Cuviosul Paisie despre DRAGOSTEA si (IN)SENSIBILITATEA DUHOVNICEASCA: “Cei care nu-si cerceteaza constiinta lor nu se folosesc nici de studiul duhovnicesc, nici de sfaturile batranilor… CEI CARE LUCREAZA CU SMERENIE SUNT CEI MAI MARI FACATORI DE BINE deoarece fac milostenie duhovniceasca”

• “Dragostea duhovniceasca este mai inalta decat dragostea ce o au fratii dupa trup, pentru ca inrudeste pe om prin Hristos si nu prin mama. Toti ce au aceasta dragoste nobila sunt plini de bunatate, pentru ca inlauntru lor au pe Hristos, iar pe fetele lor este zugravita dumnezeirea. Nu este cu putinta sa vina dragostea lui Hristos in noi, daca nu ne scoatem pe noi insine din dragostea noastra, astfel ca sa o dam lui Dumnezeu si chipurilor Sale si sa ne daruim mereu celorlalti, fara sa dorim ca ceilalti sa ni se daruiasca noua.

• Nevoitorii care sufera mult pentru mantuirea intregii lumi si ajuta in felul lor, incredintandu-se cu smerenie in mainile lui Dumnezeu, unii ca acestia simt cea mai mare bucurie cu putinta in aceasta lume, iar viata lor este o doxologie continua, pentru ca se inalta launtric ca ingerii, laudand zi si noapte pe Dumnezeu. Iar cei ce sunt nepasatori pentru mantuirea sufletelor lor si incearca sa afle bucurie si odihna in aceasta viata desarta se chinuiesc mereu si se incurca in angrenajele lumesti cele nesfarsite traind inca de pe aici in iad.

• Cei marinimosi se misca in spatiul ceresc al doxologiei, primesc cu bucurie incercarile multumind lui Dumnezeu pentru acestea la fel ca si pentru binefacerile Lui. Pentru aceasta ei primesc mereu binecuvantarea lui Dumnezeu in toate, topindu-se launtric de recunostinta fata de El, pe care o arata ca niste fii ai lui Dumnezeu, prin orice lucrare duhovniceasca ar savarsi.

• Desi Bunul Dumnezeu ne da imbelsugate binecuvantari si lucreaza intotdeauna pentru binele nostru si pe toate le-a facut sa slujeasca fapturii Sale si sa se jertfeasca pentru om, de la plante pana la animale si zburatoare, mici si mari, – ba chiar si El Insusi s-a jertfit ca sa-l slobozeasca pe om -, din pacate insa multi dintre noi suntem inca nepasatori fata de toate acestea si-L ranim prin marea noastra nemultumire si nesimtire, desi ne-a dat constiinta care se mosteneste impreuna cu celelalte bunuri ale Sale.

• Constiinta este prima lege a lui Dumnezeu, care a fost intiparita adanc in inimile primilor creati si pe care o primeste in continuare fiecare dintre noi ca pe o copie de la parintii lui, atunci cand se naste. Cei care au izbutit sa-si subtieze constiinta lor prin zilnica cercetare de sine se simt straini de aceasta lume, iar oamenii lumesti se mira de comportamentul lor delicat. Iar cei care nu-si cerceteaza constiinta lor nu se folosesc nici de studiul duhovnicesc, nici de sfaturile batranilor si nici de poruncile lui Dumnezeu, pe care nu le vor putea implini, deoarece au devenit nesimtitori.

• Cei sensibili si marinimosi, pe care toate le tin cu scumpatate, de obicei sunt nedreptatiti de cei nesimtitori prin cedarile continue pe care ei le fac [catre cei nesimtitori, n.n.] din dragoste, insa dragostea lui Dumnezeu se afla intotdeauna cu ei. De multe ori se nedreptatesc si ei insisi din pricina exageratei lor sensibilitati marindu-si micile lor pacate sau incarcandu-se cu pacate straine, dar iarasi Dumnezeu ii indulceste cu bunatatea Sa paradisiaca, intarindu-i totodata si duhovniceste.

• Cei care ranesc sau nedreptatesc pe oamenii sensibili launtric nu sunt oameni.

• Cei care spun ca sunt sensibili si ca au dragoste si gingasie si sufera nedreptati de la semenii lor, dar zic: “Dumnezeu sa le rasplateasca” sunt batjocoriti de cel viclean si nu inteleg ca in felul acesta se blesteama pe sine cu politete. In aceasta viata toti oamenii dam examene ca sa trecem in cea vesnica, in rai. Gandul imi spune ca acest blestem politicos este sub limita duhovniceasca.

• Asadar, toti cei care nedreptatesc, pe ei insisi se nedreptatesc vesnic, iar cei care primesc cu bucurie nedreptatile ce li se fac sunt indreptatiti sa primeasca plata vesnica cu dobanda.

• De multe ori Bunul Dumnezeu lasa oamenii cei buni in mainile celor rai pentru a se vadi bunatatea lor si a-si aduna plata cereasca.

• Fiecare om in mod firesc va fi rasplatit de stapanul sau la care a lucrat. Cei care lucreaza pentru Hristos vor primi aici “insutit si viata vesnica” (Mc. 10,30), iar cei care lucreaza la stapanul cel negru, acesta le face viata neagra inca de aici.

• Cei care lucreaza pentru Hristos, dar cu mandrie, isi spurca vietile lor, precum se spurca ouale prajite cand cade in ele putin gainat, fiind bune de aruncat impreuna cu tigaia.

• Insa cei care lucreaza cu smerenie, dobandesc virtuti si dezvaluie cu smerenie, din dragoste, trairile lor cele tainice sunt cei mai mari facatori de bine, deoarece fac milostenie duhovniceasca si ajuta foarte mult sufletele slabe sau care se clatina in credinta. Si iarasi, cei care se arunca pe ei insisi in lume, din dragoste, dupa ce mai intai au aruncat lumea din ei, unii ca acestia zboara deja prin cer si nu sunt prinsi de lume.

• Dragostea impreuna cu neagoniseala exterioara ajuta mult ca sa se dobandeasca si neagoniseala de patimi. Aceste doua neagoniseli il fac pe om bogat in bunatatea lui Dumnezeu.

• Oamenii buni in mod firesc nu tin rautate in inima lor, dar nici bunatatea lor nu o tin pentru ei insisi. De aceea nu tin nici lucrurile frumoase, nici nu sunt impresionati de frumusetile lumii aratand prin aceasta credinta lor fierbinte in Dumnezeu, precum si dragostea lor cea multa.

(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Epistole“, Editura Evanghelismos)

Legaturi: