DE LA INCEPUT

1-09-2017 Sublinieri

Dragostea in care cred (Marius Iordachioaia):

semn de Carte

”v-a chemat prin Evanghelia noastră, spre dobândirea slavei Domnului nostru IISUS HRISTOS.(II Tesaloniceni 2,14)

Mai sunt câteva minute și plec la serviciu….

Plec cu acest gând, pe care vi l-am citat mai sus: că oriunde aș merge azi, prin orice aș trece, oricâte necazuri și tentații aș întâlni, oricum se vor purta oamenii cu mine, scopul vieții mele, pe termen scurt și lung, rămâne dobândirea slavei Domnului Iisus Hristos.

Și nu să-mi fie bine, să am succes, să nu sufăr, să-mi meargă treburile ca pe roate, să fiu sănătos, să am dreptate, să fac bine, să răzbesc, etc.

Scopul acestei zile, ca al tuturor zilelor unui creștin, al fiecărei clipe și situație de viață, este dobândirea slavei Domnului Iisus Hristos. Nu uita minte, nu uita inimă!

Cred că dacă scopul acesta este viu în mintea și inima mea, dacă sunt gata să sacrific totul pentru el, Duhul Evangheliei devine cu adevărat prezent ca îndrumător puternic al tuturor facultăților noastre sufletești; și că toate întâmplările și evenimentele zilei vor lucra spre împlinirea lui.

Ispita fundamentală, manifestată în mii de moduri, va fi să accept înlocuirea acestui scop al vieții în inima mea și în mintea mea.

Când te îmbolnăvești sau dai de necaz, a te însănătoși și a ieși din necaz, devine mai important decât dobândirea slavei lui Dumnezeu, din care am căzut. Sub presiunea rezolvării unei situații de moment, acceptăm înlocuirea, temporară spunem noi, a Scopului; apoi, rezolvarea situației se face în așa fel încât să ne lepădăm. În fiecare zi totul se luptă cu mine ca să nu caut mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, adică slava Domnului Iisus, ca să primesc cele ale acestei vieți după rânduiala lui Dumnezeu… Lumea se luptă cu mine ca să pun pe primul plan cele ale lumii și să mă bucur de rezolvarea lor… Lumea acesta are chipul și asemănarea stăpânului ei, minte, înșală și ucide sufletele oamenilor…

Dar, să îndrăznim să cerem mereu biruința Domnului asupra lumii, în inimile, mințile și viețile noastre. Și la aceasta ajută în chip esențial a nu uita la ce am fost chemați de Dumnezeu, prin Evanghelie…

În acest sens vă urez tuturor, o zi bună!

***

O ZI BUNĂ

[…]

De când deschidem ochii în zorii zilei, de pretutindeni lumea dă năvală peste noi cu răutatea diavolului. De pretutindeni ne vin, lovindu-ne mintea ca o grindină neagră sau ca o bură deasă și cleioasă de petrol, veștile răutății: curvii, beții, crime, certuri, bârfe, ticăloșii și fărădelegi de tot felul, în mii de forme și variante, de la cele mai fine la cele mai grosolane, de la mișcarea inimii, la cea a popoarelor, alcătuind toate împreună ceea ce se numește ”viața lumii”.…. Informațiile trec prin noi ca niște muște care vin din iad și lasă microbii morții veșnice pe sufletul nostru: milioane și milioane de muște, roiuri fără sfârșit, cărând pe piciorușele lor, în doze foarte mici, dar adunate, nopți nesfârșite de catran sufletesc. Seara trupurile adorm de oboseala trudei; dar, sufletele gem sub povara întunecată a răutății acumulate, zac ca la o repetiție pentru moartea veșnică, îmbălsămate, până la sufocare, în răutate, vlăguite de neagra lor povară….

În liniștea cea mai adâncă a nopții poți auzi cum, în mormintele pământului, se descompun trupurile sufletelor strivite de răutate….

Omul nu este rău în sine, n-a produs el răul și nu-l iubește. Tot răul său e că acceptă să trăiască în lumea răului, credința lui că trebuie să trăiască și nu se poate altfel, în această lume a răului, în care viața omului înseamnă, inevitabil, a fi tot mai copleșit și distrus de rău….

Căci la baza vieții stă credința. La baza vieții în această lume, stă credința omului în această lume. Credința lui, că această lume este ACUM singura lume și că această viață este ACUM singura lui viață, e ușa prin care răul îi umple sufletul până îl ucide….

De aceea și izbăvirea omului, stă fundamental, în credința lui, ACUM – în permanent repetatul ACUM din care este făcut timpul – în Împărăția lui Dumnezeu, în lumea lui Hristos.

Omul care crede în Împărăție, când se trezește dimineața nu deschide televizorul sau internetul ca să afle știrile, noutățile acestei lumi. Ci se conectează la noutatea infinită a vieții dăruite în Hristos: cu primul gând și prima mișcare a inimii, prin rugăciune, se deschide lăuntric lumii lui Hristos: apoi deschide Evanghelia și citește cuvintele Lui, prin care Împărăția intră, prin duhul său deschis de rugăciune, în sufletul lui, adică în gândirea, simțirea și voința sa; și-apoi, toată ziua, facultățile sale sufletești se hrănesc cu dragostea și bunătatea lui Dumnezeu, care ne este dăruită prin marele lor preot, Iisus Hristos. Toată ziua creștinul se luptă să-și ridice duhul din apele lumii ca să respire dragostea lui Hristos, aerul Împărăția Lui; aer pe care, respirându-l, orice inimă devine un aerostat ce se înalță la Cer, trăgând după ea toată viața și făptura omului….

Creștinul adevărat trăiește încă de acum în Împărăția Cerurilor. Pentru că și cel mai începător creștin viu, trăiește luând cuvântul lui Hristos și-i dându-i trup îngeresc de rugăciune sau trup omenesc de faptă bună. Căci Hristos S-a întrupat ca să le arate oamenilor cum să trăiască o viață bună; adică o viață a cărei trăire vindecă sufletul, îl spală de rău și îl întărește în bine; o viață ce izbăvește și desăvârșește Creația a cărei desăvârșire s-a poticnit în om…. adică, în mine și în tine, cititorule…. Simți asta?

Dar de ce nu toți creștinii, ci foarte puțini din ei, nu trăiesc deja în Împărăție, nu trăiesc în lume fără a trăi viața lumii, mărturisind în acest chip, vizibil și pipăibil, realitatea vieții noi dăruită de Dumnezeu în Hristos?

Pentru că Împărăția încolțește în inima omului NUMAI prin cuvântul Împărăției, al Evangheliei Împărăției. Numai cei care ”au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor” (EVREI 6,5) din acest cuvânt bun, cunosc cu carnea propriei inimi, realitatea Împărăției lui Dumnezeu; numai cei care au luat cuvântul Evangheliei cu o inimă flămândă de bunătate, de pace și de iubire curată, cu o inimă însetată de izbăvirea din răutate, au primit în ei, sămânța din care crește Împărăția Cerurilor…. Împărăție care, după ce umple inima omului, se revarsă în lume, dând celor din jur posibilitatea să guste din ea….

Totul s-a făcut prin cuvânt! Așa cum Cerurile și Pământul și tot ce este în ele s-au făcut prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa și ”lumea păcatului, a răutății” s-a făcut prin cuvântul Șarpelui, al diavolului! De aceea, în orice lume – fie cea a lui Dumnezeu, fie cea a Satanei – se intră prin credința în cuvântul prin care a fost făcută acea lume!!!

De aceea nu pot intra și trăi, ZILNIC, în Împărăția lui Hristos, decât cei care au primit, prin credință, cuvântul lui Hristos în inimile lor! Și cel care a primit o dată acest cuvânt în inima lui, acela însetează și flămânzește permanent de cuvintele lui Hristos, pentru că sufletul lui nu mai poate respira fără Duhul lor și nu poate trăi, fără puterea din ele! Deci, unde nu există această sete și foame de cuvântul Evangheliei, nu există credință în Hristos, oricare ar fi faptele evlaviei prin care ar vrea cineva să contrazică acest crud și tragic adevăr!

De când se trezește dimineața, și până la culcare, creștinul viu umblă prin lume pe cărarea Împărăției: un mers alcătuit din alternarea permanentă a pasului pocăinței, cu pasul credinței: căci așa bate și inima creștinului: POCĂNȚĂ/CREDINȚĂ, POCĂINȚĂ/CREDINȚĂ, POCĂINȚĂ/CREDINȚĂ….

Căci POCĂINȚA se naște din CREDINȚĂ și CREDINȚA crește prin POCĂINȚĂ…

Drum bun, frați și surori, în această nouă zi, pe calea Împărăției, în lumea iubirii lui Hristos!

Și nu uitați să mă trageți, cu inimile voastre tot mai puternice în dragoste, și pe mine după voi.
Căci, de ce credeați că am scris aceste rânduri?
Din interes, bineînțeles.

P.S. Și un cuvânt de la un sfânt, pentru un bun început de zi:

Este mai bine să depindem de Dumnezeu decât să depindem de noi înșine, deoarece a depinde de Dumnezeu înseamnă să depindem de bunătatea cea fără de sfârșit, de iubirea și de armonia desăvârșită, de inima părintească, de dreptate și de lumină, de statornicie și de veșnicie. A depinde de noi înșine înseamnă a depinde de neștiință și de răutate, de ură și de tristețe, de mândrie, de nestatornicie și de întuneric. (SF. NICOLAE VELIMIROVICI)

Va mai recomandam:


Categorii

Crestinul in lume, Inceputul anului bisericesc, Marius Iordachioaia, Meditatii duhovnicesti

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “DE LA INCEPUT

  1. Pingback: “STRIGĂTUL este ultima încercare a cuiva de a se face auzit; după el urmează doar tăcerea cu care vorbește, calm și politicos, moartea veșnică….”. STRIGĂTUL “NEBUN” AL SĂRACULUI vs. “PECETELUIREA” ÎN D
  2. Pingback: “Școala din Familie. Bucuria jertfirii”: OCTAVIA MIHOC – ICOANA UNEI FEMEI DUHOVNICEȘTI PILDUITOARE, MAMĂ A 13 COPII: “Copiii trebuie să ştie că nu li se cuvine totul şi că noi trebuie să avem o rezervă de dragoste, mai a
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate