GHERON IOSIF ISIHASTUL, NEVOITORUL NEINTRECUT, STARETUL HARISMATIC SI INNOITORUL SFANTULUI MUNTE (†28 august 1959): “Vezi ca nimic nu s-a pierdut, ci pe toate le-a socotit Dumnezeu? Daca nu va osteniti, daca nu lucrati acum, la tinerete, nu veti avea la batranete roade, nu veţi lua «pensie duhovniceasca»”

28-08-2015 Sublinieri

papouli

Cititi si:

CuviosulIosifDeNicolaeBalan

“Familia ortodoxa”, nr.8 (79)/august 2015:

Stareţul Iosif Isihastul – înnoitorul Sfântului Munte

+28 august 1959

„Hotar între lume şi cele mai presus de lume, Athosul este tărâmul bunelor-săvârşiri”, zice Sfântul Grigorie Palama.

Iar cea mai mare comoară pe care o adăposteşte Muntele Athos, adaugă un Părinte duhovnicesc,

nu sunt podoabele aurite ale trecutului, nu sunt veştmintele brodate în aur, nu sunt manuscrisele încărcate de miniaturi”, ci predania isihastă a monahilor săi,,de-Dumnezeu-alese albine, care în peşterile şi crăpăturile pământului din Sfântul Munte, ca în nişte stupi înţelegători, preadulcea miere a isihiei o prefac în faguri”.

Dintre aceştia, nici un alt nume nu a avut o importanţa mai covârşitoare pentru soarta Sfântului Munte în veacul al 20-lea precum Gheron Iosif. Zis şi „Spileotul” („cel din peşteri”), după locurile in care s-a nevoit aproape toată viaţa, sau „Isihastul”, după lucrarea sa de căpătâi, Stareţul a fost unul din acei îngeri in trup, trăitor pe pământ dar locuitor al Cerului, care, prin harul agonisit, au luminat la mare depărtare şi peste timp, „din neam în neam”, arătând calea nerătăcită celor ce au iubit arătarea lui Hristos 2 Timotei 4,8.

ingerul impartasind pe Cuv. IosifCărturarul episcop Callist al Diokleei, arătând locul Stareţului Iosif în Biserică, spunea că acesta

a prefigurat cursul luat de înnoirea contemporană a Muntelui Athos, înnoire filocalică şi palamită – profund influenţată, pe de o parte, de culegerea de scrieri ascetice şi mistice cunoscută sub numele de Filocalia, în care un loc central îl ocupă Rugăciunea inimii şi chemarea Numelui lui Iisus, şi pe de altă parte, deoarece îl are drept pildă şi ocrotitor pe de-Dumnezeu-cuvântătorul Sfânt Grigorie Palama, el însuşi monah aghiorit, care învăţa că adevărata finalitate a rugăciunii lăuntrice este vederea dumnezeieştii Lumini nezidite a Thavorului, Lumina cu care a strălucit Hristos în Schimbarea Sa la Faţă. Această linie filocalică şi palamită este urmaşa nemijlocită a învăţăturilor date de Stareţul Iosif Isihastul ucenicilor lui”.

Cu puţin înainte de fericitul său sfârşit, întrebat de un închinător despre ucenicii săi, Cuviosul răspundea cu grai prorocesc:

„Vezi aceşti călugăraşi? Într-o bună zi ei vor cuceri Sfantul Munte”.

Şi, într-adevăr, prin mlădiţe ale viei lui Hristos precum Haralambie Dionisiatul, Iosif Vatopedinul, Efrem Filotheitul sau Efrem Katunakiotul, Sfantul Munte, care la sărbătorirea unui mileniu de vieţuire aghiorită, în 1963, părea să se pustiască, a înflorit din nou in anii ce au urmat, prin lucrarea mântuitoare a Duhului. Ca nişte noi „Colivazi”, cu jertfelnicie, ei au adus Bisericii şi celor ce trăiesc în lume cel mai de preţ prinos: harul adevăratei pocăinţe, întru schimbarea minţii, şi al trăirii Ortodoxiei în deplinătatea ei.

414199-22

„De-acum înainte, aici vei sluji!”

Stareţul s-a născut în ultimii ani ai secolului al 19-lea, în insula Paros, având o mamă cu viaţă sfântă. Afierosirea duhovnicească a fiului i s-a arătat mamei într-o vedenie, după cum mărturisea mai apoi:

„Când l-am născut şi eram in pat cu pruncul înfăşat alături de mine, am văzut cum se deschide acoperişul casei şi un tânăr înaripat, foarte frumos, pe care abia l-am putut privi din pricina strălucirii lui, a coborât şi, stând alături de prunc, a dat să-l ia. Eu m-am împotrivit: «Ce faci?… îmi iei pruncul?». Tânărul stăruia, zicând că aşa e «hotărârea». Ca să mă încredinţeze, mi-a arătat o tăbliţă scrisă. Atunci am ştiut că se va face monah”.

Tatăl a murit la câţiva ani de la naşterea lui, iar familia era săracă (mai avea şase fraţi), aşa că tânărul s-a văzut silit să plece la lucru în portul Pireu, unde a rămas şi după împlinirea stagiului militar. Deşi nu avea o înţelegere duhovnicească deosebită, era din fire cumpătat şi omenos, nesuferind nedreptatea şi viclenia. Se logodise cu o fată bună şi trăiau în feciorie – tânărul se temea chiar şi s-o atingă sau s-o sărute.

La 23 de ani viaţa i se schimbă însă din temelii: logodnica sa moare de tuberculoză şi, din pronie dumnezeiască, îi cade în mână cartea Cuviosului Nicodim Aghioritul „Noul Ekloghion” – o adunare din vieţile Sfinţilor, rămânând impresionat mai cu seamă de Părinţii pustiei. Atunci, în chip minunat. Dumnezeu îi descoperă chemarea cea mare a monahismului:

„Intr-o seară, am văzut in somn ai treceam pe lângă nişte palate. De îndată nişte căpitani din straja palatului m-au luat şi m-au dus în palat. Nu înţelegeam pricina, şi mă împotriveam. Dar aceia mi-au spus cu bunătate să nu mă tem, ci să merg, că aceasta e voia împăratului. Am ajuns într-un palat foarte frumos şi nespus de strălucit. Acolo m-au îmbrăcat cu un veşmânt alb şi foarte scump, şi mi-au spus: «De-acum înainte, aici vei sluji!». Şi m-au dus să mă închin împăratului... M-am trezit de îndată. Atât de mult se întipăriseră în mine cele văzute şi auzite, încât nu mai puteam să fac sau să gândesc nimic altceva. Auzeam mereu în lăuntrul meu acea poruncă, rostindu-se necontenit: «De-acum înainte, aici vei sluji!». Toată starea mea lăuntrică şi dinafară s-a schimbat. Nu mă mai preocupa nimic din cele ce se afiau pe pământ. Nu mă mai puteam gândi la ceva omenesc. Atunci am început să mă gândesc la pustietăţile în care Părinţii au trăit duhovniceşte. Mă gândeam şi la Athos, unde credeam că voi afla Părinţi la măsura celor despre care citisem”.

Încă în lume fiind, a început să se nevoiască pustniceşte, mergând adesea în munţii Pendeli şi petrecând acolo vreme îndelungată: postea două zile în şir, se urca în copaci unde se strâmtora ca un stâlpnic, cerceta lăcaşurile de închinare din ţinut. A întâlnit apoi la Athena un monah athonit, stareţul unei chilii din Karies, care l-a ajutat să ajungă în Sfântul Munte pe tânărul ce ardea de „nematerialnic foc. Era anul 1921.

02_0

„Mergeţi la un Stareţ şi faceţi ascultare lui”

Prima sa oprire a fost în pustia Katunakiei, la chilia unde vieţuia cu obştea sa fericitul Stareţ Daniil, nevoitor înzestrat cu danii discernământului, unde a rămas opt luni. Însetând însă după o nevoinţă mai aspră, a plecat în sălbăticia Viglei, pe moşia Marii Lavre, căutând un povăţuitor duhovnicesc care să-l înveţe lucrarea Rugăciunii minţii. Deşi plin de râvnă, tânărul era totuşi lipsit de experienţă şi cu aşteptări prea mari faţă de neputinţele omeneşti ale vieţuitorilor pe care-i întâlnise atunci în Sântul Munte, aşa că peregrinarea sa după un loc în care să se aşeze şi să se dăruiască Rugăciunii a mai continuat.

După multă durere şi sânge vărsat in rugăciune, Dumnezeu i l-a scos in cale, pe Athon, pe Părintele Arsenie, schimonah de metanie din Stavronikita, mare iubitor de pustnicie, care îi va deveni frate duhovnicesc şi tovarăş de nevoinţă până la sfârşitul vieţii. Ca să înceapă cu binecuvântare, s-au dus la Stareţul Daniil Katunakiotul, care, încredinţându-se de buna lor intenţie şi de râvna lor nerătăcită, nu i-a oprit, le-a zis:

„Aveţi Stareţ? Fără blagoslovenia Stareţului nimic nu izbuteşte! Fără această pecete a blagosloveniei nici o lucrare nu rodeşte în viaţa noastră călugărească. De aceea stăruiesc să împliniţi această legiuire, ca să vă însoţească toată viaţa harul lui Dumnezeu. Mergeţi la un Stareţ şi faceţi ascultare lui, chiar dacă el vi se va părea foarte simplu – iar când va muri şi-l veţi pune în mormânt, veţi lua binecuvântarea lui Dumnezeu drept moştenire, care vă va însoţi şi vă va povăţui în toată lucrarea”.

Zis şi făcut. Aşa au ajuns cei doi la Coliba Buneivestiri din Katunakia, unde au intrat în ascultare la Stareţul Efrem dogarul. Bătrânul nu ştia cum să-şi arate bucuria auzind cererea celor doi şi lăcrima de multe ori de emoţie văzând râvna şi dăruirea noilor ucenici. De la acesta a primit tânărul tunderea marelui şi îngerescului chip, după rânduiala aghiorită, la Peştera Sfântului Athanasie, luând numele de Iosif.

Cu puţin înainte ca Stareţul Efrem dogarul să treacă la Domnul, nevoitorii s-au mutat lângă Schitul Sfântului Vasilie, un alt ţinut vestit pentru ascetism şi isihasm. Rămaşi singuri după moartea Stareţului lor, cei doi au hotărât să peregrineze vara din loc în loc, de pe vârful Athonului până jos, spre Marea Lavră, iar iarna să se întoarcă la chilia lor de la Sfântul Vasilie.

In 1938, după aproape zece ani de astfel de nevoinţe, fiindcă ajunseseră de pe-acum prea cunoscuţi, s-au mutat în peşterile de la Sfânta Ana Mică, un loc şi mai neprimitor şi mai izolat, pe o pantă abruptă, cu dese căderi de stânci, unde şi-au zidit o biserică intr-una din peşteri şi o chilie împărţite in trei cămăruţe, cât să cuprindă un om – căci, explica mai apoi un ucenic, „mediul unde locuieşte omul îl poate caracteriza cel puţin în parte, pentru că îl alege şi se nevoieşte acolo potrivit cu dispoziţia lăuntrică şi cu scopurile sale”.

joseph29

„Unul din cei şapte mari nevoitori pe care i-am întâlnit”

Părintele Iosif ducea o nevoinţă neînchipuit de aspră pentru dobândirea harului, la limita puterilor omeneşti (ba uneori şi peste!), într-o sărăcie, strâmtorare şi postire greu de crezut. În această perioadă l-a cunoscut şi un alt mare Stareţ aghiorit, el însăşi pe atunci pustnic, fericitul Părinte Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan, care îl numea

„un ostaş al Duhului, unul din cei şapte mari nevoitori pe care i-am întâlnit în viaţa mea. L-am cercetat de trei ori la peşterile de la Sfânta Ana Mică şi mi s-a părut că stau înaintea unui general duhovnicesc”.

gheron-iosif-colectia-cristian-ovidiu-groza-pictata-la-cebzaStareţul Iosif era un bărbat foarte puternic şi curajos, cu o voinţă de oţel. Arăta mereu aceeaşi râvnă şi îşi trăia monahismul cu aceeaşi intensitate, lucru rar întâlnit. Dintre toate nevoinţele sale, cea mai importantă îndeletnicire era Rugăciunea lui Iisus. Stareţul avea rânduiala să rostească noapte de noapte Rugăciunea şase ore la rând, fără să-şi lase mintea să se abată spre altceva. Aşa a primit de la Dumnezeu darul Rugăciunii curate a minţii in inimă si vederea duhovnicească:

Mă rugam, fiind adâncit în mine însumi, şi luam aminte la dulceaţa rugăciunii. Deodată m-am umplut de o Lumină care, încet-incet, a crescut, incat s-a revărsat peste tot locul acela. Această Lumină nu era firească, aşa cum e lumina zilei pe care o vedem… Singurul lucru de care îmi aduc aminte este ca eram cuprins de o aşa fericire, încât am simţit ceva asemănător cu cele spuse de Apostolul Petru: «Bine este nouă să fim aici»Matei 17,4“.

Prin rugăciune, Stareţul a atins ceea ce Sfinţii Părinţi numesc „unimea omului lăuntric”, stare binecuvântată in care omul trăieşte ca un întreg, curăţit de tot întunericul duhovnicesc.

Lucrarea Rugăciunii a fost şi moştenirea sa de căpătâi pentru fiii duhovniceşti, cărora le zicea:

Pe tot cel ce vrea să încerce, lăsaţi-l. Cine se ţine de lucrarea aceasta îndeajuns de mult timp, va afla înlăuntrul său Raiul, se va slobozi de patimi, va fi un alt om”.

Iubea nespus nevoinţa, pe care o vedea indispensabilă pentru sporirea duhovnicească. In Postul Mare mânca doar o dată pe zi 75 de grame de făină fiartă cu puţină apă şi sare. In rest, hrana sa zilnică încăpea într-o cutie de conservă. Gătea cu ulei doar in Duminici. Aşa a trăit timp de treizeci şi cinci de ani, până cu puţin înainte să moară. În primii opt ani de nevoinţă nu a dormit niciodată pe un pat, ci aţipea aşezat pe un scăunel. Stăruia să privegheze toată noaptea, de la asfinţit până la răsărit, cat a trăit. Nu se cruţa defel şi iui renunţa la rânduiala sa de posturi şi privegheri nici când era bolnav. Se strâmtora in acest fel de neînchipuit astăzi pentru că ii era frică, aşa cum zicea, de cel mai mare vrăjmaş al monahului: akedia. Era atât de aspru cu sine, încât unii, care nu trăiau la aceeaşi măsură duhovnicească, îl ţineau de înşelat – aşa cum s-a mai întâmplat, nu de puţine ori, cu marii Sfinţi.

Stareţul a avut parte şi de lupte muceniceşti cu dracul curviei, ce se stârnise împotriva sa, deşi trăise toată viaţa feciorelnic. înfruntând toate duhurile răutăţii cu bărbăţie şi neclintire, dumnezeiescul har i-a stat alături şi l-a ajutat să biruiască toate patimile, în cele din urmă, spre a dobândi nepătimirea, după cum însuşi mărturiseşte:

„Atâta har dă Preasfânta Fecioară celor care îşi păzesc trupul curat! Pentru că, atât cât am înţeles eu, Maica Domnului iubeşte mult curăţia. De aceea şi eu, dincolo de orice altă patimă, m-am luptat împotriva celei a trupului. Şi mi-a fost dată în dar intreaga-cugetare (curăţia minţii), atâta încât nu mai fac deosebire între bărbat şi femeie. Nu mă mişcă pofta în nici un fel. Cu darul lui Dumnezeu, am primit în chip simţit harul întregii-cugetări”.

Iubea smerenia şi o socotea adevărata cunoaştere de sine:

„Smerenia nu înseamnă «vorbă smerită», ca atunci când zici că eşti păcătos, ci să trăieşti in adevăr – să ştii că eşti nimic”.

Stăruia in aceeaşi măsură asupra ascultării şi mărturisirii gândurilor:

„Îngrijeşte-te să înveţi ascultarea. Taie-ţi în fiecare zi şi în fiecare ceas voia ta, şi nu căuta altă cale în afară de aceasta. Aceasta a fost bătătorită de picioarele Cuvioşilor Părinţi. Descoperă şi tu Domnului calea ta, şi Acesta te va îndruma. Descoperă Părintelui tău gândurile tale şi acesta te va vindeca”.

Deşi era neînvăţat lumeşte, Stareţului îi plăcea mult să citească şi să cerceteze cărţile duhovniceşti, zicând:

„Citirile duhovniceşti funcţionează ca o oglindă duhovnicească, în care poţi să-ţi vezi greşelile şi slăbiciunile, şi să-ţi îndrepţi viaţa; aşa te vei umple şi de dumnezeiască râvnă. Sunt ca o lumină in întuneric”.

Le cerea anume ucenicilor săi să citească des şi regulat Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi, căci, spunea el,

„aşa te va lumina Domnul şi te va povăţui spre paza poruncilor Sale; te va reumple înlăuntru de dragoste şi te va povăţui spre urmarea Sa” .

00-04-sinodeia-osiou-iosif-spileotou

„Simt înlăuntrul meu tot Raiul”

Cu timpul, ducându-i-se Stareţului vestea în întregul Munte, au venit să i se alăture şi alţi nevoitori, dornici să se împărtăşească din bogata sa experienţă ascetică. Deşi doritori erau mulţi, foarte puţini îi rămâneau alături, căci Stareţul nu accepta compromisuri, ci era foarte strict şi căuta să scoată de la ucenicii săi tot ce puteau da.

De când se mutaseră în peşterile de la Sfânta Ana Mică, numărul monahilor din obşte se împuţinase foarte mult – mai rămăseseră, pe lăngă Stareţul Iosif, doar Părintele Arsenie şi Părintele Athanasie (fratele după trup al Stareţului). Atunci Dumnezeu, răspunzând tainicei dorinţe a Stareţului, i-a trimis trei noi ucenici care vor avea capacitatea de a-i purta duhovnicia şi de a o face rodnică.

Astfel, în 1947 intră in obşte Părintele Iosif cel tânăr (viitorul povăţuitor duhovnicesc al Mănăstirii Vatopedi) şi la câteva luni Părintele Efrem (viitorul igumen al Mănăstirii Filotheu şi întemeietor al Mănăstirii Sfântului Antonie din Arizona, S.U.A.), iar in 1950 vine Părintele Haralambie (care va ajunge igumen al Mănăstirii Dionisiu). Un alt minunat nevoitor, Părintele Efrem Katunakiotul, deşi nu li s-a putut alătura atunci Ia Sfânta Ana Mică, a devenit şi el ucenic iubit al Stareţului, pe care ii cerceta adesea.

Stareţul Iosif i-a spus atunci plin de bucurie Părintelui Arsenie:

„De-astăzi pot zice: «Doamne, acum slobozeşte pe robul Tau!». Am trăit împreună cu atâta osteneală, ne-am vărsat sângele căutând înlăuntru pe Domnul nostru. Dar necazul meu, în toţi anii aceştia, era că mulţi ne-au venit alături, s-au folosit de la noi, dar apoi ne-au părăsit. N-au putut să urmeze nevoinţelor noastre. Mi-am zis că voi trece la Domnul fără să mi se împlinească dorinţa. Şi iată, acum, la bătrâneţe, Domnul ne-a adus pe aceşti călugăraşi. Întregul Munte se va sprijini pe ei. Să ţii minte cuvintele mele!”.

în 1953, mica obşte s-a mutat la Nea Skiti, pentru a trăi un pic mai lesnicios, căci cei trei ucenici căpătaseră mari probleme de sănătate din pricina nevoinţelor şi a condiţiilor aspre de viaţă. Li s-au dat nişte colibe pustniceşti ce ţineau de Mănăstirea Sfântului Pavel, deasupra turnului din Nea Skiti, unde şi-au reînceput vieţuirea după aceeaşi rânduială duhovnicească.

La începutul lui 1958, Stareţul a căpătat o infecţie gravă, care i-a cuprins tot organismul mult slăbit de nevoinţă. Unul din ucenicii săi îşi aminteşte:

Christ and the Theotokos appearing to Elder Joseph in a vision„Pe când îl chinuia insomnia din pricina bolii, l-am auzit pe Stareţ vorbind singur în fundul chiliei sale. L-am găsit ţinând în mâini o icoană a Maicii Domnului, pe care o săruta şi cu care vorbea. Atunci mi-a povestit acestea: «Odată, la Sfânta Ana Mică, se înmulţiseră ispitele şi mâhnirile, şi singura mea mângâiere era această icoană. Mă rugam înaintea ei. Deodată văd că icoana Maicii Domnului străluceşte de lumină, iar apoi dumnezeiescul ei chip ia mărime naturală. Nu mai era icoană, ci ea însăşi, vie, întreagă, prealuminată. Preasfântul ei Prunc, Preadulcele nostru Iisus, strălucea in braţele ei mai mult decât Soarele. Nimicnicia mea s-a umplut atât de mult cu dragostea Sa, că nu mai ştiam nimic de mine, ci numai priveam uimit. Atunci am auzit glasul ei cel plăcut şi mai dulce decât mierea, care mi-a spus: Nu ţi-am zis să-ţi pui nădejdea in mine? De ce te descurajezi? Iată, ia-L pe Hristos! Şi Preabunul Iisus Şi-a întins mânuţa Sa şi m-a mângâiat de trei ori pe frunte şi pe cap. Atunci sufletul meu s-a umplut de nemăsurată dragoste şi lumină, încât am căzut la pământ… Iată, acestea îi aduc aminte, şi că n-am uitat făgăduinţa ei de a mă lua din această viaţă în împărăţia Fiului ei“.

Cu doar câteva zile înainte de mutarea sa la Cer, Stareţul ii destăinuia unui alt ucenic:

Fiule, simt înlăuntrul meu tot Raiul. Harul este foarte mare. Rugăciunea merge ceas, şi nu văd nici o patimă care să se mai mişte. Nu mai simt nici un război, nu am gânduri, nici tulburări lăuntrice. O adevărată binecuvântare de la Dumnezeu! Toate acestea nu sunt izbânzi de acum, ci roade ale ostenelilor din tinereţe. Vezi că nimic nu s-a pierdut, ci pe toate le-a socotit Dumnezeu? Chiar şi pentru un pahar cu apă se învredniceşte creştinul de răsplată, cu atât mai mult sunt răsplătite nevoinţele monahale, care înaintea lui Dumnezeu primesc multe daruri cereşti – in lumea aceasta har şi binecuvântare, in cealaltă dobândă in «banca» lui Dumnezeu. Cu cât mai multe a adunat creştinul aici prin ostenelile sale, neasemănat mai multe vor fi cele de cate se va desfăta in împărăţia lui Dumnezeu… De aceea, dacă nu vă nevoiţi, dacă nu vă osteniţi, dacă nu lucraţi acum, la tinereţe, nu veţi avea la bătrâneţe roade, nu veţi lua «pensie duhovnicească». Pentru aceasta străduieşte-te şi tu, fiul meu, să te osteneşti, ca atunci când vei spori cu vârsta şi vei ajunge la bătrâneţe să ai «depuneri» duhovniceşti”.

l.e spunea fiilor duhovniceşti in acele ultime zile:

Toată osteneala este cum voi trece puntea morţii. De acolo înainte, socoteala mea cu Dumnezeu este, cu harul dumnezeiesc, aranjată, atât cât este cu putinţă unui om”.

Ştim, din mărturia ucenicilor, că Stareţul Iosif aştepta moartea ca pe o zi de prăznuire, de izbăvire din stricăciunea acestei lumi. Ardea de nerăbdare să vadă chipul Stăpânului, să se desfateze şi să se sature de frumuseţea Sa, alături de ceata îngerilor. Cu ajutorul dumnezeiescului har, atât de mult se familiarizase cu moarte, încât să pregătea de ea ca de o simplă călătorie.

Astfel, înainte-cunoscându-şi clipa răposării, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august 1959 după calendarul athonit (28 august după cel nou), după ce s-a împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine, zicând „Merinde pentru viaţa veşnică“, şi a dat tuturor binecuvântarea sa, fericitul lui suflet a trecut la Domnul, aşa cum işi dorise şi după cum îi făgăduise însăşi Născătoarea-de-Dumnezeu.

papou12

„Cel mai trezvitor, străvăzător şi isihast Stareţ al vremii noastre”

Prea mici pentru a rosti noi înşine cuvânt de încheiere despre un astfel de „uriaş al Duhului”, ne vedem siliţi să aducem înainte cuvintele celor mari, care l-au înţeles pe Stareţul Iosif la adevărata sa măsură.

Pururea-pomenitul Stareţ Gavriil Dionisiatul, nevoitor contemporan cu Cuviosul Iosif, îl numea

cel mai trezvitor, străvăzător şi isihast Stareţ al vremii noastre, un monah ieşit din comun în cel de-al optulea veac, al generaţiei noastre”.

Iar proigumenul Mănăstirii Simonopetras, Arhimandritul Emilian, care a cunoscut bine învăţăturile Stareţului şi Ie-a transmis ucenicilor săi, scria acestea:

„Fericitul Stareţ Iosif Isihastul a devenit mărgăritarul istoriei aghioritice moderne, căci a izbutit în vremi de restrişte să înnoiască experienţa isihastă veche de secole şi viaţa de rugăciune a Sfântului Munte. Prin lucrarea neîncetată şi susţinută, prin rânduiala duhovnicească, prin învăţarea fiilor săi duhovniceşti, a pregătit o nouă generaţie de lucrători ai Rugăciunii lui Iisus cea pururea-curgătoare, ce se revarsă dincolo de hotarele Greciei”.

Radu Hagiu

Geron-Iosif-Isihasthis

Va mai recomandam:


Categorii

Gheron Iosif Isihastul, Parinti athoniti contemporani, RUGACIUNEA LUI IISUS (Rugaciunea mintii/ inimii), Sfinti Parinti recenti, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “GHERON IOSIF ISIHASTUL, NEVOITORUL NEINTRECUT, STARETUL HARISMATIC SI INNOITORUL SFANTULUI MUNTE (†28 august 1959): “Vezi ca nimic nu s-a pierdut, ci pe toate le-a socotit Dumnezeu? Daca nu va osteniti, daca nu lucrati acum, la tinerete, nu veti avea la batranete roade, nu veţi lua «pensie duhovniceasca»”

  1. Pingback: CUM NE TRAIM RELATIA CU HRISTOS? Crestinul intre chemarea de a fi “FAPTURA NOUA” si SCLAVIA SUPERSTITIILOR (NEO)PAGANE sau a FORMELOR FARA FOND: “Să nu fim automate de rugăciune sau de viaţă religioasă, ci să fim flăcări vii, lum
  2. Pingback: MARETIA MICILOR ASCULTARI. Roada durerii truditoare | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: GANDURI LA PRAZNICUL SFANTULUI IOAN RUSUL. Parintele Ciprian Gradinaru de la Vedrin: “Este o oarecare asemanare intre ce traim si noi azi si ce traia Sfantul Ioan…” LECTII DUHOVNICESTI DESPRINSE DIN VIATA UNUI SFANT IUBIT | Cuvântul Ort
  4. Pingback: STARETA MACRINA, sfanta ucenica a sfantului Iosif Isihastul, “cea asemenea cu ingerii” (†4 iunie 1995) | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: Toate sunt cu putinta celui ce crede… si asculta de Dumnezeu. PANA UNDE AJUNG INCERCARILE RAZBOIULUI DEMONIC ASUPRA CELOR CARE VOR CU PUTERE SA SE MANTUIASCA si ce mangaieri dumnezeiesti vin in urma rabdarii. MAICA DOMNULUI SI MANTUITORUL I SE ARATA
  6. Pingback: “O NOAPTE ÎN PUSTIA SFÂNTULUI MUNTE” – Povestea unei cărți de referință pentru înțelegerea autentică a RUGĂCIUNII LUI IISUS, dezlegarea enigmei PUSTNICULUI și un capitol important din cuprinsul ei: VENIREA ȘI DEPĂRTAREA HARU
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate