Evanghelia umblarii pe mare si a potolirii furtunii: “DOAMNE, SCAPA-NE!”

8-08-2009 Sublinieri

“Iata un episod care aduce o rasturnare de situatie. Hristos da drumul multimilor si vine umbland pe apa involburata catre corabia unde se afla ucenicii Sai. De obicei prezenta Lui fizica e explicita, El cerand celorlalti efortul duhovnicesc de a-L recunoaste pe El, Fiul Omului, ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Or, in situatia de fata, ordinea se schimba. Mersul Sau pe mare in conditii de furtuna, de slaba vizibilitate, le aduce ucenicilor un altfel de exigenta: de a-L recunoaste pe stapanul acestei puteri, evidente si in acelasi timp de neimaginat, ca fiind Hristos, Invatatorul lor si deopotriva Fiul lui Dumnezeu. Ucenicii au de crescut intr-o (re)cunoastere mai profunda a Acestuia. De ce este greu? Intrucat simturile nu ii mai ajuta, intrucat ceea ce percep omeneste nu mai constituie o garantie. Se cere deci o altfel de identificare, pe care ucenicii nu sunt (inca) obisnuiti sa o aiba, una duhovniceasca. Ceea ce le ofera Mantuitorul aici este o pregatire pentru Inviere. O scara catre acea noua fizica, induhovnicita, a trupului Sau inviat.

Si Petru indrazneste sa incerce acesta recunoastere. Nu numai ca o face, dar are inspiratia si cum sa o faca. Si incepe prin a cere o binecuvantare, spunand: porunceste-mi! Adica, pune Tu harul Tau, dragostea Ta, puterea Ta sa intru in acesta nebunie sfanta de a face ceva ce simtul meu de conservare mi-ar interzice categoric, sa merg pe apa. Dar o cere oare in jurul corabiei? O cere oare ca pe un experiment fizic? Nu, o cere cu o tinta cat se poate de clara: Mantuitorul. Cere sa mearga catre El, catre Dumnezeu. Oarecum zicand: daca Tu esti Cel pe care Il cunostem, iata cheia recunoasterii Tale, intrucat nimeni nu are si nu poate sa dea acesta putere in afara de Tine.

Mantuitorul nu se lasa mult rugat. Ajunge o cerere si da raspunsul si binecuvantarea: vino! Si Petru incepe sa mearga pe apa. Dar… si iata „dar”-urile cu care viata noastra este presarata in drumul catre Dumnezeu. De la starea duhovniceasca a increderii, privirea i se furiseaza la realitatea concreta a simturilor. Or, caderea sub simturi clatina, scufunda… Nu greutatea sa il scufunda, ci necredinta care crestea pe masura ce se limita la lucrarea simturilor. Si deopotriva pierderea recunoasterii lui Hristos ca Dumnezeu, intrucat indoiala il face sa uite ca puterea nu era a lui, ci a lui Hristos.

Din nou un reflex bun, duhovnicesc. Inspaimantandu-se, Petru striga dupa ajutor. Nu oriunde, ci catre Tinta drumului sau. Ce face Dumnezeu? Intinde indata mana. Se arata in proximitatea lui, este langa el, suficient de aproape. Insa il si cearta: „putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?”. Or, oare poate fi numit putin credincios un om care merge pe mare la porunca lui Dumnezeu? ne intrebam azi. Si cu toate acestea Mantuitorul il cearta. Dar il cearta salvandu-l, intarindu-l, sprijinindu-l. Il cearta restaurandu-l interior, reparand adevarata sa deruta: cea duhovnicesca. Asta este sensul certarii lui Dumnezeu: restaurarea credintei, intarirea.

Oare Mantuitorul nu putea de la inceput sa potolesca vantul? Putea, din moment ce, relateaza evanghelistul, urcandu-se ei in corabie, vantul s-a potolit. Dar sensul acestei lectii de viata duhovnicesca e altul: este al lui Dumnezeu sa ia valurile, dar tot al Lui este si sa intaresca in a le suporta si in a nu te scufunda in vreme de furtuna. Or, corabia, cuprinsa de liniste prin venirea Lui, este Biserica, comuniunea celor ce marturisesc: Cu adevarat Tu esti Fiul lui Dumnezeu. Fara Hristos Biserica e in primejdie, iar iesirea din ea este moarte sigura. Cu El, valurile se linistesc, iar mersul pe furtuna acesti vieti este fara primejdie cat timp e ascultare si binecuvantare. Aceasta este de altfel si misiunea Bisericii: sa aduca pacea lui Hristos (…).

Vietile noastre nu sunt scutite de furtuna. Hristos ne cheama insa sa mergem ignorand valurile, cu puterea Lui. Iar cand nu mai putem, obositi si impovarati,  ne sprijina. Spre eternitate”.

(Pr. Razvan Ionescu, Paris)

  • Predici si cuvinte de folos la aceasta Duminica:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Preot Razvan Ionescu, Talcuiri ale textelor scripturistice, Umblarea pe mare si Potolirea furtunii

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “Evanghelia umblarii pe mare si a potolirii furtunii: “DOAMNE, SCAPA-NE!”

  1. De câte ori Măicuţă Sfântă

    O, câte lacrimi fericite
    Măicuţă sfântă mi’ai adus,
    În dulcea dragoste cerească,
    Prin darul Domnului Iisus.

    De câte ori din fericire,
    Mi-ai dăruit lacrimi curate
    Minuni de milă şi iertare
    Şi rezolvări neaşteptate ?

    De câte ori Preasfântă Maică,
    Candoare sfântă mi-ai turnat,
    În inimă prin cânt, lăuntric,
    Din darul Tău, nevinovat ?

    De câte ori Sfântă Fecioară,
    M-am îmbătat de fericire,
    Când în adâncul disperării,
    Primeam prin Tine izbăvire ?

    De câteori fără nădejde,
    Dispreţuit şi disperat,
    Din căi ce nu aveau ieşire
    M-ai scos în chip neaşteptat ?

    De cîteori citind, cu lacrimi,
    De sfânta Ta milostivire,
    Nu îmi sporea în duh nădejdea,
    Şi dorul pentru mântuire ?

    Cît eşti de sfîntă şi curată
    Şi cât de fericită eşti,
    Fecoara lumii, cea mai sfântă
    Crăiasa slăvilor cereşti.

    Cu ce cuvinte să spun lumii,
    Şi în ce stihuri să slăvesc,
    Smerenia ta de fecioară,
    Şi chipul Tău duhovnicesc ?

    Tu ce-ai adus lumii pe Domnul,
    Şi prima ai primit iubirea,
    Prin înrudirea cea mai sfântă,
    Maică a toată mântuirea.

    Tu eşti comoara omenirii,
    Şi tot ce poate fi mai sfânt,
    Mai vrednic , mai frumos, mai tainic,
    Din ce-i umanul pe pământ.

  2. Câtă gingăşie în dojana Mântuitorului!!!”Puţin credincios” este parcă o mângâiere pe obrazul celui ce se prăbuşeşte sub povara ispitelor.
    După ce ai învăţat în lume despre “dubito ergo sum”(care relua un mai vechi “cogito ergo sum”),după ce îndoielile te-au năucit de nu ai mai ştiut ce să faci cu propria viaţă,auzi,în sfârşit, “Pentru ce te-ai îndoit?”,dincolo de care este Adevărul.

  3. Cred ca devin tot mai slab in intelegere! Pericopa asta aproape ca nu o inteleg!
    ° De ce i-a silit Iisus pe ucenici sa intre in corabie ? El, pâna acum, intreba inaintea unei faceri de bine : “crezi”, “vrei” ? Acum ii SILESTE pe ucenici sa intre in corabie (in biserica). De ce !?
    ° Accentul e pus foarte tare pe partea sufleteasca (“a crede”) si nu pe cea trupeasca (“a face”). Incepe chiar sa se desparta credinta de … restul: fa un lucru imposibil pentru mintea lumeasca si rationala – mergi pe apa! Nu trebuie antrenament sau post prealabil ci doar credinta!
    Ni se spunea “trebuie post si rugaciune”! Un Sfânt Parinte spunea ca postul si faptele bune sunt ca si aratul unui ogor iar rugaciunea e semanatul lui. Degeaba ari ogorul daca nu semeni ceva in pamântul pregatit si primitor. Dar aici, in pericopa aceasta, parca dispare ogorul si ramâne doar semanatul lui (a cui!?)!
    Nu ai nicio cruce materiala de dus doar cea sufleteasca! Aici se cere doar credinta !!!

    P.S. Are oare legatura cu ce ziceau Sfintii Parinti ca va fi mai greu in vremurile din urma !?

    Doamne, ajuta!

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Lupta rugaciunii: SA NE TINEM STRANS DE MANA LUI DUMNEZEU!
  5. Pingback: MERSUL PE APA IN MIJLOCUL FURTUNILOR VIETII: "Trebuie sa stim sa cerem ajutor. Sa intindem mana, asa cum a facut-o Petru, sa ne incredintam Domnului"
  6. Pingback: BUNA VESTIRE. Predica Parintelui Sofian Boghiu -
  7. Pingback: Predici (audio si text) la DUMINICA MERSULUI PE APA SI A POTOLIRII FURTUNII: Parintele Arsenie Boca, IPS Bartolomeu Anania si altii. CREDINTA SI INDOIALA -
  8. Pingback: Raspunsurile Parintelui Teofil Roman despre RUGACIUNEA LIBERA, POSTUL ECHILIBRAT si LUPTA CU OBOSEALA SI IMPIETRIREA INIMII: “Dumnezeu nu asteapta de la noi poezii, ci asteapta inima noastra asa cum este” (si AUDIO) -
  9. Pingback: CHEMAREA PRIMILOR APOSTOLI. Cum Il urmam noi pe Hristos? Conditiile bunului raspuns la chemarea lui Dumnezeu: SMERENIE, ASCULTARE SI RAVNA -
  10. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in propriile fapte: “Adevaratul chip al omului este smerenia. Unde
  11. Pingback: “Eu sunt, nu va temeti!” – LINISTEA DIN TOIUL FURTUNII | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: “Chiar dacă se dezlănţuie marea, chiar dacă se ridică necazurile din toate părţile, nu le da nici o atenţie, PRIVEŞTE SPRE HRISTOS!” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: DE CE O IUBIM ATAT DE MULT PE MAICA DOMNULUI?/ Care este cel mai mare dar al Preasfintei Fecioare? Parintele Cleopa despre FLAGELUL AMBITIEI NEBUNE DE “A FI IN RAND CU LUMEA”: “Cine se mai osteneste astazi sa alunge ciuma mandriei din in
  14. Pingback: NU VA TEMETI! – Predici (video/ audio, text) de mare folos la Duminica a noua dupa Rusalii: INCHISOAREA FRICII, “RABUFNIREA IUBIRII” si IMPREUNA-LUCRAREA CU DUMNEZEU: “Doamne, vreau sa fiu cu Tine!” | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: UMBLAREA PE MARE si CHEMAREA LA DESPRINDEREA PENTRU HRISTOS DIN CONFORTUL PERSONAL SI ILUZIA SIGURANTEI LUMESTI (Predica Parintelui Episcop Macarie al Europei de Nord din duminica a IX-a dupa Rusalii) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate