Cuviosul Paisie despre FOLOSUL CE SE DOBANDESTE DIN PRIETENIA DUHOVNICEASCA si despre CAT DE VATAMATOARE SUNT MEDIILE SI TOVARASIILE LUMESTI

30-10-2007 Sublinieri

Fratietatea

– Parinte, ma nelinistesc atunci cand spuneti ca vom trece prin ani grei…

– Sa va iubiti, sa fiti unite, formate duhovniceste, sa aveti barbatie, sa fiti un trup si sa nu va temeti de nimic. Dupa aceea va ajuta Dumnezeu. Sa cultivati dragostea cea duhovniceasca. Sa aveti o astfel de dragoste, precum are mama pentru copilul ei. Sa existe fratietate, jertfa, caci incet-incet vom trece si prin zile grele.

Fireste, noi, monahii, plecam din lume si lasam cunoscuti si rude ca sa intram in marea familie a lui Adam, a lui Dumnezeu. Mirenilor insa li se cere sa aiba relatii cu cunoscuti si rude care traiesc duhovniceste, ca sa se foloseasca. Crestinul care se nevoieste in lume se foloseste atunci cand are legaturi cu oamenii duhovnicesti. Oricat de duhovniceste ar trai cineva, are nevoie – mai ales in vremea in care traim – de prietenia cea buna. Contactul cu oamenii duhovnicesti ajuta mult – mai mult decat studiul duhovnicesc – deoarece aceasta bucurie a legaturii duhovnicesti ii da o mare dorinta sa se nevoiasca duhovniceste. Inca si la lucru, intr-o slujba obsteasca etc., este bine ca oamenii duhovnicesti sa se cunoasca intre ei ca sa se intrajutoreze. Se poate, sa presupunem, sa apara o problema intre colegi, sa trebuiasca sa se sprijine reciproc, dar unul sa sovaie sa vorbeasca celuilalt, daca nu se cunosc.

– Parinte, daca cineva nu vrea sa ne ajute intr-o nevoie, este corect sa-i cerem din nou ceva de care avem trebuinta?

– Nu, nu trebuie. Poate sa nu aiba atunci posibilitatea sa ne ajute. Este ca si cum mi-ai cere o cruciulita si ti-o dau. Imi ceri si alta data, dar nu am sa-ti dau si nu-ti dau. Dupa aceea cumpar cruciulite, ca sa am sa dau si vii si tu, dar nu-mi ceri, desi eu astept ocazia sa le impart.

Astazi, oamenii traiesc in acelasi bloc si nu se cunosc intre ei. Mai demult existau case cu curti, care ii ajutau pe oameni sa se cunoasca intre ei si la o nevoie unul il sprijinea pe celalalt. Sa presupunem ca unul mergea cu caruta undeva si intalnea pe drum un cunoscut de-al sau. “De unde vii? Unde mergi?”, il intreba. “Intr-acolo merg si eu. Urca sus, sa mergem impreuna. Sau altul, de avea in plan sa mearga undeva cu calul, il intreba si pe vecin: “Tu unde vrei sa mergi? Daca poti astepta, peste trei ore plec cu calul si te pot lua cu mine”; sau “Maine voi pleca intr-acolo; hai la mine sa dormi, ca sa plecam impreuna foarte de dimineata”. Se gandeau oamenii la celalalt si atunci cand puteau ajuta cu ceva, nu evitau sa o faca. Aveau curiozitatea cea buna si intrebau ca sa se ajute in toate cazurile. Aveau cunoscuti chiar si in alte sate.

– Parinte, ce ajuta ca oamenii sa se lege duhovniceste?

In zilele noastre, chiar de nu vor oamenii duhovnicesti sa se lege intre ei, ii va sili diavolul sa se lege. Diavolul, cu marea lui rautate, face cel mai mare bine astazi in lume. Pentru ca, sa zicem, un tata care este credincios si vrea, de pilda, sa plateasca meditatiile copiilor lui, va fi nevoit sa afle un dascal bun si credincios pe care sa-l aduca in casa sa. Iar un dascal care este credincios si vrea sa dea meditatii copiilor, pentru ca nu a fost numit inca in post, va cauta o familie buna, ca sa se simta in siguranta. Sau un mester care traieste duhovniceste, fie el vopsitor, fie mecanic etc., cauta sa lucreze la o familie buna, ca sa se simta in largul lui, pentru ca intr-o casa lumeasca isi va gasi beleaua. Un crestin bun va cauta sa bage in casa un lucrator bun, care sa fie si om credincios. Astfel, si unul si celalalt vor incerca sa caute un om duhovnicesc ca sa poata lucra impreuna cu el. Asadar, incet-incet se vor cunoaste intre ei oamenii duhovnicesti din toate meseriile si din toate ramurile.

Asadar, diavolul, cu rautatea sa, face bine fara sa vrea: desparte oile de capre. Astfel se vor desparti oile de capre si vor trai ca “o turma si un pastor[1]. Iata, mai demult satele aveau cioban si fiecare isi dadea oile sale sau caprele ce le avea: unul cinci, altul zece, si pasteau oile impreuna cu caprele, pentru ca atunci caprele erau blande si nu le impungeau pe oi cu coarnele. Acum caprele s-au salbaticit si lovesc urat oile lui Hristos. Iar oile cauta pastor bun si turma numai de oi. Pentru ca asa cum a ajuns lumea, ea este numai pentru cei care traiesc in pacat. De aceea se vor desparti oamenii si se vor desparti oile de iezi. Cei care vor vrea sa traiasca viata duhovniceasca, incet-incet nu vor mai putea trai in lumea aceasta. Vor cauta sa afle pe cei asemenea lor, pe oamenii lui Dumnezeu, vor cauta duhovnic si se vor departa si mai mult de pacat. Si acest bine il face acum diavolul cu rautatea lui, dar fara sa vrea. Astfel vedem nu numai in orase, dar si la sate, pe unii alergand la cantece si jocuri etc., traind in nepasare, iar pe altii alergand la priveghere, la paraclise, la intruniri duhovnicesti, si acesti oameni ajung sa fie strans legati intre ei.

In anii cei grei se creeaza o fratietate foarte puternica. In razboi, doi ani, noi, soldatii, am trait in doua companii si eram legati intre noi mai mult ca fratii, deoarece am trait impreuna greutatile si primejdiile. Eram atat de uniti, incat unul pe altul ne chemam “frate”. Erau oameni lumesti, cu cugetare lumeasca, dar cu toate acestea nu voiau sa se desparta unul de altul. Nu citisera Evanghelia, nici carti duhovnicesti. Aveau o cultura lumeasca simpla, in sensul cel bun, dar aveau lucrul cel mai mare dintre toate: dragostea si fratietatea. In ultimul timp, a murit un camarad de arme de al nostru si la inmormantarea lui s-au adunat si ceilalti, din toate partile. Cu cateva zile mai inainte a venit si aici un fost militar, coleg de al meu, ca sa ma vada. Cum m-a imbratisat! Nu mai puteam iesi din bratele lui.

Acum ne luptam cu diavolul. De aceea cautati sa va infratiti mai mult. In felul acesta vom calatori impreuna cu totii pe drumul ce ni l-am ales, pe cararea anevoioasa a urcusului spre dulcea Golgota.

0309fortymartyrs10.jpg

Inrudirea duhovniceasca

– Parinte, ieri mi-ati spus ca pe toti oamenii pe care i-ati vazut zilele acestea, i-ati simtit ca pe niste frati. In ce fel este inrudirea duhovniceasca?

– Dupa trup, suntem frati cu toti oamenii. Toti suntem frati si robi ai lui Dumnezeu, insa noi, credinciosii, suntem pe deasupra si fii dupa har ai lui Dumnezeu, rascumparati cu Sangele cel dumnezeiesc al lui Hristos. In viata duhovniceasca, dupa trup ne inrudim prin Adam, iar dupa duh prin Hristos. Cei care traiesc duhovniceste simt aceasta inrudire duhovniceasca intre ei. Gandesc la fel, urmaresc acelasi lucru, au acelasi scop. Daca ai avea, de pilda, o sora dupa trup, care sa aiba programul ei, sa traiasca lumeste etc., n-ai simti cu ea nici o inrudire duhovniceasca.

– Inrudirea duhovniceasca se destrama vreodata?

Cand unul inceteaza sa mai traiasca duhovniceste, inceteaza de a se mai inrudi duhovniceste cu celalalt, care traieste duhovniceste. Singur se desparte, nu-l indeparteaza celalalt. Precum cineva, cu cat traieste mai dupa Dumnezeu, cu atat se apropie de Dumnezeu, tot asa cu cat se departeaza de viata in Dumnezeu, cu atat merge mai departe de El. Nu-l alunga Dumnezeu. Omul pleaca singur departe de Dumnezeu. Si precum harul dumnezeiesc este o putere care lucreaza de departe si se transmite oamenilor, tot asa si lucrarea cea vicleana a diavolului este si ea o putere care lucreaza de departe si se transmite. De pilda, doua suflete, daca sunt intr-o stare duhovniceasca buna si se gandesc unul la altul, intre ele se face o legatura duhovniceasca si unul transmite putere dumnezeiasca celuilalt. Iar doua suflete, daca traiesc in pacat si au o oarecare legatura intre ele, de departe primeste unul de la celalalt o influenta diavoleasca: se duce telegrama de la unul la altul.

– Parinte, atunci cand exista o astfel de legatura diavoleasca intre doi oameni, daca unul se schimba spre bine, este ajutat si celalalt?

– Da, nu mai are legatura, pentru ca celalalt nu ridica… receptorul. Se intrerupe legatura si nu mai are cum sa comunice. In felul acesta poate isi face probleme si, daca vrea, se poate ajuta pe sine insusi.

– Cand avem legaturi cu un om cu patimi, dar fara sa ne vatamam de patimile lui, noi ii influentam caracterul?

– Daca avem stare duhovniceasca buna, sfintenie, influentam mult, deoarece lucreaza harul lui Dumnezeu si semenul nostru se foloseste. Atunci cand il rabdam pe fratele nostru din dragoste, acela pricepe. Precum si atunci cand exista inauntrul nostru rautate, fara sa se manifeste, iarasi o pricepe. Orice are un suflet, aceea si transmite. Patima va transmite patima, mania – manie, urgia – urgie. In timp ce daca in suflet exista harisme, harisma se va transmite ca harisma.

– Adica atunci cand cineva are legaturi cu oameni virtuosi, se foloseste?

– Sigur ca se foloseste. Daca vei merge la o chilie in care se tamaiaza mereu, cand vei iesi, vei mirosi a tamaie. Daca vei merge intr-un grajd, vei lua mirosul grajdului. Daca vei merge intr-o casa lumeasca, atunci cand vei pleca vei mirosi a parfum lumesc. In timpul ocupatiei germane aveam cinci prajini de pepeni diferiti: pepeni americani ai Scolii Agricole, care erau pepeni albi, foarte mari si foarte dulci, pepeni locali de Argos etc. Daca din intamplare dovlecii erau aproape de cei buni, de cei americani, dulceata din pepene se ducea la dovleac. Si dovleacul se facea mai dulce, iar pepenele mai searbad. Tot astfel se petrece si cu polenizarea pe care o fac albinele mergand dintr-o floare in alta. Daca vei vedea pepene cu buric mare sa stii ca rasadul de pepene a fost langa un dovleac. Daca cumva pepenele de Argos va fi aproape de un pepene bun, va lua dulceata de la cel bun. Pepenele bun va pierde din dulceata, dar cel putin dulceata va merge in celalalt pepene. Daca insa dovleacul va fi aproape de un pepene bun, dovleacul se va face mai dulce si, daca-l vei pregati, va trebui dupa aceea o mana de sare. Pepenele pierde, dar nici pe dovleac nu-l foloseste. In timp ce, de este pepene, pierde desigur pepenele cel bun, dar celalalt devine pepene mai dulce. Vreau sa spun ca, daca un crestin care nu este destul de sporit merge langa un om sporit duhovniceste, poate ca cel de-al doilea se va osteni, se va pagubi putin, dar primul se va folosi. Daca insa un om lumesc, care nu crede, merge langa un om duhovnicesc, osteneala si timpul ce-l depune omul duhovnicesc se vor pierde. Cel mult, cel lumesc se va misca de cateva lucruri duhovnicesti ce i le va spune celalalt si le va filozofa lumeste, adica le va interpreta in duh lumesc si nu se va folosi. Adica va deveni un… dovleac mai dulce.

paisios1.jpg

Atentie la prieteni

In armata, la Transmisiuni, aveam un tabel de recunoastere cu cateva caracteristici concrete si astfel ne dadeam seama care statie era a noastra si care era straina; cunosteam statiile noastre. Pentru o perioada de timp in care am facut lectiile la Transmisiuni, faceam intervalul[2] si incercam sa facem recunoasterea. Spuneam celuilalt: “Ce este asta?”, sau “unu”, sa vedem ce spune si acela si astfel il prindeam. Adica, atunci cand nu intelegeam sigur ce statie este, nu aveam incredere si, tac-tac, incercam sa facem recunoastere. Tot asa si in viata duhovniceasca, atunci cand vedem ca o “statie” este straina, trebuie sa spunem: “Ei, acum, cu aceasta voi lucra?”. Daca cineva intelege ca o “statie” este straina si totusi vrea sa lucreze cu ea, este grav. Cu atat mai mult atunci cand stie ca statia este nu numai straina, dar si vrajmasa, si vrea sa lucreze cu ea. Vreau sa spun ca in privinta legaturilor cu ceilalti este nevoie de discernamant si atentie. Lucrul cel mai sigur este ca sa te sfatuiesti cu duhovnicul tau.

Chiar si in discutii trebuie sa fie credinciosul atent, deoarece uneori incepe o discutie duhovniceasca si sfarseste in palavrageala. Si nu ajunge ca isi pierde vremea, dar isi pierde si sufletul sau cu judecata, pentru ca nu avem dreptul sa judecam pe nimeni si nici situatii. Daca putem, dupa discutia ce o vom face cu durere sa cautam sa ajutam o situatie neplacuta. Nici pe cei morti nu trebuie sa-i osandim, pentru ca sufletele tuturor oamenilor, din fericire, sunt in mana lui Dumnezeu.

Vad de cate ori se strica gandul multor oameni din pricina unui cuvant neatent. Daca ni s-ar cere impozit pentru cuvintele ce le spunem, stiti cat de atenti am fi? Daca ni s-ar spune: “Daca spui atatea cuvinte, vei plati atat”, ne-am masura cuvintele noastre. Cand vorbim la telefon ne gandim ce vom spune, cat sa vorbim, pentru ca vom plati. Acum se pierde mult timp cu vorbitul.

– Parinte, in “Scara” se scrie despre clevetire ca este nasterea urii[3]. Simpla palavrageala poate avea in ea dragoste?

– Da, daca cineva iubeste mult un suflet si vede ca altii il invidiaza, atunci poate spune si vreun cuvant de cleveteala impotriva acelui suflet, ca sa nu-l mai invidieze ceilalti. Trebuie sa le cercetam pe toate. Insa un suflet stricat sau ispitit, care crede ca este nedreptatit si pentru aceasta este putin amarat sau suparat si sub un anumit pretext isi manifesta supararea sa, poate face o astfel de vatamare in alte suflete, incat sa-l intreaca si pe diavol. Iuda s-a suparat pentru risipa mirului ce l-a varsat Mironosita si a spus ca mirul s-ar fi putut vinde si banii sa se fi dat saracilor. De la Iuda au fost influentati si ceilalti apostoli, care aveau har[4].

Ceea ce a spus acela era vazut corect pe dinafara si ei au fost influentati de acel cuvant, pentru ca nu-i cunosteau inima sa cea iubitoare de argint. Si iata ca Hristos i-a dat lui Iuda si punga cu bani, sa-si sature patima sa, dar acela lua din ceea ce se punea in ea[5].

– Parinte, ce pozitie trebuie sa ia cineva atunci cand doi oameni care nu se inteleg ii cer parerea lui?

– Daca s-ar afla cineva cu oameni care au probleme personale intre ei, este mai bine ca parerea sa s-o spuna in prezenta amandurora, ca sa nu ia fiecare vreun cuvant al sau precum ii convine si sa-l foloseasca apoi ca artilerie grea – atunci cand cuvantul aceluia are greutate – pentru a-l lovi fara mila pe potrivnicul sau si sa-l ajunga pe acela proiectilele pe neasteptate. Pe cat poate, sa evite astfel de oameni, ca sa aiba pace si sa se poata ruga pentru pacea acestor oameni si, in general, pentru pacea lumii. Atunci cand nu-i poate evita cu desavarsire pe astfel de oameni scandalagii, sa incerce cel putin sa evite multele cuvinte, ca sa aiba mai putine tulburari. Nu are importanta daca unii oameni n-au rautate, ci doar o simpla superficialitate, deoarece si acestia, cu superficialitatea lor, creeaza probleme.

unzione-betania-g-meteora-micsorata.JPG

Dragoste de mama

– Parinte, oamenii care au dragostea impreuna cu discernamantul au curatie sufleteasca?

– Sunt mai multe cazuri. Se poate ca de multe ori sa fie si o politete lumeasca. Iata, unii oameni au bunatate, au si politete, dar aceasta nu insemna ca au si noblete duhovniceasca, jertfire de sine. A exista insusiri bune este un alt subiect. Cel care are politete lumeasca si se fatarniceste poate face mult rau, pentru ca celalalt este inselat de fatarnicia aceluia, si deschizandu-si inima i se risipeste in cele din urma evlavia sa fata de omul lumesc, care nu stie ce inseamna evlavie. Este ca si cum ar da lire de aur la oameni care nu cunosc decat drahmele de bronz. De aceea, sa caute sa nu piarda cineva timpul sau fara scop, dojenind duhovniceste pe oamenii care se odihnesc in discutii lumesti, numai spre a-si rosti parerile lor in mod egoist.

– Parinte, cand cineva are o problema si vine si o spune, si iarasi o spune, chiar atunci cand problema lui s-a rezolvat oarecum, ce trebuie sa faci?

– Prima data se justifica sa spuna, sa spuna, sa stea cu orele. Atunci trebuie sa-l asculti. Daca nu-l asculti, va crede ca te ingreuiezi cu el sau nu-l intelegi. Dupa aceea insa, daca va continua sa spuna mereu aceleasi lucruri, sa-i spui: “Acum nu te mai ascult, nu pentru ca nu te-as putea asculta, ci pentru ca aceasta nu te ajuta. Tu si vara o faci iarna. Acum esti mai bine; este primavara. Peste putin va veni vara. Tu te gandesti vara la frigurile iernii si racesti“. Uneori insa se observa urmatorul lucru chiar si in relatiile dintre oamenii duhovnicesti. Unul se duce sa-si spuna durerea sa la un oarecare si acela nu vrea sa-l asculte, ca sa nu se lipseasca de bucuria sa. Poate simula ca este grabit sau sa schimbe vorba ca sa-si pastreze pacea. Dar aceasta este ceva cu desavarsire satanic. Ca si cum ar muri cineva alaturi de mine si eu sa merg mai departe si sa cant. Unde este “a plange cu cei ce plang[6]? Si mai ales atunci cand este vorba de subiecte bisericesti serioase, daca un crestin nu ia parte la nelinistea celuilalt, atunci omul acesta nu ia parte la Trupul Bisericii.

– Atunci cand nu sunt de acord cu altii pentru o fapta a lor, aceasta inseamna ca am inima aspra?

– Nu esti de acord cu altii si esti de acord cu tine? Atunci nici Hristos nu te va indreptati pe tine la judecata. Se poate ca la un moment dat inima omului sa se inaspreasca precum piatra daca nu ia aminte, si in alt moment sa devina duioasa. Sa dobandesti inima de mama. Ai vazut, mama pe toate le iarta si cateodata se face ca nu vede multe neoranduieli. Sa faci rabdare si sa-i indreptatesti, sa-i suferi pe ceilalti, ca sa te sufere si pe tine Hristos.

– Parinte, cum se largeste inima?

– Atunci cand justifici totdeuna neoranduielile, nedesavarsirile, lipsurile celorlalti si in ele te oglindesti pe tine insuti. Desigur, vicleanul ne poate aduce uneori ganduri asupra celorlalti si mai ales atunci cand exista vreo pricina. Sta insa in puterea noastra sa le primim sau sa le alungam. Cand ne punem in situatia celuilalt, il vom vedea cu simpatie si il vom indreptati. Dupa aceea, atunci cand ceva nu se face din rautate, ci din superficialitate, aceasta il vesteste pe celalalt si nu pricinuieste impotrivire. A exista neputinte omenesti este un lucru firesc si general la toti oamenii. Dar este rau atunci cand exista intentie rea.

– Daca celalalt este intr-o stare sufleteasca rea, iar eu ma aflu intr-una buna, il pot influenta?

– Dar daca vrajmasul prezinta lucrurile altfel? De unde stii tu ca te afli intr-o stare mai buna? Atunci cand cred ca sunt mai bun decat celalalt si ma doare si ma intristez pentru el, trebuie mai degraba sa ma intristez pentru mine si nu pentru acela. Chiar si atunci cand cineva vede ca, intr-adevar, celalalt nu este bine, trebuie sa-l indreptateasca si sa-i afle circumstante atenuante. Numai pentru sine sa nu afle circumstante atenuante, ci sa se socoate mai rau decat ceilalti si sa-l doara pentru halul in care se afla el insusi. Unul ca acesta recunoaste ca n-a facut nimic pentru cele ce i le-a dat Dumnezeu si zice: “Dumnezeule, nu ma lua in seama, arunca-ma departe. N-am facut nimic bun, ajuta-l pe celalalt!” Cei care sporesc cu adevarat nu-si simt marea lor sporire, ci numai o mare zdrobire si smerenie si dragostea lui Dumnezeu impreuna cu o veselie negraita.

________________________________________________________

[1] In 10, 16

[2] Lungimea de unda

[3] Sfantul Ioan Scararul, “Scara”, Cuv. 1

[4] Mt. 26, 6; Mc. 14, 3 s.u. si In. 12, 3 s.u.

[5] In. 12, 6

[6] Rom. 12, 5


Categorii

Crestinul in lume, Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Prietenia

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

60 Commentarii la “Cuviosul Paisie despre FOLOSUL CE SE DOBANDESTE DIN PRIETENIA DUHOVNICEASCA si despre CAT DE VATAMATOARE SUNT MEDIILE SI TOVARASIILE LUMESTI

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Incep cu adevarat vremurile grele pentru romani... DAR ACUM NI SE DA SI SANSA DE A RASCUMPARA TIMPUL SI DE A FI O BISERICA VIE (I)
  2. Pingback: FRATIETATEA DUHOVNICEASCA - SALVAREA IN ANII CEI GREI (II). O mai cautam?
  3. Pingback: CUM SA NE CRESTEM COPIII? - N. E. Pestov (II). Ferirea copiilor de ispitele lumii
  4. Pingback: POCAINTA – SINGURA NOASTRA SALVARE. DAR PE CINE MAI PREOCUPA…? -
  5. Pingback: Predica PS Sebastian al Slatinei la vindecarea slabanogului din Capernaum. II PURTAM PE CEILALTI IN SUFLETELE NOASTRE? NE PASA DE SUFLETELE LOR? -
  6. Pingback: SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA DESPRE PRIETENIE, chipul prietenului adevarat si a celui nesincer si lingusitor, “cel mai abject dintre toti oamenii” -
  7. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – smeritul mare sfant contemporan vizitat de Maica Domnului. “Cat de mult a insemnat trecerea acestui om!” -
  8. Pingback: Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci: CRUCEA INVINGE LUMEA -
  9. Pingback: Anturajul ca o troaca de porci. URACIUNEA si OTRAVA VORBELOR MURDARE sau DESARTE. Puterea de corupere a tovarasiei pacatoase. TERIBILUL AVERTISMENT IMPOTRIVA PARTASIEI CU PACATUL -
  10. Pingback: Parintele Paisie Aghioritul despre ISPITELE SI GREUTATILE IN RUGACIUNE. Ce trebuie sa facem ca sa ne incalzim inimile si sa nu ne salbaticim duhovniceste? -
  11. Pingback: “Lasa mortii sa-si ingroape mortii lor…” -
  12. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (II): “Trebuie sa fii hotarat pen­tru Dumnezeu, iar nu sa faci pe plac cererilor necinstite ale oamenilor!” -
  13. Pingback: VIRGIL MAXIM – MANUSCRIS INEDIT: Scrisoare-testament catre fiica sa: “Multumeste-te cu putin. Nu te lasa ispitita de modernism si mondenism. Satan a pregatit pentru mileniul trei o lege numita ‘drepturile omului’” -
  14. Pingback: POSTUL CEL MARE – nou inceput pe calea razboiului duhovnicesc prin SMERENIE, RUGACIUNE si NEVOINTE sporite -
  15. Pingback: SF. MACARIE DE LA OPTINA – sfaturi ortodoxe pentru “incepatori”: SE POATE MANCA DE DULCE IN POST? SA NE FACEM SEMNUL CRUCII IN LUME? -
  16. Pingback: “Domnul l-a numit pe Lazar PRIETEN. Tu ce fel de prieteni ai?” -
  17. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – 20 de ani la adormire. CRAMPEIE DIN VIATA SI MINUNILE unuia dintre cei mai iubiti SFINTI ATHONITI ai vremurilor noastre -
  18. Pingback: CALEA LARGA A DUHULUI LUMESC: “Cand desertaciunea intra in inima, atunci vesnicia iese afara” -
  19. Pingback: VINDECAREA LUNATICULUI. Cum sa ne intarim credinta? -
  20. Pingback: Interviu cu PARINTELE CIPRIAN GRADINARU din Namur (Familia Ortodoxa): “E NEVOIE DE OSTENEALA SI DE DUREREA INIMII. Tot omul care vrea sa pastreze harul trebuie sa se nevoiasca tot timpul, nu doar Duminica dimineata!“ - Recomandari
  21. Pingback: RODUL RABDARII SI AL NADEJDII. De ce Dumnezeu pare uneori neinduplecat si intarzie sa ne implineasca rugaciunile? -
  22. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL despre CUM “DAM DREPTURI DIAVOLULUI”, de ce SUNT INGADUITE ISPITELE si cum le putem BIRUI: “Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Smerenia topeste pe diavolul” -
  23. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul despre ISPITELE ADOLESCENȚEI si cum trebuie prevenit FOCUL PRIMEJDIEI DUHOVNICESTI care vine odata cu aceasta varsta critica: “Trebuie sa avem un foarte puternic rea­zem, ca sa rezistam in vremea cand navalesc valurile ace
  24. Pingback: SFANTUL PROOROC DANIEL IN GROAPA CU LEI pentru marturisirea Dumnezeului Celui Viu. Cum suntem noi ispititi SA NU MAI TINEM INTREG POSTUL si, in general, SA LEPADAM LEGEA LUI DUMNEZEU de dragul “lumii”? | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: INDREPTATIRILE LENEI DUHOVNICESTI si REFUZULUI LUI DUMNEZEU. Importanta decisiva a mediului, familiei si prietenilor pentru viata duhovniceasca | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: “SĂ NU NE DESCURAJĂM! Să primim cu evlavie nevoinţa smerită, foarte potrivită neputinţei noastre, dată, în chip parcă văzut, de către mâna lui Dumnezeu!”. Sf. Ignatie Briancianinov despre SFĂTUIRE, ÎNDRUMARE DUHOVNICEASCĂ și v
  27. Pingback: FILOCALIA ȘI NEUROȘTIINȚELE APLICATE LA VIAȚA NOASTRĂ. Provocare duhovnicească la TRĂIREA ȘI LUCRAREA INTERIOARĂ DE ADÂNCIME, prin LINIȘTIRE și RESTRÂNGEREA experiențelor și stimulărilor informaționale. CONFERINȚA Părintelui Diacon SORI
  28. Pingback: Predica vie a PS MACARIE despre TANJIREA ARZATOARE dupa Domnul a Sfantului Apostol TOMA vs. formele de NECREDINTA distrugatoare din LUMEA DE AZI. Primejdia RATARII INTALNIRII CU DUMNEZEU si a pierderii roadelor duhovnicesti prin “RELAXAREA” DE
  29. Pingback: “Fereste-te de rau si fa binele!” – Pr. CIPRIAN NEGREANU “demasca” VICLENIA NOASTRA DUHOVNICEASCA SUBTILA prin care nu evitam PRILEJURILE PACATULUI si IL ISPITIM PE DUMNEZEU: “Noi nu avem sinceritate in lupta. Suntem fo
  30. Pingback: OMUL ARE NEVOIE DE OM! CULTIVAȚI, VĂ ROG, PRIETENIILE DUHOVNICEȘTI! – Cuvinte calde de la PS MACARIE și PS DAMASCHIN (video, text): “Raiul îl dobândim laolaltă, frate cu frate şi soră cu soră, semen cu semen, în comuniune de iubire.
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate