Parintele Cleopa (audio) despre DREPTUL IOV. Sfantul Ioan Gura de Aur (II) despre TIRANIA TRISTETII, RABDAREA BOLII si despre PARINTII NEPASATORI LA PACATELE COPIILOR

7-05-2012 Sublinieri

PARINTELE CLEOPA DESPRE PILDA DREPTULUI IOV (audio)

Ascultati:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

SFANTUL IOAN GURA DE AUR: Creşterea copiilor

“Vă rog din suflet şi vă implor să aveţi mare grijă de copiii voştri şi să căutaţi mântuirea sufletului lor. Să urmaţi exemplul lui Iov, care, fiindu-i teamă ca nu cumva copiii lui să păcătuiască fie şi cu cugetul, aducea jertfe şi se ruga mult pentru ei. Să urmaţi pilda lui David, care, atunci când a murit, l-a chemat lângă el pe fiul său, viitorul rege Solomon şi, în loc să-i lasă bogăţii, l-a povăţuit:

Fiul meu, dacă vei trăi întru evlavie, nicicând nu vei păţi nimic rău, toate îţi vor merge bine şi viaţa ta se va petrece în linişte. Însă dacă nu te vei face plăcut lui Dumnezeu şi vei fi lipsit de ajutorul Său, rangul tău împărătesc nu-ţi va folosi la nimic. Căci fără evlavie, şi bunurile pe care le ai le vei pierde, şi prin mari ruşini vei trece. Evlavia te va ajuta să dobândeşti şi cele care-ţi lipsesc” (Parafrază la III Regi 2, 1-4).

Trebuie, aşadar, ca părinţii să se îngrijească nu de cum vor dobândi bani copiii lor, ci de cum vor dobândi evlavie şi bogăţie sufletească. Trebuie să-i educe astfel încât să nu aibă nevoie de multe lucruri, să nu se dedea dorinţelor vremurilor de astăzi. Trebuie încă să cerceteze cu atenţie când ies copiii lor din casă şi când se întorc, unde se duc şi cu cine se întovărăşesc. Dacă nesocotesc aceste îndatoriri ale lor, vor da răspuns la Dumnezeu. Dacă ni se cere socoteală pentru cât ne-am îngrijit de alţii – căci spune Scriptura că „Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale celuilalt” (I Corinteni 10, 24) –, cu atât mai mult ni se va cere răspuns pentru cum am avut grijă de copiii noştri.

Tu, însă, faci tot ce poţi pentru ca fiul tău să dobândească un cal frumos, o casă spaţioasă, un ogor sau o vie roditoare, trai bun şi multe alte bunătăţi pământeşti. Dar te gândeşti vreodată ca el să fie virtuos, înţelept şi cumpătat? Fiindcă oricare ar fi bunătăţile sale, oricât de mare ar fi averea lui, va pieri împreună cu el, dacă nu este virtuos şi înţelept. Dimpotrivă, dacă în sufletul său există bărbăţie şi virtute, lesne le va dobândi pe toate, chiar dacă casa lui ar fi complet goală.

Mari necazuri păţesc părinţii aceia care nu vor să-şi bată copiii, nici să-i mustre, nici să-i supere cumva, cu toate că trăiesc o viaţă dezordonată şi imorală. De multe ori am văzut cum asemenea copii erau duşi la tribunal şi osândiţi pentru fărădelegile lor.

Când tu, ca părinte, nu-l sfătuieşti pe copilul tău şi nu-l călăuzeşti drept, e firesc să fie târât de oameni vicioşi şi să ajungă să săvârşească chiar şi crime. Atunci, desigur, va fi condamnat de societate şi-i va face de ruşine atât pe părinţii săi cât şi pe el. Şi odată cu osândirea copilului, va fi arătat cu degetul şi tatăl, care nu mai îndrăzneşte să iasă din casă. Şi vor spune despre el: „Iată ce-a păţit dacă nu şi-a educat copilul!”. Cu ce ochi vei privi atunci lumea, care te va cerceta pentru că nu ţi-ai educat copilul la vremea potrivită, şi astfel a ajuns la crimă şi în temniţă? Îndrăzneşti să te mai numeşti tată, de vreme ce nu ţi-ai împlinit îndatorirea? Nu te ascunzi? Nu-ţi doreşti să se deschidă pământul şi să te înghită? Spune-mi deci, îndrăzneşti să te mai numeşti tată, de vreme ce ai fost nepăsător faţă de copilul tău şi l-ai lăsat să fie distrus?

Dacă ai fi văzut că un om îţi loveşte copilul ţi-ar fi părut rău, te-ai fi necăjit şi te-ai fi aruncat asupra lui ca o fiară. Şi totuşi, vezi cum diavolul îl loveşte în fiecare zi, îl trage în păcat, şi tu dormi. Nu te necăjeşti, nu te înfurii, nu te îngrijeşti să-ţi salvezi copilul din ghearele acestei fiare. Ei, atunci ce îndurare aştepţi de la Dumnezeu?

Dacă copilul tău este demonizat, alergi pe la toţi Sfinţii şi asceţii şi-i rogi să ţi-l izbăvească; însă dacă păcătuieşte – şi asta e mai grav – eşti nepăsător. Adevărat, ce lucru bizar! Pentru că atunci când copilul tău este chinuit de demon nu-i aşa de înfricoşător, căci în felul acesta poate scăpa de iad; dimpotrivă, din această încercare cineva se poate mântui şi încununa, dacă o rabdă cu nădejde. Însă cel care trăieşte în păcat, este imposibil să se mântuiască. Astfel, şi în viaţa aceasta este ruşinat, şi după moarte va fi pedepsit veşnic.

Ce răspuns Îi vei da lui Dumnezeu când te va cerceta pentru că nu te-ai sârguit să-l educi cum se cuvine pe copilul care ţi s-a născut? Te va întreba Domnul: „Nu te-am pus ocrotitor şi dascăl al lui? Nu ţi-am poruncit să-l călăuzeşti pe calea cea dreaptă?”. Ce vei putea spune atunci? Că a fost un copil dificil şi n-a vrut să te asculte? Pe toate acestea trebuia să le vezi de la început, de când era mic, şi puteai să-l modelezi cum voiai. Atunci l-ai fi obişnuit cu binele, dezrădăcinându-i din suflet spinii care, datorită vârstei lui fragede, ar fi ieşit uşor. Dacă te-ai fi ocupat atunci de el, patimile lui nu s-ar fi mărit şi n-ar fi fost greu astăzi să le războieşti.

Ne putem dezvinovăţi atunci când Dumnezeu îi pedepseşte aspru pe copiii care înjură pe tatăl sau pe mama lor, iar noi îi auzim pe copiii noştri cum Îl hulesc pe Însuşi Dumnezeu, şi îngăduim asta?

Să ne străduim, aşadar, să le dăm copiilor noştri educaţie creştină, cu încredinţarea că, atunci când vor avea evlavie şi iubire de Dumnezeu, se vor deosebi şi în viaţa pământească prin virtuţile lor. Căci toţi îl respectă şi-l preţuiesc pe omul virtuos şi bun, chiar dacă ar fi el cel mai sărac; dimpotrivă, îl scârbesc şi-l urăsc pe cel rău, chiar dacă ar fi el cel mai bogat.

Cei care sunt nepăsători faţă de buna educare a copiilor lor vor fi pedepsiţi de Dumnezeu. Şi ascultaţi cu atenţie povestirea pe care vă voi spune-o: În vremurile din vechime, înainte de venirea lui Hristos în lume, trăia un preot evreu, bun şi cumpătat, Eli, care avea doi copii, pe Ofni şi Finees. Deşi Eli îi vedea pe copiii săi umblând pe calea răutăţii, nici nu-i împiedica, nici nu-i pedepsea, nici nu-i mustra. Şi dacă uneori îi povăţuia, o făcea cu moliciune, fără severitate. „Nu mai faceţi rele, fiii mei”, le spunea, „nu aud vorbe bune despre voi” (Parafrază la I Regi 2, 24). Cuvintele lui ar fi fost de ajuns ca să-i cuminţească pe cei doi copii, dacă aceştia ar fi vrut. Dar întrucât preotul n-a arătat severitatea cuvenită, Dumnezeu l-a pedepsit. Astfel, şi-a pierdut şi copiii şi mântuirea, deşi Dumnezeu nu avea pentru ce să-l osândească pe bătrânul tată, decât pentru nesârguinţa pe care a arătat-o faţă de copiii săi.

Aşadar dacă Eli a fost pedepsit atât de aspru pentru nesârguinţa lui, vor rămâne nepedepsiţi cei care fac lucruri mai rele? Dacă pe preotul acela n-au reuşit să-l izbăvească cinstea lui, însuşirea de judecător şi slujirea pe care o aducea poporului israelit, şi a murit în chip jalnic deoarece nu s-a îngrijit cum trebuia de educarea copiilor lui, atunci ce pedeapsă va cădea asupra noastră, care ne purtăm chiar mai rău decât barbarii, care nici virtuţi nu avem şi nici pe copiii noştri nu-i creştem cum se cuvine?

Aşa cum nu ne vom putea dezvinovăţi de păcatele noastre personale, la fel nici de păcatele copiilor noştri. Şi e ceva logic. Pentru că dacă răutatea ar fi fost din fire, am fi avut justificare. E ştiut însă, că prin voia noastră urmăm fie calea păcatului, fie pe cea a virtuţii. Cum se va dezvinovăţi aşadar părintele care a lăsat-o pe cea mai iubită fiinţă a lui, pe copilul său, să apuce pe drumul cel rău?

Dacă copiii sunt educaţi în bunele năravuri, greu îşi vor schimba purtarea când vor creşte. Căci sufletul de copil este ca pânza albă şi curată care, dacă o vopsim în vreo culoare, se vopseşte atât de bine încât, ori de câte ori vom vrea s-o revopsim, mereu se va observa culoarea de la început. Aşa sunt şi copiii. Când se obişnuiesc cu binele, greu se mai schimbă.

Apostolul Pavel ne spune un proverb pe care l-a împrumutat de la poetul Menandru: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (I Corinteni 15, 33). Să nu ne mirăm că unii devin hoţi sau desfrânaţi sau hulitori. Copiii care de mici sunt lipsiţi de educaţia creştină se obişnuiesc să trăiască în rău şi la prima ocazie se abat de la calea dreaptă.

De aceea Apostolul povăţuieşte:

„Copii, ascultaţi întru Domnul de părinţii voştri, căci aşa este drept. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta; aceasta este cea dintâi poruncă urmată de făgăduinţă: ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ. Şi voi, părinţilor, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri spre mânie; dimpotrivă, creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 1-4).

Şi înţeleptul Solomon spune: „Fiul şcolit va fi înţelept” (Proverbe 10, 5). Şi „cel ce cruţă nuiaua îşi urăşte fiul, dar cel care-l iubeşte îl mustră cu grijă(cu blândeţe dar şi cu severitate) (Proverbe 13, 25).

Aşadar cu virtute să-i îmbogăţiţi pe copiii voştri, şi nu cu bunătăţi trecătoare. E neînţelept ca, atâta timp cât trăiţi, să nu le daţi putere asupra averii voastre, şi după ce muriţi, să poată foarte lesne să risipească moştenirea pe care le-aţi lăsat-o, desigur dacă sunt tineri. Dacă le-aţi încredinţa averea voastră în vreme ce trăiţi, aţi putea interveni când este necesar, şi în felul acesta să evitaţi greşelile pe care le fac. Preluând însă nepregătiţi administrarea moştenirii, împovăraţi şi de faptul că au rămas orfani, vor fi târâţi cu uşurinţă în mizerie; şi vinovaţi pentru asta sunteţi voi.

Nu le lăsaţi deci bogăţii, ci învăţătură şi virtuţi. Astfel nu se vor sprijini pe moştenirea bunătăţilor materiale, şi se vor distinge prin educarea minţii şi cultivarea sufletului. Acesta este cel mai bun mijloc pentru depăşirea sărăciei şi a tuturor problemelor vieţii. Şi dacă fiecare din noi se va îngriji să-şi crească în felul acesta copiii, în cele din urmă toţi, din generaţie în generaţie, ne vom afla pregătiţi pentru venirea lui Hristos şi vom fi răsplătiţi de dreptul nostru Stăpân. Aşa este. Dacă-l educi cum trebuie pe copilul tău şi-l faci să aibă evlavie şi iubire, dacă şi el va face la fel cu copiii săi etc., se va alcătui un lanţ binecuvântat datorită ţie, care ai devenit rădăcina întregului bine.

Părinţii care nu se îngrijesc de buna creştere a copiilor lor sunt mai răi chiar decât ucigaşii de prunci; pentru că primii omoară sufletul nepieritor, iar ultimii doar trupul muritor.

De aceea, precum caii care aleargă necugetat către prăpastie, şi îi ţinem în frâu şi-i pedepsim lovindu-i – şi pedeapsa aceasta este spre izbăvirea lor –, aşa şi pe copii trebuie să-i ţinem în frâu, să-i strunim şi să-i pedepsim pentru greşelile lor. Pentru că, dacă nu-i pedepsim noi, îi aşteaptă alte pedepse, pedepse veşnice, ca şi pe noi.

Nu-mi spune: „L-am pedepsit pe copilul meu de multe ori”, pentru că asta nu-i de ajuns; trebuie să-l vezi şi îndreptat. Fii cu luare-aminte, are evlavie, este cuminte, şi-a schimbat purtarea cea rea? Dacă toate acestea s-au întâmplat, scopul a fost împlinit; altfel, multele pedepse nu sunt de folos. Nu numărăm de câte ori a fost legată o rană, ci ne uităm dacă s-a vindecat. Dacă s-a vindecat iute, nu-i nevoie să stea mult timp legată; însă dacă rămâne deschisă, trebuie ca pansamentul să fie schimbat de multe ori, până ce se va închide.

Părinte nu este cel care doar l-a născut pe copil, ci acela care şi după naştere îl iubeşte. Şi dacă iubirea este necesară acolo unde există din fire, cu atât mai mult e trebuincioasă acolo unde a fost sădită de Dumnezeu. Adică, dacă cineva trebuie să-i iubească pe copiii lui naturali pentru a se numi părinte drept, cu atât mai mult pe copiii harismatici, duhovniceşti, botezaţi, având grijă să nu ajungă în iad.

Dar şi tu, fiule, să asculţi de părinţii care te-au născut. Pentru cele pe care ţi le-au oferit, cu nimic nu-i poţi răsplăti, nici să-i naşti, nici să trudeşti pentru ei, cum au făcut aceştia pentru tine. Şi când tatăl tău îl ceartă pe vreun frate de-al tău, tu trebuie să fii de partea tatălui. Căci dacă-i iei apărarea fratelui tău care a greşit, vei deveni mai rău ca el. În felul acesta îţi pui în pericol şi mântuirea sufletului tău, fiindcă cel care nu lasă o rană să se vindece, are o mai mare vină decât cel care a provocat-o, şi de aceea va fi şi pedepsit. O rană, vezi bine, poate să nu fie pricinuitoare de moarte, dar împiedicarea vindecării ei poate provoca moartea.

De aceea şi dascălii îi pedepsesc pe copii, când sunt vinovaţi, în faţa celorlalţi, ca să-i vadă şi să se cuminţească. Dar şi pe copiii buni îi laudă în faţa celorlalţi, pentru a-i da spre pildă. Aceasta, desigur, o fac dascălii buni şi înţelepţi. Şi trebuie să căutăm dascăli buni pentru copiii noştri, încât să fie educaţi pozitiv; căci părinţii le dau viaţă copiilor, iar dascălii buni îi învaţă să trăiască în virtute.

Nu te mândri, fiule, cu tatăl tău cel bun şi virtuos. Bunătatea tatălui tău te va osândi pe tine, dacă te vei dovedi urmaş nevrednic. Mare lucru este să-ţi sprijini viaţa, dar şi mântuirea, pe lupta ta şi nu pe a altora. În viaţa de aici puţini sunt aceia care ne vor sprijini, iar în viaţa de dincolo nici unul. Cinstirile şi laudele de care se bucură părinţii noştri sunt şi ale noastre doar dacă îi imităm; altfel, nu numai că nu ne folosesc la nimic, dar se vor face şi pricină pentru care vom fi mai aspru pedepsiţi.

Iată un exemplu: Abesalom era fiul regelui David, tânăr desfrânat şi ticălos. Acesta, odată, s-a răzvrătit împotriva tatălui său şi l-a silit să părăsească tronul său şi Ierusalimul şi să se exileze în pustia Arabot. Astfel, fiul a urcat nelegiuit pe tronul tatălui său.

N-a respectat nici rangul, nici vârsta şi nici jertfele pe care tatăl lui le făcuse pentru el. S-a purtat cu părintele său sever, neomeneşte, obraznic, ca o fiară, călcând legile firii şi provocând tulburare, nelinişte, răzvrătire. N-a vrut să-l respecte pe David ca tată al său. Să se fi gândit cel puţin la bătrâneţile şi la binefacerile lui. Însă slava deşartă şi iubirea de putere l-au făcut să-şi piardă orice sentiment de ruşine şi să devină o adevărată fiară. Astfel, tatăl cel blând alerga fugărit dintr-un ţinut în altul, pe când fiul răzvrătit se desfăta în bunătăţile puterii, pe care le risipise izbutind să atragă de partea lui armata şi toate cetăţile.

În vreme ce se întâmplau acestea, Huşai, prieten bun al lui David, prieten din aceia care rămân credincioşi chiar şi-n cele mai potrivnice situaţii, întâlnindu-se cu bătrânul rege în pustie, şi-a sfâşiat veşmântul, şi-a pus ţărână în cap, în semn de plângere şi durere, a suspinat adânc şi a plâns sfâşietor. David cunoştea sinceritatea sentimentelor lui Huşai. I-a spus, aşadar, că lacrimile lui sunt dovada prieteniei pe care i-o poartă, dar că nu folosesc la nimic. Trebuiau să facă ceva, pentru a-l înfrunta cu succes pe fiul său şi pentru a opri nenorocirea. „Mergi în cetate”, i-a spus, „du-te la Abesalom ca prieten şi încearcă să schimbi planurile viclene pe care le urzeşte Ahitofel împotriva mea” (Parafrază la II regi 15, 34). Ahitofel era un general care avea înrâurire asupra lui Abesalom, viteaz în război şi primejdios în lupte, şi David se temea mult de el. Huşai într-adevăr, s-a dus la Abesalom, fără să se înspăimânte că scopul lui va fi descoperit şi că va fi omorât. Îşi punea mereu nădejdea în Dumnezeu. Şi până la urmă a reuşit. Astfel, David l-a învins pe fiul său apostat, care a avut un sfârşit rău. Căci Dumnezeu vrea ca copiii să-şi respecte părinţii şi să asculte de ei. Şi dacă nu fac asta, pătimesc.

Dar şi părinţii, o spun din nou, sunt datori să-şi educe cum trebuie copiii, străduindu-se pentru dezvoltarea echilibrată a trupului şi a duhului lor. Să-i înveţe evlavia şi virtutea. Dacă nu fac aşa, nu trebuie să se numească părinţi.

Aşa cum chemaţi doctorul, când copilul vostru se îmbolnăveşte trupeşte, la fel să faceţi şi când el suferă sufleteşte. Sufletul este bolnav când păcătuieşte, când se desfrânează, când fură, când face ceea ce Dumnezeu interzice.

Dar şi neşcolirea, needucarea, este o boală a sufletului, şi desigur mare, pentru că din pricina ei se întâmplă atâtea şi atâtea rele. Trebuie deci să-i şi educăm pe copiii noştri, căci astfel vor putea să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu. Fără învăţătură vor fi ca animalele, care sunt lipsite de cuget. Omul, care a fost înzestrat cu cuget, trebuie să fie şi înţelept, aşa cum l-a făcut dintru început Dumnezeu. Fără înţelepciune el este o piatră preţioasă afundată în mocirlă, este corabie fără cârmă şi fără echipaj, care înaintează pe marea vieţii necârmuită, la întâmplare. De aceea un înţelept a spus: „Omul neşcolit priveşte, dar nu vede”. I se pare că vede, dar este orb, fiindcă nu are cunoaştere, şi îndeosebi cunoaşterea adevărurilor şi a dogmelor credinţei – ce este sufletul, cerul, Dumnezeu Cel în trei ipostasuri, învierea, botezul, îngerii, Sfânta Liturghie, preoţia etc.

Proorocul David spune: „Luaţi învăţătură, ca nu cumva să se mânie Domnul” (Psalmi 2, 12). Educaţi-vă creştineşte copiii. Aceasta este datoria voastră. Dacă veţi fi nepăsători, veţi merge în iad, chiar dacă aveţi alte virtuţi. Să-i învăţaţi tainele Bisericii, dreptatea, înţelepciunea, vitejia sufletească. Să-i ajutaţi să se cunoască pe ei, căci prin cunoaşterea de sine vor fi conduşi şi la cunoaşterea de Dumnezeu. Dacă nu-L cunosc pe Dumnezeu, la ce le va fi de folos toate celelalte? Nu-L auziţi pe Domnul, Care spune în Sfânta Evanghelie că, dacă omul ar câştiga lumea întreagă dar şi-ar pierde sufletul său, nu i-ar folosi la nimic?

Educaţi-i, aşadar, duhovniceşte pe copiii voştri. Educaţi-vă şi pe voi. În felul acesta vă veţi mântui şi veţi intra în împărăţia cerurilor, cu harul lui Hristos”.

Sursa online: Site-ul dedicat Sfantului Ioan Gura de Aur

(Din:  “Problemele vietii”, Editura Egumenita)

Sfantul Ioan Gura de Aur catre Cuvioasa Olimpiada: Scrisoarea XVII

“1.a. Nu-mi purta mie de grijă din pricina iernii aspre de aici, din pricina bolii mele de stomac şi din pricina navalei isaurilor. Iarna e aşa cum e de obicei aici în Armenia. Nici nu trebuie să-ţi spun mai mult. Iarna nu mă supără tare. De altfel am prevăzut-o şi am luat multe măsuri ca să scap de neplăceri: aprind mereu focul, mi-astup camera în care stau, mă îmbrac gros şi tot timpul stau în casă. E neplăcut, dar îndur pentru câştigul ce-l am. Cât timp rămân în casă, frigul nu mă supără; dar dacă sunt silit să ies puţin afară şi să trag aer în piept, mă resimt nu puţin. De aceea şi pe tine te rog şi-ţi cer asta, ca pe un foarte mare dar, să ai multă grijă de sănătatea ta, ca să-ţi vindeci boala trupului.

b. Şi tristeţea te îmbolnăveşte; dar dacă îţi mai este slăbit şi bolnav trupul, şi-l neglijezi, dacă nu aduci doctori care să te caute, dacă trăieşti într-un ţinut cu aer bun şi nu-i dai trupului îngrijiri potrivite, gândeşte-te cât de mult se măreşte răul! Aşa că te rog adu doctori pricepuţi, ia doctorii, care te pot vindeca de nişte suferinţe ca acestea. Pentru că şi eu, cu multe zile înainte, m-am îmbolnăvit de stomac şi aveam vărsături din pricina climei de aici; pe lângă alte doctorii am luat şi pe cea trimisă de preavenerabila mea doamnă Sinclitia; n-a trebuit să iau această doctorie mai mult de trei zile şi m-am făcut sănătos. Te rog, ia şi tu doctoria asta şi fa ca să mi se mai trimită şi mie.

c. Într-adevăr când am simţit că mi-a revenit iar boala, am luat-o din nou şi m-am făcut sănătos. Doctoria asta opreşte flegma, îndepărtează guturaiul, este putin înviorătoare, dă putere trupului, deschide pofta de mâncare. Toate acestea le-am cunoscut în câteva zile. Ai te rog bunătatea şi roagă-l pe stăpânul meu, pe prea venerabilul Teofil comisul, să-mi facă doctoria şi să mi-o trimită.

d. Nu te întrista că am să iernez aici. îndur acum iarna mai uşor şi sunt mai sănătos decât anul trecut. Aşa că şi tu, dacă te-ai îngriji cum trebuie, te-ai simţi cu mult mai bine. Iar dacă spui că boala îţi vine din pricina tristeţii, pentru ce mă rogi să-ţi mai scriu, când scrisorile trimise nu te-au schimbat deloc, ba dimpotrivă tirania tristeţii te-a prins atât de mult, că doreşti să pleci din lumea aceasta?

e. Ai uitat, oare, câtă răsplată aduce şi boala unui suflet care o primeşte cu mulţumire? Nu ţi-am vorbit de atâtea ori de asta şi personal şi în scrisori? Dar poate că din pricina treburilor sau din pricina bolilor sau din pricina necazurilor nu-ţi mai aduci aminte de cele ce-ţi spuneam. De aceea, ascultă-mă, am să-ţi vorbesc încă o dată de durerile tristeţii tale. „Să scriu aceleaşi lucruri – spune Sfântul Pavel – mie nu mi-e greu, iar vouă de folos”.

2.a. Ce să spun şi ce să scriu? Nimic nu te face, Olimpiada, atât de vestit ca îndurarea suferinţei! Ea e împărăteasa bunătăţilor, ea e, mai ales, cununa cununilor! Şi după cum ea întrece pe toate celelalte fapte bune, tot aşa prin ea ajunge mai strălucit chipul celorlalte. Poate că nu-s destul de lămurite cuvintele mele. Ţi le voi lămuri. Ce vreau să spun? Nu e greu să înduri luarea averilor, chiar de le-ar lua pe toate, pierderea onorurilor, izgonirea din patrie, alungarea peste graniţă, munca grea şi istovitoare, statul în închisoare, lanţurile, ocările, insultele, batjocura; să nu socoteşti, însă, că e puţin lucru să înduri cu curaj unele ca acestea!

b. O arată marele şi vestitul bărbat Iov, care a fost tulburat nu puţin din pricina acestei încercări. Dar nici aceasta nu e grea, nici pierderea copiilor – chiar de ţi-ar fi răpiţi toţi dintr-o dată – nici atacurile neîncetate ale duşmanilor, nici altceva din unele ca acestea; nici chiar ceea ce pare a fi culmea nenorocirilor, moartea. Care e atât de înfricoşătoare şi cutremurătoare, nici ea nu-i aşa de grea ca boala trupulul. Acest lucru îl arată Iov, cel mai mare atlet al răbdării, care, atunci când s-a îmbolnăvit, a socotit că moartea are să-l scape de necazuri. Când îndura celelalte nenorociri, nici nu simţea, deşi primea loviturile unele după altele, iar ultima, moartea copiilor, lovitură de moarte. Şi nu-i un lucru mic acesta, ci ceva care ţine de grozava viclenie a diavolului, vrăjmaşul lui. Că diavolul nu i-a dat lovitura de moarte, pierirea copiilor, când Iov era în putere, nici la începutul luptei, ci când era doborât de desele şi nenumăratele săgeţi aruncate împotriva lui; atunci i-a dat lovitura aceasta; lovitura a fost aşa de grozavă, că au fost ucişi şi băieţii şi fetele; toţi deodată, în floarea vârstei, de moarte silnică; iar felul morţii lor le-a fost mormânt de-a gata. Nu i-a văzut zicând în pat, nici nu le-a sărutat mâinile, n-a auzit cuvintele lor cele mai de pe urmă, nu le-a atins genunchii şi picioarele, nu le-a închis gura, nici nu le-a pogorât pleoapele pe ochi când şi-au dat sfârşitul, nu puţin lucru pentru mângâierea părinţilor, care-şi iau rămas bun de la copiii lor. Nici nu i-a petrecut pe unii la mormânt, iar întors acasă să se fi mângâiat de cei plecaţi cu cei rămaşi în viaţă, ci a auzit că au fost cu toţii acoperiţi de dărâmături, când stăteau la masă, când erau la ospăţ, la ospăţ, nu la beţie, ci la masă de dragoste, la masă de frăţie. Atunci toate s-au amestecat: sângele, vinul, paharele, acoperişul, masa, praful, mădularele copiilor, înainte de a auzi de nenorocirea asta Iov auzise de alte pierderi; le-a pierdut şi pe acelea într-un chip îngrozitor: toate turmele de oi şi toate cirezile de vite; unele – spunea vicleanul vestitor al acestei grozăvii – au fost mistuite de foc căzut din cer, iar altele răpite toate deodată de feluriţi duşmani şi junghiate împreună cu păstorii lor.

c. Şi cu toate că a văzut atâta nenorocire abătură într-o clipită peste ogoarele lui, peste casa lui, peste vitele lui, peste copiii lui, cu toate că a văzut în rânduri valurile dese, stâncile de mare, întunericul adânc şi furtuna groaznică, Iov n-a fost doborât de tristeţe, aproape că nici n-a simţit cele întâmplate, doar atât întrucât era om şi părinte. Dar când au venit peste el boala şi bubele, atunci căuta şi moartea, atunci se şi plângea, şi se jelea, ca să afli că boala e mai grozavă decât toate, că suferirea bolii este cel mai înalt chip de răbdare. Nu-i era necunoscută nici vicleanului demon. Asta a fost pricina că diavolul, când a văzut că atletul rămâne netulburat şi liniştit în faţa tuturor celorlalte lovituri, s-a pornit să-i dea cea mai mare lovitură, zicând: „Toate celelalte lovituri, pierderea copiilor, a averilor şi altele – că asta înseamnă «piele pentru piele» – le poate îndura un om, dar lovitură de moarte este aceea când primeşti suferinţele în trupul tău”. De aceea diavolul, după ce a fost învins şi după lovitura asta, nici nu mai putea să murmure, el care mai înainte, în timpul celorlalte lovituri, avea mereu ceva de zis. Acum n-a mai avut neruşinarea să mai născocească ceva, ci ruşinat, s-a dus.

3.a. Dar să nu socoteşti că ai dreptul să-ţi doreşti moartea, pentru că Iov, nemaiputând îndura durerile, îşi dorea moartea. Gândeşte-te în ce vreme îşi dorea el moartea şi cum erau lucrurile pe vremea aceea: nu era dată legea, nu veniseră profeţii, nu se revărsase Harul aşa ca acum, şi nici nu se cunoştea altă filozofie. Nouă ni se cere mai mult decât celor de pe vremea aceea; în faţa noastră stau lupte mai mari. Ascultă, că o spune Hristos: „Dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor”. Să nu socoteşti că eşti fără de vină dacă îţi doreşti moartea. Ascultă glasul Sfântului Pavel, care spune: „A mă desface şi a fi cu Hristos este cu mult mai bine, dar este mai de trebuinţă pentru voi ca să rămân în trup”. Cu cât se prelungeşti mai mult necazul, cu atât mai multe sunt cununile; cu cât se arde mai mult în foc aurul, cu atât ajunge mai curat; cu cât străbate un negustor, care face comerţ pe mare, mai mult oceanul cu atât strânge mai multe mărfuri.

b. Să nu socoteşti că e mică lupta ce-ţi stă acum în faţă – vorbesc de lupta pe care o dai cu boala ta – dimpotrivă, este cea mai mare din cele amintite. Lui Lazăr – ţi-am vorbit, e drept, adeseori de Lazăr; dar nimic nu mă împiedică şi acum – lui Lazăr i-a fost de ajuns boala ca să se mântuiască şi a fost dus în sânurile aceluia care avea casa deschisă pentru călători, în şanurile acelui care se muta mereu din loc în loc, la porunca lui Dumnezeu, în sânurile aceluia care şi-a junghiat pe fiul lui bun, pe cel Unul-Născut, pe cel dat la adânci bătrâneţe; acolo a fost dus Lazăr, care nu făcuse nici una din faptele mari ale lui Avraam, decât doar că îndurase fără murmur sărăcia, boala şi lipsa de ajutoare. Atât de mare bine este să înduri necazurile cu curaj; chiar de-ai fi găsit cu foarte mari păcate, scapi de povara cea grea a păcatelor; iar dacă ai făcut şi fapte bune şi eşti şi drept, nu mic adaos îţi aduce suferinţa, ci foarte, foarte mare îndrăznire către Dumnezeu.

c. Pentru drepţi suferinţa e cunună strălucitoare, ea depăşeşte cu mult în strălucire soarele; pentru păcătoşi, mijloc de ispăşire. De asta Sfântul Pavel l-a dat spre pierirea trupului pe cel ce a stricat casa tatălui său şi i-a necinstit patul, ca astfel să se curate. Că i-a fost curăţire unei pete ca aceasta, ascultă-l pe Sfântul Pavel, care spune: „Ca să se mântuiască duhul în ziua Domnului nostru Iisus Hristos”. Pe alţii, Sfântul Pavel îi mustră pentru alt prea înfricoşător păcat, pentru că se apropiau cu nevrednicie de sfânta masă şi se împărtăşeau cu sfintele taine; după ce spune că „unul ca acesta va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului” vezi cum spune Sfântul Pavel că se poate curaţi de această grozavă pată! Sfântul Pavel grăieşte aşa: „Pentru aceasta sunt între voi multi neputincioşi şi bolnavi”. Apoi după ce arată că soarta lor nu stă numai în pedeapsa aceasta, ci că au de aici şi câştig, că scapă de răspunderea ce o aveau de dat pentru acest păcat, adaugă: „Dacă ne-am judeca pe noi înşine, n-am mai fi judecaţi; dar pentru că suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea”.

Că au mare câştig de pe urma îndurării suferinţelor chiar cei care săvârşesc fapte bune, ne-o arată şi Iov, care a ieşit mai strălucitor de pe urma suferinţelor, dar ne-o arată şi Timotei, care, cu toate că era aşa de bun, cu toate că i se încredinţase o slujbă atât de mare, cu toate că străbătuse cu sfantul Pavel întreaga lume, totuşi bolea zile întregi, fiindu-i trupul istovit de tot, nu o zi sau două sau trei, nici zece sau douăzeci de zile sau o sută. Lucrul acesta îl arată Sfântul Pavel prin cuvintele: „Foloseşte-te de puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale suferinţe”. Şi Sfântul Pavel, care a înviat morţi, nu i-a vindecat boala, ci l-a lăsat în cuptorul bolii, ca să strângă şi de aici marea bogăţie de îndrăznire.

d. L-a învăţat pe ucenicul său aceleaşi lecţii de care el se bucurase de la Stăpânul său şi pe care le primise de la Acela. E drept, Sfântul Pavel nu căzuse bolnav, dar încercările îl biciuiau tot atât de mult ca şi boala şi-i pricinuiau multă durere trupului. „Mi s-a dat – spune el – un ghimpe în trup, înger al Satanei, să mă bată peste obraz”, adică loviturile, legăturile, lanţurile, temniţele, arestările, adeseori sfâşierea trupului de biciuirile călăilor. Din pricina asta pentru că nu mai putea îndura durerile din trupul lui, spunea: „Pentru aceasta am rugat de trei ori pe Domnul – prin trei ori Sfântul Pavel spune adeseori – ca să mă scape de ghimpele acesta”. Apoi, când nu i s-a împlinit rugămintea şi a aflat cât câştig îi aduce suferinţa, s-a liniştit şi se bucura de cele ce i se întâmplau.

e. Şi tu, dar, să nu socoţi că trăieşti de prisos, fie că stai în casă, fie că eşti ţintuită în pat. Înduri suferinţe mai grozave decât cei târâţi, sfâşiaţi şi întinşi de călăi, pentru că ai în tine necontenit călăul, boala aceasta grozavă de care suferi. Nu-ţi dori, dar, nici moartea, nici nu-ţi neglija sănătatea. Nici asta nu e bine. De aceea şi Pavel îl îndeamnă stăruitor pe Timotei să se îngrijească de sănătate. În sfârşit, despre boala ta sunt de ajuns cele ce ţi-am spus.

4. a. Iar dacă despărţirea de mine te face să te întristezi, aşteaptă, are să se sfârşească! N-o spun ca să te mângâi, ci o ştiu precis. Iar dacă n-are să se întâmple, apoi, după părerea mea eu de mult am plecat de aici, întrucât depinde asta de încercările la care am fost supus. Nu mai vorbesc de toate cele petrecute în Constantinopol după plecarea mea de acolo. Poţi să afli câte am îndurat în timpul acestei călătorii lungi şi anevoioase – unele încercări au fost în stare să-mi prilejuiască moartea – câte am îndurat după sosirea mea aici, câte după moartea din Cucuzon, câte după şederea în Arabis.

b. Dar am scăpat din toate acele încercări şi acum sunt sănătos şi în deplină siguranţă, încât toţi armenii se minunează că îndur, cu un trup atât de slab şi de firav, gerul acesta aşa de năprasnic, că pot să respir, când băştinaşii cu greu pot îndura iarna de aici. Am rămas nevătămat până acum şi am scăpat de mâinile tâlharilor care m-au atacat adeseorl. Am rămas nevătămat, cu toate că-mi lipsesc cele de neapărată trebuinţă pentru trai şi nici nu pot face baie; de când am venit aici mereu simt nevoia unei băi; am ajuns însă într-o astfel de stare, că nici nu mai doresc mângâierea unei băi, dimpotrivă, mă simt chiar mai sănătos aşa. Nu m-a doborât nici asprimea climei, nici pustietatea locurilor, nici greutatea cumpărătorilor, nici lipsa de ajutoare, nici neştiinţa doctorilor, nici lipsa băilor, nici locuinţa în care stau închis ca într-o temniţă, nici lipsa de mişcare, de care am necontenit nevoie, nici fumul din casă şi că trebuie să stau tot timpul lângă foc, nici frica de tâlhari, nici atacurile lor dese. Nimic din toate acestea nu m-a doborât; dimpotrivă mă simt mai sănătos de când sunt aici. E drept că mă şi îngrijesc mult.

Gândeşte-te la toate acestea şi depărtează din suflet tristeţea ce te stăpâneşte din pricina mea. Nu-ţi cere singură pedeapsă cumplită şi fără de folos.

c. Ţi-am trimis nu de mult o lucrare, pe care am scris-o cu următorul subiect: „Că nimeni nu poate fi vătămat decât de sine însuşi”, în această scriere vorbesc de aceleaşi lucruri de care vorbesc în scrisoarea ce ţi-o trimit acum. Citeşte-o des; iar după ce te vei face sănătoasă, citeşte-o cu voce tare. Îţi va fi un leac minunat; dacă voieşti să-l iei. Iar dacă te încăpăţânezi şi nu vrei să te îngrijeşti de sănătate şi nici nu vrei să ieşi din mlaştina tristeţii tale, cu toate numeroasele mele sfaturi şi îndemnuri, nu-mi va fi nici mie uşor să te ascult şi să-ţi trimit scrisori dese şi lungi, de vreme ce n-ai câştigat nimic din ele spre înviorarea ta.

d. Cum am să ştiu asta? Nu dacă mi-o spui, ci dacă mi-o dovedeşti cu fapta. Pentru că şi acum mi-ai spus că nimic altceva nu te îmbolnăveşte decât tristeţea. Tu mi-ai mărturisit-o; deci, dacă nu scapi de boală, n-ai să mă convingi că ai scăpat de tristeţe. Dacă, după cum mi-ai scris, tristeţea te îmbolnăveşte, atunci urmează că odată ce alungi tristeţea, alungi boala; dacă smulgi rădăcina, distrugi şi ramurile; dar dacă ramurile rămân puternice şi verzi, aducătoare de roduri nepotrivite, nu pot fi convins că ai scăpat de rădăcină. Nu-mi arăta cuvinte, ci fapte; caută de te fă sănătoasă şi vei vedea că-ţi vin iarăşi scrisori, care depăşesc măsura unei cuvântări.

e. Să nu socoteşti că ai mică mângâiere că trăiesc, că sunt sănătos, că am scăpat de boală şi de slăbiciune, cu toate împrejurările grele prin care am trecut, pricină de durere şi de supărare pentru duşmanii mei, după cum am aflat. Este firesc să-ţi pricinuiască toate acestea foarte mare mângâiere, capul mângâierii. Nu numi pustietate pe însoţitorii şi însoţitoarele tale; sunt de pe acum în ceruri prin suferinţele pe care le îndură.

f. Am suferit foarte tare şi mult pentru Pelaghie monahul. Gândeşte-te de câte cununi sunt vrednici cei care se ţin cu curaj în picioare, când oameni care trăiesc în atâta asceză şi înfrânare par a fi trântiţi atât de ticălos spre cădere.

Sursa online: Site-ul dedicat Sfantului Ioan Gura de Aur

(Din:Sfantul Ioan Gura de Aur – Cuvioasa Olimpiada diaconiţa: O viaţă – o prietenie – o corespondenţă”, Editura DEISIS, Sibiu 1997)

Vezi si Editia (revizuita si adaugita) cu titlul: Sfantul Ioan Gura de Aur: Scrisori din exil catre Olimpiada si cei ramasi credinciosi. Despre deprimare, suferinta si providenta.)

Legaturi:

***

***

***


Categorii

Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Intristarea, deznadejdea, Parintele Cleopa, Razboiul nevazut, Sfanta diaconita Olimpiada, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul si Dreptul Iov, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

41 Commentarii la “Parintele Cleopa (audio) despre DREPTUL IOV. Sfantul Ioan Gura de Aur (II) despre TIRANIA TRISTETII, RABDAREA BOLII si despre PARINTII NEPASATORI LA PACATELE COPIILOR

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: SFANTUL ISAAC SIRUL despre incercarile duhovnicesti si mangaierile harului. SMERENIA BIRUIESTE DEZNADEJDEA COPLESITOARE: “Lipsa de curaj e maica chinului. Iar rabdarea e maica mangaierii“ -
  2. Pingback: Sfinti si mari duhovnici despre EDUCAREA COPIILOR IN SPIRIT CRESTIN: “In educatia copiilor, mai intai de toate tre­buie sa ne educam pe noi insine. Caldura din familie educa mult mai bine decat orice cuvinte” -
  3. Pingback: SA-I ALINAM PE CEI IN SUFERINTA, rugandu-ne pentru ei, ca si pentru cei AFLATI IN IAD: “Mare este milostenia pe care o facem pentru acesti oameni si, daca este posibil, sa varsam in fiecare zi cate o lacrima pentru ei. Nefericirea, chinul, disperare
  4. Pingback: MARTURII despre darurile duhovnicesti ale CUVIOSULUI CLEOPA de la Sihastria -
  5. Pingback: “Intru necaz M’ai chemat si te-am izbavit, te-am auzit in mijlocul furtunii si te-am cercat la apa certarii” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: MUCENICIA SFINTEI DUCESE ELISABETA si a insotitorilor sai, ucisi de bolsevici la Alapaievsk (18 iulie 1918): “Domnul a socotit ca a venit ceasul sa-I purtam crucea. Sa ne silim deci sa ne facem vrednice de ea!” – CANTAREA DE BIRUINTA A S
  7. Pingback: Sfantul Ioan Gura de Aur catre CUIVIOASA DIACONITA OLIMPIADA despre MANGAIEREA IN SUFERINTE si in INDURAREA NEDREPTATILOR: “Da, usa e stramta si calea ingusta, dar e cale!” | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: SFANTUL ISAAC SIRUL despre incercarile duhovnicesti si mangaierile harului. SMERENIA BIRUIESTE DEZNADEJDEA COPLESITOARE: “Lipsa de curaj e maica chinului. Iar rabdarea e maica mangaierii“ | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR: “DEZNADEJDEA SI NEPASAREA SUNT DISTRUGATOARE. Nici o arma nu este mai eficienta in mana diavolului ca deznadejdea“. De ce ar trebui SA NE DOARA caderile fratilor nostri? | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR (13 nov.) – MODEL DE RUGACIUNE: “Mulțumim ție, Doamne, pentru toate binefacerile Tale, pentru cele care le știm și care nu le știm, pentru cele arătate și cele nearătate…” | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: Parintele Ioan Buliga: ROBIA DIN IADUL DEPRESIEI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate