DREPTUL IOV, MULT-RABDATORUL (I): “Iov nu a avut pe nimeni, a baut si paharul tradarii prietenilor sai, nerecunostinta celor carora le făcuse bine, mania femeii sale si batjocura semenilor sai”

6-05-2012 Sublinieri


SFANTUL IOAN GURA DE AUR:

Răbdarea şi îndelunga-răbdare

“Atunci când vorbim despre răbdare, vorbim despre Iov. Cine a fost Iov? Un om evlavios, care avea mulţi copii şi o mare avere. Numele său era faimos prin părţile Răsăritului. Cu toţii îl cinsteau şi îl apreciau. Dar, dintr-odată, a pierdut totul: şi bogăţia, şi copiii, şi sănătatea. De la fericire a căzut în nefericire şi de la slavă, la prigoană. Nu i-a mai rămas decât lupta cu sărăcia deplină, cu boala grea care l-a lovit, cu durerea sufletească pricinuită de moartea copiilor săi, cu reaua purtare a duşmanilor şi cu nerecunoştinţa prietenilor. Pe deasupra, avea de înfruntat batjocura şi vorbele haine. De toate năpastele a fost lovit. Şi cel mai rău a fost faptul că nenorocirile acestea l-au prins nepregătit. Căci cel care se naşte şi creşte în sărăcie este obişnuit cu lipsurile. De asemenea, cel care pierde o parte din copiii săi, oricât de mare ar fi durerea sa, găseşte mângâiere în cei care i-au rămas. Dar lui Iov – după ce din om foarte bogat a sărăcit într-o singură zi – toţi cei zece copii i-au murit în acelaşi timp. Pe când beau şi mâncau în casa fratelui lor mai mare, s-a pornit un vânt puternic dinspre deşert, a distrus casa şi i-a omorât pe toţi.

Închipuiţi-vă cât de tare s-a mâhnit Iov pentru pierderea averii, d-apoi pentru moartea neaşteptată a tuturor copiilor săi… Şi ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, el însuşi s-a îmbolnăvit. S-a umplut de răni înfricoşătoare şi urât mirositoare, din vârful capului până la unghii. Atunci, a luat un ciob ca să se scarpine şi şedea pe o grămadă de gunoi. Iar dacă cineva îi aducea ceva de mâncare, nici nu o atingea. Sufletul meu n-a voit să se atingă de ele; inima mea s-a dezgustat de pâinea mea (Iov 6, 7). Mirosul greţos al rănilor sale şi suferinţele nealinate ale sufletului său îi alungau orice dorinţă de a mânca.

De unde să găsesc cuvinte ca să înfăţişez marea nenorocire care l-a lovit pe Iov? Îl văd cu mintea cum şede pe gunoi. Din rănile sale curge sânge şi puroi. Viermi fără număr mănâncă din carnea sa. Mângâiere nu află nicăieri. Nimeni nu-i arată milă. Slujitorii săi îl dispreţuiesc. Prietenii îl judecă. Chiar şi oamenii de nimic îşi bat joc de el.

Acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine şi pe ai căror părinţi îi preţuiam prea puţin, ca să-i pun alături cu câinii turmelor mele… astăzi, iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor. Le e groază de mine, s-au depărtat de mine şi pentru obrazul meu n-au făcut economie cu scuipatul lor! (Iov 30, 1; 9-10).

Ce mare nenorocire! Ce nefericire înfricoşătoare! Dar după ce Dumnezeu i-a dezvăluit lui pricina tuturor acestor nenorociri, el s-a liniştit, ca şi cum nu l-ar fi atins nici un rău. Iov a fost astfel încercat ca să se vădească virtutea sa.

Aşa cum atletul care aleargă la maraton este obligat să îndure frigul şi arşiţa, praful şi transpiraţia, ca până la urmă să câştige laurii victoriei, la fel şi omul drept, care concurează la maratonul duhovnicesc, trebuie să îndure multe suferinţe, ca să primească în viaţa viitoare cununa biruinţei. Şi dacă este demn de admiraţie trupul care poate să îndure chinuri şi suferinţe, cu atât mai vrednic de laudă este sufletul care poate, cu răbdare şi bărbăţie, să îndure orice nenorocire, neabătându-se de la scopul său. De aceea, nu este răsplătit numai cel care face binele, ci şi cel care îndură cu răbdare răul. Lucrul acesta este dovedit de dreptul Iov, ale cărui virtuţi au devenit mult mai cunoscute decât nenorocirile sale.

Cu toţii îl lăudau atunci când era fericit, pentru binele pe care îl făcea. Care erau faptele sale bune? Le prezintă el însuşi:

Scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor şi pe orfanul fără sprijin. Binecuvântările celui ce era gata să piară veneau asupră-mi şi umpleam de bucurie inima văduvei. Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un veşmânt, şi judecata mea cea dreaptă era mantia mea şi turbanul meu. Eram ochii celui orb şi piciorul celui şchiop (Iov 29, 12-15).

Cu toate acestea, lumea îl cunoaşte astăzi, după atâtea şi atâtea veacuri, nu pentru că dădea din averea sa săracilor, ci pentru că atunci când a rămas fără avere nu s-a pierdut cu firea; nu pentru că îi îmbrăca pe cei goi cu haine făcute din lâna oilor sale, ci pentru că atunci când a căzut foc din cer şi a ars toate turmele sale el L-a slăvit pe Dumnezeu. Înainte, îmbrăcându-i pe săraci, era milostiv; după aceea, slăvindu-L pe Dumnezeu pentru nenorocirea sa, s-a făcut purtător al înţelepciunii cereşti. Înainte îi miluia pe săraci, după aceea L-a slăvit pe Dumnezeu. Nu a spus în sine: „De ce am păţit toate acestea? De ce s-au pierdut turmele mele din care hrăneam mii de oameni? Şi dacă eu nu eram vrednic să mă bucur de o asemenea avere, de ce nu S-a milostivit Dumnezeu măcar de săraci?” Nici un asemenea gând nu i-a trecut prin cap. Dimpotrivă, cunoscând că Dumnezeu pe toate le rânduieşte spre folosul nostru, I-a mulţumit. Să-I mulţumeşti lui Dumnezeu atunci când totul îţi merge bine nu este lucru de mirare. Dar să-I mulţumeşti pentru încercările cele mai mari este minunat şi vrednic de laudă.

Dacă cei care s-au îmbogăţit prin nedreptăţi şi furturi sunt cuprinşi de o mare tristeţe şi deznădejde atunci când pierd fie şi o parte mică din averea lor, câte laude nu i se cuvin lui Iov, care chiar dacă a pierdut dintr-odată tot ce agonisise prin muncă cinstită, nu şi-a pierdut nădejdea în Dumnezeu şi nu a încetat să-I mulţumească? Şi credeţi că a avut vreo vorbă bună din partea cuiva? Chiar şi femeia sa, înnebunită de durerea pierderii copiilor ei, îl biciuia cu vorbe amare şi pline de deznădejde. Îi zicea:

Până când vei mai avea răbdare? Până când vei aştepta şi vei nădăjdui să treacă această încercare? Numele tău a fost şters de pe faţa pământului. Fiii şi fiicele tale, pe care cu atâta durere i-am născut şi pe care cu atâta greutate i-am crescut, au murit! Iar tu stai acum zi şi noapte pe gunoi, plin de viermi. Eu umblu ca o cerşetoare din loc în loc, din casă în casă, şi aştept apusul soarelui, ca să îmi trag răsuflarea după toate chinurile şi suferinţele de peste zi. Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori! (Iov 2, 9).

Cuvintele femeii deznădăjduite ar fi putut clinti şi un munte din loc, nu însă şi pe Iov. Dacă ne gândim de câte ori femeile nu înşeală bărbaţi care nici un rău nu au suferit, înţelegem cât de iubitor de Dumnezeu era Iov, care cu toate că fusese lovit de atâtea nenorociri, nu şi-a pierdut capul şi nu a dat ascultare vorbelor femeii sale.

Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele? (Iov 2, 10).

Din acest răspuns, ne dăm seama că dreptul Iov nu a fost cu nimic mai prejos decât apostolii lui Hristos. Sau poate era – îndrăznesc să spun – mai presus de aceştia? De ce zic asta? Pentru că apostolii, oricâte sufereau, erau mângâiaţi de gândul că suferă pentru Domnul. Pe când Iov nu a avut nici măcar această mângâiere. Şi mai mult decât atât, el nu a fost dispreţuit, urât şi batjocorit de duşmanii săi, la fel ca apostolii, ci de prieteni, de foştii săi slujitori şi de oamenii pe care îi ajutase – ceea ce este mult mai dureros.

Cred că cea mai bună dovadă a răbdării fără margini a lui Iov este ruşinarea diavolului. Vă aduceţi aminte ce a vorbit diavolul cu Dumnezeu, pe vremea când Iov era încă fericit?

Te-ai uitat la robul Meu Iov, că nu este nici unul ca el pe pământ fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău?”, a întrebat Domnul (Iov 1, 8).

Şi iată ce I-a răspuns satana cu multă răutate:

Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? N-ai făcut Tu gard în jurul lui şi în jurul casei lui şi în jurul a tot ce este al lui, în toate părţile şi ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui au umplut pământul? (Iov 1, 9-10).

Vezi, aşadar, că atunci când a văzut că Iov era plin de fapte bune, diavolul a avut ceva de spus împotriva lui. Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Dar când, în atâtea nenorociri, Iov s-a arătat îndelung-răbdător, diavolul şi-a acoperit ruşinat chipul şi a fugit, nemaiavând nimic a spune împotriva lui Iov.

Aşadar, atunci când vezi vreun om drept care, deşi are multe virtuţi, este încercat de nenumărate nenorociri, să nu te miri. Şi când vezi că cineva care face multă milostenie şi multe fapte plăcute lui Dumnezeu, ajunge să cadă în ispită sau este pândit de primejdii, să nu te întrebi de ce. Motivul pentru care se întâmplă aşa ceva este atacul diavolului, care aruncă ispite asupra omului aceluia. Vei întreba: „Cum de a îngăduit Domnul aşa ceva?” Ca să pună pe capul celui drept mai multe cununi şi ca să-l pedepsească mai mult pe diavol. Mare lucru este să faci milostenie şi să te nevoieşti pentru dobândirea virtuţilor atunci când toate îţi merg bine. Dar mult mai mare este să lupţi cu bărbăţie şi fără să te abaţi de la drumul tău atunci când te afli în mijlocul necazurilor. De aceea, aşa cum păcătosul care nu este pedepsit în această viaţă va îndura o pedeapsă mult mai mare în cealaltă, la fel şi cel drept, dacă suferă mai multe chinuri aici, pe pământ, se va bucura dincolo de mai multă fericire. De altfel, ştii că atât cei păcătoşi, cât şi cei drepţi, dacă nu îndură cu mulţumire încercările îngăduite de Dumnezeu şi ridică cuvânt împotriva lor, nu numai că nu vor avea nici un folos de pe urma acestor încercări, dar îi aşteaptă şi multe rele.

Poate că îmi vei spune că tu petreci mereu în sărăcie şi nefericire. Ei, atunci uită-te la un om sărac evlavios, la un om şchiop evlavios, la un om nenorocit care este evlavios şi învaţă de la el să-I mulţumeşti lui Dumnezeu. Aşa cum aceia nu se revoltă, nu deznădăjduiesc şi nu blestemă, ci îşi ridică crucea cu răbdare, la fel să faci şi tu: ridică-ţi crucea şi ai multă răbdare. Şi nu uita niciodată că nu eşti tu cel care suferă cel mai tare pe lumea asta. Nu ai un ochi? Să ştii că există oameni orbi cu desăvârşire. Ai de ani de zile o anumită boală? Alţii suferă de boli aducătoare de moarte. Ţi-ai pierdut copilul? Altul şi-a pierdut amândoi copiii. Ai suferit vreo pierdere mare? Altul a ajuns să cerşească pe drumuri.

Aceste cuvinte nu-ţi sunt de ajuns? Atunci adu-ţi aminte de Iov – stâlpul neclintit al răbdării. Cine a sărăcit mai mult ca el? Şi cei mai săraci dintre oameni rămân măcar cu ceva care se poate numi un acoperiş deasupra capului, dar el a rămas sub cerul liber. Şi cei mai săraci oameni au o haină, pe când el a rămas gol. Cine a suferit mai mult decât el? A avut zece copii şi i-a pierdut pe toţi într-o clipită. Cine a fost lovit de o boală mai înfricoşătoare? Era plin de răni şi de viermi din cap până în picioare. Dacă şi una din aceste nenorociri este de nesuportat, gândiţi-vă ce om a fost acela care a avut puterea să le îndure pe toate la un loc şi fără să aibă nici cel mai mic sprijin din partea celorlalţi. Vedeţi, doar, cu toţii, atunci când suferim, avem alături de noi pe cineva care să ne mângâie. Însă Iov nu a avut pe nimeni. Dimpotrivă, a băut şi paharul trădării prietenilor săi, nerecunoştinţa celor cărora le făcuse bine, mânia şi deznădejdea femeii sale şi batjocura semenilor săi.

După toate acestea, îţi poţi da seama de mărinimia sufletului lui Iov, care suferind mai mult decât oricare om de pe lume, nu a spus nimic din câte scot pe gura lor oamenii mici la suflet. Nu a zis:

Mi-am învăţat copiii să fie oameni buni şi cu frică de Dumnezeu, ca să-i pierd înainte de vreme. Am făcut milostenie şi i-am ajutat pe cei nenorociţi ca să pierd toată averea mea. I-am îmbrăcat pe săraci şi i-am îngrijit pe bolnavi ca să zac acum bolnav, pe necurăţii. Iată cum m-a plătit Dumnezeu pentru binele pe care l-am făcut”.

Asemenea cuvinte nu au ieşit din gura lui Iov.

Ceea ce a spus el are o valoare mai mare decât orice jertfă: Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat! (Iov 1, 21).

Şi tu, dacă pierzi bani, nu te mânia. Îmbărbătează-te, mulţumeşte-I lui Dumnezeu şi zi la fel ca Iov: „Domnul mi i-a dat, Domnul mi i-a luat”. În felul acesta, vei transforma pierderea în câştig.

Ce tot îmi spui acolo?”, poate îmi vei răspunde tu. „Domnul mi i-a luat? Doar mi i-a furat hoţul. Cum adică mi i-a luat Dumnezeu?” Poate că ai uitat că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. Lui Iov diavolul i-a luat totul, cu dezlegarea lui Dumnezeu. De aceea a spus dreptul Iov că Domnul i-a luat ce avea. La fel este şi atunci când hoţul este cel care ne ia banii.

Vei mai întreba: „Ce răsplată voi avea eu pentru ce am pierdut, dacă hoţul mi-a luat banii fără voia şi fără ştirea mea?”. Aminteşte-ţi că şi Iov a pierdut totul fără voia şi fără ştirea sa, dar a primit răsplată. De ce? Pentru a înfruntat răul după voia lui Dumnezeu. Aşa să înfrunţi şi tu orice nenorocire şi nu vei avea răsplată mai mică.

Ţi-a furat hoţul banii? Nu fura şi tu de la tine mântuirea. Pentru că atunci când te mânii împotriva celui care ţi-a făcut rău, îţi faci ţie cel mai mare rău, căci răul acesta nu este trupesc, ci sufletesc. Hoţul ţi-a furat lucruri materiale, bogăţie trecătoare, pe care mai devreme sau mai târziu tot aveai să o pierzi, dar tu furi de la tine bogăţia veşnică şi bunătăţile cereşti nestricăcioase.

Te-a întristat diavolul prin paguba pe care ţi-a pricinuit-o? Întristează-l şi tu, bucurându-L pe Dumnezeu. Cel mai bine este să nu te întristezi deloc. În felul acesta, îl răneşti pe diavol. Iar el, văzând că îl dispreţuieşti, împreună cu vicleniile sale, va fugi ruşinat.

Aşadar, este mai vrednic de laudă cel care îşi pierde averea şi Îi mulţumeşte lui Dumnezeu, decât acela care nu îşi pierde averea ci face milostenie, mulţumindu-I lui Dumnezeu. Pentru că cel de-al doilea, pe de o parte, se bucură de laudele celorlalţi, de mulţumirea conştiinţei şi de nădejdea răsplăţii, iar pe de altă parte, împarte banii cu voia sa, după ce s-a pregătit sufleteşte pentru aceasta. Însă cel dintâi pierde totul dintr-odată, cu violenţă şi fără voia sa, fiind nepregătit sufleteşte pentru această pierdere. Şi aşa cum îţi dai seama, oferirea de bunăvoie nu este amară şi grea, ca pierderea fără voie. Şi nici nu este o aşa de mare izbândă să dispreţuieşti banul după ce te-ai pregătit vreme îndelungată pentru aceasta, cum este să suferi cu răbdare pierderea venită pe neaşteptate.

Dar să ne întoarcem la binecuvântata împrejurare legată de Iov. Te întreb: te-ai gândit, oare, de ce diavolul nu a omorât-o şi pe nevasta sa? Pentru că ştia că dacă o lasă în viaţă, ea va ajuta mult la împlinirea planurilor sale murdare. S-a gândit: Dacă prin femeie am reuşit să-l alung pe Adam din Rai, cu atât mai uşor îmi va fi ca prin femeie să îl supun pe Iov, care nu se află în Rai, ci pe o grămadă de gunoi. Şi ca să vedeţi viclenia diavolului, el nu a folosit-o pe femeie când i-a omorât turmele dreptului Iov, nici când s-a surpat casa fiului său şi i-a prins sub dărâmături toţi copiii, ci atunci când, după toate acestea, diavolul a lovit şi în trupul lui Iov, umplându-l de boală. Numai când carnea sa putrezită şi plină de viermi cădea pe pământ, când durerea sa era atât de puternică, încât nu mai putea nici să respire şi îşi cerea moartea, atunci diavolul a pus-o pe femeie să-i spună: Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori! (Iov 2, 9).

Diavolul era acum sigur că avea să se bucure de marea cădere a lui Iov. Dar s-a înşelat amarnic, căci Iov nu numai că nu L-a blestemat pe Dumnezeu, dar chiar L-a binecuvântat. Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu (Iov 1, 22).

Cine a auzit şi cine a văzut vreodată o faptă aşa de minunată? Într-o luptă de box, iese învingător cel care îl aruncă la pământ pe adversarul său. Însă aici, vedem cu totul altceva: diavolul a fost învins şi a fugit ruşinat după ce l-a aruncat pe Iov pe grămada de gunoi. Ce ai păţit, diavole? De ce ai rupt-o la fugă? Nu a ieşit aşa după cum voiai? Nu i-ai răpit boii şi măgarii, nu i-ai ars oile, nu i-ai omorât copiii, nu i-ai umplut trupul de viermi? Atunci de ce fugi? „Fug”, ne răspunde cel viclean, „pentru că s-au împlinit toate în afară de una. Nu s-a împlinit ceea ce voiam cel mai mult. Nu s-a împlinit ceea ce urmăream. Iov nu L-a blestemat pe Dumnezeu! Şi pentru că nu L-a blestemat, nu am câştigat nimic din stricarea averii, nici din moartea copiilor, nici din rănile trupului. Ba era să mă pierd din pricina faptului că m-am măsurat cu el, căci prin răbdarea şi evlavia lui, Iov a fost slăvit mai mult de oameni şi iubit şi mai mult de Dumnezeu”.

Vezi ce a câştigat Iov de pe urma supărărilor sale? Şi slava oamenilor, şi dragostea lui Dumnezeu, pentru că prin suferinţă, virtutea sa a ieşit la lumină.

Să ne dorim, aşadar, cu toţii evlavia sa. Văzând câte bunătăţi izvorăsc din răbdare, să nu ne pierdem îndrăzneala atunci când se abat nenorocirile asupra noastră, oricât de mari ar fi acestea. Pentru că nu există nici o nenorocire care să nu primească mângâiere din pilda lui Iov. Dacă omul acesta sfânt nu a îndrăznit să ridice cuvânt împotriva lui Dumnezeu când l-au lovit toate nenorocirile acestei lumi, cum vom îndrăzni noi, pe care ne loveşte doar câte una? Dacă nu a scăpat de necazuri cel nevinovat, cum vom scăpa noi, care suntem vinovaţi? Dacă cel nevinovat L-a binecuvântat pe Dumnezeu pentru chinurile sale, cum să nu-L bine-cuvântăm noi, care cu toate că merităm mai multe rele pentru nebunia noastră, primim mai puţine?

Să nu uităm, de altfel, că sfinţii, proorocii, drepţii, apostolii, mucenicii, cuvioşii şi mărturisitorii nu au dus o viaţă liniştită şi fericită, plină de plăceri şi desfătări, de cinstire şi slavă omenească, ci de sărăcie şi lipsuri, de tristeţe şi supărare, de batjocură şi dispreţ, de chinuri, terminată prin moarte amară. În toate epocile, oamenii lui Dumnezeu, care au vrut să ţină poruncile Sale şi să trăiască după voia Sa, au primit săgeţile invidiei şi răutăţii trimise de la diavol.

Şi tu, dacă doreşti să-I urmezi Domnului, trebuie să înţelegi că vei avea de înfruntat primejdii şi prigoane şi că vei gusta din amărăciuni. Iată ce ne spune înţeleptul Sirah

Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită (Înţ. Sirah 2, 1).

Tot la fel de limpede este şi atenţionarea Apostolului Pavel:

Toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi (2 Tim. 3, 12).

De aceea, atunci când faci un bine şi eşti răsplătit cu rău, să nu te întristezi, ci să te bucuri; să nu încetezi să faci binele, ci cu mai multă râvnă să-l duci la îndeplinire. În felul acesta, vei primi cununa nestricăcioasă a vieţii veşnice, la fel ca ucenicii lui Hristos, care sunt părtaşi acum la slava Sa cerească, pentru că pe pământ au avut parte de tristeţi şi prigoane. Iată ce scrie unul dintre ei:

Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte… suntem întru necinste. Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi (1 Cor. 4, 9-13).

Ştii cine ne vorbeşte astfel despre pătimirile şi despre răbdarea apostolilor? Apostolul care a fost chinuit cel mai mult – Iov al Noului Testament, adică Sfântul Apostol Pavel. Din ziua în care i S-a arătat Hristos şi până la sfârşitul său mucenicesc, nu a cunoscut decât încercări şi greutăţi. Cu puţin timp înainte de a fi înlănţuit, spunea presbiterilor din Efes:

Iar acum iată că fiind eu mânat de Duhul, merg la Ierusalim, neştiind cele ce mi se vor întâmpla acolo, decât numai că Duhul Sfânt mărturiseşte prin cetăţi, spunându-mi că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri (Fapte 20, 22-23).

Şi dacă ştii că te aşteaptă prigoane şi lanţuri, de ce te duci?”, am putea să-l întrebăm. Iar el ne-ar răspunde: „Tocmai de aceea mă duc, ca să fiu prins şi legat, să fiu dus în închisoare, să fiu osândit şi să mor pentru Hristos. „Dar bine, nu îţi este ruşine să treci prin atâtea locuri cu mâinile legate, ca un răufăcător? Nu te gândeşti că dacă oamenii te vor vedea aşa, vor socoti că Dumnezeul pe Care Îl propovăduieşti este slab şi nu vor mai crede în El?” Acum, Apostolul ne răspunde printr-un fragment dintr-o Epistolă pe care a trimis-o filipenilor:

Voiesc ca voi să ştiţi, fraţilor, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, în aşa fel că lanţurile mele, pentru Hristos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi; şi cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu (Filip. 1, 12-14).

Vezi cum lanţurile au o mai mare putere chiar şi decât învierea morţilor? Pavel a fost întemniţat la Roma şi i-a atras pe cei mai mulţi de partea sa. A fost întemniţat la Ierusalim şi procuratorul Felix a fost cuprins de teamă (Fapte 24, 25), iar regele Agripa a rămas uimit (Fapte 26, 28). A călătorit în lanţuri, dar a fost mai puternic decât marea cuprinsă de furtună, salvând două sute şaptezeci şi şase de suflete (Fapte 27, 1- 44).

Dar şi mai minunată decât puterea lanţurilor a fost puterea sufletului său, pentru că cea dintâi se datorează lui Dumnezeu, pe când cea de-a doua se datorează voirii proprii a Apostolului. Îţi aduci aminte ce i s-a întâmplat la filipeni? A fost prins, biciuit fără milă şi aruncat într-o temniţă întunecoasă, cu picioarele strânse în butuci. Cu toate acestea, sleit de puteri cum era, la miezul nopţii, când ceilalţi dormeau, el înălţa imnuri de slavă lui Dumnezeu (Fapte 16, 16-25). Câtă îndrăzneală! Câtă răbdare! Nu ne bucură atât faptele sale minunate, pe care le citim în Scriptură, cât ne bucură răbdarea sa în suferinţe, la biciuiri, la batjocură, la bătăile cu pietre. Bătând pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, gândind că a murit, citim în Faptele Apostolilor (Fapte 14, 19). Iar în altă parte: După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă (Fapte 16, 23).

Câtă cinste, câtă mulţumire pentru Pavel să ştie că a fost lovit şi întemniţat pentru Hristos! Şi iată minunea care s-a săvârşit după aceea: Deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temniţei şi îndată s-au deschis toate uşile şi legăturile tuturor s-au dezlegat (Fapte 16, 26). Vezi ce fel de lanţuri erau cele cu care era legat Pavel, dacă prin ele i-a slobozit şi pe ceilalţi? Deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei, scoţând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închişi au fugit (Fapte 16, 27). Ce a făcut atunci Pavel? A strigat tare către temnicer: Să nu-ţi faci nici un rău, că toţi suntem aici (Fapte 16, 28).

Vezi câtă smerenie avea Apostolul? Nu a spus: „De dragul meu s-au făcut toate acestea”, ci ca un simplu întemniţat, a zis: toţi suntem aici. Dacă ar fi tăcut, temnicerul şi-ar fi luat singur viaţa. Iată câtă dragoste era în inima Apostolului lui Hristos! A preferat să rămână înlănţuit, decât ca omul acela să-şi piardă viaţa. Şi atunci, lanţurile şi-au arătat puterea din nou, făcându-l pe temnicer să îngenuncheze dinaintea celui întemniţat: tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel (Fapte 16, 29). Cel care îl înlănţuise pe Pavel era acum la picioarele lui, rugându-l să îl elibereze din lanţurile necunoştinţei şi ale fricii, întrebându-l: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? (Fapte 16, 30).

Spune-mi, temnicerule, nu tu l-ai legat? Nu l-ai băgat tu în închisoare? Nu tu i-ai prins picioarele în butuci? De ce tremuri acum? De ce plângi? De ce ţi-ai scos sabia şi vrei să te omori? Iată ce ne-ar răspunde el, dacă ar fi dinaintea noastră: „Nu am ştiut că robii lui Hristos au o putere aşa de mare”. Ce zici, robul lui Hristos a primit puterea să deschidă cerurile şi nu va putea să desfacă lanţurile închisorii? Îi dezleagă pe cei legaţi de diavol şi nu va scăpa de lanţurile de fier? Eliberează suflete legate de păcat şi nu îşi va elibera trupul său? Tocmai de aceea a fost mai întâi legat şi apoi eliberat, pentru ca tu să înţelegi că robii lui Hristos, atunci când sunt legaţi, au putere mai mare decât cei care nu poartă lanţuri.

Cine Îl iubeşte pe Hristos înţelege ce înseamnă aceasta. Cine arde de dragoste faţă de Domnul, cunoaşte puterea lanţurilor. De aceea, un asemenea om vrea mai degrabă să fie legat în lanţuri pentru Iisus, decât să fie în cer. Vrea mai degrabă să fie aruncat într-o închisoare întunecoasă, decât să stea de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Dacă ar trebui să aleg între cer şi lanţul acela cu care au fost legate mâinile lui Pavel, aş vrea mai degrabă lanţul. Dacă ar trebui să aleg între însoţirea cu îngerii şi însoţirea cu Pavel înlănţuit, aş alege să fiu şi eu în închisoare. De ce? Pentru că nu este un dar mai mare pe lumea aceasta decât să înduri suferinţe pentru Hristos.

Nu îl fericesc pe Pavel pentru că s-a ridicat până la al treilea cer şi în rai (2 Cor. 12, 2-4), cât pentru faptul că a fost aruncat în închisoare. Nu îl fericesc pentru că a auzit cuvinte pe care limba omenească nu are puterea să le rostească, cât pentru că a fost lovit şi legat. Pentru mine este mai bine să pătimesc din pricina credinţei mele în Hristos, decât să mă bucur de cinstire pentru această credinţă. Numai astfel îl urmez pe Pavel. Numai astfel Îl urmez pe Însuşi Hristos, Care a lăsat slava cerească şi a venit pe pământ ca un om smerit, ca să fie slăvit şi mai mult prin dispreţ, batjocură şi moarte. De lucrul acesta ne-a încredinţat Domnul în rugăciunea pe care a adresat-o Părintelui Său, cu puţin timp înainte de moarte: Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte (Ioan 17, 5).

Ce spui, Doamne? Nu peste multă vreme vei fi prins, vei fi biciuit, scuipat şi răstignit ca un răufăcător între doi tâlhari, iar Tu vorbeşti despre slăvire? Da”, ne răspunde El, „toate acestea sunt spre slava Mea, căci pătimesc pentru voi, oamenii, pe care vă iubesc”. Aşadar, dacă Domnul nostru, Care este nevinovat şi fără de păcat, socoteşte că suferind şi murind de dragul nostru, este slăvit mai mult decât dacă ar fi rămas în cer să se bucure de fericirea Sa, între îngerii care Îl slăvesc fără încetare, cu atât mai mult ar trebui să gândim astfel noi, păcătoşii şi nevrednicii, atunci când pătimim de dragul Celui care ne-a izbăvit de moartea veşnică şi ne-a dăruit mântuirea.

Toţi oamenii stau în uimire dinaintea răbdării fără sfârşit a lui Iov, a virtuţilor lui, a înfricoşătoarei sale lupte cu diavolul şi în sfârşit, dinaintea biruinţei şi a îndreptăţirii sale. Toţi oamenii stau cu respect şi emoţie dinaintea răbdării lui Pavel, a strădaniilor sale pentru răspândirea Evangheliei, a chinurilor şi suferinţelor sale, a prigoanelor şi tristeţilor îndurate de el, a lanţurilor şi în fine, a morţii sale muceniceşti pentru Hristos. Întreaga omenire stă cu evlavie şi recunoştinţă dinaintea răbdării Domnului nostru, a iubirii de oameni şi a milei Sale, dinaintea preacuratelor patimi şi a Răstignirii Sale de bunăvoie pentru mântuirea noastră. Să urmăm, dar, şi noi exemplul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Săi, ca să trăim împreună cu ei de-a pururi, în Împărăţia cerurilor”.

Din:  “Problemele vietii”, Editura Egumenita

SURSA ONLINE: SITE-UL DEDICAT SFANTULUI IOAN GURA DE AUR


Categorii

Biserica rastignita, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul si Dreptul Iov, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “DREPTUL IOV, MULT-RABDATORUL (I): “Iov nu a avut pe nimeni, a baut si paharul tradarii prietenilor sai, nerecunostinta celor carora le făcuse bine, mania femeii sale si batjocura semenilor sai”

  1. Articolul acesta al vostru l-am trimis si prietenilor mei, caci multe le lamureste. Multi nu cunosc rostul suferintelor si al necazurilor, dar mai ales virtutea rabdarii si roadele si rostul ei.

    De fapt, inca noi nu intelegem pe deplin ce vrea Dumnezeu de la noi… Sa fim sfinti, da. Insa concret in zilele noastre sa rabdam in necazuri, sa nu cartim, si mai ales sa nu judecam. In aceea in care judecam, in aceea ne vom si gasi mai tarziu.

    “Cea mai scurta cale spre mantuire: sa nu judeci deloc pe aproapele. Fara post, fara trezvie, fara munca” (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/05/06/pilde-film-ortodox/). Iaca, ce simplu lucru!

  2. din pacate, si din destula experienta vorbesc, daca avem ocazie de putina rabdare sau nevointa, indata vine si carteala.
    «Iov,Iov, Iov»,il aud pe Parintele Cleopa.

    Doamne ajuta.

  3. Nici o făptură de pe lume,
    Nu poate să cultive ura,
    Să-şi facă bucurie chinul
    Şi satisfacţie tortura.

    Omul, o poate face însă
    Când se cufundă în păcat,
    În egoism, în grea trufie
    Şi duhu-i, sa demonizat.

    Că rău-i vine din adâncuri.
    De nesfârşită răutate,
    De ură fără de hotare
    (Dintru satanic şi din moarte).

    Nici o făptură nu coboară
    În rău şi în satanicesc,
    În scârnă’n ură’n luciferic,
    Ca duhul nostru omenesc.

    Numai în om îşi găsesc locul
    Rafinamentele torturii,
    Inteligenţa chinuirii
    Şi satisfacţiile urii.

    În om, maleficul găseşte,
    (Satanicul spurcat), “frumos”
    Şi fericirea şi’împlinirea,
    Prin răstignirea lui Hristos.

    Ce grozăvii n`am făcut oare ?
    (Că nici nu le mai poţi citi).
    Dar în puterile satanei
    (În chinul veşnic), cum va fi ???

    Suntem creştini şi suntem oameni
    (Ce mergem către veşnicie),
    Purtând şi cultivând, (prin rele)
    Această mare grozăvie.

    Că ura şi destrăbălarea,
    Minciuna’i vie (şi în noi)
    Când darul dragostei divine,
    Nu’l dobândim şi suntem goi,

    Când suntem egoişti şi lacomi
    Conduşi de dragostea de sine,
    De setea oarbă de putere,
    De… personalul nostru “bine”,

    De-cauza dreptăţii…, NOASTRE
    (În care nu mai e iubire,
    Decât de mari şi noi succese,
    Şi de’nălţările de sine).

    Oricare dintre noi trăieşte
    Clipe de ură şi păcat,
    De egoism, dispreţ, de… scârne
    Ce aruncă inima în iad.

    Dar câţi ne’ntoarcem arşi lăuntric
    De vâlvătaia conştiinţei,
    La Dumnezeu să-i cerem milă
    S’aducem jertfa pocăinţei ??

    Mulţi ne’adâncim în răutate.
    Mulţi am ucis în noi ce-i sfânt.
    Mulţi suntem ego şi doar ego
    Şi’aducem iadul pe pământ.

    Din zi în zi lumea sporeşte
    În izolare şi în ură,
    În egoism, în grele patimi
    Şi-n răutăţi fără măsură.

    Ce viitor ne-aşteaptă oare
    Şi ce noi forme de frumos,
    Vom mai crea spre desfătarea
    În care-i răstignit Hristos ???

  4. “Cine a sărăcit mai mult ca el? Şi cei mai săraci dintre oameni rămân măcar cu ceva care se poate numi un acoperiş deasupra capului, dar el a rămas sub cerul liber. Şi cei mai săraci oameni au o haină, pe când el a rămas gol. Cine a suferit mai mult decât el?”

    Sfantul Iov! Ce ar putea asupra unuia ca Iov toate crizele mondiale, toate “troicile” lumii acesteia cand nici diavolul in persoana nu l-a putut deznadajdui?
    Doamne, miluieste-ne!

  5. Pingback: Parintele Cleopa (audio) despre DREPTUL IOV. Sfantul Ioan Gura de Aur (II) despre TIRANIA TRISTETII, RABDAREA BOLII si despre PARINTII NEPASATORI LA PACATELE COPIILOR -
  6. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR (13 nov.) – merinde necesare pe calea cea stramta, candele fierbinti pentru incalzirea si luminarea sufletelor: “Prin comoditate sa nu se astepte cineva sa vada cerul” -
  7. Pingback: Arhim. Simeon Kraiopoulos: SUFERINTA, BINECUVANTARE SAU BLESTEM? Care este sensul suferintei? -
  8. Pingback: Sfantul Macarie Egipteanul despre RAZBOIUL SI PACEA CRESTINILOR. “Fericirea vesnica sta ascunsa in suferinta trecatoare rabdata cu umilinta si nadejde” -
  9. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR, PĂSTORUL CEL BUN “CARE A FACUT DIN IUBIRE INSASI VIATA SI CRUCEA LUI”. Predica Parintelui Hrisostom de la Putna (audio) -
  10. Pingback: PS Longhin Jar (Banceni), conferinta de la Constanta: COPIII, CALEA CATRE HRISTOS [video - I]. "Atunci cand alini durerea unui copil orfan, alini durerea lui Hristos. HRISTOS NU ESTE INDIFERENT CA NOI" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: Despre sensul ortodox al suferinței | Bucuria Darului
  12. Pingback: DE CE DUMNEZEU NE LASA SA SUFERIM SI SA NE CHINUIM MULT? Arhim. Simeon Kraiopoulos despre LECTIA FEMEII CANANEENCE: “A venit ceasul sa devenim cres­tini… Poate ca nimic altceva nu foloseste cat foloseste suferinta” -
  13. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (II): “Trebuie sa fii hotarat pen­tru Dumnezeu, iar nu sa faci pe plac cererilor necinstite ale oamenilor!” -
  14. Pingback: SA-I ALINAM PE CEI IN SUFERINTA, rugandu-ne pentru ei, ca si pentru cei AFLATI IN IAD: “Mare este milostenia pe care o facem pentru acesti oameni si, daca este posibil, sa varsam in fiecare zi cate o lacrima pentru ei. Nefericirea, chinul, disperare
  15. Pingback: Cuviosul Paisie Aghioritul: ROSTUL INCERCARILOR IN VIATA NOASTRA -
  16. Pingback: FAMILIA DE MUCENICI A TARULUI NICOLAE ROMANOV, ultimul imparat rus (✝17 iulie) si INCEPUTUL SANGEROASEI REVOLUTII BOLSEVICE -
  17. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR: “DEZNADEJDEA SI NEPASAREA SUNT DISTRUGATOARE. Nici o arma nu este mai eficienta in mana diavolului ca deznadejdea“. De ce ar trebui SA NE DOARA caderile fratilor nostri? -
  18. Pingback: Sfantul Luca al Crimeei: CUM PUTEM PURTA POVARA DURERILOR VIETII? CARTIREA INMULTESTE NECAZURILE. “Multumiti, multumiti totdeauna lui Dumnezeu! Pentru toate trebuie sa-I multumim” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: SFANTUL NECTARIE AL OPTINEI, ultimul staret al legendarei “dinastii” duhovnicesti. HARISME, MINUNI si INVATATURI de mare insemnatate despre CUM SA NE RUGAM LA DIFERITE NEVOI si CUM SA NE MARTURISIM: “Puterea rugaciunii nu sta in multele
  20. Pingback: DA, DOAMNE, CA UN CÂINE… “Cine va încerca să se înfrunte cu răul în afara lui însuşi, fără ca înainte să-l fi învins pe cel Rău înlăuntrul său…” | Cuvântul Ortodox
  21. SLAVA TIE DOAMNE DUMNEZEULE SLAVA TIE MINTUIESTENE SI NE MILUIESTE PE NOI AMIN

  22. Pingback: SFINTENIA care MANGAIE SI ODIHNESTE si SFINTENIA care MARTURISESTE, INFRUNTAND RAUL, VICLENIA si EREZIA. De unde luam curajul marturisirii? Predica Parintelui Nichifor Horia despre PAZIREA si TRAIREA DREPTEI-CREDINTE (audio si text) | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR (13 nov.) – MODEL DE RUGACIUNE: “Mulțumim ție, Doamne, pentru toate binefacerile Tale, pentru cele care le știm și care nu le știm, pentru cele arătate și cele nearătate…” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: Omilia duhovniceasca a Sf. Macarie cel Mare despre SLAVA CRESTINILOR – IMBRACAREA IN DUHUL SFANT INCA DE AICI, ca arvuna a vietii de dupa inviere. CUM ESTE INCERCATA IUBIREA DE DUMNEZEU A CELOR CREDINCIOSI si care este PRETUL AGONISIRII IMPARATIEI V
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate