PARINTELE RAFAIL NOICA (audio si text): Crestinul postmodern intre babilonia sensurilor si dreapta intelegere

Ortodoxia, intelegerea dreapta

P. Rafail Noica despre “Vavilonia” de al doilea grad (audio):

Fragmente din conferinta “Criza Bisericii”, Alba-Iulia, aprilie 2003:

“Criza Bisericii de-a lungul veacurilor – incepand cu caderea lui Adam si pana la noi – a trecut prin momentul Vavelului (Babelului), al Turnului Vavel (Babel)... Vavel sau Vavilon care inseamna amestec sau confuzie. Cand Dumnezeu a amestecat limbile… (Dumnezeu le-a amestecat? Sa ma ierte Dumnezeu, dar indraznesc sa zic: nu Dumnezeu le-a amestecat. [Dar] Dumnnezeu ne invata sa ne spovedim si El Insusi nu Se cruta pe Sine. Cand Dumnezeu zice: “nu e rau in cetate pe care Eu, Domnul Dumnezeu, sa nu-l fi facut” – cred ca Iezechiil zice asta… Hm. Nu Dumnezeu face vreun rau, dar ingaduie! Ca daca n-ar ingadui nici n-ar putea sa se intample. Si daca ingaduie, Isi ia raspunderea pentru raul pe care noi trebuie sa-l suferim. Isi ia raspunderea pana acolo unde se face solidar cu noi, Isi ia raul asupra Lui – cum am zis: Hristos intrupat, rastignit, mort, coborat in iad, dar si inviat).

Nu ca Dumnezeu a amestecat limbile, dar insasi facatura omeneasca a facut ceea ce vedem si astazi: ca impatimindu-se omul, nu a mai gasit grai comun cu cel de alaturi! Ca patima, prin insasi firea ei, dezbina! Si Dumnezeu a avut “o mâna” acolo, a randuit ceva si ne trezim acuma – daca am inteles corect – in multele limbi de pe pamant: romana, franceza, engleza, chineza… Sunt rezultatul acelui Vavel (Babel), acelei lucrari unde omul a vrut sa faca o unire omeneasca, nu cu Dumnezeu si nu pentru Dumnezeu. Ci de frica… de Dumnezeu (care nu e aceeasi cu frica lui Dumnezeu), inainte ca Dumnezeu sa ne risipeasca pe fata a tot pamantul, hai sa ne facem o cetate si un turn si un nume. Si s-au adunat sa faca o cetate si un turn care sa ajunga la ceruri – adica, in intelesul duhovnicesc, auto-indumnezeirea. Si Dumnezeu a ingadut ca patima sa lucreze si sa dezbine pe om ca sa nu ajunga sa-si faca pierzania asta pana la capat… Si a ramas aceasta confuzie, ca omul sa nu se mai inteleaga cu om, pentru ca sunt multe limbi, pe care… cu greu trebuie sa le invatam, ca sa ajungem ca romanii sa se inteleaga cu chinezii, cu francezi si cu englezii…

Astazi caderea omeneasca a ajuns – si vreau sa trag o paralela – la o “Vavilonie” de al doilea grad. Nu neaparat limbile se mai impleticesc; ba, intr-un oarecare sens, limbile, amestecandu-se, redevin, oarecum, una. Sa ma iertati… Aproape 40 de ani lipsisem din Romania; am venit inapoi in Romania si gasesc alt popor, alt peisaj si alta limba. Daca n-as fi pribegit eu in Anglia si in Franta, eu n-as intelege romana voastra de astazi. Asta inseamna ca parte din [limbile] romana, engleza si franceza tind sa devina o singura limba… Insa de cate ori n-am vorbit engleza cu englezii, franceza cu francezii, romana cu romanii si nu ne-am inteles DELOC. Si de cate ori mi s-a intamplat, cand nu stiam inca o limba, si am vorbit cu suflete de un gand cu mine, de un duh cu mine… Si cu greu, din cauza lipsei de vocabular, dar ne intelegeam perfect. Vavilonia de al doilea grad este ca sensul cuvintelor se intelege in multe feluri in aceeasi limba. Criza noastra in Biserica este ca nu mai vorbim sensul cuvintelor Parintilor nostri in Duh. Toata “Filocalica” [cultura filocalică] este pentru noi o carte inchisa! ... Cuvintele le intelegem – iar daca nu, avem un dictionar si le putem vedea acolo – dar sensul este altul.

Si in aceste definitii, as vrea sa incerc sa va dau cateva exemple… Va spun ca daca v-as tine doua saptamani aici n-ar fi destul! De altfel, ar trebui sa se scrie un dictionar intreg…. Dar nu dictionarul si nu cultura la nivel intelectual este ce trebuie pentru a dezlega aceasta “vavilonie“, ci o duhovnicie – si o duhovnicie luminata si drept indreptata, care va restaura prin experienta vietii cuvantului, sensul lui originar, adevarat…

(…)

Mai erau niste cuvinte pe care as fi vrut sa vi le expun in alta lumina decat asa cum se traiesc, in general, in postmodernitatea noastra. O sa-mi para rau despre unele pe care le-aveam inainte in cap – dar, ce sa-i faci? – doar asa un pic de introducere si nadajduiesc ca Domnul prin duhovnicii vostri va lucra in voi si sa va dea intelegerea.

Va marturisesc ca pe mine nu m-au satisfacut din copilarie pana acum multe lucruri si tot ce nu m-a satisfacut – oarecum, nu intotdeauna ca act constient – dar l-am pus inaintea lui Dumnezeu si am ramas in asteptare ca Dumnezeu sa mi-l dea sa-l inteleg in intelegerea lui cea dreapta. Intelegerea dreapta este unul dintre cuvintele prin care se poate traduce cuvantul ortodox in romaneste. Ortodoxie inseamna “dreapta slavire“, dar se poate traduce si dreapta intelegere. O dreapta intelegere este neaparat mangaietoare, neaparat implinitoare, fie acum, fie in puterea dumnezeiasca pe care o contine acea intelegere.

Noi astazi suntem in acea stare de vabilonie, de amestesc, nu de limbi ci de sensuri ale cuvintelor, in care suntem… dez-bisericiti. N-am un cuvant! Ma cam “joc” cu limbile, dar… uneori poate ca, pana la urma, limba trebuie sa ne serveasca noua, [pentru] ca limba-i pentru om si nu omul pentru limba. Ne dez-bisericim, ne în-vitregim de Dumnezeul nostru, ne în-vitregim de noi, de firea noastra, intram intr-un divort cu noi insine – si asta este poate izvorul esential al sfasierii omului postmodern.

Iata ca de multe decenii se aude in Franta expresia asta: Criza sensului! Nimic astazi tinde sa nu mai aiba nici un sens, doar niste facaturi, niste chestii…., corvoade zilnice cu care esti incarcat peste masura, datorii si „trebuie“-uri. Trebuie asta, trebuie aia, pentru ce? Iata criza unui tanar din Bucuresti de care am auzit – pe la 13, 14 ani ii intreba pe ăi mari „de ce m-am nascut“? Raspuns: „n-ai nimica mai bine de facut?” „NU!“, as zice eu raspunzand pentru el, n-am nimica mai bine de facut in viata asta decat sa stiu pentru ce m-a facut Facatorul meu si ca ce chilipir sa traiesc toate suferintele pe care trebuie sa le sufar si sa-mi platesc toate aceste datorii pe care trebuie sa le… datorez cuiva. Si cand vine sensul adevarat al vietii, [atunci] toate au [capata] un sens, pana si crucea, pana si moartea, pana si iadul nu sunt decat un fel mai dumnezeiesc de a implini pe om“.