DE ZIUA DREPTULUI IOV – MEDITATIE DESPRE SUFERINTA SI PRIETENIE. “Nu te uita la om din ce cauza sufera, ci uita-te la cat de mult sufera!”

“De bună seamă, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea le-a auzit şi le-a înţeles. Ceea ce ştiţi voi, ştiu şi eu şi nu sunt deloc mai prejos decât voi. Dar eu vreau să vorbesc cu Cel Atotputernic, vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu. Căci voi sunteţi nişte născocitori ai minciunii, sunteţi cu toţii nişte doctori neputincioşi! Ce bine ar fi fost dacă aţi fi tăcut! Câtă înţelepciune ar fi fost din partea voastră! (Iov 13, 1-5)

*

Atunci Iov a început să vorbească şi a zis: “Câtă vreme veţi întrista voi sufletul meu şi mă veţi zdrobi cu cuvântările voastre? Iată a zecea oară de când mă batjocoriţi. Nu vă este ruşine că vă purtaţi aşa? Chiar dacă ar fi adevărat că am păcătuit, greşeala mea este pe capul meu. Iar dacă voi vă faceţi tari şi mari împotriva mea şi-mi scoateţi ochii cu ticăloşia mea, Să ştii că Dumnezeu este Cel ce mă urmăreşte şi că El m-a învăluit cu laţul Său. (Iov 19, 1-6)

*

Milă fie-vă de mine, aveţi milă de mine, o, voi, prietenii mei, căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit! De ce mă prigoniţi cu urgia lui Dumnezeu şi nu vă mai săturaţi de carnea mea? Cit aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, cât aş vrea să fie săpate pe aramă. Să fie săpate pe veci, cu un condei de fier şi de plumb, într-o stâncă! Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu si că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. Şi afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe El Îl voi vedea şi ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Şi de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine“. (Iov 19, 22-27)

Invatatura cea mai insemnata pe care crestinii o pot descoperi in Cartea lui Iov mi s-a parut a fi modul in care trebuie sa ne purtam cu cei aflati in suferinta.

Pentru cei sub Legea lui Moise, sensul principal era cel de a nu carti impotriva judecatii lui Dumnezeu, chiar daca abia prin Hristos isi capata lamurirea. Faptul ca oamenii drepti de atunci nu puteau intui decat umbra noimelor adanci ale suferintei si Invierii lui Hristos este vadit de faptul ca Dumnezeu ii mustra atat pe dreptul Iov, pentru atitudinea lui de a cere socoteala, cat si pe ceilalti intelepti, prieteni ai acestuia.

Iov este convins de nevinovatia sa si, chiar daca recunoaste, smerit, covarsitoarea distanta dintre Intelepciune si priceperea sa, tot vrea sa intre la judecata si sa-si sustina cauza in fata Domnului. “Nefericirea nu este ea oare pentru cel nedrept si nenorocirea pentru faptuitorii faradelegii?“, se intreaba el. Acelasi tip de intelegere omeneasca au si prietenii sai care considera ca, de vreme ce este urgisit, trebuie sa fi fost pedepsit de Dumnezeu pentru pacatele sale, ca sa-l indrepte. “Dumnezeu o sa incovoaie ce e drept? Cel Atotputernic o sa strambe El dreptatea?“, se intreaba ei, concluzionand ca Iov trebuie sa-L fi maniat pe Dumnezeu. Pana la venirea in lume a lui Hristos, pana la Cruce si suferinta fara de vina, toate acestea sunt de neinteles. Nici Iov, “cel fara prihana si drept“, lamura oamenilor de atunci, nici ceilalti intelepti nu pot pricepe. “Cu adevarat, am vorbit fara sa inteleg despre lucruri prea minunate pentru mine“, recunoaste Iov la sfarsit.

“Mania Mea arde impotriva ta (Elifaz – nota mea) si impotriva celor doi prieteni ai tai, pentru ca n-ati vorbit de Mine asa de drept, precum a vorbit robul Meu Iov“, le spune Dumnezeu celor trei prieteni ai acestuia. Totusi, inteleptii graiesc lucruri adevarate despre Dumnezeu, o multime de fraze frumoase le atesta cunoasterea asupra celor Dumnezeiesti si patrunderea omeneasca. Nici Domnul nu le spune ca au grait strambe sau rele, ci doar ii compara cu Iov, despre care stia dintru inceput ca “nu este nici unul ca el pe pamant, fara prihana si drept si temator de Dumnezeu si care sa se fereasca de ce este rau“. Cei trei prieteni ii gresesc lui Iov si, desi analiza lor este corecta in general, este stramba din aceasta pricina in fata lui Dumnezeu. Nu poti sa-L iei ca martor pe Dumnezeu, cu judecatile Sale, pentru a spori amaraciunea si mizeria unui om. Chiar daca litera legii te indreptateste, prioritate are duhul iubirii. Mai drept a vorbit Iov, caci cuvintele sale veneau din suferinta, nu din Lege. Domnul ii iarta pe prietenii lui Iov doar pentru rugaciunile acestuia, aratandu-le, astfel, ca lui ii gresisera.

Domnul nu il mustra pe Elihu, tanarul care cuvanteaza dupa ce aude parerile celor mai varstnici, desi “mania lui se aprinsese impotriva lui Iov, fiindca el pretindea ca este drept inaintea lui Dumnezeu“. Poate ca tineretea sa, laolalta cu faptul ca nu ii era prieten lui Iov, il scuza in fata Domnului.

Sa ne amintim si noi, cei ce stim ca suferinta nu este doar mijlocul dumnezeiesc de a-i indrepta pe Cale pe cei care s-au abatut, ca judecatile Domnului nu sunt facute pentru a ii lovi noi cu ele pe cei cazuti ori suferinzi. Si, ca sa nu ne credem cumva mai simtitori decat prietenii lui Iov, sa spunem ca acestia venisera ca sa “impartaseasca durerea lui si sa-l mangaie“. Atunci cand l-au vazut “s-au tânguit si si-au sfasiat fiecare vesmantul si si-au presarat capul cu tarana, apoi au sezut pe pamant, langa el, sapte zile si sapte nopti, fara sa-i spuna nici un cuvant, caci vedeau cat este de mare durerea lui“. Oare noi putem face atat pentru un prieten? Sa-i adancim suferinta cu sfaturile noastre “intelepte” putem, cu siguranta…

Incheiem meditatia noastra cu doua scurte cuvinte duhovnicesti ale unor mari Sfinti recenti care pot fi luate drept concluzii: