comunicati pe site;am fost anul trecut
cand a fost si Danion impreuna cu preoti de la M-stirea Petru Voda.
A fost un moment de adevarata traire romaneasca si ortodoxa.
@ Ela:
S-a facut deja: http://proortodoxia.wordpress.com/2010/02/13/tg-ocna-parastas-de-pomenire-pentru-martirii-temnitelor-comuniste-si-a-lui-valeriu-gafencu-galerie-foto/
Anul trecut s-a facut in doua randuri, o data sambata si o data in ziua aceasta, pe 18.
Cu toate ca cei mai multi dintre noi suntem incepatori, sau prea putin ravnitori in viata duhovniceasca, avem datoria de a intelege ca sfintii, eroii credintei, care L-au slavit pe Hristos prin intreaga lor viata si prin sfarsitul lor martiric, trebuie sa fie modelele noastre, caci, precum ne invata Sfantul Ioan Gura de Aur, “ii cinstim pe sfinti imitandu-i”. Nu este suficient sa-i elogiem pe martiri, sa ne amintim de ei cu recunostinta si cu respect, ci trebuie, in primul rand, sa intelegem ca porunca desavarsirii nu a fost adresata de catre Mantuitorul Hristos doar unei anumite categorii de persoane, ci fiecaruia dintre noi. Sfintii, fiind fiinte umane asemenea noua, au reusit sa atinga un nivel atat de inalt de traire crestina, desi multi dintre ei(precum Valeriu Gafencu) au fost prigoniti pentru Hristos, iar noi cadem in pacate, nefiind prigoniti, avand toate conditiile necesare pentru o viata duhovniceasca desavarsita. Il parasim pe Hristos zilnic, Il tagaduim prin faptele noastre, dar El, prin sfintii Sai, ne indeamna sa nu deznadajduim, ci sa ne intoarcem, sa avem incredere ca, precum martirii au invins rautatea oamenilor si suferintele fizice si psihice, asa vom reusi si noi(daca vom dori cu adevarat) sa biruim patimile din noi, pentru a putea exclama cu bucurie, asemenea Sfantului Apostol Pavel: “Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos?”.
“Da lui Hristos cu ravna ostenelile tineretilor tale…”(Sfantul Ioan Scararul)
Doamne-ajuta!
Hristos in mijlocul nostru!
Si la Montreal s-a facut, intr-una din bisericile romanesti ortodoxe de aici, parastas pentru Valeriu Gafencu si pentru Ioan, Virgil si toti ceilalti ucisi de prigoana comunista, duminica 14 februarie, 2010.
Foarte frumoasa icoana cu Maica Domnului aparandu-i Sfantului Mc Valeriu. Se pot achizitiona de undeva asemenea icoane cu Sf Mucenici ai inchisorilor? Felicitari si pt blog! Post folositor
Este un detaliu din “Icoana noilor martiri ai pamantului romanesc – Marturisitori romani din secolul XX”, realizata de maicile de la Manastirea Diaconesti (Bacau):
http://www.librarie.net/carti/138235/Icoana-noilor-martiri-pamantului-romanesc-Marturisitori-romani-din-secolul
“Paziti neschimbat adevarul, dar sa ocoliti fanatismul.”
Ideea aceasta imi aminteste de cuvintele unui domn profesor deosebit de credincios(unul dintre putinii credinciosi adevarati, pe care i-am cunoscut pana acum), care, intr-o discutie despre atitudinea unora dintre crestini fata de necredinciosi, a spus: “Nu excesul de crestinism ar fi periculos, ci crestinismul gresit inteles”. Am retinut aceste cuvinte, pentru ca, intr-adevar, credinta autentica, cea “lucratoare prin iubire”, oricat ar fi de inflacarata, nu se poate transforma in fanatism religios, nu poate fi ceva daunator in a-L iubi pe Dumnezeu din toata fiinta, precum El Insusi ne-a poruncit. De aceea, cred ca daca ne va spune cineva ca suntem “excesiv de crestini”, “habotnici”, “fanatici” si ca ar trebui sa fim “toleranti” fata de celelalte religii, noi NU trebuie sa ne lasam amagiti, ci avem datoria de a ne marturisi credinta cu hotarare si cu bucurie, incercand sa le insuflam si altora iubirea fata de Domnul Hristos, Unicul Dumnezeu adevarat. Ce s-ar fi intamplat cu omenirea, daca Mantuitorul S-ar fi gandit ca nu este cazul sa ne iubeasca in mod “excesiv” si ne-ar fi lasat in pacatele noastre? Desigur, am fi pierit, am fi fost biruiti chiar inainte de a putea incepe lupta cu pacatul. Din acest motiv, precum Domnul nosru Iisus Hristos are o iubire nemarginita fata de fiecare dintre noi, precum martirii din toate timpurile L-au iubit pe Domnul si si-au jertfit viata pentru a ramane in comuniune cu El, la fel si noi, crestinii de astazi, suntem datori de a asculta porunca iubirii fata de Dumnezeu si fata de semeni, stiind ca orice am face, nu vom putea rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua. “Masura iubirii lui Dumnezeu e sa-L iubim fara masura.”
Asadar, ce este fanatismul religios si cum il putem deosebi de credinta adevarata si mantuitoare? Cred ca fanatismul este, precum afirma acel profesor crestin, despre care v-am vorbit, “crestinismul inteles gresit”… Ce inseamna aceasta concret? Cred ca aceasta ar fi o interesanta tema de discutie. Desigur ca in anumite situatii, este foarte usor sa realizam ca o anumita atitudine este fanatica, extremista. De exemplu, actele teroriste din zilele noastre, sau crimele din vremea inchizitiei sunt, fara indoiala, roade ale fanatismului religios. Totusi, in alte situatii…
Spunea cineva ca este pacat ca un ortodox sa intre intr-un locas de cult al unei alte confesiuni crestine. Care este opinia dvs, oare aceasta nu este o idee destul de extremista? Acel crestin(nu-l cunosc, i-am citit comentariul pe un forum cu mai mult timp in urma) considera ca am putea intra intr-un locas de cult al eterodocsilor, numai daca am propovadui acolo Ortodoxia. Bine, dar daca mergem ca turisti? 🙂 Ce credeti despre asta?
Cred ca exagerez putin cu aceasta preocupare a mea fata de relatia noastra cu eterodocsii si cu necredinciosii, dar ma intereseaza, fiindca eu cunosc o multime de necredinciosi(persoane destul de apropiate) si cativa crestini de alte confesiuni(chiar bunica mea din partea tatalui este evanghelica). Imi este dificil sa pastrez un echilibru, sa-mi marturisesc credinta, dar sa si arat fata de ei o atitudine de ingaduinta, de iubire crestina. Reusesc, dar foarte dificil, mai ales pentru ca doi dintre ei incearca(nu inteleg de ce) sa ma convinga ca sfanta noastra credinta n-ar fi chiar cea mai buna alegere. 🙁
“Credinta se dezvolta in pamantul adversitatilor.”
Doamne-ajuta!
Cinste lui Gafencu…Cinste tuturor martirilor care au aparat Ortodoxia
Mi-a placut mult ce ai scris. Incerc un raspuns succint, rugand pe ceilalti cititori ai siteului sa completeze si sa nuanteze si ei, dupa considera… nadajduind ca vor vedea intrebarile.
Putem intra, desigur, ca turisti, dar numai astfel. Interdictiile si avertismentele mai categorice, mai radicale sunt, uneori, cand nu sunt chiar absurde, menite sa ne fereasca de cursele viclene care pot sa apara si sa ne faca, daca suntem mai slabi in credinta si in cunoasterea ortodoxiei, sa ne lasam atrasi de un aspect sau altul din acea 'biserica", "adunare", etc., ajungand sa o si frecventam sau sa incepem sa ne indoim de Ortodoxie. In acelasi timp nu e de neglijat si primejdia influentei asupra noastra a unor oameni necredinciosi sau aflati intr-o credinta gresita, mai ales daca acestia cauta sa ne convinga sau sa ne manipuleze in directia dorita de ei.
Echilibrul nu este usor de gasit in plan practic, pentru ca si noi suntem uneori mai luminati de har, alteori mai manati de o patima sau de o slabiciune, si pentru ca si situatiile de viata pot fi foarte diverse. Dar trebuie sa-i luam ca reper pe sfinti. Iata, de pilda, foarte clar, cum s-a comportat chiar Sfantul Valeriu cu pastorul lutheran, de origine evreiasca Richard Wurmbrandt, caruia i-a salvat viata, cedandu-i streptomicina primita de el. Insa in chestiunile legate de credinta, a marturisit ferm, fara concesii, Ortodoxia, determinandu-l pe acela sa primeasca acolo botezul ortodox, luand chiar numele de Valeriu (ceea ce insa nu l-a oprit, din pacate, sa se lepede de aceasta, sa nu mai recunoasca si sa se intoarca la lutheranism, dupa iesirea din inchisoare - gasiti marturiile tot in Ioan Ianolide, "Intoarcerea la Hristos").
Cel mai bine este sa nu intram in discutii despre credinta cu heterodocsii, sa le refuzam politicos, dar categoric "avansurile" si tentativele de a ne provoca la discutii vatamatoare sau macar inutile, si sa ne exprimam iubirea fata de ei prin fapte obisnuite. Insa daca vedem ca ne trag in jos sau pe alta cale, chiar pe nesimtite, prin simpla lor influenta, prin duhul lor, e bine sa ne ferim si sa ne indepartam de ei. Sa nu ne rusinam niciodata de ortodoxie, sa nu spunem nici macar (precum ucenicul Sf. Paisie cel Mare in fata evreului): "Poate ai dreptate, poate nu"., ci sa ne retragem din polemicile doctrinare, rugandu-i frumos pe ceilalti sa nu mai incerce in zadar sa ne atraga. Iar daca deja ne ataca direct, agresiv sau daca hulesc de-a binelea, atunci putem riposta si mai sever sau, daca nu avem cum ori ne simtim prea slabi, cel putin sa nu ne aratam deloc fata vesela, sa ne indureram si sa ne indignam macar launtrim si sa ne retragem in tacere, rugandu-ne pentru cei rataciti. In orice caz, ori de cate ori auzim o erezie, o eroare, o inselare, sa o respingem interior si sa ne separam launtric fata de ea cu toata... intransigenta, iar daca putem si celalalt primeste, sa si indreptam cu duhul blandetii pe cel care greseste.
Daca ocaziile ingaduie si mai ales daca simtim chemarea de la harul Duhului Sfant, daca simtim in noi flacara arzatoare si nestavilita a iubirii fata de Dumnezeu si a durerii fata de cei care nu-L cunosc (drept), atunci putem sa si marturisim mai direct pe Hristos, asemenea Sfantului Valeriu. Dar nici sa nu agresam pe nimeni care nu vrea sa ne asculte sau care se poate simti lezat, sa nu constrangem pe nimeni.
Descrieri si modalitati diverse de concretizare a fanatismului, in sensul in care si Valeriu a spus, poti gasi in postarile de aici:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/?submit=&s=zelotism
Va multumesc mult pentru raspuns. 🙂
Da, m-a impresionat mult ceea ce ati spus despre faptul ca trebuie ca niciodata sa nu ne rusinam de ortodoxie, sa nu fim atat de slabi si de lasi, incat sa ne rusinam de Cel Care, precum a spus Sfantul Apostol Pavel, nu S-a rusinat sa ne numeasca “fratii Sai”(desi nu meritam!). Spuneati ca daca suntem slabi, sau nu ne cunoastem bine credinta, riscam sa ne lasam atrasi de catre necredinciosi sau de catre eterodocsi si sa incepem a ne indoi de adevarurile noastre de credinta. Poate ca tocmai de aceea, Sfintii Parinti spun ca toate pacatele pornesc din nestiinta, uitare, sau nepasare. Neinformarea este foarte periculoasa si pentru ca necredinciosii gasesc, uneori, cuvinte atat de diplomatice la adresa crestinismului, incat poti avea impresia, ca si credincios, ca tu exagerezi si ca acele persoane nu au intentia de a-ti huli credinta.
Este surprinzator si trist faptul ca, desi suntem in era stiintei si a tehnologiei, desi exista atatea posibilitati de a ne informa, multi dintre noi sunt, in cele ale credintei, incredibil de nestiutori(cunosc pe cineva, care nici nu stia exact care sunt Persoanele Sfintei Treimi). Explicatia, presupun, o putem gasi tot in cuvintele Parintilor Bisericii, care ne atrag atentia sa ne ferim de nestiinta, de uitare si de nepasare… probabil ca nepasarea, in cazul acestor semeni ai nostri, este cauza nestiintei.
Mai spuneati ca trebuie sa le aratam celor, care ar incerca sa ne indeparteze de credinta(prin convingere sau prin manipulare) ca nu putem adera la opiniile lor, ca este cazul sa ne respecte convingerile si ori sa refuzam orice polemica pe tema credintei, ori sa-L marturisim pe Hristos in mod deschis, asemenea lui Valeriu Gafencu. Da, cred ca ar fi mai bine sa-L marturisim pe Hristos direct(evident, civilizat, cu politete si fara nicio urma de manie), pentru ca astfel i-am ajuta pe ceilalti, iar noi am savarsi o fapta de iubire crestina(mi-am amintit ca una dintre faptele milei sufletesti este “a indrepta pe cel ce greseste). Desigur, daca intr-un anumit moment, fata de o anumita persoana, ne-am simti prea slabi, am avea un sentiment de lasitate pe care nu l-am putea birui, ar fi mai bine sa schimbam subiectul discutiei, decat sa ne renegam credinta din cauza lipsei de curaj. Si aici imi pare dificil de mentinut un echilibru, pentru ca, asa cum spuneati si dvs, nici nu trebuie sa incercam sa-i convertim pe altii fara voia lor, nu trebuie sa exageram cu insistenta noastra, pentru ca Dumnezeu respecta liberul arbitru al oricarei persoane umane. Am putea cadea si in cealalta extrema, afirmand ca noi suntem prea slabi pentru a ne marturisi credinta, nu indraznim si, dintr-o falsa smerenie, sau din lasitate, am nesocoti faptul ca, potrivit Scripturii, “cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire”(Romani10,10). Sa ne rugam Domnului sa ne daruiasca dreapta socoteala, sa ne invete in orice situatie ce atitudine sa avem!
Ati mai mentionat o idee deosebit de importanta: anume ca, daca cineva ar incerca sa ne determine sa ne schimbam credinta, sau chiar L-ar huli pe Dumnezeu, noi ar trebui sa ne detasam launtric de ideile eretice si, mai mult decat atat, sa nu ne aratam veseli si sa ne intristam pentru ei. Este adevarat, dar mi-ar fi atat de greu sa ma intristez pentru un necredincios! Incerc, dar primul impuls este acela de a-l judeca, de a dispretui nu doar ideile gresite, ci si pe cei care mi le spun. Aceasta este, fara indoiala, o atitudine incorecta, de care trebuie sa ne ferim, incercand sa ne imaginam, sa intelegem cat de nefericiti sunt aceia, care nu sunt in comuniune cu Dumnezeu,, care nu se pot bucura de iubirea lui Hristos(desi El ii iubeste si pe ei) si sa ne rugam pentru ei. De asemenea, cred ca ar fi important sa constientizam foarte clar faptul ca a noastra credinta, potrivit cuvintelor Sfantului Apostol Pavel, este un dar divin, iar noi trebuie sa-I fim recunoscatori Domnului, iar nu sa cadem in orgoliu ca urmare a faptului ca putem crede. In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca nu trebuie sa ne mandrim cu virtutea credintei, fiindca, daca Hristos nu S-ar fi intrupat si nu ar fi savarsit mantuirea noastra prin Jertfa si Invierea Sa, credinta noastra n-ar mai fi existat(n-am mai fi avut in ce anume sa credem), iar aceasta dovedeste adevarul ca totul I se datoreaza lui Hristos, iar nu meritelor noastre.
Tot in legatura cu ideea ca trebuie sa nu ne rusinam cu Ortodoxia, mi-am amintit ca Sfantul Ioan Gura de Aur ii indemna pe crestini ca, daca vreun necredincios ar incerca sa-i rusineze, sa-i intimideze si i-ar intreba de ce se inchina Celui rastignit, sa nu se lase amagiti si rusinati, sa nu lase capul in jos, ci sa raspunda cu bucurie si cu toata convingerea: “Ma inchin Lui si mereu ma voi inchina”.
Am citit in ziarul Lumina un articol deosebit de interesant, in care se afirma ca noi nu putem promova credinta noastra cea adevarata, nu-i putem atrage pe ceilalti, pentru ca, atunci cand le vorbim despre Hristos, ne lipsesc pasiunea si convingerea.
De data aceasta, m-am exprimat destul de incoerent, sper ca imi veti putea urmari ideile… Asa mi se intampla aproape de fiecare data, fiindca m-am obisnuit sa scriu noaptea pe internet(un obicei destul de problematic). 🙂
Intr-adevar, ar fi fost interesnt sa se fi implicat si alti cititori ai site-ului in discutie, dar probabil ca n-au citit postarile. 🙂
“Teologia este expresia credintei Bisericii in termenii ratiunii.”
Doamne-ajuta!
Dumnezeu sa fie cu dumneavoastra!