FERICIREA CELUI PRIGONIT: MITROPOLITUL cipriot NEOFIT DE MORFOU – cuvant (audio, traducere) la SFINTII MACABEI pentru “nebunia” MARTURISIRII ADEVARULUI CREDINTEI in vremurile “noii dezordini” mondiale

Predica Mitropolitului Neofit de Morfou de pe 01.08.2019, “Crucea Sfintilor Macabei”

Frati si surori,

Ne invredniceste Dumnezeu sa Il slavim azi la sarbatoarea bizantina a Scoaterii Sfintei Cruci, in vechea biserica din Pedoula.

Doua lucruri sunt azi in inima mea, dupa aceste zile in care am fost si eu rastignit, astfel ca sa inteleg si eu durerea si singuratatea Rastignitului Hristos. Si sa nu ramana doar un cuvant gol legatura mea cu Hristos, ci sa fie transpusa in practica, in lucrare.

In afara Sfintei Cruci, astazi sarbatorim si icoana pe care o vedeti in centrul bisericii, icoana unei intregi familii. Este vorba despre cei 7 prunci Macabei, maica lor, Solomoni, si dascalul lor, Eleazar. Oameni din Vechiul Testament. Oameni care au trebuit sa se confrunte cu puterea de atunci, cu ateismul de atunci. Pe vremea aceea, puterea lumeasca nu isi ascundea paganatatea, ca Europa atee de azi. Pe atunci defaimarea dreptei credinte si idololatria se facea pe fata in toata lumea. Doar poporul evreu credea pe vremea aceea in adevaratul Dumnezeu si, mai exact, doar o parte din evrei urmau legile si obiceiurile legii date de Moise. Multi dintre evreii de atunci se imputinasera la suflet si cedasera in fata lumii pagane, asa cum si azi, multi dintre fratii nostri au cedat in fata Europei atee in schimbul primirii unor ajutoare financiare. Totusi, aceste lucruri Dumnezeu le vede. Asa cum spunea si Sfantul Evmenie Leprosul, chiar daca oamenii nu stiu si nu vad, tot ce facem e cunoscut de ingerul nostru si el le scrie pe toate. “Ai grija, Neofite, la ce vede ingerul tau!”, asa imi spunea. Pe cat crestem, pe atat intelegem mai bine cuvintele Sfintilor Parinti si ale Maicilor noastre. Mama mea imi spunea: “Ai grija, fiule, sa nu ti se intunece mintea. Banul face din om neom”.

Acesti 7 prunci Macabei, oameni ai lui Dumnezeu, traiau in perioada elenistica, cand in Ierusalim si Palestina guverna un grec din Macedonia, un urmas al lui Alexandru cel Mare, Antioh, cu putin timp inainte de intruparea si nasterea Mantuitorului nostru. Pe vremea lui Antioh a fost dat un edict care cerea ca toate popoarele care sunt sub guvernarea acestuia trebuie sa aduca jertfa idolilor. Si astfel, unul cate unul, mergeau evreii sa jertfeasca, ca sa fie in pace cu puterea politica.

Eleazar era insa un bun dascal si Solomoni era o mama vrednica, nu doar datorita faptului ca nascuse multi copii – sapte la numar – ci si datorita faptului ca ii crescuse ca pe niste prunci bineplacuti lui Dumnezeu. Astfel, ca ei au preferat sa urmeze legea lui Dumnezeu decat sa placa oamenilor. Si erau pregatiti sa jertfeasca tot, chiar si viata lor, pentru Dumnezeu; ceea ce au si facut: atunci cand Antioh le-a cerut sa apostazieze, ei au preferat moartea, astfel ca li s-a taiat capul in fata mamei lor. La sfarsit, a marturisit cu viata si maica lor, cu bucurie, nu cu tristete, asa cum se desfasoara azi viata noastra din cauza instabilitatii noastre psihologice.

Pentru ca nu stim sa ne bucuram atunci cand vedem ca se intampla o izbanda duhovniceasca, chiar daca aceasta poate parea in ochii celor multi o slabiciune sau o subminare a noastra din partea celor ce ne jignesc si ne lovesc. Important este ceea ce vede ingerul nostru si ce vede Dumnezeu, nu ce vad oamenii. Oamenii de multe ori pot fi inselati. Evanghelia este martora acestor multe inselari omenesti: pe de o parte spuneau “Osana intru cei de sus” la intrarea Domnului in Ierusalim si, mai apoi, aceiasi oameni au strigat: “Rastigneste- L ! Rastigneste – L!”

Toti acesti prunci macabei, maica si dascalul lor, Eleazar, au devenit martiri. Ce inseamna martiri? Nu doar ca si-au dat sangele pentru credinta lor, ci au si marturisit Adevarul care se afla in sufletul lor, chiar daca acest Adevar parea sa fie o nebunie in ochii celor multi. Acestia au preferat sa fie pedepsiti pentru credinta lor, decat sa cedeze in fata argumentelor “ratiunii” oamenilor.

Acum sa va spun mica mea poveste: aveam 20 de ani, eram student in anul doi la Drept in Atena.

Aud de Sfantul Munte, ca e un loc al ascezei, al monahismului sfant de mai mult de 1000 de ani. Iau un prieten cu mine si merg pentru prima oara in 1982, luna februarie, prin ploaie si zapada la Muntele Athos. Noi nu eram obisnuiti cu zapada, nu aveam nici macar o jacheta pe noi. Imi amintesc ca ne-au dat calugarii niste veste pe noi ca sa nu murim de frig. Era noapte, priveghere mare pentru Sfantul Haralambie, pe vechiul calendar.

La sfarsitul slujbei, cand calugarii au incercat sa deschida usa bisericii, nu puteau din cauza zapezii care cazuse. Era prima oara in viata mea cand am vazut asa multa zapada. Si batea si un vant rece si toata zapada inghetase pana dimineata. Eu eram foarte ingrijorat pentru ca ma gandeam ca nu voi putea ajunge la Cuviosul Paisie. Venisem la Cutlumus pentru ca era cea mai apropiata manastire de chilia sa. Si atunci un calugar batran mi-a spus: ca sa mergi la chilie lui Cuviosul Paisie, va trebui sa stai la noi o saptamana ca sa se topeasca zapada. Si asa am facut. Si de atunci am inceput sa fac viata calugareasca. Dupa o saptamana, m-au dus la Sfantul Paisie si l-am gasit cu o lopata mare in mana, deschizand o poteca ca sa poata pelerinii sa ajunga la el.

Si iata doi tineri ciprioti in fata unui sfant aghiorit din Capadocia. “Intrati inauntru, copii! Sunteti din Cipru, nu-i asa? Sa nu raciti, am facut focul in chilie.” Ne-a luat in Panagouda, in cea mai mica chilie pe care o avea acolo, cum intrai pe usa, la dreapta. Si imediat cum m-a vazut, stiti ce mi-a zis? “Tu, cel inalt, imediat ce te vei intoarce in Atena, acolo unde studiezi – eu nu ii spusesem nimic despre mine pana atunci – sa mergi la cei ce vand carti vechi si sa cumperi Vechiul Testament. Ai citit din Vechiul Testament?” “Am citit doar la inceput, cum a creat Dumnezeu lumea, asa cum a scris profetul Moise”. “NU! Imi zie, sa citesti cele ce iti vor trebui cand vei creste.” “Dar sunt multe carti in Vechiul Testament, dupa cum stiu”. “Da, fiule, sunt multe. Tu sa citesti Macabeii. Asta sa citesti”. Nici nu stiam ce este aceasta, Macabeii. “Ce au facut Macabeii demult va trebui sa faci tu de multe ori. Si sa te intorci sa ma vizitezi odata in fiecare an. Daca vei sta 7 ani in Atena, sa vii sa ma vezi de 7 ori” (…)

Am facut ascultare, am mers in Atena, am cumparat un Vechi Testament si l-am deschis cu mare ravna si curiozitate ca sa aflu cum au trait acesti Macabei. Eu ma asteptam, cu mintea mea tinereasca din studentie, ca acestia sa fi avut o viata glorioasa; citesc si ce vad? Ca i-au omorat pe toti 7! Vai, Doamne! In urmatorul an, conform promisiunii facute omului lui Dumnezeu, m-am dus sa il vad. Si ii zic: “Ce mi-ai dat sa citesc?” “Ai citit?” “Da. I-au omorat pe toti!”

“Fiule, nu pentru moartea lor te-am pus sa ii citesti, nu te va omori nimeni, dar va trebui ca atunci cand vei creste si vei deveni o persoana oficiala a Bisericii, sa iti marturisesti credinta asa cum au marturisit-o cei sapte prunci Macabei. Trebuie sa deveniti dascali ca sfantul Eleazar, va trebui sa deveniti mame ca sfanta Solomoni! Sa nu faceti copii sortiti mortii, ci sa faceti copii pentru viata vesnica, adica copii sfinti. Un Sfant nu moare, devine icoana lui Dumnezeu si traieste vesnic.”

In sfarsit, intelesesem. Au trecut anii, m-am intors in Cipru si am devenit mitropolit in binecuvantatul Morfou. Cand am devenit ierarh, veneam aici, faceam slujba Sfintei Cruci si nu ziceam nimic de Macabei, doar ii pomeneam in sinea mea. I-am spus parintelui din Pedoula la un moment dat si mi-a propus sa facem o icoana cu cei 7 prunci Macabei si am fost de acord. “Gaseste pe cineva care sa daruiasca icoana Bisericii tale”, i-am propus. Si mi-a zis parintele asa: „Preasfintite, dumneavoastra sa faceti aceasta icoana si sa o daruiti Bisericii noastre!” Si, din cate imi amintesc, am pus sa scrie pe icoana: “Invredniceste-ma, Doamne, sa am parte de aceeasi marturisire ca cea a pruncilor Macabei”.

Mereu cand marturisiti Adevarul sa fiti si voi constienti, mai ales in privinta copiilor vostri care sunt influentati de Europa atee, ca va vor lua in ras, va vor spune ca sunteti inapoiati, ca astea nu mai sunt lucruri de actualitate. Dar voi va trebui sa fiti de neclintit si sa le marturisiti adevarul, ca sa fie oameni ai Adevarului Vesnic, a Vietii Vesnice. Auziti ce spune Apostolul Pavel in scrisoarea sa catre Corinteni:

“Caci cuvantul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Caci scris este: Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati voi nimici-o”.

Asta traim, asadar, in toti acesti ani. Europa ne-a inundat cu o noua ordine lumeasca si nu am inteles-o, si nu am vorbit, noi clericii si arhiereii, despre obiceiurile straine de legea lui Dumnezeu. O lege atee care actioneaza in educarea copiilor nostri. De aceea, va rog sa nu va inspaimatati daca vedeti ca cei multi ne batjocoresc, ne rastignesc. Dumnezeul nostru este Rastignit. Pe Dumnezeu, inainte de a invia, L-au imbracat cu hlamida rosie si I-au pus o trestie in mana; si totusi acest Dumnezeu pe Cruce a invins moartea, pacatul si diavolul. Deci, daca ne dorim sa invingem si noi acestea trei, sa urmam Cuvantului lui Dumnezeu, si nu logicii acestei epoci, care este noua dezordine a lucrurilor, asa cum o numesc eu. Ei o prezinta ca pe o noua ordine a lucrurilor, o noua democratie, si totusi, nu rabda sa auda o parere diferita de a lor, nu ingaduie sa ii catehizam pe credinciosii nostri asa cum se cuvine.

Asta am avut de spus azi: un cuvant despre vremurile pe care le traim.

Si va urez si voua ca atunci cand va vor prigoni nu pentru puterea sau calitatile voastre, nu pentru bani, ci pentru Hristos, sa nu va intristati, ci sa va bucurati. Atunci veti fi socotiti impreuna cu cei despre care vorbesc Fericirile: “Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in Ceruri!”

M-a sunat ieri un Ierarh si mi-a spus: ”Preiubite Neofite, sa nu te intristezi pentru ce auzi, rugaciunile noastre sunt cu tine”. Si mi-a spus si aceasta Fericire despre care v-am vorbit. I-am spus: “Frate, nu ma intristez, chiar am bucurie sfanta ascunsa in suflet, ca dar de la Duhul Sfant si Pace, deoarece ma bucur desi nu sunt vrednic, de aceasta Fericire”. Sfantul Mamant m-a invatat din 2003 despre aceste lucruri si de atunci cunosc si bucuria si rastignirea. Deoarece cautam slava, nu pe cea a oamenilor, ci pe cea a lui Dumnezeu.

Asta va doresc si voua, asa sa va rugati si voi pentru noi!

(traducere de E.P., exclusiv pentru “Cuvantul ortodox”)