Ierom. Grigorie Sandu: DESPRE PASUL DOI IN DANSUL ECUMENIC

16-09-2009 Sublinieri

Eufimia-UP

Sfanta Mucenita Eufimia, cea praznuita astazi, prin care s-a vadit in chip minunat erezia monofizita la Sinodul de la Calcedon

[La Calcedon, Dumnezeu a arătat în chip minunat care este mărturisirea adevărată. Punându‑se cele două mărturi­siri în cinstita raclă a Sfintei Mari Muceniţe Eufimia şi pecetluindu‑se racla, mărturisirea ortodoxă a fost găsită în mâna dreaptă a Sfintei (ca semn de acceptare), iar mărturisi­rea monofizită a fost lepădată sub picioarele Sfintei (ca semn de lepădare şi călcare în picioare).]

Racla cu Sfintele Moaste al Sfintei Mucenite Eufimia, in care parintii de la Calcedon au pus cele doua marturisiri de credinta

“Scopul declarat al diferitelor organisme ecu­menice este să faciliteze diferitelor culte religioase cunoaşterea reciprocă. Această declaraţie ar putea fi luată drept adevărata dacă acţiunile organizate s-ar rezuma la mijlocirea unor întâlniri şi a unor vizite reciproce, ca şi cum forurile ecumenice ar fi agenţii de turism sau de pelerinaj.

Dar, cât timp se face prezentă dorinţa de uni­re a bisericilor, prin activitatea lor aceste organisme pregătesc drumul lui Antihrist, căci o biserică apă­rută prin unirea celorlalte, fără întoarcerea tuturor la Ortodoxie, nu mai este Biserica lui Hristos, cea una, sfanta, apostolească şi sobornicească. Nu la acest conglomerat se referea Hristos când spunea că va fi o turmă şi un păstor. Păstorul cel bun ar urma să fie El, şi El nu poate fi capul acestui conglomerat. El ne-a spus şi cum se pate ajunge la împlinirea acestei dorinţe a Lui: „Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10,16).

Se poate înţelege din cuvintele acestea că ar putea fi mai multe bierici surori egal îndreptăţite la existenţă şi la adevăr? Mi se pare că nu. Hristos mentionează un singur staul, la care trebuie să se întoarcă toţi ceilalţi din afara lui, primind învăţătura Lui si numai aşa va fi o turmă şi un păstor. Poate fi vorba despre alt staul decât Biserica Ortodoxă?

Cât timp mişcarea ecumenică se luptă şi în mare măsură a şi reuşit să acrediteze ideea existen­ţei bisericilor surori, cu o parte de adevăr în fiecare şi cu un adevăr complet apărut prin reunirea lor, organismele ecumenice pregătesc calea lui Antihrist. Adevărul este unul, Hristos, şi nu poate fi împărţit, aşa cum a rămas neîmpărţită cămaşa Sa. El este de­plin doar în Biserica pe care a lăsat-o El, şi ea a ramas nemodificată. Din reunirea celor ce s-au rătăcit fiecare întru ceva nu poate ieşi decât o rătăcire şi mai mare.

Şi mai îngrijorător este că negocierile se fac în direcţia obţinerii de compromisuri din partea Ortodoxiei. Este şi aceasta o dovadă indirectă că ea este singura adevărată, căci numai pe ea se înverşunează satana să o strice. Şi străduinţa lui începe să dea roade.

Primul pas a fost că, iniţiind un dialog între ortodocşi şi monofiziţi, a obţinut în comisiile mixte instituite o mărturisire că şi monofiziţii sunt orto­docşi. Dacă monofiziţii nu ar fi încăpăţânaţi în a refuza recunoaşterea Sinoadelor Ecumenice începând cu Calcedonul (IV) şi în a recunoaşte câţiva sfinţi ai ortodoxiei care au luptat împotriva ereticilor lor (pe care noi i-am scos din lista ereticilor nominalizaţi în mărturisirea de credinţă făcută de arhierei la hirotonie şi probabil că suntem gata să îi pomenim ca sfinţi), ni s-ar propune deja să fim cu ei în comuniune euharistica. Noi am facut marea cedare, bine că ne-am împotmolit în refuzul unei mici cedări din partea lor. Fiind o problemă mai veche, despre ea am scris, deci nu mai insist, deşi se pare că niciodată nu este destul.

Acum suntem în perioada de pregătire a terenului pentru al doilea pas: recunoaşterea ca ortodocsi şi a nestorienilor.

Cei care doresc să conducă lumea sunt oameni foarte deştepţi, deci au imaginat un prilej minunat pentru iniţierea acestui demers: tipărirea unor scrieri ale Sfântului Isaac Sirul, aparţinător de Biserica Asiriană a Răsăritului, dar care este foarte  apreciat de ortodocşi şi acceptat ca părinte filocalic.

Şi identitatea persoanei şi opera îi sunt întrucatva controversate. Cu înţelepciune şi discreţie, Sfintii Parinţi au valorificat în tradiţia Bisericii rugăciuni si scrieri folositoare ale sale, numindu-l sfânt, însă, făra a fi sărbătorit în calendarul ortodox, este prezent doar în sinaxarele detaliate. Dar nu despre aceste dis­pute trebuie să se scrie când se are în vedere eviden­ţierea scopului cu care cercurile ecumeniste folosesc prilejul tipăririi unor scrieri ale lui sau atribuite lui.

Până de curând se ştia o singură lucrare a sa, „Cuvinte despre nevoinţă”, cuprinsă in Filocalie, ca al X-lea volum. Este o lucrare cu învăţătură ortodoxă, în care sunt citaţi numai părinţi recunoscuţi de Biserica noastră.

Ce explicaţie se poate da unei aseme­nea  scrieri care aparţine unui episcop dintr-o parte a Bisericii desprinsă de ortodoxie după al III-lea Sinod Ecumenic de la Efes (431)? La acel sinod a fost anatemizat Nestorie şi cei care au primit ideile lui fost numiţi generic nestorieni. Lipsa erorilor nestoriene în scrierea Sfântului Isaac Sirul, care, cel puţin formal, prin apartenenţa la Biserica locală, este înrolat alături de nestorieni, a primit mai multe explicaţii:

  • în primul rând, fiind o lucrare cu refeririprin excelenţă la aspectele practice ale vieţii ascetice în sihăstrie, nu au fost necesare referiri care să fac transparentă înţelegerea dogmatică a autorului;
  • in al doilea rând, printre motivele mentionate în literatura siriacă pentru demisia din episcopat la numai cinci luni de la întronizare se menţionează şi poziţia sa hristologică moderată, care il făcea să fie bănuit printre nestorieni chiar de cripto-calcedonism;
  • în al treilea rând, lazaristul caldeean (Biserica Caldeeană a Răsăritului este ramura asiriana unită cu Roma, precum la noi greco-catolicii) Paul Bedjan dovedeşte că referirile bibliografice apar a fi ortodoxe pentru că au fost falsificate. El identifica două origini ale manuscriselor siriace ale acestei lucrări: una siro-orientală, de orientare nestoriană, in care sunt citaţi frecvent Teodor al Mopsuestiei, Diodor al Tarsului şi Evagrie Ponticul; alta siro-occidentala de orientare monofizită, în care aceşti autori au fost omişi sau schimbaţi cu părinţi agreaţi de ei, inclusiv de ortodocşii calcedonieni şi dă mai multe exemple în acest sens (Dar dacă exemplarul în care sunt citati ereticii este o contrafacere nestoriană pentru a-i consacra uzând de autoritatea numelui autorului?! Nu este exclus, nu ştim care variantă a fost întâi şi de cine a fost scrisă).

Traducerea în limba greacă s-a făcut după manuscrise ieşite din tradiţia siro-occidentală, la care, cand nu erau de acord nici cu copiştii monofiziţi, au mai adăugat înca unele modificări în acelaşi sens, pana s-a ajuns la varianta ortodoxă din toate punctele de vedere. Intervenţia a fost facilitată de primul argument, adică orientarea cu prioritate spre practica, ceea ce face aproape absente consideraţiile dogmatice. Chiar citatele din autorii eretici nu sunt relevante, pot rămâne aşa ad-literam, căci se referă doar la aspecte practice valabile pentru orice nevoitor, deci a fost suficientă neglijarea numelui sau înlocuirea lui, fără modificarea textului.

Aşa se explică „recepţia ecumenică transconfesionala” a primului volum filocalic cunoscut, conform exprimării părintelui Ică-jr. în introducerea pe care o face la volumul II apărut la „Deisis” în anul 2003.

a0034.jpgDe ce s-a implicat părintele nostru Ică-jr. în aparitia versiunii româneşti a volumelor II şi III, recent scoase la iveală ca aparţinând tot Sfântului Isaac Sirul, pentru care nu mai sunt adevărate consideraţiile de mai sus?! Lectura lor dă impresia că citesti alt autor decât al primului volum. Stilul nu mai este deloc filocalic, ci doct, intelectual şi aproape modern.

Aş da un singur exemplu, poate nu cel mai semnificativ, căci nu am căutat îndelung şi insistent prin carte:

„Prima plăcere a inteligenţei în primirea unei descoperiri inteligibile stă în contemplarea pur­tării de grijă a lui Dumnezeu… Necuprinderea pla­nului Său e cu atât mai puternică cu cât feluritele Lui judecăţi sunt inegale”.

Nu ar fi scris aşa autorul primului volum. Mai mult, nici nu ar fi scris despre aşa ceva. Parcă ne-am afla de data aceasta nu în faţa unui trăitor, care se apleacă asupra celor simple şi trece cu voia sub tăcere cele înalte, ci a unui savant care scrie cărţi din cărţi, cu predilecţie pentru cele inalte despre care nu ştie altceva decât că stârnesc interesul cititorilor. Adesea este pur şi simplu scolastic, preocupat de categorisiri, sistematizări, de parca ar fi scris un curs pentru studenţi ai facultăţilor de teologie.

Ai impresia că teologi ai lor au completat originalul cu ideile lor, dogmatizându-l mai mult decat avea în obicei autorul sfânt.Este de mirare că nu au fost oferite spre publicare până acum, căci nu se poate să nu se fi ştiut despre existenţa unor manuscrise, de exemplu despre cel din biblioteca particulară a catolicosului caldeean din Teheran. Pare că acum se foloseşte deliberat o oportunitate creată de interesele ecumenice amintite.

In noile volume, aproape toate citările, cu excepţia celor scripturistice, se rezumă la Evagrie Ponticul (mai ales din „Capete gnostice“), Diodor al Tarsului şi Teodor al Mopsuestiei, ultimul numit de fiecare dată Fericitul Tâlcuitor şi avut la mare evlavie ca

„bărbat plin din belşug de darurile harului, caruia i s-au încredinţat tainele ascunse ale Scripturilor spre a povăţui pe calea adevărului toată plinătatea Biseri­cii, care mai mult decât toţi părinţii ne-a luminat cu înţelepciune pe noi, răsăritenii, care n-avem o inteligenţă pe măsura strălucirii scrierilor sale insuflate de Duhul lui Dumnezeu. Căci noi nu respingem cuvin­tele lui – să nu fie! – ci, mai degrabă îl primim ca pe unii dintre apostoli, iar pe oricine se împotriveşte cuvintelor sale, se îndoieşte de interpretările sale sau şo­văie în faţa afirmaţiilor sale, îl socotim ca străin de plinatatea Bisericii şi rătăcit de la adevăr” (Cuvântul 39).

Iată-ne şi eretici dacă nu respingem condam­nările făcute de Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe! Se vorbeşte mult despre monadă, în lumina învăţăturilor lui Evagrie, de parcă am citi o carte de gnoză, dar niciodată nu este amintită Maica Domnului, nici macar în rugăciunile frecvent prezente prin text, dovada a nestorianismului ascuns.

Câtă diferenţă fată de Sfântul Efrem Sirul, care in secolul IV, înaintea acestor erezii, a fost numit „lira Duhului Sfânt” şi pentru cele 11 extraordinare rugăciuni către Maica Domnului, adevărate culmi ale poemului ortodox, din care s-au inspirat apoi Sfântul Grigorie Palama şi toată ortodoxia, numai sirienii le-au dat deoparte, pentru că au devenit şi au rămas nestorieni.

Nu mai este adevărat nici faptul că de la aceşti autori eretici sunt luate doar sfaturi practice, inofen­sive chiar pe coordonate ortodoxe. Cartea are atâtea erezii dogmatice, încât un ortodox ar trebui să se spovedească după ce a citit-o. Voi încerca să spicuiesc câteva.

Cuvântul 39.4. „Aşa cum atunci când a hotă­rât pentru Adam moartea a făcut-o sub aparenţa unei osânde pentru păcat, şi aşa cum pedepsind păca­tul a arătat că acesta exista, tot aşa lăsând să se înţe­leagă că Adam a primit moartea ca pedeapsă pentru greşeala sa – deşi nu acesta era scopul Lui – El şi-a ascuns adevărata taină şi sub înfăţişarea unui lucru înfricoşător şi-a pecetluit gândul Său dintotdeauna cu privire la moarte şi scopul înţelepciunii Sale: chiar dacă la început este dureroasă, ruşinoasă şi aspră, moartea este trecerea noastră spre lumea minunată şi slăvită; fără ea nu ar fi existat mod de trecere de aici dincolo.

Dar pentru că exista păcatul, Creatorul nu ne-a spus că această moarte va fi pentru noi pricina unor bunătăţi şi a unei vieţi mai slăvite, ci ne-a arătat-o ca pe un lucru care aduce nenorocirea şi destrămarea noastră. Tot aşa, când i-a izgonit pe Adam şi Eva din Rai a făcut-o sub înfăţişarea exterioară a mâniei, prefăcându-Se că spune: «Fiindcă aţi călcat porunca, veţi fi scoşi afară din rai», ca şi cum acesta din urmă ar fi fost luat de la ei fiindcă de acum erau nevred­nici să locuiască în el. Dar în toate acestea stătea pla­nul dumnezeiesc care făcea şi conducea totul spre scopul dintru început al Creatorului. Nu neascultarea a introdus moartea în casa lui Adam şi nu călcarea poruncii l-a scos din rai, căci este evident că Dumne­zeu nu i-a creat pe Adam şi Eva ca să rămână în rai, care este doar o părticică a pământului, ci pentru ca sa le supună tot pământul. De aceea nu spunem că i-a izgonit de aici pentru că încălcaseră porunca, în­trucât şi dacă nu ar fi încălcat-o, n-ar fi fost lăsaţi pentru totdeauna în rai”.

Se pune, aşadar, în planul iniţial al lui Dum­nezeu lumea căzută, ascuns însă printr-un fel de şiretlic, ceea ce este, dacă nu erezie, cel puţin o hulă la adresa lui Dumnezeu.

Cuvântul 39.5. „…Fiindcă ştia dinainte încli­naţia noastră spre tot felul de rele, El a făcut în chip iscusit din urmările lor vătămătoare un mijloc de intrare în bunătăţile viitoare şi de îndreptare a stării noastre stricate”.

Poate un mod de trezire, de chemare la în­dreptare, la pocăinţă, dar nu de intrare în rai prin aceste urmări păcătoase.

Cuvântul 39.8. Iată un citat din Teodor de Mopsuestia, fericitul lor ticluitor, nu tâlcuitor:

„In lu­mea viitoare cei care au ales aici binele vor primi mângâierea celor bune împreună cu laude, iar cei răi care s-au întors toată viaţa lor spre fapte rele, odată ce gândirea lor va fi îndreptată prin pedepse şi frica de ele, vor putea alege binele, căci vor fi învăţat cât de mult au păcătuit stăruind în rău şi nefăcând bine­le, în acest fel vor putea primi şi cunoaşte o învăţă­tură mai bună decât cea a fricii de Dumnezeu, se vor deprinde să se ţină de ea de bunăvoie şi aşa se vor învrednici de mângâierea generozităţii lui Dumnezeu. Căci Hristos nu ar fi spus: «Până nu vei da cel din urmă bănuţ» dacă nu ar fi fost cu putinţă pentru noi să ne izbăvim de păcate plătind pentru ele prin pe­depse. Nici nu ar fi spus că o slugă «va fi bătută mult» iar alta «va fi bătută puţin», dacă pedepsele date du­pă măsura păcatelor noastre nu vor avea un sfârşit”.

Oare, nu pentru asemenea învăţături a fost condamnat Teodor al Mopsuestiei la Sinodul V Ecumenic (553) de la Constantinopol?

fifth-ecumenical-council.jpgCuvântul 39.10. Mai explicit vorbeşte despre apocatastază dascălul său, Diodor al Tarsului, con­damnat şi el la acelaşi sinod:

„Există o răsplată hă­răzită ostenelilor, şi care e vrednică de dreptatea Cre­atorului, dar loviturile pe care le vor primi cei răi nu vor fi veşnice. Şi pentru ei viaţa viitoare în nemurire nu va fi fără de folos. Dacă vor fi loviţi pentru scurtă vreme, după cum şi merită, pe măsura ticăloşiei şi ră­ului pe care l-au săvârşit, odată ce vor fi primit o răsplătire pe măsura faptelor lor şi vor fi suferit pu­ţină vreme, desfătarea lor în nemurire va fi pentru totdeauna”.

Iată şi purgatoriul catolic!

Capitolul 60 din prima sută de capete despre cunoaştere:

„Dorinţa unui suflet îi este de ajuns (pen­tru mântuire, N.n.) chiar şi fără fapte”, cum spune fe­ricitul lor tâlcuitor Teodor: „Dar cei ce ţin de lege ră­mân în bucurie, chiar dacă se întâmplă să lucreze rău, ca nişte oameni ce sunt”.

Pe ici pe acolo, vag, se lasă a se înţelege, ca la catolici, că ne-ar putea fi accesibilă spre cunoaştere firea lui Dumnezeu. De exemplu, în capitolul 2 din prima sută de capete despre cunoaştere: „Adevărul este ascuns în fiinţa Lui de ochii a tot ceea ce a cre­at…La timpul cuvenit adevărul li se va descoperi şi lor”. Scolia 34 din a doua sută de capete despre cu­noaştere exprimă mai direct acest lucru: „Desfătarea duhovnicească este adevărata cunoaştere a firii dum­nezeieşti”. Consider suficiente aceste câteva exemple.

Hanun ben Yohanna Ibn As-Salt face o sin­teză a ideilor lui Mar Isaac, din care selectez câteva.

Prima întrebare: Dumnezeu l-a creat pe Adam pentru viaţă sau pentru moarte?

Răspuns: Opinia unor ştiutori este că Dum­nezeu l-a creat pe Adam pentru viaţă şi că a meritat moartea din cauza neascultării lui. Opinia lui Isaac este că Adam a fost creat pentru moarte şi că neas­cultarea lui este cauza hotărârilor Providenţei şi voii lui Dumnezeu faţă de el şi urmaşii lui.

A treia întrebare: Este drept ca pedeapsa lui Dumnezeu pentru un păcat trecător să fie veşnică?

Răspuns: Opinia unor ştiutori este că pe­deapsa lui Dumnezeu este dreaptă, fără nici o urmă de îndoială. Opinia lui Isaac este că Dumnezeu este milostiv şi că bunătatea lui neschimbabilă este mai presus de o asemenea pedeapsă (adică nu există pe­deapsă veşnică, ci până la urmă toţi vor fi iertaţi – n .n).

Având în vedere abundenta ideilor catolice într-un exemplar „descoperit” în biblioteca particulară a catolicosului unit cu Roma, ar putea fi vorba de o contrafacere cu această orientare, atribuită sfântului aşa de bine primit în ortodoxie. Intenţia ecu­menică transpare.

ica-jr.jpgIn introducerea făcută, părintele nostru editor ar fi trebuit să atragă atenţia asupra acestor devieri dogmatice, dacă vrea să apere Ortodoxia, căci sunt şi cititori cărora le scapă asemenea abateri subtile şi le-ar putea primi ca adevărate. Dar nu aceste răs­punsuri neclare sunt problema volumelor oferite de părintele Ică-jr. cititorilor noştri, căci şi la alţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe se găsesc poziţii neclare cu pri­vire la unele probleme, dar continuăm să îi avem de sfinţi şi să ne folosim de majoritatea covârşitoare ortodoxă a învăţăturilor lor. Dacă îmi amintesc bine, Sfântul Serafim de Sarov când a fost întrebat cum de a scris Sfântul Grigorie de Nyssa lucruri neclare des­pre apocatastază a răspuns că atunci nu s-a rugat, ci a scris ca de la el.

Dacă erau publicate numai scrierile Sfântului Isaac, aceste câteva neînţelegeri nu ar fi fost dăună­toare, mai ales dacă erau puşi în gardă cititorii, pen­tru că oricine ştie că şi sfinţii au imperfecţiuni (unii în latura practică, alţii în înţelegerea lucrurilor), că şi ei au avut nevoie de mila lui Dumnezeu pentru a se mântui. Aşa cum opinam mai sus, poate nici nu aparţin sfântului, ci unor teologi ai lor care ulterior au „îmbunătăţit” textul spre a-l face mai militant pentru ideile lor, dată fiind distanţarea Sfântului de problemele aflate în dispută.

Marea problemă este că se foloseşte prilejul tipăririi acestor volume pentru a fi lăsat Sebastian Brock, un om de ştiinţă protestant care nu are habar de dogme, să ne spună că a numi nestoriană Biserica Asiriană a Răsăritului este o etichetă nefericită, în­trucât ei sunt ortodocşi. Ceea ce spune el despre istoria Bisericii este blasfemiator:

„Aproape că nu mai trebuie spus că o astfel de imagine este o caricatură extrem de pernicioasă ale carei rădăcini stau într-o tradiţie istoriografică ostilă care a dominat practic toate manualele de istorie a Bisericii din vechime până astăzi (sic! de unde manuale din vechime? Parca si vedem Apostolii creatori de manuale scolastice, ca in occidentul lor miop… – nota noastra). Aşa se face că «Biserica nestoriana» a devenit denumirea standard pentru vechea Biserică orientală care în trecut se rumea „Biserica Răsări­tului”, iar azi „Biserica Asiriană a Răsăritului”.

Numească-se pe sine cum va vrea ea, chiar cu numele păgân de asirian, dar din punct de vedere dogmatic, între creştini, tot nestoriană ramâne!

Sebastian Brock continuă cu injuriile:

„Realitatea din spatele diviziunilor cauzate de controversele hristologice privitoare la relaţia umanitatii si divinităţii în Hristosul întrupat este însă mult mai complexă decât sugerează caricatura ei populara.”

Aşadar, îi dăm prilejul acestui anglican să ne spună că istoria Bisericii noastre este o caricatura folclorica. Mă tem că editorul ştia – sau ar fi trebuit să ştie şi sa ţină cont – că nu face un bine Ortodoxiei publicând în anexă studiile acestea ecumeniste. Putea publica măcar fără ele.

sebas1.jpgCa toţi protestanţii, pune şi el în faţă raţiunea si îndrăzneşte să reproşeze ca formula sinodală de la Calcedon este ilogică:

„Definiţia calcedoniana, care vorbeşte de Hristosul întrupat ca fiind în doua firi/naturi şi alcătuind o singură hypostasis şi o singură prosopon, departe de a fi acceptată drept media fericită între două extreme, a fost văzută de multi drept un compromis (dar enunţul pentru afirmărea căruia au luptat Sfinţii Părinţi sinodali nu era un compromis care să împace extremele eretice ca o medie, chiar dacă 2 cu 1 apare cumva la jumătatea dintre 2 cu 2 şi 1 cu 1 – N.n), nesatisfăcător şi ilogic întrucât, spuneau unii, două firi/naturi implică două ipostase, iar o singură ipostasă implică şi o singură fire/natură (o fi logic pentru mintea omenească limitată asocierea fire-ipostas, care nu îngăduie decât fie 2 cu 2, fie 1 cu 1, dar 2 cu 1 arată tocmai nu este omeneşte, ci dumnezeieşte n. n).

Acuza de lipsă de logică la adresa definiţiei de la Calcedon fost făcută atât de teologi ai tradiţiei orientale alexandrine (!), ca Sever al Antiohiei, cât şi de teologi ai Bisericii Asiriene a Răsăritului, cum a fost catolicosul Mar Ishoyabb II (628-646), care remarca următoarele:

„Deşi cei adunaţi la Sinodul de la Calcedon au avut intenţia de a restaura credinţa, totuşi şi ei au alunecat de la adevărata credinţă: datorită vocabularului lor slab învăluit în sensuri obscure ei au fost piatră de poticneală pentru mulţi. Deşi potrivit opiniei minţilor lor prin mărturisirea celor două firi păstrau adevărata credinţă, totuşi prin formula «o singură qnoma (hypostasis) » ei au ispitit minţile slabe (o asemenea minte slabă este chiar catolicosul – n.n.). Drept urmare, a apărut o contradicţie, caci prin formula «o singură qnoma» au stricat mărturisirea celor «două firi», în timp ce prin cele «două firi» respingeau «unica qnoma». Aşa că ei stăteau la o răscruce şovăind: s-au depărtat de binecuvântata ceată a ortodocşilor, dar nu s-au alăturat adunărilor ereticilor, în acelaşi timp dărâmau şi zideau, neavând o temelie pentru picioarele lor. Nu ştiu de ce parte să-i număr, fiindcă terminologia lor nu stă în picioare, după cum dă mărturie firea şi Scriptura, fiindcă în acestea pot fi găsite multe qnome într-o singură natură, dar nu a existat şi nu s-a auzit vreodată de diferite firi într-o singură qnomă”.

Parcă Dumnezeu trebuia să fie neapărat cum a mai auzit el despre cele din creaţie! Pentru mintea lui cea slabă mărturisirea de la Calcedon a fost, intr-adevăr, o piatră de poticneală. Iar Brock îl ci­tează ca argument al înţelegerii sale rătăcite cu pri­vire la cele săvârşite la Calcedon. Din punctul lui de vedere, dacă s-ar fi făcut atunci un compromis logic si satisfăcător în a-i împăca pe toţi, nu ar mai fi contat dreapta credinţă. Nu este exact ce se încearcă acum in dezbaterile ecumenice? Numai că Sfinţii Părinţi nu au negociat adevărul de credinţă lăsat Bisericii spre păstrare şi pilda lor trebuie să o urmăm şi noi astăzi.

Rezumând, Abdisho de Nisibis (+1318), categoriseşte îndeajuns de lămuritor:

siro-iacobiţi necalcedonieni pentru care în Hristosul întrupat există o singură kyana/fire şi o singură qnoma/ipostasă sau parsopa/persoana (monofiziţii N.n.);

melkiţi calcedonieni pentru care sunt doua kyana şi o singură qnoma sau parsopa (ortodocşiiN.n.);

siro-orientali din Biserica Asiriană a Răsaritului care învaţă că sunt două kyana, două qnoma şi o singură parsopa (nestorienii N.n).

Dacă ar traduce corect parsopa prin faţă, nu prin persoană, ar fi de la sine înţeles că Hristos era singură faţă şi toată discuţia s-ar muta unde trebuie, deci cu privire la ipostas sau qnoma. Greşeala asirienilor: nu înţeleg că pentru om, când Dumnezeu creează un nou ipostas firii, îl creează pe modelul ipostaselor din Sfânta Treime, deci ca persoană, ca urmare, ipostasul este personalizat, orice ipostas este persoană.

Dacă folosim limbajul lor, ipostasul este qnoma, nu parsopa, deci cele de mai sus ar trebui rescrise astfel:

– monofiziţi, pentru care în Hristosul întrupat există o singură kyana/fire şi o singură qnoma/ipostasă/persoană, implicit o singură parsopa/faţă;

– ortodocşi, pentru care sunt două kyana/firi şi o singură qnoma/ipostasă/persoană, implicit singură parsopa /faţă;

– siro-orientali din Biserica Asiriană a Răsaritului, care învaţă că sunt două kyana /firi, doua qnoma/ipostase/persoane şi o singură parsopa/fata.

Prin mărturisirea celor două qnoma ei devin, aşadar, nestorieni, căci nu este suficient ca unică să fie parsopa/faţa pentru a fi ortodox; important este ce se înţelege a fi în spatele ei: acceptând două qnoma nu mai poate fi vorba doar de ipostasul divin întrupat, ceea ce face imposibilă mântuirea.

După ce la Sinodul lor din 486 s-au separat de ortodoxie, poziţia nestoriană s-a radicalizat tot mai mult. Iniţial, se vorbea despre qnoma numai cu privire la Persoanele Sfintei Treimi, dar, începând cu renumitul lor teolog Babai cel Mare (+ 628), se vor­beşte explicit şi despre o qnoma a umanităţii lui Hristos, formula Sinodului din 612 purtând amprenta lui Babai: „cele două kyane şi qnomele lor”.

Degeaba se străduieşte Sebastian Brock pe parcursul a aproape 20 de pagini să-i scoată non-nestorieni pe asirieni. El însuşi trebuie să ad­mită că „Biserica Asiriană a Răsăritului se află indubitabil în zona antiohiană a spectrului hristologic”, zonă în care au apărut şi au rămas dominanţi Diodor, Teodor şi Nestorie. Mai trebuie să admită şi ca Nestorie este respectat în Biserica Asiriană, ală­turi de Diodor şi Teodor ca unul dintre cei trei dascali greci comemoraţi liturgic. De la Nestorie au chiar şi o anaforală euharistică. Sigur că nu vorbesc de funie în casa spânzuratului, deci nu amintesc de Nestorie aşa de des ca de Teodor, din moment ce nu doresc să fie numiri nestorieni, dar nici nu îl tin de eretic.

Publicarea acestui al II-lea volum face loc sub forma unui lung epilog şi unui studiu întocmit de Dana Miller care „demonstrează că pe vremea Sfân­tului Isaac nu se poate pretinde istoric că Biserica din Persia era nestoriană în sensul doctrinar al cuvântului”, deci, pe o altă cale ni-i scoate tot ortodocşi pe asirieni.

De fapt, aceasta este viclenia amintită: tipări­rea unei noi scrieri a Sfântului Isaac Sirul, cu care am putea fi de acord în baza tradiţiei din jurul pri­mei scrieri a sfântului, pentru ca să ni se poată pune în atenţie demonstraţia de ortodoxie a nestorienilor şi să ne implanteze unora ideea că ne-am putea uni cu ei; sau să ne obişnuim cu gândul.

avva_isaac_sirul_small.jpgBa chiar şi părintele Ică-jr. adaugă un vast studiu introductiv echivoc din acest punct de vedere. Imbrăţişând ideile protestanţilor de mai sus, părintele nostru scrie şi el că la Sinodul general din 486, care a marcat separarea asirienilor de calcedonienii din Imperiul Roman, s-a adoptat „nu nestorianismul, cum scrie în vechile manuale şi studii confesionale, ci prima mărturisire hristologică strict diofizită de tip antiohian – Hristos e două firi şi o singură persoană, şi-şi reafirma fidelitatea faţă de Teodor al Mopsuestiei şi tradiţia şcolii antiohiene”.

Insistenta de a nu-i arăta nestorieni se vede mai departe:

„Biserica Răsăritului din Persia trebuind astfel să fie numită mai degrabă teodoriană decât nestoriană. Fixarea pe formula diofizismului strict: Hristos e două kyane/physeis şi o unica parsopa/prosopon, nu însă şi o unică qnoma/hypostasis si dezvoltarea ulterioară în formula pretins nestoriana, Hristos e două kyane, două qnome şi o unică parsopa (De ce, părinte Ică, doar pretins nestoriană si nu nestoriană, şi ce diferenţă dogmatică este, părinte, între ce numiţi diofizism strict, care neagă unica qnomă, şi nestorianismul explicit care afirmă două gnome? N.n.), se explică prin două serii de împre­jurări: în primul rând prin avansul şi propaganda intensă în Persia a sirienilor iacobiti anticalcedonieni monofiziţi…; în al doilea rând, prin crizele interne provocate de deviaţionismul sau înclinaţia spre calcedonism…” (Henana, Sahdona şi, tacit, poate chiar Sfantul Isaac Sirul- n.n.).

Indiferent de cauzele provocatoare, importante poate pentru oamenii de ştiinţă laici interesaţi doar de istorie, pentru Biserică este importantă concluzia dogmatică la care s-a ajuns. Din acest punct de vedere, nu contează nici pentru asirieni dacă sunt mai mult teodorieni decât nestorieni, după cum nu conteaza pentru copţi dacă sunt mai mult severieni decat eutihieni. Părinţii Bisericii Ortodoxe i-au numarat şi pe unii şi pe alţii tot la eretici.

Sigur că în Imperiul Bizantin, prin statutul pe care îl avea împăratul, nu numai Biserica era prezentă prin punctul ei de vedere în politica statului, cel puţin prin legislaţie, ci şi politica imperială încerca să se folosească de Biserică în afirmarea ei în teritoriile cu  probleme.  Dar miezul dogmatic al acestui fruct amar şi nedorit rămâne adevărat. Dacă poate fi vorba despre vreo bâlbâială sinodală provo­cată de presiunea împăratului spre un compromis care să aducă pacea şi să nu-şi piardă influenţa într-o parte a imperiului, aceasta a fost la Sinodul al V-lea de la Constantinopol, convocat de împăratul Iustinian cu un asemenea scop.

Ce au hotărât Sfinţii Părinţi a fost corect şi atunci, dar lucrurile au fost puţin forţate, căci, pen­tru a da ceva satisfacţie şi a-i câştiga pe alexandrini, s-au dezgropat lucruri mai vechi şi au fost puse în discuţie personalităţi antiohiene care nu mai erau în viaţă, dar indiscutabil eretice, cândva condamnate si apoi reabilitate, ca să se dea atunci ceva satisfacţie si să îi păstreze aproape de politica imperială pe siri­eni. Această „dezgropare a morţilor” a fost singurul lucru discutabil, care a nemulţumit atunci şi Biserica Romei, mai neutră cumva ca interes în acest conflict. Dar la sinoadele precedente de la Efes şi de la Calcedon, Sfinţii Părinţi au dat rezolvare exclusiv abaterilor dogmatice, cu toate riscurile asociate politicii imperiale (atunci au apărut amelkiţii ca nuanta politică, dar din motive strict religioase).

Ce comuniune putem avea cu cei care ne numesc pe noi eretici dacă nu ne lepădăm de Părinţii Bisericii noastre? Dacă noi suntem oglinda în care şi copţii şi asirienii se văd a fi ortodocşi, conform principiului că două drepte paralele cu a treia sunt paralele între ele, ar trebui să se recunoască şi între ei ca ortodocşi. Ecumeniştii să-i aşeze, deci, la masa tratativelor pe copţi şi pe asirieni. Şi unii şi alţii sunt între cei numiţi de Hristos a fi în afara staulului şi nu se pot întoarce decât ascultând de glasul Lui, care se face auzit într-o singură Biserică, aceea care este sfântă, apostolească şi sobornicească.

Aşadar, în afara cunoaşterii reciproce, singu­rele dezbateri corecte şi necesare în întrunirile ecu­menice ar fi: care este Biserica cea adevărată la care trebuie să ne întoarcem toţi?

Din păcate, nu este aşa, deci, din păcate, exista planuri ascunse: unificarea religiilor, care, alături de globalizarea politică, îngăduie întronizarea lui Antihrist, despre care se ştie că va fi deopotrivă lider politic şi religios, adică stăpân deplin al lumii, peste trupurile şi peste sufletele supuşilor săi. Cei care nu vor să fie supuşi lui, nu pot vedea cu ochi buni şi cu linişte în suflet cele care se întâmplă acum în lume, un fel de preambul al sfârşitului proorocit. Totul începe să semene îngrijorător de mult cu vremurile din urmă.

Trăim începutul sfârşitului şi ştim că sfârşitul va avea loc aşa cum se conturează, căci Dumnezeu Insuşi a dat mărturia aceasta, dar trebuie să aibă loc fară învoirea noastră, împotriva voinţei noastre şi noi sa murim împotrivindu-ne lui. Amin”.

(Ieromonah Grigorie Sandu, “Mântuitoarea frică de Dumnezeu”, Editura Christiana, Bucuresti, 2008)

2976m.jpg


Categorii

Dogme/ erezii, Ecumenism, Ieromonah Grigorie Sandu, Marturisirea Bisericii, Razboiul nevazut, Sfanta Mucenita Eufimia, Teologie ortodoxa

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “Ierom. Grigorie Sandu: DESPRE PASUL DOI IN DANSUL ECUMENIC

  1. Filozofiile minciunii
    Filozofiile minciunii,
    Greu de-nţeles în profunzime,
    Sunt teorii speculative,
    Cu mare cinste azi în lume.

    Pe fundamente mişcătoare,
    Creiate-n minte prin gândire,
    Urmându-le nu ştii vreodată,
    De-i adevăr sau plăsmuire.

    Efortul minţii de-a parcurge,
    Aceste căi întortocheate,
    Ţi-acuză lipsa instruirii,
    Pe căi speculativ-savante.

    Ţi-acuză lipsa de cultură,
    De minte ageră şi mare,
    De intelect fără putere,
    De ignoranţă şi scăpare.

    Iar în trufia omenească,
    Când faci la ele referire,
    Şi preiei texte şi contexte,
    Îţi dai valoare şi cinstire.

    Dar omul sincer nu găseşte,
    Uşor în ele nici lumină,
    În care să lucească totul,
    Şi nici povaţa cea divină.

    Se şimte ostenit citind-o,
    Şi nu-i găseşte vre-un folos,
    Care să-i lumineze viaţa,
    Ca Adevărul lui Hristos.

    Citind filozofia lumii,
    Parcurgi trasee complicate,
    Ce n-au corespondent în tine,
    Nici fundamente în dreptate.

    Minciuna vrea din începuturi,
    Să fie-n lume preţuită,
    S-ofere cinste şi onoruri,
    Şi de tot omul folosită.

    Şi trce peste tot cu fală,
    Că-i diplomată şi-i savantă,
    Cu mare cinste-n lumea bună,
    Că-i şi stinţă şi-i şi artă.
    Ea scoate totul la faţadă
    Cu poleiala de culoare,
    Dar în adâncuri e hidoasă,
    Parşivă şi distrugătoare.

    Ea-i fals, trucaj şi întuneric,
    Dar se arată-a fi lumină,
    Şi unde pune stăpânire,
    Robeşte, leagă şi dezbină.

    Orbeşte mintea necinstită,
    Şi o îneacă în trufie,
    Din interes, din dor de slavă
    Deşi sărmanul om o ştie.

    O ştie şi o tolerează,
    Se minte conştient pe sine,
    Şi-i joacă rolul pân‘la capăt,
    Şi răului îi zice bine.

    Căi place roadele-i uşoare,
    Cele culese pe furate,
    Pe căi corupte şi murdare,
    Care prin ea par şi curate.

    Dar Adevărul e o forţă,
    Enormă vie şi divină,
    Uşor de înţeles de-orcine,
    Că Adevărul e lumină.

    El se-nţelege, se trăieşte,
    Şi-n orice om are răspuns,
    Rapid, concret, direct şi simplu,
    Aşa cum l-a rostit Iisus.

    Să-l înţelegi nu ai nevoie,
    De studii mari şi trudă-n minte,
    Ci numai de al recunoaşte,
    Şi a-l primi – că ni-i părinte -.

    Tot ce ne spune Adevărul,
    Are în noi adânc răspuns
    Că-i piatra temeliei noastre,
    Din capul unghiului –Iisus -.

    Minciuna cea străină vieţii,
    Pe Adevăr ni la ucis,
    Şi şi-a zidit peste mormântu-i
    Tot ce-amprimit şi i-am permis.

    Dar din mormântul lui – din suflet –
    Ne-acuz-adânc prin conştiinţă,
    Ne-arată falsul şi minciuna,
    Prin traiul nostru-n necredinţă.

    Mincuina ne vrăjeşte mintea,
    Şi ne îmbată-n desfătare,
    În cheltuieli cu suferinţă,
    În rătăcire şi-n pirzare.

    Ea foloseşte mintea noastră,
    Să ne atragă-n rătăcire,
    Pe căi adânc speculative,
    Prin intelect şi instriure.

    Pentru succesul de pe lume,
    Parcurge drumuri complicate,
    Încrengături care ne leagă,
    Chiar până dincolo de moarte.

    Ce sfânt rămâne Adevărul,
    Cât e de simplu şi curat,
    Cât eşti de liber înlăuntru
    Şi mai ales de apărat.

    Cuvântu-n el este lumină,
    -când este fără scop ascuns-
    Şi-n el e viaţa şi puterea,
    Şi darul Domnului Iisus.

    El se impune tuturora,
    Chiar de nu vor să îl primească,
    Şi tot lăuntrul lor confirmă
    Puterea sa Dumnezeiască.

    Nu e nevoie de cuvinte,
    Alese, mari, de speculaţii,
    Căci Adevărul i-o putere,
    Care nu ne cere demonstraţii.

    Ce este da, e da şi-atâta
    Şi nu să fie nu, -ne-a spus –
    Cel ce-a zidit făptura noastră,
    Multmilostivul Domn Iisus.

    Minciuna cere multe, multe,
    Ea-i teorie şi ştiinţă,
    Diplomaţiia înşelării,
    Şi pierzătoarea de credinţă.

    Iisus e adevărul lumii,
    Rostit cu forţă şi trăit,
    Şi pentru El în faţa lumii,
    Mântuitorul a murit.

    Iar Adevărul din noi strigă,
    Că-l încălcăm şi-l răstignim,
    Dar nimicindu-l înlăuntru,
    Noi înşine ne nimicim.

    Ne adunăm poveri cumplite,
    Şi legături ucigătoare,
    Ce ne acuză, ne sting viaţa,
    Şi şansa cea mântuitoare.

    Când Adevărul ne va cerne
    La judecata cea divină,
    Toată mizeria vieţii,
    Se va vedea întru lumină.

    Doar adevărul ne fereşte,
    De acuzare şi ruşine,
    De compromisuri vinovate,
    De fals şi de înşelăciune.

    El e lumină şi viaţă,
    Curat, senin uşor de spus,
    Fără savante speculaţii,
    Strălucitor într-u Iisus.

    El ce găseşte-n noi tot timpul,
    Răspuns rapid şi confirmare,
    Cuvântului rostit de Domnul,
    Şi-n acuzare şi-n iertare.

    El, Adevărul, ne dă aripi,
    Şi libertatea prin credinţă,
    Ne face vulturi în tărie,
    Şi-n zbor spre cer prin pocăinţă.

    El nu ne leagă pe vecie,
    Ci ne înalţă-n demnitate,
    În cinste mai presus de lume,
    Şi-n veşnicii fără de moarte.

    El nu dă slavă ca minciuna,
    Şi nici succes şi nici profit,
    Nici funcţii, titluri,nici avere,
    Ci trai curat sfânt şi cinstit.

    El ne oferă o valoare,
    Ce nu se pirde nici în moarte,
    Şi apără bunul renume,
    Cules în viaţă prin dreptate.

  2. ADMIN,

    In data de 15 septemvrie s-a praznuit Sfantul Ierarh Iosif cel nou de la Partos… Sunt dezamagit, si nu numai eu, de faptul ca nu s-a publicat niciun material referitor la acest praznic…

  3. Fratilor, e usor sa fii dezamagit si nemultumit cand nu esti cel care muncesti, ci esti cel care stai pe margine si critici, fara sa ajuti cu nimic! Nu am primit de la nimeni ceva legat de Sf. Iosif. Duminica a fost si Sf. Ioan de la Prislop… si tot asa. Sunt o multime de sfinti romani (saptamanal, in calendar, credem ca sunt, in medie 2-3 sfinti romani) carora, din pacate, nu am putut si nu le vom putea dedica vreo postare, pentru ca efectiv NU AVEM CAND SI CUM sa o facem (sa scriem ceva actual pornind de la viata lor) sau nu gasim niste materiale adecvate, altele decat sinaxarele care pot fi citite de catre oricine, intrand pe linkurile afisate la loc de cinste, sus de tot, in dreapta, pe sidebar. Nu ne-am propus sa dam postari cu vieti de sfinti in fiecare zi, fiindca nu am mai avea loc de o multime de alte postari, si oricum credem ca este hiper-aglomerata atat pagina principala, cat si cea de noutati. Nu vrem sa spunem si altele, fiindca nu vrem sa ne plangem sau sa ne victimizam, insa ceea ce facem aici nu este serviciul nostru si nu se face fara mare efort si oarecari sacrificii. Prin urmare genul asta de reprosuri si carteli, oricat de bine intentionate, nu ne ajuta.

    Iertati-ne!

  4. O observatie legat de discutia anterioara ( nu de articolul pr. Sandu, foarte util si care pune probleme serioase care tin de propaganda ecumenista mascata si unde critica este intemeaiata si cu temei dogmatic solid ):

    Daca mereu cautam cu lumanarea sa vedem numai ce lipseste, ce paie mai are ochiul aproapelui, sa-i vanam cusururi si noduri in papura, daca vom porni mereu a priori cu un duh criticist si vesnic nemultumit, niciodata nu ne vom folosi de ceea ce primim, iar asta arata si ca evlavia noastra la unii sfinti, de pilda, nu este numaidecat dublata de insusirea pildei acestora, care inseamna adevarata cinstire.

    E un cuvant cam tare al parintelui sfant Paisie de la Athos, care nu stiu daca a fost postat si pe site, dar ar merita, in caz ca il aveti doar, dar fara sa se simta nimeni ofensat sau vizat personal, ci fiecare sa ia doctoria trebuincioasa, dupa constiinta sa, cum zicea frumos Sfantul Ioan Hristostomul in cuvantul pus la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci.

    ” Daca vei intreba o musca: “sunt flori in locul acesta?”, ea va zice; ” Nu stiu. Ci stiu numai ca acolo jos, in groapa, sunt cutii de conserve, gunoaie, necuratii.” Dar daca vei intreba o albina: Ai vazut vreo necuratie in locul acesta?, ea iti va raspunde: “Necuratie? Nu, nu am vazut nicaieri. Aici locul este plin de fori bine mirositoare”. Vezi musca stie numai unde sunt gunoaie si murdarii, in timp ce albina stie ca acolo este un crin, mai departe o zambila…

    Dupa cum mi-am dat seama, unii oameni seamana cu albina, iar altii cu musca. Cei care seamna cu musca in orice situatie cauta sa afle ce rau exista si se preocupa de el, nu vad nicaieri nici un bine. Cel care seamna cu o albina afla peste tot ce este bine. Omul stricat, stricat gandeste, pe toate le interpreteaza de-a stanga. In timp ce acela care are ganduri bune, orice ar vedea, orice ii vei spune, isi va pune in minte gandul cel bun. ”

    Sa luam aminte toti, fiindca toti gresim, nimeni nu este fara de pacat. Dar numai sa nu ne indreptatim si nici sa deznadajduim! Bunul Dumnezeu sa ne lumineze!

  5. Profetiile crestin-ortodoxe ne-au pus la curent cu vremurile ecumenismului, cu ceea ce va sa se intample, cu implacabila infrangere a crestinismului de masa, asa cum inca il mai stim noi azi, insa mai stiu ca absolut nici o profetie nu certifica faptul ca si noi romanii trebuie sa impartasim acest destin. Poate daca nu vom dezarma, se va milostivi Dumnezeu si ne va intari, fara a pierde nimic din ceea ce ne garanteaza mantuire..”Cheia”, pe langa cele cunoscute de fiece crestin, mai este si “lupta cea dreapta”.

  6. @ Ionel Stanica:

    Nu vom putea pierde, oricum, “ceea ce ne garanteaza mantuirea”.

    Profetii despre romani are parintele Arsenie Boca. Iar evidentele arata ca romanii (nu rusii, nu grecii, nu sarbii, nu bulgarii, etc.) sunt in avangarda ecumenismului, a apostaziei de mai multa vreme, tot la noi s-au facut si cele mai rele compromisuri in comunism, etc. Avem toate premisele sa ne asteptam, realist, la ce e mai rau, fara sa insemne asta ca nu vom mai avea Biserica.

    Depinde ce intelegi prin “lupta cea dreapta”. Lupta dusa in duhul cel drept, da.

  7. Ca bine ai definit-o: “lupta in Duh”. Zic tot eu: cei mai buni sunt si cei mai luptati. Deci sa luptam si noi, cu mic , cu mare, in fel si chip, aici, in virtual, impartasind preocupari si directii de urmat, face-to-face, cu cei ce tind sa ne semene, aducandu-i la biserica, intarindu-i, …..si prin cate alte cai ne-o da Domnul.., caci “nimic fara de Dumnezeu”.

  8. DOAMNE AJUTA !

    Atit cit am putut cunoaste chiar si in lumea monahala numele Marii Mucenite Eufimia este rar intilnit ceea ce dupa parerea mea este de mirare intrucit prin vietuirea si patimirea sa cit si prin marturia trimisa in chip minunat celor de 630 de Sfinti parinti de la Sinodul al IV-lea Ecumenic din Calcedon (praznuire 11 iulie), este numita in Sfantul sau Acatist “mireasma Bisericii crestinilor “iata avind doua zile de praznuire , dar se mai pomeneste la praznuirea Sfantului Anatolie,(3 iulie) patriarhul Constantinopolului si la Praznuirea Sfintei Mucenite Glicheria (13 mai) si de acum o vom pomeni si la praznuirea Sfantului Cuviosului Parintelui nostru Paisie Aghioritul!- Iata cita prilejuri sa o fericim sa o cinstim pe Marea Mucenita Eufimia si sa-i cerem ajutorul si sfanta sa mijlocire !

    Tuturor maicilor monahii si surorilor noastre in Hristos Domnul care ii poarta numele si o praznuiesc cu smerita bucurie !le urez LA MULTI SI FERICITI ANI ! SA LE DARUIASCA BUNUL DUMNEZEU SI PREACURATA MAICA SA PURUREA FECIOARA MARIA cu rugaciunile SFINTEI MARI MUCENITE EUFIMIA mingiierea si tot ajutorul LOR in cele de folos spre mintuire !

    Asemenea intrucit am constatat ca nu toti fratii si surorile noastre au ACATISTUL Sfintei Mari Mucenite Eufimia (ci doar “Paraclisul” )vi-l trimit alaturat !
    Va imbratisez cu smerita dragoste !fr.Nicu

    Acatistul Sfintei Marei Mucenite Eufimia
    16 septembrie

    Condac 1
    Ca un crin intr-o gradina aleasa , Sfanta mucenita a lui Hristos Eufimia te-ai aflat in ceata crestinilor , care slujeau Domnului . Erai gatita cu luminoasa frica si dragoste pentru marturisirea lui Dumnezeu si viata cea vesnica , iar noi vazandu-te asa , te laudam:
    Bucura-te Sfanta Eufimia , mare mucenita a lui Hristos !

    Icos 1
    Inconjurand paganii casa unde erai impreuna cu ceilalti crestini la rugaciune , te-au luat la judecata , unde te maguleau si cu desfatari lumesti ai fost incercata . Dar tu n-ai lasat pe Domnul , nici credinta Sa , ci pe toate le-ai urat si munci ai primit , pentru care iti cantam cu drag :
    Bucura-te , fecioara impodobita cu sfanta virtute a rugaciunii;
    Bucura-te , ceea ce ai izgonit intunericul inselaciunii ;
    Bucura-te , cu sufletul iubitoare de Dumnezeu ;
    Bucura-te , cu trupul luptatoare impotriva celui rau ;
    Bucura-te , vesela fecioara purtatoare de Dumnezeu ;
    Bucura-te , cea cu dragoste inflacarata pentru aproapele tau ;
    Bucura-te , crin nevestejit si pasare neanfricata ;
    Bucura-te , care ai stat intre pagani la judecata ;
    Bucura-te , ca de Hristos nu te-ai lepadat ;
    Bucura-te , ceea ce pe tirani i-ai infruntat ;
    Bucura-te , Sfanta Eufimia , mare mucenita a lui Hristos !

    Condac 2
    Nemaivoind tiranul nimic sa mai asculte , a poruncit sa fii legata pe roata cu dintii de fier . Fiind chinuita , te rugai lui Dumnezeu si deodata roata s-a oprit , calaii s-au ingrozit , iar tu cantai lui Dumnezeu :Aliluia !

    Icos 2
    Atunci a venit ingerul Domnului si de pe roata te-a coborat , de rani te-a tamaduit si tu lui Hristos ai multumit , pentru care iti cantam aceste laude :
    Bucura-te , ceea ce ai biruit mania tiranului ighemon ;
    Bucura-te , fiind intarita de al nostru Domn ;
    Bucura-te , ceea ce ai primit dureri cu multa bucurie ;
    Bucura-te , caci ai suferit grele munci pentru vesnicie ;
    Bucura-te ,ceea ce de roata nu te-ai spaimantat ;
    Bucura-te , ca in munci lui Dumnezeu te-ai rugat ;
    Bucura-te , ca in ceasul muncilor nu te-ai deznadajduit ;
    Bucura-te , ca in Domnul te-ai veselit ;
    Bucura-te , ca un inger de pe roata te-a luat ;
    Bucura-te , ca in vremea aceea pe Dumnezeu ai laudat ;
    Bucura-te , Sfanta Eufimia , mare mucenita a lui Hristos !

    Condac 3
    Mania tiranului s-a aprins asupra ta Sfanta Eufimia , ca a poruncit la alti doi chinu-itori si mai cumpliti si fara de mila , sa te arunce intr-un cuptor de foc , foarte incins , iar tu cu mare glas preaslaveai pe Dumnezeu , cantand : Aliluia !

    Icos 3
    In mijlocul focului cantai cantarea celor trei tineri din Babilon si indata mare minune s-a aratat , caci asprimea focului a incetat , cazand o roua cereasca peste tine , ai iesit sanatoasa si biruitoare . iar noi vazand aceasta minune , te laudam cu dragoste asa :

    Bucura-te , caci de sunetul focului nu te-ai spaimantat ;
    Bucura-te , ca in el fara de frica ai intrat ;
    Bucura-te , ca Domnul indata ti l-a rourat ;
    Bucura-te , cea cu mireasma lui Hristos invaluita ;
    Bucura-te ,ceea ce esti mult doritoare de patria cereasca si de ea preaiubita ;
    Bucura-te , fecioara prealaudata care taria iadului ai facut-o zdruncinata ;
    Bucura-te , ceea ce te veselesti in ceata marilor martiri ;
    Bucura-te , in lumina cea neanserata a sfintei Treimi ;
    Bucura-te , cea logodita fecioara mireasa la nuntile Mielului ;
    Bucura-te , Sfanta Eufimia , mare mucenita a lui Hristos !

    Condac 4
    Nemaistiind ighemonul ce sa-ti faca , te-a aruncat in temnita si neputand a te pleca la inchinarea idoleasca , te-a spanzurat pe un lemn si trupul cu unghii de fier ti-l-a strujit . Iar tu , Sfanta Eufimia cu bucurie primeai suferintele , cantand : Aliluia !

    Icos 4
    Vazand tiranul ca te-ai aratat sanatoasa si dupa aceasta muncire , te-a aruncat intr-o groapa adanca cu jivini otravitoare . Acestea nu s-au atins de tine , ci se cucereau si-ti slujeau :
    Bucura-te , Sfanta Eufimia , mireasa lui Hristos , cea mult biruitoare ;
    Bucura-te , caci lumina Domnului te-a stralucit ca un soare ;
    Bucura-te , ca si pe Sfantul Daniil , Dumnezeu te-a izbavit ;
    Bucura-te , ca atunci tu cu mare glas I-ai multumit ;
    Bucura-te , caci si ighemonul vazand aceasta , s-a spaimantat ;
    Bucura-te , dar alta munca a cautat ca un turbat ;
    Bucura-te , Sfanta Eufimia mare mucenita a lui Hristos !

    Condac 5
    Cugetand salbaticul ighemon cu manie alta munca , a poruncit ca o alta groapa sa se sape intr-un loc tainuit , sa se umple de tepuse , iar peste ea sa astearna paie . Atunci te-a pus sa treci pe acolo , dar tu ca o pasare peste cursa ai trecut si pe Domnul ai slavit in inima ta , zicand : Aliluia !

    Icos 5
    Antipatul , vazand ca nu poate sa te ucida , a poruncit sa te bata cu toiege noduroase,
    cu fierastraul sa te taie si-ntr-o mare tigaie sa te arda . Toate aceste munci le-ai su-ferit si biruit cu darul lui Hristos , pentru care iti aducem lauda :
    Bucura-te , ca ai trecut peste sulite si tepuse , biruitoare ;
    Bucura-te , caci nu s-au atins de sfintele tale picioare ;
    Bucura-te , ca a poruncit sa te lege cu asprime ;
    Bucura-te , si cu fierastraul sa te taie ;
    Bucura-te , cea pusa la foc intr-o tigaie ;
    Bucura-te , care umpli de mireasma Biserica crestinilor ;
    Bucura-te , ceea ce cu dreapta rabdare si blandete sfanta ai suferit asprimea batailor ;
    Bucura-te , Sfanta Eufimia , mare mucenita a lui Hristos !

    Condac 6
    Nemernicul tiran , neavand ce sa-ti mai faca , s-a gandit sa dea drumul la fiare salba-tice peste tine , ca sa te rupa si sa te striveasca . Iar tu cu glas te rugai lui Dumnezeu, ca sa te cheme la El , si cantai cu mult dor : Aliluia !

    Icos 6
    Si asa rugandu-te lui Dumnezeu , paganii au dat drumul asupra ta la lei si ursi fla-manzi . Dar fiarele s-au apropiat de tine cu sfiala . Din randuiala Dumnezeiasca , o ursoaica s-a apropiat de tine si ti-a facut o mica rana la picior , de unde a inceput a curge sange . Atunci un glas s-a auzit , chemandu-te la viata de veci , iar noi pentru al tau sfarsit mucenicesc te laudam :
    Bucura-te , cea care raspandesti dragostea lui Hristos si lumina pacii ;

    Bucura-te , ceea ce alungi negura paganatatii ;
    Bucura-te , ca au dat drumul asupra ta la fiare ingrozitoare ;
    Bucura-te , ca au pornit asupra ta cu furie mare ;
    Bucura-te , ca la tine cand au ajuns cu mare cucernicie s-au supus ;
    Bucura-te , caci s-au imblanzit si picioarele ti-au lins ;
    Bucura-te , apoi a fost randuit de Pronia cereasca ;
    Bucura-te , una dintre ursoaice sa te raneasca ;
    Bucura-te , Sfanta Eufimia , mare mucenita a lui Hristos !

    Condac 7
    Viata ta fecioreasca si neprihanita ai adus-o jertfa curata Mirelui ceresc , caci dragos-tea ce nu cade niciodata , nu poate fi zdruncinata de sarpele cel iscusit in rautati si ai cantat prin ultima ta suflare : Aliluia !

    Icos 7
    Despartindu-ti-se sufletul de trup , s-a dus catre locasurile ceresti , inconjurat de cete ingeresti care iti glasuiau asa :
    Bucura-te , Sfanta Eufimia , inteleapta fecioara ;
    Bucura-te , mieluseaua Domnului cea prea frumoasa ;
    Bucura-te , impreuna cu mucenitele care mai inainte de tine au patimit ;
    Bucura-te , trandafir inrourat ;
    Bucura-te , iesle incarcata cu fan si flori mirositoare ;
    Bucura-te , heruvim si candela plina cu uleiul credintei arzatoare ;
    Bucura-te , crin invesmantat si porumbel cu glas duios ;
    Bucura-te , Sfanta Eufimia , mare mucenita a lui Hristos ;

    Condac 8
    Sfintele tale moaste au fost puse in biserica de la Bosfor , unde multe minuni faceau prin mirul ca de sange ce curgea din ele . Iar noi vazand minunile tale Sfanta Eufimia , cantam lui Dumnezeu pentru tine : Aliluia !

    Icos 8
    Miruri aromate izvorasc din sfintele tale moaste si bolile celor neputinciosi tamadu-iesti , caci toti care alearga prin rugaciune la tine se izbavesc de multe rele . Pentru a ta grabnica ascultare te laudam asa :
    Bucura-te , cea mult incercata prin foc si prin munca ;
    Bucura-te , caci asemenea aurului prin foc ai fost curatata ;
    Bucura-te , piatra de mult pret stralucitoare ;
    Bucura-te , fecioara frumoasa plina de induiosare ;
    Bucura-te , a prea frumosilor ingeri veselie ;
    Bucura-te , ca ne aduci noua multa bucurie ;
    Bucura-te , ceea ce neputintele le vindeci cu sangele tau ;
    Bucura-te , ca ne scapi de cursele celui rau ;
    Bucura-te , mucenita lui Hristos , cea binecuvantata ;
    Bucura-te , la cer de Dumnezeu incununata ;
    Bucura-te , Sfanta Eufimia ,mare mucenita a lui Hristos ;

    Condac 9
    Mult era Biserica Domnului inviforata de vanturile eresurilor potrivnice . Pentru aceasta s-au adunat in Calcedon Sfintii Parinti , aratand adevarul de credinta si adu-cand prin lupta cu ereticii pace si liniste sfintelor biserici , care cantau : Aliluia !

    Icos 9
    Sfantul Anatolie a scris marturisirea credintei intr-o carte , asemenea si ereticii cei in numar foarte mare au scris intr-o carte nebuniile lor . Le-au pus pe pieptul Sfintei Eufimia si s-au rugat trei zile cu post , apoi s-au dus la mormant si au vazut scrisoa-rea dreptslavitorilor crestini in dreapta Sfintei iar pe a ereticilor aruncata la picioare-le ei . Vazand aceasta minune , slavim pe mucenita Domnului cu mare glas asa :

    Bucura-te , limanul crestinilor si a lor icoana de lumina ;
    Bucura-te , ceea ce aperi adunarea crestina ;
    Bucura-te , ceea ce marturisirea cea adevarata o ai dovedit ;
    Bucura-te , ceea ce reaua credinta a ereticilor ai izgonit ;
    Bucura-te , ca ai intins mana avand in ea a ortodocsilor scrisoare ;
    Bucura-te , dandu-i-o patriarhului de parca nu erai moarta ci vie ;
    Bucura-te , marturisitoarea credintei crestine ;
    Bucura-te , caci ai aratat ca numai ea duce la mantuire ;
    Bucura-te , ca adunarea ereticilor ramasi a intrat la inchisoare jos ;
    Bucura-te , Sfanta Eufimia , mare mucenita a lui Hristos !

    Condac 10
    Mavrichie , imparatul dreptcredincios , a ajuns la indoiala despre minunea cum ca ar izvori din sfintele tale moaste mir rosu . Le-a pecetluit si singur le-a deschis , um-plandu-se deodata biserica de buna mireasma , atunci a cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

    Icos 10
    In timpul cel rau al imparatului Eraclie a ingaduit Dumnezeu navalirea Persilor , care au intrat in biserica mucenitei si au rapit vasele sfinte . Neputand deschide morman-tul Sfintei , au strans multe lemne , dandu-le foc , dar marmura n-a crapat si au plecat rusinati . Iar noi pe martira Domnului sa o laudam cu cinste asa :
    Bucura-te , ca indoiala lui Mavrichie ai indreptat ;
    Bucura-te , ceea ce i-ai aratat al tau mir minunat ;
    Bucura-te , caci pe el la pocainta l-ai adus ;
    Bucura-te , caci nu l-ai lasat de inselaciune si indoiala rapus ;
    Bucura-te , ca paganii mormantul n-au putut sa ti-l jefuiasca ;
    Bucura-te , caci s-au intors zdrobiti de a ta tarie dumnezeiasca ;
    Bucura-te , alungarea cu rusine a paganatatii ;
    Bucura-te , pecetea cea sfanta a crestinatatii ;
    Bucura-te , Sfanta Eufimia , mare mucenita a lui Hristos !

    Condac 11
    Raul si blestematul Leon Isaurul cand a venit la imparatie , a indraznit a lua moastele Sfintei Efimia si in locul lor a pus oasele puturoase ale unui om pacatos cu scopul de a se indoi ortodocsii de sfintenia Eufimiei . Apoi a pustiit biserica , facand in ea cuptoa-re de fierarie . Dar crestinii cu multa rabdare si tanguire ziceau : Aliluia !

    Icos 11
    Si aruncandu-se cinstitele moaste in mare , a dat peste dansele o corabie . Vazandu-le corabierii se bucurau de aceasta pretioasa comoara . Cand au ajuns la un ostrov au vazut o fecioara venind pe apa si alta iesindu-i in intampinare din corabie , salutan-du-se: “Bucura-te , mucenita lui Hristos ,Sfanta Eufimia “, iar ea a zis , “ Bucura-te , mucenita lui Hristos , Sfanta Glicheria “, pentru descoperirea numelui tau cu dragoste te laudau asa :
    Bucura-te , ca asupra moastelor tale vrajmasul a inceput lupta ;
    Bucura-te , ca nimeni nu a putut sa-ti ia biruinta ;
    Bucura-te , ca lui Serghie si Serghon te-ai aratat ;
    Bucura-te , ca ei o bisericuta mica ti-au ridicat ;
    Bucura-te , ca moastele tale in altar , sub pamant , spre ocrotire au stat ;
    Bucura-te , ca ti-au slujit pana la al vietii sfarsit ;
    Bucura-te , ca si biserica aceea de un voevod s-a risipit ;
    Bucura-te , ca Anastasie iarasi o a innoit ;
    Bucura-te , Sfanta Eufimia , mare mucenita a lui Hristos !

    Condac 12
    Venind la imparatie Sfanta Irina , a gasit in ostrovul Lemnos sfintele tale moaste si a slavit pe Dumnezeu , cantand cu dor : Aliluia !

    Icos 12
    Impreuna cu Sfantul Tarasie , patriarhul Constantinopolului , au pornit osteni spre ostrovul Lemnos , au ridicat moastele tale si le-au adus in sfantul locas , unde au fost la inceput . Noi vazand biruinta asupra vrajmasilor , ce cu sunet au pierit , iti cantam cu bucurie asa :
    Bucura-te , Sfanta Eufimia purtatoare de biruinta ;
    Bucura-te , si intareste a noastra credinta ;
    Bucura-te , floare prea frumoasa ce umpli vazduhul de buna mireasma ;
    Bucura-te , ca tot omul cu lacrimi ti se roaga ;
    Bucura-te , caci minunata vei fi mereu ;
    Bucura-te , si ma invredniceste in Imparatia Cerului sa ajung si eu ;
    Bucura-te , mijlocitoare a mea la Hristos pentru intelepciune ;
    Bucura-te , biruitoarea eresurilor si-a patimilor nebune ;
    Bucura-te , sfanta Eufimia , mare mucenita a lui Hristos !

    Condac 13
    O , Sfanta mucenita a lui Hristos Eufimia primeste de la noi aceasta cantare , apara Sfanta ta Biserica si ne racoreste inimile noastre de vapaia arzatoare a poftelor necurate , ca sa putem canta tie si Domnului Iisus Hristos din tine : Aliluia !

    (Acest Condac se zice de 3 ori, dupa care se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai)

  9. sant multe de spus, cu aceasta boala grava,rani si rani pe trupul bisericii, ierarhii sa nu uite ca asa pot duce pe credinciosi la extrema cealalta a fanatismului so a ortodocsilor super corecti.Asa ca nu ne ramane sa ducem o lupta, sa ne sprijinim unii pe altii spre folosul mantuirii noastre .A SOSIT VREMEA LUPTEI A RAZBOIULUI INTRU CUVANT ei au arme ,noi il avem pe Mantuitorul care ne ajuta sa trecem peste aceste clipe.DOAMNE AJUTA!

  10. Fratilor,

    Vad ca mesajul meu a sunat grav in urechile Dvs., dar eu nu am vrut sa aduc atingere sau jignire. Cred ca m-am grabit cand am scris “dezamagit”, citesc de mult materialele postate aici si imi plac toate deopotriva…Am fost manat si de faptul ca toata organizarea de aici de la mitropolie a lasat de dorit…

    Va felicitam pentru toata osteneala depusa pentru ca cititorii acestui minunat site sa se “infrupte” din nectarul ortodoxiei…

    Blagosloviti!

  11. @Veselin: “Blagosloviti?” Cum spuneam si in alta parte, suntem doar niste mireni amarati si vai de capul nostru. Alta calitate nu purtam. Nu este vorba de jignire, ci de simtamantul lipsei de empatie, de intelegere sau a gandului bun pus fata de lipsurile si greselile ce se gasesc in acest site.

  12. Cunostiintele dv. de teologie sesizeaza diferente subtile de doctrina care multora ne scapa. Da, ortodoxia este subminata si pe dinauntru de unii dintre proprii ei oameni, nu numai atacata de ecumenism.
    Dar acelasi lucru se intimpla cu toate denominatiile crestine, ceea ce ma face sa cred ca ciorba ecumenica este doar o acoperire pt. altceva.
    De pilda, catolicismul este atacat in continuu in vest, prin ziare, carti, site-uri fundamentaliste turbate, etc. Pe dinauntru este subminat pe de o parte de teologi asa-zisi liberali cum ar fi masonul elvetian Hans Kung, pe de alta parte de miscari primitive dizidente ca Medjugorie sau alte false aparitii ale Maicii Domnului care fragmenteaza biserica si incurajeaza superstitiile.
    Anglicanii il au pe marele apostat american episcopul John Spong, care a negat divinitatea lui Iisus Hristos. Cele 12 teze ale lui sunt un exemplu remarcabil de distrugere a doctrinei crestine in general. Intr-un interviu in ziarul Toronto Star, Spong a declarat referitor la Inaltarea la cer a Domnului ca este imposibil, ca toata lumea stie azi ca daca te ridici la cer intri in orbita.
    Celalalt poster-boy al apostaziei anglicane este Tom Harpur (preot,profesor,scriitor,ziarist), care scrie carti gnostice in care declara ca Iisus nu a existat, ci e doar un mit preluat de la egipteni. A fost intrebat pe fata daca e apostat intr-o emisiune TV si a dat din colt in colt, fiindca smecheria este sa duca oamenii in ispita fara sa recunoasca deschis ca a trecut de partea diavolului.
    Biserica Unita (United Church), care accepta pe toti si toate de orice fel, se prabuseste din lipsa de doctrina si credinciosi. Pastorii ei (femei si homosexuali, ca si la anglicani) tin predici New Age despre Mother Earth (Gaia) si alte aiureli pagane.
    Crestinismul vestic este complet iudaizat sau paganizat. Nici nu se mai vorbeste despre crestinism per se decit atunci cand se arunca cu noroi in el. In tot restul se foloseste expresia “traditia iudeo-crestina” (care ar fi sublima, dar lipseste cu desavirsire).
    In opinia mea asta pregateste calea pt. interzicerea lui si inlocuirea cu legile_noahide(noachide_laws), care au fost introduse pe tacute in lege in StateleUnite de catre batrinulBush in 1991. Aceste legi au fost create de urmasii fariseilor pt. a fi impuse nonevreilor si includ pedeapsa cu moartea pt. nerespectarea lor.

    Iertati ca a fost prea lung.

  13. Concentratia de energie emotionala acumulata zilele acestea v-au obosit
    prea mult , se simte tensiunea ridicata … era de asteptat , fiindca preluati asupra dumneavoastra , dragi Admin , ranile Ortodoxiei ,
    durerile slujitorilor ei cei ramasi in TRAIREA ei sfanta – in aceeasi masura in care sangerati pentru fiecare credincios care se departeaza de ADEVARUL ei , convins de invers …si va mai puneti
    pe umeri si nestiinta , si bunele intentii ale multora care citesc Razboi intru Cuvant si isi exprima o parere sau alta… ne accepatati – pe cei mai multi de aici – asa cum suntem , mai simpli unii , altii intelectuali de valoare , purtandu-si credinta in lumea asta secularizata si din ce in ce inspre mai rau – cu dorinta mare de intarire duhovniceasca de la Razboi intru Cuvant , de CUNOASTEREA ZILNICA a tot ce se intampla in ORTODOXIE , de INVATARE mereu …Dragi Admini , cei mai multi de la Razboi
    intru Cuvant va iubesc , va poarta in rugaciuni si pe pomelnicele care se dau la Sfanta Liturghie – si oricat de putin si de naiv – noi va dovedim asta sustinand cu dragoste in
    HRISTOS , pe Sfintii Parinti – vii si adormiti – pe care-i
    puneti pe altarul fiecarei pagini , fiecarei zile [ ma refer la cei care , ca si mine – daca vor mai fi fiind – afla prima data in viata despre un sfant , despre o carte , un film , etc. ]… la momentul potrivit veti sti si veti crede , ca pe multi i-ati ridicat duhovniceste , i-ati invatat abc-ul Adevarului
    Ortodox , le-ati dat lectii de demnitate in apararea Sfintei
    noastre Ortodoxii …prin dumneavoastra am trait evenimentele – bune si rele – din ultimul an si jumatate , in viata noastra
    ortodoxa , asa cum este …prin dumneavoastra , multi ne indreptam
    “gandul cel bun” inspre “Pasul doi in dansul ecumenic” , de exemplu … vorbesc , bineinteles , de directia cea buna …si inca am spus foarte putin din cate as fi avut de spus , ca reactie la : “…suntem doar niste mireni amarati si vai de capul nostru . Alta calitate nu purtam ” … “…lipsurile si greselile ce se
    gasesc in acest site ” … da , sunt inerente , numai Dumnezeu
    este desavarsit … dar aceste “lipsuri si greseli” cu care va impovarati dumneavoastra NU VA APARTIN … oare a gresit Parintele
    Savatie intrand in “Audienta la un demon mut” ? , fapt pentru care
    nici nu m-as mira deloc , daca a si fost “prelucrat” de episcopul K. , fiindca a demascat , sarcastic , o parte din relele
    din interiorul BOR ? a gresit Parintele Mina Dobzeu – luptand
    sa-si duca ideea scrierilor sale , pana la capat , intru luminarea si ajutorarea celor care au nevoie de Cuvant sfant ??? a gresit Parintele Ierom. Grigorie Sandu , dansand la “Pasul doi in dansul ecumenic ” ??? a gresit Parintele Justin Parvu , atragandu-ne
    atentia asupra pericolelor cipurilor , sau a chestiunilor legate de
    Aiud ??? oare , dumneavoastra , ati gresit muncind pana la epuizare , ca sa ne salvati de pericolul vaccinurilor ? vad ca sunteti mereu pe baricade , chiar si ca “niste mireni amarati” …
    chiar daca am palavragit mult , tot n-am cuprins nici macar jumatate din cate as fi avut de spus , u exemple concrete …
    Cerandu-va iertare daca v-am provocat iritare , in loc de-un
    strop de bucurie luminoasa , pentru ca multi de la Razboi intru
    Cuvant va iubesc , va sustin … stergandu-va parte din oboseala
    “amarata” , va zic :
    Doamne , ajuta ! Intareste-i si apara-i , Doamne Iisuse , ca sa reziste dupa randuiala Ta … ca nimic nu este intamplator …si pentru nimeni dintre cei care citesc si comenteaza aici , NU ESTE INTAMPLATOR …
    Biruinta Razboiului intru Cuvant !
    Cu Dumnezeu inainte !!!

  14. Doamne ajuta! asa cum am mai spus,ecumenismul incepe din scoala. Adica din facultatea de teologie. Am citit cate ceva din cursurile studentilor… este teribil.Preoti profesori care predau ecumenismul fatis,ridica in slavi ordinele catolicilor,critica “Ortodoxia greoaie”,spun studentilor care maine vor vorbi de pe soleea bisericii ortodoxe, ca nu inteleg ecumenismul,care e ceva foarte bun..ba chiar unul dintre ei(nu spui nume,persoana importanta)zice:”In apus,in protestantism am descoperit Ortodoxia”Acolo ar trebui lucrat,tinerii aceia ar trebui sa vorbeasca si sa se opuna,sa paraseasca “in corpore”sala de curs… Un student imi spunea intr-un pelerinaj:”ce sa facem doamna? ne da afara de la cursuri,gasesc ei un motiv si ne exmatriculeaza”Atunci,mai baiete,viitor preot ortodox,minte ,prefa-te ca nu auzi,tolereaza-i pe cei din “biserica sora”..dar nu uita ca “in ce te gaseste Domnul in aceea te va judeca” .

  15. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Religia in scoli intr-o tara unde dumnezeu e banul / “ZIARUL LUMINA” PROMOVEAZA EREZIA MONOFIZITA/ Critici rusesti fata de ofensiva impotriva identitatii, libertatii si familiei… (STIRI SI RECOMANDARI RELIGI
  16. Pingback: CHIVOTUL LEGII: noul "miracol" mediatic al coptilor etiopieni, prezentati DE PRESA drept ORTODOCSI
  17. Pingback: “Dialogul” dintre ortodocsi si monofizitii orientali a fost reluat. DEZINFORMAREA “NEINTELEGERILOR ASUPRA TERMINOLOGIEI” - Recomandari
  18. Pingback: Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul si Sfanta Mucenita Eufimia – APARATORII DREPTEI CREDINTE IN FATA “LUPILOR” ERETICI SI A PROZELITISMULUI SECTAR | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate