BIBLIA IMPOTRIVA PROTESTANTISMULUI. Respingerea ereziilor protestante prin versete biblice (fragment)

23-01-2013 Sublinieri

Biblia, o chestiune „personală”

Conceptul protestant de Sola Scriptura insistă că interpretarea Bibliei este o chestiune personală. Aceasta este o atitudine care nu numai că implică o îndepărtare de ceea ce s-a crezut universal şi consecvent de Creştinism din vremea lui Hristos, dar care şi contrazice în mod direct chiar Biblia:

Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia(II Petru 1, 20).

Această „dogmă” – „numai Scriptura” – a fost un produs al opoziţiei Reformei protestante faţă de abuzurile comise de Biserica Apuseană a Romei sub Papa Leon al X-lea, la începutul secolului al XVI-lea. Fiindcă criticile lui Martin Luther nu au dus la măsuri de îndreptare a neorânduielilor din Biserica Romei, reformatorii protestanţi nu au avut altă soluţie decât să renunţe la religia organizată şi la autoritatea Bisericii. Acesta a fost un itinerariu care i-a despărţit pe protestanţi de orice altă sprijinire a lor pe învăţătura apostolică, pe Biserică şi pe Sfinţii Părinţi.

A existat o altă alternativă la despărţirea de Roma. Reformatorii protestanţi ar fi putut să se întoarcă la Biserica întemeiată de Domnul Iisus Hristos în secolul întâi. Din nefericire, această cale nu a fost urmată şi, fără nici o altă legătură cu Biserica Noului Testament, Protestantismul s-a găsit aruncat în voia valurilor şi în dilema falsei soluţii „fiecare doar pentru sine”.

Biserica este călăuzită de Duhul Sfânt la tot adevărul (Ioan 14, 26; Ioan 16, 13), este locul în care sălăşluieşte Domnul în Duhul (Efeseni 2, 22) şi este stâlpul şi temelia adevărului (I Timotei 3, 15).

Prin urmare, Biserica slujeşte ca păzitoare şi depozitar al învăţăturii apostolice (care, parţial, implică Scriptura scrisă). Astfel, a ne îndepărta de Biserică determină, de asemenea, depărtarea de ceea ce Trupul lui Hristos a crezut dintotdeauna, o înlocuire a acelei credinţe comune cu opinia personală. Iar în schimb aceasta subminează autoritatea Bibliei din cauza faptului că, dacă omul nu se încrede în tradiţia care a produs-o, cu greu poate exista credinţă în Biblie.

Adunarea scrierilor Noului Testament într-o singură carte a fost răspunsul Bisericii şi al Părinţilor Bisericii din secolul al IV-lea la apariţia învăţăturilor false care pretindeau autoritate apostolică. Vom arunca acum o privire asupra a o parte din problemele ridicate de principiul Sola Scriptura care au avut cele mai mari consecinţe.

Problema protestantă

La Matei 7, 15-20 suntem astfel învăţaţi:

„Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte”.

Cercetând roadele care apar din principiul Sola Scriptura, eroarea acestuia, sau mai bine zis minciuna sa, devine foarte evidentă:

i. Teoria protestantă a siguranţei veşnice, „odată mântuit, totdeauna mântuit” (care va fi discutată într-un capitol ulterior), susţine că, după momentul iniţial al credinţei în Hristos, mântuirea nu poate fi pierdută. Oricum, Sinoadele Bisericii, ca răspuns la schismatici precum montaniştii (care întrebuinţau versete scripturistice precum Evrei 6, 4-6 ca să susţină că nu există întoarcere  [pocăinţă] de la apostazie)[1], a stabilit că cei care apostaziază se pot pocăi. Ideea este că Scriptura (Evrei 6, 4-6) şi Biserica (Sinodul din 314 de la Ancira) recunosc ambele posibilitatea apostazierii după ce iniţial s-a crezut în Mântuitorul.

ii. Cele mai multe denominaţiuni protestante refuză să accepte şi să recite Crezul de la Niceea probabil din cauza expresiei „Cred într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”. Oricare ar fi motivul, Crezul Niceean a fost alcătuit la Sinodul I Ecumenic, ţinut în 325 la Niceea, ca afirmaţie standard de credinţă, a credinţei Bisericii întemeiată de Hristos, iar a nesocoti acest Crez înseamnă o îndepărtare de „credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna” (Iuda 1, 3).

iii. Ultimul Sinod ecumenic, ţinut în 787 d.Hr., a aprobat unanim folosirea şi venerarea icoanelor în timp ce Protestantismul condamnă ca „idolatrie” folosirea icoanelor.

Una din numeroasele probleme insurmontabile din cadrul Protestantismului o reprezintă dilema ce rezultă din afirmaţia că Duhul Sfânt oferă fiecărui credincios o interpretare exactă a Scripturii (temelia principiului Sola Scriptura). Totuşi, există nenumărate înţelegeri contradictorii ale aceloraşi versete. Să luăm, de exemplu, controversa despre botezul pruncilor sau faptul că, în ziua de azi, unele denominaţiuni protestante tolerează divorţul, iar altele nu; sau modul în care interpretează ele din punct de vedere biblic învăţăturile despre aşa numitele Vremuri de pe urmă. Apoi sunt învăţăturile despre consumul de alcool, fumatul, dansul despre care unii protestanţi spun că sunt păcate iar alţii nu, şi fiecare pretinde că deţine „texte doveditoare” din Scriptură. Lista neînţelegerilor este aproape fără de capăt iar aceasta în condiţiile în care nu ţinem cont de toate interpretările Bibliei făcute de către facţiunile „liberale” sau „conservatoare”. De exemplu, cât de „literală” este Scriptura? În cadrul Protestantismului niciodată nu există un răspuns definitiv, doar pretenţii de autoritate pentru multe mini-tradiţii.

Scriptura spune că

„Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi (Evrei 13, 8)

deci nu este posibil să existe două interpretări valide ale Scripturii. Ideea foarte greşită că Duhul Sfânt oferă milioane de diferite semnificaţii duce la o altă dilemă neverosimilă, anume, necesitatea de a susţine că, dacă există un singur Duh Sfânt şi o singură interpretare a Bibliei, atunci oricine contrazice semnificaţia susţinută de o denominaţiune sau de o persoană trebuie să fie considerat ca fiind ne-creştin(ă). O astfel de stare fragmentată cu siguranţă nu reprezintă trupul cel unu al lui Hristos. Fiindcă existenţa unui dezacord atât de mare asupra a ce spune Scriptura pune sub semnul îndoielii premiza principiului Sola Scriptura. Adică, în conformitate cu acest principiu este deplin acceptabilă fie existenţa a milioane de interpretări biblice contradictorii, fie a considera ca necreştin pe orice persoană sau grup care nu aderă la o anumită înţelegere a Scripturii, ceea ce este în mod clar contradictoriu.

O altă consecinţă ciudată a principiului Sola Scriptura este nesocotirea anumitor pasaje biblice în favoarea altora. Aceasta este alarmant în special fiindcă preceptul Sola Scriptura include controversa următoare: Scriptura este singura autoritate obligatorie şi totuşi există multe îndepărtări de versete biblice clare. Câteva exemple:

i. Denominaţiunile protestante nu acceptă în general faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a dăruit ucenicilor Săi puterea de a ierta păcatele. Mântuitorul a spus:

„Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 23).

Tot Domnul Iisus Hristos a afirmat, de asemenea:

„Îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri” (Matei 16, 19; vezi, de asemenea, Matei 18, 18).

ii. Majoritatea protestanţilor insistă că pâinea şi vinul euharistic nu sunt Trupul şi Sângele real al lui Hristos, considerându-le în schimb drept o reamintire simbolică a tot ceea ce Iisus a împlinit pe cruce. Însă vedem că în Biblie Domnul Iisus zice:

„acesta este Trupul Meu… acesta este sângele Meu(Matei 26, 26-28).

De asemenea, Mântuitorul Iisus Hristos învaţă:

Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică… Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură” (Ioan 6, 53-55).

iii. Protestanţii susţin că, după actul de credinţă în Hristos făcut de persoană, se ataşează  de aceasta o mântuire care nu mai poate fi pierdută. Această teorie a  ”siguranţei veşnice” răstălmăceşte versete precum:

„Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 38-39)

şi

„Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi” (Ioan 10, 28).

iv. Există şi un însoţitor sau un produs al siguranţei veşnice, interpetarea eronată a expresiei scripturistice

„dreptul din credinţă va fi viu(Romani 1, 17),

la care Martin Luther a adăugat „doar” pentru a sugera faptul că omul nu se mântuieşte decât prin credinţă. Cartea lui Iacov respinge hotărât această idee:

„Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi” (Iacov 2, 17)

şi din nou,

„credinţa fără de fapte moartă este (Iacov 2, 20).

De un interes deosebit, atunci când reflectăm asupra modului cum protestanţii susţin Sola Scriptura dar şi contrazic anumite versete din Scriptură, este faptul că aceste versete citate pentru a susţine Sola Scriptura sunt chiar ele însele în contradicţie cu principiul „numai Scriptura contează”. De exemplu:

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun(II Timotei 3, 16-17).

Evident, Sfântul Pavel se referea la Vechiul Testament. Aceasta înseamnă că, dacă acest verset ar fi interpretat precum o fac protestanţii, ca o invalidare a orice altceva în afara Scripturii, atunci Sfânta Tradiţie nu doar că ar trebui să fie abandonată, dar şi Noul Testament, de asemenea, ar trebui să fie îndepărtat, fiindcă nu fusese încă scris atunci când Sfântul Pavel rostea pasajul de mai sus.

În plus, în acelaşi capitol (II Timotei 3, 8) găsim un alt exemplu de tradiţie orală. Sunt menţionate numele Iannes şi Iambres, cei doi vrăjitori care s-au împotrivit lui Moise în Ieşire [Exod] (capitolele şapte şi opt), însă faptul că numele celor doi vrăjitori nu apar în Ieşire dar erau cunoscute de Apostolul Pavel, demonstrează pe de o parte că era întrebuinţată tradiţia orală şi, pe de altă parte, o validează ca autentică. Prin urmare, II Timotei nu slujeşte ca paragraf care fundamentează regula „numai Scriptura”, ci mai degrabă adevereşte faptul că Biblia este o componentă legitimă a Sfintei Tradiţii.

Scriptura condamnă fără echivoc starea de dezbinare spirituală în comunitatea de creştini:

„Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere” (I Corinteni 1, 10).

Versetele de la I Corinteni 11, 18 şi I Corinteni 12, 25 oferă un îndemn asemănător cu cel al Sfântului Clement,

„feriţi-vă de schisma cea nesfântă şi nesuferită”,

şi cu cel al Sfântului Ignatie:

„dacă cineva urmează pe vreun făcător de schismă, nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu[2].

Protestantismul pare să recunoască caracterul inadecvat al stării de dezbinare. De exemplu, au fost făcute încercări de minimalizare a deosebirilor dogmatice, susţinând că acestea nu au vreo importanţă reală. Sau conceptul de unitate creştină este minimalizat prin supoziţii precum imposibilitatea ca să existe o singură interpretare universală a Scripturii, sau o singură Credinţă, o poziţie care duce la aruncarea acuzaţiei de „legalişti” sau „lipsiţi de iubire creştină asupra celor care insistă că Biblia ne dezvăluie faptul că nu poate exista decât o singură Credinţă (cf. Romani 12, 5; Efeseni 4, 4). Astfel de idei au culminat în afirmaţii extravagante cum că singurul lucru de care este nevoie pentru a fi membru într-o „familie creştină” atotcuprinzătoare este „credinţa în Hristos”, iar nu părtăşia la o singură credinţă.

Dispreţuirea lui Iisus Hristos şi a Bisericii Sale

Alte consecinţe ale interpretării personale a Bibliei includ acceptarea lui Iisus Hristos ca Mântuitor, dar continuând cu dispreţuirea stăpânirilor pe care El le-a orânduit asupra noastră:

„Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor” (Evrei 13, 17)

şi

„supuneţi-vă preoţilor” (I Petru 5, 5).

În afară de dispreţuirea autorităţilor Bisericii există şi abandonarea, anterior abordată, a celorlalte trei componente ale Sfintei Tradiţii. Adică, interpretarea personală deviază de la ceea ce a fost crezut timp de două mii de ani; deviază de la interpretarea apostolilor,

„După Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, cea încredinţată mie” (I Timotei 1, 11),

şi a Părinţii Bisericii,

„Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă” (I Corinteni 11, 23)

şi

„Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit” (I Corinteni 15, 3).

Prin Sola Scriptura interpretarea şi învăţătura oferită de Apostoli şi Părinţii Bisericii a fost înlocuită de intelectul omenesc căzut al omului modern, cu siguranţă o încălcare a învăţăturii

„ţineţi predaniile cum vi le-am dat(I Corinteni 11, 2).

Credincioşii din primul veac creştin nu aveau Scriptura Noului Testament şi totuşi au trăit neîndoielnic în credinţa apostolică. Observăm o deviere de la Scriptură fiindcă mai degrabă decât să insiste că Biblia este singura călăuză pentru vieţuirea creştină, găsim în Scriptură menţiunea că creştinii credincioşi sunt un exemplu al vieţii în Hristos:

„Fraţilor, faceţi-vă urmăritorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum ne aveţi pildă pe noi” (Filipeni 3, 17).

„Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos” (I Corinteni 11, 1).

„ …Fă-te pildă credincioşilor” (I Timotei 4, 12), de asemenea, I Petru 5, 3: „ …pilde făcându-vă turmei”.

Protestantismul insistă pe calea numai-Scriptura, condamnă ca „făcute de om” şi străine scrierile Părinţilor Bisericii din secolele I şi II şi compune cărţi moderne despre „viaţa creştină” şi „interpretarea biblică”. Acesta se află în contrast izbitor cu ”mantra” citeşte-numai-Biblia. Nu doar că aici se găseşte o lipsă de consecvenţă dar este, de asemenea, incredibil de arogant ca cineva să se considere expertul şi autoritatea în locul apostolilor şi Părinţilor Bisericii.

Aroganţa protestantă

Modul individualist de raţionare şi interpretarea personală a individului protestant a înlocuit învăţătura celor care au învăţat direct de la Hristos, Apostolii, şi a celor care au decis care cărţi să facă parte din Biblie (Părinţii Bisericii). Îndepărtarea de celelalte trei componente ale Sfintei Tradiţii duce la nesocotirea anumitor părţi din Biblie. Ideile personale despre Credinţă şi Scriptură sunt nu doar nefolositoare, ci şi periculoase, iar urmarea lor în vieţile indivizilor este mai mult decât evidentă:

  • o credinţă care este fundamentată pe experienţa individuală şi pe opinia personală mai degrabă decât pe o viaţă trăită în Biserică.
  • autoritatea spirituală care depinde de o interpretare personală a Scripturii în locul învăţăturii apostolice.
  • individul îşi este propria biserică, propriul sinod ecumenic, propriul episcop, propriul povăţuitor duhovnicesc.
  • separaţia de Trupul lui Hristos şi de modelele de închinare oferite de Biserică; apariţia situaţiei dificile caracterizate de necesitatea de a improviza continuu.

În concluzie, trebuie menţionat din nou că Biblia contrazice principiul Sola Scriptura, vădindu-l a fi o învăţătură falsă:

„Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia” (II Petru 1, 20).


[1] La Evrei 6, 4-6 citim: „Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt, şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură”.

[2] Epistola Sfântului Clement către Biserica din Corint, din anul 95, şi Epistola Sfântului Ignatie către Biserica dinPhilippi, din anul 107.

Legaturi:


Categorii

Dogme/ erezii, Teologie ortodoxa

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

33 Commentarii la “BIBLIA IMPOTRIVA PROTESTANTISMULUI. Respingerea ereziilor protestante prin versete biblice (fragment)

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Multumim protos.asist.dr. Vasile Bîrzu pentru ingrijirea lucrarii de fata, asteptam in continuare carti pt intarirea unitatii credintei ortodoxe.

  2. Va veni vremea judecăţii.
    Vremea când toţi ne vom căi.
    Vremea când iadul viu şi veşnic
    În noi, se va dezlănţui.

    Va veni vremea despărţirii,
    De cele care le-am iubit.
    Şi despărţirea de iubire,
    Va fi un chin, fără sfârşit.

    Va veni vremea când lăntric,
    Vom arde’n flacăra căinţei,
    A acuzărilor de sine,
    Şi a chinurilor conştiinţei.

    Va veni vremea judecăţii,
    (Când singuri ne vom osândi)
    Şi când dureri necruţătoare
    Vor sfâşia şi vor zdrobi.

    Va veni ziua când lăuntric
    Nu vom ierta ce ne-am iertat,
    Când vom vedea că nu mai este
    Nimic posibil de’ndreptat.

    Va veni vremea despărţirii
    De bun, de dulce, de plăcut.
    Clipa când vina lor va arde
    Necruţător, (cum le-am făcut).

    Va veni vremea când şi gãndul
    Pe care astăzi l’am primit,
    Se va preface în căinţă,
    În chin şi-n foc (fără sfârşit).

    Va veni vremea conştiinţei.
    Va veni vremea când şi eu,
    Mă voi desparţi de mine,
    (Lăuntric) şi de Dumnezeu.

    Atunci lăuntrul mă va arde
    Într-o auto-acuzare
    (Fără egal, fără de milă,
    Fără putinţă de iertare).

    Cumplită este despărţirea,
    (De cele de nedespărţit,
    De viaţă, copii noştrii),
    De cei mai drag şi mai iubit.

    Dar cum va fi, când conştiinţa
    Mă va lovi, srtigãnd că eu,
    (Prin dragostea de mine însumi),
    M’am despărţit de Dumnezeu?

    Când tot lăuntru va fi numai,
    Ce am făcut şi’am adunat,
    (Numai acuză, numai vină,
    Numai ruşine şi păcat) ?

    Va veni vremea când lăuntru
    Va acuza că l’am sluţit,
    Şi că în veşnicia vieţii,
    Intră doar cel neprihănit,

    Că sprcăciunile hidoase
    Şi că sluţirea prin păcate,
    Ne-au făcut monştri şi rămânem
    Aşa, (pentru eternitate).

    Va veni vremea când lăuntru,
    Va vrea să fie iar curat,
    Să fie liber, fără vină,
    Făr’să se simtă vinovat.

    Va veni vremea conştiinţei,
    Când mă voi despărţi şi eu,
    De ce iubesc mai mult în pe lume.
    De viaţă şi de Dumnezeu,

    De dragostea cea mai curată,
    De mine însumi, de copii,
    De însăşi frumuseţea vieţii,
    (Pentru că am vinovăţii).

    Că sufletu-mi este tot vină.
    Că nu pot să fiu curat,
    Să mă mai iert, (sub nici o formă),
    Să mai îndrept ce am stricat.

    Am cunoscut în viaţa clipe
    De foc şi chin în conştiinţă,
    De răni, a căror vindecare
    (În suflet), nu e cu putinţă.

    Am cunoscut chinul lăuntric.
    Ştim ce înseamnă, despărţirea
    (De cele ce’s nedespărţite),
    Când am pierdut (pe veci) iubirea.

    Va veni ziua judecăţii.
    Când fiecare va vedea
    Prin sine însuşi ce sentinţă
    (Pe veşnicie), î-şi va da.

    Ortodoxia ne oferă,
    Iertaea’n taina pocăinţei
    Prin Hristos, Dumnezeul milei
    Şi împăcarea conştiinţei.

    Dar defăimându-le pe’acestea,
    Rămâne’n noi doar mărturia
    Ce-n coştiinţă nu se şterge
    (Spre chin) pe toată veşnicia.

  3. Trebuie să înţelegem, că protestantismul nu poate fi luat drept o noţiune unitară, deoarece sunt diferenţe mari şi numeroase, unele esenţiale, între protestanţi.
    Apoi tb să amintim precum mai sus, că Martin Luther într-adevăr nu a avut altă opţiune, decât să iasă din catolicism. Reformarea acestuia din interior dăduse deja greş cu câteva zeci de ani înainte (G. Savonarola), iar catolicii o luaseră şi mai mult pe arătură. Poate tb observat, că reformaţii într-adevăr au reformat biserica catolică, dar câteva decade sau chiar secole mai târziu.
    Apoi, Martin Luther nu a cunoscut Ortodoxia decât foarte puţin, deci ar fi fost puţin probabil să se întoarcă la Ortodoxie. De vreo 60 de ani, Constantinopolul era turcesc, iar relaţiile Vestului cu acesta erau numai pe filieră catolică. Dar a preluat viziunea Ortodoxiei asupra primatului papal, purgatoriului, indulgenţelor, împărtăşirii numai cu pâine, celibatului preoţilor.
    Mai târziu, alţi reformatori din cercul lui ML, precum Philip Melanchton, au început un dialog cu ortodocşii (prin diac. Dimitrios Misos), dar care nu a fost fructificat.
    Poate iar este bine de ştiut, că Crezul de la Niceea se poate auzi la lutherani (cu sau fără filioque- altă discuţie).

  4. @cristian:

    Dar avea acces la scrieri ale Parintilor Bisericii, totusi… Nu doar pentru ca nu a cunoscut ortodoxia (desi daca ar fi vrut, de ce nu ar fi putut, totusi ca un fost catolic ce era trebuia sa fi stiut de “schismaticii” din rasarit) ci probabil pentru ca a politizat, la randu-i, miscarea sa, legand religia de interesele principilor si ale gruparilor social-economice din spatiul german s-a intamplat ce s-a intamplat.

  5. De mult folos duhovnicesc este şi Concordanţa biblica de la sfârşitul Bibliei diortosite de Î.P.S. Bartolomeu Anania.
    Am strâns şi eu, nevrednicul, câteva materiale cu suport biblic aici:
    RESURSE BIBLICE ORTODOXE A-Z
    http://binevestitorul.wordpress.com/resurse-biblice-ortodoxe/

  6. Doamne ajuta!
    La categoria SECTOLOGIE: http://www.catehetica.ro/sectologie gasim articole deosebite cu privire la ratacirile sectare.
    Este extraordinar faptul ca ne unim fortele ptr a combate cat mai mult fenomenul sectar!
    Imbucurator este faptul ca sunt destul de multe persoane care s-au intors la ortodoxie sau se problematizeaza cu privire la adevarata credinta.
    In articolele de mai jos se pot vedea in comentarii atitudini diferite cu privire la intelegerea credintei in Dumnezeu.
    http://www.catehetica.ro/talmacirea-si-rastalmacirea-sfintelor-scripturi-de-catre-secte
    http://www.catehetica.ro/este-sola-scriptura-o-erezie
    http://www.catehetica.ro/sola-scriptura-si-sfanta-traditie-in-dezbatere-cu-protestantii
    http://www.catehetica.ro/biblia-cornilescu-un-fals-o-inselare-o-modalitate-de-indreptatire-a-ereziilor

    CS

  7. Motivele aparente ale lui Luther sunt cunoscute. Totusi situatia se pare ca este mult mai complexa in ceea ce priveste cauzele ascunse ale acesteia, iar evolutia ulterioara a lucrurilor ne arata ca, in final, reforma ii scapa reformatorului de sub control. Parintele Gheorghe Calciu a publicat La un moment dat un articol extrem de interesant cu titlul “Martin Luther si cauzele secrete ale reformei lui”. Articolul apare si in cartea “Marturisitorul prigonit”, la pagina 228.
    Poate fi citit si aici:

    http://www.scribd.com/doc/56092585/Martin-Luther-Si-Cauzele-Secrete-Ale-Reformei-Lui

  8. Protestantii sunt in Anglia si America, intr-adevar eretici.Biserica Angliei s-a rupt de Papa , de catolici, nerecunoscand ca mai sus de rege, imparat este papa sau teoctistul la ortodoxi pt ca el este legatura directa cu Dumnezeu odata ce este uns. Regina Angleie se proclama deasupra, spunand ca nu rebuie sa fie papa intre ea si Dumnezeu. Este imorala chestiunea aceasta. Deci regina angliei , o femeie se pune intre D-zeu si biserica, la cererea preotilor protestanti.Sa ne gandim ca Anglia a avut numai femei ca regine. Preotii protestanti s-au rupt de ortodoxi si catolici pe motivul mentionat mai sus.Majoritatea protestantilor sunt iudei.Ei inca protesteaza impotriva bisericii ortodoxe si catolice avand cap pe Iisus Hristos.Sa ne amintim ,, femeia calare pe babilonia din Apocalipsa. Eu cred ca semnul fiarei este aproape. Ma rog sa nu apuc acele vremuri.

  9. Luther a tradus Biblia pt oamenii de rand.Pana atunci predicile se tineau numai in limba latina stiuta de f putini. E clar ca adevarul a fost ascuns oamenilor. la fel a facut Inochentie klein pt romani, cand a aparut Biblia de la Bucuresti in limba romanilor.Antim Ivireanul cu predicile lui pt obste.

  10. Este un site minunat.

  11. Ce este o sujba tedeum?

  12. Adevarata credinta este cea ortodoxa, Protestantii s-au rupt prima data de catolici.

  13. Daca ceva nu este corect corectati-ma, nu ma supar.Sunt in cautarea adevarului.

  14. @ elena madalina:

    La ortodocsi e vorba de Patriarh, care insa nu e deloc acelasi lucru cu un papa catolic.

  15. Ce este o slujba tedeum?

    O slujba de lauda si de multumire adusa lui Dumnezeu:
    http://www.dervent.ro/dictionar.php?dTitle=dGVkZXVt&dL=T

  16. @elena madalina
    Regatul britanic nu a avut doar regine… ci și foarte muți regi (imnul lor este God save the Queen pentru că acum este o regină dar în timpul tatălui ei se cînta God save the king). Motivele rupturii bisericii Anglicane de catolicism sunt arhicunoscute (mai nou s-a și făcut un serial teve despre dinastia Tudorilor). Or fi ei eretici dar eu simt că un anglican sincer este foarte aproape de ortodoxie, nu în sensul că este apropiat dogmatic ci că poate pricepe mult mai ușor taina răsăriteană și deveni mădular al Bisricii.
    În SUA situația este foarte complicată pentru că nu existăbiserică națională iar dreptul la libertatea religioasă este garantat prin Constituție și astfel au apărut nu mii ci sute de mii de religii care mai de care mai ciudate. Dar să știi că americanii sunt un popor puritan în rsență, multe dintre mizeriile pe care le vezi la televizor sunt create tot pentru a le altera simțul acesta pudic. Eu nu am văzut în America gradul de degradare morală a tinerilor pe care l-am văzut în Europa. Ortodoxia nu se compară cu nimic ci este smerită, nu face prozelitism agresiv ci este răbdătoare, nu se bagă cu bocancii în sufletul nimănui ci se poartă cu blândețe, nu este pizmașă și nici nu se poartă cu vrăzmășie deși nu acceptă decât Adevărul.
    Eu cred că noi trebuie să ne ascultăm părinții și nu să tragem noi concluzii, trebuie să fim îngăduitori cu sectanții căci mai mult decît oricine ei au nevoie de exemplul nostru, ca văzându-ne să ne urmeze pilda (și știu ce zic pentru că multă vreme am fost și eu “apărător” al credinței deși nu mă îndrituise nimeni. Ai văzut că autorul cărții prezentate în articol nu face decît să explice corect niște pasaje și punctează faptul că o interpretare cât de mică sau personală ne duce în eroare. (ultima oară când mi-au bătut “frații” iehovari la ușă nu am făcut decât să le arăt peretele cu icoane și au înțeles singuri că nu are sens să mai continue) Și iar, nu ezistă nimeni între Dumnezeu și om, decât Prea Sfânta Născătoare care este Omul prin excelență, omul îndumnezeit, afară de ea toți suntem întru devenire Om. Patriarhul nu se diferențiază de un episcop prea mult decât administrativ. În ortodoxie deciziile sunt sinodale, deci sunt luate de un grup de oameni în capul cărora stă Hristos. Diferențele dintre noi și catolici sunt la fel de mari ca și cele dintre noi și protestanți, chiar dacă aparent situația nu pare așa. Eu nu-mi imaginez un Vatican care renunță la infailibilitatea și primatul papal dar pot vedea un rege britanic care trece la ortodoxie, iar în calitate de cap al bisericii anglicane … (pentru o asemenea posibilitate stă mărturie atitudinea Prințului Charles față de Sfântul Munte și chiar față de un părinte român, Dionisie de la Colciu).

  17. Ma rog.Poate nu toti englezii , dar totusi sunt protestanti.Capul bisericiii lui Hristos este Sf Petru ca i-a poruncit Iisus si asa va ramane! Unde a fost fondata piatra pe care s-a cladit aceasta biserica?Vb de o biserica din ziduri nu numai spirituala. Nu cumva acesti protestanti in mod voit au determinat marea schizma ? Sa ne gandim :rupti in doua si dezbinati nu sunt mai slabi crestinii adevarati,sa nu insistam pe religie, sa ne gandim in ce crede fiecare. Credinta , nu dogma , ne ridica la D-zeu.Una este credinta alta este dogma.Biserica lui Sf Petru trebuie sa aiba un singur cap, nu doua.Eu asa vad.

  18. @ Elena Madalina:

    Sunteti catolica, totusi, sau cum de sustineti asa ceva?

  19. Nu sunt catoloci.Sotul meu se declara greco-catolic desi a fost botezat ortodox.Am facut slujba in biserica ortodoxa.Mai apar unele divergente.Sustin cu tarie ortodoxia. E clar este cea mai corecta.Am facut multe comentarii articolelor d-voastra. Sunt adevarate. m-a sa caut adevarul.Uneori mai intrebam.va multumesc pt colaborare.Nu sunt teolog , am trecut prin f multe sa zicem rautati si m-am intrebat de ce. Poate din dorinta mea de a sti adevarul.

  20. Ma rog Domnului sa-i arate adevarul despre catolici sotului meu.Sunt sigura ca imi va indeplini ruga acum sau peste ani, dar se va indeplini.Papa s-a vandut.E clar.Ma rog ca sotul meu sa ramana ortodox pur.Mai sunt si la noi preoti care gresesc si ii determina pe oameni spre ratacire.Eu sunt ortodoxa, la fel toata familia mea.Fiind invatatoare cred ca un mare rol in indrmarea copiilor.cand ma intreaba daca cred in Iisus , Maria ,le spun ca da.

  21. Va pun si eu o intrebare . Va rog sa nu va suparati! A existat arca lui Noe ?
    Aceasta intrebare a adresat-o fratele meu unui preot ortodox. Acesta i-a raspuns ca nu se poate vorbi in adevartul sens ci interpretativ ceva mitic.Deci a existat sau nu arca ca in biblie asa scrie.

  22. Sa nu inceapa sa se clatine si religia noastra, de asta ma tem.

  23. @ elena madalina:

    Sigur ca a existat, au aparut inclusiv dovezi arheologice recente, chiar daca noi nu avem nevoie de ele, pentru ca primi adevarul prin credinta.

  24. M-am convins ca ortodoxia este adevarata.

  25. Eram ortodoxa si ma conving si mai tare.

  26. Pingback: RECOMANDARE DE CARTE: "Biblia impotriva Protestantismului" - Razboi întru Cuvânt
  27. Cine nu este ortodox, nu poate fi mantuit?!

  28. @ Raluca:

    Poate fi, prin mila si judecatile de nepatruns ale Domnului, nu e al nostru sa judecam cine se mantuieste si cine nu, dar dreapta credinta este una.

  29. Daca suntem atat de convinsi ca ortodoxia este credinta adevarata, atunci de ce nu mai trimitem misionari asa cum Domnul nostru Isus Hristos a lasat (ref Matei 28:19-20), in loc sa fie catre 3-4 preoti intr-o singura biserica? De ce uitam de aceasta porunca?

    Conform statisticilor America si Coreea de Sud sunt primele tari care trimit misionari in intreaga lume, in special in tarile musulmane (i.e. in China si Coreea de Nord crestinii-misionari din 2018 traiesc in catacombe). In aceste doua tari majoritatea crestinilor sunt catolici, urmati de protestanti.

    Noi de ce traim comod in cladiri aurite si din ce in ce mai impresionante, cand sufletul aproapelui nostru este rece, neajutorat, trist…? Unde este inima de pastor a Domnului Isus? Unde este biserica care traieste printre oameni? Unde este biserica care cladeste oamenii?

    In loc sa ne bucuram ca o oaie pierduta se intoarce in bratele Domnului, stim doar sa judecam si sa ne lovim de diferentele de cultura/religie….cand Domnul Isus niciodata nu a pus accent pe forma ci pe fond.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate