Ioan Gandu: scrisoare deschisa catre arhiereii bisericii noastre

31-08-2007 ~~Sublinieri~~

Publicam alaturat o scrisoare deschisa transmisa arhiereilor Bisericii noastre in prag de alegere a unui nou patriarh. Am selectat cateva pasaje dintr-un text mai lung care poate fi descarcat integral de pe siteul nostru. Scrisoarea este semnata de Ioan Gandu, membru onorific al Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucuresti, redactor al revistei “Icoana din adanc”:

„Prea Sfinţite Părinte, Viu este Dumnezeu!

Cu smerită metanie de gând, cu neştiut cutremur, cu negrăită trezvie, cu nefaţarnică dragoste, cu neclintită credinţă dreptslăvitoare, cu învietoare nădejde şi cu toată buna cuviinţa potrivită unui astfel de demers duhovnicesc adresat unui arhiereu de către un simplu închinător ortodox, dar în numele tuturor celor săraci cu duhul care cred şi mărturisesc la fel, vă rog să vă aplecaţi, în duh şi adevăr, întru slava Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, împăratul Vieţii Cel în Treime slăvit şi a Bisericii Sale sfmţitoare, slujitoare şi luptătoare, asupra acestui apel de suflet creştinat şi chemat la taina mântuirii prin puterea Numelui Său şi a Sfântului Botez ortodox, în zilele cernerii noastre de Sus, ale păstorilor şi păstoriţilor, zicem şi noi, talpa şi prostimea ţării, din tot sufletul, din tot duhul, din toată inima, din tot cugetul şi din toată virtutea, dăruite noua tuturor numai prin Milostivirea Dumnezeului Cel Viu, Dumnezeul Părinţilor noştri:

„Nădejdea mea e Tatăl, scăparea mea e Fiul. acoperământul meu e Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie”; „Scoală-te, Doamne, Dumnezeul meu! Înalţă-Se mâna Ta. Nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit” (Psalm 9, 32); ..Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la Faţa Lui cei Ce-L urăsc pe Dânsul”; „Să învieze Dumnezeu şi să judece neamurile, că Tu vei moşteni toate neamurile”; „învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, îngerii în cer o laudă, dă-ne şi nouă păcătoşilor să Te mărim din inimi curate”.

(…)

Primejdiile indubitabile ale compromisurilor

Este vorba, aşadar, de un ecumenism superficial, frivol si jenant, despre care bine scria pururea vrednicul de pomenire Părinte Dumitru Stăniloae («Patriarhul Teologiei Ortodoxe din vremurile noastre», cum inspirat l-a numit Prea Fericitul Patriarh Teoctist şi «Apărătorul Ortodoxiei», cum îl consideră toţi creştinii înviaţi lăuntric): „Datorită marii dorinţe pentru unire, se crează adeseori un entuziasm conciliant care crede că prin căldura sa sentimentalistă poate «să lichefieze realitatea» şi apoi să o remodeleze fără greutate. De asemenea, se crează şi o conciliantă mentalitate diplomatică care crede că poate împăca, prin concesii reciproce, poziţii dogmatice sau stări de fapt mai generale care ţin de bisericile despărţite. Aceste două moduri prin care se înfruntă – sau se trece cu vederea realitatea – arată un fel de elasticitate sau o anumită relativizare a valorii ce este atribuită unor articole de credinţă a bisericilor. Relativizarea aceasta oglindeşte poate însemnătatea foarte mică pe care unele grupări creştine – în totalitatea lor sau în unele dintre cercurile lor – o dau respectivelor articole de credinţă. Legat de aceasta, ei propun, din entuziasm sau dintr-o mentalitate diplomatică, schimbări şi concilieri, tocmai pentru că nu au nimic de pierdut din asta… însă, aceste compromisuri constituie o mare primejdie pentru Bisericile Ortodoxe, care dau o importanţa vitală articolelor de credinţă în cauză. Pentru aceste Biserici, propunerile unor astfel de târguri şi compromisuri sunt echivalente cu atacul pe faţă (Dumitru Stăniloae, «Pentru un Ecumenism Ortodox», apărută în limba greaca. Editura Athos, Pireu, 1976, pag. 19, 20).

Totodată, confesiunile protestante care au ajuns pana la lepădarea dogmelor fundamentale de credinţă (istoricitatea învierii, Fecioria Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi altele) şi acceptarea unor moravuri antievanghlice (căsătoria homosexualilor ş.a.m.d) sunt puse pe acelaşi nivel cu Sfintele Biserici Ortodoxe locale în cadrul «Consiliului mondial al bisericilor». Teoria mistificării, «teologia morţii lui Dumnezeu», hirotonia femeilor în diferite trepte preoţeşti, săvârşirea căsătoriei homosexualilor fără îndoială ca nu constituie clemente ale identităţii noastre creştine. Protestantismul a sfârşit într-o profundă criză de credinţă. Frank Schaeffer, cunoscutul protestant american care, după o căutare asiduă de mai mulţi ani, a devenit ortodox, în cartea sa «Dancing Alone, The Qucst for Orthodox Faith in the Age of False Religion» («Dansând singur, Căutarea Credinţei Ortodoxe în epoca falsei religii» – «Regina orthodox Press», Salisbourg, USA.Vezi traducerea în limba greacă, Editura Macrygiannis, Kozani 2004), da multe date interesante care vădesc căderea protestantismului din adevărul Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Prelungirea şi consecinţa de neînlăturat a sincretismului intercreştin o constituie sincretismul interreligios, care recunoaşte posibilitatea mântuirii şi celor care aparţin religiilor monoteiste…

(N. n. – Ceea ce nu vor sau nu pot încă să înţeleagă toţi necredincioşii, neognosticii sau chiar rău credincioşii este faptul că mântuirea este sigură numai în sânul Bisericii Ortodoxe, cu condiţia trăirii învăţăturilor ei în duh şi adevăr, dar grav primejduită şi cu totul nesigură înafara ei, Dumnezeu mântuindu-i pe toţi cei care îi împlinesc poruncile cu duhul smerit şi inima înfrântă. Pe cine, când, unde şi cum mai vrea Dumnezeu să mântuiască reprezintă o simplă iscodire omenească necuviincioasă şi inutilă, căci răspunsul nu depinde de noi!).

Mai mult, sincretismul interreligios nu ezită să admită căi mântuitoare în toate religiile lumii. Din păcate, unii episcopi, clerici şi teologi ortodocşi au fost influenţaţi de acest mod de gândire sincretist. Prin părerile lor teologice, pe care de obicei conducătorii şi intelectualii pătrunşi de duhul lumesc le receptează şi le iau ca ortodoxe, fac în aşa fel încât această mentalitate să depăşească graniţele înguste ale propriilor lor concepţii şi să alcătuiască «o linie directoare» cu obiective şi tendinţe specifice…”

„Charta Ecumenica” – un crestinism falsificat

„În ceea ce priveşte felul în care mentalitatea ecumenistă crează modelul unei identităţi creştine de suprafaţă a Europei, sunt semnificative «angajamentele» luate de reprezentanţii bisericilor creştine care au semnat «Charta ecumenica» la 22 aprilie 2001 (Vezi periodicul «Apostolul Varnava», Levcosia – Cipru, nr. 10 din 2001, pag. 411-425, în legătură cu poziţia Părintelui stareţ Gheorghe Kapsanis în această problemă, în capitolul «Charta ecumenica judecata şi condamnată ortodox», din volumul «Scrieri athonite pe teme contemporane», traducere de ieromonah Agapie, editura «Sfântul Nectarie», Arad, 2003, pag. 55-60). Dar, această identitate «creştină» a Europei este foarte departe de adevărata identitate creştină a popoarelor europene.

Trebuie să subliniem faptul că Europa este nedreptăţită atunci când îi atribuim o identitate care nu este cu adevărat creştină, ci numai una de suprafaţă. Acest creştinism bolnăvicios şi «diluat» nu mai este creştinismul viu al primului mileniu. Un creştinism falsificat nu poate apăra Europa de intrarea în societăţile ei a concepţiilor şi etosurilor necreştine. Deja este cunoscut faptul că mulţi europeni au obosit de atâta raţionalism sec. Tânjesc după mistica pierdută şi de aceea îmbrăţişează mahomedanismul, budismul sau hinduismul, se predau ezoterismului sau caută experienţe metafizice în mişcările ncw-age-iste. Se menţionează că numai în Italia funcţionează înjur de 500 moschei, în timp ce în Franţa 5 % din populaţie este musulmană.”

(N. n. – Oare un astfel de viitor religios sincretist dorim să aducem credincioşilor ortodocşi, dacă se va comite greşeala gravă de a alege ca nou Patriarh, un sumbru veleitar ajuns arhiereu în numai doi ani şi jumătate de la tunderea în călugărie, în mod doar aparent surprinzător, dar într-un ritm halucinant, absolvent, printre altele, al institutului ecumenist de la Bossey şi fost director adjunct în această oficină masonică, intemperant, înflăcărat şi imprudent «reformist», ameninţând cu represalii pe oricine are o altă opinie, dar acuzat public de către fratele său biologic de comportament hapsân şi nemilos cu propria-i familie, precum şi că ar fi fost ofiţer de securitate sub acoperire? Poporul nostru, prost, dar nu lipsit de discernământ, jertfitor, dar nu orb, iertător, dar şi iubitor de dreptate, are câteva vorbe de duh în această privinţă: «Ori te porţi cum îţi e vorba, ori vorbeşti cum îţi e fapta!» şi «cum ţi-e faţa, aşa îţi este şi viaţa!». Oare nu putem să alegem un alt arhiereu mult mai vrednic, care să nu supună Biserica Ortodoxă unor blamări nesfârşite, dar nici să nu primejduiască sufletele celor care blamează?

Să privim cu atenţie şi compasiune creştină chipul întunecat, infatuat, crispat şi neliniştit al acestui arhiereu ambiţios, necruţător, răzbunător şi dornic de slavă deşartă, susţinut doar de către cei cu care se aseamănă, şi vom înţelege lesne de ce tot talpa şi prostimea ţării, cea care păstrează dintotdeauna o nebiruită evlavie pentru Biserica Ortodoxă, dimpreună cu toţi păstorii şi duhovnicii vrednici de acest nume, mai are o vorbă de duh: «Decât o pomană ţigănească, mai bine o scatoalcă boierească!», vrând să spună astfel că numai cei nobili cu adevărat sufleteşte, ştiu să iubească şi atunci când ajung puternici, fiindcă doar «cine iubeşte bine, pedepseşte bine!»).

«Ecumenismul reprezintă pan-erezia timpului nostru» (Părintele Dumitru Stăniloae)

Acest adevăr creştin ortodox mai mult decât evident ne-a determinat să publicăm şi să comentăm (cât se poate de critic, moral, responsabil, obiectiv, cuviincios, lucid şi limpezitor), în lumina Sfintelor Evanghelii şi a operei Părinţilor Bisericeşti, textul confuz, autoritar şi firav din punct de vedere dogmatic ortodox, dar şi cultural şi psihologic al asa-zisei «Charta ecumenica», alcătuire religioasă ecumenistă modernă, publicată ca «document» al celei de a doua «Adunări ecumenice europene» (abreviat «AEE2», ca o oarecare secvenţă genetică – Sic!), conţinând o serie de «recomandări», «linii directoare, reguli şi criterii», ce se vor în mod declarativ «fără un caracter doctrinar dogmatic şi juridic bisericesc», dar, de fapt, perseverează făţiş în impunerea treptată a unor îndemnuri si practici ecumeniste facile, străine şi chiar contrarii Sfintei Predanii, precum şi «Hotărârilor dogmatice ale celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice» (publicate, si mărturisite ca atare integral, într-o publicaţie de atitudine crestin-ortotodoxă în aprilie 2003), dar mai cu seamă sensului evanghelic corect, indivizibil, ireductibil şi nenegociabil al învăţăturii Domnului nostru lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Arhiereul Suprem al Bisericii dreptslăvitoare, slujitoare si luptătoare. «Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească», precum mărturisim sau ar trebui s-o facem cât mai mulţi, cu dragoste nefăţarnică, credinţă nebiruită şi nădejde învietoare la fiecare Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie.

Va fi imposibil celor care au iniţiat şi redactat «Charta ecumenica» să depăşească contrazicerea flagrantă dintre sensul veşnic viu şi învietor al învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos şi invitaţia «adaptată şi adoptată» a unei biete direcţii omeneşti de conduită religioasă («universală» în intenţia promotorilor săi!), care se foloseşte de citate din Sfânta Scriptură în scopul demersului ei, uitând că duhul insuflă viaţă textelor (insuflându-le şi un sens spiritual superior) şi nu textele dau viaţă duhului, căci la început a fost mintea şi nu cartea, după cuvântul Sfântului Antonie cel Mare adresat cărturarilor necredincioşi ai timpului său, valabil însă şi astăzi!

Şi mai limpede exprimat, de peste două milenii lumea creştină autentic dreptslăvitoare (alcătuită din mulţimile de credincioşi cu fapta, fii ai Bisericii sfmţitoare, slujitoare şi luptătoare, în duh şi adevăr!) ascultă numai glasul Păstorului cel Bun şi nu primeşte fără o cercetare duhovnicească minuţioasă, atentă şi repetată, «vocea» persuasivă şi conjucturală a unor simple învăţături omeneşti, fie ele şi aşezate într-o «Charta ecumenica», fiindcă Mântuitorul ne-a prevenit: «Luaţi seama ce duh purtaţi, căci neştiind rătăciţi Scripturile».

Rugăm, cu umilinţă sufletească neştiută, pe toţi Arhiereii, păstorii şi duhovnicii noştri ortodocşi, din ţară şi de peste hotare, să cerceteze temeinic în ce duh este scrisă această «Charta ecumenica» (dar şi pe toţi creştinii luminaţi, ca fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe şi naţionale), căci multe lucruri se arată a fi bune şi de folos la mijirea lor, dar puţine rămân până la sfârşit aşa. Nu putem trece, fără a ne primejdui grav sufletele, peste testamentele şi avertismentele pline de har şi duh proorocesc ale unor Sfinţi şi Cuvioşi Părinţi ai Bisericii dreptslăvitoare («Icoana din adânc», nr, 69, iulie 2003).

Un ultim îndemn la trezvie

„Nu se cade să urmăm predaniile oamenilor şi să călcăm porunca lui Dumnezeu. Şi iarăşi, nu se cuvine să punem voia noastră mai presus de voia lui Dumnezeu, ci la tot lucrul se cade să căutăm a face voia lui Dumnezeu. Iar dumnezeescul Gură de Aur zice: «Să stăm cu bărbăţie împotriva tuturor celor ce ne împiedică de la acest lucru. Ascultă ce zice Mântuitorul Hristos: Cel ce iubeşte pe tatăl lui sau pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, deoarece când săvârşim vreun lucru plăcut lui Dumnezeu, cel ce ne împiedică de la aceasta trebuie să-l socotim vrăjmaş şi potrivnic, chiar dacă ar fi tatăl nostru, chiar mama sau oricine altcineva» (Cuvântul 19).

Iar Sfântul Ignatie purtătorul de Dumnezeu zice: «Cel ce grăieşte înafara celor poruncite de Dumnezeu, chiar dacă este vrednic de încredere, chiar dacă posteşte, chiar dacă se nevoieşte, chiar dacă prooroceşte, chiar dacă şi minuni face, să-ţi fie ţie ca un lup îmbrăcat în piele de oaie care strică şi nimiceşte oile». Iar dumnezeescul Meletie Mărturisitorul zice: «Să nu ascultaţi nici de monahi, nici de preoţi când vă sfătuiesc cele rele. Dar, ce zic eu, monahi şi preoţi ? Nici episcopilor să nu vă supuneţi când vă sfătuiesc să faceţi, să ziceţi şi să cugetaţi cele ce nu sunt de folos sufletului vostru»”.

Suntem siguri că nici un om cu discernământul nevoalat nu s-ar lăsa operat decât de un chirurg cunoscut, calm, echilibrat, responsabil, competent şi cu experienţă, având un procentaj minim de eşecuri, refuzând politicos dar ferm pe un altul, necunoscut, non-conformist, veleitar, capricios, iresponsabil şi aiurit, care părăsind brusc, din trufie, slavă deşartă sau interese meschine, procedurile chirurgicale clasice consacrate, verificate şi îmbunătăţite treptat, operează cum îl taie capul sau cum îi dictează „AECD” („Asociaţia europeană a chirurgilor diletanţi” – Sic!), având o mortalitate intra şi postoperatorie de 75%! Cu cât mai mult ne putem noi primejdui sufletele şi soarta noastră în veşnicie, părăsind imprudent si trufaş Sfânta Predanie, singura cale sigură de mântuire, pentru a face noi experienţe pscudo-religioase, fie ele şi standardizate de „AEE2″ chiar şi semnate pripit şi imprudent de către unele înalte feţe bisericeşti de pe la noi, neatente la semnele timpului sau, şi mai rău, „înfrăţite” deja cu falsele călăuze spirituale şi obediente „pontifilor”ritualurilor oculte şi neoidolatre?

În genunchi, ca la Sfânta Taină a Spovedaniei, vă sărutăm dreapta cu fiască, smerită şi luminată ascultare, dar vă şi rugăm stăruitor, Prea Sfinţite Părinte, să luaţi o hotărâre întru totul ortodoxă, căci prin alegerea ce-o veţi face, în ziua de 12 septembrie 2007, nu veţi aşeza doar un Patriarh nou, numai pentru „vrednicia, slujirea şi reponsabi-litatea sa”, cum tot încerca să ne convingă, ca pe nişte copii neînţărcaţi duhovniceşte sau presupuşi naivi incurabili (deşi noi, credincioşii cu fapta, luăm demult şi bine „antinaivin“), un părinte consilier, cu o figură prea sumbră şi un expozeu cam savonarolic pentru a avea credibilitate, ci veţi şi angaja corabia sigur mântuitoare a Bisericii noastre Ortodoxe (plină ochi cu sufletele credincioşilor ei cu fapta, dar şi cu cele ale celor doar cu numele, novicilor, catehumenilor, şovăielnicilor, energumenilor şi chiar ale „fraţilor înşelători” strecurau printre noi), ori pe calea împărătească, sfântă şi îngustă a Sfinţilor Părinţilor noştri purtători de Dumnezeu, sub pavăza Sfintei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos, ori pe drumul larg, înşelător şi pierzător al „marelui arhitect al universului”, care „tatăl tuturor minciunilor” este şi cel ce poartă întreg iadul în el, vrând să-i piardă pe toţi deopotrivă, păstori şi păstoriţi, vlădici şi opinci, aleşi şi chemaţi, mândri smeriţi şi smeriţi mândri…

De aceea, mărturisim cu toata umilinţa lăuntrică, responsabilitatea creştin-ortodoxă şi nădejdea învietoare, pe care doar cu Mila lui Dumnezeu le-am primit, că manevrele de culise ultrarafinate, fâlfâirile indecente de «sorţuleţe», acţiunile partizane de «lobby» sau «loviturile de imagine» îndreptate concertat şi concentrat spre Dealul Patriarhiei nu vor conta, ci nădăjduim că vor decide postul, rugăciunea si privegherile de toată noaptea, într-o «prăpastie de smerenie», ale tuturor rugătorilor în duh şi adevăr din întreaga Biserică Ortodoxă, care vor chema Duhul Sfânt asupra lor, fapt cu totul minunat, dar şi înfricoşat, căci aceia care vor fi aflaţi nedemni pentru o asemenea sfântă invocare, s-ar putea de data aceasta să primească o lecţie cerească usturătoare, precum odinioară Datan, Core şi Aviron care, făcându-se singuri preoţi, au fost înghiţiţi de pământ!”

Ioan Gându

(membru onorific în Adunarea Eparhială a Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, redactor coordonator al publicaţiei de atitudine creştin-ortodoxă, teologic, cultură şi artă «Icoana din adânc», 1997 – 2004)

14 august 2007 – înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului, Sfântul Prooroc Miheia