SUS SA AVEM INIMILE! Ce sunt ingerii?

8-11-2013 Sublinieri

synaxis

Vedeti si:

***

45945

“Multe frumuseti minunate a raspandit inaintea ochilor nostri darnica dreapta a Celui Preainalt. Campii, lunci, lanuri aurii, impodobite cu flori ca niste pietre scumpe, imbracate cum nu s-a imbra­cat nici Solomon in toata slava lui, codrii desi cu tri­lurile necurmate ale inaripatelor, muntii salbatici cu trecatori si stanci ce par a fi incremenit intr-o ingandurare mareata, marea cea mare, albastra, cu valuri ce fierb si spumega, paraul lin ce susu­ra pasnic si gingas undeva, intr-o vale verde, can­tarea rasunatoare a ciocarliei ce se inalta in zbor, cerul cu miile de ochi ai stelelor, fiece fir de iar­ba al campului, fiece astru de pe cer: toata zidirea este plina de asemenea frumuseti negraite incat, cu adevarat, dupa cum spune unul dintre invata­torii Bisericii, mintea n-ar putea indura, inima n-ar putea incapea daca ne-am naste maturi si consti­enti si am vedea deodata toate aceste frumuseti. In aceasta lumina devine limpede si imnul extaziat pe care Imparatul-Psalmist l-a scris in cinstea Facatorului acestei splendori:

Cat s-au marit lucru­rile Tale, Doamne! Toate cu intelepciune le-ai facut. Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este numele Tau in tot pamantul! Ca s-a inaltat slava Ta mai presus de ceruri (Ps. 103,25; 8,1).

Dar… ce sunt toate aceste frumuseti vazute fata de cele nevazute! Ce sunt aceste frumuseti vazute, daca nu o rasfrangere, daca nu o umbra a celor nevazute cu ochii trupului? Dincolo de acest cer instelat pe care il vedem noi exista, iubitii mei, un alt cer – cerul cerurilor, unde a fost rapit candva marele Apostol al neamuri­lor, unde el a auzit si a vazut ceea ce ochiul n-a vazut, si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-a suit. Şi acest cer e presarat cu stele, insa cu nis­te stele cum noi nici nu putem sa ne inchipuim acum, cu stele ce nu cad niciodata, ce stralucesc pururea, stele de dimineata, potrivit Scripturii, care zice ca temeliile pamantului au fost intarite si piatra lui cea din capul unghiului a fost pusa atunci cand stelele diminetii cantau laolalta (v. Iov 38, 6-7). Aceste stele de dimineata sunt inge­rii Domnului.

Iubitilor! Ştiti voi, simtiti voi toata nemargini­rea milei lui Dumnezeu in faptul ca noua, fiilor taranei, ni s-a deschis cerul, noua, celor intune­cati de pacat, ni se daruiesc prin Tainele Bisericii Ortodoxe ochi duhovnicesti luminati, cu care ii putem vedea pe locuitorii cerului, pe ingerii lui Dumnezeu? De acum, ni s-a fagaduit, veti vedea cerul deschizandu-se si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se peste Fiul Omului (In 1, 51).

“Cerul”, striga cu acest prilej un propovaduitor, „fericita locuinta a duhurilor nevazute si vesnica noastra locuinta din viitor, era foarte putin cunoscut inainte vreme. Cat de chinuitoa­re, cat de ucigatoare era pentru noi aceasta nesti­inta! In clipele de necaz, in ceasurile de tangu­ire, unde puteam sa zburam cu sufletul? In cli­pele de moarte, in ceasurile de despartire, unde puteam gasi mangaiere? Şi ce viata ar fi fost cea care trebuia sa se incheie fara putinta de intoar­cere? Mai bine ar fi fost sa nu traim deloc. Şi ce bucurii ar fi fost cele care trebuiau sa piara pen­tru totdeauna? Mai bine ar fi fost sa nu ne bucu­ram deloc. Acum, odata cu venirea pe pamant a Mantuitorului Hristos, aceste ganduri nu pot si nu trebuie sa ne tulbure. Acum avem cerul – taramul bucuriei si mangaierii, unde zburam atat de des, lasand desertaciunile lumii pentru a ne odihni sufletul, pentru a ne impaca inima; acum avem viata vesnica, unde vom trai candva o viata noua, nedespartita de toate cele ce sunt atat de scumpe si de dragi inimii noastre.”[1]

Sus sa avem inimile!

Dar… cum sa se inalte acolo omul cazut, de vreme ce pacatul il trage mereu in jos?

„Avandu-mi eu trupul mama, iar tina tata si tarana stramos, prin inrudirea cu acestea, la pamant neincetat caut; ci da-mi, ajutatorul meu, ca fara fri­ca sa ma uit vreodata si in sus la frumusetea cerului” (Canonul Ingerului Pazitor, cantarea a 7-a).

99432Sa ne ridicam la aceasta cale cereasca nu prin puterile noastre, ci luand ca aripi cuvintele lui Dumnezeu, scrierile si marturiile Parintilor si invatatorilor de Dumnezeu inteleptiti ai Biseri­cii, sa le desfasuram in toata largimea si puterea lor, si fara indoiala ca aceste aripi vor ridica sus duhul nostru, care se clatina si cade mereu in jos. Sus – la ingeri – sa avem inimile!

Ingerii… Ce sa fie acestia? Ce fel de fiinte? Oare sunt multi la numar? Ce fac, cum traiesc ei in cer? Vin vreodata pe pamant, la noi?

Ce sunt ingerii? La toate popoarele, in toate timpurile, odata cu ideea innascuta de Dumne­zeu a trait intotdeauna ideea de lume ingereas­ca, insotita de anumite conceptii despre aceasta. Şi noi, desi n-am vazut cu ochii trupesti ingeri, putem sa le schitam chipul, putem sa spunem ce fel de fiinte sunt: in sufletul nostru este adanc inradacinat gandul la ei, in gand fiecare si-i inchi­puie intr-un fel.

„Inger”… Cand rostim acest cuvant, sau il auzim rostit de gurile altora, sau cand ne gandim la ingeri, de fiecare data acest nume starneste in noi gandul la ceva neobisnuit de luminos, curat, desavarsit, sfant, minunat de gingas, la ceva spre care sufletul nazuieste fara sa vrea, ceva ce el iubeste, ceva in fata caruia se inchina. Şi tot ce vedem sfant, luminos, curat, preafrumos si desa­varsit pe acest pamant suntem inclinati sa numim „ingeresc”. De pilda, vedem niste copii dragalasi, suntem incantati de privirea lor increzatoare, de zambetul lor naiv, si spunem: „ca niste ingeri”, „ochi ingeresti”, „zambet ingeresc“. Auzim o can­tare armonioasa, miscatoare, voci delicate, ascul­tam cu luare-aminte toate modulatiile si trilurile lor, ba triste si ingandurate, ba marete si triumfa­le, si zicem: „Canta ca ingerii in cer.” Suntem la o familie care traieste in buna intelegere, in dra­goste, in rugaciune, unde toti poarta pecetea linis­tii si blandetii unei paci neobisnuite, unde sufle­tul se odihneste fara sa vrea, si zicem: „Traiesc ca ingerii.” Ne uimeste ochii o frumusete neobisnu­ita, iarasi zicem: „Frumusete ingereasca.” Şi daca vom fi rugati, daca vom fi insarcinati sa desenam un inger si daca ne pricepem sa desenam, cum il vom desena? Neaparat ca pe un tanar preafru­mos, in 298964_388590174568049_1343754253_n1-620x350haine albe ca zapada, cu fata luminoasa si limpede, cu privire curata, cu aripi albe – pe scurt, ne vom stradui sa zugravim ceva atragator, delicat, strain de cele pamantesti si de orice pati­ma grosolana a simturilor; si cu cat vom reda mai bine caracterul acesta nepamantesc, eteric, usor, duhovnicesc, netrupesc, ceresc, cu atat va fi mai desavarsit desenul, cu atat va atrage mai mult pri­virile, cu atat le va aminti mai limpede privitori­lor de un locuitor al cerului. Asadar, iata ce sunt ingerii, iata ce ne vorbeste despre asta, in primul rand, simtul nostru launtric, sensibilitatea noastra duhovniceasca, experienta noastra launtrica!

Cu numele de inger asociem tot ce este mai scump, sfant, atragator, curat, desavarsit, prea-frumos si nepamantesc. Ingerul se infatiseaza privirii noastre launtrice ca o fiinta care nu e din aceasta lume, ca o fiinta duhovniceasca, libera de orice grosolanie si senzualitate – pe scurt, ca o fiinta cereasca. Şi ceea ce simtul nostru launtric ne spune despre ingeri poate nu prea limpede, poate tulbure, cuvantul lui Dumnezeu ne desco­pera cu o deosebita limpezime si evidenta.

Cuvantul lui Dumnezeu este veste din cer si despre cele ceresti.

Cu cat il citim mai des si mai in adancime, cu atat se apropie de noi si lumea cereasca, inge­reasca, si cu atat mai palpabil incepem sa o sim­tim cu inima noastra, cu atat mai deslusit ajung la auzul nostru launtric cantarile ei de biruinta.

In apa curata se rasfrang soarele si cerul instelat: in cuvantul lui Dumnezeu – acest izvor al apei vietii – se rasfrange cerul duhovnicesc: lumea ingereasca; in cuvantul lui Dumnezeu ii vedem pe ingeri ca si cum ar sta inaintea noastra.

Din firea lor, ne invata cuvantul lui Dumnezeu, ingerii sunt duhuri.129

Ingerii, oare, nu sunt toti duhuri slujitoare, trimise ca sa slujeasca pentru cei ce vor fi mostenitorii mantuirii? (Evr. 1,14).

Doresti sa stii”, zice Fericitul Augustin, numele firii ingeresti? Numele ei este cel de duh. Vrei sa stii rostul ei? Este cel de inger. Prin firea sa este duh, iar prin lucrarea sa – inger[2].”

Ingerii sunt insa duhuri care nu sunt legate, ca duhul nostru, de trup, care se lupta impotriva duhului, care il robeste cu legea pacatului, care il stramtoreaza si-i curma zborul catre cer, care il trage tot timpul catre pamant. Ingerii sunt liberi de orice materialitate grosolana si sunt straini de legile acesteia. Nu ii roade foamea, nu ii chinuie setea. Ca atare, le este necunoscuta si toata osteneala noastra staruitoare de dobandire a painii de zi cu zi.

Blestemat va fi pamantul pentru tine… spini si palamida iti va rodi el… intru sudoarea fetei tale vei manca painea ta (Fac. 3, 17-19).

Aceasta osan­da groaznica a dreptei judecati dumnezeiesti a fost rostita numai asupra omului cazut, pe cand ingerii au ramas credinciosi pana la capat Faca­torului lor. Spini si palamida nu cresc in cer, sudoarea nu acopera fata ingerilor. Acestia nu seamana, nu secera, nu aduna in hambare, nu ii usuca grija zilei de maine; lupta noastra pen­tru paine, pentru existenta, certurile, dezbina­rile, razboaiele, mania, ura, invidia care au loc intre noi din aceasta pricina sunt necunoscute duhurilor netrupesti. Ce-i drept, ele simt foa­me si sete, insa nu foamea noastra dureroasa, nu setea noastra chinuitoare. Foamea lor este nevoia neincetata de a se satura cu dulceata contemplarii frumusetii dumnezeiesti, dulcea­ta cunoasterii intelepciunii vesnice, saturarii cu singura Paine Vie.

DIVINE_LITURGY_DETAIL_05-web„Paine sfanta”, zice Sfantul Ambrozie al Mediolanului,

„Paine sfanta, Paine vie, Paine preadulce, Paine dorita, Paine preacurata, prea-plina de toata dulceata si de toata buna mireas­ma! Cu Tine se hranesc din belsug ingerii in ceruri; sa se sature cu Tine, pe cat ii sta in putin­ta, si omul cel pribeag pe acest pamant![3]

„Se hranesc din belsug ingerii in ceruri”, si tot vor, iar si iar, sa se sature cu dulceata contem­plarii Dumnezeirii. Ce foame inalta, cu adeva­rat cereasca, preafericita! Cuprinsi sunt ingerii si de sete, insa de o sete tot cereasca si fericita – de setea impartasirii tot mai stranse cu Dumnezeu, patrunderii de Dumnezeire, luminarii de catre Ea. Setea lor este nazuinta neincetata spre Dum­nezeu. O mica analogie pamanteasca gasim: vul­turul, intinzandu-si aripile puternice, se inalta si zboara ridicandu-se tot mai sus, in adancul ceru­lui, insa oricat s-ar inalta, tot trebuie sa se coboare pana la urma. Şi mintea noastra, in minutele de maxima incordare duhovniceasca, de inspiratie, de rugaciune, rupand legaturile trupului se inalta ca un vultur spre ceruri, Il contempla pe Dumnezeu, se patrunde de El – dar, din paca­te, si ea, fiind nestatornica, din inaltimile ceresti cade iarasi jos, se sparge in multimea ganduri­lor desarte, se raspandeste. Cu ingerii insa nu se intampla asta: mintea lor tinde fara incetare, fara abatere, catre Dumnezeu, nu se abate de la El nici macar o clipa, nu stie ce inseamna intoarcerea inapoi.

„Cu minte statornica, manati de dorinta neabatuta” contempla Dumnezeirea. Asa canta despre ei Biserica. „De dragostea dumnezeiasca se inflacareaza” ingerii (Octoih, gl. 1). Inflacarati de aceasta dragoste, aprinsi de lumina Dumnezeirii, de aceasta sete dumnezeiasca, inge­rii devin ei insisi „carbune purtator de Dumnezeu” (Octoih, gl. 2).

„Cu impartasirea dumneze­iescului foc ca vapaia se face.” „In vapaie de foc Stau inaintea Ta heruvimii si serafimii, Doamne(Octoih, gl. 4).

Ce sete cu adevarat dumnezeiasca, preadulce! Astfel, in necurmata contemplare a Dumne­zeirii, in necurmata nazuinta si inaltare catre Ea, in lauda ce niciodata nu amuteste a nemasuratei Sale slave si maretii traiesc ingerii in cer.

In calea necurmatei lor nazuinte si inaltari catre Dumnezeu ei nu stiu de nici un fel de pie­dici, nu stiu de piedica cea mai grea in aceasta cale: pacatul, care cu lanturile sale leaga mereu aripile duhului nostru, ii stramtoreaza zborul catre cer, catre Dumnezeu. Ingerii nu mai pot sa pacatuiasca. Dupa invatatura Fericitului Augustin, la inceput ei au fost ziditi de Dumnezeu cu putinta de a pacatui; dupa aceea, exersandu-si neabatut vointa in bine si intarindu-se in ascul­tarea de Dumnezeu, prin puterea harului dum­nezeiesc, s-au desavarsit pana intr-atat, incat au ajuns la starea in care nu mai pot sa pacatuiasca.

In aceasta preafericita si sfanta stare ingerii petrec pana acum in cer.

AGGELOICa duhuri netrupesti, au alt raport cu spatiul si cu timpul decat noi; nu le fac trebuinta mij­loacele noastre de deplasare, care sunt legate de atatea eforturi si greutati. Ingerii sunt repede zburatori, repede miscatori: ingerul este acum intr-un loc, peste o clipa in altul; pentru ei nu exista nici ziduri, nici usi, nici lacate.

„Ei”, inva­ta Sfantul Grigorie Teologul, umbla fara impiedicare in jurul Tronului celui mare, fiindca sunt minti repede miscatoare, flacara si duhuri dum­nezeiesti, care se muta grabnic prin vazduh dintr-un loc in altul.”

Ei trec si prin usile incuiate, si vad prin ziduri, si nici o fortareata, oricat de inalta si de inexpugnabila ar fi ea, nu e in stare sa le opreasca zborul. Ingerii zboara fara impiedi­care cu aripile lor repezi: in fata repeziciunii duhului lor (Istoria omorarii balaurului si a sfaramarii lui Bel 43) se destrama, ca fumul, orice spatiu.

Ingerii ii pot misca la fel de usor si pe oameni: daca se apropie de unul dintre ei si-l iau pe aripi­le lor, pentru acela inceteaza sa mai existe spatiul asa cum il cunostea; acoperit de aripile ingeresti, el strabate cele mai mari distante intr-o clipita. Asa se povesteste in cartea Faptelor Apostolilor despre Sfantul Apostol Filip:

Şi un inger al Dom­nului a grait catre Filip, zicand: „Ridica-te si mergi spre miazazi, pe calea care coboara de la Ierusalim la Gaza”… El, ridicandu-se, a mers.

Pe drum a intal­nit un barbat etiopian, eunuc, dregator al Candachiei, imparateasa Etiopiei; a intrat in vorba cu el, l-a adus la Hristos si l-a botezat.

Şi iata, cand au iesit din apa, Duhul Domnului a rapit pe Filip, si famenul nu l-a mai vazut… Iar Filip s-a aflat indata in Azot (Fapte 8, 27-40).

Un lucru si mai minunat este povestit in Cuvantul lui Dumnezeu despre Prorocii Daniel si Avacum. Prorocul Daniel se afla in robia babi­lonica; in urma rautatii si uneltirilor paganilor babilonieni, a fost aruncat de imparat in groa­pa cu lei. Şase zile s-a chinuit fara mancare aco­lo; leii nu s-au atins de drept, insa foamea il chi­nuia. Pe atunci traia in Iudeea Prorocul Avacum, care, facand o fiertura si faramand in oala, s-a dus la camp ca sa-i hraneasca pe seceratori, insa ingerul Domnului i-a grait:

„Du pranzul care-l ai, in Babilon, lui Daniel, in groapa leilor”. Şi a zis Ava­cum: „Doamne! Babilonul nu l-am vazut si groapa n-o stiu unde este!” Şi l-a luat ingerul Domnului de crestet si, tinandu-l de parul capului sau, l-a pus in Babilon deasupra gropii, intru repeziciunea duhului sau. Şi a strigat Avacum zicand: „Daniele! Daniele! Ia mancarea pe care ti-a trimis-o tie Dumnezeu.” Şi a zis Daniel: O, Ţi-ai adus aminte de mine, Dumne­zeule, si n-ai parasit pe cei care Te cauta si Te iubesc pe Tine!” Şi s-a sculat Daniel si a mancat; iar inge­rul Domnului indata a dus pe Avacum la locul sau (Istoria omorarii balaurului si a sfaramarii lui Bel 40-46).

Minunat, uimitor este lucrul acesta, prieteni!

Pentru noi, care suntem legati de trup, este ciudat; pentru noi, care suntem inlantuiti de spa­tiu din toate partile, este cu neputinta de inte­les cum se poate una ca asta: sa te afli acum aici, iar intr-o secunda sa strabati sute, mii, zeci de mii, milioane de kilometri si sa ajungi imediat intr-un alt loc, intr-o alta tara, sa auzi o limba straina, sa vezi alte peisaje, un alt relief. Este ciu­dat, insa nu pana intr-atat incat aceasta repezi­ciune a miscarii sa nu poata incapea nicidecum in mintea noastra; este de neinteles, insa nu pana intr-atat incat aceasta repeziciune a miscarii sa fie in directa contradictie cu mintea noastra. Omul, care, dupa Cuvantul lui Dumnezeu, a fost cu putin micsorat fata de ingeri, poarta in sine putinta de a se misca cu repeziciunea ingerilor. Chiar asa: nu este repede miscator duhul nostru, nu este repede zburator gandul nostru? Pentru gandul nostru, pentru duhul nostru nu exista, la fel ca pentru ingeri, nici un fel de piedici si ingradiri. Intr-o clipita putem strabate cu gandul cele mai mari distante, intr-o clipita putem merge cu duhul in diferite locuri. Iar aceasta nazuinta, care devine acum tot mai puternica, de a birui, de a cuceri spatiul, de a-l strabate cu tot felul de masini repezi, aceasta sete tot mai mare a omu­lui de a se rupe de pamant si a pleca pe noile corabii ale vazduhului, ca pe niste aripi, departe-departe, in adancul cerului albastru, nu vor­besc, oare, tocmai despre faptul ca omul a fost „cu putin micsorat” fata de ingeri, ca duhul lui este repede miscator, ca gandul lui este repede zburator, ca in ce priveste duhul si gandul sau omul este ca ingerul si nu e legat de spatiu?

Insa, vai, pacatul care traieste in noi isi pune pecetea grea si pe aceasta nazuinta a omului de a zbura repede ca un inger! Zborul de o repeziciune ingereasca al gandului nostru este otravit de pacat cu otrava sa ucigatoare si pierzatoare: omul strabate cu iuteala fulgerului mari depar­tari, trece marea ca sa aduca distrugere cat mai grabnic; se inalta ca o pasare, si de la aceasta inaltime arunca bombe nimicitoare.

215939-normal_25 Scumpii mei frati! Sa ne rugam ca iutele zbor ingeresc, care se afla si in duhul nostru, in gan­dul nostru, sa strabata tot mai adanc si sa destrame spatiul pacatului care ne inconjoara; sa muncim pentru a ne imbunatati pe noi insine, pentru ca duhul nostru repede miscator sa se inalte in zbor catre Dumnezeu, sa se ridice cat mai des la lumea de sus, la lumea ingerilor!

Dupa cum am vazut, ingerii, fiind duhuri netrupesti, nu sunt impiedicati ca noi de spatiu. Ei au si alt raport cu timpul. In cer nu exista nici ieri, nici azi, nici maine – mai bine zis, acolo este doar astazi, pururea fiintare; ingerii nu stiu nici de zilele, nici de noptile, nici de minutele, nici de orele noastre; in imparatia lor nu este iarna, nici primavara, nici vara, nici toamna – sau, mai bine zis, acolo este doar primavara luminoasa si vese­la; intre ingeri este intotdeauna Paste, sarbatoare neincetata, veselie vesnica. Dupa cuvantul Man­tuitorului, ingerii nu mai pot sa moara (v. Lc. 20, 36). Mormantul deschis si intunecat, lespezile de mormant nu tulbura privirile ingeresti, cantarile triste de inmormantare nu le tulbura auzul; cel din urma ramas-bun de la cel mort le e necunos­cut; amaraciunea despartirii nu le roade inima, moartea nu schimonoseste cu suflarea sa strica­toare frumusetea ingerilor.

Viata, prieteni, doar viata se afla in cer, via­ta vesnica, fericita, impreuna cu Dumnezeu si in Dumnezeu – in El este viata (v. In 1,4). Ati vazut marea? Atat de larga, pare fara sfarsit… gandul se pierde in necuprinsul ei ca un firicel de praf, ca un firicel de nisip. Asa este si viata ingereas­ca: nemarginita, fara sfarsit si fara masura. Noi pe zi ce trece slabim, imbatranim, ne vestejim, pe cand ingerii cu fiecare apropiere de Dumnezeu intineresc tot mai mult, suie din putere in putere, din desavarsire in desavarsire.

O, ingeri ai lui Dumnezeu, ce liniste harica, ce dulceata aduce in suflet contemplarea vietii voas­tre fericite! Trimiteti, din inaltimile de sus, in ini­mile noastre macar o picatura a vietii acesteia!

Iar inima noastra, dragi frati, este intocmita in asa fel incat poate sa recepteze, sa simta, sa pre­guste incachurch-baptistry-of-san-giovanni_florence_13c de pe pamant viata ingereasca. Ştiti ca ingerii nu sunt afectati de timp si de tot ce este legat de timp – ofilire, imbatranire, moarte – tocmai fiindca traiesc in Dumnezeu. Şi omul, cand traieste in Dumnezeu, intrand prin rugaciune in impartasire cat se poate de stransa cu El, inceteaza sa mai tina seama de timp, adeseori ii trece hotarul si se apropie de pragul vesniciei. Vremea devine pentru el nebagata de seama. Trec mul­te ore, dar lui i se pare ca de-abia au trecut cate­va minute, asa de dulce e sa vorbesti cu Dumnezeu! „Dumnezeu”, zice Sfantul Ioan Damaschin, „cuprinde in Sine Insusi fiintarea deplina, ca pe o mare nemarginita si nesfarsita” – si pen­tru cel care intra in aceasta mare, care se cufunda in necercetatele ei adancuri, pier minutele, orele, piere cu totul timpul si ramane doar vesnicia, iar in vesnicie Vesnicul Dumnezeu.

Nu departe de vestita Lavra a Sfantului Serghie din Radonej se afla schitul Ghetsimani. In acest schit s-a nevoit in zavorare staretul Alexandru († 9 februarie 1878), lucrator neobosit al rugaciunii mintii si inimii. Despre acest staret, fostul lui ucenic, acum igumen venerabil, ajuns la randul sau staret intelept si indrumator iscusit in viata duhovniceasca, istoriseste:

„Uneori, ducandu-ma la Miezonoptica, tre­ceam pe la staret, pe la parintele Alexandru; sedea in fata mea pe scaun. Plecam de acolo la Miezonoptica, iar dupa sfarsitul slujbei treceam din nou pe la staret, iar staretul tot acolo sedea, rugandu-se. Auzind zgomot, ridica fruntea si, vazandu-ma, intreba cu mirare: «Ce, s-a si termi­nat Miezonoptica? Mi se parea ca de-abia m-am asezat, dar uite ca au trecut deja patru ore; cand fac Rugaciunea lui Iisus nu mai vad cum trece timpul; trece atat de repede, parca ar zbura.»”

Daca aici, pe pamant, in imparatia mortii si a timpului, omul, stand de vorba cu Dumnezeu, uita cu desavarsire de timp, iese din valtoarea acestuia, va dati seama, iubitii mei, de ce in cer, in impara­tia vietii vesnice, nu poate nicidecum sa fie timp? Acolo, ingerii au in gand si in inima un singur lucru: pe Vesnicul Dumnezeu.

Iar „vesnicia”, filosofeaza Sfantul Grigorie Teologul, „este un continuum care se intinde deopotriva cu cel vesnic, nu se imparte in parti, nu se masoara prin vreo mis­care, nici prin crugul soarelui… vesnicia nu este timp, nici parte a timpului; ea e nemasurata.”

O porunca nemasurata, nesfarsita, ne-a fost data si noua, prieteni: Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este (Mt. 5,48).

Sprijiniti de dreapta lui Dumnezeu, porniti cu tarie, neabatut, pe aceasta cale a cresterii duhov­nicesti si desavarsirii in Hristos Iisus, si va veti asemana ingerilor: cu tot sufletul veti simti cum inaintea voastra incep sa piara timpul, zilele, saptamanile, lunile, anii, si sub ochii vostri, ca inaintea ingerilor, se va desfasura in toata maretia si necuprinderea sa vesnicia…

03096Îngerii sunt multi? Pot fi numarati? Nu. Nemasurata e fericirea ingerilor, nemasurat e si numa­rul lor. Ei inconjoara Tronul lui Dumnezeu cu miile de mii si cu miriadele de miriade.

Am pri­vit, povesteste Prorocul Daniel, pana cand au fost asezate scaune, si S-a asezat Cel vechi de zile… Un rau de foc se varsa si iesea din El; mii de mii Ii slujeau si miriade de miriade stateau inaintea Lui (Dan. 7, 9-10).

Iar pastorii din Bethleem au vazut in sfan­ta noapte a Nasterii Domnului multime de oaste cereasca, ce canta: Slava intru cei de sus lui Dum­nezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire (Lc. 1, 14). Atunci cand Domnul Iisus Hristos a fost prins in Gradina Ghetsimani si Apostolul Petru, in apararea Invatatorului sau, a tras sabia, lovindu-l pe slujitorul arhiereului, Domnul i-a zis: Intoarce sabia la locul ei… Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? (Mt. 26, 52).

Legiuni de ingeri… multime de oaste… Mii de mii si miriade de miriade… Vedeti cum ii numa­ra pe ingeri cuvantul lui Dumnezeu? Prin toate acestea el vrea sa ne spuna: lumea ingereasca e necuprinsa. Iata de ce in cuvantul lui Dumne­zeu ingerii sunt comparati cu stelele (v. Iov 38, 7). Poti sa admiri stelele, poti, uitandu-te la ele, sa dai slava Facatorului, insa nu le poti numara. Asa e si cu ingerii: te poti ruga lor, ii poti canta, insa nu poti sa spui cati sunt. La Sfantul Chirii al Ierusalimului gasim niste ganduri remarcabile despre necuprinderea lumii ingeresti.

Inchipuie-ti”, spune el, „cat de numeros e poporul impa­ratiei romane; inchipuie-ti cat de numerosi sunt barbarii, cei care sunt acum si cei care au pierit in ultima suta de ani; inchipuie-ti cati oameni au fost ingropati in ultima mie de ani; inchipuie-ti toti oamenii, incepand de la Adam si pana in ziua de astazi: mare este multimea lor, dar este totusi mica fata de cea a ingerilor, care este mai numeroasa. Ei sunt nouazeci si noua de oi, iar neamul omenesc este doar o oaie; dupa largimea locului trebuie judecat si cu privire la multimea locuitorilor.

Pamantul locuit de noi este ca un punct ce se afla in mijlocul cerului. Ca atare, locuitorii ceru­lui, care il inconjoara, sunt cu atat mai multi cu cat este mai mare intinderea lui decat a paman­tului, iar in cerurile cerurilor se afla intr-un numar necuprins de mintea noastra; mii de mii ii slujeau si miriade de miriade stateau inaintea Lui (Dan. 7, 10) – nu fiindca acesta ar fi fost numa­rul ingerilor, ci fiindca prorocul nu se pricepea sa numeasca un numar mai mare.”

Asa de mare, de necuprinsa, este lumea ingerilor! Şi ce ordine, ce armonie minunata domnesc in lumeaMDInMijloculCetelorIngerestiHurezi1 inge­reasca, cu toata necuprinderea ei! Auzind de dragostea dintre ingeri, sa nu cautati in mijlocul lor egalitatea sau libertatea neinfranata care sunt propovaduite adeseori la noi ca ideal, ca pisc al desavarsirii. Nu, la ei nu veti gasi asa ceva.

„Şi acolo”, observa un ierarh, „unii sunt capetenii si intai-statatori, iar altii se supun si urmeaza aces­tora. Egalitate deplina se afla numai intre Persoanele Sfintei Treimi: Dumnezeu-Tatal, Dumnezeu-Fiul si Dumnezeu-Sfantul Duh.”

„Dar de ce”, vor spune unii, „exista deose­bire de treapta chiar si intre locuitorii cerului? Oare in cer nu se poate fara ranguri si trepte? Şi aceste ranguri si trepte nu introduc oare in via­ta ingerilor o anumita dezbinare, o anumita dizarmonie? Şi oare este cu putinta deplina fericire arunci cand ea nu este distribuita in mod egal? Daca in ceruri unii «sunt capetenii si intai-stata­tori, iar altii se supun si urmeaza acestora», nu rezulta si acolo ceea ce se intampla mai mereu la noi, pe pamant? Cei care se supun nu nutresc oare un anumit sentiment de invidie, o anumita nemultumire fata de cei ce conduc? Starea mai inalta a unora si mai joasa a celorlalti nu arun­ca o umbra, chiar daca foarte mica, asupra lumi­noasei vieti ingeresti?”

Toate intrebarile nedu­merite de acest gen ne vin fiindca suntem prea legati de pamant, asa incat si despre cele ceresti gandim adeseori pamanteste, scapand cu totul din vedere cea mai importanta si cea mai mare deosebire dintre cer si pamant: pe pamant este pacat, in cer nu. Or, tocmai in pacat isi au obarsia si din el cresc, ca dintr-o radacina, toate anormalitatile, toate deviatiile de la dreptate si adevar. Asa e si in cazul dat: nu deosebirea de rang si treapta naste in cei deosebiti nemultumire, invi­die, ci pacatul da deosebirii nuanta sa pacatoasa, de desertaciune ce umple deosebirea cu amara­ciunea sa otravita. Deosebirea pamanteasca vine adeseori din vanitate meschina; cu aceasta se hraneste si de aceasta este intretinuta, introdu­cand in superiori simtamintele iubirii de putere, iubirii de cinstiri, nemilostivirii si chiar cruzimii fata de inferiori, iar in inferiori cartirea, lingusi­rea, ploconirea, dorinta de a placea oamenilor, fatarnicia, slugarnicia. Toate acestea sunt defor­mari aduse de pacat. In cer nu poate exista asa ceva. Rangurile si treptele ingeresti sunt ca nis­te diferite tonuri ale aceleiasi armonii, ca niste diferite culori in unicul tablou al Marelui Pictor. Deosebirile dintre ingeri sunt ca deosebirile din­tre stelele de pe cer, dintre florile bineinmiresmate ale poienelor, dintre glasurile dintr-un cor maiastru – deosebire ce creeaza armonie, mare­tie si frumusete.

[…]

Da, adanca, nepatrunsa e taina Dumnezeirii Intreit Ipostatice, si numai Duhul lui Dumnezeu cerceteaza si stie aceste adancuri dumnezeiesti; adanca, nepatrunsa e taina si treimicitatea lumii ingeresti, si nici ingerii n-o inteleg deplin. Cu adevarat, Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale, si nici un cuvant nu este de ajuns pentru a lauda minunile Tale!

[…]


[1] Predicatorul respectiv este preotul Rodion Putiatin, unul dintre cei mai vestiti si mai iubiti propovaduitori ai Rusiei secolului al XIX-lea. Om de o vasta cultura si cu alese insusiri sufletesti, a scris opere a caror colectie completa a fost reedi­tata de 25 de ori inainte de revolutia bolsevica, fiind tradus si in limbi straine (n. tr.).

[2] Fericitul Augustin se refera aici la faptul ca in limba grea­ca „inger” (anghelos) inseamna „trimis” (n. ir.).

[3] Cuvintele acestea sunt luate dintr-o serie de rugaciuni pen­tru fiecare zi a saptamânii, atribuite Sfântului Ambrozie, care in Occident erau rostite de catre preoti inainte de Liturghie. Papa Pius V (1504-1572) le-a inclus in Missalul Roman (n. tr.).

(din: Sfantul Serafim al Dmitrovului, “Despre ingeri”, Editura Sophia, 2013)

Pentru sarbatoarea de astazi, va mai recomandam si:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Inochentie al Odessei, Sfintii ingeri si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “SUS SA AVEM INIMILE! Ce sunt ingerii?

  1. Destul de captivant blogul; il urmaresc cu placere

  2. Pingback: PARABOLA BUNULUI SAMARINEAN. Chemarea la slujire in iubire -
  3. Pingback: PREDICI la praznicul SFINTILOR ARHANGHELI si AL TUTUROR PUTERILOR CERESTI. Lumea ingerilor si dorul dupa Cer -
  4. Pingback: Omilii video si tropar la PRAZNICUL SFINTILOR ARHANGHELI. Parintele Dumitru Cobzaru (Cluj) – raspuns duhovnicesc la provocarile zilei: “CINE SE LEAPADA DE BISERICA SI DE SLUJITORII EI SE LEAPADA DE DUMNEZEU!” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: SA STAM BINE, SA STAM… in RANDUIALA, in UNIRE si IN IUBIRE SLUJITOARE! – Predici audio la Sfintii Arhangheli si soborul puterilor ceresti | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: SA STAM BINE, SA STAM… in RANDUIALA, in UNIRE si IN IUBIRE SLUJITOARE! – Predici audio la Sfintii Arhangheli si soborul puterilor ceresti: CUM POT STA IMPLETITE SABIA SI CRINUL, MILA SI DREPTATEA? | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: “Păzește-ți casa de rău!” – CUM NE OCROTESC ÎNGERII PĂZITORI, CUM NE APĂRĂM DE ÎNGERII CĂZUȚI și CUM PUTEM INTRA SUB INFLUENȚA DUHURILOR RELE? Cum să vină harul și pacea asupra casei noastre? | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: mâine – Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail | albastru de… mai departe (2)
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate