CUVANTUL LUI DUMNEZEU in lumea noastra – VIATA, ODIHNA, HRANA SI MARTURISIRE FARA RUSINE. PS Benedict Bistriteanul: “E nevoie de marturisirea cuvantului pe care il traim in viata noastra. Si atunci cand va fi nevoie, in conditii si mai aspre, cu atat mai mult sa fim pregatiti pentru a-l marturisi” (VIDEO, TEXT)

PS Benedict Bistrițeanul: „Cuvântul bun naște viață” – 11 octombrie 2020

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit la Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului – a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic), în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Pălatca, Protopopiatul Cluj I:

„[…] Samanta, zice Domnul Hristos, este limpede in aceasta povestire, samanta este cuvantul lui Dumnezeu. Ziceam ca singurul cuvant adevarat este cuvantul lui Dumnezeu. De aceea cred ca nici in Pălatca, si nici in alte sate nu ar trebui sa exista casa in care sa nu fie la mare cinste Sfanta Scriptura, dar nu pusa pe raft, ci lecturata in fiecare zi, macar cate un capitol. E cuvantul lui Dumnezeu, e cuvant viu pe care ni-l da. E cuvant pe care putem sa ne construim viata, de acolo incepe procesul de semanare.

Mama citeste si copiii asculta, sau copiii citesc si intreaga familie asculta seara cand se aduna de pe la munca sau de pe unde or fi. Mai putin televizor si mai multa prezenta a unora impreuna cu ceilalti. Si zic in acest sens, ce imagine frumoasa! – poate veti zice ca sunt un idealist – dar ce imagine frumoasa cand toti se aduna in casa si pentru 10 – 15 minute citesc din Sfanta Scriptura si Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ziua pe care El le-a dat-o mai inainte.

Cuvantul lui Dumnezeu este cuvant viu si adevarat, cuvant bun. Traim intr-o lume in care atat de mult se vorbeste si atat de putin se asculta si de aceea acest indemn al Mantuitorului, aceasta atentionare de fapt este cu atat mai importanta cu atat mai relevanta: cine are urechi de auzit sa auda. Peste tot vorbim intruna, cand ne intalnim unii cu altii nu ii dam nici macar spatiu celuilalt sa-si spuna parerea lui, opinia lui, ca noi le stim pe toate. Asteptam doar sa gasim pe cineva care sa ne asculte, nu sa ascultam.

Apoi, in mass-media, in televiziune, pe Internet; dar zic acum despre televizor: de dimineata pana seara, intruna, intruna, intruna. Ne trezim si primul lucru pe care il facem din nefericire nu este rugaciunea, ci este sa pornim televizorul. Zicem noi sa fim informati: ce se intampla in China, America, Africa sau ce se intampla in tara. Neintelegand ca aceasta informare, asa cum se spune, nu face mare lucru sau nu face lucru bun in viata noastra, ci face de regula foarte mult rau, pentru ca povara lumii intregi cade pe umerii nostri si noi nu putem sa o ducem.Povara noastra este de fapt viata noastra, aici in sat sau la Cluj sau unde ne desfasuram activitatea. Nu putem purta povara intregii lumi, insa intr-asa fel este construita mass-media, incat atat de multe lucruri negative ne sunt prezentate, incat ni se pare la sfarsit ca nici nu mai poti rasufla. Faceti un exercitiu si toata ziua ascultati stiri, care de regula sunt negative si in alta zi inchideti televizorul cu totul si faceti diferenta intre starea launtrica atunci cand inchideti televizorul si starea launtrica atunci cand stati toata ziua cu televizor. Ne aduce multa neliniste cuvantul acesta rau – sau [numai] despre rau -, iar cand mai invatam si sa tacem si sa ascultam, si sa mai stam si in tacere, inima noastra se linisteste.

Cuvantul care ni se prezinta astazi este invaluit este falsificat, este amestecat. Care sunt stirile pe care le auzim la tv? Fac o paranteza, este vorba despre sarbatoarea Sfintei Parascheva in curand, toata lumea vorbeste despre ce se intampla in zilele noastre. Eu zic doar atat: in general, in anii trecuti cand ne uitam la stiri cu referire la acest eveniment si nu numai, ce ni se spunea? Cator oameni le-a venit rau, de cate ori a venit ambulanta, cum s-au inghesuit oamenii la sarmale, cum am facut asta sau asta. Dintru inceput se stie ce trebuie sa cauti acolo. Foarte putin s-a vorbit despre evlavia oamenilor simpli sau cu carte multa, care 20 ore au stat asteptand sa se intalneasca cu Cuvioasa, sa se bucure, sa primeasca binecuvantare. Care cuvant este adevarat? Cuvantul despre cele rele care ni se prezinta in aceasta forma sau cuvantul despre evlavia oamenilor, despre credinta in Dumnezeu si pana la urma Cuvantul lui Dumnezeu.

De ce primim atat de usor cuvintele rele si foarte putin ne preocupam de Cuvantul lui Hristos? Nu suntem obisnuiti cu cuvantul lui Hristos. Cine citeste, mediteaza si isi ordoneaza viata dupa Cuvantul lui Hristos nu primeste toate mizeriile lumii acesteia sub forma de cuvant, sub forma de adevar, se spune. Nu stim ce fel de adevar este acesta, stim un singur adevar: Cuvantul, Hristos. El a zis: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Cuvantul lui Hristos odihneste, celelalte cuvinte false, invaluite, amestecate, obosesc si ne chinuie.

De aceea, Evanghelia de astazi are o semnificatie sporita pentru viata noastra, pentru ca atat de putin se citeste, se mediteaza si se pune in lucrare cuvantul lui Dumnezeu si atat de mult ne conducem dupa unul sau altul din cuvintele care ne sunt propuse cu de-a sila, prezentandu-ne una sau alta dintre realitatile care ne inconjoara, bineinteles sub forma pe care dansii doresc sa ne-o prezinte. Cuvantul lui Dumnezeu este cel care ne da viata.

Si apoi, dupa ce suntem constienti de acest cuvant pe care il seamana Hristos, mai vine si partea a doua a Evangheliei care se refera la cele patru situatii in care cade cuvantul, in care vine cuvantul. Un lucru esential: cuvantul este oferit de Hristos nu doar celor cuminti, nu doar celor care vin la biserica, ci se adreseaza tuturor. Tocmai de aceea avem de-a face cu patru categorii, sau poate chiar mai multe ar putea fi, nu are importanta. Hristos Isi arunca cuvantul. Hristos il ofera, Hristos il daruieste tuturor celor disponibili. Nu de putine ori El zice: cine vrea sa vina dupa Mine! Nu putem sa obligam pe nimeni sa primeasca cuvantul lui Hristos si nici nu e „metodologia” Lui asta. Nu putem obliga pe nimeni sa ne asculte sau sa vina la biserica, nu e calea lui Hristos asta. Hristos zice: alege! Cine vrea. Si tocmai de aceea ziceam ca sunt patru categorii in care noi intr-un mod succesiv ne plasam cred ca fiecare in parte.

Ce inseamna samanta cazuta langa drum? Ne descrie pe noi in diversele noastre momente in viata in care nu ne mai hotaram nicicum. Ce inseamna sa stai langa drum? Sa nu fii pe cale! Sa stai sa te tot gandesti: sa fac, sa nu fac, sa ma duc, sa nu ma duc, ar merita sau nu ar merita? Si pierzi timpul nehotarandu-te inspre ceva. Pai Dumnezeu in Sfanta Scriptura a Vechiului Testament si apoi si in Noul Testament zice: alege! Iata binele si raul: alege! Stam si nu facem nimic. Stam ca oamenii pierduti as zice. Ca oamenii pierduti care se uita in zare fara nici o directie. De cat de multe ori nu se intampla cu noi asa? Nu ne putem hotari sa mergem odata dupa Evanghelie, sa nu mai fim ortodocsi numai la recensaminte sau prin faptul ca suntem botezati si avem un certificat de botez. Ortodox nu inseamna doar ca suntem botezati, ci inseamna sa ascultam Cuvantul si sa il punem in viata noastra. Pur si simplu nu ne mai hotaram odata – si la nivel singular, si la nivel social, dar la nivel obstesc de tara intreaga, nu ne mai hotaram odata sa Il urmam pe Hristos, cu toate ca vedem cate se intampla in jurul nostru si singura stabilitate vine numai de la El.

Cea de-a doua samanta cade pe piatra. Ce inseamna aceasta situatie? Inseamna sa fii foarte superficial, inseamna sa fii crestin de Pasti si de Craciun, sa te imbraci frumos, sa vii la Biserica, sa fii sigur ca te observa vecinii si cei care trebuie sa te observe ca ai fost acolo si sa observe si ca esti foarte bine imbracat. Daca esti cumva intr-o pozitie sociala importanta, sa vii la sarbatorile importante in asa fel incat toti sa te vada ca esti acolo, dar in rest nu prea ai de-a face cu credinta, nu prea ai de-a face cu cuvantul lui Hristos, nu prea te intereseaza, dar vrei sa dai bine totusi intr-un moment in care ar da bine sa fii aproape de Hristos si de Biserica, cel putin intr-o forma exterioara. De cate ori nu suntem si noi asa? Venim la biserica nu pentru ca ne intereseaza viata potrivit Evangheliei, ci pur si simplu, poate din obisnuinta sau poate ca vrem sa ne vada ceilalti ca suntem oameni cumsecade, oameni cuminti sau mai stiu eu cum.

Si apoi a treia situatie, cea cazuta intre spini, Domnul o talcuieste si nici nu mai are nevoie de lamuriri prea multe. Suntem asfixiati de atasamentul nostru fata de pamant. Nu de putine ori auzim acest lucru: nu ma prea duc la biserica, ca stiti am mult de lucru, ca ma duc la camp, ca sunt director de firma sau ca sunt prea obosit din timpul saptamanii si duminica e nevoie sa dorm. Pai daca viata noastra consta numai in viata asta pamanteasca, fie ea si de o suta de ani si nu ne gandim la cel mai mult, nu suntem oameni de plans? La ce folos? Vedeti, unor oameni in putere si carora nu le lipseste nimic, Dumnezeu ingaduie intr-o forma sau alta o suferinta sau chiar o boala – poate chiar boala pe care o traversam cu totii in zilele noastre. Ce mai ramane din toate ale noastre? Cine nu-i agatat de Cer si e infipt in pamant se face una cu pamantul si e atat de trist ca Dumnezeu ne ofera atat de mult si noi vrem atat de putin, ne multumim cu atat de putin.

Si apoi vine sigur si samanta care cade in pamantul cel bun si care da rod. Bine ar fi sa fim, daca s-ar putea, tot timpul pamantul bun in care samanta sa dea rod, dar cred ca suntem in toate cele patru situatii intr-un mod succesiv. Bine ar fi macar mai mult sa fim in situatia celei de-a patra seminte care cade in pamantul cel bun.

Cuvantul lui Dumnezeu este singurul adevarat si viu. Cine se tine de el, se hraneste cu el si il transforma in viata. Cuvantul „se mananca”. Zice Domnul: nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Ne hranim cu el si il transformam in viata noastra personala si dupa aceea il si marturisim. Nu ne mai este rusine de Hristos si de cuvantul Lui.

Ne este rusine in autobuz sau in masina sa ne inchinam cand trecem pe langa o biserica sau o troita. De ce ne este rusine? Credinta noastra ortodoxa inseamna identitatea noastra dintotdeauna. Ce ne mai ramane daca nici credinta nu mai avem? E nevoie de marturisirea cuvantului pe care noi il traim in viata noastra. Si atunci cand va fi nevoie, in conditii si mai aspre, cu atat mai mult sa fim pregatiti pentru a-l marturisi. Credinta noastra este viata noastra. Credinta noastra este cea care ne construieste itinerariul si cea care ne pune inaintea lui Dumnezeu. Cine are urechi de auzit sa auda, Amin!”

Legaturi: