PARINTELE ARSENIE PAPACIOC A TRECUT AZI, 19 IULIE, LA DOMNUL. Inmormantarea va avea loc joi, la Techirghiol (UPDATE VIDEO)

19-07-2011 Sublinieri

UPDATE

Vestea trista a trecerii la Domnul a Parintelui Arsenie Papacioc, pe care am primit-o si noi de la mai multi oameni, este confirmata oficial. Cu nadejdea ca am castigat un mijlocitor in ceruri pentru fiecare dintre noi si pentru neamul romanesc, sa ne rugam ca Domnul sa il odihneasca in Imparatia Sa pe Parintele Arsenie.

Parintele Arsenie, parintele vesniciei intrezarite intr-o clipa si al razboiului nevazut dus dupa legile caii impartatesti ale discernamantului, a fost si va ramane pentru totdeauna unul dintre cei mai calzi si puternici marturisitori ai lui Hristos si ai Maicii Domnului, una din cele mai fascinante voci si unul din cei mai pregnanti parinti duhovnicesti ai Romaniei vremurilor de pe urma.

“Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria – Techirghiol a trecut astăzi, 19 iulie, la Domnul, informează Radio TRINITAS.

El s-a stins din viaţă în urmă cu mai puţin de o oră în sânul obştii monahale căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani. Părintele suferea de mai mult timp de o serie de probleme cardiace şi renale, pentru care a şi fost internat de două ori în luna aprilie a acestui an la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976 a ajuns la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol.”

Sursa: Agentia de Stiri Basilica

„Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Techirghiol, în vârstă de 97 de ani, a decedat în urmă cu oră. Părintele se afla la mănăstire când a făcut stop cardio-respirator. Înmormântarea va avea loc joi, la aşezământul religios la care a slujit aproape 3 decenii.

Arsenie Papacioc este considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei. Din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii.

A scris mai multe volume duhovniceşti, printre care Convorbiri duhovniceşti, Ne vorbeşte Părintele Arsenie şi Veşnicia ascunsă într-o clipă.

Iată şi unul dintre memorabilele interviuri acordate presei de către Părintele Arsenie Papacioc: http://www.ziuaconstanta.ro/stiri-calde/stiri-calde/arsenie-papacioc-dati-mi-mie-tineretea-voastra-daca-nu-stiti-ce-sa-faceti-cu-ea-21179.html

Va recomandam urmatoarele cuvinte ale Parintelui Arsenie:


.


Categorii

Parintele Arsenie Papacioc, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

77 Commentarii la “PARINTELE ARSENIE PAPACIOC A TRECUT AZI, 19 IULIE, LA DOMNUL. Inmormantarea va avea loc joi, la Techirghiol (UPDATE VIDEO)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: CUM SA NE RUGAM? Ne invata ca nimeni altul... PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: "Avem nevoie de o prezenta continua a inimii, asta este esenta rugaciunii..." (si VIDEO)
  2. Pingback: Cuvant de exceptie si de forta duhovniceasca al IPS Teofan la inmormantarea Parintelui Arsenie Papacioc (AUDIO): DUMNEZEU L-A DARUIT NEAMULUI ROMANESC CA SA IL AJUTE SA TRAIASCA CLIPE DE ADEVAR
  3. Pingback: CUVANT AL PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC PENTRU UNITATEA BISERICII si impotriva celor care puneau intrebarea tendentioasa: "Unde a fost Biserica Ortodoxa in vremea comunismului?"
  4. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC SI PARINTELE CLEOPA. Cand se intalnesc Batranii sfinti si se bucura ingereste unul de altul... "Maica Domnului, cum de l-ai adus aici!"
  5. Pingback: Parintele Arsenie Papacioc: "Omule, daca ti-ai cunoaste valoarea!"
  6. Pingback: NE VORBESTE PARINTELE ARSENIE PAPACIOC (I): "Conteaza acela care s-a smerit cu adevarat. Asta e cel tare, nu oricine zice ca e tare".
  7. Pingback: NE VORBESTE PARINTELE ARSENIE PAPACIOC (2)... despre catolici, secte, pedeapsa cu moartea, razbunare, Proscomidie... "Ramane un singur lucru: Ade­varul!"
  8. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, izvorul de autentic intr-o lume falsa. Atletul lui Hristos si-a plinit alergarea… VIDEO SI FOTO DE LA INMORMANTARE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC IN INCHISORILE COMUNISTE – marturii inedite despre sfintenia celui care a facut din temnita, manastire -
  10. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – 1 an de la nasterea in ceruri (19 iulie) -
  11. Pingback: [video]: CONFERINTA PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC DE LA CONSTANTA (2004). “Nici o nenorocire nu inseamna ceva, daca credinta ramane in picioare…” - Recomandari
  12. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – cuvinte insufletitoare despre VIATA IN PUSTIE, CALUGARIE si LUPTA CU DIAVOLUL, despre ajutorul Maicii Domnului si al ingerului pazitor, despre IUBIRE, VORBIRE DE RAU si ISPITE DE-A DREAPTA: “Nu ne pot mantui faptel
  13. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – cuvinte insufletitoare despre VIATA IN PUSTIE, CALUGARIE si LUPTA CU DIAVOLUL, despre ajutorul Maicii Domnului si al ingerului pazitor, despre IUBIRE, VORBIRE DE RAU si ISPITE DE-A DREAPTA: “Nu ne pot mantui faptel
  14. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – cuvinte insufletitoare despre VIATA IN PUSTIE, CALUGARIE si LUPTA CU DIAVOLUL, despre ajutorul Maicii Domnului si al ingerului pazitor, despre IUBIRE, VORBIRE DE RAU si ISPITE DE-A DREAPTA: “Nu ne pot mantui faptel
  15. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – cuvinte insufletitoare despre VIATA IN PUSTIE, CALUGARIE si LUPTA CU DIAVOLUL, despre ajutorul Maicii Domnului si al ingerului pazitor, despre IUBIRE, VORBIRE DE RAU si ISPITE DE-A DREAPTA: “Nu ne pot mantui faptel
  16. Pingback: PARINTELE ARSENIE DE LA TECHIRGHIOL: “O clipa inima mi se facuse cer…” -
  17. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – cuvinte insufletitoare despre VIATA IN PUSTIE, CALUGARIE si LUPTA CU DIAVOLUL, despre ajutorul Maicii Domnului si al ingerului pazitor, despre IUBIRE, VORBIRE DE RAU si ISPITE DE-A DREAPTA: “Nu ne pot mantui faptel
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate