MITROPOLITUL NEOFIT DE MORFOU: “Ceea ce traim acum este INCEPUTUL RAZBOIULUI MONDIAL, este un razboi biologic. Si mai ales este un RAZBOI AL FRICII. Daca reusesti sa infricosezi poporul, poti sa ii faci ce vrei. NU DOAR VACCINURI, CI TE SUI PE EL SI ITI SPUNE SI MULTUMESC! Acum este epoca marturisirii si a martiriului. Acum au venit ANII RABDARII”

Privegherea in cinstea sarbatorii Sfintei Irina si a Sfantului Efrem cel Nou (04.05.2020)

Noul echipaj al barcii lui Hristos. 2020 va fi un an al examenelor!

“Ani multi si binecuvantati sa aveti!

Astazi ne-a chemat Sfanta Irina aici, in biserica ei, aflandu-ne in aceste conditii nefiresti, ca sa o sarbatorim. (…) Si Slava Domnului am simtit cu adevarat o mare bucurie. Si maine vom fi iar aici, ca sa o sarbatorim pe Sfanta si pe acest sfant Nou Mucenic Efrem.

Pe 5 mai este ziua in care a mucenicit Sfantul. Cand l-au prins turcii in acei ani de inceput ai ocupatiei otomane era luna septembrie. L-au legat de un dud care se pastreaza pana azi, un copac foarte imbatranit si uscat. A avut grija de el sfintita noastra maica de la manastirea din Nea Makri si astfel ca s-a pastrat pana in zilele noastre.

Turcii i-au cerut sa renunte la credinta sa. Dar el era puternic in credinta sa ortodoxa, ascet si calugar, si a voit sa devina si mucenic. (…) Numarati cate luni au trecut din luna septembrie pana in mai, atatea luni a fost muncit acest calugar de catre turci. Il coborau cu sfoara cu care il legasera de copac cu capul in jos, il lasau putin si apoi continuau. Si cand au vazut agarenii ca nu vrea cu nici un chip sa isi schimbe credinta, ca sa il inspaimante, ce au facut? Au aprins un foc sub el. Cum facem noi cand vrem sa ardem la protap un miel. Asa au facut si ei. Si sfantul se perpelea incet de la foc. Si turcii coborau cate putin franghia cu care era legat. Si ii ziceau: “calugare, vei marturisi Islamul?” (…) Si Sfantul zicea: “Nu! De Hristos nu ma lepad deoarece El mi-a daruit viata vesnica.” Si cand au vazut ca nu reusesc nimic, ce au facut agarenii? Dupa ce i-au ars perii capului, i-au parlit trupul, l-au spanzurat in copac, l-au batut, au gasit un lemn caruia i-au dat foc si i I-au bagat in pantece. Si apoi i-au coborat capul in foc, astfel ca i-au ars sfantului si capul si maruntaiele.

Si asa a mucenicit Sfantul Nou Mucenic Efrem, cel ce s-a aratat in vremurile din urma sfintitei cuvioase maici Macaria, pe care m-a invrednicit Dumnezeu sa o cunosc foarte bine. Ea a fost, sa va spun adevarul, prima care m-a primit ca pe un Ierarh. Eram pe vremea aceea de 20 de ani si purtam pantaloni [era imbracat civil, mireneste]. Si ea a iesit din manastire si i-a zis unei surori, Efremia: “Mergi, fiica mea, si vezi ca vin trei clerici.” Si cand s-a uitat Efremia peste drum, ne vedea cum urcam spre manastire si i-a zis Maicii: “Sunt studenti, maica, nu clerici”. “Nu, fiica, toti trei sunt clerici. Doi dintre ei vor deveni chiar episcopi.” Si cum am intrat s-a inchinat in fata mea si in fata prietentului meu, Gherasim Fokas, care a devenit pentru putina vreme mitropolitul Kefaloniei, dupa care s-a dus repede la Domnul, si ne-a sarutat mainile. Si zic si eu: iata cum Bunul Dumnezeu daruieste harisme oamenilor Sai, precum Sfantului Efrem, si Sfintei noastre Irina, prin sangele lor martiric.

Sfintei Irina i-a daruit harisme nu doar prin sangele varsat martiric, dar si prin intreaga sa viata care se pare ca a fost indelungata. Sfanta Irina a facut misiune apostoleasca. Dupa ce reusit sa supravietuiasca martiriului pe care i-l pregatea tatal, dupa ce l-a inviat pe acesta si dupa ce parintii ei au devenit crestini, a plecat din tara sa, Persia – pe atunci Sfanta se chema Penelope -, si a strabatut toata Asia Mica pana in Nicomedia, langa Constantinopol, in secolul al IV-lea. Si unde mergea, le vorbea oamenilor despre Hristos. O prindeau, o chinuiau, o inchideau, ea isi vedea de misiunea ei, “Hristos a Inviat!”. Asa spunea: ca Hristos a biruit moartea, diavolul, pacatul si ne-a daruit viata vesnica. Si daca a inviat Hristos, vom invia si noi. (…)

[…]

Asta au inteles sfanta Irina in secolul al IV-lea si sfantul Efrem, in secolul al XIV-lea, ca moartea este o binecuvantare cand este cu si pentru Hristos. Pentru ca atunci cand esti cu Hristos, nu exista moarte.

Si aceasta ispita, pe care o avem noi acum cu acest coronavirus, orice ar fi, este in primul rand o incercare a noastra ca si crestini, in primul rand a celor de sunt purtatori de rasa, a patriarhilor, episcopilor, preotilor, diaconilor, cantaretilor si calugarilor, si apoi a voastra, a credinciosilor, care insistati sa participati, in ciuda propagandei care se face, la aceste atat de frumoase vecernii ce au gustul si bucuria Invierii, slava Vietii Vesnice.

Ce am trait noi in aceasta seara, noi, cei putini, este o mica parte, o pregustare a Vietii Vesnice. Si daca veniti si maine la Liturghie, veti avea o si mai mare pregustare din Viata Vesnica, daca va impartasiti, inca si mai mult veti simti. Daca va impartasiti cu smerenie, si avand constiinta pacatelor voastre, nu cu gandul ca este dreptul vostru, ci cu gandul: “Hristoase deoarece Tu vrei sa Te unesti cu mine atunci si eu, nevrednicul Neofit, indraznesc sa ma impartasesc cu acest Trup si cu acest Sange care a biruit moartea, pacatul si diavolul.” Si atunci vine mare Har. Si in trup si in inima. Si daca exista si vreo boala, fie trupeasca, fie sufleteasca, pleaca de la noi. Dar daca venim la Sfanta Impartasanie cu nebagare de seama, fara smerenie, fara iertare, nici trupul nici sufletul nostru nu se vor bucura. Si in loc sa se activeze harul Duhului Sfant in inima noastra (…), se vor activa in noi pacatele noastre. Te vei impartasi si, in loc sa fie spre iertarea pacatelor, pacatele vor avea mai multa putere si poti sa te si imbolnavesti. (…) Cum zice si Apostolul Pavel: “Cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului.” Desigur ca Sfanta Impartasanie este viata vesnica cand ne impartasim cu smerenie, in duh de iertare. Atunci nu doar ca nu te imbolnavesti dar, dupa cum spunea si Sfantul Porfirie, daca ai vreo boala in tine, te curatesti. Zicea ca cei ce au cancere, leucemii si boli molipsitoare sa se impartaseasca cat mai des pentru ca aceasta curateste si sufletul si trupul, dar cu conditiile pe care vi le-am spus. Asta au inteles sfintii nostri. Nu aveau teama in ei, pentru ca aveau in ei credinta intru Hristos, aveau in ei pecetea Duhului Sfant.

Nu avem noi nevoie sa luam vreo pecete, nici cea a vaccinurilor lui Bill Gates, nici orice altceva. Noi suntem pecetuiti deja [cu harul Duhului Sfant]. Altii sa aiba grija, cei nemiruiti. A iesit un politician de-al nostru si zicea: “Ce pacat! Sa deschidem bisericile, dar sa nu putem participa la evenimente politice si culturale?” Si zic si eu, cu adevarat, aceasta boala, daca a facut ceva bun, a aratat fiecare ce credinta are. Zicea mama mea: sa se vada incotro este indreptata mintea fiecaruia, fie ca sunt de dreapta sau de stanga, toti.

Acest an, poate si celalalt, zic cei ce vad, vor fi anii examenelor. Vom da examene. De mai multe ori, nu doar cu ocazia acestei boli. Si alte incercari vor fi, una va pleca, altele vor veni. Ne-au avertizat sfintii, dar cine a fost atent la asta? Avem de dat aceste examene, deoarece Hristos are nevoie sa aleaga cine sunt oamenii Lui, ca sa Isi faca noul “echipaj” pentru Barca Sa. Care este Barca lui Hristos? Biserica Ortodoxa! Si a decis Hristos sa curateasca echipajul Sau. Echipajul nu sunteti doar voi, simplii crestini. Sunt si guvernantii nostri, patriarhii, ierarhii, preotii si psaltii. Acum vom da cu totii examene. Nimeni sa nu aiba incredere in vechile sale “pergamente”: “Dar, eu am facut atatea pelerinaje, l-am avut ca duhovnic pe cutare batran sfant.” Acum este ca si cum am incepe o noua viata. Si vrea Hristos ca acum sa fie trecerea de la viata veche la o viata noua, inceputul unei noi epoci, nu cea a Varsatorului asa cum zic demonii noii lumi. Nu! Noua lume este pregatita de planul lui Hristos. Nu au planuri doar Kissinger si Bill Gates, europenii si oligarhii rusi. Nu! Are planuri si Hristos. Si El ne iubeste mai mult decat oricine, mai mult decat mama noastra. Acum, insa, cine va intra in aceasta barca si care dintre noi pana la urma vom fi calatori nelegitimi se va vedea in functie de atitudinea noastra in cursul anului si, poate, si la anul. Daca nu vom reusi acum, pentru ca Dumnezeu este milostiv, ne va da poate inca un an. Ca sa isi aleaga acest nou echipaj al stravechii noastre Biserici Ortodoxe pentru epoca ce va urma dupa cel de al treilea razboi mondial, care deja a inceput. Ceea ce traim acum este inceputul razboiului mondial, este un razboi biologic. Si mai ales este un razboi al fricii. Daca reusesti sa infricosezi poporul, poti sa ii faci ce vrei. Nu doar vaccinuri, ci te sui pe el si iti spune si multumesc!

http://corinanegreanu.blogspot.com/2017/04/potirul-amarului.html

De aceea, acum este epoca Sfintei Irina si a Sfantului Efrem. Acum este epoca marturisirii si a martiriului. Secolul XX a fost epoca marilor cuviosi, nu mai pridideste Patriarhia sa canonizeze sfinti. Si inca astia pe care i-a canonizati pana acum, sunt putini fata de marea de sfinti ai secolului XX. Cei mai multi dintre cei canonizati sunt Asceti, adica Cuviosi. Acum, in secolul XXI, cei mai multi vor fi marturisitori. Vor fi martiri. Sa avem in vedere acest lucru. Este nevoie de barbatie ca sa poti azi sa Il marturisesti pe Hristos si sa nu te temi de ce iti vor spune jurnalistii, conducatorii acestui secol, chiar si cativa dintre purtatorii de rasa, care nu au inteles inca care este planul noi epoci.

Problema noastra nu este cum vom gestiona o boala, zici ca prima oara a venit o epidemie in lume. Nu, boala este un motiv ca sa infricosam lumea si sa vedem cum vom putea sa controlam masele pentru urmatoarele care vin si pe care le initiaza. De aceea, sa avem discernamant al duhurilor, sa studiem viata sfintilor ca sa avem inspiratie divina, sa iubim pocainta, ca sa ne putem impartasi in felul pe care l-am descris deja, ca sa avem cu adevarat parte de iertarea pacatelor si de viata de veci. Dar mai ales sa ne amintim mereu si sa ii invatam asta si pe copiii si nepotii nostri: ca viata noastra nu se termina in mormant. Asa se biruieste frica, a oricarei boli, a oricarui accident, a oricarui razboi sau saracie. Atata timp cat nu putem sa invingem frica, inseamna ca nu am crezut in inima noastra in Viata Vesnica a lui Hristos. (…) Si sa iubim poruncile Lui si Persoana Sa si Numele Sau. De aceea, indeletniciti-va cu cele ale lui Hristos. Asta este Viata Vesnica. Asta va alunga frica. Iubirea desavarsita alunga frica. Acesta este Iubire desavarsita, pe Care L-au iubit Sfanta Irina, Sfantul Efrem si toti sfintii – si parintii nostri si bunicii nostri. Pe Acesta L-au iubit.

Pe 15 mai sarbatoreste Sfantul Pahomie cel Mare, dascalul vietii ascetice din Egipt. Un inger i-a aparut si l-a invatat monahsimul, cu ce trebuie sa se indeletniceasca calugarii in viata ascetica si a strans mii de calugari langa el. El era cu adevarat urmas al Sfantului Antonie cel Mare. Stiti cum a murit? De holera. Asa a murit Sfantul Pahomie cel Mare, care vedea ingeri si ai carui fii duhovnicesti sunt in calendarul sfintilor. (…) Acest mare sfant a ingaduit Dumnezeu sa moara de holera. Si multi alti calugari au murit atunci de holera. Si a zis un calugar: “Ce Dumnezeu minunat avem! A venit in Egipt Harul lui Dumnezeu aici, in desertul Egiptului, si a vazut ca spicele sunt coapte si a vrut sa le secere!” Sa mori de holera si sa te minunezi de bunatatea lui Dumnezeu! Nu au zis: dar de ce sa murim noi, calugarii, de vreme ce credem in Hristos? De ce? Pentru ca orice moarte, fie ca e din cauza holerei, fie de cancer, fie accident, fie de batranete, este un pod ca sa trecem dincolo, in Viata Vesnica a lui Hristos. Daca nu mor de coronavirus, o sa mor de alta boala. Dar nu se termina viata odata cu moartea. Este puntea ca sa trecem in Viata Vesnica, unde nu e durere si suferinta. Asta e ce a slabit in zilele noastre. Si ii vezi azi pe toti incuiati in casele lor. De ce sa ne ferim? Bine, sa ne incuiem asa cum ne zic oamenii de stiinta. Ne vom feri ca sa ne pazeasca si Dumnezeu. Dar sa nu ajungem pana la a ne indoi de Sfanta Impartasanie! Care e Trupul si Sangele lui Dumnezeu. Nici sa ajungem sa punem semnul egal intre Sfanta Liturghie si teatru sau alte evenimente culturale, domnule Kiprianos. Nu se poate asta! Asta inseamna ca nu am inteles unde traim si care este scopul vietii noastre.

De aceea, va rog sa cititi vietile sfintilor, Evanghelia, Psaltirea, rugaciuni si veti avea si bucurie, si curaj, si barbatie, veti avea inlauntrul vostru pe Hristos.

Veti fi surprinsi cat de repede vor cadea toate planurile acestor demoni si cat de mult va lucra Domnul. Zicea Sfantul Paisie ca atat de mult va interveni Hristos, ca vom crede ca se intampla a Doua Sa Venire. Dar asta va fi operatia pe care o va face Hristos, ca sa se intareasca credinta celor slabi. Vedeti? Are un plan Hristos, nu deveniti lasi, nu va indoiti de puterea Sa, caci El vrea sa ne dea Viata Sa vesnica. Noi vrem asta? Acum dam examene, a inceput operatia despre care va spuneam de ani de zile. Cine a crezut!

Sa stiti ca Hristos este hotarat sa Isi umple Barca Sa cu “echipaj” nou, si sa o conduca spre lumina Ortodoxiei, care El vrea sa ajunga la toate popoarele, la toti oamenii. (…)”

***

Daca am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare si pe cele rele?

06.05.2020, Predica la privegherea sarbatorii Sfintei Sofia din Klisura

“Am ajuns pana astazi cu rabdare, asa cum ne invata sfintii pe care ii sarbatorim astazi. Cel mai vechi dascal al rabdarii este dreptul Iov care a trait cu multe secole inainte de nasterea lui Hristos in locurile Asiriei, inspre Irak. Viata acestui om este foarte cunoscuta: era un rege bogat, fericit, cu multi copii, multi slujitori, multe averi, multe turme. Si, intr-o singura zi veneau slujitorii lui si ii vesteau:

“Au murit toti boii tai”,”Slava Tie Doamne!”.

“S-a daramat casa ta si ti-a omorat nurorile”, “Slava, Tie, Doamne!”

“Au murit toti fiii tai”, “Slava, Tie, Doamne!”

Si apoi, Vechiul Testament spune cum l-a chinuit satana. I-a zis satana lui Dumnezeu: Tu esti Cel Care ii dai rabdare si putere. Ia ridica-ti Harul de la el, si sa vezi cum Te va blestema si se va lepada de Tine. Si a ingaduit Dumnezeu o boala incurabila, lepra, o boala molipsitoare, ca aceasta de care ne temem noi azi, cei moderni.

Stiti ce este cel mai greu de suferit in aceasta boala? Mi-a spus asta acest sfant pe care il vedeti acolo, vis-à-vis: Sfantul Evmenie, ucenicul Sfantului Nichifor Leprosul. Batranul Evmenie mi-a zis ca cea mai mare problema a leprei este mancarimea. Dreptul Iov, ca sa reziste acestei mancarimi de nesuportat, avea un ciob, si isi freca cu el in continuu ranile sale pana cand acestea sangerau. Si, apoi, a venit femeia lui si i-a zis: blesteama-L pe Dumnezeul tau. De ce Il mai slavesti? Si i-a zis dreptul un cuvant pe care, atunci cand am devenit episcop si m-am intors odata suparat de la un Sinod la care am participat, mi l-a amintit mama mea, Milia. Si m-am mirat tare cum e cu putinta sa stie acest cuvant, pentru ca ea nu stia sa citeasca. Si cu acest cuvant m-a pus la locul meu. Mi-a zis: “Esti suparat?” I-am zis: “Da”. “De ce?” I-am zis: “S-a intamplat ceva in timpul Sinodului si m-am tulburat.” “Asa ai invatat tu atatia ani langa sfinti? Si te mai si mandresti, si tii si omilii… Asa ai invatat? Ia, spune-mi, cand esti pe tronul arhieresc si te cadesc diaconii, iti place?” , “Da, imi place”. “Cand binecuvantezi pe ceilalti ca arhiereu, iti place?”, “Da, imi place”. “Cand iti saruta lumea mana, iti place?”, “Da, imi place”. “Cand iti spun psaltii si parintii: intru multi ani, stapane, si ti se inchina, iti place?”, “Imi place.” Ei, fiul meu, a zis si Iov: daca am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare si pe cele rele?” Si atunci am tacut. De atunci, de cate ori imi pierd rabdarea, o aud pe mama mea, Milia, in sinea mea cum imi zice: daca am primit cele bune, nu vom primi si pe cele rele?

Cine a zis asta mai intai? Dreptul Iov catre femeia sa cand aceea i-a cerut sa blesteme pe Dumnezeu. I-a zis: cele bune le-am primit cand ni le-a trimis Dumnezeu, si ne-am bucurat de ele. Acum, cand a venit ora incercarii, a examenelor, a operatiei, ca sa se plece “sinele” meu, pe acestea nu le vom primi? Asta sa vi-o amintiti, si cei ce sunteti aici si cei ce ne aud. Pentru ca vin anii rabdarii pentru toti. Si cum zice si Sfantul Sofronie din Essex unui ucenic de-al sau din Rusia, Parintele Serafim – si el este incercat zilele astea, si ma rog mult pentru el – îi zicea: “Sa spui tu, si sa sa le spui si celorlalti sa zica: “Hristoase, da-mi rabdarea si credinta sfintilor!”

Iata ca a venit vremea in care e nevoie de rabdarea sfintilor si de credinta sfintilor. Si sfanta care serbeaza azi, daca cititi pe icoana care o reprezinta pe Cuvioasa Sofia din Klisura, refugiata din Pont. Anul in care s-a terminat fuga sfintei Sofia este 1974. De ce? Pentru ca a luat-o Domnul din tara in care s-a refugiat, in tara sufletelor noastre. Care este tara sufletelor noastre? Nu este satul nostru, este Cerul. De aceea suntem aici in seara asta. De aceea pierdem somnul nostru, postim, ne spovedim si facem pocainta atunci cand gresim, deoarece este o tara care ne asteapta. Si nu poate nici un turc, nici un Bill Gates, nici o Ordine Mondiala sa ne fure aceasta Tara a Cerului, a Vesniciei. Nimeni. Doar noi, daca nu ne pocaim, numai daca noi nu vrem – ce cumplit este aceasta! – sa ajungem acolo.

Daca va uitati cand va veti inchina la icoana, ce este scris pe litariul pe care il tine Sfanta (pergamentul din mana sfintilor)? Veti vedea o rugaciune pe care o spunea celor care veneau sa o cerceteze. Ea spunea: “Veti vedea lucruri teribile”. Sfanta profetea; pana si razboiul care acum a inceput l-a profetit. (…) Si spunea in limba pontilor: “Va rog sa faceti multa rugaciune”. Si ea si-a pierdut copiii, pe sotul ei, patria sa, a fost refugiata, un om al nimanui, aruncata, pierduta intr-o manastire dintr-un colt al Macedoniei. Am fost anul trecut acolo si mi-a daruit episcopul Kastoriei, Serafim, aceste Sfinte Moaste pe care le am aici. Mi-a zis maica din manastirea unde a trait sfanta sa ii trimit o marturie a unei fiice duhovnicesti a acesteia care a cunoscut-o in viata si careia i-a profetit multe lucruri. Si am scris aceasta marturie a ucenicei Nicolina, sa i-o trimit maicii.

Vedeti, asadar, ca rabdarea este o virtute pe care toti sfintii o recomanda, atat cei din vechime, precum este dreptul Iov, cat si cei contemporani noua, precum Sfanta Sofia, precum mama mea si fiecare mama.

Rabdarea naste smerenie. De aceea este frumoasa. Dar zicea mama mea: “Rabdarea seaca nu o duce omul”. Impreuna cu Hristos o poate duce. Asa si voi! Sa Il chemati pe Hristos si sa faceti rabdare. Si veti avea harul si bucuriile mult-incercatului Iov, a Sfintei Sofia si a Sfantului a carui hram il are Paraclisul vostru aici, Sfantul Nichifor Leprosul, invatatorul Cuviosului Eumenie, care, daca ii cititi Acatistul, este numit ca fiind un nou Iov. Pentru ca el s-a asemanat lui Iov prin incercarile prin care trecut.

Astazi am implinit 58 de ani de cand sunt crestin. De obicei lumea isi serbeaza ziua de nastere. Dar imi spunea batranul meu, Gheronda Simeon, ziua de nastere o serba in Noul Testament Irod. Si l-am intrebat: “Ce sa serbam?” “Sa serbam ziua in care ne-am botezat, ziua in care am fost mirunsi si am luat prima noastra Impartasanie“. Si in Cipru avem aceasta frumoasa traditie, ca toate cele trei Taine sa se faca in aceeasi zi, in acelasi loc. Cele trei Taine care pun inceput Vietii noastre intru Hristos. Devenim celule ale acestui trup al lui Hristos. Si ne pecetluim cu pecetea Duhului Sfant. Si zic si eu in sinea mea: cand s-a petrecut aceasta zi a botezului meu? De obicei uitam aceasta zi. Si am mers in biserica unde m-am botezat, si i-am zis parintelui paroh: “Eu aici m-am botezat, vreau sa stiu ziua in care s-a intamplat asta“. Imi zice: “Sa cercetam in arhiva“. Si era 6 mai. M-am uitat in calendar sa vad ce Sfant serbeaza atunci si vad: dreptul Iov.

Si cand l-am intrebat pe Sfantul Iacov [Tsalikis], ultima oara cand l-am intalnit sa imi zica un ultim cuvant, imi spuse: “Nu asa, fiule, ultimul cuvant il vom spune in Cer, cand ne vom revedea“. “Dar acum, Parinte, spune-mi, de ce sa am grija de aici inainte, daca zici ca peste o luna vei muri. La ce sa fiu atent, acum ca raman fara grija ta parinteasca?” “Nu, copile! NU te voi parasi niciodata. Cand imi pleaca sufletul din acest trup, sa stii ca o sa ajunga si in Cipru, peste tot voi merge“. “Dar, mi-a zis, vreau sa ai grija la un lucru: intru rabdarea voastra, veti dobandi sufletele voastre.” Mi-a zis-o de trei ori. Si a treia oara a zambit asa, putin ironic, ca si cum vedea ceva, dar nu vroia sa imi zica. Atata rabdare trebuie sa fac? Atat de multa, fiule! De aceea, acum, cand au venit anii rabdarii, ma bucur si le spun bun-venit, pentru ca acestia sunt anii in care vom invata si noi, in sfarsit, smerenia, marturisirea ortodoxa, marturisirea si martiriul lui Hristos.

Va urez si voua sa faceti cinste Botezului vostru, Mirungerii, Sfintei Impartasanii si sa serbati si voi ziua aceasta binecuvantata in care incepem impreuna cu Hristos si cu Duhul Sfant sa invatam rabdarea”.

(traduceri exclusive din limba greaca, pentru Cuvantul ortodox, de E.P.)

Legaturi: