Intre MARTURISIRE si RAZBUNARE
Sf. Chiril al Alexandriei: Pana unde poate merge zelul nevinovat al credintei?
1. „Dar Simon-Petru având sabie, a scos-o şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus” (In 18, 10)
Dar de ce era necesar, va zice cineva, ca dumnezeiescul Evanghelist să amintească şi acestea, arătând că ucenicul s-a folosit, contrar obiceiului, de sabie împotriva celor ce au venit pentru prinderea lui Hristos, purtat de o simţire mai fierbinte şi mai neîmblânzită, pentru care a şi fost mustrat de Hristos?
Expunerea acestora va părea unora de prisos, dar nu este aşa. Căci ni s-a dat această pildă spre învăţătură, ca din acest fapt să cunoaştem până unde poate merge în chip nevinovat zelul credinţei în Hristos şi ce trebuie să alegem să facem în asemenea lupte, ca să nu cădem în cele de care se supără Dumnezeu. Chipul acestei fapte nu ne lasă să întindem sabia sau să ridicăm piatra împotriva vreunora, sau să lovim cu un băţ pe cei potrivnici, cu care suntem în conflict ca urmare a credinţei în Hristos.
Căci armele noastre nu sunt trupeşti, după cuvântul lui Pavel (II Cor. 10, 4), ci trebuie să ne purtăm mai degrabă cu bunătate chiar şi faţă de cei ce vor să ne omoare, când timpul nu ne îngăduie să fugim şi să ne depărtăm de ei. Căci e mult mai bine ca, pentru nedreptăţile pe care ni le fac, să fie judecaţi de către Cel ce judecă drept, decât să cerem noi înşine socoteală cu preţul sângelui, dând ca motiv dreapta noastră credinţă şi evlavia.
2. “Iisus i-a raspuns: Daca am vorbit rau, dovedeste ca este rau, iar daca am vorbit bine, de ce ma bati?” (In 18, 23)
Domnul nostru Iisus Hristos, chiar pălmuit, nu se răzbună, deşi e Dumnezeu şi Domnul cerului şi al pământului. Iar noi, netrebnicii, care suntem pământ şi cenuşă şi asemenea ierbii, „omul ca iarba, zilele lui ca floarea, câmpului; aşa va înflori” (Ps. 102, 15), când se întâmplă ca un frate să ne greşească în cuvânt şi ne supără puţin cu vorba, socotim că trebuie să ne năpustim asupra lui ca un balaur şi nu ne saturăm să-i răspundem la un cuvânt cu mii de cuvinte, nedând iertare micimilor sufletului omenesc, neînţelegând slăbiciunea comună a firii, nepotolind prin iubire frăţească patimile care ar apărea, neprivind la „începătorul şi plinitorul credinţei” noastre, Iisus (Evr. 12, 2), ci silindu-ne să ne răzbunăm cât mai aspru, deşi dumnezeiasca Scriptură zice odată:
„Căile celor ce ţin minte răul sunt spre moarte” (Rom. 11, 19), altădată: „Nici unul să nu ţineţi minte în inimile voastre răutatea fratelui” (Zah. 7, 11). Dar să ne fie pildă a bunătăţii şi a iertării mai presus de raţiune Însuşi Hristos, Stăpânul tuturor, Care şi din cauza aceasta zice către noi: „Nu este ucenicul mai presus de învăţător, nici robul mai presus de stăpânul său”.
Scoliile Parintelui Dumitru Staniloae:
Nerăspunzând la lovituri cu pedepse, Hristos nu arată o slăbiciune, ci, dimpotrivă, nu Se arată slab ca noi, nici supus patimilor noastre, cum sunt mânia, supărarea… Tocmai prin aceasta arată că nu e biruit de slăbiciunea noastră în aşa măsură, încât să fie dus cu sila la încercarea de a Se elibera de ea. Toate le suferă nu fără voie, ci cu voia. Şi, prin aceasta, e mai tare ca ele, deşi suferinţele acceptate sunt extreme.
Nu iertăm, ci ne răzbunăm, fiindcă ne vedem primejduită existenţa de cel ce ne face rău şi vrem să-i primejduim şi noi existenţa lui din teama să nu ne-o primejduiască el mai departe. Aceasta, deoarece nu credem că unirea cu Dumnezeu, izvorul puterii, ne va menţine şi spori în existenţă. Bunătatea vine din simţirea adâncimii şi bogăţiei existenţei. Putem ajuta şi pe alţii să crească în această existenţă, urmând exemplul lui Hristos.
(Din: Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfantului Ioan, EDIMBOR, 2000)
Va recomandam si:
Frumos articol. MA intreb cum putem dobandi acel mobil declansator al acestor minunate fapte de credinta. Este fromos sa scriem , sa citim, sa meditam la asemenea fapte dar ele ne sunt, fie ca vrem si mai ales , fie ca Nu VREM, inaccesibile. Concluzia mea este ca suntem mult prea legati de lume in general ca sa putem birui rautatea cu bunatatea. Dumnezeu sa ne invete pe toti, insa! Doamne Ajuta !
@anda
De acord cu tine la afirmatia: ‘suntem prea legati de lume in general ca sa putem birui rautatea cu bunatatea’ si, m-as duce mai departe: suntem putin credinciosi in a ne lasa in Voia lui Dumnezeu care a zis ‘razbunarea este a Mea, iubitilor…’ si, mi s-a intamplat sa vad Judecata lui Dumnezeu asupra unora: au fost loviti mai abitir decat i-as fi lovit eu fiindca, inspaimantator este ca cazi in Mana lui Dumnezeu Cel Viu! Deci! E bine – pentru cei care pot…sa se lase in Mana lui Dumnezeu iar daca sunt imbunatatiti d.p.d.v. duhovniceste sa se si roage pentru cei care n-ar ‘merita’ acest lucru d.p.d.v. logic, lumesc…
Acum! Mi-am adus aminte de o istorisire din “Proloage” in care, un talhar (mare, puternic) s-a facut monah de frica Judecatii viitoare si care, nestiutor in cele ale Scripturii se sfatuia des cu ceilalti monahi! Acesta – intr-o buna zi – in urma deselor praduiri a tot ceea ce aveau nevoie pentru manastire de catre fostii sai tovarasi de talharie, a hotarat sa mearga cu ceilalti monahi pentru merinde; cand s-au intors spre drumul de manastire, au fost atacati de talhari; a intrebat cum e scris sa faca in astfel de imprejurari – i s-a citat din Noul Testament dar, n-a fost multumit si i-a spus fratelui monah sa mai ‘caute’; acela i-a spus de Legea Talionului adica ‘dinte pentru dinte, ochi pentru ochi..’; drept urmare a purces la o bataie lovind in stanga si-n dreapta amintindu-le fostilor tovarasi cine a fost el – adica capetenia lor – si ca, vor avea si in viitor de-a face cu pumnul lui de mai praduiesc! Bineinteles ca, este un caz particular din care reiese ca, la un moment dat e bine sa mai si schimbi foaia fiindca, asa cum mila lui Dumnezeu primeaza, in momentul in care tot faci faradelegi va incepe sa lucreze si dreptatea Lui ingaduind sa fii lovit fie in trup fie in suflet – deci, este justificat pentru cei lumesti si putin cercati duhovniceste sa reactioneze lumeste iar nu duhovniceste!
Frate admin.
N-ar fi rău să postaţi materialul de pe blogul lui Gigel Chiazna, de pe 30.04.09. – “peştele de la cap se împute” -( apărut la “noutăţi”)- despre un nenorocit “preot” “ortodox” – Cristian Pomohaci de la Moşuni – fost penticostal de la Rebrişoara (BN), actual “prăvilar”, “făcător de minuni” şi cântăreţ de muzică populară, care a isterizat mulţime de “fani”. Se ştiu foarte multe despre el, despre afacerile diabolice de la Moşuni făcute cu buna ştiinţă a mai marilor Bisericii.Există mărturii ale foarte multor preoţi din zona Mureşului şi Bistriţei despre blasfemiile strigătoare la cer ale acestui biet nenorocit ( necinstirea Maicii Domnului, batjocorirea Sfintelor Taine, escrocarea a mii de persoane etc. ).Personal am dovada că frecventează o vestită casă de adunare penticostală din Cluj.Ceea ce apare în materialul respectiv e foarte grav, revoltător şi merită popularizat. Poate, poate, se vor lua, în sfârşit măsuri.
@un pacatos
Materialul despre Cristian Pomohaci este postat deja…
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/05/02/lupii-chemati-paznici-la-oile-ortodoxe-nu-se-impune-caterisirea-preotului-pomohaci-inalt-preasfintite/
Cu smerite scuze si lacrima ingenunchiata … \
M-au impresionat foarte mult cele citite …
Cuvinte de zidire si inaltare de suflet , cuvinte ce mi-au luminat sufletul cel pacatos si netrebnic…
Daca nu-mi depasesc limita bunului simt , vin cu o rugaminte ce s-a nascut din cele citite … pentru cel ce le-a postat – admin , caruia-i multumesc din toata intunecimea pacatului meu … a fost o mana ca mi-a fost intinsa pentru a vedea si a iesi, cu ajutorul BUNULUI , la lumina cea neinserata a MILOSTIVIRII LUI …
Nu doresc sa aduc o impietate , nici sa supar … doar un raspuns si poate o posibilitate de comunicare pe lsteo09@yahoo.com, dar nu numai …
Daca vreti , un ajutor sufletesc , as dori din partea dumneavoastra …
Chiar daca nu ar veni , nu ma supar … fie voia dumneavoastra .
Va multumesc … oricum… doar daca ar fi cat am citit pana acum …
Primiti va rog o sincera plecaciune din partea unui biet pacatos …
Doamne , MILA TA fie peste noi , pacatosii …