CUM SA ADUCEM ROD?

Inteleg din ce in ce mai bine – nu stiu cum voi sta si cu practicarea… – ca trebuie putine cuvinte si multa durere. Durerea rugatoare e cea care te umple si te in-fiinteaza. Cuvantul trebuie sa sape adanc, sa fie “tare“, sa doara, dupa care, odata crusta nesimtirii inimii fiind strapunsa, trebuie asimilat / “rumegat” in taina inimii, prin rugaciunea (ca stare a duhului) “umilicioasa”, “dureroasa”. Noi acumulam multe, dar, oare, cat asimilam, cat intra in substanta sufletului nostru, cat devine viata?

Imi vine sa plang cand ma gandesc cate seminte semanate de Dumnezeu – cele mai multe – se irosesc, cat de iresponsabili (in primul rand) si de nevolnici suntem ca dispretuim belsugul care ni se ofera jertfelnic de Dumnezeul nostru care plange pentru noi – atat direct, cat si prin sfintii Sai – si Isi revarsa necontenit sangele ca noi, doar-doar vom intelege ceva… “Iar voi nu vreti sa veniti la Mine pentru ca viata sa aveti!” (In. 5: 40).

Dar cum vom pastra in noi semintele Vietii? Ne spune chiar Domnul: “Iar cea [samanta] de pe pamant bun sunt cei care, auzind cuvantul cu inima curata si buna, il pastreaza si rodesc intru rabdare” (Lc.8;15). O sugestie ne-o da si relatarea despre Maica Domnului: “Iar mama Sa pastra toate lucrurile acestea inima ei“ (Lc.2:51). De asemenea, Scriptura foloseste de mai multe ori expresia “pazirea cuvantului”. Mirul de pret al harului sau “vinul cel bun” al Duhului se pastreaza numai in vasul durerii, al unei taceri “pline”, al rabdarii (ca lucrare tainica) care poate asimila (“mesteca” si “digera” bine) Cuvantul (si nu doar “a-l inghiti nemestecat” si a-l “elimina” rapid apoi) si poate rodi.

• “Nu a intelege lucruri noi, ci a ajunge, prin rabdare, efort si metoda, sa intelegi adevaruri evidente cu intregul fiintei tale”(Simone Weil).

• “Metoda pentru intelegerea imaginilor, simbolurilor, etc. Nu incercarea de a le interpreta; a le privi pana ce izbucneste lumina” (Simone Weil).

• “Privegherea. Iata cu ce trebuie sa incepem…” (Arhim. Sofronie).

• “Ca sa existe rod duhovnicesc, sunt necesare anumite conditii: samanta (cuvant) buna si ogor bun. Rodul se coace daca exista rabdare. Cate cazuri au fost cand omul, nevazand rodul asteptat, a cazut in deznadejde si toate ostenelile lui s-au pierdut. Trebuie sa avem fermitatea de a indura totul. Numai atunci putem nadajdui sa dobandim cele dorite. Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre (Luca 21: 19)  (Sfantul Nicon de la Optina)

• “Taci, necontenit sa taci. Din singuratate si tacere se naste umilinta si smerenia, omul se apropie de Dumnezeu, devine evlavios, intocmai ca un inger pamantesc (…). Linistea deprinde pe om cu tacerea, cu statornicia in rugaciune si daruieste pace sufletului” (Sf. Serafim de Sarov).

• “Pacea sufletului se obtine prin dureri. Semnul vietii duhovnicesti este adancirea omului inlauntrul sau si tainica lucrare in inima sa (Sf. Serafim de Sarov).

• “Roaga-l pe Dumnezeu sa-ti prelungeasca zilele. Fara staruinta nu vei obtine nimic. Prin tacere, insa, pacate mari pot fi biruite” (Sf. Serafim de Sarov).

• “Cauta pacea si o urmeaza pe ea” (Ps. 33: 13).

• “Zaboveste in cuget…” (Sf.Marcu Ascetul).

• “Tacerea intru cunostinta este maica rugaciunii (…), pazirea focului, supraveghetoarea gandurilor, straja in fata vrajmasilor, inchisoarea plansului, prietena lacrimilor…” (Sf. Ioan Scararul).

• “Iar cei ce suntem oameni in lume si asa-zisi monahi, sa ne linistim macar in parte, ca dreptii de odinioara, spre a ne cerceta ticalosul suflet inainte de moarte si a-i pricinui indreptare sau smerenie, in loc de pierzanie desavarsita, din pricina nestiintei generale si a greselilor din nestiinta si stiinta. Caci David a fost imparat, dar in fiecare noapte isi uda asternutul si patul cu lacrimi. ”La simtirea lui Dumnezeu, zice Iov, mi s-au incretit perii capului’‘, si cele urmatoare. Drept aceea si noi, ca si cei din lume, sa ne oprim macar o parte din zi sau din noapte si sa vedem ce vom raspunde dreptului Judecator in ziua cea infricosata a judecatii? Si sa avem grija mai ales de acestea, fiind de trebuinta pentru frica osandei vesnice. Sa nu ne ingrijim despre cum vor trai saracii si cum se vor imbogati iubitorii de lume, nici sa nu ne facem grija nebuneste despre lucrurile vietii, cum zice dumnezeiescul Hrisostom. Fiindca se cade sa lucram, dar sa nu ne ingrijim si sa ne zorim spre multe, cum a zis Domnul catre Marta. Pentru ca grija de viata nu lasa pe cineva sa se ingrijeasca de sufletul sau si sa-l cunoasca cum se afla, ca cel ce se linisteste si ia aminte la sine. Caci se zice in Lege: ”Ia aminte la tine” (Sf. Cuv. Petru Damaschinul)”.

Ma gandesc ca tragedia in care traim cu totii si de pe urma careia suferim si noi este cauzata de lipsa de iubire. Noi insa putem nu doar sa ne lamentam si s-o asteptam, tanjind, de la altii, ci, constientizand acut ca “in joc e Viata noastra“, sa incepem sa zamislim iubire. Cum? Tot prin tacere si durere rugatoare. Caci iubirea e tocmai rodul semintei germinate in noi.

Toti suferim. Noi… sa incepem sa si vindecam cate ceva!