“S-a dat cap de sfant pe trup de desfranata…” – CHIPUL LUI IROD DIN NOI, “masochismul duhovnicesc”, superficialitatea si radacinile ascunse ale pacatului; GLASUL SFANTULUI IOAN DIN NOI – mustrarea constiintei, pe care cautam sa o acoperim. PREDICI AUDIO LA TAIEREA CAPULUI INAINTEMERGATORULUI IOAN: “Desi se indulcea de cuvantul lui, nu facea nimic ca sa isi schimbe viata…”

29-08-2015 Sublinieri

“Dăm capul sfinţeniei din noi, îl tăiem, nu-l ascultăm, nu-l băgăm în seamă, pe trup de desfrânată, adică pe noi înşine, pe pornirile noastre nestăvilite, pe dorinţele vremelnice, pe această lume trecătoare…”

pic06

Pentru aceasta sarbatoare, va mai recomandam:

***

6

Predica de exceptie a Pr. Ciprian Negreanu (Biserica studentilor, Cluj) la Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul (2012):

“S-A DAT CAP DE SFANT PE TRUP DE DESFRANATA…”

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

SFANTUL IOAN BOTEZATORUL – CHIPUL CONSTIINTEI NOASTRE care striga neincetat adevarul despre noi si pe care incercam “SA O BAGAM LA INCHISOARE”, SA O ACOPERIM, SA NE ASCUNDEM DE EA CU INTREAGA “CIVILIZATIE” si cu “CARNAVALUL” ASURZITOR SI NESFARSIT AL VIETII: “Astazi nu am vreme, trebuie sa fac asta si asta…”

FUGA DE CONSTIINTA poate merge pana la RAZBUNAREA ASUPRA LUI DUMNEZEU si PACTIZAREA DEPLINA CU RAUL, prin a ne preda sufletul in MAINILE DIAVOLULUI

“IMPACA-TE CU PARASUL TAU CAT ESTI PE CALE…”

“[…] Întorcându-ne acum la această întâmplare zguduitoare – zguduitoare de ce? Pentru că, în general, Sf. Ioan Botezătorul închipuie sau preînchipuie conştiinţa noastră. Toţi avem un Sfant Ioan Botezătorul în mintea şi în inima noastră, conştiinţa care ne vorbeşte și ne spune, aşa cum acela striga şi spunea: Nu-ţi este permis să iei pe femeia fratelui tău! – care încă nu murise. Si le striga fără ruşine, fără frică, de faţă cu tot poporul. Aşa strigă conştiinţa noastră cu glas neîncetat. Oricât am încerca noi s-o astupăm, s-o trecem deoparte, s-o convingem că nu e aşa, conştiinţa noastră strigă adevărul despre fapte pe care le-am făcut sau le facem. Chiar dacă o băgăm la închisoare şi, aşa şi este, flămândă, însetată, goală, ţinută de noi în pustietăţi, ea tot se aude. Geamătul ei, strigătul ei se aude neîncetat. Dacă Irodiada şi Salomeea n-ar fi auzit glasul lui Ioan, şi strigătele lui din adâncul închisorii, dacă glasul lui, care s-a auzit peste tot Israelul, n-ar fi stăruit în urechile lor şi ele nu puteau uita ce-a strigat el, atunci ele nu s-ar fi rugat de Irod să le dea capul lui Ioan Botezătorul. Dar pentru că glasul lui se auzea chiar şi de acolo, din închisoare, ecoul glasului său se prelungea în tot palatul, încât se spune despre Irod că mergea adesea şi-l asculta şi-i plăcea ce auzea, adică conştientiza că aşa este, cum zice Ioan, dar nu trecea la fapte.

Aşa şi noi avem conştiinţa, exact aşa cum spune Mântuitorul: Împacă-te cu pârâşul tău pe cale. Deci, aşa cum Ioan Botezătorul îl vădea pe Irod, aşa conştiinţa ne pârăşte pe noi în faţa noastră. Şi avem marea şansă să o ascultăm atâta timp cât suntem pe cale, pentru că ea vorbeşte şi dialoghează cu noi, şi încearcă să ne convingă cât suntem pe cale. Asta este calea de care zice Mântuitorul, calea vieţii. După asta, această conştiinţă ne va deveni pârâş înaintea lui Dumnezeu. E înspăimântător să ai pârâş pe conştiinţa ta de care nu te poţi ascunde, care le ştie pe toate, care le-a văzut pe toate, pe care n-o poţi minţi, n-o poţi fenta, pentru că ea ştie mai bine ca oricine ce puteai şi cât puteai şi dacă nu mai puteai. Ea e un avocat împotriva ta – dacă nu te împaci pe cale – atât de puternic în faţa judecăţii lui Dumnezeu, în faţa căruia tu nu ai ce să spui. Conştiinţa merge până în adâncul gândului, în adâncul inimii, în adâncul sufletului şi le ştie pe toate şi la a Doua Venire va înfăţişa înaintea lui Dumnezeu toată această imagine, tot ce a văzut, şi tot ce ştie, şi nu ai ce să spui. Şi de aceea Dumnezeu ne sfătuieşte să ne împăcăm cu această conştiinţă pe cale, cât suntem pe cale. Ce înseamnă să te împaci? Să ţi-o faci prieten. Şi Irod mai pleca urechea, avea aplecări de a-l asculta, poate chiar de a şi-l face prieten, dar îi era frică de el, aşa cum şi nouă ne este frică de conştiinţă.

Am putea privi istoria lumii întregi dintr-o asemenea perspectivă, din perspectiva fricii de conştiinţă, din perspectiva ascunderii de conştiinţă. Atelier Marc Jusseaume Joaillier - sf. Ioan BotezatorulChiar şi cultura şi civilizaţia [pot fi vazute] ca o modalitate de a ne ascunde de conştiinţă, de glasul ei. O modalitate de a pierde timpul, de a găsi soluţii de a fi într-un carnaval asurzitor neîncetat încât să nu auzim conştiinţa. Şi ne prefacem viaţa de multe ori într-un asemenea circ sau carnaval care nu se mai sfârşeşte. În fiecare zi găsim o motivaţie, o sărbătoare, ceva ca s-o facem bună şi folositoare, ne asurzim pe noi înşine strigând:

Astăzi nu pot, astăzi e vreme pentru altceva, astăzi trebuie să fac asta și asta, astăzi trebuie să muncesc, astăzi trebuie să fac cealaltă …!”

şi nu mai auzi conştiinţa care îţi vorbeşte și te sfătuieşte. Deocamdată ea doar merge pe lângă tine şi te sfătuieşte.

Părintele Arsenie Boca spunea că ea poate să devină – dacă n-o asculţi deloc şi faci împotriva ei în toate -, atât de dureroasă în chemarea şi în acuza ei, încât omul poate să ajungă la limita putinţei de a mai răbda, până la gândul de sinucidere, până la pragul cel mai de jos al deznădejdii, rupt între glasul conștiinței şi pornirea spre păcat. Şi, neputând să urmeze glasul conştiinţei, în acelaşi timp nemaiputând să audă mustrarea conștiinței, omul găseşte cele mai diverse soluţii, de la cele mai plăcute și finuţe, de la a-ţi găsi tot timpul noi idei şi noi iluzii  – că ai avea această mustrare şi această nelinişte pentru că nu ţi-ai realizat idealurile în viaţă, pentru ca nu te-au crescut bine părinţii şi te-au influenţat în rău, pentru că nu ţi-ai găsit alesul, pentru că nu ţi-ai găsit calea în viaţă, pentru că nu ţi-ai găsit profesia, pentru că trebuie să ai un spaţiu în care să trăieşti cât mai larg, cât mai mare, că poate de asta eşti aşa nemulţumit şi nu te lasă inima şi nu te lasă în pace conştiinţa, te judecă. Par benigne aceste încercări de a-ţi acoperi conştiinţa prin a găsi tot felul de idealuri pe care să le împlineşti. Pe unele nu le poţi îndeplini niciodată pentru ca sunt absurde și nu le poţi face, dar sunt multe pe care te străduieşti zeci de ani să le faci şi constaţi că conştiinţa continuă să-ţi fie pârâş şi nu ai nicio linişte, chiar dacă ai făcut ce credeai că ţi-ar acoperi conştiinţa. Dar acestea sunt benigne, pe lângă cei care încearcă să-şi adoarmă conştiinţa prin alcool prin droguri, prin desfrânare, prin lucruri mult mai grave. усекновении главы иоанна предтечиChiar şi până la cei care simt că conştiinţa îi mustră şi Dumnezeu le stă în coastă, cum ar veni, pentru că conştiinţa stă ca şi cum te-ar înţepa glasul lui Dumnezeu, cuvântul lui Dumnezeu, şi atunci se dau cu totul în mâinile unei împotriviri făţişe faţă de Dumnezeu, se dau cu totul diavolului, satanei, sperând prin aceasta că va înceta glasul conştiinţei, că se va termina şi aşa să scape. Dar conştiinţa nu te va lăsa. Mulţi o ucid, caută să o ucidă, să o înăbuşe, mulţi dintre noi facem ca Irodiada şi Salomeea, pe faţă, deschis, ca un ritual al răului, aşa cum au făcut şi ele, au adus capul lui pe tipsie, o batjocură mai mare ca asta nu se putea, capul lui Ioan Botezătorul a fost adus ca şi cum ai aduce cuiva de ziua lui cea mai frumoasă prăjitură, cel mai drag dar, pe o tipsie.

Atâta ură poate creşte în inima noastră şi în noi, neîntorşi spre Dumnezeu, neîmbisericiţi, necurăţiţi, nevrând să ne schimbăm, împotriva glasului lui Dumnezeu din noi, împotriva conştiinţei, încât am vrea să se întâmple acelaşi lucru, să ne răzbunăm pe acest glas care ne chinuie cum s-au răzbunat Salomeea şi Irodiada, şi cum s-a răzbunat, până la urmă, şi Irod, chiar dacă el părea că regretă ce se întâmpla, dar, de fapt, porunca lui a împlinit această nelegiuire. Şi se împlineşte cu noi, atâta timp cât noi luptăm împotriva conştiinţei și ea nu ne devine prieten și sfătuitor, neîncetat cuvântul cântărilor care se cântă în această zi, una dintre ele zicând:

S-a dat cap de sfânt pe trup de desfrânată.

Adică tot ceea ce este curat în noi, conştiinţa, care este partea cea mai curată, care este glasul lui Dumnezeu în noi, se vinde pe trupul nostru, se vinde pe patimile noastre nenorocite. Dăm capul sfinţeniei din noi, îl tăiem, nu-l ascultăm, nu-l băgăm în seamă, pe trup de desfrânată, adică pe noi înşine, pe pornirile noastre nestăvilite, pe dorinţele vremelnice, pe această lume trecătoare“.

***

taierea-capului-safantului-ioan-botezatorul

Alta predica foarte importanta a Pr. Ciprian Negreanu la Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul (2013):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“LOCUIREA NOASTRA IMPREUNA CU PACATUL” si “MASOCHISMUL DUHOVNICESC” AL VINOVATIEI NERODITOARE, AL INDURARII ZADARNICE A CHINURILOR CONSTIINTEI FARA A DORI SA NE SI SCHIMBAM VIATA

SA NU NE INSELAM: INDULCIREA SI INSOTIREA NOASTRA MULTA VREME CU GANDURILE DE PACAT SAU CU PACATELE MICI SI EXTERIOARE VA DUCE SI LA CADERI MARI! SA NU GAZDUIM PACATUL INAUNTRUL NOSTRU!

PACATELE SE LEAGA SI SE CHEAMA UNELE PE ALTELE

“În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin.

Suntem în ultima sărbătoare a anului bisericesc, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. E înfricoşătoare, înspăimântătoare această întâmplare care ni se înfăţişează, moartea unui mare, mare sfânt, cel mai mare prooroc. El era mai mult decât un prooroc, el nu proorocea sau arăta cu sute, sau cu mii de ani înainte că va veni Mesia – pentru că cea mai înaltă treaptă spre care putea să năzuiască un prooroc era să-L binevestească pe Dumnezeu, să binevestească venirea lui Dumnezeu în istorie, să binevestească lucrul cel mai important, mai important decât facerea lumii: Întruparea lui Dumnezeu. Si, după aceea, istoria şi viaţa lui Dumnezeu între noi şi mântuirea pe care a adus-o Dumnezeu prin Cuvântul Său, Care ne-a scos pe noi din înşelăciunea demonilor, prin faptele Sale care ne-au dezvelit chipul lui Dumnezeu cel adevărat – şi ne descoperă neîncetat prin harul și puterea pe care ni le-a lăsat şi ni le lasă neîncetat în Biserică prin Sfintele Taine – şi ne dezrobeşte pe noi din robia vrăjmaşului, şi ne îndulceşte de Dumnezeiasca Împărăţie încă de acum, în parte, ca o arvună, prin Patimile, prin moartea Sa, prin Învierea Sa, cea care ne-a scos din moartea cea veşnică, din păcatul care ne ţinea sub stăpânire, din puterea călăului celui mare, a lupului înţelegător care ne ţinea sub stăpânire toată viaţa.

elena murariu, Ioan BotezatorulNu era lucru mai mare pentru prooroci decât să proorocească despre Mesia. Cei mai mari profeţi sunt cei care au proorocit despre Mesia. Proorocia lor era mare dacă nu se oprea numai la anii următori despre Israel, despre ce urma să se întâmple cu el, despre robiile în care urmau să cadă evreii. Si proorocia lor era mare dacă înainta până la Cel Veşnic, la Cel Ce Este. Iar Sfântul Ioan Botezătorul era mult mai mult decât atât pentru că el, nu numai că a vestit că va veni după el Cel Ce este mai mare decât el și Căruia el nu-I este vrednic să-I dezlege cureaua încălţămintelor, ci L-a şi arătat. Deci era mai mult decât proorocie, era mărturisire. Moartea lui nu mai era orice fel de moarte, nici măcar nu mai era moarte de sfânt, ci era moarte martirică, era moarte mucenicească. El deja Îl vestise pe Hristos, Îl arătase, Îl descoperise, prin el se lucrase această epifanie, această teofanie, descoperirea lui Dumnezeu. Şi nu numai a lui Dumnezeu Fiul, ci a Sfintei Treimi, a lui Dumnezeu Tatăl şi a lui Dumnezeu Duhul Sfânt. El este printre primii care vorbesc despre Duhul Sfânt clar: Peste Care veţi vedea că coboară Duhul Sfânt, Acela este. Până atunci nu s-a prea vorbit despre Duhul Sfânt. Prin gura lui şi prin mâinile lui și prin faptele lui S-a descoperit Treimea.

Ne minunăm de Sfântul Alexandru de Svir căruia i S-a arătat Sfânta Treime şi n-a putrezit, de care ateismul sovietic s-a înspăimântat când l-au purtat în mijlocul pieţei printre oameni și au vrut să dovedească tuturor, având acolo medici legişti și tot felul de aşa-zişi cunoscători, că e îmbălsămat și au văzut că, de fapt, nu era îmbălsămat, ci desăvârşit. Nu avea organele interne scoase, ci erau toate la locul lor. Si era ca şi cum atunci ar fi adormit și asta era înspăimântător, pentru că el murise de sute de ani. Si, această nestricăciune a trupului său, era şi pentru că a văzut Treimea – i Se descoperise – a văzut Sfânta Treime aşa cum si Avraam [a vazut-o], şi, prin aceasta, că a venit la el Sfânta Treime, S-a adăpostit şi a stat de vorbă cu el. Cu atât mai mult Sf. Ioan Botezătorul, care a mărturisit Treimea, care a vorbit cu Tatăl, care a vorbit cu Fiul şi L-a botezat, care L-a văzut pe Duhul Sfânt coborând, mare este acest sfânt.

Dar înfricoșătoare este această Evanghelie şi această zi, pentru că ea vorbeşte şi despre noi, nu numai despre sfinţenia şi curăţia şi măreţia Sf. Ioan Botezătorul. Vorbeşte şi despre noi, mai ales prin Irod, care este un chip al nostru, adică noi ne asemănăm mult mai mult cu el.

În ce ne asemănăm cu el? În gândul rău pe care îl adăpostim. Ce observăm în primul rând, citind Evangheliile? Gândurile lui Irod. Dorea să-l ucidă pe Ioan, pentru că acesta vestea pretutindeni că nu face bine ceea ce face. Avea gânduri de a-l ucide, dar, în acelaşi timp, se temea de el şi se cutremura, pentru că ştia că e prooroc. Era şi laş, în acelaşi timp; nu era o dorinţă pe care şi-ar fi împlinit-o imediat. Măcar prin această dorinţă descoperită, arătată, ar fi fost, cum zice Mântuitorul: Fii rece sau fierbinte. Pe cei căldicei îi voi arunca din gura Mea. El nu era nici rece, nici cald. În suflet, în adâncul inimii, era rece, iar, în acelaşi timp, se temea de Dumnezeu, era un fricos, deşi gândul şi inima lui coborau cu repeziciune spre rău şi alegeau răul şi conlucrau cu răul în suflet. Toate acestea erau alese de el de mult prin faptul că îşi luase de soţie pe soţia fratelui său care nu murise, avea gânduri întinate şi necurate faţă de nepoata lui, Salomeea, exagera foarte mult – ce rege aţi mai pomenit să spună că dă jumătate din împărăţie decât în poveşti? Jumătate din Israel! Cine poate face asta decât un om foarte pătimaş, care poate spune asemenea lucruri mari după care îi pare rău poate o viaţă întreagă? Un om repezit. Foarte mult ne asemănăm cu asemenea personaj, ne repezim, spunem lucruri grele, ne repezim şi la Dumnezeu. La necaz sau la durere sau la bucurie, exagerăm, socotim că nu mai avem nevoie nici de Dumnezeu nici de nimic, poate o şi spunem. Spunem lucruri rele la adresa lui Dumnezeu, cârtim împotriva Lui după care ne pare rău o viaţă. Şi el era la fel, şi era şi fricos pe deasupra, cum suntem şi noi. Adică alegea răul, conlucra cu el, îi plăcea să trăiască în rău, să se adăpostească în rău. In acelaşi timp ştia că nu e bine. Voia să rămână în inima lui şi bine văzut de popor, îşi ascundea cât putea păcatele, [voia] să pozeze și ca iudeu desăvârşit dacă se poate – aşa cum facem şi noi- însă, în acelaşi timp, răul continuă să lucreze în el. Era și laş, îi era frică să-i ia viaţa sfântului, deşi o dorea, conştiinţa îl mustra neîncetat şi, ne spune Scriptura, el de multe ori îl asculta pe Ioan îndelung, pentru că ştia că spune adevărul şi îl durea, îl ardea cuvântul lui, dar nu ca să se schimbe, pentru că s-ar fi schimbat dacă ar fi vrut, ci probabil ca să-i găsească nod în papură sfântului, sau cuvântului lui Dumnezeu care se rostea prin sfânt. Cu siguranţă trăia într-o imaginaţie, cum trăim şi noi, largă, lungă, pe care diavolul cobora foarte repede, pentru că imaginaţia e puntea diavolului. Şi se ducea de multe ori să-l asculte, dar nu ca să se schimbe – cum de multe ori avem și noi acest masochism duhovnicesc, locuim în rău, nu ne împăcăm cu conştiinţa noastră, dacă vedem că am făcut o faptă rea, o facem până la capăt şi o facem încă o săptămână, încă două, încă trei, încă un an, măcar să ştim că am făcut acel lucru. Cam aşa era şi la Irod, nu-l asculta pe Ioan ca să se schimbe, ci poate ca să-i găsească un cuvânt împotrivă, sau ca să se liniştească sau ca să caute un cuvânt bun printre atâtea cuvinte aspre şi acuze. Nu ştim de ce, dar, oricum, nu de bine îl asculta. Şi îl mustra conştiinţă, dar nu i-a fost de folos.

De multe ori, viaţa noastră duhovnicească se rezumă în a ne mustra conştiinţa, şi a fi trişti, şi îngânduraţi, şi a sta gândindu-ne ce-o fi cu viaţa noastră, şi ce oameni rataţi suntem, şi că n-am făcut nimic înaintea lui Dumnezeu, şi nu împlinim nicio poruncă. Si ni se pare că asta e o mare calitate și prin asta Dumnezeu ne iartă, şi că ăsta este maximul. Si să ştiţi că majoritatea dintre noi avem ca maxim al vieţii duhovniceşti această mustrare a conştiinţei pe care o adăpostim, și care devine doar un chin sufletesc fără niciun folos, un fel de masochism, ne autochinuim, ne tot spunem că nu suntem bine, că nu suntem pe calea cea bună, dar peste o oră facem acelaşi lucru rău fără probleme. Apoi, iarăşi, stăm și ne chinuim. Și ni se pare că dacă ne chinuim astfel, și ne necăjim, astfel îi place lui Dumnezeu şi Dumnezeu ne va ierta. Şi dacă ne iartă, ne mai lasă să facem o dată. Vedem că între timp n-am fost trăzniţi, nu s-a întâmplat nimic, nu ne-a pedepsit cu nimic, şi atunci zicem că e probabil pentru că am plâns şi ne-am necăjit, şi atunci o să fac din nou, o să plâng din nou și tot aşa. Nu e asta calea! Irod e chipul desăvârşit că nu e asta calea! El făcea asta neîncetat. Vedem că era într-o frică neîncetată chiar și după ce l-a ucis pe Ioan Botezătorul, sufletul lui nu s-a liniștit, conştiinţa continua să-l mustre, vedem asta din faptul că atunci când a auzit că Mântuitorul face minuni a crezut că Ioan a înviat şi el e cel care face minuni şi era înfricoşat.

Aşa facem şi noi: nu facem ce trebuie, ascundem sub preşul vieţii noastre tot felul de oameni pe care i-am batjocorit, sau nu i-am băgat în seamă, sau pe care i-am jignit, sau nu i-am ajutat, trecem sub tăcere ce am făcut, dar asta nu rezolvă problema. Si noi rămânem nişte fricoşi în continuare, și la orice ni se întâmplă zicem că răul pe care l-am făcut este cauza, dar asta nu ne face să punem început bun vieţii noastre sau să facem ceva bărbătesc, hotărât, să luăm plugul de coarne şi să nu ne întoarcem îndărăt. Adică să fim ori calzi, ori reci, să ne hotărâm odată. Şi rămânem în aceeaşi stare, nici buni, nici răi, dar, de fapt, în inimă răi.

Şi, în prima parte a vieţii, acest rău nu se vede, până nu-ţi scoate diavolul în cale tot felul de situaţii în care cazi cu uşurinţă. Irod, până nu şi-a luat de femeie pe soţia fratelui său, probabil părea un evreu care ţine regulile. Dar, această locuire a noastră cu păcatul în minte, în inimă, dorindu-l, nedându-l afară, se va coace şi va rodi mai devreme sau mai târziu prin răul făcut în exterior. Să nu ne înşelăm! Aşa cum zice Pavel, nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi noi ne gândim: de fapt, când ne vorbeşte de aceste păcate, care la început par mici sau disparate… Si, din când în când, Pavel ne vorbeşte tainic că noi, făcându-le pe acestea consecvent şi constant, aceasta dovedeşte o însoţire cu păcatul la nivelul minţii de lungă durată şi o nehotărâre şi o nebărbăţie de lungă durată de a alunga păcatul din sufletul nostru, care, la început, se arată prin lucruri mici, nu te loveşte ca trenul dintr-o dată, ci te biruieşte prin lucruri mici şi exterioare. Dar, conlucrând cu păcatul, și trăind în mijlocul lui, şi alegându-l tot timpul, şi stând în preajma lui, diavolul te va prinde.

13-ioanlairodŞi pe Irod l-a prins, conlucrând mai multe patimi: mândria. Pentru că, de obicei, nu ai un păcat și pe celălalt nu-l ai; ele vin toate odată, dacă găzduieşti unul vor veni și celelalte; dacă găzduieşti desfrânarea, va veni şi lăcomia, va veni şi zgârcenia, apoi dorul de înavuţire, apoi egoismul şi apoi invidia. Apoi mândria va fi până peste cap, dacă găzduieşti mândria vin toate celelalte. Ele vin una după alta, nu doar una. Aşa şi aici, diavolul a înmulţit păcatul lui Irod prin nehotărârea lui, şi prin nebărbăţia lui, şi prin găzduirea gândului întunecat în inima lui şi, când s-au făcut destule arme ale păcatului şi ale demonilor care locuiau în preajma lui, atunci s-a folosit diavolul de toate odată şi l-a făcut praf și pulbere, şi a ajuns Irod să dea cap de sfânt pe trup de desfrânată, cum zic cântările. S-au coroborat mai multe patimi:

– desfrânarea – că nu degeaba a promis că-i dă orice, până la jumătate din împărăţie, căci desfrânarea îl muncea pe el atunci, şi gândul întinat pe care l-a găzduit probabil mult timp, nu numai atunci, în clipa aia;

– neruşinarea – trebuie să fii neruşinat să privești în felul ăsta pe nepoata ta şi cât s-a uitat el la mlădierile trupului ei; beţia – de obicei acestea se combină;

– vinovăţia continuă – starea de vinovăţie nerezolvată, nelăsată să rodească prin oprirea din păcat, un fel de vinovăţie rea, cum vă spuneam înainte, cum zice cineva care de dimineaţă a mâncat ceva de dulce în post: “A, păi dacă tot am călcat postul, gata, m-am spurcat...” şi mănâncă de toate, nu mai ţine nici post. Asta e o mare greşeală, e ca şi cum o echipă de fotbal ar primi un gol şi ar zice că nu mai are rost [să joace], şi ar părăsi terenul, și ar fi înfrântă doar pentru că a primit un gol. Aşa se întâmplă cu această vinovăţie care nu rodeşte bărbăteşte în hotărârea de a nu mai face. E o vinovăţie de care diavolul se foloseşte excepţional de bine, dându-ţi impresia unei vinovăţii fără şanse, fără orizont de iertare.

nepăsarea – probabil cineva care e dispus să dea aşa uşor jumătate dintr-o împărăţie e un om căruia nu-i pasă de oamenii aceia, care nu s-a ostenit pentru ei, nu iubeşte acea ţară; ştim că pentru un ban pentru care ai muncit bagi mâna după el şi în foc, dacă nu e al tău îl împarţi la oricine, pentru că n-ai pus sudoare pentru el;

lenea – nu s-a ostenit pentru nimic din ce dădea el cu atâta uşurinţă;

– şi multe altele, dar, mai cu seamă, mândria şi slava în faţa oamenilor – toate cuvintele lui Dumnezeu le călca în picioare, dar cuvântul lui să fie ţinut, să nu se zică că nu şi-a ţinut cuvântul, să nu se ruşineze în faţa unor muritori care în câteva zeci de ani au fost cu toţii în mormânt şi în faţa lor el a fost în stare să aleagă păcatul în locul sfântului lui Dumnezeu şi în faţa adevărului veşnic.

Pe toate acestea diavolul le-a coroborat, a ştiut momentul potrivit. Nu întâmplător Evanghelia începe cu aceste cuvinte: Într-o zi cu bun prilej – pentru diavol! Toate patimile s-au adunat la un loc, cele şapte duhuri necurate cu care vine diavolul în sufletul omului după ce e alungat o vreme au venit şi diavolul l-a făcut slujbaş veşnic al lui şi l-a făcut să facă un păcat faţă de care numai Răstignirea Mântuitorului a fost mai mare.

Aşa face diavolul și cu noi: îl ținem în minte, ne gândim tot timpul la păcat, nu-l alungăm, ne întărește în patimi, în păcate, încet-încet vin alte patimi, alte păcate, colaborăm cu păcatul în mintea noastră, vom găsi prilejuri să facem păcatul atunci când nu ne vede nimeni, când nu ştie nimeni, când conştiinţa poate fi minţită că vei face păcatul doar într-o anumită măsură, îl aştepţi, îl doreşti şi nu ştii cum să-l împlineşti, îl vei împlini în multe feluri, în mici măsuri, până când, după ce se adaugă păcat după păcat și patimă după patimă, diavolul va găsi un moment cu bun prilej când, folosindu-se de mândria ta, sau de deznădejdea ta, sau de starea ta de nepăsare faţă de Dumnezeu, sau de multe altele, te va prinde. Şi, în momentul acela, poţi face lucruri pe care să nu le mai poţi repara niciodată, de la uciderea pruncilor la nepăsarea faţă de proprii tăi copii, care ajung să fie nepăsători ei faţă de Dumnezeu sau printr-o viaţă de păcat în faţă propriilor tăi copii prin care le ucizi sufletul – şi uciderea sufletească e chiar mai rea decât uciderea copiilor în pântece – și poţi ucide alţi oameni în jurul tău, alte suflete curate, inocente. Mai bine le-ar fi lor să-şi lege de gât o piatră si sa fie aruncați in mare. Adică şi sinuciderea e mai puţin lucru decât ca viaţa ta [să fie pricină de sminteală] – de aceea se plângea bogatul în iad, pentru că unul dintre cele mai grele lucruri pe care le simţea el în iad era modelul pe care îl inspirase el rudeniilor și apropiaţilor lui. Asta îl ardea pe el, pentru că viaţa lui le fusese altora model și aceia se coborau şi ei, și mergeau toţi spre iad cu repeziciune, şi-şi pierdeau sufletele pentru că el făcuse ce făcuse.

Şi ăsta e şi pericolul cel mai mare pentru noi, […] ca prin pilda vieţii noastre, prin ceea ce suntem, prin colaborarea cu păcatul, prin adunarea de patimi în sufletele noastre, prin faptele care izvorăsc de aici să ajungem să fim ispită pentru alţii mai mici, mai mici nu ca vârstă sau stare materială şi socială, ci mai nepregătiţi încă să aleagă între bine și rău.

Iată, eu astăzi am pus înaintea ta viaţa şi moartea, binele și răul. Alege viaţa.

Şi noi, în loc să fim acea piatră de poticneală spre bine, acea oprire a celuilalt din rău, să fim model spre bine sau, oricum, o picătură în plus de apă curată în inima unui om, care ar putea să echilibreze sufletul lui şi să-l întoarcă spre Dumnezeu, noi ne aflăm ca o picătură de smoală care întăreşte şi cântăreşte greu în talerul diavolului şi îl apleacă pe omul acela spre păcat. Mai ales când prin ceea ce facem putem cântări mult mai mult decât o singură picătură, atunci parcă auzim cuvântul Mântuitorului: Mai bine ar fi fost pentru acel om să nu se fi născut.

***

filesagios_ioannis_prodromos_421092957

Cuvantul Arhim. Melhisedec Ungureanu, staretul Manastirii Lupsa, la Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul (2013):

SA NE DEPARTAM DE PRILEJURILE PACATULUI SI SA-I SMULGEM RADACINILE ASCUNSE IN NOI!

SFANTUL IOAN BOTEZATORUL – INAINTEMERGATOR AL DOMNULUI SI IN IAD

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“In numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh, Amin!

Iubiti Parinti si frati, iubiti credinciosi, astazi praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul si maica noastra, Biserica, ne mangaie si ne invata sa nu ne intristam pentru ceea ce vedem cu ochii nostri trupesti. Asa cum ne spune si evanghelistul Marcu in Evanghelia pe care am ascultat-o la dumnezeiasca Liturghie, ca Sfantul Ioan Botezatorul a fost arestat de catre Irod pentru ca ii spunea pe fata adevarul, ca nu se cuvenea lui Irod sa traiasca in curvie cu cumnata lui, cu sotia fratelui sau. Si iata ca, la ziua lui Irod, s-a gasit un bun prilej in care Irodiada sa isi arate invidia si rautatea, ura pe care o purta in sufletul ei fata de Sfantul Ioan Botezatorul; si astfel viata lui ingereasca, cat a trait pe pamant, este cumva scurtata de aceasta rautate a Irodiadei, aceasta iubire de sange a inimii Irodiadei, pentru ca nu suporta adevarul pe care il rostea gura lui Ioan Botezatorul.

Dar maica noastra, Biserica, ne invata si ne povatuieste pe noi astazi sa nu ne intristam cu intristare omeneasca, ci sa intelegem mai adanc gandurile si lucrarile lui Dumnezeu. Pentru ca momentul acesta, de fapt, l-a invrednicit pe Ioan Bolrg-5714-icoane_invierea_domnuluiinvierea_2_tezatorul sa fie Inaintemergator al lui Hristos pana la capat, adica l-a invrednicit sa mearga inaintea lui Hristos in Iad, si si acolo sa propovaduiasca si sa pregateasca pe cei care stateau in amortire, sa pregateasca venirea lui Hristos, Mantuitorul intregii lumi. Totusi, pentru ca momentul acesta si trecerea Sfantului Ioan Botezatorul din lumea aceasta este un moment dureros, omeneste vorbind, pentru ca i s-a taiat capul; maica noastra, Biserica, cauta sa ne povatuiasca cu acest prilej cum sa ne pazim noi de prilejurile pentru pacat. Ca spune Evanghelia ca, venind un bun prilej, Irodiada a putut sa isi arate rautatea ei, pentru ca ea de mult il tot indemna pe Irod sa il ucida pe Ioan Botezatorul, de mult cauta sa ii inchida gura lui Ioan Botezatorul, dar ne spune evanghelistul ca Irod se temea de Ioan, pentru ca il considera om drept si sfant. Si nu numai ca se temea de Ioan, dar de multe ori chiar se si indulcea de cuvantul pe care il auzea din gura lui Ioan Botezatorul. Si Irodiada vazand lucrul acesta, avea o ura fata de Ioan Botezatorul pentru ca se temea ca prin cuvintele pe care le rosteste Ioan Botezatorul, nu cumva sa se intoarca Irod si sa o alunge de la palat, si astfel sa piarda slava imparatiei acesteia pamantesti. Si de multe ori il incuraja pe Irod sa il ucida pe Ioan Botezatorul, dar acesta nu o asculta, avea o ureche surda pentru acest indemn al ei. Si, astfel, vedem cum omul, daca se lasa purtat de prilejurile pacatoase, foarte usor este prins de mrejele pacatului; si bautura si mancarea multa care au fost la ziua lui Irod l-au facut pe acesta sa se creada mai bun decat putea el sa fie. I-a spus Salomeei sa isi aleaga ce vrea ea, Irod era disponibil sa ii dea pana la jumatate din imparatia lui, pentru dansul pe care aceasta l-a dansat inaintea lui si inaintea tuturor celor care erau oaspeti la masa lui Irod. Si pe noi ne invata maica noastra, Biserica, sa ne departam de prilejurile pacatului. Daca Irod n-ar fi fost imbuibat si plin de bautura, n-ar fi avut aceasta asa-zisa darnicie a inimii sa faca, sa se lege chiar cu juramant in fata celor care erau de fata, ca ii va da orice ii va cere.

Dar vedem ca prilejurile pacatului usor pot sa vina, si usor pot sa plece in viata omului, dar mai greu ii este omului sa smulga radacinile pacatului. Radacina pacatului o vedem in Irod, in Evanghelia de astazi, ca, desi se indulcea de cuvantul lui, nu facea nimic ca sa isi schimbe viata. Si acolo a fost radacina pacatului care pana la urma a ajuns sa creasca atata prin mancare, prin bautura, prin curvia pe care o avea Irod in inima lui, astfel incat a ajuns sa fie ucigas de prooroc. Radacina pacatului este mai greu si mai anevoios sa o smulga omul, pricinile se observa mult mai usor. Si noi, daca suntem sinceri, de multe ori ne indulcim de cuvintele sfintilor lui Dumnezeu, de multe ori ne indulcim de povatuirile duhovnicesti, dar nu facem nimic care sa vadeasca in viata noastra, ca viata nostra isi schimba traiectoria, ca isi schimba cursul si ca se indreapta mai mult spre Dumnezeu, ca alungam mai mult raul din noi.

Si iata cum praznicul de azi, de fapt Sfantul Ioan Botezatorul care atat de mult L-a iubit pe Hristos incat de bunavoie a ales aceasta cale – sa fie Inaintemergator al lui Hristos pana si in Iad -, Sfantul Ioan Botezatorul ne povatuieste pe noi astazi, si ne arata ca, daca vrem sa traim o viata sfanta si bineplacuta inaintea lui Dumnezeu, daca vrem sa fim apropiati de Dumnezeu, in primul rand trebuie sa evitam prilejurile care pot sa duca la pacat, dar daca vrem cu adevarat sa ducem o viata sfanta lui Dumnezeu trebuie sa smulgem pana si radacinile pacatului care sunt in noi, care viaza in noi si pe care noi nu le observam.

Taierea capului Sf Ioan Botezatorul2Vedem in Evanghelie ca Irod parea om bun, parea om care se induiosa de cuvantul lui Ioan Botezatorul, parea om care il cinstea cumva pe Ioan Botezatorul, dar viata lui Irod si pana la urma fapta lui, care a culminat cu porunca de a taia capul lui Ioan Botezatorul, arata ca aceasta parere era mincinoasa, aceasta parelnicie de bunatate in inima lui Irod era superficiala, era mincinoasa, si ca, in adancul inimii lui erau mai mult radacinile dezmierdarii pacatoase decat radacinile vietii vesnice si a dreptatii lui Dumnezeu.

De unde intelegem lucrurile acestea? Vedem ca Irodiada i-a spus Salomeei sa ii ceara pe tipsie capul lui Ioan Botezatorul. Si, desi Evanghelia spune ca Irod il cinstea pe Ioan Botezatorul si il socotea un drept si sfant, pretul lui Ioan Botezatorul in ochii si in inima lui Irod a fost mai putin decat jumatate din imparatia sa. Hristos ne spune in Evanghelie: „ce-i va folosi omului daca va castiga lumea intreaga, dar va pierde sufletul sau, si prin aceasta ne arata valoarea sufletului omenesc in ochii lui Dumnezeu – este mai de pret decat intreaga lumea aceasta. Irod stapanea o mica particica a lumii acesteia, si el l-a socotit pe Ioan Botezatorul mai putin decat jumatate din imparatia lui! N-a stiut sa pretuiasca darul sfant al vietii, n-a stiut sa pretuiasca darul proorociei care vietuia in Ioan Botezatorul. In ochii lui Hristos, Sfantul Ioan Botezatorul este cel mai mare om nascut din femeie, si el impreuna cu Maica Domnului stau de-a dreapta si de-a stanga tronului slavei lui Dumnezeu la Infricosata Judecata. In ochii lui Irod, in ochii pacatosi, Sfantul Ioan Botezatorul devine mult mai mic decat jumatate din imparatie, iar in ochii Irodiadei, Ioan Botezatorul era doar o piedica si un obstacol, doar o povara care trebuia cat mai [grabnic] inlaturata.

invierea2detaliu4Si iata cum, „cel mai mare om nascut din femeie”, care alege de bunavoie sa fie Inaintemergatorul lui Hristos pana si in iad ca sa propovaduiasca celor care traiau acolo, in intuneric si in amortire, apropierea lui Hristos si rascumpararea pe care Hristos ne-o aduce noua, tuturor, el este cel care ne povatuieste pe noi astazi si ne invata sa invatam sa ne ferim nu numai de prilejurile pacatului care de multe ori impresoara viata noastra, ci sa invatam sa smulgem radacina pacatului care viaza, cum spuneam, de multe ori inconstient in inimile noastre. Si aceasta radacina a pacatului face sa se micsoreze in ochii nostri lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea sfintilor, purtarea de grija a ingerilor si a sfintilor care iubesc poporul lui Dumnezeu si care doresc ca poporul lui Dumnezeu sa se mantuiasca.

Toate lucrurile acestea pe care ni le descopera astazi Sfantul Ioan Proorocul, Inaintemergatorul, care prooroc s-a dus sa propovaduiasca si celor morti – e un cuvant mangaietor pentru noi pentru ca, daca noi ne vedem departati de Dumnezeu, daca noi ne vedem de multe ori viata noastra ca fiind ca un iad, daca noi vedem de multe ori ca reactiile inimii noastre nu sunt reactiile cele drepte si sfinte, cele bineplacute lui Dumnezeu, iata ca praznicul de astazi descopera aceasta mare dragoste a Sfantului Ioan Botezatorul care nu ii trece cu vedereea nici pe cei care sunt in iad. Nu ii trece cu vederea si vrea sa le spuna tuturor celor de pe fata pamantului si celor care sunt creati de Dumnezeu, ca Hristos este cel care a venit sa mantuiasca pe tot omul care primeste in inima lui aceasta lucrare de mantuire.

Si intelegand aceasta dragoste nesfarsita a Sfantului Ioan Botezatorul care ne acopera si pe noi, care ne are in vedere si pe fiecare dintre noi, sa dea bunul Dumnezeu sa incepem sa fim sensibili la cuvantul lui si sa nu ne indulcim doar, ca Irod, de cuvintele lui Ioan Botezatorul care spune „Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor!”, ci, incet-incet, sa schimbam ceva in viata noastra si sa facem roade vrednice de pocainta asa cum asteapta Dumnezeu si asa cum asteapta sfintii ingeri si toti sfintii lui Dumnezeu care, cum spune Sfantul Apostol Pavel „ei asteapta ca impreuna cu noi sa ia desavarsirea si slava inaintea lui Dumnezeu. Amin!

644

Legaturi:

***

Să te gândeşti mereu ce-ţi spune conştiinţa, ea te sfătuieşte, dar noi, de obicei, o ţinem sub mare prigoană, îi explicăm tot felul de lucruri, îi dăm motivaţii de toate felurile, ne astupăm conştiinţa şi îi dăm tot felul de explicaţii şi noi credem c-o facem să tacă, dar ea nu va tăcea. Conştiinţa, cu cât o astupi mai mult și te prefaci că n-o auzi, ea va fi tot mai tare și tot mai tare, înspăimântător de tare. Până în pragul morţii poţi să faci cu conştiinţa cum vrei tu, să te prefaci că n-o auzi, abia să-i mai auzi murmurul durerii din ea. Dar, după moarte, te întâlneşti cu ea faţă către faţă. Cade pleoapa de tină de pe ochii minţii, dintr-o dată vezi, nu mai ai unde să te ascunzi. S-a terminat cu tufişul după care te ascunzi, acolo sufletul nu mai doarme, nu mai poţi uita. Dacă nu te-ai împăcat cu pârâşul tău pe cale, vai! Vai nouă…! […] Părintele Arsenie insista şi spunea că cel care nu dezamorsează acum bombele, tensiunile care se strâng acum între tine și conştiinţă, între tine şi Dumnezeu, între tine şi tu însuţi, aceste tensiuni vor exploda, se vor arăta în toată urâciunea lor. Iar dacă mai târziu înseamnă după moarte, e înspăimântător, nu se mai poate face nimic!

***

***


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ciprian Negreanu, Parintele Melhisedec de la Lupsa, Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la ““S-a dat cap de sfant pe trup de desfranata…” – CHIPUL LUI IROD DIN NOI, “masochismul duhovnicesc”, superficialitatea si radacinile ascunse ale pacatului; GLASUL SFANTULUI IOAN DIN NOI – mustrarea constiintei, pe care cautam sa o acoperim. PREDICI AUDIO LA TAIEREA CAPULUI INAINTEMERGATORULUI IOAN: “Desi se indulcea de cuvantul lui, nu facea nimic ca sa isi schimbe viata…”

  1. Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul inchide succesiunea de mari sarbatori cu caracter eshatologic din luna august ( Schimbarea la Fata si Adormirea Maicii Domnului ). Biserica ne pune in fata, cu mare intelepciune, la sfarsitul anului bisericesc, sarbatorirea celor mai puternici mijlocitori si rugatori ai neamul omenesc, pe cei care s-au invrednicit sa stea de-a dreapta si de-a stanga Dreptului Judecator, precum se vede si in icoana Deisis. Anul bisericesc se inchide prin aceste doua treceri luminoase din viata pamanteasca la viata cereasca, ca un indemn pentru noi toti sa-i avem drept pilda de vietuire pe Maica Domnului si pe Sfantul Ioan Botezatorul si sa-i rugam sa mijloceasca pentru noi in fata lui Hristos.

  2. Pingback: CEL MAI INFRICOSATOR LUCRU: CAND DUMNEZEU NE LASA IN ALE NOASTRE… Predica audio a Arhim. Hrisostom Radasanu – “dus rece” duhovnicesc pentru crestinul care se amageste ca poate negocia si cu Dumnezeu, si cu “mamona” | Cu
  3. Pingback: CU BINECUVANTAREA STARETULUI EFREM DIN ARIZONA la inceputul anului nou bisericesc: “AVETI RABDARE, FIII MEI! NU VA PIERDETI CURAJUL IN LUPTA!” | Cuvântul Ortodox
  4. Avem, chiar daca mai tarziu, si transcrieri ale primelor doua predici ale Pr. Ciprian, pentru cei interesati care, eventual, nu au putut sa le asculte. Cum ni se par dintre cele mai importante, poate vom reusi sa le promovam si mai mult.

  5. Pingback: PSIHOLOGIA DUHOVNICEASCA A PACATULUI “MIC” SI A PATIMILOR ASCUNSE IN INIMA, care au nevoie doar de un “bun prilej” pentru a rodi alegeri grave ireversibile. Viata noastra ca FUGA PERMANENTA DE CONSTIINTA si ASCUNDERE DE GLASUL LUI
  6. Pingback: IESIREA DIN INTRISTARE PRIN RUGACIUNE si CONVERTIREA DURERII IN BUCURIE DARUITA: “Sa nu pierdem atatea prilejuri neprevazute care apar in viata noastra, inchizandu-ne in melancolie” | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: Dand la o parte FRICA INROBITOARE DE PAREREA LUMII si DEPENDENTA INJOSITOARE DE APROBAREA OAMENILOR, pentru a ne urma constiinta si a ajunge sa STAM INAINTEA DUMNEZEULUI CELUI VIU. Reflectiile Mitropolitului Antonie de Suroj la ZAHEU VAMESUL: Curajul de a
  8. Pingback: “Sa fii prezent si cu sufletul in viata ta”: Parintele Pantelimon Șușnea despre LIBERTATI, INGRADIRI si DEPENDENTE, COMPROMISURI si (NE)IMPLINIRE, FRUMUSETE si (IN)SENSIBILITATE. Lucrarea seducatoare si inteligenta a Raului, COSTURILE ASCUNS
  9. Pingback: Predica Parintelui Petroniu Tanase la TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. “Petrecerile cu beţii şi jocuri sunt pricină de multe şi grele păcate, căci acolo este de față diavolul…” | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: IESIREA DIN INTRISTARE PRIN RUGACIUNE si CONVERTIREA DURERII IN BUCURIE DARUITA: “Sa nu pierdem atatea prilejuri neprevazute care apar in viata noastra, inchizandu-ne in melancolie”/ OMUL LIBER si OMUL INTERESAT | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: “Oamenii laudă cuvântul lui Dumnezeu atâta timp cât nu le scoate la lumină păcatele…” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: VENITI SA-L OMORAM SI SA FIM NOI STAPANI! | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos! | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate