ATENȚIE sau DISTRACȚIE? CONCENTRARE sau RISIPIRE? “Să fim cu toată ființa noastră într-un loc și tot trupul să tacă, toate lucrurile omenești să tacă”. CUM SĂ CITIM, CUM SĂ STĂM LA SLUJBELE BISERICII? PS Sofian și Diaconul Adrian Sorin Mihalache despre importanța ÎNSINGURĂRII IMPUSE pentru cele duhovnicești, dar și despre FORȚA UNEI COMUNITĂȚI CU ADEVĂRAT RUGĂTOARE (video, text)

29-03-2018 Sublinieri

Un alt fragment video extras și transcris din conferința Părintelui Diacon Adrian Sorin Mihalache, “EȘTI CEEA CE TRĂIEȘTI” – de la Capela “Sfântul Siluan” München, iunie 2017 , a cărei filmare integrală (plus transcriere consistentă) o găsiți la:

***

Vedeți și:

***

PREASFINȚITUL SOFIAN:

Mă gândeam acum, în timp ce vorbeați, că CV-ul autentic al omului este cel în fața lui Dumnezeu, în spovedanie, lucru pe care Părintele Teofil îl accentua foarte mult și spunea că spovedania este confruntarea noastră cu o conștiință superioară. Să dea Dumnezeu să fie așa de fiecare dată! Și în fața acestei conștiințe și a lui Dumnezeu stai cu adevărul propriei tale ființe, nu prezinți ceva ce trebuie să citească ceilalți, de multe ori mincinos sau mai puțin mincinos, mai mult sau mai puțin umflat și adevăratul nostru CV este, cum spun, adevărul despre ființa noastră pe care îl putem spune în fața lui Dumnezeu și în fața duhovnicului ca să primim ajutor și să creștem. De-asta mergem în fața duhovnicului, ca el să te ajute să te recunoști, să te înțelegi și să poți să crești.

Și un alt lucru la care m-am gândit, că ați vorbit atâta despre adunare, despre concentrare. Practic, situația noastră în societatea de consum este una care îndeamnă foarte mult la distracție. Distracție, în toate limbile, înseamnă risipire, adică contrariul concentrării și noi mai avem și datul existențial de a trăi în diasporă, care este o altă risipire.

M-am bucurat extraordinar de conferință întâi pentru propria persoană și după aceea pentru noi toți, pentru că este un îndemn la a reflecta în continuare. Merele nu le-am mâncat încă [face referire la o analogie realizată de părintele Sorin Mihalache în prelegerea sa], nu le-am simțit gustul, dar sper că am înțeles foarte multe din meditația la ele și la pom și la cine a făcut pomul, despre cât de important este faptul acesta de a trăi concentrați asupra esențialului lucrurilor. Sfântul Vasile cel Mare spune că omul, noi înșine suntem profunzimea sufletului nostru, în al doilea rând suntem trupul care ne alcătuiește și, după aceea, cele care ne înconjoară. Dar esențială este profunzimea sufletului, ce facem noi că să o cultivăm, să creștem. Și noi suntem într-o lume care ne conduce, ne induce tocmai spre a ne dispersa, spre a ne împrăștia în continuare. Și atunci e importantă adunarea, concentrarea și la nivel interior – să nu ne lăsăm risipiți de tot ce se întâmplă în jurul nostru, dar și la nivel de comunitate, aș spune de aicea, făcând un pas următor.

[…]

Spuneați că orice lucru, orice virtute se dobândește cu efort. Suntem într-o lume în care, iarăși, suntem îndemnați să facem pentru multe efort, să strângem bani să ne luam mașină, să ne luam telefon, după aceea multe altele care ne stimulează simțurile, dar nu suntem stimulați să facem efort pentru noi înșine, pentru sinele nostru, pentru autenticitatea persoanei noastre, ca să creștem cu adevărat. Ei, când e vorba despre asta, omul se lasă captat de simțuri și, în loc să meargă unde să poată crească, va merge dacă e vreme bună la plimbare, dacă nu e vreme bună va merge la teatru, la operă, la lucruri care stimulează simțurile.

Părintele Teofil spunea despre cea mai mare bucurie a vieții lui. Sunt sigur că prima, fundamentul era Învierea lui Hristos, că pentru asta a stat la mănăstire, prin nădejdea unirii cu Hristos a trăit, dar ca bucurie pământească spunea: “dragă, dacă m-ar fi întrebat cineva care este cea mai mare bucurie a vieții mele poate că nu aș fi putut să răspund, pentru că au fost învălmășite, am avut multe bucurii”. Însă în 2002 a fost publicată, la îndemnul lui și cu contribuția lui, cartea de poezie a Maicii Teodosia, Zoricăi Lațcu și apariția acestei cărți de poezii, Părintele Teofil a numit-o cea mai mare bucurie a vieții lui. Știți cei care l-ați cunoscut pe Părintele Teofil că recita din poeziile ei și că a impus-o ca poetă, de fapt.

Acuma ați spus că bucuria noastră cea mai mare ar trebui să fie Învierea lui Hristos, baza învierii noastre. Provocarea pe care vi-o fac! Suntem învățați și suntem disperați să ne luăm concediu și să ne odihnim… în Caraibe sau pe Coasta de Azur, sau mai știu eu pe unde. Ei, avem curajul să ne luăm concediu în Săptămâna Patimilor și în Săptămâna Luminată ca să putem trăi ceea ce se trăiește în Biserică în aceste săptămâni la o intensitate maximă? Spun și cu Săptămâna Luminată pentru că poate cu Postul Mare și cu Săptămâna Patimilor e cumva mai ușor. Suntem învățați să facem cumva un oarecare efort ascetic, să facem pocăință dorind apropierea de Dumnezeu, dar e cumva cu mult mai complicat să ne bucurăm împreună cu Dumnezeu, pentru că bucuria o înțelegem, în general, ca o bucurie a simțurilor și imediat ce am ajuns la Paști, la bucurie, mergem la slujbă, dar ne gândim deja… la miel, la porc, la lucruri grele care ne obosesc pentru plăcere – păi electrozii aia [ar arăta plăcere] -, și dăm noi cu furculița și cu cuțitul băgam în noi și ne trezim obosiți că nu mai avem putere și nu mai putem sau nu mai știm să ne bucurăm. Am încercat să recomand în ultima vreme, în Postul Mare să ne gândim deja ce vrem să lecturăm și cum să vrem să medităm la Paști, ca să putem trăi și Învierea Domnului și să nu pierdem ce am agonisit în Post printr-o alunecare în simțuri, atunci când a venit praznicul Învierii Domnului. […]

Întrebări:

– Cum să mă liniștesc dacă mi-e frică să stau singură?

Diacon Sorin Adrian Mihalache:

Deja nu este în regulă dacă nu putem sta singuri și ne e frică de singurătate. Pot fi suferințe foarte mari. Sunt lucruri care vin dintr-o utilizare greșită a timpului și a vieții de până acum. Cred că, în cea mai mare parte a vieții, noi nu știm și nu suntem pregătiți să ne întâlnim cu singurătatea noastră. Dar aici teologia creștină face o distincție foarte tare. Noi, în singurătate, nu încercăm să ne cunoaștem pe sine. Nu cunoașterea de sine este o țintă a vieții creștine. Îngrijirea de sine este o țintă a vieții creștine. Filosofia greacă a încercat să facă o sondare, ca să vadă omul cine este el. Noi, când rămânem singuri, ne rugăm. Cunoașterea de sine vine la pachet cu cunoașterea lui Dumnezeu. De fapt, a-L cunoaște pe Dumnezeu și ceea ce vrea El mă ajută să cunosc cea ce vrea Dumnezeu de la mine și a mă cunoaște pe mine nu înseamnă a mă cunoaște pe mine acum. Acum trebuie să cunosc relele pe care le fac, să le spovedesc, dar ținta mea este să ajung ce vrea Dumnezeu. Și atunci, în singurătate, nu ar trebui să mă cercetez pe mine. Ar trebui să mă rog, ar trebui să mă liniștesc, ar trebui să citesc ceva, să dau minții mele ceva să facă.

Există un concept care se numește sporovăiala gândurilor, mintea noastră sare încontinuu de la un loc la altul. A fost un experiment la o universitate americană. Studenții aveau pagere – a fost făcut prin anii ’90 – și cercetătorii au spus: “în momentul în care sună pagerul, luați un pix și scrieți direct la ce va gândiți”. Și sunau pagerele de 4-5-6 ori în zece minute și și-au scris gândurile și le-au cumulat cercetătorii pe subiecți. Și a arătat foarte bine acest experiment acest joc al minții. Mintea are o stare de referință și o stare de semi-activitate și sare gândul încontinuu. Mă uit la o încălțăminte. Mi-amintesc de o verișoară de-a mea avea încălțăminte la fel. Ea a plecat în Canada și acolo o duce mai bine decât mine. Acolo salariile sunt un pic mai mari. Iarăși mi-a făcut decanul probleme, altfel anul asta aș fi putut să ajung conferențiar și din cauza asta nu am putut să-mi iau și mașină și iarăși nu am schimbat roțile anul asta, tot cu roți de iarnă am rămas. Ce prost e mecanicul ăla din colț, care nu mi-a schimbat… și am ajuns de la papuci la mecanicul meu din cartier în trei minute. N-are nici o logică mintea.

Și atunci, ce spun Părinții? Stau singur, dar nu pot să stau singur nimic făcând, trebuie să fiu instruit în rugăciune ca să pot sta singur fără să cad într-o stare negativă. Și atunci, pentru a mă proteja de acest salt al minții care, în general, dacă nu am nimic de făcut și nici o presiune, sare în orice direcție; dar, de cele mai multe ori, nu se întâmplă așa, mintea mea curge spre o îngrijorare pe care o am: mi-amintesc de un examen pe care îl am, de o datorie pe care trebuie să o plătesc, de o activitate foarte rea pe care trebuie să o fac. Și mintea asta face, dacă e neinstruită, se duce repede spre ceva ce mă îngrijorează și, în general, gonflează, umflă chestia aia, o face mai mare decât este și mai periculoasă decât este.

Eu nu pot să stau singur nimic făcând. Asta nu e viață spirituală. Starea de disconfort pe singurătate îmi arată ce viață spirituală am, pentru că un om cu viață duhovnicească când e singur în general se roagă, îi pomenește pe toți cei dragi, și pomenește relele pe care le-a făcut, își străpunge inima de relele care le-a făcut. Are o lucrare interioară.

Noi dacă nu suntem așa și suntem la început, când suntem singuri trebuie să legăm mintea noastră de narațiunea unei cărți duhovnicești sau să-i dăm să facă ceva, îi punem chingile unei rugăciuni și o forțăm să meargă numai cu rugăciunea. Și, în felul acesta, interioritatea mea se organizează. Altminteri, e foarte greu să mă organizez, controlul minții e ceva car se deprinde de-a lungul unei vieți interioare cultivate suficient de multă vreme. Deci, într-un fel e normal să nu știm ce să facem atunci când suntem singuri, pentru că e atipic să stăm singuri astăzi. Dar, încet-încet, dacă nu [exersăm] singurătatea, va fi foarte greu să avem o viața interioară așa cum trebuie.

Două coordonate sunt fundamentale pentru o viața interioară: experiența unei comunități care se roagă și experiența însingurării impuse. Când mă pregătesc să mă spovedesc, când îmi fac pravila, când mă cercetez de peste zi, ca să vad dacă am făcut lucrurile cum trebuie, să mă gândesc la cum să-i fac celuilalt binele, la cum să-l fac mai mare și mai bine făcut. Pentru asta, îmi trebuie o anumită singurătate. Iar comunitatea este extraordinară. Și mă bucur că Preasfințitul a adus gândul acesta că n-am mai avut timp să spun, sunt foarte multe cercetări despre asta și enorm de multe rezultate despre asta arată cât de important este să ne rugăm în interiorul unei comunități.

Noi avem niște structuri neuronale care se cheamă neuronii-oglindă, care mă ajută să trăiesc ce trăiește celălalt fără ca celălalt să vorbească cu mine. Atunci când vad pe cineva care s-a tăiat la mână eu am un gol în stomac, eu sunt pregătit pentru empatie, pentru că neuronii-oglindă îmi zugrăvesc în interioritatea mea peisajul psihic pe care îl are el. Așa se explică de ce oamenii care sunt adunați într-o comunitate și se roagă și stau toți adunați și fac metanii, închinăciuni și sunt ochi și urechi la slujbă, când vine cineva de afară și are pregătite aceste structuri și este o persoană atentă și lucidă, imediat se varsă și el cu ființa lui în albia făcută de ceilalți și când pleacă din biserică spune: “dom’le, fantastic, e o comunitate extraordinară, astăzi chiar m-am rugat, o să mai vin”. Pentru că toată lumea stă adunată. Și în momentul în care toți suntem adunați și celălalt care vine copiază fără să-și dea seama. Neuronii-oglindă ne ajută să fim empatici fără să ne propunem conștient asta.

De aceea, Părinții au avut dreptate când au spus că a privi păcatul este ca și cum l-ai face. Ce au descoperit neurosicentiștii italieni în 1992, din greșeală: în momentul în care eu privesc un om făcând un lucru și cineva îmi fotografiază cu rezonanță magnetică nucleară activitatea mea cerebrală, creierul meu arată identic cu creierul lui, eu nefăcând și el făcând, eu doar privind. Singura diferență dinte creierul meu și creierul lui este că în creierul meu partea de comandă a mâinii [nu este activată], aia nu se mai întâmplă. El face un complex de gesturi cu corpul sau lovește ceva, exprimă o agresiune și eu am agresiunea reprezentată cerebral, am ariile corticale premotorii care planifică mișcarea și eu sunt planificat pentru mișcare. Singurul lucru care nu-l am este parte de comandă pe cortexul motor care ar însemna efectiv mișcarea mâinii, dar în rest, icoana activității mele cerebrale este identică. Asta înseamnă că dacă mă uit la un film în care oamenii se ucid, eu ucid în mintea mea, și dacă mă uit la filme în care oamenii se ucid, structurile mele de agresivitate se hrănesc prin experiența altora. Dacă mă uit la oameni care se roagă, care fac închinăciuni, care fac metanii, care trăiesc slujba, ei, cu trăirea lor mă ajută și pe mine să trăiesc.

Există o carte, The mystical mind” scrisă de un autor, Andrew Newberg, care a făcut investigații neurocerebrale pe oameni care se roagă singuri și pe oameni care se roagă în comunități. Concluzia printre altele este asta: nici o persoană care s-a rugat singură n-a atins în intensitatea emoțională și mentală starea pe care a atins-o în rugăciunea comună.

Deci colectivitatea în care ne rugăm este extraordinară și cu cât ne rugăm și suntem mai atenți și mai prezenți, și vorbesc doar cele care trebuie la slujbă și fiecare este atent și încearcă pe el însuși să se pună în cea mai adecvată postura înaintea lui Dumnezeu, acest efort individual se multiplică și la ceilalți și comunitatea ajunge să fie locul în care eu mă duc să mă rog pentru că numai acolo  mă pot ruga atât de intens.

De aceea nu doar singurătatea este importantă, ci și ceilalți – trebuie să le avem pe amândouă cumva, nu doar însingurarea. Astăzi am vorbit mult despre însingurare, pentru că societatea occidentală nu ne lasă. Dar s-ar putea vorbi la fel de mult și pentru activitatea în comunitate. Atât de mult ne dă comunitatea, este incredibil.

Și este și un efect al anturajului. Anturajul poate fi negativ, poate să fie distructiv, poate o persoană să fie extraordinară, să aibă idealuri foarte înalte, anturajul îl poate înmuia, îl poate coborî și persoana respectivă să nu aibe senzația că ea scade, pentru că ea doar trăiește o prietenie frumoasă și anturajul să o scoată de sub auspiciile unei creșteri duhovnicești. Dimpotrivă, o persoană care are parte de o colectivitate duhovnicească și întărită poate să crească enorm fără să facă eforturi, ci doar străduindu-se să rămână în preajma celorlalți.

Atunci când iubim pe cineva sau admirăm pe cineva, dragostea noastră pentru persoana respectivă are o forță motrice. Noi ne schimbăm fără să ne dăm seama, admirând pe cineva care este în fața noastră; începem să copiem din atenția lui, din grija lui, din tandrețea lui fără să ne dam seama. De asta este foarte important să stăm în vecinătatea unor oameni care se roagă, și de asta e bine să avem prieteni de aici [din biserică], pentru că o setare extraordinară a comportamentului și a stării de spirit se face într-o slujbă foarte bună.

Și strana este iarăși foarte importantă, deoarece cântarea este foarte importantă. Mănăstirile ne arată cum trebuie cântat, de fapt. În cântare trebuie să fie foarte multă smerenie, linia melodică e pe locul doi, cuvintele sunt foarte importante. Starea trebuie să fie a celui care se roagă și în cel care se roagă există o rană. Rana e în mine tot timpul când mă rog, pentru că eu nu sunt vrednic să mă rog. Adică Dumnezeu mi-a dat o șansă extraordinară să-I pronunț numele, să-i spun: “ajută-mă!” sau “iartă-mă!“; eu sunt pământ. La Părinții duhovnicești există această rană, în timp ce se roagă, oricât de mare ar fi bucuria, se simte în sufletul lor sentimentul de nevrednicie. Că starea obișnuită a omului este: “Mare ești Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, și niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale“. Asta este starea naturala a omului. Sau: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”. Sunt niște formulări care arată care este locul nostru. Or, noi nu putem să ne reproducem toate stările acestea. Dacă ne întâlnim cu oamenii într-o comunitate, este fantastic ce poate să facă comunitatea din noi. Și de asta este important cum ne rugăm și ce face fiecare ca să maximizeze propria lui prestație la rugăciune. Ideal ar fi să nu vorbim nimic în timpul slujbei, să facem numai ce trebuie.

Teolipt al Filadelfiei, în Filocalia VII, vorbește despre asta. Are o atenție pentru fiecare cuvânt. Este acolo o maică și în scrisorile pe care i le adresează spune: ce să fac ca să-mi intensific viața duhovnicească? Și el spune: un singur lucru îți trebuie la mănăstire. Să fii atentă la fiecare cuvânt pe care îl citești, la fiecare cuvânt pe care îl pronunți când te rogi, la fiecare cuvânt pe care îl spune cineva în predică. Atât să faci și cuvintele acelea la care tu ești atenta te vor învăța toate. Pentru că e o împărtășire a Cuvântului lui Dumnezeu prin cuvintele inspirate și un fel de mâncare a minții, ca o Euharistie inteligibilă, pe care eu o mănânc cu mintea prin cuvintele pe care Dumnezeu le-a descoperit celor duhovnicești. Și el mai spune acolo: dacă citești Psalmii și ai pierdut un cuvânt, întoarce-te și vei vedea că atunci când te hrănești cu atenție din fiecare cuvânt, când nu vei mai citi, mintea, care a fost atentă la ce ai citit, are ce să rumege până deschizi din nou cartea. Trebuie să citim încontinuu, dar dacă citim cu atenție, atenția hrănește și mintea are ce să digere. Atât de tare este atent Teolipt al Filadelfiei la cuvinte încât vorbește că are senzația fiziologica a cuvântului și spune: mintea trebuie să se hrănească cu el așa cum dinții sfărâmând bucatele oferă limbii posibilitatea să guste din fiecare. Că noi nu înghițim bucatele nemestecate și atunci când sfărâmăm cu dinții bucatele, din sfărâmătura aceea, limba poate să guste mai bine. Așa face mintea, zice el, cu fiecare cuvânt, că-l primește și se hrănește cu el și îl ia pe următorul și se hrănește cu el și extrage din fiecare cuvânt înțelesul respectiv. E textul din Filocalie care vorbește cel mai explicit despre atenție.

La slujbă având această atenție, calitatea slujbei este extraordinară, nu numai pentru că există o liniște, dar punând fiecare propria lui liniște, și lăsându-ne toți în voia cuvântului care se pronunță la slujbă, și la strană, și nu există nici un murmur în afara slujbei, calitatea rugăciunii e fantastică.

Ce spun cercetătorii nu e vorba de lucrarea harului lui Dumnezeu, că asta este în afara oricărui experiment. Ei vorbesc numai de caracteristicile biofizice ale organismului. Și dacă biofizica spune că trupurile noastre copiază [imită, împrumută] din starea celorlați și se multiplică această stare, cu atât mai mult lucrarea lui Dumnezeu, care este nevăzută va fi și mai spornică. Câtă vreme Părinții duhovnicești ne spun să tacă tot trupul, când toate simțurile mele tac, și eu sunt deschis spre Dumnezeu, Dumnezeu vorbește în Biserică. Dumnezeu vorbește! Nu vorbesc eu! Trebuie să ne cercetăm cu foarte mare atenție pentru că noi avem tendința, și am văzut asta și în bisericile din România și în Italia, că am fost mai des acolo, diaspora în general când vine la biserică are tendința, nevăzându-se peste săptămână, să vorbească în timpul slujbei, să mai spună ceva, să mai schimbe o informație. Dar dacă tot ne rugăm de două ori sau de trei ori pe săptămână, atunci ar trebui să încercăm, să facem exercițiul să fim cu toată ființa noastră într-un loc și tot trupul să tacă, toate simțurile să tacă, toate lucrurile omenești să tacă. Să facem un exercițiu, să vedem putem să închidem absolut toate judecățile omenești și să ne lăsăm în grija lui Dumnezeu și să fim cu toată ființa acolo?

Sunt puține lucruri pe care le facem cu toată ființa. Liturghia ne cere asta: și trupul să se închine, și mintea să urmărească cuvântul, și nasul să miroasă tămâia, și ochii să vadă icoanele, toate simțurile noastre. Liturghia ne ajută pentru asta, problema e să ne lăsăm să ne ocupe, nu să avem un telefon sau altceva care ne ocupă, să fim cu totul lăsați în grija lui Dumnezeu. E fantastic ce se poate întâmplă într-o comunitate care se roagă așa.

(2:09:56 – 2:35:45)

 

“STILUL DE VIATA” AL POSTULUI

CUM SA LUAM POSTUL IN SERIOS in lumea noastra?

“TU SĂ FII ATENT LA TINE ÎNSUȚI!” – Care sunt consecințele NEGLIJENȚEI și SUPERFICIALITĂȚII ÎMPRĂȘTIATE în viața duhovnicească? “Cu adevărat, lumea modernă nu a ajuns altceva decât o sită gigantică prin care Satana ne cerne”

“Sa fii prezent si cu sufletul in viata ta”: Parintele Pantelimon Șușnea despre LIBERTATI, INGRADIRI si DEPENDENTE, COMPROMISURI si (NE)IMPLINIRE, FRUMUSETE si (IN)SENSIBILITATE. Lucrarea seducatoare si inteligenta a Raului, COSTURILE ASCUNSE ALE PACATULUI si constrangerea depersonalizanta a patimilor. POSTUL CA EXERCITIU DE LIBERTATE si de redescoperire (VIDEO)

PARINTELE PANTELIMON DE LA SCHITUL GĂBUD (video) despre ZESTREA TINERETII ca “mod de a fi”, PRIETENIA CU DUMNEZEU, CONFORTUL AUTO-AMAGIRII si CURAJUL SINCERITATII fata de tine insuti: “Fuga inspre DISTRACTIE inseamna o FUGA DE SINE pentru ca, intalnindu-te cu tine, intra in CRIZA constiinta ta”

“Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”. RAZBOIUL SI PACEA OMULUI CU SINE INSUSI SI CU DUMNEZEU. Konstantin Zorin despre nevrozele omului contemporan, fuga de singuratate si mijloacele de inabusire a constiintei

O CALE MAI „APLICATA” DE A NE CUFUNDA SI IMBRACA IN HRISTOS

CUM SA ADUCEM ROD?

Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” – invataminte esentiale din inchisoare, valabile si pentru zilele noastre: LUPTA PENTRU DISTRUGEREA INTIMITATII E MAI PREZENTA CA ORICAND, DAR CU METODE MAI PERFIDE!

PARINTELE SERAFIM ROSE DESPRE EDUCATIA ORTODOXA A COPIILOR (VIDEO). Cum putem lupta cu ispitele lumii si cum putem trai ortodox in vremurile din urma?

Sfantul Ignatie Briancianinov: IMPRASTIEREA

“Si fericita e sluga pe care o va afla priveghind….” CUM SA TRAIM CU LUARE-AMINTE IN LUME, “cu candelele aprinse”, in asteptarea Mirelui

Sfantul Teofan Zavoratul – sfaturi pentru LUPTA CU RACEALA SUFLETULUI, IMPIETRIREA SI IMPRASTIEREA

Biserica – Cerul pe pamant. DE CE ESTE NECESARA RUGACIUNEA IN BISERICA SI CUM TREBUIE SA PARTICIPAM LA SLUJBE? De la alungarea cu biciul a negustorilor din templu la pazirea cuviintei in casa lui Dumnezeu

Interviu important cu PARINTELE CIPRIAN GRADINARU din Belgia despre FAMILIA DUHOVNICEASCA A PAROHIEI, NEVOINTA IN BISERICA, FRATIETATEA SI PRIETENIA DUHOVNICEASCA, SLUJIREA SI PURTAREA NEPUTINTELOR FRATILOR

“E ca o pânză ţesută de Dumnezeu, care pune inimă lângă inimă…”. MĂRTURIE VIE și îndemn tare la LUPTA DUHOVNICEASCĂ OSÂRDUITOARE ÎN BISERICĂ și la LUCRAREA “ȚESĂTURII” DRAGOSTEI FRĂȚEȘTI – Partea a II-a a interviului din “Familia ortodoxă” cu PR. CIPRIAN GRĂDINARU (BELGIA)

Parintele Ciprian din Belgia (III) despre VINDECAREA TAINICA A PATIMILOR IN OBSTE vs. “TENTATIA CONFORTULUI EGOIST” si despre SENSUL EMINAMENTE DUHOVNICESC al actiunilor parohiale pentru tineri sau familii vs. SOLUTIILE LUMESTI DE SOCIALIZARE: “Nu voi propune niciodată fraţilor şi surorilor, doar de dragul de a fi cu parohia, să mergem împreună la fotbal sau la piscină…”

EXERCIȚII DE DRAGOSTE… ÎN PAROHIE ȘI ÎN FAMILIE, cu Părintele Ciprian Grădinaru, preot al Parohiei “Toți Sfinţii” din Belgia. CUM TREBUIE SĂ FIE UN PREOT ȘI UN DUHOVNIC? Riscul grav al derapajelor intelectualiste si psihologiste

PARINTELE CIPRIAN GRADINARU (Namur, Belgia) – sau RAVNA PENTRU “RAIUL” FRATIETATII INTRU HRISTOS in vecinatatea “Fiarei” europene. Model si inspiratie pentru regasirea COMUNITATII ORTODOXE AUTENTICE, astazi prea-uitate…

PREASFINȚITUL MACARIE, Episcopul Europei de Nord despre NEVOIA VITALĂ a unor COMUNITĂȚI DUHOVNICEȘTI VII, în care “creştinii trebuie să fie deplin angajaţi în viaţa în Hristos, NU DOAR SĂ SOCIALIZEZE superficial”. “PAROHIA te poate ajuta să supravieţuieşti în lume ca creştin, dar nu ar trebui să devină o „ȘCOALĂ A VEDETELOR”, ci un ATELIER AL FRĂȚIETĂȚII”

Anturajul ca o troaca de porci. URACIUNEA si OTRAVA VORBELOR MURDARE sau DESARTE. Puterea de corupere a tovarasiei pacatoase. TERIBILUL AVERTISMENT IMPOTRIVA PARTASIEI CU PACATUL

Cuviosul Paisie despre FOLOSUL CE SE DOBANDESTE DIN PRIETENIA DUHOVNICEASCA si despre CAT DE VATAMATOARE SUNT MEDIILE SI TOVARASIILE LUMESTI

INDREPTATIRILE LENEI DUHOVNICESTI si REFUZULUI LUI DUMNEZEU. Importanta decisiva a mediului, familiei si prietenilor pentru viata duhovniceasca

SAMBATA MARE – ZIUA TACERII. Cantari si cuvinte de meditatie

PARINTELE TEOFAN de la Nera: “INVIEREA nu poate fi inteleasa decat cu un «CUGET DE OM NEBUN». Vacanta de Pasti pentru multi este un concediu din care Dumnezeu a fost ‘concediat’“ si prin care SE ADANCESC IN MOARTE

“A doua viata” – SAPTE POVESTIRI ALE UNOR OAMENI INVIATI DUPA INTALNIREA CU HRISTOS: Parintele Ilarion Dan, Parintele Ciprian Gradinaru, Maica Ambrozia de la Arnota s.a. (VIDEO, TVR)

“In zilele noastre atat de viclene, in care criza ii ingenuncheaza pe multi, CUM SE POATE BUCURA CINEVA DE INVIERE?” – Parintii Moise Aghioritul si Zaharia Zaharou ne invata CUM SA PRIMIM HARUL INVIERII SI SA GUSTAM PREZENTA LUI HRISTOS IN INIMA, invingand moartea din noi in fiecare zi

Cum sa parcurgem cu vrednicie SAPTAMANA LUMINATA? Cum sa ne IMPARTASIM si cum sa evitam INSELAREA LA RUGACIUNE? Sa cautam sau nu starile de BUCURIE?


Categorii

Diaconul Sorin Mihalache, PS Sofian Brasoveanul, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “ATENȚIE sau DISTRACȚIE? CONCENTRARE sau RISIPIRE? “Să fim cu toată ființa noastră într-un loc și tot trupul să tacă, toate lucrurile omenești să tacă”. CUM SĂ CITIM, CUM SĂ STĂM LA SLUJBELE BISERICII? PS Sofian și Diaconul Adrian Sorin Mihalache despre importanța ÎNSINGURĂRII IMPUSE pentru cele duhovnicești, dar și despre FORȚA UNEI COMUNITĂȚI CU ADEVĂRAT RUGĂTOARE (video, text)

  1. Pingback: Părintele Sorin Mihalache despre MECANISMELE PLĂCERII ȘI ADICȚIILOR (video, text). “Ai putea crede că TELEFOANELE MOBILE au conexiune directă cu creierele noastre. Puţine lucruri pe care vreodată le-am visat, fumat sau injectat creează o as
  2. Pingback: PLĂCERI SECRETE, DORINȚE INTERZISE, POFTE RAFINATE și invitația-cheie la… REVIZIE TEHNICĂ GENERALĂ și la “CARANTINA SIMȚURILOR”! Părintele Adrian Sorin Mihalache “despre reglajul sensibilității și reglementarea plăceri
  3. Pingback: CUM BIRUIM ISPITELE SUFLETEȘTI DE PAȘTI? “Îmi este atât de greu, totul mă doare, dar… HRISTOS A ÎNVIAT! Şi trebuie să depășesc această amărăciune, durere, compătimire de sine și să mă alătur acestei bucurii comune care astăz
  4. Pingback: “Ce faci, te face” (I). EȘTI CEEA CE TRĂIEȘTI! Ceea ce faci, gândești și simți TE TRANSFORMĂ: “Sufletul lasă urme în trup… SUNTEM CONSUMAȚI de o cultură exterioară şi exteriorizantă şi pierdem legătura cu INTERIORI
  5. Pingback: PS Ignatie, Episcopul Hușilor, despre PAZA CUVÂNTULUI, “DIGESTIA” CUVÂNTULUI, RESPONSABILITATEA CUVÂNTULUI (video, text) | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: “Ești ceea ce trăiești”: RĂZBOIUL NEVĂZUT ÎN SOCIETATEA SPECTACOLULUI. “Descătuşarea simţurilor se face lanţ sufletului, iar înlănţuirea simţurilor aduce eliberarea sufletului” | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: “Ce faci, te face” (II). EȘTI CEEA CE TRĂIEȘTI! Conferința de la Cluj a Diacon Prof. Dr. SORIN MIHALACHE (2017, video si text). “Toate experiențele pe care le facem se înmagazinează în noi ca dispoziții și LASĂ URME”. De
  8. Pingback: “Ce faci, te face” (II). EȘTI CEEA CE TRĂIEȘTI! Conferința de la Cluj a Diaconului SORIN MIHALACHE (2017, video si text). “Toate experiențele pe care le facem se înmagazinează în noi ca dispoziții și LASĂ URME”. Despre N
  9. Pingback: “Ce faci te face” (III). Diaconul Sorin Mihalache despre DARUL PLASTICITATII FIRII OMENESTI si RESPONSABILITATEA VESNICA A FAPTELOR NOASTRE, despre INSEMNATATEA METANIILOR si, in general, a POZITIEI CORPULUI in viata duhovniceasca si despre PU
  10. Pingback: “Oferta” duhovniceasca esentiala pentru a trai un POST MARE cu real folos: INFRANAREA ca LUCRARE LAUNTRICA DE LINISTIRE, DE PAZA A SIMTURILOR si ca exercitiu de REZISTENTA si RETRAGERE fata de TENTATIILE SOCIETATII DE CONSUM. Diaconul Sorin Mi
  11. Pingback: PROGRAMUL DUHOVNICESC pentru omul zilelor noastre. PARINTELE RAZVAN IONESCU: “Un singur lucru trebuie: sa fim vii”. CUM SA NE INCEPEM SI SA NE SFARSIM ZIUA, cum sa ne rugam si sa traim crestineste si la serviciu, cum ne raportam la telefonul m
  12. Pingback: Predica vie a PS MACARIE despre TANJIREA ARZATOARE dupa Domnul a Sfantului Apostol TOMA vs. formele de NECREDINTA distrugatoare din LUMEA DE AZI. Primejdia RATARII INTALNIRII CU DUMNEZEU si a pierderii roadelor duhovnicesti prin “RELAXAREA” DE
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate