Cuviosul Paisie Aghioritul: “SA CITITI TOATE CARTILE MACABEILOR!”
“Cât de mult ajută pocăinţa ca să facă să dispară răul! Să citiţi toate Cărţile Macabeilor. Sunt foarte puternice. Ce poruncă dăduse împăratul! Ca elefanţii să calce pe israeliti. S-au dus ceilalţi, au pregătit ceremonia, au adăpat 500 de elefanţi cu vin tare şi tămâie ca sâ-i întărâte şi aşteptau pe împărat să vină ca să înceapă spectacolul. Dar împăratul uitase porunca ce o dăduse. Se duce îngrijitorul de elefanţi să înştiinţeze pe împărat, pentru că acela încă nu apăruse. “Impărate”, îi spune, “te aşteptăm. Toate sunt gata, elefanţii, iudeii şi cei chemaţi aşteaptă”. “Cine v-a spus să faceţi un astfel de lucru?”, le spune. Strigăte, ameninţări… Şi aceasta nu s-a făcut o dată, ci de trei ori[13]. Oare a fost un lucru mic ca împăratul să uite porunca ce-o dăduse el însuşi? Şi nu numai aceasta, ci în cele din urmă şi-a schimbat toată purtarea sa faţă de iudei. Toată cheia aici este: să se pocăiască lumea”.
***
“Nu uitaţi că trecem prin vremuri grele şi este trebuinţă de multă rugăciune. Să vă gândiţi la marea nevoie pe care o are lumea astăzi şi la marea pretenţie pe care Dumnezeu o are de la noi pentru rugăciune.
Să vă rugaţi pentru situaţia generală cu totul ieşită din comun a întregii lumi, ca să se milostivească Hristos de făpturile Sale, pentru că merg spre catastrofă. Să intervină dumnezeieşte în epoca complicată în care trăim, pentru că lumea se îndreaptă spre zăpăceală, nebunie şi impas.
Dumnezeu ne-a chemat să facem rugăciune pentru lume, care are atâtea probleme. Unii sărmani nu apucă să-şi facă nici măcar o cruce. Dacă noi, monahii, nu facem rugăciune, cine va face? Militarul în vreme de război este în stare de alarmă, gata încălţat. In aceeaşi situaţie trebuie să fie şi monahul. Ah, Macabeu aş fi ajuns de aş fi făcut aşa! Aş fi fugit în munţi, ca să mă rog mereu pentru lume”.
***
Continuam seria articolelor dedicate tipului de stapaniri al vremurilor de pe urma si raporturilor pe care credinciosul este chemat sa le adopte cu ele pentru mantuirea sa. Incercam astazi, de ziua Sfintilor Mucenici Macabei – si totodata pomenirea Sfintei Cruci si inceputul Postului Adormirii Maicii lui Dumnezeu – sa facem o evocare aplicata la realitatile spirituale de astazi a evenimentelor biblice legate de imparatia lui Antioh Epifan, unul din tiranii cei mai ingrozitori ai timpurilor de raspandire a culturii elenistice. Vom face lectura Cartilor vechi-testamentare 1 si 2 din Macabei, unde sunt descrise aceste evenimente. Cautam in acest articol sa raspundem la intrebarea: care ar putea fi “traducerea”, semnificatia duhovniceasca, dar si concreta a realitatii proorocite de Daniel: “uraciunea pustirii stand in locul cel sfant”? Cum s-a produs ea in mod concret in istorie, cu sens de prefigurare profetica si cum s-a ajuns la cea mai cumplita si cea de pe urma robie a poporul evreu, Israelul istoric, si, mai cu seama, plecand de aici, cum ii va cadea prada la finalul apropiat al Istoriei cea mai mare parte din Israelul cel Nou, cum vor putea fi inselati pana si dintre cei alesi? Prin aceste intrebari speram sa intelegem mai bine ce face posibila o astfel de cadere, o astfel de robie cum a fost cea elenista pentru Neamul Ales, robie de care se face prea putina vorbire in zilele noastre, fiind mult mai cunoscute si evocate robiile din Egipt sau din Babilon.
Intr-adevar, in explicatiile duhovnicesti prin care incercam sa intelegem istoria actuala, ne raportam, ceea ce este atat benefic cat si necesar, la istoria biblica a poporului evreu. Ne raportam la robia din Egipt pentru a intelege permanenta lupta a credinciosului cu diferitele sisteme de robire ale acestei lumi. Ne raportam la robia din Babilon pentru a intelege cutremuratoarea robie a comunismului. Exista insa o culme a acestor vremuri de prigoana – anume, in istoria biblica, robia lui Antioh Epifan, iar in istoria eshatologica, robia lui Antihrist.
(…)
Cine ar fi crezut ca reprezentantii culturii elene, culmea civilizatiei si a progresului in acel timp, sunt capabili de astfel de crime si prigoane? Scopul stapanirii politice era sa elimine orice iudeu si orice element de iudaism ce putea sa fie perpetuat. In vederea atingerii acestui scop au fost elaborate legi si s-au angrenat fortele armate ale autoritatii politice. Aceasta este rasplata capatata de Israel de la stapanii lor elenisti, pe care ii ravneau si pe care ii doreau si carora li s-au asternut la picioare, robindu-se de bunavoie. A fi iudeu, adica a avea identitatea religioasa de iudeu, era vina de moarte, si inca moarte groaznica, sadica si facuta in vazul tuturor. Din Scripturi se intelege ca se practica denuntul, se faceau perchezitii si existau forte “politienesti” care supravegheau neincetat poporul pentru a ii descoperi pe toti cei ce nu se plecau poruncii imparatesti, diavolesti. Se instaurase un climat de teroare, pe langa batjocura facuta Templului, ce ajunsese sediu al orgiilor si numai altar inchinat lui Zeus.
In acest climat de prigoana si teroare s-au ridicat pentru a marturisi adevarul Domnului, adevarul mantuirii, Sfintii Macabei. Imprejurarile ridicarii Macabeilor au fost urmatoarele: in cetatea lor, Modein, au ajuns oamenii puterii si au fortat populatia sa aduca jertfe zeilor si ii “sileau la lepadarea de Dumnezeu”. (1 Macabei 15). Iar Scriptura ne arata ca “multi dintre israeliti” au venit la oamenii stapanirii si au apostaziat de bunavoie…
Insa scopul puterii era unul precis. Ei nu doreau sa apostazieze doar o gramada de oameni sovaielnici, care “schiopatau de ambele picioare” si care cedau din frica. Scopul lor era ca apostazia sa fie facuta de oamenii marcanti ai cetatii, de varfurile lor, de pildele de vietuire curata si morala. Asa au ajuns la batranul Matatia, tatal fratilor Macabei, “fruntaş, om mare, care se bucură de cinste în această cetate, sprijinit pe feciori şi fraţi.” (1 Macabei 17), cum l-au lingusit ei, si l-au indemnat sa apostazieze. Raspunsul batranului este raspunsul din veac al tuturor marturisitorilor, mucenicilor, iubitorilor de Dumnezeu:
Iar Matatia, răspunzând, a zis cu glas mare: „Chiar dacă toate neamurile de sub stăpânirea regelui îi vor da ascultare şi dacă fiecare se va lepăda de închinarea părinţilor săi şi se va supune poruncilor lui, eu, fiii mei şi fraţii mei vom umbla întru legământul părinţilor noştri; ferească Dumnezeu să ne lepădăm de lege şi de porunci! Nu vom asculta de poruncile regelui; nu ne vom abate de la închinarea noastră, nici la dreapta, nici la stânga!” (1 Macabei 19-22).
Aceasta a fost ruptura facuta de Sfintii Macabei in randurile ostirilor duhurilor rautatii. Aceasta a fost trezirea neamului lui Israel, trambita care a chemat la razboi si la marturisire. Pornind de la marturisirea batranului Matatia, Macabeii au constituit o mica armata, ridicol de mica fata de armatele puterii, cu care au rezistat si au biruit, in cele din urma, armatele vrajmasilor. Desigur, pentru timpurile noastre solutia istorica a Macabeilor (adica rezistenta armata organizata, grupata) nu mai poate fi pusa in aplicare. Puterea antihristica este un colos mult prea mare ca sa ii te opui cu armele ei, iar pentru crestini armele de lupta sunt cele ale Duhului. Dar razboiul marturisirii si al muceniciei va fi razboiul vremurilor de sfarsit. Razboiul sfarsitului vremurilor va fi purtat cu arme duhovnicesti si credem ca a fost prevazut in aceasta descoperire cereasca a Sfantului Nectarie de la Optina. Dar va fi cu mult mai crancen decat ceea ce a fost pe vremea Macabeilor, deoarece pacatele care au ajuns la covarsirea lor, pacatele noastre, sunt cu mult mai groaznice si mai mari, apostazia cu mult mai infioratoare, samavolnicia strigatoare la cer. Singur Hristos, Aparatorul cel mare mare al sufletelor noastre si Biruitorul iadului, va pierde puterea lui antihrist de pe pamant cu suflarea gurii Sale […]”.
- Continuare AICI cu articolul integral – foarte important pentru intelegerea, prin intermediul Sfintei Scripturi, a vremurilor bisericesti pe care le traim.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Fecioara Maria
Pămîntule, cerul
ţi-a cerut o comoară,
un vas neprihanei,
o sfîntă fecioară.
Un vas al luminii,
un belşug de dar,
cu inima bună.
Potir şi altar.
O inimă pură
ca dar pămîntesc,
şi-un trup fără pată.
Un chip omenesc.
Cu dragoste vie
de cer, nepătată,
născută pe lume,
cu mamă şi tată.
O dragoste vie,
spre trup nedeschisă.
O floare divină,
de om neatinsă.
Un crin cu mireasmă,
ce urcă la cer,
născută prin rugă,
în cele ce pier.
Fecioară-ntru toate,
în toate cinstită,
chivot al luminii,
de cer dăruită.
Ca vas al iubirii,
venite de sus,
s-aducă pe lume
copil, pe Iisus.
Să-l poarte în sine
pe pruncul ceresc,
să ia Necuprinsul,
în trup omenesc.
S-aducă pe lume,
valoarea-I divină,
cu trup şi cu nume
pe cel ce-i lumină.
Să poarte în sine
Iubirea cu teamă,
şi-n dragoste sacră,
smerită de mamă.
Să ţină în braţe
un soare ceresc,
putere divină,
cu trup omenesc.
Să-L poarte în lume ,
pe cel ce-a ascuns ,
puterea divină în om,
pe,Iisus.
Şi Tu, o Marie,
ne eşti — o minune —
comoara aceasta
aleasă, din lume.
În Tine Fecioară,
în chip negrăit,
coboară divinul
şi pruncul, smerit.
În tine coboară,
prin taină ascuns,
puterea şi viaţa
din cele de sus.
De-aceia eşti lumii
comoară şi dar,
biserică vie,
chivot şi altar.
Privirea-Ti de mamă,
e calea spre cer,
o,… Maic-a luminii
din cei care pier.
Ţesută di carne
cu chip omenesc,
născut-ai Viaţa
din Tatăl cersc.
Iubirea Ta-i cerul
şi tot ce iubeşti,
e numai acolo
nu-n cele lumeşti.
Acolo Ţi-e Fiul,
şi inima-Ţi sfîntă,
Regină-ntre îngeri
cum oameni î-Ţi cîntă.
Cartea a 4-a a Macabeilor nu este in biblia romaneasca pe care o am eu ( e de prin 70-80, de pe vremea patriarhului Iustin). Bibliile ortodoxe mai noi o contin?
Vrednică eşti cu-adevărat
Vrednică eşti cu adevărat,
Fecioară să Te fericim,
Maica Luminii şi-a iubirii,
Şi pururea să Te slăvim.
Vas al luminii necreiate,
Potir ales de Duhul Sfânt,
Pentru iubirea şi iertarea,
Adusă lumii pe pământ.
Ce bucurie ne-a dat cerul,
Atunci când te-a ales mireasă,
Fecioară, Maică a luminii,
Şi-a limii vii, Împărăteasă.
Câtă iubire oferi lumii
Şi cât de milostivă eşti,
Prin rugăciuni neâncetate
Şi prin minuni Dumnezeieşti .
Ce mulţumiri s-aducem oare
Ca să le duci la Fiul Tău,
Ce semn de dragoste umană,
Şi de respect Lui Dumnezeu ?
Ce mulţumire să-Ţi aducem,
Stăpâna oştilor cereşti,
Ca semn de sfântă preţuire,
Din inimile omeneşti ?
Ajută-ne să-Ţi cântăm veşnic
Şi să-nvăţăm să preţuim,
Valoarea darurilor sfinte,
Care din ceruri le primim.
S-aducem inimile noastre,
În dar, ca semn de preţuire,
La dragostea fără de margini,
Ce ni s-a dat spre mântuire.
@ Elena:
Nu-s decat trei carti.
Americanii ortodocsi, grecii si rusii au 4 in bibliile lor.
E noul o mare problemă ?
E noul o mare problemă
În viaţa ortodoxă oare
Şi ea stă pururi împotriva
Tendinţelor înoitoare ?
Nu . Ea nu este împotrivă
Când noul este de folos
În Adevăr şi în dreptate
Şi după legea lui Hristos .
Prin Adevărul scripturistic
Ştim că nimic nu-i nou sub soare.
-chiar dacă are altă formă
Altă substanţă şi culoare -.
I-aceiaşi lupt’a existenţei
Dusă între bine şi-ntre rău
Între lumină şi întuneric
În care nimic nu e nou .
Ce-i nou vine din forma veche
Şi are acelaşi scop de dus
Fie pe faţă şi-n lumină
Fie viclean în scop ascuns .
Şi paloşul , lancea sau arcul
Şi armele sofisticate
Acelaşi scop îl au pe lume
Acela de-a aduce moarte.
Tot ce acum se cercetează ,
Aceleaşi scopuri vor sluji
De a pruduce , de a cunoaşte
Dea-a desfăta de-a cuceri .
Tot ce se ştie dinainte
Şi tot ce s-a descoperit
E tot aceiaaşi năzuinţă
Ce se exprimă diferit .
Omul va fi mereu acelaşi
Oricât de mult şi-ar transforma
Vorbirea portul mintea viaţa
Cât pe pământ va exista .
Aceleaşi legi care-l ţin straşnic
Legat de cele pământeşti
Îl ţin captiv în legătura
Necesităţilor fireşti .
Oricât de mult am schimba forma
Culoarea ,modul conţinutul
Prin nou şi prin mai nou tot timpul
Omu-i acelaşi şi pământul.
Schimbarea omului e noul ,
Cu-adevărat şi-i bine spus .
Trensfigurat prin duh şi taine ,
În Domnul Dumnezeu Iisus .
Omul cel nou spune scriptura
Este un ‘’nou ‘’ cu-adevărat
Nedominat de legătura
Cea dintru moarte şi păcat .
Ortodoxia nu se opune
Accesului spre noutate
Ci noii forme mai subtile
De a primi prin el păcate .
Căci noutatea omenească
Adesea-i răul convertit
În forme noi sofisticate
Şi foarte lesne de primit .
Cu consecinţe mai profunde
Mai pervertite , mai şirete
Cu mare trecere la public ,
Şi cu metode mai discrete .
Aceste forme ticăloase
Uşor au cucerit prin nou
Elita lumii iubitoare
De desfătări şi trai uşor .
Bisericile reformate
Au tot primit nou peste nou
În care rău-şi face treaba
Şi vine iarăşi prin alt rău .
Ce nu primeau laicii vremii
Azi iau monahii spre cinstire
Că noul şi trufia lumii
Ne-au obligat la înoire.
Să nu ţii pasul cu modernul
Te-arăţi a fi înapoiat
Şi uşurel accepţi şi noul
Ce poartă-n el mai mult păcat .
Elita lumii cu pretenţii
Prin nou , în viaţa socială
Face reforme prin reforme
Desfiinţând orice morală .
La cele rele la zic bune
Şi binelui îi zice rău
Desfiinţând legea divină
Prin răul vechi în veşmânt nou.
C-acelaşi om setos de rele
De desfătări şi de păcate
Îşi manifestă acelşi pofte
În forme noi şi rafinate .
Ortodoxia nu se opune
La cele noi, folositoare
Ce nu sunt împotriva firii
Şi căilor mântuitoare .
Ea pururea susţine omul
Şi noul care-i de folos
Care respectă decalogul
Şi Adevărul lui Hristos .
Desigur nu acceptă noul
Ce se arată a fi bine
Şi-n mod flagrant încalcă legea
Şi rânduelie divine .
Reforme noi , scopuri ascunse
În formă nouă prezentate
Aduc şi-n viaţa ortodoxă
Mişcări şi rău prin noutate .
Căci răul vechi în formă nouă
Va înşela umanitatea
Va pune semn în fiecare
Şi plata lui ne va fi moartea .
Ortodoxia nu respinge
Nu se opune la ce-i nou
Ea se opune totdeauna
La ceia ce aduce rău .
In urma cu ceva vreme vazând ca bolile si moartea se apropie de mine prin cei dragi – am inteles ca incep sa imbatrânesc 🙂
Acum vad cu durere ca cei apropiati mie incep sa treaca de la “caldicei” inspre dreapta sau inspre stânga (durerea vine din faptul ca sunt “preferate” caprele:( ). Inclin deci sa cred ca vremurile din urma sunt tot mai aproape!
Si mai vad ca sunt luptat din toate partile cu tot felul de ispite! Multumesc Domnului ca mi-a dat un inger de nevasta care sta alaturi de mine si imi spune când stau sa cad :”Haide – ca nu esti singur”!
Problemele mari ale lumii (cip-uirea, razboiul, gripa, criza, incalzirea, …) ajung sa fie foarte mici când eu ma concentrez tot mai greu la rugaciune, când nu vad durerea si plângerea celor de lânga mine, când nu stiu ce sa fac sa dobândesc mântuirea mea si a casnicilor mei, când simt ca “razboiul nevazut” e deja in mine!
E tot mai greu (spre imposibil) sa mai vorbesti cu cineva despre credinta ortodoxa, despre mântuire (lumea râde de mine) si despre “a fi bun”!
Dar important e sa nu ne lasam! Sa nu cadem acum la mal! O viata avem si e pacat sa o irosim zadarnic!
P.S. Tare bine seamana Macabeii “lor” cu Brâncovenii “nostrii”!
“Vreau sa mor crestin! Loveste!”
Doamne, ajuta!
@un calin-tm
Felicitari pentru sotia ta! Inseamna ca, este o femeie deosebita; meriti o asa sotie…de este alaturi de tine, cu tine…fiindca, se spune ca, cine s-a ploconit cu o nevasta rea (de gura) si tafnoasa isi i-a plata pacatelor aici.
In privinta celorlalte afirmatii, ma regasesc si eu in multe – nu-i bai! Bine ca putem vorbi aici despre ortodoxie, ispite, credinta, samd….INCA! Cine stie ce va mai fi, ce va urma…s-ar putea sa ne ramana doar amintirea a ceea ce-am citit aici ce ne-a intarit nadejdea spre Dumnezeu ca sa nu-L vindem si noi ca Iuda.
@ Magda:
Da, s-ar putea, adica aproape sigur ca asta sa se intample foarte curand, mai curand decat credeti, poate, acum.
@ Magda:
Deci daca nu am “o nevasta rea (de gura) si tâfnoasa sa-mi iau plata pacatelor aici” – inseamna ca o sa patimesc “dincolo” 🙂 🙂 🙂 ?
@ admin:
Chiar daca s-ar termina acum – ai facut o treaba pe cinste!
Si, la urma urmelor se termina toate odata, asa ca nu trebuie sa ne intristam. Hai sa fim optimisti si sa spunem ca ardeleanul asezându-se pe pioneza : “apoi daca-i musai – ii musai”. Si mie mi-a spus doctorul ca “ori scapi ori crapi” 🙂
Hai sa fim sanatosi (mai ales pe dinauntru), ca Maicuta Sfânta NU NE LASA ! Mai ales acum!
Doamne, ajuta!
Fac un studiu despre Psihologia Martirajului pornind de la Cartile MAcabeilor, toate patru, asa cum sunt traduse in prma Biblie romaneasca, cea de la 1688, care asa cum spune Sf Andrei Saguna: Romanului ii traducu Biblia o singura data! Daca doreste cineva sa ma ajute in efectuarea acestui studiu astept informatii pe adresa. un_dascal@yahoo.com Bucurii!
Să creștem ca să trăim veșnic în Dumnezeu!
Pr. Nifon
“Văzînd aceasta fericita maică, al cărei nume era Solomonia, s-a umplut de veselie negrăită, că şi-a trimis fără prihană înaintea lui Dumnezeu pe cei şapte fii ai săi. Apoi, stînd deasupra trupurilor lor, şi-a întins mîinile în sus şi, rugîndu-se cu lacrimi fierbinţi, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Astfel s-a sfîrşit maica cu fiii săi. S-au sfîrşit punîndu-şi sufletele pentru legea Atotţiitorului Dumnezeu.
Apoi Dumnezeu s-a milostivit spre neamul evreiesc pentru vărsarea sîngelui robilor săi; căci a ridicat între evrei pe un bărbat viteaz, cu numele Iuda, din neamul preoţesc, care se chema Macabeul. Acela, cu putere ostăşească, s-a împotrivit bărbăteşte păgînului împărat Antioh şi, biruindu-l, a izgonit pe voievozii lui şi a ucis pe mulţi din cei ce se abătuseră la păgînătatea elinească, şi a curăţat templul Ierusalimului de spurcăciunile idoleşti, precum povestesc pe larg cărţile Macabeilor.”(Vietile Sfintilor)
Dumnezeu S-a milostivit si i-a izbavit din robie dupa ce(si pentru ca) mama s-a veselit de mucenicia fiilor ei. A “uitat” Dumnezeu tradarile nemernicilor de mai inainte si apostazia aproape totala. Cam ce ne spun si parintii nostri acum: mamele sa creasca sfinti, si Dumnezeu va ridica un conducator pentru neam care sa ne scape de robie. In Sfanta Scriptura nu sunt pomenite numele Sfintilor Macabei si pana la noi au ajuns din diferite surse, nume diferite ale acestora, dar numele mamei se stie: SOLOMONIA.
Pentru rugaciunile Sfintilor Macabei, sa fim miluiti si noi!
http://www.doxologia.ro/vietile-sfintilor/cuvant-de-folos/cuvantare-la-pomenirea-sfintilor-sapte-mucenici-macabei-maicii-lor
admin,
Multumesc! Numai cineva ca Sfantul Ioan Gura de Aur putea sa cuvinteze asa de frumos!