“HIATUL” MAICII EMILIANA din THEBA: Atunci cand structura lucrurilor e gresita, singura nadejde este sa distrugi totul si sa pui inceput nou. NU TREBUIE SA NE TEMEM SA FIM DIFERITI, sa fim priviti de sus, gresit intelesi sau chiar ridiculizati, ori sa su­ferim pentru ca suntem altfel (crestini)”

22-07-2014 Sublinieri

sister-aemiliane-of-the-exaltation-of-the-holy-cross-monastery-thebes-greece

“Familia ortodoxa”, nr. 7 (66)/2014:

Interviu cu Maica Emiliana de la Manastirea inaltarii Sfintei Cruci (Theba, Grecia)

“Dumnezeu pregateste in viata fiecarui om un hiatus”

Anii ’80. Miez de vara. O seara de vineri, la un hotel de lux din Kansas. Peste o mie de oameni adunati la o petrecere cu „ceai si dansuri”, in stilul anilor ’40, foarte populare la acea vreme. Decoruri fastuoase, zambete largi, priviri intretaiate. Si brusc, totul incepe sa se prabuseasca, “ca un castel de carti de joc” (dupa marturia unuia din supravietuitori). Scara suspendata de la etajul al doilea, pe care se aflau in jur de patruzeci de persoane, cedeaza, prabusindu-se peste scara de la etajul I, si amandoua peste sala de dans de la parter. 114 morti si 216 raniti. Cu cateva clipe in urma, zambind fara de grija.

Sub saizeci de tone de beton si fier, o tanara strivita mai are puterea sa-si strige ingerul pazitor. O fractura intr-o structura de hotel, o fractura in viata unui om, si un nou inceput – o adevarata inviere, nu doar in trup, ci si in duh. (A.S.)

m-emilianii-si-obstea

– Maica Emiliana, sunteti de origine din Kansas si ati venit la Boston pentru a urma studiile superi­oare, la Universitatea Harvard. In timpul petrecut la Boston, ati fost primita in Biserica Ortodoxa. Va rugam sa ne vorbiti despre calatoria dumneavoastra catre Biserica: ce v-a atras la Ortodoxie?

– Nu stiam nimic despre Ortodoxie. Eram prietena cu Mary Ford, acum profesoara la „Sfantul Tihon”[1] — prima persoana care mi-a vorbit despre Ortodoxie. Studia teologia si li­teratura la vremea aceea si era in masura sa-mi explice diferentele teologice — ce este teologia ortodoxa si cum defineste Occidentul teologia. Teologia ortodoxa mi-a parut, in mod clar, mai adecvata, fireasca, si pur si simplu… adeva­rata. Erau alte lucruri pe care nu le intelegeam, nu-mi placeau sau le gaseam respingatoare, dar un lucru pe care l-am inteles a fost ca oame­nii acestia stiau totul despre rugaciune. Stiau despre legatura mintii cu trupul. Intelegerea aceasta mi-a fost de ajuns. Aveam o relatie de atractie-respingere cu Biserica. A trebuit sa ma intorc pe dos ca sa pot intra in Biserica…

[…]

017

„I-am vorbit ingerului meu pazitor: «Unde esti?»”

In vara anului 1981, la Hotelul „Regency Hyatt” din Kansas, s-au prabusit doua galerii, omorand 114 oameni si ranindu-i pe multi al­tii. Ati fost grav ranita, fiind prinsa intre grinzi si daramaturi. Chiar ma aflam la Boston in vara aceea, si-mi amintesc ca ma rugam pentru cineva pe nume Melanie (viitoarea Maica Emiliana). N-am crezut ca va voi cunoaste vreodata perso­nal. Ne puteti povesti despre acea experienta?

– Am avut a treia vertebra lombara fracturata. Maduva spinarii a fost sever contorsionata si stri­vita, cu bucati de os patrunse in ea. Primele ra­diografii au provocat uimirea tehnicienilor cand au vazut ca inca simteam, caci se vedea o bucata mare de os chiar in zona maduvei, ceea ce in­semna ca era fara indoiala afectata. Eram parali­zata de la brau in jos. Aveam cateva coaste rupte, o fractura mixta de glezna, un plaman cedase…

Si totusi, sunteti aici astazi.

– Prima parte a recuperarii a fost scoaterea de sub daramaturi. Pentru ca nu au putut fi scosi la timp, hyattjoewkrl18-jfwrscuerssrchingdebrismulti oameni au murit, desi nu erau raniti atat de grav ca mine. Celorlalti le era imposibil sa ajunga, la mine. Si era imposibil sa fiu scoasa de acolo la timp pentru a putea supravietui.

– Va amintiti asta?

– Da, imi amintesc, in amanunt. Imi amintesc ca am fost strivita, indoita, cu fata intre genunchi. Nu-mi puteam misca nimic, in afara de mana dreapta. Nu era loc nici macar pentru a respira — aveam saizeci de tone pe mine. Genunchii mi-au rupt coastele. La un moment dat, sora mea m-a tras de mana dreapta, dar nu m-a putut misca. Apoi, i-am vorbit ingerului meu pazitor: „Unde esti?”… Si atunci am simtit ca cineva m-a prins de mana si, fara a trage, m-a scos afara. Eram intinsa pe spate, eliberata complet de sub daramaturi. Cineva necunoscut ma tinea si-mi spunea ca voi fi bine. Nimeni nu-si aminteste sa fi vazut aceasta persoana.

Cu siguranta, este o experienta care v-a afectat viata in multe sensuri. Ce urmari a avut asupra vietii duhovnicesti?

– Nasterea feciorelnica, in care Hristos a ve­nit pe lume fara a strica fecioria, fara durere; Invierea, in care S-a ridicat din mormant fara a da la o parte piatra (mormantul era pecetluit pana cand ingerul a mutat piatra); experienta Apostolilor pe cand se aflau in foisor, cu usile in­cuiate, prin care Hristos a patruns — nu ca duh, metafora sau naluca, ci cu Trupul Sau. A mancat si a baut. Apostolii si-au pus degetele pe ranile Lui. Toate acestea devenisera foarte reale pentru mine. Nu pentru ca as fi fost eu ceva, ci pentru rugaciunile acelor oameni sfinti care si-au cura­tit inimile prin afierosire, prin totala sinceritate inaintea duhovnicului, inaintea lor si inaintea lui Dumnezeu, prin smerire totala si asemanare cu Hristos — prin umplere cu Hristos! Nu-i altceva decat o marturie a puterii rugaciunii, a puterii dragostei de Dumnezeu, Care e Invierea si Viata.

„Ceea ce m-a salvat a fost rugaciunea Parintelui Emilian”

– Cum v-ati hotarat sa urmati calea monahala?

27hyatt.xlarge1– Desi nu constientizam pe moment, intreaga mea viata era la fel de distrusa ca si spatele meu. Intreaga mea viata era la fel de para­lizata ca si trupul meu. 114 oameni au fost ucisi. Deci, ce mai conteaza dupa asta?… Ce mai poate fi atat de important?… Ce se mai poate spune sau simti atat de adanc, incat sa creeze o legatura vesnica cu toti acesti oa­meni, cu toate aceste suflete?… Doar a trai pentru ei si pentru toata lumea.

In momentul acela, studiile mele si-au pier­dut importanta. M-am facut bine. Puteam face orice — sa ma casatoresc, sa am o cariera… Daca m-ai fi vazut la un an dupa accident, n-ai fi spus ca am fost atat de grav ranita. Doctorii sunt inca total nedumeriti si-o recunosc fatis. Le-au spus parintilor mei ca nu voi trai — iar, dac-o sa tra­iesc, nu voi mai merge niciodata. Iar apoi am primit Sfanta Impartasanie, la opt zile dupa ac­cident, si mi-am putut misca tot piciorul stang. Atunci au spus: „Nu stim, poate va merge, dar oricum va sta un an in spital, cu proteze si carje”. Am parasit spitalul dupa trei luni — cu o proteza pentru corp, dar fara proteze pentru picioare, si in doua carje. Doctorul meu din Kansas spunea, si inca mai spune:

„N-am putut sa ne explicam niciodata ce s-a intamplat cu tine. Nu putem — si asta este!”.

Puteam face orice, dar nimic din viata lumeasca nu mai era atat de important pentru mine. Nimic nu m-ar fi putut salva in clipele acelea — nici doctor, nici om de stiinta, nici asis­tent social, psiholog, membru al familiei, iubit, prieten, nimeni; intreaga tehnologie de pe pla­neta nu m-ar fi putut salva. Ceilalti murisera…

Noua luni mai tarziu, ma aflam inca intr-un mare necaz dupa tot ce se intamplase, iar viitorul imi era sumbru. Am venit la „Sfanta Cruce”[3] sa ma spovedesc la un ieromonah din Sfantul Munte, Parintele Dionisie (Parintele fusese invitat la Seminar de catre Arhiepiscopul Iacov, pe durata Postului Mare, pentru indru­marea studentilor si a facultatii). Inca ma mai hranesc din painea duhovniceasca pe care mi-a oferit-o atunci. emilianos-simonopetras2Cateva luni mai tarziu, mi-a tri­mis o fotografie a Parintelui sau duhovnicesc, Arhimandritul Emilian, Staretul Manastirii Simonopetra din Muntele Athos. Am ramas socata. L-am recunoscut pe cel ce ma scosese de sub tonele de daramaturi, dupa accident!

Atunci am stiut. Ceea ce m-a salvat a fost rugaciunea Parintelui Emilian — rugaciunea cuiva aflat de cealalta parte a pamantului, in manastirea sa, care nu calcase niciodata in America. Nu avea cum sa ma cunoasca. Auzisem de el si de fiul sau duhovnicesc, Parintele meu, Dionisie, dar nu as fi crezut sa-i pot intalni vreodata. Am aflat apoi ca, in ziua accidentului, era ziua sa de nume18 iulie, praznuirea Sfantului Mucenic Emilian. Atunci am inteles cu toata fiinta mea ca ruga­ciunea unei inimi curate — curatite! — este cel mai puternic lucru din tot universul.

Dupa calendarul vechi din Sfantul Munte era 5 iulie, adica praznuirea Sfantului Athanasie Athonitul, parintele monahismului de obste al Muntelui Athos din secolul al zecelea. De multe ori, facem priveghere de toata noaptea pentru acest praznic. Incepem prin a citi despre viata Sfantului Athanasie. Intotdeauna o parcurgem doar in parte, atat cat tine Utrenia, sau masa, daca e citita in timpul mesei. N-am citit nici­odata sfarsitul… Viata se termina cum Sfantul Athanasie Atonitul este ucis de prabusirea unei cladiri noi.

528079_207353779391431_1414330102_nAm vazut apoi icoana ingerului pazitor (aici, in Boston, la Manastirea Schimbarii-la-Fata), pe care e scrisa o rugaciune din Ceasuri care spune: „intareste mana mea cea slaba si neputincioasa…”.

Atunci cand structura lucrurilor e gresita sau din ce in ce mai nepotrivita, singura nadejde este sa distrugi totul si sa pui inceput nou. Parintele Emilianos mi-a spus, cu mult mai tarziu, ca Dumnezeu pregateste si aduce in viata fiecarui om un hiatus [discontinuitate, pauză, întrerupere, ruptura, n.n.] („Hyatt”, trimitere la tragedia de la Hotelul Regency Hyatt, n. tr.), care inseamna trecerea catre o noua viata.

„Daca aceasta forta se afla in slujba inimii, atunci se intampla minuni la orice pas”

[…]

– Acum faceti parte din obstea unei manas­tiri internationale de maici din afara Athenei, in Theba — Manastirea Inaltarii Sfintei Cruci. Sunt in obste femei din multe parti ale lumii — Romania, Rusia, Anglia, Africa de Sud, Israel, Norvegia, Elvetia, Germania, Grecia si Statele Unite. Ce aduce aceasta varietate de origini cul­turale in viata de obste?

Avem un neincetat praznic al Cincizecimii. Diversitatea limbilor ne arata clar ca comuni­carea nu e intru totul dependenta de limbaj, si nici proasta comunicare nu tine de acesta. Ţine, in principal, de sinceritate, de curatia inimii, de smerenie si de masura sacrificiului celor implicati in comunicare.

– Invatati lucruri noi de la ele, avand in ve­dere ca vin din medii atat de diferite?

– Tot timpul, in fiecare zi, in fiecare luna. E ca un mozaic. Este atat de multa frumusete, ata­tea posibilitati, talent si forta ce tin de cultura… si toate se imbina. Suna stereotip, dar Stareta noastra e germanca si-i un foarte bun administrator. Are o minte de computer, dar intai de toate are inima si duh. IMG_0650Iar cand vezi atata tarie, proprie mediului cul­tural din care provine, cand pui aceasta tarie la dis­pozitia si sub indrumarea duhului, a ascultarii si a unei inimi infrante si smerite, atunci obtii un lucru minunat. Daca aceasta forta se afla in slujba inimii, atunci se intampla minuni la orice pas. In manas­tirea noastra e imposibil sa ne bizuim pe darurile noastre naturale, pentru ca nu ar merge lucrurile nici cinci minute! Dar daca traieste cineva in Duhul Sfant, smerindu-se si pocaindu-se permanent pen­tru pacatele sale—care constituie lucrul ce-i dezbina pe oameni, facand imposibila convietuirea – atunci totul se transforma in ceva dumnezeiesc.

– Exista avantaje in a fi monahie intr-o tara ortodoxa?

– O, da… Oamenii simpli de la tara ne invata ce si cine suntem, prin asteptarile lor, prin inimile lor sfinte, prin credinta lor impresionanta, prin simplitatea lor, prin recunostinta lor, mai ales ca multe suntem convertite din tari occidentale si nu am crescut in Biserica. Cand observi reacti­ile imediate si nemasurata sensibilitate ale cuiva care, poate, n-a terminat nici liceul – ca sa arat ceea ce vreau sa spun cand ma refer la premisele si valorile culturii occidentale —, atunci ramai uimit si realizezi ca asa ceva e rodul unei culturi a ruga­ciunii, a politetii, a bunatatii, a sensibilitatii, date de secole de vietuire in Biserica. Exista o evlavie fireasca, lipsita de orice afectare. Imi amintesc, de pilda, cum la inceput, pe cand ma aflam intr-un sat din Grecia, am fost foarte impresionata de un baiat care, mergand pe bicicleta, cu mana stanga tinea ghidonul, iar cu dreapta isi facea cruce, pentru ca trecea pe langa o biserica. Era absolut firesc, si fiecare miscare ii era plina de gratie.

„Nu te teme, turma mica”Luca 12:32

– In baza experientei dumneavoastra de-a ajuta la ridicarea unei noi manastiri in Grecia, ce sfat ne puteti da pentru stabilirea si ridicarea de ase­zaminte monahale in S. U.A. (sau in alte tari care nu sunt majoritar ortodoxe)?

geron_aimilianos__geron_sofronios_essex– Este un subiect arzator. Parintele Sofronie de la Essex – un sfant al vremilor noastre, care-l iubea foarte mult si pe Parintele meu duhovnic, Dionisie, si pe Parintele acestuia, Emilian — mi-a spus (desi, pe atunci, nu aveam experienta necesara nici pen­tru a formula aceasta intrebare):

Manastirea orto­doxa e strans legata de imprejurimi, astfel ca ace­easi Traditie — viata Duhului Sfant in Biserica —, pentru a-si pastra functia si a constitui acelasi mo­nahism autentic ortodox, va imbraca intr-o tara neortodoxa forme foarte diferite”.

Cand mi-a spus acest lucru, nu stiam de ce sa-l leg si unde sa-l aplic.

Pe atunci, Parintele Sofronie mergea deja pe nouazeci de ani si era slabit. In plus, era si iarna. Am fost trimisa la el de Parintele meu duhovnic, si Parintele Sofronie stia asta si m-a primit. Cand a incetat sa ma povatuiasca, mi-a spus:

„Acum vom merge la chilia mea, si vom merge asa (la brat). In felul asta, nu va indrazni sa se mai apro­pie si altcineva”.

Nu gaseam nimic ciudat in lucrul asta. Eram onorata si fericita, caci atunci cand esti aproape de un om sfant, te simti fericit. Am por­nit. Pe cand mergeam, i-am zis:

„Imi puteti da un exemplu pentru ceea ce mi-ati spus, ca monahis­mul ortodox ar fi diferit intr-o tara neortodoxa?”.

Si-mi spune, usor indignat — ca un „evi­dent!”- si pe un ton emfatic:

„Ei bine, in Grecia n-am fi putut niciodata merge asa!”.

Nu mai fusesem in Grecia pana atunci. Dar e ade­varat. Asa ceva e cu neputinta. Si ce inseamna acest lucru pentru mine acum, referitor la intre­barea dumneavoastra: inseamna ca nu poti lua o manastire greceasca sau ruseasca si sa o asezi, cu toate ale ei, in alta parte. Intelesul cuvintelor Parintelui Sofronie e foarte puternic. Daca faci o copie la indigo a unui lucru, intr-un anumit context, si o plasezi intr-un alt context, atunci prin insusi acest act denaturezi traditia.

Imi dau seama ca ideea asta poate fi conside­rata radicala, dar inseamna ca e nevoie de preti­oasa virtute numita diakrisis—discernamant. Poti fi si sfant si sa nu ai aceasta virtute. Totusi, numai cu aceasta calitate poate fi recunoscut, in Duhul, ceea ce trebuie respins sau ceea ce exprima, ser­veste si corespunde Traditiei vii.

– Ca monahie, ce probleme importante cre­deti ca intampina astazi femeile in Biserica?

– La Locurile Sfinte, de pilda, devine lim­pede ca a fi crestin semana tot mai mult cu ceea ce insemna sa fii crestin la inceputu­rile crestinismului. Cred ca trebuie sa intelegem crestinismul ca un contracurent. E ceva cu totul diferit. E o permanenta schimbare a mintii, o permanenta pocainta, o permanenta seriozitate, ce pune in discutie chiar si cele mai actuale si universal-acceptate supozi­tii si valori ale culturii si vremii noastre. Nu tot ceea ce ne inconjoara poate fi adecvat vie­tii duhovnicesti. Ne spune Domnul: „Nu te teme, turma mica” Luca 12:32. Nu trebuie sa ne temem sa fim diferiti, sa fim priviti de sus, gresit intelesi sau chiar ridiculizati, ori sa su­ferim pentru ca suntem altfel.

Interviu realizat de Teva Regule

Din „St. Nina Quarterly”, Vol. 3, Nr. 4, septembrie 1999

Traducere de Elena Dinu

Preluare de pe SfantulMunteAthos. wordpress.com


[1] Seminarul Teologic Ortodox „Sfantul Tihon din Zadonsk” — Pennsylvania.

[2] Nu slujire preoteasca, ci ca ajutor – paraclisier

[3] Institutul Teologic Ortodox Grec „Sfanta Cruce” din Brookline, Massachusetts.

(integral in: “Familia ortodoxa”, iulie 2014)


Categorii

Calugaria / viata monahala, Minuni si convertiri, Razboiul nevazut, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la ““HIATUL” MAICII EMILIANA din THEBA: Atunci cand structura lucrurilor e gresita, singura nadejde este sa distrugi totul si sa pui inceput nou. NU TREBUIE SA NE TEMEM SA FIM DIFERITI, sa fim priviti de sus, gresit intelesi sau chiar ridiculizati, ori sa su­ferim pentru ca suntem altfel (crestini)”

  1. Multumesc, admin. Da, “e o permanenta schimbare a mintii, o permanenta pocainta, o perma­nenta seriozitate, ce pune in discutie chiar si cele mai actuale si universal-acceptate supozi­tii si valori ale culturii si vremii noastre. Nu tot ceea ce ne inconjoara poate fi adecvat vie­tii duhovnicesti.” – dar putem selecta si indeparta tot ceea ce ne tulbura sufletul. Nu e nevoie de un contra-curent, pentru ca deja lucrurile merg din rau in mai rau, e doar alegerea fireasca a fiecarui crestin.

    Povestea aceasta vine si-mi intareste gandul ca lucrurile nu sunt ceea ce par a fi la prima vedere.

  2. M-a facut praf marturia maicii Emiliana! Nu am mai citit o astfel de marturie din partea unei maici, ca sa nu spun din partea unei americance devenita mai ortodoxa decat multe ortodoxe!
    Foarte patrunzator defineste crestinismul: “E o permanenta schimbare a mintii, o permanenta pocainta, o perma­nenta seriozitate, ce pune in discutie chiar si cele mai actuale si universal-acceptate supozi­tii si valori ale culturii si vremii noastre.”

    Metanoia inseamna schimbarea mintii, deci crestinismul este o permanenta metanoia. Sa ne aplecam in metanii ca sa traim metanoia.
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/07/15/sa-facem-metanii-inchinaciuni-nevointa-sanatate-parintele-paisie-aghioritul/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/04/14/razboiul-cu-metaniile-in-mana-parintele-porfirie-despre-rugaciunea-mintii-conditii-si-riscuri/

  3. Wow, asta da “motivational” experience, pentru cine poate sa inteleaga aceste inaltimi!..

    Cred ca, daca prin pogorarea Duhului Sfant asupra unui individ (si aici caile sunt diverse, fie prin multa rugaciune, nevointe, viata sfanta, practica intensa, sau la capatul celalalt al spectrului, dintr-un necaz extrem, in situatii din acestea de “out-of-body-experience”, de atarnare intre viata si moarte), individul ajunge sa “iasa din corp”, sa vada Lumina Cea Neinceputa – ei bine, dupa aceea el/ ea nu mai vrea sa se intoarca inapoi in vechiul corp, minte, simturi care prin natura lor sunt atat de greoaie, murdare si ne trag in jos. E ca si cum te-ai vedea din nou bagat la inchisoare, dupa ce sufletul s-a inaltat chiar si timp de o secunda in afara lumii materiale, si a intrevazut glimpse into the sublime… Daca vreti, ca o pasare eliberata din colivie. Sigur ca nu mai vrea sa fie iar inchisa.

    Eu cred, si s-ar putea sa gresesc, ca nou-nascutii de-aia plang imediat cum ies din burtica mamei, fiindca experienta respiratiei prin plamani li se pare oribila, aceasta lume fizica in care vin e ca o mare decadere din cealalta, cea din care se intrupeaza ei.

    Cam asa si cu cei “veniti inapoi” din aceste stari intru Duhul Sfant. Ele te fac sa doresti sa fii mereu acolo – nimic din ce-i aici pe pamant nu se poate compara cu ce-ai intrezarit “acolo”, atata bucurie, usurare, mangaiere, dragoste, lumina vesnica si blanda. Se poate face analogia cu efectul unui drog, esti forever addicted de Duhul Sfant, “nu mai ai scapare” – in sensul sublim, spiritual, desigur.

    Dupa ce se intoarce inapoi in corp, dupa acest scurt moment de “hiatus”, suspans, pauza, cand totul de opreste – acel om isi va schimba viata, va gasi el/ea cai si mijloace s-o schimbe, indiferent de greutati, fiindca din acel moment incolo viata dusa pana atunci, in lumea aceasta materiala, li se pare meaningless, fara valoare. Cei care pot, se calugaresc.

    Asa a facut aceasta maica, mare minune, i-a calauzit Domnul pasii spre locul potrivit… O americanca sa ajunga sa gandeasca si sa traiasca asa, cata transformare in ea, cata Metanoia! Are si o minte ascutita si mult discernamant.

    Acest articol e minunat, va multumesc mult!

  4. Emilianos Simonopetritul despre priveghere

    O ora de rugaciune la miezul noptii valoreaza mai mult decât zece ore de rugaciune în timpul zilei.
    Daca nu ne rugam noaptea, atunci orele si zilele noastre trec fara a aduce vreo roada. Dormi la miezul noptii? Atunci viata ta va fi mereu o viata nesigura. Existenta ta este paralizata atunci când nu dedici miezul noptii rugaciunii, fiindca nu primesti Duh Sfânt. Dumnezeu cunoaste si recunoaste rugaciunea de la miezul noptii, dar rugaciunea stabila. Fie ca te afli la chilie sau în afara manastirii, la miezul noptii trebuie sa fii în fata lui Dumnezeu.
    Asadar, scoala-te si tu cu o ora înainte sau macar dupa miezul noptii, aseaza-te la rugaciune si vei vedea ca Dumnezeu este sensibil si usor de apropiat.
    Cine se roaga la miezul noptii, îsi face viata usoara, întrucât milostivul Dumnezeu asteapta sa ne întâlnim si nu ne lasa sa obosim degeaba, asa cum credem uneori.

    “”Trebuie” nu emotioneaza. “Trebuie” îti da senzatia sclaviei, te face sa nu vrei sa înaintezi.”
    “E tragedia vietii omenesti care vede toate cele care au un început si vor avea un sfârsit, adica toate cele care în realitate nu exista. Si omul, omul tragic, nu-L vede pe Cel ce singur este cu adevarat si Care este întotdeauna cu noi.”
    (Viata în Duh – arhimandritul Emilianos Simonopetritul)
    http://www.teologie.net/2012/11/20/emilianos-simonopetra-rugaciune-pravil/

  5. Cuviosul Sofronie are dreptate, manastirea orto­doxa e strans legata de imprejurimi.
    Putem spune ca avem si noi o “manastire internationala” cu monahi din mai multe parti ale lumii, ma refer la Manastirea Oasa, ce-i drept, cu mai putine etnii, insa ar mai fi loc si pentru altele 🙂

  6. Pingback: PREDICI AUDIO si TALCUIRI DE MARE PROFUNZIME la EVANGHELIA INMULTIRII PAINILOR: Ce vrea Hristos de la noi si ce cautam noi la Dumnezeu? -
  7. Pingback: Important de inteles: VINUL NOUL AL DUHULUI NU SE TOARNA IN BURDUFURI VECHI – “Exersarea virtutilor care NU SE POTRIVESC felului de vietuire al omului face aceasta viata NERODITOARE. Si viata se iroseste, si virtutile pier” | Cuvântul O
  8. Pingback: “ADU-TI AMINTE DE DRAGOSTEA CEA DINTAI” – Parintele Zaharia despre “AVENTURA” CREDINTEI si ETAPELE LUCRARII LUI DUMNEZEU cu noi si in noi (I) | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: IESIREA DIN INTRISTARE PRIN RUGACIUNE si CONVERTIREA DURERII IN BUCURIE DARUITA: “Sa nu pierdem atatea prilejuri neprevazute care apar in viata noastra, inchizandu-ne in melancolie”/ OMUL LIBER si OMUL INTERESAT | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: SPARGEREA TAVANULUI | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: Părintele Andrei Lemeshonok: SUNTEM FARISEI! | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate