Intre Cruce si tradare. CARE ESTE LECTIA MUCENICULUI EVGHENIE PENTRU NOI SI VREMURILE NOASTRE? (II)

Cititi si:

“Dacă omul nu voieşte să se înfrâneze în nici o privinţă (…) de unde va lua puterea de a se împotrivi neclintit satanei când va veni ceasul încercărilor? Noi toţi suntem ostaşii Domnului. Dar mai degrabă suntem ca acei ostaşi îndrăzneţi în vorbe, dar care încă nu au mirosit cu adevărat praful de puşcă, şi faptele vor arăta cum suntem în realitate“.

“Pe creştini îi aşteaptă vremuri grele. Dar cei ce caută curăţia şi adevărul, vor avea prin mila Domnului puterea să se împotrivească. Dumnezeu va scurta şi scurtează acest timp, iar noi trebuie să înţelegem că rezistenţa duhovnicească este mai importantă decât orice în lumea de astăzi”.

Protoiereu Alexandru Şargunov:

Cuvântare în ziua de pomenire a noilor mucenici şi mărturisitori ruşi

(Predică la Sfânta Liturghie 7 februarie 1999)

“La prăznuirea noilor mucenici şi mărturisitori ruşi, care, în acest an cad în Săptămâna fiului risipitor, ne rugăm iarăşi pentru ca Domnul să dăruiască Bisericii Sale harul pocăinţei la aceeaşi profunzime la care s-a arătat şi dreptatea sfinţilor ei. Şi ne amintim nu numai de cei care au îndurat în anii prigoanei comuniste, dar şi de cei care au suferit pentru Hristos în zilele noastre. Cunoaştem numele ieromonahilor Nestor şi Vasilie care au fost omorâţi în noaptea Invierii, şi al altor călugări de la Optina, al arhimandritului Petru şi al multor altor creştini ortodocşi ucisi fără nici o vină, între care nu puţini monahi, fete şi copii.

Astăzi aş dori ca din această ceată sa pun în lumină pe noul mucenic şi mărturisitor ostaşul Evghenie care a primit moartea întru Domnul în satul Bamut din Cecenia, în 23 mai 1996, la praznicul Inălţării, când împlinea 19 ani. Ziua naşterii sale pământeşti mai înainte a închipuit ziua naşteri sale întru cele de sus. Am aflat deja şi despre alţi mucenici ai dreptei credinte, prizonieri la ceceni: protoiereul Anatolie care a fost ucis, trei tineri soldaţi răstigniţi în Vinerea Mare şi alţi pătimitori pentru Hristos din acest război. Şi acum iată, Evghenie Rodionov.

Cu o întârziere de peste doi ani a apărut, în sfârşit, o scurtă menţiune într-o revistă patriotică. Subiectul a fost amintit şi în emisiunea TV „Casa rusă” şi atât. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit, şi acest lucru poate fi dat uitării. Intreaga Rusie ar fi trebuit să vadă că este vorba despre un erou naţional, iar cele petrecute să fie petrecute în mijlocul Bisericii, în sfeşnic, spre a lumina tuturor...

Ce s-a petrecut de fapt? Ce i-a povestit mamei lui Evghenie ucigaşul fiului ei în prezenţa reprezentanţilor O.S.C.E.? Tinerilor soldaţi căzuţi prizonieri li s-a spus:

„Cine doreşte să rămână în viaţă să-şi scoată crucea de la gât şi să se declare musulman”.

Când Evghenie a refuzat să-şi scoată crucea, au început să-l bată cu cruzime. Apoi l-au batjocorit şi torturat timp de trei luni. După asta l-au ucis, tăindu-i capul. Mormântul i-a fost arătat mamei contra unei sume mari de bani, chiar de către ceceni. Este uimitor că nici după ce a murit nu i-au scos crucea, n-au avut curajul.

Ce însemnătate are crucea purtată la gât? Pentru ce satana o urăşte şi face orice pentru ca nimeni să nu o poarte, ori să şi-o pună ca pe o simplă podoabă fără semnificaţie?

Mulţi, desigur, au auzit despre întâmplarea din vremea copilăriei luiLenin când într-o criză de furie, ca răspuns la sfatul insistent de a merge la biserică, acesta a dat fuga afară din casă pe zăpadă, şi-a smuls cruciuliţa de la gât şi a început să o calce în picioare. Ce s-a întâmplat mai apoi cu Rusia este legat de acest episod al biografiei lui Lenin.

Imi amintesc că în anii ’60, o tânără, după primirea botezului, a fost chinuită de diavol. Noaptea, în somn, o apăsa o asemenea greutate încât ea, simţind prezenţa necuratului, nu putea să-şi mişte mâna pentru a-şi face cruce. O voce mângâioasă, dar în acelaşi timp hipnotic – poruncitoare îi spunea:

„scoate-ţi cruciuliţa, doar e atât de mică”.

Ea, ascultătoare a întins mâna spre cruciuliţă, însă când s-a atins de ea şi-a venit în fire şi a rostit „Tatăl nostru”, s-a inchinat şi a auzit cum diavolul a plecat de la ea cu un oftat prelung.

Un alt tânăr, cam prin aceeaşi perioadă, mi-a povestit ce ispite l-au chinuit după botez.Diavolul a început să-i bage în cap că cele exterioare nu sunt obligatorii, doar în inimă să fie credinţă: de ce să porţi cruciuliţa la gât – de ochii lumii s-ar putea zice? Chiar când era să-şi scoată cruciuliţa Domnul i-a spus în vis:

„Crucea este precum tălăncuţa la gâtul oii, pentru ca Păstorul să poată auzi mai grabnic când este la necaz”.

Totuşi, şi după aceasta, a continuat să meargă foarte rar la biserică. O dată, chiar şi de Paşti, întorcându-se obosit dintr-o deplasare s-a hotărât să nu meargă la biserică şi s-a culcat. Dar, in toiul nopţii a fost trezit pe neaşteptate de un foc care îi ardea pieptul, iar când a dus instinctiv mâna la locul de unde pornea focul, a simţit în mână cruciuliţa de la gât, care continua să-i ardă mâna, şi tot trupul i-a fost cuprins le o văpaie aducătoare de bucurie. S-a uitat la ceas: era fix miezul nopţii. La biserică începuse procesiunea din jurul bisericii. A sărit din pat şi a alergat la cea mai apropiată biserică, iar de atunci viaţa i s-a schimbat.

Nu ştim ce trăiri duhovniceşti or fi fost legate în viaţa lui Evghenie de crucea lui. Se prea poate să nu fi fost nimic deosebit. In afară de credinţa că aceasta este Crucea lui Hristos. Cu Crucea lui Hristos în mână sunt înfăţişaţi în icoane mucenicii Lui.

Dar ce s-a întâmplat însă cu cei care şi-au scos crucile de la gât? Diavolul nu se potoleşte niciodată până când nu-l stăpâneşte pe om de tot. Li s-a ordonat să tragă în prizonierii din propriul neam ca să-şi păstreze viaţa. Apoi, pe unul dintre ei l-au pus în faţa camerei de luat vederi să îşi renege mama spunând în faţa întregii lumi:

„Eu nu am mamă, pentru mine există doar Allah”.

Liubov Vasilievna, mama noului mucenic Evghenie spunea:

„Ce poate fi mai dureros pentru o mamă, decât pierderea fiului! Mi-am găsit mângâiere în faptul că el s-a purtat ca un adevărat creştin. N-aş fi putut îndura să ştiu că s-ar fi lepădat de Hristos, de credinţa ortodoxă, de Rusia, de mamă”.

Să încercăm să înţelegem nevoinţa noului mucenic Evghenie. În primul rând, chiar imaginea chinurilor la care au fost supuşi prizonierii arată multe. Nu au fost torturi fizice sau morale prin care să nu fi trecut. Dacă cedau erau înjosiţi şi mai mult. Iată ce povestea un tânăr care a fost captiv la ceceni:

,,La început mă sileau să-l chinui pe un altul. Apoi pe acela l-au pus să mă chinuiască pe mine”.

Numai diavolul putea născoci aşa ceva. Să-i obligi pe oameni să se omoare între ei pe rând, cu scopul de a rupe orice legătură între oameni. Noi suntem chemaţi să fim uniţi în Hristos, dar aici este vorba de unire întru diavol. Pentru ca nimeni să nu creadă pe nimeni, nimeni să nu aibă încredere în nimeni şi ca fiecare să se teamă de celălalt. Pentru ca nimeni să nu se împotrivească triumfului răului – lucrul pe care încearcă diavolul să-l obţină în lumea de astăzi. Pentru ca omul sa simtă că este absolut singur, singur la fel ca diavolul, ca cel ce se află în iad. Pentru ca împrejur să fie doar pustiu pârjolit, pentru ca oamenii să nu ştie încotro merg, pentru ca toţi să fie cuprinşi de frica morţii.

• Nevoinţa mucenicească ale lui Evghenie, împrejurările morţii lui ne fac să ne gândim în primul rând că în lume s-a adunat atâta rău încât nu vom putea scăpa de noi prigoane împotriva Bisericii.
• In al doilea rând, trebuie să ne pregătim cu demnitate pentru noi încercări.

Cine erau aceşti ucigaşi ceceni care şi-au pierdut chipul omenesc şi trădătorii ruşi, care cu puţinătate de suflet au uitat de vrednicia lor omenească? Dacă nu ar fi fost „perestroika”, toţi ar fi fost komsomolişti, aşa cum au fost ceva mai înainte părinţii şi bunicii lor.

Dar, în lumea de astăzi, răul atinge adâncimi şi mai mari. Oare nu ştiţi că prin televiziune, filme pornografice, muzică rock care sunt extrem de diabolice, tinerii încă de mici învaţă cum să-i tortureze şi să-i ucidă pe alţi oameni? Pentru mulţi tineri crescuţi cu această cultură pare ceva normal să te distrezi torturând pe cineva. Odată o femeie a venit la biserică şi i-a spus preotului că are patru copii, iar doi dintre ei, cei mai mici au intrat deja într-o sectă de satanişti. Cu lacrimi în ochi mama l-a implorat pe părinte să se roage pentru aceşti copii, pentru ca ei să se întoarcă spre Hristos. Lucrul cel mai uimitor, după cum povestea părintele, a fost acela că atunci când le-a dat binecuvântarea cu crucea, aceştia au devenit violenţi cu preotul. Ce suferinţă pentru mamă! Fiii ei erau încă mici, dar satana îi ţinea strâns în împărăţia sa.

In săptămâna fiului risipitor şi în ziua de pomenire a noilor mucenici şi mărturisitori ruşi suntem chemaţi să înţelegem nevoinţa mucenicilor din zilele noastre ca pe o chemare deosebită către tineri, pentru că tineretul, după cum se ştie, este întotdeauna plin de patimi, iar atmosfera din jur este în ziua de azi distrugătoare. Duşmanii noştri vor să-i dea pierzării pe toţi. Dacă omul nu voieşte să se înfrâneze în nici o privinţă – iar acest principiu este implantat astăzi în conştiinţa de masă din întreaga lume – de unde va lua puterea de a se împotrivi neclintit satanei când va veni ceasul încercărilor?

Noi toţi suntem ostaşii Domnului. Dar mai degrabă suntem ca acei ostaşi îndrăzneţi în vorbe, dar care încă nu au mirosit cu adevărat praful de puşcă, şi faptele vor arăta cum suntem în realitate. Uneori, poate cu prea multă uşurinţă, fără a cugeta îndeajuns, vorbim într-una despre faptul că în anii de prigoană s-a remarcat nu numai măreaţa slavă a noilor mucenici ruşi, dar s-a descoperit şi ruşinea unei lepădări nemaiîntâlnită în istoria Bisericii. Omul poate trece prin orice torturi, chiar şi prin moarte, şi se poate mântui. Dar să se lepede de credinţă, să se lepede de tot ce reprezintă piatra cea din capul unghiului a sufletului, să spună că întreaga viaţă i-a fost numai minciună şi că nu crede în Hristos Dumnezeu, că nu îşi iubeşte părinţii, că scuipă pe patrie şi pe Biserică şi să rămână în viaţă? Ce-i mai rămâne de făcut omului cu viaţa sa după toate acestea?

Pentru a înţelege la ce cazne au fost supuşi Evghenie (repetăm, el a fost chinuit timp de trei luni) şi alţi mucenici, redăm mărturia unui creştin care, a după ce a trecut prin GULAG şi a cedat torturilor, s-a pocăit:

„Cel mai greu lucru nu sunt torturile. Ei vă pot chinui astăzi, mâine pot chinui pe altcineva şi veţi avea un timp de răgaz. Dar ei întotdeauna, ca dracii, vă urmăresc cu atenţie şi vor cu orice preţ să vă oblige să minţiţi sau să-l huliţi pe Dumnezeu. Nu au timp să vă bată în fiecare zi de dimineaţă până seara, însă vă pot sili să spuneţi ceva împotriva prietenului sau a lui Dumnezeu. Când sunteţi torturaţi, după un ceas sau două de suferinţă, durerea începe să se potolească. Dar, după lepădarea de Dumnezeu, când îţi dai seama că L-ai trădat, durerea nu mai încetează. Suferinţa duhovnicească este incomparabil mai chinuitoare decât cea trupească. Ce mai poate face omul după aceasta pentru a nu-şi ieşi din minţi? Doar să se roage. Fără rugăciunea de pocăinţă este imposibil să supravieţuieşti”.

Imi povestea acest om că, de multe ori, se răscula în el cârtirea împotriva lui Dumnezeu:

„Dacă exişti cu adevărat, de ce îngădui să se întâmple toate acestea?”

Dar erau clipe când mila Domnului se atingea de el şi atunci putea să zică:

„Doamne, iartă-mă. Dumnezeule, ajută-mă”.

Şi asta îi erau îndeajuns ca să ştie că Dumnezeu exista şi că El, cu dragostea Sa, nu ne părăseşte. Acest om îmi spunea că îi era greu să să-şi amintească despre tot ceea ce a fost – nu de tortură, nici de călăi – pe toţi i-a iertat. Dar îi este greu să se ierte pe sine, chiar dacă ştie că Dumnezeu nu îi va aminti niciodată de lepădarea sa.

Intre altele, mama lui Evghenie spunea că ea, personal, nu găsea în sine puterea de a-i ierta pe ucigaşi şi de a se ruga pentru ei, după tot ce văzuse când şi-a căutat fiul în Cecenia. Şi abia după ce i-au căzut în mână binecunoscutele versuri scrise în detenţie de marea cneaghină Olga, în sufletul ei a început să se schimbe ceva:

Şi acum când suntem lângă-nveşnicire,

In gura robilor Tăi, Doamne, pune

Putere mai presus de fire

Pentru vrăjmaşi să facem rugăciune.

A început să se roage la Dumnezeu să o ajute să pătrundă înţelesul cuvintelor Ţarului-mucenic din scrisoarea trimisă din Tobolsk de fiica Ţarului:

„Tata vă roagă să le transmiteţi tuturor celor asupra cărora el poate avea înrâurire, ca ei să nu îl răzbune, că răul care este în lume va fi şi mai puternic, dar nu răul va birui, ci dragostea“.

Cel mai însemnat lucru care se poate spune despre ostaşul Evghenie este că el a pătimit pentru Hristos. A fost ucis pentru că era creştin. Nevoinţa sa este o justificare a existenţei noastre în iadul de astăzi. Tot aurul din lume, întreaga minciună a mass-mediei, toată puterea militară a celor care urăsc Rusia stau în spatele războiului din Cecenia, în spatele celor ce se întâmplă astăzi cu Patria noastră. Insă el a arătat că ortodoxia este mai puternică.

Mucenicul Tău, Doamne, Evghenie, întru nevoinţa sa cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru; că, având tăria Ta, pe chinuitori a surpat; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.

Nici că se puteau găsi cuvinte mai potrivite decât troparul de obşte al mucenicilor pe care îl cântăm în fiecare zi în biserică.

Insemnătatea nevoinţei sale muceniceşti este că ea arată ce este demnitatea creştină şi demnitatea umană într-o lume în care batjocorirea Bisericii merge până la difuzarea în întreaga ţară a unui film hulitor de Dumnezeu, până la pângărirea publică a unor icoane în centrul Moscovei şi batjcorirea omului prin pervertirea totală a tinerilor şi copiilor. Nevoinţa sa ne vorbeşte despre un lucru foarte însemnat pentru vremurile noastre – taina unităţii de nedespărţit dintre curăţie şi bărbăţie, fără de care nu există mucenicie. L-au lovit în piept, în şira spinării, i-au dislocat plămânii şi rinichii. Trupul este instrumentul prin care vrăjmaşul vrea să ajungă la sufletul nostru. Ca să facă sufletul accesibil răului, el are nevoie să pervertească trupul. Mucenicii pentru Hristos nu pot fi iubitorii de plăceri, ci numai cei care au îndrăgit curăţia, precum dă mărturie viaţa Bisericii de la Sfântul Mucenic Bonifatie până la Cuvioasa Muceniţă Elisabeta.

Această nevoinţa dă astăzi posibilitatea tuturor celor ce doresc să vadă că există o lume duhovnicească şi că lumea duhovnicească este mai importantă decât cea materială. Că sufletul este mai de preţ decât lumea întreagă. Prin mucenicia sa, ostaşul Evghenie dă la o parte vălul de pe toate evenimentele, descoperindu-ne esenţialul: el ne aminteşte că vor veni încercări când omul nu va putea trăi numai urmându-şi conştiinţa şi dreptatea lumească, nu va putea rămâne pur şi simplu cetăţean corect, soldat credincios jurământului său, când dacă nu va fi creştin, nu va avea cum să nu fie trădător al tuturor.

Ştiu că omul poate deveni diavol; ştiu că şi eu pot ajunge diavol. De aceea trebuie să fiu foarte prevăzător şi cu luare aminte de sine. Trebuie să observ tot ceea ce fac, să-mi tai până şi cea mai mică aplecare spre rău, pentru că răul, odată primit şi nepocăit, poate, crescând pe nebăgate de seamă să îţi umple întregul suflet. Diavolul este foarte viclean. Hristos ne spune că mai bine să lăsăm să ni se taie o mână sau un picior, ori să ni se scoată un ochi, decât să cedăm diavolului.

Pe creştini îi aşteaptă vremuri grele. Dar cei ce caută curăţia şi adevărul, vor avea prin mila Domnului puterea să se împotrivească. Dumnezeu va scurta şi scurtează acest timp, iar noi trebuie să înţelegem că rezistenţa duhovnicească este mai importantă decât orice în lumea de astăzi.

Trebuie să ne pregătim nu pentru chinuri, foamete sau altceva de acest gen. Trebuie să ne pregătim duhovniceşte şi din punct de vedere moral pentru a ne păstra sufletul şi obrazul – chipul lui Dumnezeu din om – neîntunecate.

Trebuie să avem încredere în Dumnezeu şi să ştim că El nu îi părăseşte pe ai Săi. Acestea nu sunt doar vorbe, simple vorbe frumoase, aceasta este viaţa pe care o mărturisesc miile de noi mucenici şi mărturisitori ruşi, Noul Mucenic Evghenie şi toţi sfinţii mucenici ai zilelor noastre şi pe care suntem chemaţi să o mărturisim şi noi. Amin”.

(in: “Noul Mucenic intru Hristos, Evghenie Ostasul”, Editura Evloghia Targsorul-Vechi, 2006)

Legaturi: