Cuv. Seraphim Rose si lectia esentiala a discernamantului – PUR SI SIMPLU ACTUAL! (II)
- Intr-adevar, daca privim la situatia Bisericii Ortodoxe din Grecia, putem vedea ca miscarea ecumenica a provocat o reactie ce a devenit deseori excesiva, si uneori aproape la fel de rea ca boala pe care cauta sa o vindece. Gruparile mai moderate ale vechilor calendaristi greci au o pozitie similara cu cea a Bisericii noastre Ruse de peste granite; dar au avut loc schisme dupa schisme intre vechii calendaristi asupra chestiunii „strictetei”. Acum cativa ani, unul din aceste grupuri a rupt comuniunea cu biserica noastra, deoarece episcopii au refuzat sa declare ca toate celelalte Biserici Ortodoxe sunt lipsite de har; acest grup afirma acum ca e unicul ce poseda harul, ca este singurul ortodox. De curand, a atras niste convertiti din biserica noastra, si trebuie sa fim constienti ca aceasta atitudine este un pericol pentru unii din convertitii americani si europeni: cu mintile noastre calculate, rationaliste, este foarte usor sa credem ca suntem plini de ravna si de strictete, pe cand in realitate ne lasam, mai ales, in voia patimii noastre pentru dreptatea sinelui.
- Un episcop vechi-calendarist grec ne-a scris ce rau nemasurat a fost facut Bisericii Ortodoxe din Grecia de ceea ce el numeste „boala corectitudinii”, atunci cand oamenii citeaza canoane, Parinti, tipicul bisericesc, spre a dovedi ca au „dreptate” si ca toti ceilalti se inseala. Corectitudinea poate deveni cu adevarat o „boala” atunci cand este administrata fara dragoste, toleranta si fara constientizarea propriei intelegeri imperfecte, a cuiva. O astfel de „corectitudine” va produce mereu numai schisme, si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica, reducand numarul celor ce marturisesc Ortodoxia.
- Vadit printre ortodocsii de astazi – si cu siguranta ne va insoti si in anii ’80 – este duhul lumesc, prin care Ortodoxia isi pierde din savoarea sa, ce se manifesta in miscarea ecumenica, impreuna cu reactia impotriva acesteia, care este deseori exagerata, exact din cauza aceluiasi duh lumescce se gaseste intr-insa.
- Trebuie sa ne straduim ca marturia misionara pe care o dam sa ajute la plamadirea nu a unor experti in litera legii, reci, calculati, “corecti”, ci a unor crestini calzi, iubitori, simpli – macar pe cat ne va ingadui aroganta noastra fire apuseana.
- Viata si invatatura noastra crestina trebuie sa fie in asa fel incat sa ne dea putinta de a-l sti pe adevaratul Hristos si de a-l recunoaste pe Hristosul cel mincinos (Antihristul) cand va veni. Nu cunoasterea teoretica sau “corectitudinea” ne vor da aceasta cunoastere. Vladimir Soloviev, in parabola sa asupra Antihristului, are o introspectie valoroasa, scriind ca Antihristul va zidi pentru ortodocsi un muzeu al tuturor antichitatilor bizantine posibile, numai sa i se supuna lui. Astfel ca si prea multa “corectitudine” in Ortodoxie, fara o inima crestina iubitoare, nu ii va putea rezista Antihristului; cel care il va recunoaste si ii va rezista cu tarie o va face indeosebi prin inima si nu prin minte. Trebuie sa ne dezvoltam launtric simtamintele si instinctele crestine drepte, si sa lasam deoparte toata fascinatia asupra “satisfactiilor duhovnicesti” (“conforturi spirituale”) ale modului de viata ortodox, caci altfel vom fi – precum nota un observator plin de discernamant al convertitilor din ziua de astazi – “ortodocsi, dar nu si crestini”.
- Este de o importanta vitala ca vocea Ortodoxiei sa fie una adevarata, adica patristica. Din nefericire, se intampla uneori, indeosebi in focul disputei, ca pozitii fundamental Ortodoxe sa fie exagerate de o parte, si intelese gresit de cealalta, si astfel o impresie cu totul inselatoare se creeaza in unele minti ca cauza adevaratei Ortodoxii astazi este un fel de “extremism”, un fel de “replica de extrema-dreapta” la cursul de “aripa-stanga” urmat de unii ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe. O astfel de viziune politica a luptei pentru Ortodoxie este complet falsa. Aceasta lupta, din contra, are forma unei intoarceri la calea moderatiei, a intelegerii intre extreme; este ceea ce Sfintii Parinti numesc CALEA IMPARATEASCA.
- Aplicand aceasta invatatura situatiei noastre, putem spune: „calea imparateasca” a Ortodoxiei de astazi este o intelegere intre extremele reformismului si ecumenismului pe de o parte, si a “ravnei, dar fara cunostiinta” (Romani 10,2) pe de alta. Ortodoxia nu merge „in pas cu vremurile” pe de o parte, nici nu face din „strictete”, „corectitudine” ori „canonicitate” (bune in sine) o scuza pentru o auto-satisfactie fariseica, exclusivism si neincredere, pe de alta.
- Un soi de duritate s-a strecurat in viata ortodoxa de azi: „Acest om e un eretic; nu te apropia de el”; „acela e ortodox, aparent, dar nu poti fi sigur cu adevarat”; „cel de acolo e cu siguranta un spion”. Nimeni nu neaga ca Biserica este astazi inconjurata de dusmani, sau ca sunt unii ce se vor injosi sa profite de increderea si confidenta noastra. Dar asa a fost de pe vremea apostolilor, si viata crestina a fost intotdeauna oarecum riscanta in acest fel practic. Chiar daca se profita uneori de pe urma noastra si trebuie sa aratam o oarecare precautie in aceasta privinta, tot nu putem renunta la atitudinea noastra primara de dragoste si de incredere fara de care vom pierde una din temeliile vietii noastre crestine. Lumea, care nu il are pe Hristos, trebuie sa fie neincrezatoare si rece, dar crestinii, din contra, trebuie sa fie plini de dragoste si deschidere, sau altfel vom pierde esenta lui Hristos din noi si vom deveni la fel ca si lumea, buni de aruncat si de calcat in picioare. Un pic de smerenie cand privim la noi insine ne-ar ajuta sa fim mai darnici si iertatori cu greselile altora.
- “…parintii au fost tulburati de cuvintele si actiunile factiunii <<zelotiste>> din Biserica noastra, care incearca sa impuna tuturor o corectitudine rigida, care este in mod evident produsul logicii omenesti, si nu al Traditiei vii a Bisericii. Marii nostri episcopi si teologi rusi sunt priviti de sus, pentru ca ei nu sunt intotdeauna <<corecti>> in acest sens partinic, si chiar nevointele noastre de aici, din pustie, par sa fie puse la indoiala: vorbim si noi despre <<ravna>>, dar aceasta pare sa ajute la formarea unei <<partide>> extremiste in Biserica ; iar idealul nostru de a lasa la o parte interesele lumesti si partinice si de a ne lasa insuflati de pustie si de sfintii ei nu pare a fi inteles de multi; totodata, se pare ca nu ne incadram in <<tabloul rusesc>> obisnuit al unor oameni folositori <<organizatiei>>, doritori sa umple Biserica si sa ocupe parohiile vacante. Duhovniceste, ne simtim oarecum singuri, chiar daca sunt destui care asteapta de la noi calauzire…”
- “La inceput s-a simtit stanjenit, dar apoi s-a inspaimantat de-a dreptul de lipsa vadita de dragoste din partea asa-zisilor ‘zeloti’. El insusi era un ‘zelot’, dar nu unul lipsit de dragoste. Odata, spre sfarsitul vietii sale, mi-a spus: „Regret acum multe din articolele „pro-zelotiste” pe care le-am publicat in Cuvantul Ortodox in anii de inceput: am contribuit la crearea unui monstru, si pentru aceasta ma caiesc!” Si o spunea cu toata seriozitatea. […] (…) In general, in aceasta problema, am sentimentul ca Parintele Serafim, desi respecta legiuirile si randuielile din afara, cauta mereu sa patrunda <<duhul>> launtric. Inca de la inceputul anilor `70 (daca imi amintesc eu bine), ii era din ce in ce mai clar ca trebuie sa ne ridicam mai presus de deosebirile jurisdictionale, si aceasta nu din spirit de inovatie sau de tradare, ci pentru a izbavi cat mai multe suflete cu putinta, aflate in cautarea <<bunei miresme a adevaratului crestinism>> (dupa cum ii placea sa spuna). Astfel, desi evita sa dea pricina de sminteala si nu cauta sa provoace pe nimeni in nici un fel, isi arunca navodul cat mai departe cu putinta. Si, dupa cum stim, a prins o multime de <<pesti>>“.
- …incercarile psihologice ale vietuitorilor din vremurile de pe urma vor egala incercarile fizice ale mucenicilor. Dar pentru a rezista acestor incercari trebuie sa traim in alta lume.
(sursele: Ne vorbeste Parintele Serafim (Rose). Extrase din scrierile sale; Perspectiva ortodoxa asupra lumii; Parintele Serafim Rose – singuratate si indoieli pe calea cea stramta, imparateasca; TOATA NADEJDEA LA HRISTOS!)
- Parintele Serafim Rose – singuratate si indoieli pe calea cea stramta, imparateasca
- TOATA NADEJDEA LA HRISTOS!
- Ravna fara socotinta sau boala “supercorectitudinii”
- Cuviosul Serafim Rose despre ispitele nou-convertitilor sau cum se poate pierde harul la cei ravnitori
- Intre marturisire si razbunare
- “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!”
- Ortodoxia confortabila si inchipuita sau despre ispitele generatiilor rasfatate
- Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: PAREREA DE SINE
- “Ravna aveti, entuziasm aveti, dar in afara de asta mai aveti ceva?”
56 Commentarii la “Cuv. Seraphim Rose si lectia esentiala a discernamantului – PUR SI SIMPLU ACTUAL! (II)”
VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>