“Eu sunt, nu va temeti!” – LINISTEA DIN TOIUL FURTUNII

Pentru Duminica umblarii pe mare si a potolirii furtunii (a 9-a dupa Rusalii), va mai recomandam:

***

Daca se isca furtuna

Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul (Matei 5, 5)

Ce limpede se reflecta cerul cu stelele lui, cu albastrul lui profund si cat de intens stralucesc razele Soarelui si ale Lunii pe luciul neted al unei ape! Dar, indata ce se isca o furtuna, imaginea cerului dispare, apa se intuneca, se ridica valuri, se zbuciuma, spumega, urla, se sparge de stanci, pur­tand cu ea distrugere si dezastru.

Oare nu se intampla acelasi lucru si cu sufletul omului, cand il ia in stapanire raul? Acolo unde ar trebui sa stralu­ceasca iubirea, sa salasluiasca pacea si linistea, dintr-odata armonia se tulbura, incepe a se iti discordia, se deschid rani, viata pasnica, in prietenie, se surpa.

Ce poate determina oare dezlantuirea unei asemenea fur­tuni in suflet? De unde vin acesti nori negri? De cele mai multe ori incepem sa ne enervam din egoism, din trufie, din orgoliu. Vrem ca toata lumea sa ne cedeze, toti sa accepte ceea ce spunem, sa ne faca pe plac, orice incercare de a ne contrazice, cel mai mic semn de retinere facandu-ne sa ne iesim din fire, enervarea sporind, intetindu-se de parca o forta draceasca ar fi pus stapanire pe noi, slutindu-ne sufle­tul, facand sa clocoteasca in noi o furtuna de rautate si in­toleranta. Daca am fi fost smeriti si blanzi, asa ceva nu s-ar fi intamplat! Chemandu-ne sa luam jugul Sau, Domnul ne va da un exemplu de smerenie si blandete, fagaduindu-ne ca acest jug ne va fi usor si cu folos de purtat si ca ne vom afla pacea in suflet. Invatand de la Domnul, luand pilda si tarie de la El, mergand pe urmele Sale, trebuie mai intai sa ne smerim pe noi insine, sa curmam din noi orice pornire spre rautate. Imparatia lui Dumnezeu nu se poate inscauna intr-un suflet tulburat. In vifornita nu sufla Duhul lui Dum­nezeu! E greu sa tii piept unei furtuni sufletesti, care, de ce­le mai multe ori, se isca pe neasteptate, iar daca sufletul nu este pregatit s-o infrunte, ramane slab si in bataia vantului.

Se cuvine sa fim pregatiti si, indata ce incepe furtuna, sa ne indreptam catre Cel pe Care L-au trezit Apostolii, cand valurile amenintau corabia.

„Atunci S-a ridicat, a certat va­lurile si marea si s-a facut liniste mare“ (Matei 8, 26).

Facandu-se liniste si in sufletul nostru, sa se arate in el chipul blandului Mantuitor!

***

Linistea din toiul furtunii

Daca o fi sa ma ucida, nu voi tremura, dar voi descurca in fata Sa firele pricinei mele. (Iov 12, 15; Biblia 1982)

Corabia pluteste pe mare. Oricat de adanc ar fi abisul ma­rii si oricat de puternice valurile si de furioasa furtuna, totul este in regula, atata timp cat apa nu a patruns in vas. Grija cea mare a marinarului nu este aceea de a scoate corabia la liman, ci de a impiedica apa sa patrunda in ea. Aceeasi tre­buie sa fie si grija crestinului: sa nu se puna la adapost de evenimente neprevazute – ispite, incercari —, ci sa fie cu luare-aminte ca nimic sa nu-i tulbure linistea sufleteasca, sa-i strecoare in suflet o urma de neincredere, sau sa nu-i mai lase loc pentru nimic altceva. Daca vom da „cale libera“, lasand sa patrunda in inima tot felul de griji mai mari sau mai marunte, dintre cele care nu inceteaza sa ne asedieze zi de zi, acestea nu vor intarzia sa ne provoace nemultumiri, enervari, amaraciuni, ne vom simti apasati de ele si vom de­veni „apasatori” si pentru altii. De vom fi morocanosi, in­tr-o stare de spirit proasta aceasta se va rasfrange si asupra celor din jur, va incepe sa se simta de la noi suflare de ghea­ta.

Sa invatam sa nu ne lasam doborati de griji si de greutati, sa nu le exageram importanta si atunci lumea noastra spiri­tuala va ramane intacta, si ne vom bucura neincetat si in to­iul furtunii. Nu exista nimic mai linistitor si mai aducator de bucurie decat omul care isi pastreaza calmul, pacea, bu­na dispozitie chiar si atunci cand se confrunta cu probleme si situatii din cele mai grele. Un asemenea om raspandeste lumina in intunericul vietii, „actionand” mai sigur ca orice predica, fiindca poate da curaj si avant fratelui aflat in dez­nadejde, facandu-l sa-si continue cu incredere drumul, ori­cat de greu ar fi.

„Noi intru toate suntem necajiti, dar nu stri­viti, in stari fara iesire, dar nu deznadajduiti, prigoniti dar nu parasiti, doborati dar nu nimiciti“ (II Corinteni 8, 9).

***

Frica va disparea

S-a facut intuneric si Iisus inca nu venise la ei. (Ioan 6,17)

Cand suntem foarte tineri, in zorii vietii, ne enervam si ne blestemam soarta, cand apare la orizont cel mai mic no­risor. Am vrea ca pe cerul nostru soarele sa straluceasca mereu, drumul sa ne fie presarat cu flori, iar in jurul nostru sa rasune hohote de ras si chiote de veselie. Cu trecerea ani­lor, incepem sa tanjim dupa linistea binecuvantata a amur­gurilor, dar inca ne este frica de tenebrele noptilor, in care vedem intotdeauna ceva misterios. Ucenicii lui Hristos nu puteau scapa de o frica apasatoare. Nu pareau a fi niste per­soane sigure pe sine, erau ca niste copii, si deseori le apuca spaima de singuratate, ca si atunci cand Iisus „inca nu ve­nise la ei”.

Fiecare trebuie sa trecem printr-un asemenea timp de in­cercare. Mai devreme sau mai tarziu tristetea singuratatii ne va cuprinde si pe noi. Talazuri furioase au purtat sarmana noastra luntre, ca pe o jucarie, izbind-o si aruncand-o in toa­te partile. I-au smuls timona, ne-au cuprins fiori de spaima, simtindu-ne dusi bezmetic in bezna noptii.

Sa ne pastram calmul! Domnul se apropie de noi pe valuri, infruntand furia vantului. In urletul furtunii dezlantuite rasuna glasul Lui:

„Eu sunt, nu va temeti!”

Recunoscandu-I vocea, frica ne dispare, o „liniste adanca” ni se asaza in inima.

***

Vino!

Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa. (Matei 14, 28)

Iata cum face omul primii pasi pe calea miniunata si de nepatruns a credintei. Mai intai trebuie sa stie ca exista o porunca pe care i-a dat-o chiar El. „Porunceste-mi!”, zice Petru. Ştim despre ce porunca este vorba: sa traim in duh. Luat-am oare hotararea de a o respecta si de a merge pe acest drum? Inseamna ca drumul nu ne va fi amenintat de primejdii, iar tinta ne va fi cea dreapta. De ne asteapta viata sau moarte, bucurie sau suferinta, important este ca drumul sa ne duca de-a dreptul la El.

Multi dintre cei aflati in pragul mortii Il cheama pe Iisus stiind ca vor avea de intampinat talazuri intunecate si adanci: „Porunceste-ne sa venim la Tine pe apa!” Iar El le raspunde: „Veniti!”. Ai grija insa sa-I tii porunca si sa mergi catre El fara abatere. Sa nu te sperii, daca va trebui sa pasesti pe ceva nesigur, care nu-ti va putea sustine picioarele. Va trebui sa „umbli pe apa”, pe valuri miscatoare, deasupra abisului gata sa te inghita.

Multi au trait aceasta experienta; ei stiu ce inseamna sa mergi pe apa lacrimilor, nestiind incotro te duci, fara sa pri­vesti in jos, convins ca mergi pe un „sol” sigur, desi iti dai seama ca nu este asa, cu privirile atintite spre Intemeietorul si Savarsitorul credintei, Iisus Domnul.

Ce fericire este ca, dupa lungul drum pe valurile furioase al marii vietii acesteia, sa ajungi pe cereasca „mare de sticla” (Apocalipsa 15, 2). Intinderea ei neteda, curata, nu se va in tuneca de chipul nostru, prins ca-ntr-o oglinda, umbra pacatului nu se va mai asterne pe apele ei linistite, fiindca atunci vom fi dincolo de orice meteahna, izbaviti pe veci de pacate.

„Vino!”, ii spune Iisus lui Petru. Ne cheama, oare, si pe noi cu acelasi cuvant: „Vino!“? Aceasta e chemarea ca­re „rasuna” de pe fiecare pagina a Sfintei Scripturi; o au­zim si din gura sfintilor care s-au preaslavit, din gura Mantuitorului Insusi.

Şi chiar daca El ne ia barca pentru ca ne tinem de ea si nu vrem sa o parasim ca sa ne ducem la El, sa mergem in urma Lui!

Doamne, Tu ne chemi, zicandu-ne: „Vino!” Ştim insa ca drumul nu este sigur, apa adanca, picioarele ne tremura, dar nu ne putem impotrivi chemarii Tale; vom veni, faca-se vo­ia Ta, fie ca iubirea Ta sa ne fie stapana!

(din: “Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“, Editura Sophia, 2008)

Legaturi: