Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: ADEVARUL CA PERSOANA

2-09-2007 Sublinieri

Eugene Rose, absolvent de Pomona, anul 1956

Nimeni nu a cautat in chip drept Adevarul daca la capatul cautarii sale nu L-a intalnit – fie spre a-L primi, fie spre a-L lepada – pe Domnul nostrum Iisus Hristos, “Calea, Adevarul si Viata”. Adevarul Care sta impotriva lumii, ca o mustrare fata de tot ce este lumesc. (Eugene Rose)

Uneori, Dumnezeu imi trimite clipe cand sunt pe deplin impacat…In astfel de clipe mi-am alcatuit un crez in care totul imi este limpede si sfant…Iata-l: sa cred ca nu este nimic mai frumos, mai adanc, mai milostiv, mai intelegator, mai barbatesc si mai desavarsit decat Mantuitorul; si imi spun, cu iubire geloasa, ca nu numai ca nu este, dar nici nu poate fi vreodata. (F. Dostoievski)

Multe dintre religiile orientale sunt bune pana intr-un punct, insa numai crestinismul iti poate deschide cerurile… (Pr. Serafim Rose)

In toata vremea cautarilor sale, Eugene a continuat sa participe la slujbe in bisericile ortodoxe din oras. Iata cum descria el cele traite acolo: “In atmosfera moarta a orasului exista totusi o scanteie de sobornost – partasie, comuniune.” Asa cum am vazut, dupa ce luase parte la Saptamana Patimilor si la praznuirea Pastilor la Catedrala Rusa in 1957, Eugene spusese ca nu-i mai fusese dat sa vada atata bucurie si comuniune intre oameni. “Dupa toate acestea”, va conchide el, “lumea din afara iti pare cu adevarat searbada. Pretutindeni, oamenii nu sunt decat bucati, fragmente ale unui intreg sfaramat, este ceva ce resimti foarte acut dupa o astfel de saptamana sfanta.

Eugene insusi era unul dintre fragmentele “lumii de afara” care putea doar sa priveasca inauntru, neimpartasindu-se deplin din bucurie si din unime. Insa anii indelungi de deznadejde, alienare si suferinta il pregatisera pentru clipa cand, in sfarsit, va putea pasi inauntru. “Cand convertirea se produce“, spunea el mai tarziu, “procesul descoperirii se petrece in mod foarte simplu: un om resimte o lipsa, sufera si apoi lumea cealalta i se deschide cumva. Cu cat esti mai adancit in suferinte si greutati si esti mai disperat dupa Dumnezeu, cu atat mai grabnic iti sare El in ajutor, iti descopera Cine este si iti arata calea de scapare“.

Alison [prietena sa din tinerete, nota noastra] spunea: “Eugene a tot fugit de Dumnezeu multa vreme: si cu cat pacatuia mai mult impotriva Lui, cu atat Domnul il urmarea mai tare. Pana la urma n-a mai putut sa fuga, asa ca s-a predat“. Insa chiar si atunci cand lancezea in adancurile iadului, Eugene indraznea sa se intoarca si sa strige catre Cel impotriva Caruia se razvratise. Iata ce scria la 28 februarie 1959, intr-un pasaj hotarator, silindu-se sa-si infranga spiritual rebel prin acceptare si smerenie:

Cata suferinta nu i-a pregatit Dumnezeu omului in veacul acesta! De parca omul nu ar fi suferit indeajuns de-a lungul veacurilor. Dar nu: pur si simplu omul nu a realizat prezenta lui Dumnezeu in suferinta sa. Dumnezeu ingaduie ca omul sa sufere acum, fara a i Se dezvalui pe Sine drept pricina a acelei suferinte; El doreste sa-l aduca pe om la cea mai neagra disperare. Ce Dumnezeu crud trebuie sa fie acesta?! Nu, nicidecum, ci tocmai nemarginita dragoste a Sa Il face sa ne ingaduie atata suferinta. Omul s-a socotit pe sine indestulator si, inca si acum, noi credem ca putem scapa de soarta noastra prin propriile eforturi. Scapare! – acesta este singurul nostru gand. Sa scapam de nebunia, de iadul vietii moderne – aceasta este tot ce ne dorim. Dar nu este scapare!!! Trebuie sa trecem prin tot acest iad, sa-l acceptam, stiind ca dragostea lui Dumnezeu este pricina suferintei noastre. Ce agonie teribila! – sa suferi asa, fara a sti de ce, crezand ca intr-adevar nu este nici o ratiune. Ratiunea este dragostea lui Dumnezeu – o vedem oare stralucind in intuneric? – suntem orbi. Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne; Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi pacatosii“.

Pentru prima oara, operele lui Dostoievski, pe care Alison i le recomandase candva, incepura sa-l izbeasca pe Eugene cu intreaga lor putere duhovniceasca. Toate marile dileme existentiale ale omului modern erau discutate de Dostoievski, care formulase raspunsuri ce buimaceau gandirea omeneasca, inspirate din Evanghelia lui Hristos. In personajul Ivan din Fratii Karamazov, Eugene l-a vazut pe omul care fusese el insusi in toti acesti ani: un occidental excesiv de intelectual ce cauta sa inteleaga totul cu mintea lui si, astfel, esueaza in indoiala si in ateism. Intr-o piesa scurta, intitulata “Raspuns catre Ivan“, Eugene incerca sa raspunda indoielilor lui Ivan, raspunzand in acelasi timp indoielilor propriului sau “om vechi“.

Atunci cand cineva s-a ridicat la starea de indoiala, i se deschid doua cai: calea intrebarilor, a indoielii, a incercarii de a intelege pana cand, nimicit de indoiala, ajunge sa se indoiasca de toate sau se lasa in voia unei false stiinte ce “explica” – adica epuizeaza paradoxurile ireconciliabile ale existentei noastre; sau calea acceptarii si a rugaciunii, acceptand pana si indoiala (fara a inventa mai mult decat experienta imediata ne indreptateste a ne indoi in chip legitim) rugandu-ne pentru mai multe incercari, mai multe ispite, plangand dupa mai multa viata, mai multe pricini pentru a accepta si a varsa lacrimi, acceptand si rugandu-ne in mijlocul indoielii, stiind ca aceasta cale a indoielii are tot atatea capcane ca si calea acceptarii cu usurinta… Caci dintre cei ce rationeaza suferinta vietii – hedonistii, “filosofii” sau nepasatorii – este cel putin unul care [cade in capcanele indoielii], care se deda indoielii mai mult decat se indoieste in realitate (existential), care explica cealalta parte a paradoxului vietii umane (adevarata bunatate si pocainta si insasi mila ce il indeamna in primul rand catre indoiala) la fel de simplu cum explica falsii consolatori (pe care, de altfel, ii detesta) suferinta, si pacatul, si raul.

Caci am ajuns in epoca Indoielii Ultime, ultima si cea mai mare dintre toate: indoiala fata de tot, negarea oricarei coerente, abandonarea oricarei incercari de a gasi “sensul” lumii si al vietii omenesti.

Dar omul acestei Indoieli Ultime, pana la urma cade in aceeasi capcana ca si falsii consolatori, cei ce se trudesc sa explice suferinta: caci si unii, si altii au gandit prea mult, s-au trudit prea mult sa dea un “sens”, sa “explice” viata. Unul explica totul cu prea multa usurinta, altii spun poate mult prea usor ca nu este nici o explicatie. Dar toti se incred in minte, toti socotesc ca viata trebuie sa aiba un sens, trebuie sa fie explicata – iar daca eu, un om normal care imi pun intrebari, pot (sau nu pot) sa-i aflu sensul, acesta este singurul lucru necesar.

O, omule trufas si desert! Nu poti afla sensul, adevaratul sens al vietii, pana ce nu ai trait-o mult mai profund decat iti descopera simplele tale indoieli. Ai mers mai adanc, este drept, decat falsii consolatori, ai refuzat sa te multumesti cu evidenta ipocrizie care ne ocroteste de suferinta intolerabila a aproapelui nostru; dar si tu, la randul tau, te-ai oprit, te-ai oprit chiar in pragul misterului vietii…

Te afli intr-un punct mort pentru ca te-ai apropiat de taina existentei cu mintea, cu intrebari si cu pretentii de a afla explicatii; insa de aceasta trebuie sa te apropii cu prosternare, smerenie si rugaciune – si cu acceptare. Accepta totul, primeste totul in tine insuti – tot ce ti se da. Daca nu faci astfel si cauti sa te feresti de cea mai mica suferinta, refugiindu-te intr-o atitudine rationala de indoiala, atunci in tine se afla greseala si lumea nu reuseste ca capete sens tocmai pentru ca tu, care il priveste, nu ai sens. Esti un smintit care necontenit se contrazice singur si, cu toate acestea, te astepti sa vezi lumea pura si plina de sens!

Ani de zile Eugene suferise pentru ca fusese ocolit de Adevar. Cautase, mai presus de orice, Adevarul si Il cautase cu mintea: prin filosofia occidentala, prin metafizica lui Guenon, prin religiile orientale, prin si prin incercarea de a ocoli cu mintea procesul gandirii logice. Acum, cand experierea nemijlocita a Ortodoxiei incepea sa lucreze in sufletul sau, incepu sa realizeze ca Adevarul nu era nici pe departe ceea ce isi imagina ca este si, in plus, ca tot timpul folosise intrumente de cercetare cu totul nepotrivite. “Prin contactul cu Ortodoxia si cu ortodocsii“, isi amintea el mai tarziu, “incepeam sa devin tot mai constient de o noua idee, si anume ca Adevarul nu este doar o idee abstracta, cautata si cunoscuta de catre minte, ci este ceva personal – chiar o Persoana – cautata si iubita de catre inima. Iata cum L-am cunoscut eu pe Hristos!

Pe cand se afla sub influenta lui Alan Watts si a religiilor orientale, Eugene socotea ca principiul unui Dumnezeu personal este nevrednic de Absolut, fiind doar un produs al mintii omenesti, si ca dincolo de acesta se afla “Sinele” Impersonal. Insa prin noua sa intelegere, a descoperit ca, de fapt, lucrurile stau tocmai invers: credinta intr-o divinitate impersonale este “un fel de imaturitate spirituala“, cum spunea el, si ca dincolo de acel principiu impersonal se afla Ziditorul universului Care S-a descoperit pe Sine ca Absolut Personal, al Carui nume este EU SUNT.

Adevarul pe care Eugene il cautase mereu era chiar o Persoana – Cel Ce spusese “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” – si dupa cuvintele lui Dostoievski, cat de frumos si de profund, cat de barbatesc era acest Adevar! Fericitul Augustin, pe cand cauta Adevarul la fel ca Eugene, s-a intrebat odata: “Oare Adevarul este nimic, pentru ca nu este raspandit in spatial finit sau infinit?” – iar Adevarul i-a raspuns din departari: “Cu adevarat, EU SUNT CEL CE SUNT.” Zarind slava Celui Ce este Adevarul, Augustin nu a mai putut spune decat: “O, Adevar Care esti Vesnicie! Si Dragoste Care esti Adevar! Si Vesnicie Care esti Dragoste! Tu esti Dumnezeul meu, catre Tine suspin noaptea si ziua!

Acest Adevar S-a pogorat pe pamant si S-a intrupat pentru ca tot omul – inclusiv Eugene – sa poata fi una cu El. Sfantul Efrem Sirul spune: “Adevarul S-a pogorat in pantece, a iesit din el, si a lepadat pacatul omenesc“. De-acum, pentru a cunoaste Adevarul, Eugene trebuia sa intre intr-o legatura persoanala cu El, spre a se pocai de pacatele sale si spre a se curati de toata necuratia, spre a-L iubi cu toata fiinta sa.

Iata ce scria Eugene in jurnalul sau: “Epoca noastra a fost invatata sa nu creada in nimic mai inalt decat mintea omeneasca, ci sa creada doar in ideile acelei minti; de aceea, conflictele din zilele noastre sunt “ideologice”, iar Adevarul este departe de ele. Caci Adevarul se afla doar in comuniunea vie cu Adevarul cel viu, Hristos; in afara de El nu este Viata, nu este Adevar!

In alte note, Eugene se exprima si mai transant: “Adevarul este Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul; ratacirea este negarea acestui Adevar, ceea ce este tot una cu a dori sa fii asemenea lui Dumnezeu. Toti cei ce nu sunt cu El, sunt impotriva Lui, caci El este Adevarul, Adevarul a tot ceea ce este si al finite noastre celei mai profunde, si oricine neaga aceasta, neaga totul. Indiferenta este ratacire – cel indiferent a ales deja sa nu-L primeasca Atunci cand ne supunem cu adevarat Lui, Adevarului, Adevarul Se salasluieste in noi“.

Multe influente avea sa sufere Eugene pana sa ajunga in pragul Adevarului: Bach, cu inaltatoarea lui muzica crestina; Guenon, cu insistenta lui asupra importantei vechilor traditii si critica modernitatii. Dar Ortodoxia – plinatatea crestinismului – a fost singura care l-a pus in legatura cu plinatatea Adevarului, cu chipul nedeformat al lui Iisus Hristos. Nimic altceva nu putuse sa-l satisfaca; dar atunci cand, pentru prima data, a cunoscut Ortodoxia personal, inima lui i-a spus indata: “Am ajuns acasa” – chiar daca mintii lui i-a mai trebuit catva timp ca sa raspunda.

Spre sfarsitul vietii sale, Eugene se intreba: “Exista oare un organ special pentru primirea descoperirii dumnezeiesti? Da, intr-un sens exista un astfel de organ, chiar daca, de cele mai multe ori, ori noi il tinem inchis si nu-l lasam sa se deschida: descoperirea lui Dumnezeu este data in ceva ce se numeste inima iubitoare…”Nu miracolele Il descopera in primul rand pe Dumnezeu omului, ci ceva despre Dumnezeu ce se descopera unei inimi pregatite pentru aceasta. Iata ce se intelege prin “inima inflacarata”!

Daca pentru unii oameni momentul convertirii este legat de ceva dramatic, nu la fel a fost in cazul lui Eugene. Convertirea lui a fost mai degraba ca o trezire treptata la ceea ce Dumnezeu sadise deja in inima sa. Multi ani mai tarziu, adresandu-se unui alt cautator spiritual interesat de Rene Guenon, Eugene scria: “Acum ma bucur ca apropierea mea de Ortodoxie s-a petrecut de-a lungul a cativa ani buni si nu a fost insotita de vreo frenezie emotionala – era iarasi o influenta a lui Guenon si m-a ajutat sa patrund mai adanc in Ortodoxie fara suisurile si coborasurile cu care se confrunta unii conertiti atunci cand nu sunt indeajuns de pregatiti pentru ceva atat de profund precum Ortodoxia“.

Tocmai datorita ritmului lent si lipsit de dinamism al convertirii sale, Eugene avea sa atinga o dimensiune nebanuita de Guenon. Potrivit unuia dintre biografii sai, “Guenon a putut sa admita ca forma cea mai inalta de cunoastere se obtine prin unirea mintii cu simtirea, prin unirea intelectului cu dragostea. Asa stand lucrurile, […] el a continuat sa-si urmeze calea singuratica a purei intuitii intelectuale“. Aceasta tendinta l-a facut in final pe Guenon sa intre intr-o tariqah sufista contemplativa, dar “convertirea” lui avu prea putine in comun cu cele traite de catre Eugene. “Contrar a ceea ce numim indeobste o “convertire“, scria Guenon, “ea nu are nimic care sa implice superioritatea in sine a unei traditii asupra alteia, ci numai ceea ce s-ar putea numi ratiuni legate de confortul spiritual, ceea ce, iarasi, este altceva decat o simpla preferinta individuala.”

Ce va fi fost oare deosebit in Eugene, incat sa-l faca in stare sa dobandeasca ceea ce intelectuali patrunzatori precum Guenon si Schuon nu puteau? Un prieten care-l cunoastea de mai multi ani a dat acest raspuns: “Era deosebit de intelligent – un asemenea geniu, incat putini oameni l-au recunoscut ca atare. Dar, in acelasi timp, era foarte simplu, deloc sofisticat, semanand cu tatal si cu mama sa. Putea sa vada lucrurile exact asa cum erau. Era un om cu picioarele pe pamant, cald, onest.”

In acord cu natura treptata a convertirii sale, aceasta latura a lui Eugene nu s-a vazut deplin decat dupa cativa ani, cand a fost cultivate prin intovarasirea cu alti crestini ortodocsi. Revenind la crestinism, a ramas tacut, cugetand la el. Totusi mai avea cateva straturi de amaraciune si de sofisticate mecanisme de aparare pe care le dobandise traind in lume. Inca il mai bantuia intunericul marii indoieli existentiale a lui Ivan Karamazov; inca se afla in stadiul pe care Fericitul Augustin, vorbind despre procesul treptat al propriei convertiri, il numise “acea sovaielnica stare a credintei“. Insa acum Eugene vedea deja lumina bucuriei si a nadejdii la capatul unui tunel intunecat si nu mai putea face altceva decat sa mearga pana la capat. Era ca si cum ar fi auzit aceeasi Voce pe care a auzit-o si Fericitul Augustin atunci cand s-a vazut departe de Dumnezeu: “Eu sunt hrana barbatilor maturi; creste si te vei hrani din Mine.”

Eugene mai avea inca destul de suferit, insa acum, cand incepuse deja sa experimenteze ca pe o realitate vie “noua idee” a Adevarului ca Persoana, suferinta lui dobandea un sens. Suferinta intregii lumi, scria Eugene, “are un ‘sens’, dar nu intr-un fel in care sa poata fi experimentat prin cuvinte; ‘sensul’ ei se cere trait, nu povestit”.

Suferinta anterioara a lui Eugene fusese invaluita intr-o atmosfera de nesiguranta si deznadejde, pe cand noua suferinta avea in ea un aer de speranta. Noua suferinta era agonia caintei si, ca atare, purta cu sine nadejdea rascumpararii. Acum, cand Eugene se intorcea in sfarsit catre Dumnezeu, era nevoit sa inceapa durerosul proces al ruperii de sinele sau anterior si sa se apropie tot mai mult de Adevarul ca Persoana. Iata ce scrie scriitorul duhovnicesc rus, Sf. Teofan Zavoratul (pe care Eugene il va traduce in limba engleza il ultimii sai ani): “Este ceva dureros, dar mantuitor. Negresit, cel ce nu a trecut prin experienta acestei rupturi dureroase, nu a inceput inca sa traiasca prin pocainta. Este cu neputinta ca omul sa inceapa sa se curete cu totul, fara a fi trecut prin acest fel de rastignire. “

Ca si crestin, Eugene dispretuia in continuare lumea moderna si nu mai astepta nimic bun din partea ei; nu dorea decat sa scape de ea. Intr-un fel, se simtea inca si mai instrainat de crestinismul in care crescuse, tocmai pentru ca acel gen de crestinism era mult prea acasa in lume, pe cand al sau era in mod radical in lumea cealalta. Crestinismul, simtea el, trebuie sa fie cu totul instrainat de lume. Descoperise in sfarsit si telul vietii omului: sa traiasca vesnic intr-o alta lume, unit cu Hristos in Imparatia Sa.

Credinta lui Eugene era una ascetica. Isi dorea un crestinism care sa nu puna accent pe mangaierea si bunurile pamantesti, ci pe rascumpararea cereasca, dobandita prin intense suferinte pe pamant. Pentru el, care suferise atat de mult, nimic altceva nu parea autentic. Numai un Dumnezeu Care ingaduie copiilor Sai sa se desavarseasca pentru cer prin suferinta si Care Insusi a dat exemplu venind la o viata de suferinta – numai un astfel de Dumnezeu era in stare sa traga catre Sine o lume suferinda si era vrednic sa fie slujit cu cele mai inalte facultati duhovnicesti ale omului.

Mai inainte. Eugene negase existenta unui Dumnezeu Care Isi afla bucuria “infigand ace in oameni“. Acum isi marturisea credinta in Cel Care, ingaduind suferinta lumii, Si-a asumat El Insusi o suferinta mult mai mare decat cea a zidirii Sale. Referindu-se la spiritual dubitativ al lui Ivan Karamazov, scria: “Iar Dumnezeu-Omul,Care singur dintre toti a patimit fara absolut nici o vina – de la El cauti tu sa afli vreo ‘explicatie’? Explicatia Lui este este tocmai viata Lui – priveste la ea. […] Noi toti meritam ceea ce suferim sau, cel putin, ar trebui sa ne purtam suferinta cu bucurie, ca pe un prilej de a trai mai profund si de a ne apropia mai mult de semenii nostri si de Dumnezeu. Dar Iisus Hristos nu a meritat suferinta. Nu avea motiv sa sufere, fiind nevinovat, si nu avea nimic de invatat, nimic de castigat din suferinta. Suferinta Lui a fost un act gratuit, asa cum nici unul dintre noi nu-si poata macar imagina, iar El a suferit asa cum nu ne putem imagina ca sufera cineva, caci El singur nu S-a ferit nici de mila, nici de suferinta oamenilor. El nu Si-a oferit false consolari, nu a cautat sa scape asa cum facem noi zi de zi. El singur a trait pe deplin toata durerea si amaraciunea de care este in stare omul.

El stie deci cam cum este cu noi… Noi stim ca existenta este suferinta si stim ca Dumnezeul nostru ne iubeste si pentru iubirea aceasta a suferit mai adanc decat cei mai mari sfinti; noi stim aceasta si totusi indraznim sa ne ‘indoim’, sa punem sub semnul intrebarii ‘sensul’ tuturor acestor lucruri. O, om viclean! Primeste suferinta, si sufera mai mult, si roaga-te lui Dumnezeu – nu te ruga pentru un lucru, pentru o pricina, ci doar da-I Lui rugaciunile si lacrimile din inima. El stie de ce se intampla toate. El stie totul.

Intr-o seara, pe cand Eugene se plimba de unul singur pe o strada din San Francisco, a ajuns la un moment dat in acelasi loc unde, cu ani in urma, resimtise puterea infernala a poeziei lui Nietzsche graind inlauntrul sau si, in clipa aceea, cunoscuse grozaviile iadului. La fel ca atunci, si acum soarele era la asfintit. Insa de data aceasta, Eugene se gandi la felul in care si el Il rastignise pe Hristos cu pacatele sale. Se minuna de milostivirea pe care Dumnezeu i-o aratase, descoperindu-se unui pacatos ca el. Cu cat se simtea mai josnic si mai netrebnic, cu atat era mai innobilat si mai inaltat de maretia si splendoarea lui Dumnezeu Care inca il iubea.

Cand Eugene zabovise odinioara in acel loc, auzise vocea satanicului profet Nietzsche care, ca raspuns la suferinta si singuratatea din lume, isi ridicase pumnul catre Dumnezeu. Acum Eugene auzea un glas cu totul deosebit, acela al profetului rus Dostoievski care, ca raspuns la aceeasi suferinta, invatase ca omul trebuie sa cada la pamant cu pocainta, cu multumire si cu teama inaintea Ziditorului, dandu-si seama ca propriile pacate au sporit suferinta lumii. Straduindu-se sa alunge indoielile lui Ivan, Eugene urma exemplul celuilalt Karamazov, Aliosa. Prosternandu-se inaintea Domnului sau Iisus Hristos, pe strada intunecata din San Francisco, Eugene varsa lacrimi de pocainta si zdrobire de inima…

file0134.jpg


Categorii

Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Minuni si convertiri, Parintele Serafim Rose

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: ADEVARUL CA PERSOANA

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Despre uimitoarea convertire a unui protestant prin cercetarea minunata a Cuviosului Serafim Rose
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL SERAFIM ROSE SI PRIVIREA ATINTITA SPRE PATRIA CEREASCA
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Damaschin de la Platina, ucenicul Cuv. Seraphim Rose: SA STAM PURUREA NECLINTITI IN CREDINTA NOASTRA!
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuv. Seraphim Rose: DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU IN INIMA OMULUI
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAFIM ROSE - “UN OM AL INIMII” - 27 ani de la plecarea sa in patria cereasca
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » “Faţă către faţă” cu Dumnezeu si cu fratele nostru. Cum devenim persoane, cum ni se deschid ochii?
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVINTE DE TREZIRE SI DE LIMPEZIRE DUHOVNICEASCA DE LA CUVIOSUL SERAFIM ROSE (†2 septembrie): “Este mai tarziu decat credem”; “Nu trebuie sa umblam dupa semne spectaculoase, ci mai degraba sa cautam semne
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Iustin Popovici: “SFINTENIA ESTE STAREA NORMALA A SUFLETULUI NOSTRU… Sa te sfintesti tu insuti mai intai, si apoi sa sfintesti pe altii“
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Ce este Adevarul? UN CUVANT CAPITAL AL SFANTULUI IUSTIN POPOVICI SI O MEDITATIE PE MARGINEA SA. Totul in Hristos…, nu doar in numele Lui!
  10. Pingback: CURSUL DE SUPRAVIETUIRE ORTODOXA AL CUVIOSULUI SERAPHIM ROSE sau cum sa evitam fenomenul "maimutarelii duhovnicesti"
  11. Pingback: SUFERINTELE COPIILOR SI CAILE LUI DUMNEZEU
  12. Pingback: MINUNATA FRATIE A PARINTILOR SERAFIM ROSE SI GHERMAN. Ce putere are ravna sincera si curata pentru Ortodoxie si ce inseamna fratietatea adevarata in Duh… -
  13. Pingback: Parintele Calciu DESPRE SOCIETATEA AMERICANA, ORTODOXIA DIN AMERICA SI CONVERTIRI: “Dumnezeu lucreaza. Si iubirea lucreaza” -
  14. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE (2 septembrie) – MODEL DE MARTURISIRE “POZITIVA” A CREDINTEI, IN DUHUL AUTENTIC ORTODOX -
  15. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE – UN OM AL INIMII – 30 ani de la plecarea sa in patria cereasca († 2 septembrie 1982) -
  16. Pingback: PARINTELE IONA DE LA OAŞA (Ioan Patrulescu) – interviu in “Familia ortodoxa”. CUM S-A CONVERTIT LA HRISTOS UN TANAR COMUNIST? Despre spovedanie si ispasire -
  17. Pingback: albastru de … | albastru de...
  18. Pingback: Pomenirea unui profetic sfant contemporan, CUVIOSUL SERAFIM CEL NOU, DE LA PLATINA: “ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. Poate ca acestia sunt ultimii cativa ani in care mai putem continua sa raspandim liberi cuvantul“ -
  19. Pingback: ACATISTUL Cuviosului Serafim Rose din Platina, “candela stralucitoare a lui Hristos ce lumineaza vremurile din urma” (2 septembrie) -
  20. Pingback: BANCHERUL CALUGARIT: Parintele Ilarion Dan (Man. Crucea): “Traim niste vremuri in care apele se cam aleg, iar cernerea se va amplifica si accelera” -
  21. Pingback: INTALNIREA CU PARINTELE SERAFIM ROSE – geniul sfant al ortodoxiei americane si calauzitorul convertitilor. MARTURIA PARINTELUI DAMASCHIN – staretul manastirii din Platina – si a unei pelerine romance in America -
  22. Pingback: Fericitul Parinte SERAPHIM ROSE de la PLATINA si “CUVANTUL ORTODOX” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: SIMPLITATEA CARE NE MANTUIESTE. Fericitul Parinte Serafim Rose despre necesitatea de A NE INMUIA INIMILE, A NU NE INCREDE IN MINTEA NOASTRA si a nu ramane la nivelul corectitudinii rationale: “Atitudinea CRITICISTĂ este un lucru foarte negativ şi
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate