Cuv. Paisie Aghioritul: RESPONSABILITATEA PARINTILOR PENTRU EDUCATIA COPIILOR

26-11-2009 Sublinieri

26nov-STELIAN

Părinţii să-şi încredinţeze copiii lui Dumnezeu

Dumnezeu a dat primilor zidiţi, lui Adam şi Evei, marea binecuvântare de a deveni împreună-creatori cu El. În continuare părinţii, bunicii, etc. sunt şi ei împreună-creatori cu Dumnezeu, pentru că dăru­iesc trupul.

Sf Inger pazitor 01Dumnezeu, într-un anumit fel, este obligat să se intereseze de copii. Atunci când copilul se botează, Dumnezeu îi pune la dispoziţie un înger pentru a-l apăra. Aşadar copilul este ocrotit de Dumnezeu, de îngerul păzitor şi de părinţii lui. Îngerul păzitor este întotdeauna lângă el şi îl ajută.Cu cât creşte copilul, cu atât părinţii sunt eliberaţi de responsabilităţi. Dacă părinţii mor, atunci Dumnezeu de sus şi de aproape, precum şi îngerul păzitor de aproape, continuă să-l ocrotească necontenit pe copil.

Părinţii trebuie să-i ajute duhovniceşte pe copiii lor încă de când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi uşor se pot tăia. Sunt precum cartoful proaspăt, care se cojeşte uşor, atunci când îl razi puţin. Căci dacă se va învechi trebuie să iei cuţitul pen­tru a-l curăţa, iar dacă este şi puţin stricat, trebuie să tai mai în adânc. Atunci când copiii sunt ajutaţi de mici şi se umplu de Hristos, vor fi lângă El totdeauna. Şi chiar dacă ar devia puţin atunci când vor creşte, datorită vârstei sau a unei rele prietenii, pe urmă iarăşi se vor întoarce la El. Pentru că frica de Dumnezeu şi evlavia care au adăpat inimile lor încă din vârsta copilăriei nu este cu putinţă să fie uitate vreodată.

Apoi, în perioada adolescenţei, care este vârsta cea mai grea, grija părinţilor pentru copiii lor este mai mare, până ce îi vor ţine la şcoală şi îi vor căsători. Atunci părinţii să facă tot ceea ce pot pentru a-i ajuta, iar ceea ce nu pot face, pentru că întrece puterile lor, să o încredinţeze Atotputernicului Dumnezeu. Când părinţii îşi încredinţează copiii lor lui Dumnezeu, atunci El este obligat să-i ajute în lucrurile care nu se pot face omeneşte. Dacă, de pildă, copiii [adolescenţi] nu ascultă, să-i încredinţeze lui Dumnezeu, iar nu să caute diferite moduri de a-i constrânge. Mama să-i spună lui Dum­nezeu: “Dumnezeul meu, copiii mei nu mă ascultă. Eu nu pot face nimic. Ai grijă Tu de ei!”.

Alaltăieri, la priveghere mi-a făcut o deosebită impresie o mamă pe care o cunoşteam de multă vreme. A venit să ia binecuvântare. Dar văd că are cu ea numai pe copiii cei mai mari. “Unde sunt cei mici?” o întreb. “Acasă, Părinte, îmi răspunde. Fiind o zi aşa de mare am vrut să venim la priveghere şi m-am sfătuit cu soţul: «Deoarece mergem la priveghere şi nu la distracţii, Dumnezeu va trimite un înger să-i păzească pe micuţii noştri»“. Rar mai întâlneşti astăzi o astfel de încredere în Dumnezeu, pentru că acum, aşa cum a dispărut încrederea copiilor în părinţi, tot astfel a dispărut şi încrederea părinţilor în Dumnezeu.

Şi auzi adeseori pe mulţi părinţi spunând: “De ce tocmai copilul nostru să apuce pe un drum rău? Doar noi mergem regulat la biserică”. Şi aceasta se întâmplă pentru că părinţii nu-I dau lui Hristos şurubelniţa ca să le strângă puţin copiilor lor vreun şurub slăbit, ci vor să le facă ei singuri pe toate.

Şi cu toate că există Dum­nezeu, Care ocroteşte copiii, şi îngerul lor păzitor este mereu lângă ei, ocrotindu-i şi el la rândul său, părinţii se neliniştesc până se îmbolnăvesc. Şi deşi sunt oameni credincioşi, se comportă ca şi când nu ar exista Dumnezeu şi înger păzitor, împiedicând astfel intervenţia dumnezeiască. În timp ce ar trebui să se smerească şi să ceară ajutor de la Dumnezeu şi atunci Bunul Dumnezeu le va ocroti copiii lor.

1126-stelian

Renaşterea duhovnicească a copiilor

– Părinte, pentru educaţia copiilor sunt răspunză­tori numai părinţii?

– Cea mai mare răspundere o au părinţii, pentru că, potrivit cu educaţia ce o vor da copiilor lor, aceştia vor deveni clerici buni, dascăli buni, etc. şi vor ajuta şi ei la rândul lor atât pe copiii lor, cât şi pe ceilalţi. Iar din­tre părinţi mama are răspundere mai mare pentru educaţia copiilor.

Dacă părinţii, în perioada în care copilul este încă în pântecele mamei lui, se roagă, trăiesc duhovniceşte, copilul se va naşte sfinţit. Iar în continuare, dacă îl vor ajuta duhovniceşte, va deveni un om sfinţit şi va ajuta societatea, fie că va sluji în biserică, fie că va ajunge într-un post de răspundere, etc. Cu toţii tre­buie să-i ajutăm pe copii să devină oameni cinstiţi şi astfel să rămână puţin aluat pentru generaţiile viitoare. Pentru cDumnezeiestii Parintiă acum, aşa cum merg lucrurile, este pe cale să dispară şi aluatul. Şi dacă va dispărea aluatul, ce se va întâmpla după aceea?

Părinţii care nasc copii şi le dăruiesc trupul trebuie să contribuie, pe cât pot, şi la renaşterea lor duhovnicească. Pentru că omul, dacă nu renaşte duhovniceşte, va merge în iad. Apoi, ceea ce nu pot face ei înşişi pentru copiii lor, să o încredinţeze dascălilor. De aceea şi biserica noastră spune: “Pe părinţii şi învăţătorii noştri…” (Din ectenia de la sfârşitul miezonopticii). Există însă şi Părinţi duhovniceşti, care deşi nu au copii, pot însă ajuta mai eficient la educaţia copiilor, pentru că lucrează la renaşterea lor duhovnicească.

Vreau să spun că toţi trebuie să ajutăm, fiecare în felul său, cu exemplul său, pentru renaşterea duhovnicească a copiilor, astfel încât şi în această viaţă să trăiască în pace şi în cealaltă să meargă în Rai. Atunci când copiii vor deveni oameni duhovniceşti, nu vor mai trebui nici legi, nici alt mod de constrângere. “Legea nu este pusă pentru cel drept” (ITim. 1, 9), ci pentru călcătorii de lege. Stăpânirea duhovnicească este mai presus decât stăpânirile omeneşti.

1126-stelian

Exemplul părinţilor

–  Părinte, atunci când copilul nu ascultă şi se împotriveşte, cum trebuie să procedeze părinţii?

– Dacă nu ascultă copilul şi se comportă urât, înseamnă că există o pricină. Se poate ca el să fi văzut scene urâte, sau să fi auzit cuvinte murdare în casă sau în afara ei. Oricum, pe copii îi ajutăm în proble­mele duhovniceşti mai ales prin exemplul nostru şi nu prin constrângere.

Iar cel mai mult îi ajută mama prin purtarea, prin ascultarea şi respectul ei faţă de soţ. Dacă în vreo problemă are o părere diferită faţă de cea a soţului, niciodată să nu şi-o exprime în faţa copiilor, pentru ca să nu o folosească cel viclean, niciodată să nu strice încrederea copiilor în tatăl lor, ci, chiar şi atunci când el este vinovat, ea să-l îndreptăţească. Dacă, de pildă, acesta se poartă urât, să le spună copi­ilor: “Tata este obosit, pentru că a lucrat toată noaptea ca să termine o treabă urgentă. Iar aceasta pentru voi o face”.

Mulţi părinţi se ceartă în faţa copiilor şi astfel le dau lecţii urâte, iar sărmanii copii se întristează. După aceea, părinţii, ca să-i mângâie, le fac toate hatârurile. Merge tatăl şi-l ia pe copil cu binişorul: “Puiu’ tatii, ce vrei să-ţi cumpăr?”. Merge apoi mama, să-l alinte şi ea un pic şi astfel copiii cresc mofturoşi şi pretenţioşi. Iar după aceea, dacă părinţii nu le pot da lucrul pe care copiii lor îl cer, aceştia îi ameninţă că se vor sinucide.

img_0411Şi văd cât de mult îi ajută pe copii exemplul bun al părinţilor. Astăzi au venit două fetiţe – una să fi avut vreo trei ani, iar cealaltă patru – cu părinţii lor, care erau foarte evlavioşi. Cât de mult m-am bucurat de ele! Erau ca nişte îngeraşi. Stăteau pe scaun şi-şi aco­pereau genunchii cu rochiţele lor. Aveau o sfială, un respect. Şi toate acestea proveneau din comporta­mentul părinţilor. Când copiii îi văd pe părinţii lor că au dragoste între ei, că se respectă unul pe altul, că se poartă cu bună cuviinţă, că se roagă, etc atunci ei le întipăresc pe acestea în sufletul lor. De aceea spun că cea mai bună moştenire pe care părinţii o pot lăsa copiilor lor este evlavia lor.

Să fi văzut o fetiţă din Australia câtă nobleţe avea! Eram în Camberra. Văzusem pe ultimii oameni care veniseră acolo şi peste puţin trebuia să plecăm. Deo­dată văd că se opreşte o maşină şi din ea coboară o pereche cu fetiţa lor. “Părinte, bine că v-am prins!”, îmi spun aceia. “Da, peste puţin timp vom pleca”. “Părinte, îmi spune soţul, pe mine puteţi să nu mă primiţi, ci doar puţin pe soţia mea, să se uşureze, deoarece este sensibilă”. Am mers puţin mai deoparte cu acea femeie, ca să-mi spună ce dorea. Fetiţa a venit şi ea în urma mamei ei. “Stai acolo, i-am spus, ca să vină mama ta”. “Tu ai mamă?” mă întreabă fetiţa. “Nu am”, îi răspund. Şi văd cum ochii ei se umplu de lacrimi. “Vrei să ţi-o dau pe mama mea?” mă întreabă din nou. Atunci o întreb şi eu: “Dar tu ai bunic?”. “Nu” îmi răspunde. “Vrei un bunic?”. “Vreau. Dar cum doreşti? Să stai tu acasă la noi, sau să venim noi acasă la tine?” mă întreabă. Câtă nobleţe! Copil mic şi s-o jertfească pe mama ei! Şi să vedeţi cum i-a copiat pe părinţii ei. Şi tatăl ei avea multă nobleţe. L-am îmbrăţişat, l-am sărutat şi l-am felicitat. Câte binecuvântări nu i-am dat. Astfel de oameni mişcă şi pe omul cel mai împietrit la inimă, cu cât mai mult pe Dumnezeu.

1126-stelian

Copiii trebuie să se sature de afecţiune şi dragoste în sânul familiei

Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire. Vrea să stai lângă el, să-ţi spună problemele lui, să-l mângâi, să-l săruţi. Atunci când copilul cel mic este câteodată neliniştit şi face zburdălnicii, dacă mama lui îl ia în braţe, îl mângâie şi-l sărută, se linişteşte. Dacă de mic copil se satură de dragoste şi afecţiune, mai târziu va avea pu­tere să înfrunte toate problemele vieţii.

37 - It is! An abandoned child!Astăzi însă, cei mai mulţi copii îi văd pe părinţii lor numai seara, pentru puţin timp, şi astfel nu se satură de dragoste. De multe ori părinţi care sunt învăţători sau medici şi se ocupă la serviciul lor cu copiii, atunci când se întorc acasă nu mai au afecţiune şi pentru copiii lor. Sunt obosiţi, căci li s-a terminat bateria. Pe de o parte, tatăl se întinde în fotoliu, ia ziarul ca să citească ceva şi nu se ocupă deloc de copil, pe care, deşi se apropie de el, îl alungă, în loc să-i vorbească şi să-l mângâie. Iar pe de altă parte, mama se duce să pregătească ceva de mâncare, neavând nici ea timp să se ocupe de copii şi astfel sărmanii copii cresc lipsiţi de dragoste.

Sau vezi unele cadre militare, care, fiind obişnuite să dea pedepse severe soldaţilor atunci când nu se supun, vor să impună şi în familie disciplina mi­litară şi astfel se poartă aspru cu copiii lor sau chiar le dau şi câte o palmă pentru lucruri neînsemnate. La fel şi unii judecători nu arată dragoste şi afecţiune faţă de copiii lor, ci atunci când aceştia fac vreo poznă deschid şi acasă proces. De aceea aceşti copii vor avea mai târziu probleme psihologice.

1126-stelian

Suferinţa copiilor din pricina părinţilor

– Părinte, o mamă ne-a întrebat ce să facă cu fiica ei care o huleşte pe Maica Domnului.

–  Să cerceteze de unde provine răul. Uneori, în ast­fel de cazuri părinţii sunt de vină. Atunci când ei înşişi nu se comportă cum trebuie, nu-i ajută pe copii şi astfel aceia vorbesc cu obrăznicie. În aceste cazuri primesc o înrâurire diavolească şi reacţionează urât. Alteori părinţii cred că îi vor face buni pe copiii lor cu sila. Dar intră şi egoismul la mijloc şi le vorbesc copi­ilor cu înverşunare, în timp ce întotdeauna ar trebui să se poarte cu ei cu multă bunătate.

Astăzi o femeie m-a scos din sărite. Avea un copi­laş pe care îl bătea fără milă. De frică, tremura tot sărmanul. Nu putea vorbi, căci îşi zdruncinase nervii. Are diavol”, i-au spus unii, iar ea îl lăsa flămând pe copil, chipurile să fugă diavolii. “Nu-i dau să mănânce, îmi spune, pentru a pleca diavolul din el”. “Bre, femeie, eşti în toate minţile?” îi spun. “Dă-i copilului să mănânce. Caută să-ti izgoneşti diavolii din tine. Tu eşti pricina schilodirii copilului. Copilul nu are diavol, ci tremură pentru că se teme de tine că-l baţi mereu”. „Îl împărtăşeşti regulat?“. “Nu” îmi răspunde. Înţelege-te cu ea dacă poţi.

–  Părinte, oare nu din pricină că uneori copilul înjură spun că are diavol?

–  Înjură? Când mama îl zoreşte pe copil până îl sufocă, atunci nu ştie nici el ce mai face. Îndrăcită este mama lui, iar nu copilul.

Oricum, vom vedea lucruri surprinzătoare în Ziua Judecăţii. În vremea idolatriei mamele îşi ardeau copi­ii înaintea statuii lui Moloh, pentru a lua parte astfel la doxologia adusă în cinstea acestui zeu. Dacă ar fi cunoscut ele pe adevăratul Dumnezeu ce jertfe nu ar fi făcut! Aceste mame vor avea circumstanţe atenu­ante în Ziua Judecăţii, deoarece au fost atrase cu înşelăciune la acest păcat. Însă mamele de astăzi, cu nepăsarea pe care o au faţă de copiii lor, ce circum­stanţe atenuante vor avea? Acestora le va spune Dum­nezeu: Aţi cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, v-ati botezat, ati auzit şi aţi învăţat atâtea lucruri, însuşi Dumnezeu S-a răstignit ca să vă mântuiască, dar voi ce aţi communionfăcut? Vă venea greu chiar şi numai să vă duceţi copiii la biserică să-i împărtăşiţi. Acele femei credeau că Moloh este adevăratul Dumnezeu şi de aceea îi aduceau ca jertfă chiar şi pe copiii lor. Dar voi ce aţi făcut?”.

Greşelile părinţilor le plătesc copiii. Unii părinţi îşi distrug copiii, însă Dumnezeu nu este nedrept, ci are o deosebită dragoste faţă de copiii nedreptăţiţi din lumea aceasta, fie de către părinţi, fie de către alţi oameni. Atunci când din pricina părinţilor copilul o ia pe un drum strâmb, Dumnezeu nu-l va lăsa, pentru că i se justifică ajutorul dumnezeiesc. El va rândui astfel lucrurile încât să-l ajute. Iată, vedem pe unii tineri, dar şi pe unii bătrâni, cum la un moment dat fac dintr-odată o întoarcere spre bine.

Îmi aduc aminte de o ast­fel de împrejurare. Într-o familie cu doi copii, tatăl, mama şi fiica erau atei. Băiatul se încurcase mai întâi cu marxismul, dar acesta nu l-a satisfăcut. S-a dus apoi şi la hinduişti, dar nici hinduismul nu i-a plăcut şi, în cele din urmă, a venit în Sfântul Munte. Venea adese­ori la mine la Colibă, dar mergea şi la alte chilii. Iar părinţii lui, în tot acest răstimp, se rugau pentru el, zicând: “Hristoase al meu. Maica Domnului, păziţi-ne copilul!”. După ce a stat o bucată de vreme în Sfântul Munte şi oarecum şi-a revenit şi s-a întărit duhovniceşte, s-a întors acasă – pentru că nu era pentru monahism – şi i-a ajutat duhovniceşte pe tatăl şi pe mama sa. Acum îl văd pe tatăl său stând la priveghere în strana cea dintâi. La biserică citeşte psalmul Vecerniei, iar acasă citeşte Vecernia, Pavecerniţa şi Paraclisul. Cum le-a rânduit Dumnezeu! Diavolul a vrut să facă rău, dar Dumnezeu a iconomisit astfel lucrurile, încât i-a adus pe calea cea bună.

–  Şi pe fată, Părinte?

–  Şi ea vine încet-încet, căci Dumnezeu îi dă prile­juri de întoarcere.

–  Părinte, unii părinţi care încep să trăiască duhov­niceşte la o vârstă înaintată, se mâhnesc pentru că nu au dat o educaţie creştinească copiilor lor atunci când erau mici.

– Dacă au pocăinţă sinceră şi-L roagă pe Dumnezeu ca să-i ajute pe copiii lor, atunci El va face ceva pentru ei, le va arunca vreun colac de salvare, pentru a se izbăvi din furtuna în care se află. Şi chiar dacă nu-i vor ajuta oamenii, se poate ca un lucru pe care îl vor vedea să-i ajute să facă o întoarcere bună. Să ştiţi că aceşti părinţi au avut de mici o dispoziţie bună, dar nu au  fost  ajutaţi  de  familia  lor  şi  de  aceea  sunt îndreptăţiţi să primească ajutorul dumnezeiesc.

– Părinte, există copii care trăiesc duhovniceşte, dar întâmpină multe greutăţi de la părinţii lor, care sunt indiferenţi.

– De aceşti copii Dumnezeu se îngrijeşte mai mult decât de ceilalţi care au părinţi ce trăiesc duhov­niceşte, aşa precum se îngrijeşte şi de cei orfani.

1126-stelian

Înrâuririle pe care le primesc copiii de la cei din jur

– Părinte, de la ce vârstă încep copiii să fie influ­enţaţi de către cei din jur?

– Copiii îi copiază pe părinţi încă din leagăn. Imită ceea ce fac cei mari şi le înregistrează pe toate în “caseta” lor goală. De aceea părinţii trebuie să se nevoiască să-şi taie patimile lor. Indiferent dacă unele le-au moştenit de la proprii lor părinţi, ei vor da socoteală lui Dumnezeu, nu numai pentru că nu s-au nevoit să le taie, ci şi pentru că le transmit copiilor lor.

– Părinte, cum se face că doi fraţi, care au primit de mici aceeaşi educaţie în familie, nu seamănă deloc între ei?

– Adeseori copilul primeşte multe înrâuriri de la cei din afara familiei. Dar atunci când va creşte, dacă are intenţie bună, Dumnezeu îl va lumina mai mult pentru a înţelege înrâuririle negative pe care le-a primit şi pen­tru a se nevoi să le lepede.

Astăzi există în lume multă răutate. Vor să-i dis­trugă pe copii de mici. În loc să-i frâneze de la rău până vor ajunge mari, îi împiedică de a face binele. Apoi sărmanii, după ce cad în păcat şi se chinuiesc, vor să se ridice, dar nu ştiu cum. Pentru că de vor apuca pe povârnişul cel dulce, cu greu se mai pot opri.

84md9Vin la mine la Colibă tineri de douăzeci şi cinci, douăzeci şi şapte de ani, care consumă droguri, şi cer sărmanii ajutor. S-a întâmplat odată să ajut unul-doi tineri să facă întoarcerea cea bună, iar acum îl aduc pe prietenul lor şi prietenul prietenului lor ca să-i ajut. Ţi se sfâşie inima de durere. Un tânăr, sărmanul, con­suma droguri puternice şi se netrebnicise cu totul. Mâinile şi dinţii îi erau în ultimul hal. După aceea s-a lăsat de ele şi a ajutat şi pe alţi tineri. Avea cândva în jur de cincisprezece tineri în anturajul său şi fiecare spunea: “Sunt al lui cutare”. Adică îl aveau de “stareţ”, însă mulţi din tinerii aceştia au ajuns în prăpastie, îşi fac injecţii, îşi vând sângele, etc. Se distrug şi pe ei înşişi şi pe părinţi. Şi uită-te, tatăl moare de comoţie cere­brală, mama de inimă sau de ficat…

1126-stelian

Dragostea dintre fraţi

Părinţii trebuie să cultive dragostea dintre fraţi şi atunci când vor să-l ajute pe cel mai slab, să pregă­tească terenul, luând consimţământul fratelui mai pu­ternic. Adică să-l ajute să înţeleagă că, într-adevăr, fratele lui are nevoie de sprijin. Dreptatea este a lui Dumnezeu şi trebuie să se împartă în mod egal, atât celui mai mare, cât şi celui mai mic. Celui mai mare cu respect, iar celui mai mic cu dragoste, fără a vătăma pe vreunul. Lucrul acesta se arată şi în Deuteronom. Dacă, de pildă, este vinovat cel mare, vom îndreptăţi pe cel mic, însă fără să-l mustram pe cel mare în faţa celui mai mic, ci să discutăm cu el separat, astfel încât să-l facem să-şi înţeleagă greşeala.

children-hugging– Părinte, cum se poate înfrunta invidia care apare de obicei la fraţii cei mai mari faţă de cei mai mici?

– Invidia este o patimă. Însă atunci când copilaşul este de trei ani, iar mama lui îl alăptează pe frăţiorul lui nou-născut, este oarecum îndreptăţit să-l invidieze, deoarece cu puţin timp mai înainte el era alăptat. Îl vede pe frăţiorul lui în braţele mamei sale şi spune: “Până ieri mama m-a avut în braţe, iar acum m-a dat deoparte”. Dar dacă are bunică, are cine să-l mângâie.

Când însă copilul ajunge la vârsta de patru ani, trebuie să invidieze mai puţin. Iar când ajunge la şase ani, mama lui trebuie să-i spună: “Acum eşti ditamai flăcăul. Care mamă mai poartă în braţe un copil atât de mare?”. Dacă îl va ajuta pe copil să înfrunte astfel situaţiile, atunci el îşi va aduce aminte de mama lui numai atunci când există un motiv. Dar a o ţine pe mama lui mereu de fustă este un lucru bolnăvicios.

1126-stelian

Anturajele îi influenţează foarte mult pe copii

– Părinte, cum se face că un tânăr care de mic a trăit duhovniceşte şi a avut mărime de suflet ajunge în situaţia de a apuca pe căi cu totul greşite?

– Să nu judecăm, că sunt mulţi factori care influenţează. Copiii care trăiesc lumeşte, fără luare aminte, sunt mustraţi de conştiinţă atunci când văd pe copiii care duc o viaţă curată, duhovnicească şi de aceea vor să-i atragă şi pe ei. Odată doi copii mergeau pe undrum. Unul dintre ei la un moment dat s-a împiedicat şi a căzut într-o groapă cu noroi, murdărindu-se din cap până în picioare. După ce au mai mers puţin, cel murdar l-a îmbrâncit pe prietenul său într-o altă groapă, ca să se murdărească şi acela, deoarece se simţea stânjenit ca el să fie murdar, iar celălalt curat.

dorimedont15Anturajele îi influenţează mult pe copii. Atunci când eram mic aveam sădită în firea mea dragostea. Când împreună cu fraţii mei plecam undeva cu catârii, căutam să-i pun călare, iar pe cel mai mic îl luam în spate. Odată, când un frate de al meu a omorât o păsărică, m-am mâhnit foarte mult şi l-am certat. Am luat apoi păsărica şi am îngropat-o plângând. În acea vreme mă împrietenisem cu copii de vârsta mea. Mergeam în pădure, ne rugam, citeam Vieţile Sfinţilor şi posteam. De la un timp însă mamele lor au început să nu-i mai lase să vină cu mine. “Nu faceţi prietenie cu acesta, le spuneau, că o să vă chinuiască”. Şi astfel m-au lăsat singur. Apoi au început să-şi bată joc de mine, să mă poreclească “călugărul” şi să-mi facă viaţa un chin. Ajunsesem la un moment dat să nu mai pot suferi bătaia de joc. Atunci am spus şi eu: “Voi merge să mă joc cu copiii mai mari”. Am început aşadar să mă împrietenesc cu acei copii. Am găsit nişte gumă şi mi-am făcut o praştie. Mai întâi trăgeam cu praştia la o ţintă. Apoi am luat alice şi am devenit cel mai bun ţintaş. Odată am tras într-o păsărică, şi văzând-o moartă mi-am revenit. Am aruncat şi praştia şi alicele. “Tu plângeai atunci când fratele tău a omorât o păsărică, mi-am spus, şi l-ai certat, dar tu unde ai ajuns? Acum omori păsări, dar încet-încet vei ajunge să ucizi şi animale”. Şi într-adevăr, dacă aş fi continuat astfel aş fi ajuns să vânez animale şi după aceea chiar le-aş fi jupuit.

De la o astfel de sensibilitate sufletească la ce fel de răutate poate ajunge cineva, dacă nu ia aminte şi este atras în anturaje rele! În timp ce prieteniile bune ajută mult. Dumnezeu i-a umplut pe oameni cu diferite harisme. Iar omul, aşa cum vede strâmbătura celor­lalţi, tot astfel poate vedea şi virtutea lor şi să-i imite.

1126-stelian

Ajutorarea copiilor

În casă este absolut necesar să existe o atmosferă de dragoste şi pace. De fiecare dată când copilul va primi în familie puţină dragoste, dar la un moment dat va aluneca puţin, se va întoarce, deoarece va vedea că nu poate afla dragoste în altă parte, ci numai făţărni­cie. Dar atunci când îşi va aduce aminte de scenele urâte din familie, certuri şi neînţelegeri, cum îl va trage inima să se mai întoarcă?

– Părinte, ce trebuie să facă părinţii atunci când copilul pleacă de acasă?

–  Să încerce să păstreze o cât de mică legătură cu el, astfel încât atunci când îşi va reveni, să se poată întoarce acasă. Să-i vorbească cu bunătate, să-i creeze probleme de conştiinţă pentru a-l ajuta. Dacă, de pildă, copilul umblă noaptea, atunci mama lui să-i spună: “Copilaşul meu, ascultă-mă puţin! Dacă tu ai fi fost în locul meu şi copiii tăi s-ar fi întors acasă noaptea târziu, nu te-ai fi neliniştit?”.

(…)

Hristos binecuvantand copiii 2Este bine ca părinţii să arate copilului lor că se mâhnesc pentru neoranduielile pe care le face şi să se roage pentru el, iar nu să-l zorească. Rugăciunea care se face cu durere aduce rezultate eficiente. Dacă şi după aceasta copilul va face vreo greşală gravă, atunci părinţii să intervină, dar cu grijă. Însă de nu este serioasă, să o treacă puţin cu vederea, pentru a nu-l irita pe copil şi astfel să-i înrăutăţească situaţia sa, îndepărtându-l cu totul de ei. Să se roage lui Hristos şi Maicii Domnului să-l ocrotească.

Rugăciunea părinţilor, dar mai ales a mamei, deoarece se face din inimă şi cu durere, este repede auzită. [Vezi si cuvantul Sfantului Serafim de Virita: “Nici o picatura din lacrimile mamei nu piere in zadar! Rugaciunea mamei are mare putere“].

Atunci când eram în Schitul Ivirului, a venit la mine un tânăr. Era plecat de la părinţi şi umbla prin Halkidiki. Aici s-a lipit de un grup de închinători care veneau în Sfântul Munte şi astfel a venit şi el împreună cu aceia. Era ateu, hulitor şi foarte obraznic. Avea o inteligenţă diavolească şi nu credea în nimic. îi înjura pe toţi, mici şi mari. L-am luat cu binişorul şi l-am adus cât de cât pe calea cea bună. L-am şi tuns chiar, pen­tru că avea părul lung. Ascultă, îi spun, ai o mamă binecuvântată. Rugăciunile ei te-au adus aici”. “Da, Părinte, îmi spune acela. Umblam prin Halkidiki şi nici eu nu mi-am dat seama cum am ajuns aici“. “Dacă va afla mama ta că ai venit aici în Sfântul Munte, şi te va mai vedea şi tuns, foarte mult se va bucura”. “Dar de unde ştii, Părinte? Într-adevăr, se va bucura mult mama mea atunci când mă va vedea aşa schimbat“. Dumnezeu l-a împins când dintr-o parte, când din alta până ce l-a dus la “meşter”. Câtă rugăciune trebuie să fi făcut sărmana lui mamă.

1126-stelian

Certarea şi lauda copilului

Părinţii trebuie să ia aminte să nu-i certe pe copiii lor seara, pentru că în timpul nopţii ei nu au cum să-şi risipească mâhnirea, iar întunecimea nopţii o înnegreşte şi mai mult. Încep să se gândească cum să se împotrivească, caută diferite soluţii, intră la mijloc şi diavolul şi astfel pot ajunge şi la deznădejde. În timpul zilei, chiar de ar spune copiii: “O să fac asta şi asta”, atunci când sunt certaţi, însă ieşind afară din casă vor uita cele plănuite de ei şi astfel li se risipeşte mâh­nirea.

– Părinte, bătaia ajută pe copii să se îndrepte?

Pe cât se poate părinţii să o evite. Să încerce cu bunătate şi cu răbdare să-l facă pe copil să înţeleagă că ceea ce face nu este corect, numai când copilul este mic şi nu înţelege că ceea ce vrea să facă este primejdios, numai atunci îl ajută, căci primind o palmă va ţine minte să nu mai facă altădată. Frica de a nu mai primi cumva vreo palmă i se face copilului ca o frână care îl protejează. Atunci când eram mic mă ruşinam mai mult de mama mea decât de tatăl meu.

Amândoi mă iubeau şi îmi voiau binele. însă fiecare mă ajuta în felul său. Tatăl meu era aspru. Atunci când făceam vreo neorânduială, ca nişte copii ce eram, ne dădea câte o palmă. Pe mine când mă bătea, mă potoleam puţin, dar trecându-mi durerea, uitam şi de bătaie şi de sfaturile lui. Şi aceasta o făcea nu pentru că nu mă iubea, ci din dragoste mă bătea. Mi-aduc aminte că odată – eram cam de trei ani – tatăl meu mi-a dat o palmă de m-a zvârlit cât colo. Ce se întâm­plase? Alături de casa noastră era o casă părăsită. Proprietarii ei plecaseră în America şi casa se dărâmase, în curtea ei era un smochin ale cărui ramuri ajungeau până în drum. Era vară şi smochinul era încărcat de roade. În timp ce mă jucam cu alţi copii, vine un vecin şi mă ridică în sus ca să-i iau câteva smochine, pentru că el nu ajungea până la ele. I-am rupt vreo cinci-şase, iar el mi-a dat înapoi două. Atunci când tatăl meu a aflat despre aceasta, s-a mâniat foarte tare. Mi-a dat o palmă atât de puternică, încât am început să plâng. Mama, care era de față, s-a întors spre el şi i-a spus: “De ce-l loveşti pe copil? Ce ştie el? Este un copil. Cum poţi suferi să-l auzi plângând?”. “Dacă ar fi plâns atunci când l-a ridicat acela să ia smochine, nu ar mai plânge acum, a spus tatăl meu. Dar se vede că a vrut şi el să mănânce câteva smochine. De aceea lasă-l să plângă acum”. Cum aş fi îndrăznit să mai fac a doua oară?

Parintele Paisie copil cu tata si mamaŞi mama îmi vedea poznele mele şi se mâhnea, dar avea o nobleţe sufletească, deoarece, atunci când făceam vreo poznă, îşi întorcea capul în cealaltă parte şi se făcea că nu mă vede, ca să nu mă mâhnească. Dar mie, acest comportament al mamei îmi sfâşia inima. “Ia te uită, îmi spuneam, eu am făcut o poznă atât de mare, iar mama nu numai că nu mă bate, ci se face că nici nu mă vede! Altădată n-o să mai fac. Cum aş putea să o mai mâhnesc din nou?“. Cu acest comportament al ei, mama mă ajuta mai mult decât mi-ar fi dat palme. Eu însă nu profitam de aceasta, ca să spun: “Ei, acum mama nu mă vede, hai să fac o poznă şi mai mare”. În timp ce tatăl meu de îndată ce făceam ceva, tac! îmi dădea o palmă. Vezi, amândoi mă iubeau, dar ceea ce mă îndrepta mai mult era purtarea nobilă a mamei mele.

–  Părinte, unii copii însă sunt foarte obraznici: strigă, aleargă, pricinuiesc  pagube. Cum să evite părinţii bătaia în astfel de cazuri?

– Ascultă, nu sunt vinovaţi copiii, deoarece ei, pen­tru a creşte normal, au nevoie de curte ca să se poată juca. Acum, sărmanii, sunt închişi în blocuri şi sunt constrânşi, nu pot alerga liberi, nu se pot juca, nu se pot bucura. Părinţii  nu trebuie să se mâhnească atunci când copilul lor este vioi, căci un astfel de copil are multă energie înlăuntrul său şi poate spori mult în viaţă dacă o pune în valoare.

1126-stelian

Constrângerea nu-i ajută pe copii

Unii părinţi îi constrâng peste măsură pe copiii lor şi mai ales în fata străinilor. Se comportă de parcă ar avea un catâr, pe care îl bat cu varga ca să meargă drept înainte. Ţin şi frâiele în mână şi îi spun: “Să mergi liber!“. Apoi aceşti copii ajung până acolo încât îi lovesc pe părinţii lor. Astăzi a venit o mamă cu copilul ei – un cogeamite flăcău – care era bolnav. “Părinte, ce să fac? mă întreabă. Copilul meu nu mănâncă şi nici măcar nu vrea să ne mai vadă”. I-am spus ce să facă, dar aceea iarăşi mă întreabă: “Părinte, ce să fac?”.

– Părinte, nu cumva nu a înţeles ce i-aţi spus?

– Cum nu a înţeles? I-am spus aşa: “Eu nici un ceas nu aş putea sta cu tine, cum dar să mai poată sta copilul tău? L-ai înnebunit!”.Nu! îmi spune. Eu îmi iubesc copilul”.Cum îl iubeşti de vreme ce nu se odih­neşte lângă tine? Vrea să plece de acasă, deoarece îşi doreşte un alt mediu. Când se află departe de voi, copilul se simte foarte bine. Faptul că nu vă vrea arată că şi voi sunteţi de vină. Nu-l mai iritaţi. Îl nenoroceşti pe copil aşa cum te porţi cu el. Poartă-te cu el cu bunătate şi răbdare. După ce i-am spus toate acestea, mă întreabă din nou: “Ce să fac, Părinte, că nu ne vrea copilul?”. Cum să te poţi înţelege cu ea? Copilul să fie sănătos, iar ea să-l considere nătâng. În cazul acesta mama suferă de vătămare de minte.

paisie-copil6Prin constrângere părinţii nu-i ajută pe copii, ci îi sufocă. Mereu le spun: “Să nu faci aceasta!”, “Să nu faci aceea!”, “Lucrul acesta să-l faci aşa”, etc. însă trebuie să tragă frâiele astfel încât să nu se rupă. Să-i mustre cu bunătate pe copii ca să-i aducă pe calea cea bună, iar nu să creeze prăpastie între ei. Să facă ceea ce face un grădinar bun atunci când plantează un copăcel: îl leagă uşor cu o sforicică de un ţăruş, ca să nu se strâmbe şi să se rupă atunci când îl apleacă vântul într-o parte şi alta. Îl împrejmuieşte cu un gărduţ şi în acelaşi timp îl udă şi-l păzeşte de capre până îi cresc ramurile. Căci de-l rod caprele nu mai este bun de nimic, pentru că nici rod nu face şi nici umbră nu tine. Numai atunci când îi cresc ramurile, grădinarul îi scoate gărduţul, iar copacul rodeşte şi la umbra lui se pot odihni şi caprele şi oile şi oamenii.

Însă părinţii, de multe ori, dintr-o grijă exagerată, vor să-l lege pe copil cu sârmă, în timp ce ar trebui să-l lege uşor, ca să nu-l rănească. Ar trebui să încerce să-i ajute pe copii printr-o purtare nobilă, purtare care cultivă mărinimia în sufletele lor, astfel încât să simtă binele ca pe o necesitate. Să le explice ceea ce este bine, pe cât se poate cu bunătate, cu dragoste şi cu durere în suflet. Mi-aduc aminte de o mamă căreia, atunci când îi vedea pe copilaşii ei făcând vreo poznă, ochii i se umpleau de lacrimi din pricina durerii şi spunea: “Nu aşa, copilaşul meu cel scump”. Şi astfel prin pilda vieţii ei i-a învăţat pe copii să se nevoiască cu bucurie pentru a scăpa de ispitele vieţii şi a nu se tulbura uşor în fata unei greutăţi, ci a o înfrunta cu rugăciune şi încredere în Dumnezeu.

Astăzi, şi cei mici şi cei mari trăiesc în lume ca într-un spital de nebuni, de aceea este trebuinţă de multă răbdare şi rugăciune. O mulţime de copii suferă comoţii cerebrale. Şi aceasta deoarece părinţii întorc puţin mai mult dacât trebuie ceasul, care este deja puţin stricat, şi astfel arcul se rupe. Este trebuinţă de discernământ, deoarece un copil are trebuinţă de mai multă răsucire, altul de mai puţină. Sărmanii copii sunt expuşi la toate curentele. Când aud în diferite întruniri: “nu-i respectaţi pe părinţi”, “nu respectaţi nimic”, iar mamele încearcă să-i constrângă, atunci reacţionează urât.

De aceea le spun mamelor să se zorească pe ele însele în rugăciune, iar nu să-i zorească pe copii. Dacă mama spune copilului mereu “nu”, chiar şi pentru lucruri mici, iar uneori şi pe nedrept, atunci când va fi vorba despre ceva serios, ca, de pildă, când copilul vrea să arunce benzină în foc, nu va asculta şi va face ceea ce şi-a pus în minte, pătimind astfel o mare vătămare. Copilul nu înţelege că înăuntrul lui “nu” se ascunde dragoste. Iar când creşte puţin mai mare, intră la mijloc egoismul şi se împotriveşte atunci când i se face vreo observaţie, spunând: “Nu mai sunt mic, ca să se poarte astfel cu mine”. De aceea părinţii tre­buie să-l facă pe copil să înţeleagă că, precum luau aminte ca el să nu se ardă atunci când era mic, astfel trebuie să facă şi acum, când s-a mărit, căci există un alt fel de foc. Iar copilul trebuie să ia aminte să nu dea drepturi diavolului, ci să-şi păstreze harul Sfântului Botez.

1126-stelian

Dragostea fără discernământ şi exagerată a părinţilor

– Părinte, o mamă îşi poate vătăma copilul din pri­cina dragostei fără discernământ?

– Desigur că poate. Atunci când, de pildă, o mamă îşi vede copilaşul că încearcă să meargă dar nu poate şi pentru aceasta îl poartă mereu în braţe spunând: “Sărmanul copil, nu poate umbla”, în loc să-l ţină puţin de mânuţă. În felul acesta cum va putea învăţa copilul să meargă? Desigur mama este mânată de dragoste pentru copil dar îi face rău prin multa ei purtare de grijă. Am cunoscut un tată al cărui fiu terminase servi­ciul militar, şi pe care îl mai ţinea de mână pentru a-l duce la frizer. “L-am adus pe fiul meu să-l tunzi. Cât vrei şi când o să termini, ca să vin să-l iau?”. Îl nenoro­cise pe copil.

ParPaisie20Dragostea trebuie frânată cu discernământ. Dragostea adevărată este lipsită de interes, nu are în ea eul personal, ci are cumpătare. Iar aceasta este absolut necesară pentru ca dragostea cea multă a femeii să nu se irosească fără rost. Odată a venit la mine la Colibă un tânăr care era supărat pe părinţii lui. Sărmanii de ei aveau multă dragoste, dar nu ştiau cum să-l ajute. Îmi spunea că părinţii lui îl constrâng, că nu-l iubesc, etc. “Ascultă, îi spun, atunci când erai mic şi mama ta te îmbrăca cu o grămadă de haine, de ce oare o făcea? Ca să nu răceşti, sau ca să te sufoci? Fapta aceasta a mamei avea ascunsă în ea multă dragoste”. Când, în cele din urmă, a înţeles cât de mult îl iubeau părinţii lui, a început să plângă. Mama lui avea multă dragoste, dar cu toate acestea nu l-a putut ajuta pe fiul ei, căci prin felul lor de a se purta cu el îl făceau să se împotrivească.

Mama, atunci când este nevoie, trebuie să se poarte şi cu severitate faţă de copil. Căci nu-l ajută atunci când cu prea multă uşurinţă îi ţine partea, chipurile, ca să nu se mâhnească.

În localitatea Adana era o văduvă care avea un copil – Ioan îl chema – şi pe care îl iubea foarte mult. Când a crescut puţin l-a dus la un cismar să înveţe acel meşteşug. Copilul a stat la acel meşter o săptămână, după care a plecat acasă şi i-a spus mamei sale: “Mamă, nu mai este nevoie să merg la cismărie, pentru că deja am învăţat meşteşugul!”. “Dar când l-ai învăţat atât de repede?” l-a întrebat aceea. “Dacă vrei, îţi pot arăta şi ţie cum se fac papucii, îi spune copilul. Iată, aşa se taie talpa, aşa se pune pielea, şi călcâiul, aşa se prind în cuişoare…”. Meşterul lui era foarte bun şi a vrut să-l înveţe pe Ioan meşteşugul cismăriei deoarece era orfan. Când a văzut că a trecut o săptămână şi Ioan nu a mai apărut, s-a neliniştit gândindu-se că poate s-a îmbolnăvit şi s-a dus la mama lui să o întrebe ce face fiul ei. “Ce a păţit Ioan de nu a mai venit la lucru? Nu cumva este bolnav?”. “Nu, a răspuns aceea, este bine”. “Atunci de ce nu a mai venit la atelier?”. “Dar ce să mai vină? Ionel al meu a învăţat deja meşteşugul”. “Cum l-a învăţat numai în câteva zile?”, o întrebă meşterul. “Uite, îi spune mama lui, ia pielea, o pune pe un calapod, o prinde în cuie, îi pune şi călcâiul, apoi îl scoate şi e gata papucul”. Meşterul a început să râdă, a salutat-o şi a plecat. Când s-a întors la atelier, ucenicii lui l-au întrebat: “Meştere, ce face Ioan?“. “Este foarte bine, le răspunse acela. A învăţat deja cismăria, şi nu numai el, ci chiar şi mama lui”.

Acest fel de purtare o văd la mulţi părinţi. Ei cred că îşi iubesc copiii, dar mai degrabă îi distrug prin felul cum se poartă cu ei. Când o mamă, să presupunem, din dragostea exagerată îşi sărută copilul şi spune: “În toată lumea nu mai există un copil ca al meu”, atunci îi cultivă mândria şi bolnăvicioasa încredere în sine. După aceea copilul nu mai ascultă de părinţi deoarece îşi închipuie că le ştie pe toate.

Părinţii trebuie să-i ajute pe copiii lor încă de la o vârstă mică să-şi asume răspunderea pentru ei înşişi. Să facă în sânul familiei anumite treburi uşoare şi să nu le aştepte pe toate de-a gata. Căci altfel vor întâm­pina multe greutăţi atunci când vor creşte mari. Un meşter a lucrat din greu şi şi-a crescut copiii. Aceia însă toată ziua umblau prin sat. Apoi s-au căsătorit, dar şi atunci le aşteptau pe toate de la tatăl lor. Atunci când tatăl lor le-a spus că a venit timpul ca ei să-şi caute singuri de casele lor, copiii i-au spus: “Bine, tată, tu nu ne-ai lăsat atunci când eram mici şi ne laşi acum când suntem mari şi avem atâtea obligaţii?”. (…)”

(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, Viata de familie, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

91592891392193192192793zo3


Categorii

Crestinul in lume, Cuviosul Paisie Aghioritul, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

51 Commentarii la “Cuv. Paisie Aghioritul: RESPONSABILITATEA PARINTILOR PENTRU EDUCATIA COPIILOR

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: CAT DE BUNE SUNT DESENELE ANIMATE “LA MODA” PENTRU COPII? - Recomandari
  2. Pingback: DE ZIUA SFINTILOR, DREPTILOR SI DUMNEZEIESTILOR PARINTI IOACHIM SI ANA: Cuviosul Paisie despre rolul mamei in educatia copiilor -
  3. Pingback: CUM UCIDEM SUFLETELE COPIILOR NOSTRI, CHIAR SI NOI, “CREDINCIOSII”? Pr. Theodor Zisis despre educatia copiilor dupa invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur -
  4. Pingback: Dmitri Avdeev despre cum sa ne educam crestineste copiii. PERICOLE IGNORATE SI DE MULTI PARINTI CREDINCIOSI: JUCARIILE SI EROII LA MODA, TELEVIZORUL -
  5. Pingback: DE CE SUFERA COPIII? Despre pacatele parintilor si bolile copiilor -
  6. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: Cum incepe viata crestina in SFANTA TAINA A BOTEZULUI -
  7. Pingback: RUGACIUNI PENTRU COPIII NOSTRI -
  8. Pingback: “Cum sa educam ortodox copilul”: CUM TREBUIE SA FIE CASA IN CARE CRESC COPIII? – sfaturi intelepte pentru PARINTI de la sfinti si mari duhovnici -
  9. Pingback: PREDICI AUDIO de la Manastirile Putna si Sihastria Putnei la INVIEREA FIULUI VADUVEI DIN NAIN: Durerile parintilor si moartea sufleteasca a tinerilor razvratiti. PUTEREA PLANSULUI UNEI MAME SI MANGAIEREA MILEI LUI DUMNEZEU sau de la MOARTEA DEZNADEJDII la
  10. Pingback: EDUCATIA ORTODOXA si LUMEA CONTEMPORANA. Cum sa imunizam copiii pentru intrarea in “minunata lume noua”, anti-crestina, de astazi? -
  11. Pingback: Probleme si dificultati in educarea copiilor: COPILUL INCAPATANAT, RASFATAT, GROSOLAN, CARE VORBESTE URAT etc. Cum luptam cu obiceiurile proaste de comportament ale copilului? -
  12. Pingback: Cum sa educam copiii in duhul credintei ortodoxe? (II) – ALTE SFATURI FUNDAMENTALE PENTRU PARINTI DE LA SFINTI PARINTI SI DUHOVNICI -
  13. Pingback: Sfantul CUVIOS PORFIRIE cel nou – DIVERSE INVATATURI DUHOVNICESTI: “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI. Nu esti parinte doar daca nasti“ -
  14. Pingback: Probleme si dificultati in educarea copiilor: EDUCATIA FETELOR -
  15. Pingback: Sf. Teofan Zavoratul: PARINTII AU DATORIA SA AJUTE COPILUL IN LUPTA CU PATIMILE PRINTR-O EDUCATIE ATENTA -
  16. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL – CRAMPEIE DIN VIATA SI MINUNILE unuia dintre cei mai iubiti SFINTI ATHONITI ai vremurilor noastre | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Impactul negativ al desenelor animate, al jucăriilor și eroilor la modă și al televizorului asupra copiilor - Studii - În apărarea familiei tradiționale
  18. Pingback: SFATURI PRIVITOARE LA VIATA DE FAMILIE de la Parintele Epifanie Teodoropulos: “Daca Dumnezeu nu da copii, stie ceva… Dumnezeu a incredintat parintilor educatia copiilor LUI“ | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Cand copilul nu asculta… CATASTROFA NOILOR CURENTE DE “EDUCATIE LIBERALA”, ANTI-AUTORITARA. Repudierea respectului si construirea micilor tirani. INCOTRO DUCE DUHUL TRUFIEI SI AL NEASCULTARII IN EDUCATIA COPIILOR? | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: PUTEREA RUGACIUNII PENTRU COPIII LOR A PARINTILOR CU INIMA ZDROBITA: “Dumnezeu aude intotdeauna rugaciunile parintilor care nu se dau batuti, nu trece niciodata cu vederea inima infranta” | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL – de 17 ani in vesnicie. SFATURI DUHOVNICESTI despre dragoste, intrajutorare si ispita gandului viclean, cartitor si “judecator” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate