Sf. Teofan Zavoratul: PARINTII AU DATORIA SA AJUTE COPILUL IN LUPTA CU PATIMILE PRINTR-O EDUCATIE ATENTA

15-01-2014 Sublinieri

maternitate1

continuare de la:

238932_s1

Lucrarea asupra trupului

“Cand in sufletul copilului incep sa se trezeasca puterile, una dupa alta, parintii si educatorii trebuie sa-si sporeasca atentia. Caci atunci cand, sub umbrirea mijloacelor aratate, va creste si va intari intr-insii nazuinta spre Dumnezeu, aceasta va atrage dupa sine puterile lor; dar in acelasi timp si pacatul, care vietuieste intr-insii, nu va dormita, ci se va intari ca sa-i stapaneasca prin aceleasi puteri.

Urmarea de neinlaturat care vine de aici este lupta launtrica. Cum insa copii nu sunt in stare s-o duca singuri, locul lor il vor tine in chip rational parintii. Dar intrucat ea trebuie dusa totusi cu puterile copiilor, parintii trebuie sa supravegheze in mod riguros primele inceputuri, de trezire ale acestor puteri, pentru ca sa le dea chiar din primul moment inclinarea potrivita cu sco­pul principal catre care ele trebuie sa fie indreptate.

Astfel incepe lupta parintilor cu pacatul care vietuieste in copil. Desi acest pacat, fiind dezradacinat prin Taina Botezului, este lipsit de un punct de reazim, cu toate acestea inca lucreaza, si cauta sa se fondeze pe ceva solid, incercand sa puna stapanire pe puterile trupului si sufletului.

Nu trebuie sa lasam sa se ajunga pana la acea situatie in care sa fie nevoie sa lucram ca si cum am vrea sa smulgem puterile copilului din mainile pacatului si sa le dam in mana lui Dumnezeu. Dar pentru ca, intr-un astfel de caz, sa nu fim sur­prinsi ca lucram fara nici un temei, ci dimpotriva sa aratam ca posedam o cunostinta treaza privitoare la indreptatirea mijlocu­lui ales, trebuie sa ne lamurim bine ce cauta pacatul parasit, cu ce se hraneste, prin ce anume pune stapanire pe noi.

copiii la slujbele bisericiiImboldurile principale care imping spre pacat sunt: cugetarea de sine (sau iscodirea) in minte, faptuirea dupa bunul plac al vointei, desfatarea de sine, in simturi. De aceea, puterile sufle­testi si trupesti care se afla in dezvoltare trebuie in asa fel conduse si indreptate incat sa nu cada in robia placerii trupesti, a iscodirii, a vointei nestapanite si a desfatarii de sine, caci aceasta este o robie a pacatului. Ci dimpotriva trebuie deprinse sa se lepede de ele si sa le stapaneasca si, in felul acesta, in masura posibilitatilor, sa fie slabite si aduse intr-o stare de nevatamare. Aceasta este regula principala. Cu ea, se poate intocmi, mai tar­ziu, intreaga educatie. Sa cercetam in acest scop actiunile cele mai de seama ale trupului, ale sufletului si ale duhului.

Mai intai de toate, se trezesc – si mai tarziu raman prezente in permanenta, pana la moarte, intr-o vie activitate – cerintele trupului. Şi atunci este cu atat mai necesar sa le randuim in hotarele cuvenite si sa le intarim prin deprinderi pentru ca mai pe urma sa avem mai putina suparare din partea lor.

Asadar, prima necesitate (functionala) a vietii trupesti este hrana. Din punct de vedere moral ea nu este decat cuibul pati­milor ce duc spre placerea pacatoasa a trupului, sau terenul prielnic pentru dezvoltarea si hranirea lor. De aceea, copilul trebuie astfel hranit incat, dezvoltandu-i viata trupului, asigurandu-i taria si sanatatea, sa nu-i aprindem in suflet placerile trupesti.

Trebuie sa tinem seama ca – desi pruncul este mic – se cuvine ca din chiar primii ani sa incepem a-i infrana trupul inclinat spre materia grosolana si sa-l deprindem pe copil sa se stapa­neasca pentru ca si in adolescenta, si in tinerete, si dupa aceste varste, sa-si poata dirija usor si liber aceasta cerinta. Cel dintai aluat este foarte scump. Multe lucruri de mai tarziu, atarna de hrana din copilarie. Pe neobservate se poate dezvolta iubirea de placeri si necumpatarea in hrana – doua chipuri ale lacomiei pantecelui; aceste inclinari pierzatoare atat pentru trup cat si pentru suflet se altoiesc pe instinctul nutritiei. Din aceasta prici­na, chiar medicii si pedagogii dau urmatoarele sfaturi:

  • sa se aleaga o hrana sanatoasa si folositoare, judecand dupa varsta celui educat; caci o hrana este buna pentru un prunc, o alta pentru un copil, una pentru un adoles­cent si alta pentru un tanar (multe dintre neimplinirile de mai tarziu sunt consecintele directe ale hranei nepo­trivite din copilarie).
  • folosirea ei sa fie supusa unor anumite reguli (potrivit iarasi cu varsta), in care sa se stabileasca timpul, canti­tatea si modul alimentarii.
  • sa nu se cedeze, apoi, de la randuiala stabilita in acest fel, fara vreo nevoie oarecare; prin aceasta copilul se va deprin­de sa nu-si ceara mereu hrana, deindata ce ii va fi foame, ci sa astepte pana la o anumita ora; aici se fac primele expe­riente de exercitare a vointei, in a-si refuza satisfacerea propriilor dorinte; in acea familie in care copilul este hranit ori de cate ori va cere sa manance, el va fi atat de mult slabit sufleteste, incat mai tarziu nu se va putea lipsi de hrana decat cu o mare durere; totdeodata, el se obisnuieste sa-si satisfaca toate capriciile intrucat reuseste sa obtina prin cere­re insistenta sau prin lacrimi tot ce doreste; aceeasi masura trebuie aplicata si somnului, si caldurii, si frigului, si altor inlesniri, in chip firesc necesare ca si problema alimentarii, avand mereu in vedere sa nu se aprinda patimile spre place­rile simtite si sa se deprinda in a-si refuza satisfacerea lor.

Aceste sfaturi trebuie observate si urmate cu strictete in tot timpul educatiei, schimband – dupa cum se intelege de la sine – regula, in aplicarile ei, iar nu in fondul ei, pana cand cel educat, intarindu-se in aceste reguli, va deveni stapan pe el insusi.

A doua necesitate (functiune) a trupului este miscarea; orga­nul ei sunt muschii, in care se afla puterea si taria trupului, ca unealta a muncii. In legatura ei cu sufletul, ea este sediul vointei si este foarte capabila sa dezvolte setea de putere nestapanita.

O dezvoltare masurata si chibzuita a acestei functiuni, comuni­ca trupului imbold si vioiciune, si il deprinde pe om cu ostenelile de tot felul, formandu-i o tinuta de buna cuviinta. Dimpotriva, o dezvoltare falsa, lasata la bunul plac al omului duce in unele cazuri, la o zburdalnicie fara masura si un caracter distrat, iar in alte cazuri, la lancezeala, lipsa de viata si trandavie.

Zburdalnicia fara masura si neluarea aminte la sine intareste si transforma in lege capriciul si nesupunerea, cu care se afla in legatura furia, mania, neinfranarea dorintelor. Lincezeala, lipsa de viata si trandavia te scufunda in cele trupesti, si te fac robul placerilor senzuale.

Asadar, trebuie sa avem in vedere, ca atunci cand intarim puterile trupului, sa nu ațâțăm, prin aceasta, actiunile nestapanite ale trupului si astfel sa pierdem duhul de dragul trupului. In aceasta chestiune principalul este masura, prescriptia, supravegherea. Sa-l lasam pe copil sa zburde, dar numai in timpul, in locul si in felul in care i s-a poruncit. Voia parintilor trebuie sa se imprime in fiecare pas al lor, bineinteles in linii mari. Fara aceasta regula, caracterul copilului poate devia cu usurinta.

Dupa ce s-a jucat dupa bunul sau plac, copilul se va intoarce intotdeauna acasa fara dispozitia de a mai asculta nici chiar in cele mai marunte lucruri. Şi daca aceasta se intampla chiar si numai dupa o singura joaca de acest fel, ce sa mai spunem de cazurile unde aceasta latura este cu desavarsire neglijata? Cat este de greu, mai tarziu, sa distrugi bunul plac, de indata ce el se va cuibari in trup ca intr-o cetate!

Grumazul nu se pleaca, mana si piciorul nu se misca si ochiul nici nu vrea sa se uite cum i se porunceste. Dimpotriva, copilul se misca foarte repede, exact impotriva vointei parintilor, la orice porunca a acestora, el se duce acolo unde chiar de la inceput nu i se da voie sa se miste. Mai mult: nu te poti deprinde mai bine ca sa-ti stapanesti trupul decat obligandu-l sa se incor­deze potrivit indicatiilor care i se dau.

A treia functie trupeasca isi are salas in sistemul nervos. Din nervii senzitivi se formeaza mijloacele observatiei si hrana duhu­lui iscodirii. Dar despre aceasta, vom vorbi mai tarziu. Acum insa vom spune cateva cuvinte despre o alta destinatie generala a nervilor, priviti ca sediul sensibilitatii trupului sau capacitatii de a primi impresiile placute ori neplacute venite din afara.

In aceasta privinta trebuie sa facem o regula din a deprinde trupul sa sufere fara durere orice fel de influente din afara, care vin din aer, din apa, din schimbarea temperaturii, din umezeala, din caldura, din frig, din rani, din boli si din altele. Cel care si-a dobandit o asemenea deprindere, acela este un om fericit, capabil de cele mai grele lucruri, in orice timp si in orice loc. Sufletul, intr-un asemenea om, apare ca un deplin stapan al trupului, el nu amana, nu schimba, nu lasa lucrurile de frica neplacerilor tru­pesti; dimpotriva, se intoarce cu o oarecare dorinta spre lucrurile care nu-i plac trupului. Iar aceasta dorinta este foarte importanta.

Raul de capetenie pe care-l facem fata de trup consta in a exagera iubirea si mila fata de acesta. Aceasta exagerare rapeste orice stapanire din partea sufletului asupra trupului si face ca sufletul sa fie robul trupului; dimpotriva, cel ce nu-si cruta tru­pul, nu se va tulbura in intreprinderile sale din cauza temerilor ce vin din partea oarbei iubiri de viata.

Cat este de fericit cel care este deprins cu aceasta din copilarie! Aici tintesc sfaturile medicale privitoare la bai, la timpul si locul plimbarilor, la imbracaminte; principalul nu este sa-ti intretii trupul in asa fel incat sa primeasca numai impresiile placute, ci dimpotriva, sa ti-l intretii mai mult sub actiunea impresiilor care nelinistesc. Prin cele dintai trupul se moleseste, iar prin acestea din urma, se intareste; prin acelea, copilul capata o frica de orice lucru, iar prin acestea devine capabil sa stea cu rabdare in lucrul inceput si gata sa infrunte orice potrivnicie.

O asemenea comportare cu trupul este prescrisa de pedago­gie. Aici aratam cat de folositoare sunt aceste sfaturi si pentru dezvoltarea vietii crestine, si anume prin faptul ca indeplinirea lor cu toata ravna necesara ridica o stavila care nu ingaduie sa intre in suflet otrava netrebnica a placerilor senzuale, a capricii­lor, a iubirii de trup sau a crutarii de sine; creeaza stari sufle­testi opuse si in general, il deprinde pe om sa fie stapan pe trupul lui ca pe o unealta si sa nu i se supuna. Iar acest lucru este foarte important in viata crestina, care prin insasi menirea ei este o lepadare de senzualitate si de tot ce ii aduce placere trupului.

Asadar, nu trebuie sa lasam dezvoltarea trupului unui copil la voia intamplarii, ci se cuvine sa-i aplicam o aspra disciplina chiar de la inceput pentru ca mai tarziu sa-l predam in insesi mainile educatorului deja deprins cu viata crestineasca si nu un potrivnic al ei. Parintii crestini care-si iubesc cu adevarat copiii nu trebuie sa crute nimic, nici chiar inima lor de parinti, cand este vorba sa-i inzestreze pe copii cu acest bine. Caci, altminteri toate faptele lor de dragoste si toate ingrijirile ce vor urma vor fi ori prea putin roditoare ori chiar de-a dreptul neroditoare.

Trupul este sediul patimilor si – in majoritatea cazurilor – al celor mai feroce patimi, cum sunt pofta trupului si mania. Totodata, el este si poarta prin care demonii patrund in suflet sau se slujesc de el. Se intelege de la sine ca, o data cu aceasta disciplina, nu trebuie sa trecem cu vederea practicile care tin de biserica si, dintre ele, sa nu ne scape nimic din cele ce pot veni in atingere cu trupul, caci prin aceasta se va sfinti trupul, si se va imblanzi animalitatea lacoma.

Aici, nu se scrie totul, ci numai se da directia principala de lucru asupra trupului. Fapta va lamuri amanuntele celui ce va avea nevoie de ele. Din aceasta schitare sa intelegem felul cum trebuie sa ne comportam cu trupul in tot restul vietii, caci lucra­rea noastra cu privire la el este una si aceeasi.

Odata cu ivirea cerintelor trupesti, nu intarzie sa se dea pe fata intentiile inferioare ale sufletului, in succesiunea lor fireas­ca. Copilul incepe sa-si fixeze privirea cand asupra unui obiect, cand asupra altuia, ca si cum unul ii place mai mult, iar altul mai putin. Acestea sunt primele inceputuri de folosire a simturi­lor dupa care urmeaza imediat trezirea activitatii din partea ima­ginatiei si a memoriei. Aceste facultati se afla in punctul de tre­cere de la activitatea trupeasca spre cea sufleteasca si au o actiune comuna asa incat lucrarea facuta de unul trece, se transmite imediat la celalalt.

Judecand dupa importanta pe care o au ele in prezent in viata noastra, ne dam seama cat este de bine si mantuitor sa consacram primele lor inceputuri obiectelor din domeniul cre­dintei. Primele impresii raman adanc sapate in memorie.

Trebuie sa tinem minte ca sufletul apare in lume ca o putere goala de orice continut; abia mai tarziu, el creste, se imbogateste in continutul sau launtric si ia infatisari felurite in activitatea lui. Cel dintai material, cea dintai hrana pentru cresterea sa, el o primeste din afara, din simturi, prin imaginatie.

Se intelege de la sine ce insusiri trebuie sa aiba cele dintai obiecte ale simturilor si ale imaginatiei, pentru ca nu numai sa impiedice viata crestina ce se formeaza, ci dimpotriva, sa contri­buie la dezvoltarea ei. Caci este lucru stiut, ca dupa cum cea din­tai hrana are o mare influenta asupra temperamentului unui trup, tot astfel si cele dintai obiecte, cu care se ocupa sufletul, au o puternica inraurire asupra caracterului unui suflet sau asupra tonului (directiei) vietii sale.

Simturile care se dezvolta procura diverse materiale pe care le ofera imaginatiei; obiectul inchipuit se pastreaza in memorie si alcatuieste, ca sa spun asa, continutul sufletului. Sa zicem ca simturile isi primesc primele impresii din obiectele sfinte cum sunt icoana si lumina candelei pentru ochi, cantarile sfinte pen­tru auz, si altele. Copilul inca nu intelege nimic din ceea ce are dinaintea ochilor, dar ochii si auzul lui se deprind cu aceste obiecte si ele, fiind primele care ocupa un loc in inima, tocmai prin acest fapt tin la distanta alte obiecte.

Intrucat dezvoltarea de mai tarziu a copilului urmeaza simtu­rilor, si cum primele exercitii ale inchipuirii vor fi sfinte, el isi va inchipui mai lesne aceste obiecte decat altele: acestea sunt primele lui mladieri. Apoi, pe viitor, frumosul, care printr-o anu­mita latura este legat in mod esential de formele simturilor si inchipuirii, nu-l va atrage altfel, decat sub forme sfinte.

Prin urmare, copilul sa fie ingradit cu obiecte sfinte de toate felurile; iar tot ce-l poate corupe – prin exemple, imagini, lucruri – sa fie indepartat. Şi mai tarziu, trebuieste pastrata aceeasi ordine chiar in tot timpul urmator. Se stie cat de puternic actioneaza asupra sufletului chipurile imorale, indiferent de chipul in care se ating de el. Cat de nenorocit este copilul, care inchizand ochii sau, ramanand singur si adancindu-se in el insusi, este coplesit de o multime de imagini netrebnice desarte, inselatoare, care emana duhoarea patimilor noastre. Toate acestea sunt pentru suflet ceea ce este taria fumului, pentru cap.

[…]

Odata cu aceste inclinatii, rasar in sufletul copilului patimile, care incep sa-l tulbure de timpuriu. De aceea, deprinde-l de mic cu nevointele si cu cele sfinte

„caci de nu va smulge nevoitorul din copilarie aceste patimi, de nu va lasa grijile lumii, cu domni­ile si cu stapaniile acesteia, nu va dobandi cununile celei mai mari binefaceri si biruinte – cele ale linistei.

Indestuleaza-te cu mancare putina si fara pret, ca sa nu te mustre domnul Iisus zicandu-ti «Ce te ingrijesti si spre multe te silesti? Un lucru trebuieste, sa asculti cuvantul lui Dumnezeu alegand precum Maria partea cea buna care nu se va lua de la tine» (Luca 10, 41,42).

Chiar numai paine, sare si apa de-ai avea, tot poti sa te faci vred­nic de rasplata iubirii de straini; iar cand nu le ai nici pe acestea primeste-i cu bunavointa si intoarce-le cuvant de folos si vei fi rasplatit caci cuvantul este mai presus de dar. Dar ia seama sa nu poftesti sa ai bogatie pentru a o imparti saracilor, caci si aceasta este o amagire a celui rau ca sa te duca in patima slavei desarte si sa-ti impinga mintea la tot felul de osteneli pentru astfel de castiguri motivate.”

Caci desi copilul inca nu vorbeste, nu umbla, de abia s-a invatat sa sada si sa ia in mana jucariile, cu toate acestea se supara, invidiaza, lacomeste (acapareaza), se izoleaza etc; este momentul cand incep sa mijloceasca patimile. Acest rau care-si are radacina in viata animala, este foarte vatamator; de aceea trebuie sa-i stam impotriva, chiar de la primele lui aparitii. Cum s-ar putea face acest lucru este greu de stabilit. Toata lucrarea depin­de de chibzuinta parintilor. Totusi se pot fixa urmatoarele reguli:

  • Sa se preintampine pe toate caile ivirea lor, printr-o ruga­ciune asezata si meditativa cu privire la viitorul copilului;
  • Sa ne grabim ca sa stingem, cu anumite mijloace dinainte aflate si incercate, orice patima care a aparut. Prin aceasta se va impiedica inradacinarea lor sau pre­dispozitia spre ele.

Patima care iese la iveala mai des decat altele trebuie lecuita cu o deosebita luare-aminte pentru ca ea poate dirija viata ca o stapana. Mijlocul cel mai de nadejde pentru tamaduirea patimi­lor este folosirea ajutoarelor harice. Trebuie sa ne intoarcem spre ele cu credinta. Patima este un fenomen sufletesc, iar parin­tii nu au la inceput nici un mijloc direct de actionare asupra sufletului copilului. De aceea, intai de toate trebuie sa-L rugam pe Domnul ca sa-si savarseasca lucrarea Sa. Mai departe, in aceasta chestiune, un bun conducator pentru un tata ravnitor, sau mama, sau dadaca va fi experienta.

Cand copilul va incepe sa inteleaga, atunci pot fi folosite si mijloacele obisnuite impotriva patimilor. La inceput trebuie sa-l intrarmam impotriva patimilor in toate chipurile, iar mai tarziu sa urmarim evolutia si influenta lor in tot timpul educatiei, pen­tru ca micul copil sa stie si sa se deprinda a le stapani; caci navalirile patimilor tulburatoare nu se vor curma pana la sfarsi­tul vietii.

Daca se va respecta cu strictete ordinea prescrisa de actionare asupra trupului si a facultatilor inferioare, atunci sufletul va capata, din toate acestea, o admirabila pregatire pentru o buna si adevarata asezare launtrica; totusi, toate acestea sunt numai o pregatire; in ceea ce priveste asezarea launtrica, ea trebuie zidita printr-o lucrare pozitiva asupra tuturor puterilor copilului: asu­pra mintii, vointei si inimii”.

(din: Sf. Teofan Zavoratul, Calea spre mantuire, Fundatia Dosoftei, 1999)

sfantul_teofan_zavoratul_11

Legaturi:

***


Categorii

Ce este pacatul?, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Teofan Zavoratul, Taina Botezului si Taina Mirungerii, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “Sf. Teofan Zavoratul: PARINTII AU DATORIA SA AJUTE COPILUL IN LUPTA CU PATIMILE PRINTR-O EDUCATIE ATENTA

  1. Copile, inima ta mică,
    Iubeşte totul fără pică.
    Iubeşte sincer şi curat
    (Aşa cum Domnul te-a creat).

    Tu n-ai gustat încă mînia,
    Nu înţelegi ce-i viclenia,
    În ură nu ştii să trăieşti,
    Tu totul ierţi şi tot iubeşti.

    Tu uiţi pedeapsa, iar iubirea,
    Copile îţi domină firea.
    În tine răul nu domneşte,
    De’aceea lumea te iubeşte.

    Pe chipul tău nevinovat,
    Nu ai nici urmă de păcat.
    Slavă deșartă nu-ți doreşti.
    Nu vrei decît, ca să trăieşti.

    Făptura ta nevinovată
    Rămîne blîndă şi curată,
    Nimic din pofta cea lumească,
    Nu poate ca să te smintească.

    În tot ce faci, (şi cînd vorbeşti),
    Pe orice om îl cucereşti.
    Tu eşti un înger pămîntesc,
    Şi darul Tatălui ceresc.

    Dar traiul care va urma,
    Copile drag te va schimba,
    Iar chipul tău nevinovat,
    Uşor se’mbracă în păcat.

    Adună-n sine ce e rău,
    Perfid şi fără Dumnezeu,
    (Din tot ce vezi, din ce primeşti),
    Din răutăţile’omeneşti.

    De la cei mari iei răutatea,
    (Mîndria, viciul, nedreptatea),
    Şi-n ele duhul tău curat
    Cultivă răul, ( prin păcat)

    Că printre oameni e mult rău,
    Iar viaţa fără Dumnezeu,
    E moartă’i fără de iubire
    (Că nu’i curata ta trăire).

    Păstrează-ţi darurile sfinte
    De la cerescul tău părinte,
    Rămîi curat ca la’nceput,
    (Senin şi sfânt), cum te-ai născut.

    Trăieşte doar cu Dumnezeu,
    Şi ocoleşte tot ce-i rău,
    Fii drept, cinstit, demn şi curat,
    Şi-ai să rămîi nevinovat.

    Şi vei trăi curat pe lume,
    (Firesc trăind în cele bune),
    Şi Domnu-n braţe te’o primi
    (Şi lumea’n taină te’o’ndrăgi).

  2. NU REFUZAM CINA DOAR PENTRU CA – INTRE TIMP – NE-AM GASIT ALTE INDELETNICIRI.

    Indoiala naste frica, credinta naste curaj.

    Orice INDOIELI avem, Cui ne adresam?

    Biserica este FAMILIA APOSTOLICA a propovaduirii si a implinirii Evangheliei.

    INVIEREA este un EXERCITIU DE VINDECARE a singuratatii noastre.

    Prin Inviere, avem libertatea de a ne lasa iubiti de Hristos.

    Exercitiu de smerenie: Creatorul umbla pe ape!

    Exercitiu de credinta: Ne cheama si pe noi! (ne indoim?)

    BISERICA e singura care rezista in timp (nu cetatea, nu stadionul).

  3. Copile nu lovi pe nimeni
    Şi n’accepta să faci vre-un rău.
    (Minciuna, lenea, răzbunarea,
    Le pedepseşte Dumnezeu).

    Tu ştii că Domnul ne iubeşte,
    Şi de la El avem pe lume
    Şi bunătatea şi iubirea
    (Şi tot, şi tote cele bune).

    Că tot ce ştii (şi vezi pe lume),
    Toate’s primite’n Dumnezeu,
    Dar, moartea, ura, violenţa,
    Vin din lucrarea celui rău.

    Noi suntem oameni vii, (pe lume)(,
    Făcuţi de Domnul, (din ţărână),
    Dar sufletul nostru, nu moare,
    (Cum a murit mama bătrână).

    Doar trupul ei, se face iarăşă
    Ţărâna, (ca la început),
    Iar sufletul, cel viu şi veşnic,
    Merge la cer. (Și-i nevăzut),

    La fel cum Dumnezeu e veşnic,
    (Şi-i nevăzut cum e cuvântul)
    La fel şi sufletele nostre
    Sunt nevăzute, (cum e…vântul).

    Copile drag, în viaţa noastră,
    (Aşa cum ştim de la Iisus),
    Avem în trup, viaţa terestră,
    (Şi suflet viu primit de sus).

    Dar…, ne crezând Cuvântul vieţii,
    Noi înţelegem ce-i văzut,
    (În lumea materialistă),
    În care-n toate-i început.

    În lumea cerului e altfel.
    Sunt legi şi stări necercetate,
    (De mintea noastră cea micuţă),
    Dar prin credinţă,-s relevate.

    Aşa, cunoaştem primii oameni,
    (Şi tot ce în scriptură’i spus).
    Cunoaştem viaţa, răstignirea,
    Şi învierea lui Iisus .

    Ne’nţelegând lumea cea sfântă,
    Ne încurcăm (în… îceput).
    Creaţi de Dumnezeu, noi zicem:
    ’’Pe Dumnezeu ci’n la făcut ‘’ ?

    Dar timpu-n ceruri nu mai este.
    Nu-i zi, nu-i noapte, nu-i apus,
    (Nu-i trup flămând, ce’mbătrâneşte),
    Că toţi vom fi precum Iisus.

    La noi copile, timpul, vine
    Cu zi, cu ani, (cu boli şi moarte),
    Dar sus la Domnul-i altă lume,
    (În duh), în Domnul, în dreptate.

    Acolo nu se naşte nimeni.
    Nu-i moarte, foame sau durere.
    I-aceiaşi vârstă-n veşnicie,
    (Precum Iisus după-nviere).

    Nu-i timp (ce curge după soare).
    Nu-i nici sfârsit. Nu-i nici apus.
    Acolo este vesnicia
    Și viața sfântă în Iisus.

    De’aceia nu fă cele rele
    Că precum cerul, e şi’un iad,
    (În care arde tot gunoiul,
    Din sufletele care cad).

    În gheena focului s’aruncă
    Tot cel căzut din Dumnezeu.
    (Mincuina, ura, furtul crima),
    Și tot ce sa lucrat în rău.

    Toţi cei care’au trăit în rele
    (Având botezu’n Iisus),
    S-au lepădat de El pe lume,
    (Prin ce-au făcut şi-au scris şi-au spus).

    De-aceia nu fii rău (cu nimeni),
    (Nici nu minţi nici nu fura).
    Nu fi nedrept, lacom sau leneş
    (Şi cu ce-i rău, nu te’mpăca).

    Ce vezi în filmele de astăzi,
    Să stii că nu ţii de folos.
    Omul nu-i om, dacă n’ascultă,
    Şi nu-l urmează pe Hristos.

    Prin violenţă şi prin sânge,
    (Cu’mpuşcături bătăi şi moarte),
    Nu este omul om, pe lume
    (Şi-aşa, nu creşti tu în dreptate).

    De la eroi masivi şi straşnici,
    (Care’s eroi doar pe ecran),
    Vei aduna (făr’să vrei), răul
    Şi violenţa an de an.

    De la “iubirea” afişată,
    (Atât de fără de ruşine),
    Vei învaţa destrbălarea
    (Spurcâd tot ce e sfânt în tine).

    Î-ţi vei zidi (privind la filme),
    O înţelegere străină,
    De Adevăr, de curăţie,
    Şi de smerenia divină.

    Vor creşte-n tine pofte aprigi,
    Şi te vor face-un răzvrătit,
    (Un rob al viciului și-al gheenei)
    Şi-n Dumnezeu un osândit.

    De’aceia, drag copil, priveşte
    Către Iisus şi Înviere.
    Că nu în forţă (şi-n orgoliu),
    Ci, în smrenie-i putere.

    Prin dragostea dintru credinţă,
    Trăieşti şi’n lumea viitoare,
    Şi pentru cer ţi’aduni prin fapte,
    Răsplata cea mântuitoare.

  4. Pingback: “Cum sa educam ortodox copilul”: CUM TREBUIE SA FIE CASA IN CARE CRESC COPIII? – sfaturi intelepte pentru PARINTI de la sfinti si mari duhovnici -
  5. Multumesc pentru acest articol. Nu credeam ca a fi parinte inseamna o noua lupta, mult mai apriga, cu tine insuti. Am citit diverse carti despre cresterea copiilor, unele mai specializate, altele mai putin, unele mai pertinente, altele mai comerciale. Cat de subtil ne indeparteaza lumea in care traim, cu toate teoriile ei (pseudo-)stiintifice de principiile pedagogice enuntate in acest articol! Mare pacat ca putini parinti ajung sa afle carti sau macar articole care sa cuprinda cuvinte ca acestea! Viata in lume, cu toate mirajele si mrejele ei, ne invata exact pe dos. Mai rau: actionam si noi anapoda impacati cu gandul ca respectam autonomia si libertatea copilului nostru.

  6. Pingback: Sfinti si mari duhovnici despre EDUCAREA COPIILOR IN SPIRIT CRESTIN: “In educatia copiilor, mai intai de toate tre­buie sa ne educam pe noi insine. Caldura din familie educa mult mai bine decat orice cuvinte” -
  7. Pingback: Cum sa educam copiii in duhul credintei ortodoxe? (II) – ALTE SFATURI FUNDAMENTALE PENTRU PARINTI DE LA SFINTI PARINTI SI DUHOVNICI -
  8. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: CUM SE DOBANDESTE HARUL TREZIRII DIN SOMNUL PACATULUI? (I) Boala de obste: AMANAREA -
  9. Pingback: “Inceteaza a te mai indreptati in pacate si ocupa-te de orbirea ta!“ AMAGIRILE CARE NE TIN ORBI SI CAPTIVI IN SOMNUL ADANC AL PACATULUI -
  10. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul (III): CUM SA-TI INMOI INIMA IMPIETRITA? -
  11. Excursiile “educative” organizate de scoli devin foarte riscante pentru tinerele fete.

    Parents’ anger after seven Bosnian schoolgirls aged 13 and 14 fall pregnant on class trip
    Seven girls aged between 13 and 14 have fallen pregnant after going on a school trip in Bosnia.
    Furious parents are demanding to know why there was such a lack of teacher supervision when the girls, from the town of Banja Luka, returned from a five-day trip to the capital city.
    The school had taken 28 girls on the educational outing to Sarajevo to visit museums and other historical sitess, but since returning the girls have now reportedly dropped out of lessons.
    http://www.dailymail.co.uk/news/article-2882683/Parents-anger-seven-Bosnian-schoolgirls-aged-13-14-fall-pregnant-class-trip.html

  12. Pingback: RAZBOIUL GANDURILOR si RAZBOAIELE DINTRE NOI. Familia ortodoxa si lupta cu “duhurile de sub cer” intre IMPOTRIVIRE si ASCULTARE “IN DOMNUL” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul despre ISPITELE ADOLESCENȚEI si cum trebuie prevenit FOCUL PRIMEJDIEI DUHOVNICESTI care vine odata cu aceasta varsta critica: “Trebuie sa avem un foarte puternic reazem, ca sa rezistam in vremea cand navalesc valurile acest
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate