GANDURILE DE HULA. De ce ne vin, cum sa le infruntam?

17-07-2011 Sublinieri

Gândurile de hulă

Care gânduri sunt de hulă

– Părinte, nu am înţeles când un gând este de hulă.

– Atunci când ne vin în minte închipuiri urâte despre Hristos, despre Maica Domnului, despre sfinţi sau despre ceva dumnezeiesc şi sfânt sau chiar şi despre părintele nostru duhovnicesc etc, acestea sunt gânduri de hulă. Aceste gânduri nu trebuie să le spună nimeni niciodată.

– Nici la duhovnic?

– La duhovnic ajunge să spunem: “Imi trec prin minte gânduri de hulă despre Hristos sau despre Sfântul Duh, despre Maica Domnului, despre Sfinţi sau despre Sfinţia Voastră, duhovnicul meu“. Aceste blas­femii şi păcate sunt toate ale diavolului; nu sunt ale noastre. De aceea nu trebuie să ne mâhnim şi pentru păcatele diavolului. Când eram monah începător, o bucată de vreme diavolul îmi aducea gânduri de hulă chiar şi în biserică şi mă mâhneam mult. Orice bârfă şi hulă pe care le auzisem spunându-se despre alţii, pe când eram militar, diavolul mi le aducea în minte despre sfinţi. Duhovnicul îmi spunea: “Aceste gânduri sunt ale diavolului. Din clipa în care omul se mâhneşte pentru gândurile necurate ce-i trec prin minte despre lucrurile sfinte, aceasta este dovada că ele nu sunt ale lui, ci vin din afară“. Eu însă continuam să mă mâh­nesc. Mergeam în paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul ca să mă rog, iar atunci când mă închinam la icoana Sfântului, ea scotea bună mireasmă. Când îmi veneau iarăşi astfel de gânduri, mergeam din nou la paraclis, unde simţeam aceeaşi mireasmă ieşind din icoană, într-o zi, în vremea Sfintei Liturghii, la “Sfinte Dumnezeule” cântam şi eu încet „Sfinte Dumnezeule” de Nilos. Atunci văd că intră prin uşa pronaosului o fiară mare, înfricoşătoare, cu cap de câine. Scotea flăcări din gură şi din ochi. Se întoarce şi-mi dă două palme deoarece cântam „Sfinte Dumnezeule“. Privesc în jurul meu, ca să văd dacă nu îl văzuse şi altcineva, dar nu îl văzuse nimeni. După aceea m-am dus şi i-am spus duhovnicului ce s-a întâmplat. “Iată, l-ai văzut! -imi spune duhovnicul. El este. Acum te-ai liniştit?“.

– Părinte, omul înţelege întotdeauna dacă un gând este de hulă?

– Dacă pune în lucrare mintea ce i-a dat-o Dumnezeu, atunci înţelege. De pildă, unii îmi spun: “Părinte, cum este cu putinţă să existe iad? Noi ne mâhnim pentru omul ce este în închisoare, cu cât mai mult pentru cel ce este în iad!“. Dar cugetarea aceasta este hulă, pentru că astfel unii ca aceştia se arată mai drepţi decât Dumnezeu. Dumnezeu ştie ce face. Vă aduceţi aminte de cazul relatat de Sfântul Grigorie Dialogul? Odată episcopul Fortunat a alungat un diavol dintr-o îndrăcită. Diavolul, după ce a fost izgonit, umbla prin oraş în chip de om sărac clevetindu-l pe episcop. M-a alungat, nemilostivul!“, striga el. “Dar de ce te-a alungat?“, îl întrebă cineva. “Cum de a făcut una ca aceasta? Hai, vino în casa mea“. Şi diavolul a intrat în casă. Peste puţin timp îi spuse gazdei: “Mi-e frig. Pune lemne pe foc“. Şi acela puse lemne în cămin; mai pune şi buşteni, ca să se încălzească. Şi după ce s-a încins bine căminul, diavolul intră în copilul gazdei care, îndrăcindu-se, a sărit în foc şi a ars. Atunci acela a înţeles pe cine a izgonit episcopul şi pe cine a pri­mit el. De vreme ce episcopul Fortunat l-a izgonit, înseamnă că ştia ceva[1].

De unde provin gândurile de hulă

– Părinte, spuneti-ne ceva despre nepăsarea cea bună.

– Nepăsarea cea bună este de trebuinţă unuia foarte sensibil, pe care îl chinuie aghiuţă cu diferite gânduri. In cazul acesta este bine să devină puţin nepăsător, în sensul cel bun, şi să nu cerceteze prea minuţios unele lucruri. Ea mai este bună şi pentru acela ce se poate să fie nepăsător în multe, dar într-un anumit lucru să-i fi pricinuit diavolul o sensibilitate exagerată pentru a-l netrebnici. In cazul acesta, pentru o perioadă de timp îl va ajuta nepăsarea cea bună. Insă are nevoie de supraveghere. Trebuie să-şi spună gândurile sale şi să fie supravegheat de duhovnic, căci altfel încet-încet le poate lua pe toate cu graba şi să ajungă în cealaltă extremă, adică să devină complet nepăsător.

– Părinte, de ce atunci când cad în mâhnire am gân­duri de hulă?

– Ia ascultă să vezi cum este. Atunci când aghiuţă te vede mâhnită, profită de aceasta şi îţi dă o bom­boană lumească, un gând păcătos. După ce cazi prima dată, te duce la o mâhnire mai mare şi nu mai ai pu­tere să te împotriveşti. De aceea nu trebuie să rămâi niciodată în stare de mâhnire, ci să faci ceva duhovni­cesc, care să te ajute să ieşi din această stare.

– Părinte, mult mă chinuiesc cu nişte gânduri…

– Sunt ale diavolului. Linişteşte-te şi nu le da impor­tantă. Eşti sensibilă. Diavolul îţi exploatează sensibili­tatea, te face să examinezi prea minuţios unele lucruri, iţi lipeşte mintea acolo şi te chinuieşti fără folos. Iţi poate aduce gânduri necurate, de pildă despre stareţă sau chiar despre mine. Nu le da importanţă. Dacă dai puţină importanţă unui gând de hulă, te poate chinui, te poate zdrobi. Iţi trebuie puţină nepăsare bună.

Diavolul chinuieşte cu gândurile de hulă de obicei pe cei foarte evlavioşi şi foarte sensibili. Le prezintă căderile lor mult mărite ca să-i mâhnească şi, dacă nu reuşeşte să-i ducă la deznădejde ca să se sinucidă, încearcă cel puţin să-i înnebunească şi să-i netrebnicească. Iar dacă nu poate face nici aceasta, îl satis­face să le aducă fie şi o melancolie.

Am întâlnit pe cineva care scuipa mereu. „Are diavol“, spuneau oamenii. Iar acela le spunea: „Cei ce au diavol nu fac aşa“. Aşa cum am aflat după aceea, sărmanul acesta nu era vinovat în nimic ca să se îndrăcească. Crescuse orfan şi avea o sensibilitate; avea şi gând de-a stânga şi putină fantezie, lucruri pe care i le-a cultivat diavolul şi îi aducea gânduri de hulă. Iar când diavolul îi aducea astfel de gânduri acesta i se împotrivea, se scutura şi scuipa gândurile de hulă. Cel ce vedea această scenă credea că are diavol. Sărma­nul, să aibă aşadar o sensibilitate, să scuipe gândurile de hulă şi totuşi să i se spună: “Ai diavol!“.

De multe ori gândurile de hulă vin şi din pizma diavolului. Uneori, mai ales după priveghere, atunci când eşti rupt de oboseală şi nu te poţi împotrivi, diavolul, făcătorul de rău, îţi aduce gânduri de hulă şi apoi, ca să te încurce sau să te arunce în deznădejde, începe să-ţi spună: “Astfel de gânduri nici diavolul nu are! Nu te vei mântui…“. Poate aduce gânduri de hulă chiar şi împotriva Duhului Sfânt, ca după aceea să spună că acest păcat nu se iartă etc.

– Părinte, un gând de hulă poate veni şi din pricina noastră?

– Da, şi omul însuşi poate da pricină. Atunci când nu există sensibilitate, gândurile de hulă provin din mândrie, din judecarea aproapelui etc. De aceea, atunci când vă nevoiţi şi aveţi gânduri de necredinţă, de hulă, să ştiţi că nevointa se face cu mândrie. Mintea se întunecă din pricina mândriei, începe necredinţa şi omul se goleşte de harul lui Dumnezeu. Sau atunci când cineva se ocupă cu subiecte dogmatice fără să aibă astfel de înclinaţii, după aceea are gânduri de hulă.

Dispreţuirea gândurilor de hulă

– Părinte, Avva Isaac spune că biruim patimile “prin smerenie şi nu prin dispreţuire”[2]. Oare dispreţuirea unei patimi şi dispreţuirea gândurilor de hulă este acelaşi lucru?

– Nu, dispreţuirea unei patimi are mândrie, încre­dere în sine şi, ceea ce este mai rău, îndreptăţire. Adică te îndreptăţeşti pe tine însuţi şi nu-ţi recunoşti patima. Este ca şi cum ai spune: “Patima aceasta nu este a mea, nu are legătură cu mine“, şi nu te nevoieşti ca să te eliberezi de ea. Insă gândurile de hulă trebuie să le dispreţuim, pentru că, precum am spus, nu sunt ale noastre, ci ale diavolului.

– Atunci când se preface cineva înaintea altora că are o patimă, de pildă atunci când face pe lacomul cu pântecele, îl batjocoreşte pe diavolul?

– Atunci când se preface cu prefacerea cea bună, nu înseamnă că îl batjocoreşte pe diavolul. Il batjocoreşti pe diavolul atunci când, deşi el îţi aduce gân­duri de hulă, tu cânţi.

– Părinte, cum să alung un gând de hulă care îmi vine în vremea slujbei bisericeşti?

– Prin cântarea psaltică. „Deschide-voi gura mea...”[3]. Nu ştii muzică? Să nu-l scormoneşti. Dispreţuieşte-l. Atunci când cineva discută cu astfel de gân­duri în vremea rugăciunii este ca şi cum un militar s-ar juca cu o grenadă în mâini în vremea când dă raportul.

– Şi dacă stăruie?

– Dacă stăruie, să ştii că undeva, înlăuntrul tău, are un adăpost. Dar soluţia cea mai bună este dispreţuirea diavolului, deoarece el dă meditaţii de viclenie. In vre­mea aceea este mai bine să nu rostim nici măcar rugăciunea lui Iisus, deoarece, făcând aceasta, arătăm că ne preocupă subiectul, iar diavolul ţinteşte punctul slab şi ne bombardează mereu cu gânduri de hulă. Este mai bine să cântăm. Vezi, până şi copiii cei mici atunci când vor să dispreţuiască pe vreun oarecare copil ce le vorbeşte, îi spun “tralala”, aşadar cântă. La fel să facem şi noi diavolului. Insă noi vom psalmodia, nu vom cânta. Psalmodia este rugăciune îndreptată către Dumnezeu, dar şi dispreţuire a diavolului. Şi ast­fel cel viclean este lovit şi de aici şi de dincolo, şi va pieri.

– Dar atunci când sunt într-o astfel de stare, Părinte, nu pot cânta, şi îmi vine greu chiar să mă şi împărtăşesc.

– Aceasta este foarte periculos. Aghiuţă îţi face blo­caj. Să mergi să cânţi, să te împărtăşeşti, pentru că gândurile acestea nu sunt ale tale. Ascultă ce-ţi spun: să cânţi un “Cuvine-se cu adevărat“, ca astfel aghiuţă să-şi ia cele de cheltuială şi să plece. Nu ţi-am spus despre un călugăr? A venit în Sfântul Munte când avea 12 ani. Era orfan, îşi pierduse afecţiunea de la mama lui trupească şi toată dragostea lui a îndreptat-o spre Maica Domnului. O simţea ca pe mama lui. Să fi văzut cu ce evlavie se închina la icoane! După aceea diavolul a exploatat această dragoste şi i-a adus gânduri de hulă. Sărmanul, nu mai mergea nici să se închine la icoane. Când Stareţul lui a aflat aceasta, l-a luat de mână şi l-a pus să sărute icoana Maicii Domnului şi a Mântuitorului pe faţă şi pe mâini, şi îndată a fugit diavolul. Este într-un fel o obrăznicie să o săruţi pe faţă pe Maica Domnului şi pe Hristos, dar aceasta a făcut-o stareţul tocmai ca să alunge gândurile ce le avea călugărul.

Când suntem vinovaţi pentru gândurile de hulă

– Părinte, sunt vinovat atunci când am un atac de gând de hulă fără consimţământul meu?

– Dacă te mâhneşti şi nu-l primeşti, nu este nimic.

– Părinte, când este vinovat cineva pentru un gând de hulă?

– Dacă nu se mâhneşte pentru că are un astfel de gând, şi stă şi discută cu el, atunci este vinovat. Şi cu cât va primi gândurile de hulă, cu atât mai mult va primi tulburarea diavolului. Pentru că atunci când îi trece un gând de hulă şi-l cercetează şi discută cu el, primeşte o mică demonizare.

– Şi cum vor pleca, Părinte, astfel de gânduri?

– Dacă se mâhneşte atunci când vin astfel de gân­duri şi nu discută cu ele, acelea se taie singure pentru că nu sunt hrănite. Copacul care nu este udat se va usca. Dar din clipa când cineva se complace cu ele, fie şi putin, şi le hrăneşte, omul cel vechi se adapă şi cu greutate se vor usca.

– Părinte, uneori primesc gândurile de hulă, consimt, şi după aceea îmi dau seama de aceasta, însă nu le pot alunga.

– Tu ştii ce păţeşti? Uneori ai mintea în altă parte, eşti distrată şi stai pierdută cu gura căscată. Atunci vine aghiuţă, îţi aruncă în gură o caramelă şi tu începi s-o sugi. Simţi gustul ei şi după aceea îti vine greu s-o dai jos. Insă trebuie s-o arunci imediat ce simţi că te îndulceşti.

– Dar când îmi trece un gând de hulă şi-l primesc putin, iar după aceea îl alung?

– Atunci este ca şi cum diavolul ţi-ar fi dat o cara­melă din care ai supt puţin, dar după aceea ai scuipa­t-o. Trebuie însă s-o scuipi imediat. Altfel la început te va înşela cu o caramelă, dar apoi te va adăpa cu otravă şi îşi va bate joc de tine.


[1] Vezi Sf. Grigorie Dialogul, în Everghetinos, Tomul 1, ed. Matei Laghi, Atena, 1980, p. 510.

[2] Inceputul irmosului de la cântarea întâi a Canonului Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu de la Acatistul Bunei Vestiri.

[3] Catavasia la Cântarea întâi a Canonului Bunei Vestiri.

(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

Legaturi:


Categorii

Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la “GANDURILE DE HULA. De ce ne vin, cum sa le infruntam?

  1. Sunt urate si greu de suportat gandurile de hula!

    Iti vine sa innebunesti ce porcarii te asalteaza si chiar schimba structura textului (acatistului, paraclisului, Evangheliei), de ai senzatia ca citesti ‘pe dos’/rasturnat de ceea ce scrie de fapt; iar daca mai vin si imagini scarboase vazute candva la televizor chiar si pentru fractiune de secunda cand ti-ai intors privirea de la ele, sugerarea a ceea ce s-a intamplat/intampla te murdareste de zici ce-i aia!

    Este ciclic: la o anumita perioada de timp, ele – gandurile de hula – vin peste tine cu forta; mie – cel putin – analizand dupa…am realizat motivul pentru care dau navala peste mine: nebagarea de seama la ceea ce-am spus peste zi, a judecatii vehemente impotriva aproapelui si/sau a imbuibarii pantecelui. Din acelasi motiv vin si visele necurate de peste noapte.

  2. felicitari pt aceasta postare! de mare folos!Doamne-ajuta!

  3. Dam Slava Domnului pentru raspunsul la intrebari ce poate n-aveam cui le adresa si la care ne raspunde Cuviosul Paisie Aghioritul prin stradania maicutelor si a admin-ilor si multumim si le cerem iertarea si binecuvantarea!

    …si aceste volume sunt “intrebari si raspunsuri” dar maicutele stiau ce sa intrebe…noi lasam site-ul “fara comentarii” orice ar posta pentru ca nu vibram la ceea ce ni se ofera…”urechea” noastra nu e…”muzicala” si nici nu vrea sa invete a fi …

    …suntem negoliti si nu ne poate umple cu ALTCEVA, ALTFEL…

    …intreaba maicutele pe Gheronda al lor dar o fac asa cu teama si cu supunere, intreaba cu ascultare…si dansul le ura sa ramana asa cu basmalutele lor, micute, sa “uimeasca” lumea ce le vede prin statura si nevinovatia lor…

    …”intrebari si raspunsuri” ziceti…
    …da. macar “cum se ajunge la…” cele de aici de … jos …si tot e buna chiar si aceasta “tresarire”…

  4. Incredibil!am aflat abia acum ce inseamna si cum scapam de gandurile de hula si mare usurare am aflat stiind ca nu-s eu vinovat pentru ele si afland ca se pot spune Duhovnicului fara detalii.cate avem de invatat de la Sfinti!!Foarte foarte folositor articolul,tinand cont ca multora dintre noi le vin in gand murdarii care ne chinuie!Doamne ajuta!

  5. Pingback: NE PUTEM IMBOLNAVI DACA NE IMPARTASIM SAU DACA SARUTAM ICOANELE DIN BISERICA? Cum sa biruim gandurile de indoiala?
  6. Pingback: NE PUTEM IMBOLNAVI DACA NE IMPARTASIM SAU DACA SARUTAM ICOANELE DIN BISERICA? Cum trebuie sa procedam cu gandurile de indoiala?
  7. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – smeritul mare sfant contemporan vizitat de Maica Domnului. “Cat de mult a insemnat trecerea acestui om!” -
  8. Pingback: INCREDEREA IN GAND ESTE INCEPUTUL INSELARII -
  9. Doamne ajuta ! Foarte bun site-ul acesta m-a ajutat sa ma lamuresc cu aceasta grava problema care ma chinuie de cativa ani si n-am indraznit sa vorbesc cu nimeni pana acum. Ma simt usurata. Sa va dea Dumnezeu sanatate si viata indelungata.

  10. Alexandra:

    Doamne, ajuta! Slava lui Dumnezeu pentru tot ce e bun! Va multumim si noi.

  11. Pingback: LUPTA IMPOTRIVA GANDURILOR. Sa punem semne de intrebare gandurilor de banuiala fata de altii, ca sa nu ne imbolnavim! -
  12. Foarte buna acesta postare, pe mine unul chiar ma ajuta foarte mult.

    Eu am observat ca am ganduri de hula in special cand sunt incordat, suparat, nervos, stresat. Atunci cand am emotii, cand astept un raspuns important si imi fac tot felul de scenarii referitoare la acel raspuns ma ataca multe ganduri de hula…

    Totusi, aceste ganduri nu sunt de la noi si nu trebuie bagate in seama. Dumnezeu ne ajuta sa trecem cu bine peste ele.

    Doamne ajuta!
    Multumesc pentru acest site. E minunat!

  13. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL despre CUM “DAM DREPTURI DIAVOLULUI”, de ce SUNT INGADUITE ISPITELE si cum le putem BIRUI: “Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Smerenia topeste pe diavolul” -
  14. Pingback: Parintele Paisie Aghioritul despre RAZBOIUL VRAJMASULUI IMPOTRIVA RUGACIUNII si MIJLOACELE DE CARE NE PUTEM AJUTA PENTRU A NE RUGA -
  15. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – 20 de ani la adormire. CRAMPEIE DIN VIATA SI MINUNILE unuia dintre cei mai iubiti SFINTI ATHONITI ai vremurilor noastre -
  16. Pingback: PREDICI AUDIO la Vindecarea lunaticului despre FELURILE DE NECREDINTA ASCUNSE SUB CHIPUL CREDINTEI si despre lucrarea ascunsa a vrajmasului prin superstitii, horoscoape, prin increderea noastra in semne exterioare facile -
  17. Pingback: CUM NE PUTEM ASEMANA CHIPULUI DIAVOLULUI? “Asa cum cel demonizat umbla fara nicio haina pe el, asa si noi… daca avem un gand rau despre cineva, ii dam drumul cu usurinta, nu mai acoperim cu nimic“. RACNETUL TERORIZANT AL DEMONULUI si 
  18. multumesc pentru raspuns,imi este de mare ajutor!! multumesc!

  19. wow ce site…m.a ajutat mult sa inteleg de unde vin aceste ganduri…eu cand la.m acceptat pe Hristos k mantuitor personal …am citit biblia si akolo am dat de versetul care spune k hula impotriva duhului sfant nu va fi iertata..de atunci a inceput sa imi fie frik…si diavolul s.a folosit de aceasta frica si tot timpul imi aducea acest gand sa hulesc impotriva duhului sfant….credeam k de la mine vin dar se pare k e altcineva care implanteaza in minte aceste ganduri….

  20. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul despre PACATUL DE A INJURA, A BLASFEMIA NUMELE DOMNULUI SI CELE SFINTE | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate