INTERVIU DE REFERINTA CU PARINTELE EFREM, STARETUL MANASTIRII VATOPED: “Nu e lucru usor sa fii ortodox in vremea de azi!”

22-09-2011 Sublinieri

Staretul Efrem si Gheronda Iosif Vatopedinul

Despre paternitatea duhovniceasca

S-au împlinit pe 1 iulie 2011 doi ani de la adormirea fericitului întru pomenire Stareţ Io­sif Vatopedinul. Stareţul Iosif a devenit cunoscut în toată lumea. Oamenii îl căutau. Care este explicaţia acestui fapt?

Omul vremurilor noastre trăieşte, ca niciodată altcândva, o criză a instituţiilor şi a valorilor, trăieşte într-o confuzie de idei, trăieşte un sens al vieţii lipsit de orientare. In esenţă, omul vremurilor noastre nu cunoaşte ce este omul, posibilităţile şi menirea omu­lui. Cu toate acestea, în momentul în care vede, în care se apropie de oameni adevăraţi, de oameni care trăiesc viata în Hristos, el este mişcat, îşi pune probleme, dobândeşte neliniştea cea bună despre care vorbea Cu­viosul Paisie, şi este insuflat a porni la „lupta cea bună“. Şi oare cu cât mai mult nu vor fi atraşi cei credincioşi de prezenţa şi de cu­vântul unui astfel de următor al lui Hristos, a unei astfel de pilde vii, atunci când o au înaintea ochilor lor?

Deşi Stareţul Iosif nu era un om învăţat potrivit regulilor educaţiei — nu terminase nici gimnaziul! – el avea înţelepciunea cea după Dumnezeu, care izvora din părtăşia lui trăită cu Dumnezeu; el trăia harul dumne­zeiesc. Acest har dumnezeiesc este cel care-i atrăgea pe oameni lângă el.

– Care erau virtuţile care-l caracterizau mai mult pe Stareţul Iosif Vatopedinul?

Stareţul Iosif avea trăire lăuntrică. El pre­luase de la Stareţul său, Iosif Isihastul, modul isihast de viată, care constituie chintesenţa vieţii duhovniceşti ortodoxe. Dobândise o stare de rugăciune şi o necurmată întristare a morţii. Oricând voia, putea avea darul lacrimilor. Nu-mi amintesc să se fi împărtăşit vreodată fără lacrimi! Asta vădeşte, potrivit Sfinţilor Părinţi, o stare duhovnicească înaltă.

Un alt lucru care-l caracteriza pe Stareţul Iosif era prihănirea de sine, marea lui prihănire de sine, cugetul lui smerit. Tot­deauna se acuza pe sine, se punea pe sine mai prejos de orice om. Ca Stareţ, a trecut prin multe greutăţi în viaţa lui, printre care nedreptăţi şi clevetiri. Insă rămânea totdeau­na în pace. Nu-i învinuia niciodată pe cei care-l nedreptăţeau şi-l cleveteau, deoarece avea ca însoţitor neîncetat prihănirea de sine.

Sa stiti ca asta nu-i lucru usor! Sa te acuze altul pe nedrept, iar tu sa-i dai dreptate, sa-l iubesti, sa te rogi pentru el… Aceasta pornire spre iertare, aceasta partasie la patimirea celuilalt, dragostea Staretului Iosif izvorau din adanca lui smerenie, din prihanirea de sine.

Care erau punctele vietii duhovnicesti asu­pra carora staruia Staretul? Care era, in cateva cuvinte, esenta invataturii lui?

– Staretul Iosif staruia mult asupra legaturii personale a credinciosului cu Hristos. Hristos ca Dumnezeu-Om, om desavarsit si Dumne­zeu desavarsit, nu este o idee, nu este o „forta superioara”, ci este persoana – Persoana desavarsita, absoluta, Persoana vesnica. Tre­buie ca legatura noastra cu Hristos sa urce pe o treapta mai inalta, sa-L simtim ca prieten, ca frate, ca Tata. Rugaciunea de spovedanie personala catre Hristos era pentru Staret un sine qua non al vietii duhovnicesti. Aceasta rugaciune de spovedanie personala ar trebui sa premearga lucrarii Rugaciunii lui Iisus, a chemarii Numelui lui Hristos.

Staretul staruia asupra faptului ca, daca omul traieste in pocainta, adica daca savarseste faptele pocaintei, lucreaza poruncile lui Hris­tos si staruie in rugaciune e cu neputinta sa nu ajunga la masuri dumnezeiesti, sa nu dobandeasca trairea Harului dumnezeiesc…

Staretul recomanda tuturor crestinilor mireni sa rabde in necazuri, sa staruiasca in rugaciune cu cuget smerit, in timp ce mona­hilor le cerea sa aiba ascultarea ca temelie a vietii monahale – nu ca virtute, ci ca legatura ontologica cu Dumnezeu.

–  Ne puteti spune vreo minune legata de Staretul Iosif?

– De vreme ce a fost Staretul nostru, nu socotim bine ca noi sa facem publice astfel de date despre Staretul Iosif, caci putem fi gresit intelesi. Cu toate acestea, un fapt mai presus de fire si vadit tuturor, pe care cei mai multi cred ca il cunosc, este zambetul aparut pe chipul Staretului dupa adormirea lui. Desi a adormit in urma unui edem pulmonar si chipul i se invinetise din pricina bolii, dupa aproape o ora si jumatate fata i-a de­venit cu totul curata, luminoasa, rugatoare si surazatoare – ca si cum dadea marturie de unde s-a dus ca acolo este bucuria adevarata si fericirea…

Am putea relata totodata si faptul mi­nunat petrecut in timpul vietii Staretului, in 1947, pe cand se hotarase sa plece la Sfantul Munte. In ianuarie 1947, venind din Cipru impreuna cu alti trei monahi, Staretul voia sa calatoreasca spre Sfantul Munte, de la Pireu prin Thessalonic, cu vaporul de calatori „Heimarra”. Insa responsabilul cu emiterea biletelor nu le dadea bilet pe motiv ca vaporul, fiind plin, nu mai avea locuri si pentru ei – asta in timp ce altora le dadea bilete! Ceilalti parinti care calatoreau impreuna cu Staretul au inceput sa se planga de comportamentul functionarului, insa Staretul le-a spus sa lase chestiunea in grija Proniei dumnezeiesti. Pana la urma, vaporul a plecat fara sa-i ia. Si, din nefericire, vaporul s-a scufundat in apele de langa Voios, impreuna cu toti calatorii si cu echipajul! Foarte putini au scapat. Dumneze­iasca Pronie l-a pazit in felul acesta pe Staret, fiindca stia ca se va arata „vas al alegerii”.

–  Multi crestini sunt astazi nelinistiti de faptul ca s-au imputinat marile figuri duhovnicesti, una dintre acestea fiind si Staretul Iosif. Ce ne puteti spune despre aceasta grija?

Intr-adevar, traim zile de decadere a vietii duhovnicesti, fapt ce se datoreaza in esenta lipsei acelor staturi duhovnicesti care sa fie indrumatori nerataciti pentru viata in Hristos. Acum cateva zeci de ani ii aveam inte noi pe fericitii Stareti Paisie, Porfirie, Sofronie, Iacov Tsalikis, Simon Arvanitis, Efrem Katunakiotul şi pe atâţia alţii. Viata lor era o mărturisire autentică a lui Hristos către lume, „o epistolă a lui Iisus Hristos cunoscută şi citită de toţi oamenii(II Cor. 3:2). Pentru poporul lui Dumnezeu era o mângâiere faptul că ei se aflau în viaţă. Sigur că nici acum, după adormirea lor, ei nu încetează să mângâie şi să trimită bine­faceri credincioşilor.

Cred că Dumnezeu nu ne va părăsi şi va da mărturie despre Sine „în mij­locul acestui neam viclean şi desfrânat” ca al nostru. Fiindcă acolo „unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul(Rom. 5:20). Se vor ivi cu siguranţă Stareţi purtători de har, care să mângâie poporul lui Dumnezeu. Trebuie însă ca lucrul acesta să fie cerut în rugăciune de fiecare credincios, iar Dumnezeu ne va asculta rugăciunile. Pentru că Domnul a făgăduit că va da „căpetenii”, conducători bisericeşti şi politici, după inima poporului…

– Părinte Stareţ, care este, după părerea sfinţiei voastre, cea mai importantă însuşire a unui duhovnic?

In duhovnic ar trebui să fie întipărită harisma deosebirii duhurilor (vezi I Cor. 12:10). Un duhovnic este dator să cunoască de unde provin gândurile celui ce se spovedeşte, ale fiului lui duhovnicesc – dacă sunt de la Dumnezeu, dacă sunt de la diavolul sau dacă provin de la omul însuşi. Lucrul acesta nu poate fi dobândit prin logica sau prin educaţia omenească. Este o harismă, darul lui Dumnezeu. Ar trebui ca el să deosebească, în Duhul Sfânt, acţiunea gândului, iar nu gân­dul în sine — pentru că gândurile cele mai primejdioase se ascund sub vălul evlaviei. Acest înţeles îl are şi cuvântul Apostolului Pavel, cum că satana însuşi se preface în înger de lumină (II Cor. 11:14). Duhov­nicul ar trebui să cunoască cine se ascunde în spatele fiecărui gând şi din ce pricină. Faptul acesta este într-atât de important, încât de cuvântul duhovnicului va depinde mântuirea celui ce se spovedeşte.

Se poate ca un duhovnic să aibă sub îndrumare duhovnicească o mulţime de credincioşi. Şi, pe fiecare în parte, va trebui să-l abordeze într-un chip personal, care i se potriveşte. Un sfat pe care-l va da unui fiu duhovnicesc poate să nu izbutească în cazul altuia. Oamenii se deosebesc între ei în ca­racter, la fel cum bumbacul se deosebeşte de fier. Pe fiecare om îl caracterizează o alcătuire diferită, un trecut de viaţă diferit, patimi moştenite şi dobândite diferite, o voinţă diferită. Iar duhovnicul va trebui să-l abor­deze şi să comunice cu fiecare fiu duhovnicesc al lui în felul care i se potriveşte acestuia. Dreapta-socoteală ascunde în ea adevărata dragoste. Nu e cu putinţă ca duhovnicul care îndrumă cu discernământ să nu-şi iubească fiul duhovnicesc. Dreapta-socoteală păzeşte dra­gostea. Imi amintesc că fericitul Stareţ Paisie Aghioritul dădea, legat de aceasta, următorul exemplu:

Intr-o barcă încap 10 oameni. Dacă, dintr-o aşa-zisă dragoste, căpitanul bagă înăuntru 20 de inşi ca să-i servească şi pe ei, barca se va scufunda. Căpitanul nu are dreapta-socoteală şi, de aceea, barca se va scu­funda. Asta nu este dragoste!

Sfinţii Părinţi spun că legătura între Stareţ si cel ce ascultă de el este mai adâncă, mai puternică decât legătura după trup. Cum trăiţi sfinţia voastră acest lucru?

– Legătura ucenicului cu Stareţul nu este o legătură omenească, nu se sprijină pe simţăminte omeneşti. Are un caracter centrat pe Hristos. In persoana Stareţului, ucenicul îl vede pe Hristos. Din această pricină, trăirea aceasta este foarte puternică, foarte adâncă şi nu se compară cu legătura după trup, fie ea cea dintre părinţi şi copii, ori cea dintre soţi. Ucenicul îl ascultă şi-l iubeşte pe Stareţ ca şi cum L-ar asculta şi L-ar iubi pe însuşi Hris­tos. „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă şi cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă” (Le. 10:16).

Stareţul Efrem Katunakiotul spunea despre Stareţul Iosif Isihastul: „De nici un om de pe pământ nu m-am temut mai mult şi pe nici unul n-am iubit mai mult decât pe Stareţul Iosif“. Într-o măsură asemănătoare, am avut şi noi aceeaşi trăire faţă de fericitul nostru Stareţ Iosif Vatopedinul. Desigur că fiecare ucenic trăieşte legătura cu Stareţul său într-un fel unic şi irepetabil. Legătura aceasta se continuă şi după moarte, se întinde în veci. Noi simţim foarte apăsat cum Stareţul nostru Iosif ne acoperă, cu toate că are doi ani de când a adormit.

Pe de altă parte, pentru fiul său duhov­nicesc, Stareţul va trebui să se jertfească în fiecare zi în chip duhovnicesc. El nu vrea să intre fără fiul său duhovnicesc în Rai. Îl sileşte oarecum pe Dumnezeu pentru fiul său duhovnicesc, la fel cum Prorocul Moise îl ruga pe Dumnezeu să ierte păcatul poporului, care-şi făcuse idoli şi se închina la ei, sau să-l şteargă pe el însuşi din cartea celor vii (vezi Ies. 32:32). Asta trăim şi noi, după putere…

Ce vă odihneşte mai mult la ucenicii sfinţiei voastre, fie ei monahi, fie mireni?

– Duhul ascultător şi umilit, fiindcă el este temelia, chintesenţa vieţii duhovniceşti – aceasta ne odihneşte cel mai mult. Cu alte cuvinte, să văd că fiii mei duhovniceşti sunt blânzi şi smeriţi cu inima. Spune în Vechiul Testament Dumnezeu-Cuvântul cel neîntrupat: „Spre cine îmi voi îndrepta privirea dacă nu spre cel smerit şi liniştit, şi care tremură la cuvintele Mele?” (Isa. 66:2). în Noul Tes­tament, acelaşi Dumnezeu-Cuvântul întru­pat spune atunci când se descoperă pe Sine: „învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima” (Mat. 11:29). Dacă Dumnezeu este smerit, cine vrea să fie altceva decât este El? Adică să fie mândru, mânios, ţinător de minte al răului şi împătimit, în general…

Veşmântul Dumnezeirii este smerenia. Doar celor smeriţi le dă Dumnezeu harul Său. Toate virtuţile sunt întreţesute cu sme­renia. Cel cu adevărat smerit este totodată ascultător, liniştit, îndurerat, recunoscător, comunicativ, iubitor. Pe cel smerit îl iubesc toţi şi toţi se simt odihniţi alături de el, în afara de cel care are în el o lucrare drăcească. Foarte mulţi oameni se vor odihni în preajma celui ce dobândeşte smerenia lui Hristos.

– Aceste mari chipuri duhovniceşti despre care aţi vorbit mai sus au ajuns la astfel de măsuri ducând o viaţă de nevoinţă trăită în Tainele Bisericii Ortodoxe. Noi, cei care trăim în lume, cu o viaţă de familie, putem atinge aceste trepte? Putem lucra în viaţa de familie Rugăciunea lui Iisus, trezvia, având în vedere totodată că mai este şi diavolul care ne războieşte?

Viaţa duhovnicească este aceeaşi şi pentru monahi, şi pentru creştinii mireni. Nu există o Evanghelie pentru monahi şi o alta pentru cei din lume. Evanghelia este de obşte, şi aceleaşi sunt poruncile ce trebuie ţinute de toţi creştinii. Dacă lăsăm la o parte starea de neînsoţire în nuntă, monahul nu diferă de un mirean.

Fireşte că Rugăciunea lui Iisus se poate lu­cra şi în mijlocul lumii, în familie, la fel cum pot fi ţinute şi toate poruncile lui Hristos. Un părinte athonit i-a recomandat unui mirean să spună cât de mult poate rugăciunea „Do­amne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă“. Acela încerca să se îndreptăţească că nu are timp să o facă, că are o sumedenie de îndatoriri de ser­viciu. Părintele i-a propus să zică rugăciunea în ceasul în care se duce dimineaţa să se spele şi să se îmbrace. A făgăduit că o s-o facă şi a început, într-adevăr, s-o pună în lucrare. Până la urmă, omul acesta s-a îndulcit atât de mult de harul rugăciunii, încât a ajuns să spună Rugăciunea vreme de o oră, înainte să adoarmă, seara. Vedem de aici că nu există nici o îndreptăţire pentru neţinerea porun­cilor lui Hristos. Totul este o chestiune de alegere voită!

Diavolul, vrăjmaşul din veac al omului, îl războieşte pe mirean, dar şi pe monah. Negreşit, monahul se află în prima linie a războiului acesta cu diavolul, piept la piept, faţă către faţă. Deosebirea este că între oameni, în lume, putem spune că există mai multe pricini care îndeamnă la săvârşirea păcatului. Creştinul mirean va înainta duhovniceşte dacă va lua aminte să nu se lase târât de aceste cauze şi să nu-i judece pe fraţii care cad în ispită şi păcătuiesc. Dacă va uni lucrarea rugăciunii cu participarea la viaţa Tainelor Bisericii (Spovedania, Dumnezeias­ca Impărtăşanie), atunci negreşit va dobândi o stare lăuntrică duhovnicească, va ajunge la măsuri dumnezeieşti.

– Am aflat despre înfiinţarea Asociaţiei „Prietenii Mănăstirii Vatoped”. Ne puteţi spun câte ceva despre sensul unei astfel de iniţiative?

Mai cu seamă în vremurile noastre, cre­dem că e de mare folos ca oamenii să se aso­cieze pentru a lucra binele. Şi aceasta este o modalitate prin care creştinii se pot împotrivi dezagregării comunităţilor şi a familiei pe care o vedem peste tot în lume. Astfel putem explica de ce mii de ortodocşi din întreaga lume s-au unit pentru a da naştere Asociaţiei Prietenii Mănăstirii Vatoped. Cei mai mulţi provin, bunăoară, dintre pelerinii care în ul­timii ani s-au bucurat de participarea la sfin­tele slujbe din Mănăstirea noastră, de harul sfintelor icoane şi moaşte, de binecuvântarea Maicii Domnului al cărei brâu a adus atâta mângâiere celor care i s-au închinat.

Pe urmă, cei care au alcătuit această aso­ciaţie au simţit nevoia să se alăture Mănăstirii noastre, lucrării ei în lume, apreciind cele oferite de ea Ortodoxiei, de la înfiinţare până în prezent. Preşedintele Asociaţiei este dom­nul Konstantinos Loulis, fostul guvernator civil al Muntelui Athos.

Una dintre lucrările acestei asociaţii este realizarea unei reviste care va fi publicată pe internet la adresa www.pemptousia.com. Aceasta este o nouă revistă on-line al cărui conţinut cu­prinde tripticul Cultură – Ştiinţă – Religie. In această toamnă revista va fi accesibilă în cinci limbi, între care şi limba română.

– Pot face parte si românii din această asociaţie?

– Desigur, nu există nici o obligaţie materială, poate doar responsabilitatea de a ne lupta să mărturisim creştin în vremurile prin care trecem. Existenţa acestei asociaţii arată des­chiderea pe care Sfântul Munte o are faţă de lume în zilele noastre, ca răspuns la nevoia de susţinere duhovnicească pe care tot mai mult o resimt creştinii care trăiesc în lume.

– În încheiere vă rugăm să ne spuneţi cum putem să depăşim frica şi moliciunea care caracterizează epoca noastră pentru a promova frumuseţea Ortodoxiei şi cugetarea ortodoxă?

Nu e lucru uşor să fii ortodox în vremea de azi! Trebuie să ai putere duhovnicească, bărbăţie sufletească ca să trăieşti creştineşte, ca să trăieşti adâncimea mesajului Evangheliei într-o societate considerată de unii anti­creştină, iar de alţii post-creştină. Noi credem că mesajul creştin n-a fost asimilat nu numai de întreaga omenire, dar nici de creştinii înşişi. Puţini sunt cei ce adeveresc prin viaţa lor că Evanghelia este aplicabilă, cei ce Ii urmează lui Hristos „oriunde merge”, chiar şi în Ghetsimani, pe Golgota. Iar creştinul nu urmează lui Hristos ca un nefericit, ci cu nobleţe duhovnicească.

Ortodoxul nu este un un molatic, un disperat, ci un om plin de viaţă şi energic, fără a fi un activist. Biserica Ortodoxă con­stituie o comunitate de persoane iubitoare şi creatoare. Aceste persoane sunt oameni adevăraţi, după chipul Persoanei absolute, adevărate şi veşnice a lui Hristos. Urmând acelor oameni, acelor Stareţi care trăiesc realitatea Persoanei lui Hristos, ortodoxul căldicel de acum îşi va putea depăşi sinele şi va putea trăi frumuseţea Ortodoxiei.

Interviu realizat de prof. Mihai Cristea pentru revista Familia Ortodoxa, nr. 9/2011

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Crestinul in lume, Gheronda Iosif Vatopedinul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, RUGACIUNEA LUI IISUS (Rugaciunea mintii/ inimii), Staretul Efrem Vatopedinul, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

115 Commentarii la “INTERVIU DE REFERINTA CU PARINTELE EFREM, STARETUL MANASTIRII VATOPED: “Nu e lucru usor sa fii ortodox in vremea de azi!”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 4 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. mai exact: atunci cand ai o oportunitate, un spatiu in care sa faci lucrare pentru Hristos nu iti mai pui problema lacomiei duhovnicesti fiindca te gasesti in situatia in care trebuie mereu sa te alimentezi cu “vitamine duhovnicesti”, sa te hranesti cu invataturile Bisericii fie ele luate si de pe internet.

  2. Draga Clifford,

    🙂 stiu cum e sa muncesti si 13 ore pe zi, dar de cativa ani a lasat Dumnezeu sa muncesc atat cat trebuie

    in ceea ce priveste discutia cu lacomia duhovniceasca in anii televizorului si ai internetului … cred ca TOT SFINTII ne ajuta un pic sa realizam ce se intampla de fapt cu noi —

    1 noi cei de azi trebuie sa fim SI MAI PRUDENTI SI MAI ATENTI. cursele acelea pe care Sfantul Antonie cel Mare le-a vazut intinse PE TOT pamantul, acum le avem ,fara nici cea mai mica indoiala , si la televizor si pe internet.

    daca mergem fara frica si neatenti, vom cadea in ele negresit.

    doar smerenia trece toate cursele vrajmasului( Sfantul Antonie cel Mare a auzit aceste cuvinte direct de la Dumnezeu , din cer.) atentie, prudenta , smerenie pe bune – trebuie sa le avem nu numai in viata reala ci si de fiecare data cand avem contact cu virtualul (tv, radio, internet), pentru ca sunt curse si pericole .

    2 sigur, raman izvoare curate si in viata reala si le gasim- putine dar suficiente – si in virtual. cate un om simplu si bun si nebagat de nimeni in seama, un duhovnic bun, cate un dusman care iti spune adevarul despre tine, SAU- in virtual- site-urile de resurse ortodoxe, cu vieti de sfinti, rugaciune,sau acest site – de invatatura simpla, nealterata, a sfintilor de ieri si de azi,sfinti care sunt cu ochii pe noi si gata sa ne ajute cand cerem cele bune.

  3. 3 MAREA PROBLEMA e ca, oricat am curati izvorul sufletului nostru, acesta se varsa in marea vietii si a virtualului, mai nou. cand avem FURTUNA pe mare, apa marii SE AMESTECA CU APA CURATA cat de cat a izvorului nostru. vino tu acum, oricat de destept ai fi(!!!) si SEPARA apa izvorului de apa marii. la fel se intampla si cu mintea !!!

    Parintele Iosif isihastul ne invata ca daca nu cerem constant si cu putere ajutor de la Dumnezeu, SINGURUL IN MASURA SA SEPARE APE DE APE, DUHURI DE DUHURI, ci ne incredem in noi, in lecturile noastre si in intelegerea noastra ,atunci sigur ajungem in confuzii si inselari.

    lecturile bune, exemplele Sfintilor, pur si simplu nu-s suficiente(sigur ca sunt ABSOLUT NECESARE sufletului pentru ca inveti din caderile si din ridicarile lor, asa cum e necesar sa stii si cate ceva despre lumea de azi).

    curse sunt peste tot. lacomia duhovniceasca( SETEA aceea de a da raspunsuri la tot, de a sti tot ce se intampla, de a te bate cu toti dusmanii ortodoxiei, de a intelege tot, intr-o cunoastere a ceea ce se intampla care e cumva separata de Dumnezeu, dar pe care noi chipurile am putea ajunge sa o detinem ) e DOAR UNA dintre cursele vrajmasului azi. zi mersi 🙂 ca nici nu-ti pui problema ei. dar ea exista, fii macar constient ca exista,Clifford, te rog.

  4. Pingback: FRATIETATEA DUHOVNICEASCA - SALVAREA IN ANII CEI GREI (II). O mai cautam?
  5. Pingback: Staretul Efrem Vatopedinul ARESTAT PREVENTIV IN AJUNUL CRACIUNULUI!! ”Un atac al masoneriei care razboieste Biserica”. SFANTUL MUNTE ATHOS LOVIT IN INSASI INIMA SA...
  6. PASTORALA DE CRACIUN INEDITA

    CE PUTERE CONTEAZA CU ADEVARAT ?

    † G U R I E,
    Episcopul Devei şi Hunedoarei
    „SE NAŞTE DOMNUL PUTERILOR!”
    Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului – Anul Mântuirii 2011

    Iubiţi credincioşi,

    Oamenii, dintotdeauna, au fost fascinaţi de putere. Leit-motivul reflecţiei noastre aş dori să fie tocmai această întrebare: Care putere contează cu adevărat?

    Când vorbim despre putere, prima dată gândul ne duce la Puterea militară, a forţei fizice, a războiului, a armelor. Mântuitorul însă nu a fost adeptul acestei puteri: Ştim aceasta în mod cert din episodul biblic cu Malhus. În Grădina Ghetsimani, Sfântul Petru a vrut să răspundă puterii fizice cu agresivitate, violenţei cu violenţă, şi a tăiat urechea lui Malhus, sluga arhiereului duşmănos, cu unica sabie pe care o deţineau. Mântuitorul nu a suportat vătămarea şi vărsarea de sânge şi a lipit la loc urechea tăiată. Pe deasupra, l-a apostrofat pe Petru: „Crezi că n-aş putea să-L rog pe Tatăl Meu, Care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26,53)

    Iată o minune biblică ignorată de către exegeţi şi chiar de predicatori, pentru că este strecurată în iureşul evenimentelor pre-pascale. În Săptămâna Patimilor, densă în evenimente cruciale pentru mântuire, Malhus este beneficiarul unei minuni discrete. Biblia nu insistă asupra urmărilor în plan interior a acestei minuni: a rămas Malhus slugă supusă pe mai departe arhiereului care-l duşmănea pe vindecătorul Său instantaneu? Iată deci că Mântuitorul a dezavuat puterea militară şi nu a purtat niciodată în viaţa Sa armă!

    Iubiţi fraţi şi surori,

    Ne vom întreba deci din nou: Care putere contează cu adevărat?

    Există şi o putere politică, mult râvnită de unii oameni. Ea înseamnă să ai forţă decizională, să doreşti să te situezi la un etaj cât mai înalt al structurilor publice, să ai mare autoritate în viaţa socială. Şi-a dorit Mântuitorul această putere? NU! El a preferat să rămână un anonim social, o persoană fizică promotoare a unei revoluţii interioare. În vremea ispitirii Sale, spune Sfânta Scriptură, Mântuitorul a acceptat să fie dus de Satana pe un munte foarte înalt, unde i s-au arătat toate împărăţiile lumii şi Satana i-a spus: „Pe toate acestea Ţi le voi da Ţie, dacă mi Te vei închina mie!” Satana vorbea de parcă toate împărăţiile erau ale lui. Sau doar pretindea ceea ce de fapt nu avea? Indiferent de răspuns, Mântuitorul a fost extrem de ferm: „Înapoia Mea, Satano! Căci scris este: „Domnului Dumnezeului Tău să te închini şi Lui singur să-i slujeşti!”.

    Ne întrebăm deci din nou: Care putere contează cu adevărat?

    Există o putere economică, pe care mulţi o râvnesc şi în zilele noastre. Aceasta înseamnă să fii bogat, să ai mult mai mult decât poţi consuma, şi aceasta din precauţie, pentru a avea garanţii de viitor. Mulţi şi astăzi îl invidiază pe bogatul din Evanghelie căruia i-a rodit ţarina şi mulţi îşi doresc să spună exact precum acesta: „Suflete, ai multe bunătăţi, strânse pentru mulţi ani! Mănâncă, bea, veseleşte-te!”. Deşi Evanghelia aceasta este citită în biserici de două mii de ani, ea nu a penetrat profund mentalul colectiv şi, de aceea, foarte mulţi astăzi jinduiesc după poziţia de confort material a bogatului din Evanghelie.

    Mântuitorul însă a refuzat şi puterea economică. El avea doar hainele de pe El! Şi a spus: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să îşi plece capul!”.

    În lumea noastră postmodernă, această putere, economică, se pare că a devansat-o pe cea militară. Unele state, chiar dacă nu sunt puteri militare, dacă sunt însă puteri economice sunt luate mult în seamă pe plan internaţional. De exemplu, România nu este o putere nucleară, dar este situată, în prestanţă, mult deasupra unor state care sunt puteri nucleare, precum India.

    Iubiţi fii întru Hristos,

    Ne vom întreba deci din nou: Care putere contează cu adevărat?

    Mulţi oameni îşi doresc să fie personalităţi de mare calibru cultural-intelectual. Şi aceasta este o putere! Puterea şi prestanţa intelectuală! Ea este exercitată cu precădere în spaţiul academic şi de învăţământ. Ea presupune să te exersezi în plan cerebral-raţional, neglijând încărcătura emoţională a raţionalului. Astfel, unii devin promotorii unei raţionalităţi aride, sterpe, uscate, care nu conduce la inimă, ci blochează în cerebral!

    Noi trebuie să ştim că Mântuitorul n-a fost un exponent de vârf al vieţii intelectuale a propriilor vremi! El a vorbit simplu, în pilde concrete, adresându-se cu precădere nivelului mediu şi submediu al epocii sale. În plus, nu a căutat să flateze elita culturală a vremii Sale. Cu alte cuvinte, nu şi-a dorit nici această putere!

    El ştia că raţiunea trebuie să conducă la inimă. El ne-a învăţat să fim adepţii unei gândiri pilotate de sentiment. Mintea trebuie permanent să-şi caute argumente pentru a iubi, nu pentru a urî!

    Dreptmăritori creştini,

    Ne vom întreba deci din nou: Care putere contează cu adevărat?

    Există o putere care se dobândeşte doar în Biserică. Există o putere pe care o primeşte doar cel care participă la viaţa liturgică a Bisericii: PUTEREA DE A IUBI. Ea este forţa afectivă.

    Trăim într-o lume în care există atâţia oameni neputincioşi în a iubi. Ei urăsc facil şi cu putere, cu îndârjire, dar nu pot iubi cu sinceritate. Sunt sterilizaţi din punct de vedere afectiv. Puterea de a iubi vine de dincolo de lume, din Dumnezeu. El este Fiinţa generatoare de iubire. Noi nu suntem izvoare ale iubirii, ci doar canale ale ei. De aceea uneori suntem goi de iubire, inclusiv faţă de cei apropiaţi, de cei ce ne sunt familiali.

    Iubiţi credincioşi,

    Mântuitorul Iisus Hristos, Domnul Puterilor, a venit în lume să reverse între oameni această putere. Aceasta este unica putere care contează cu adevărat!

    Ziua de astăzi ne face o invitaţie tuturor: să ne autoevaluăm puterea de a iubi. Suntem noi puternici în iubire, precum doreşte Mântuitorul, sau dimpotrivă, suntem neputincioşi, chiar incapabili de a iubi, şi ne enervăm şi ne certăm cu uşurinţă, pierzându-ne controlul la cel mai mic afront?

    În cer, vom fi ierarhizaţi după puterea fiecăruia de a iubi. În rai, precum vedem în picturile din biserici, este o ordine desăvârşită, este o armonie totală, o etajare clară; nu este haos precum în iad. Suntem aşezaţi pe etaje şi trepte, în funcţie de potenţialul afectiv la care am ajuns până în clipa morţii. Şi fiecare vom recunoaşte că suntem exact la locul pe care îl merităm, precum într-un puzzle cosmic: la etajele superioare o să vedem oameni pe care-i cunoaştem de pe pământ şi care ştim că au iubit (şi ne-au iubit) mai mult decât noi. Iar mai jos decât noi vom vedea oameni care au fost mai mărunţi decât noi în iubire.

    Dumnezeu să ne dea unica putere care contează cu adevărat înaintea Lui: puterea de a iubi, spontan, sincer, cu „pathos” şi cu smerenie!

    Praznicul Naşterii şi cel al Botezului Domnului, cât şi Anul Nou să reverse peste viaţă şi casele Dumneavoastră belşug de binecuvântare, bucurii şi toate cele spre mântuire.

    LA MULŢI ANI!
    † G U R I E,
    Episcopul Devei şi Hunedoarei

  7. Pingback: EGUMENUL EFREM VIZITAT LA INCHISOARE de Mitropolitii Pavel si Nicolae/ MITROPOLITUL ATANASIE DE LIMASSOL, la protestul din Cipru (si VIDEO)
  8. Pingback: PARINTELE EFREM IN ROMANIA: Cuvinte din Sfantul Munte (I) – Conferinta de la Alba-Iulia, 2000 (prima parte)
  9. Pingback: PARINTELE EFREM IN ROMANIA: Cuvinte din Sfantul Munte (I) – Conferinta de la Alba-Iulia, 2000 (prima parte)
  10. Pingback: Grecia VA PARASI ZONA EURO daca nu OBTINE INCA UN ACORD cu CREDITORII internationali. BISERICA, TAPUL ISPASITOR? - Razboi întru Cuvânt
  11. Pingback: PARINTELE EFREM LA ALBA-IULIA, 2000 (II): Biserica este Una! Nu exista alta Biseri­ca! Botezul se face numai prin afundare, nu prin stropire!
  12. Pingback: STARETUL EFREM IN ROMANIA. Conferinta de la Bucuresti, 2000 (si video). MESAJ DIN SFANTUL MUNTE: Nu va pierdeti curajul! Duhul Sfant nu iese la pensie!
  13. Pingback: CU CE A DERANJAT STARETUL EFREM PE STAPANII LUMII? (I) “Puterile intunericului, sionistii, vor sa loveasca in Ortodoxie! Kissinger, om intunecos” (VIDEO)
  14. Pingback: Sinodul Permanent al Bisericii Greciei: arestarea Staretului Efrem a RANIT AUTORITATEA BISERICII. Arhiepiscopul Ieronim il va VIZITA LA INCHISOARE - Razboi întru Cuvânt
  15. Pingback: CU CE A DERANJAT STARETUL EFREM PE STAPANII LUMII? (II) “Eu sunt impotriva Europei! Ma rog din tot sufletul sa nu intrati niciodata in UE!” (VIDEO)
  16. Pingback: Mitropolitul Hrisostom al Messiniei ATACA VIRULENT SI INVENINAT SINODUL BISERICII GRECIEI PENTRU SUSTINEREA PARINTELUI EFREM! - Razboi întru Cuvânt
  17. Pingback: PARINTELE MIHAIL MILEA (BUZAU) DESPRE PARINTELE EFREM DE LA VATOPED: “Un parinte al bucuriei si un staret marturisitor in vremuri apocaliptice” - Razboi întru Cuvânt
  18. Pingback: Parintele Efrem de la Vatopedi in Romania. Cuvinte din Sfantul Munte: INTOARCERE LA TRADITIE SI LA PARINTI, LEGATURI STRANSE CU MANASTIRILE! -
  19. Pingback: Staretul Efrem Vatopedinul in Romania (2000) despre RUGACIUNEA LUI IISUS si NADEJDEA IN IUBIREA LUI DUMNEZEU SI IN GRIJA MAICII DOMNULUI -
  20. Pingback: PS SOFIAN BRASOVEANUL, al doilea episcop roman care vorbeste public despre ARESTAREA STARETULUI EFREM, evocand prigoana din inchisorile comuniste - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  21. Pingback: Mitropolitul Anthimos al Tesalonicului: EUROPA S-A DEMONIZAT! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  22. Pingback: Parintele Efrem Vatopedinul a cerut eliberarea conditionata din inchisoare - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  23. Pingback: MANASTIREA VATOPEDI – “LUMINA CEA NEINSERATA” (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  24. Pingback: STRIGATUL DE DURERE AL ARHIEPISCOPULUI IERONIM – scrisoare exploziva catre primul-ministru Papademos. Biserica Greciei, alaturi de popor, pune piciorul in prag in fata santajului UE! -
  25. Pingback: CUM TREBUIE MARTURISITA CREDINTA (chiar si de catre copii!) SI CE AJUTA LA CONVERTIREA OAMENILOR LA HRISTOS? -
  26. Pingback: Arhiepiscopul Ieronim in vizita la parintele Efrem/ POSIBILA ELIBERARE A STARETULUI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  27. Pingback: Parintele Efrem Vatopedinul ramane la inchisoare! ABUZUL IN FORMA AGRAVATA CONTINUA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  28. Pingback: Obstea Manastirii Vatopedi: mentinerea arestarii preventive a Staretului Efrem, NEDREAPTA SI EXAGERATA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  29. Pingback: “Scandalul Vatoped” si arestarea preventiva a staretului Efrem: scurt istoric al unei MARI PRIGONIRI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate