Intre TEROARE si… TORPOARE sau TAINA FARADELEGII IN ACTUALITATE

15-12-2007 Sublinieri

181_antichristslayselijah_11c.jpg

“Să nu îndrăzneşti să ridici mâna ta cea slabă pentru a opri valul puternic al apostaziei. Evit-o, păzeşte-te tu însuţi de ea, şi-ţi va fi de ajuns. Cunoaşte duhul vremii, cercetează-l, ca să poţi evita pe cât posibil influenţa lui”.

Asa ne prevenea prin cuvinte cu putere multa Sfantul Ignatie Briancianinov. Gandul cu care am pornit in publicarea acestui mini-serial dedicat principiului/”duhului” reeducarii a fost acela de a intelege cel putin intr-o mica masura scopurile si resorturile de functionare ale acestuia, dar si, mai larg, de a cerceta si a intelege in mod deosebit specificul vremii noastre, de a cunoaste “virusii” si bolile spirituale cele mai primejdioase care bantuie epoca in care traim, pentru a putea sa ne aparam cat putem mai mult sufletele de raul lor. Fiind mai constienti de acestea, vom sti mai bine si sa aplicam remediile duhovnicesti ale Sfintilor Parinti, vom sti sa folosim mai adecvat armele pe care Biserica ni le pune la dispozitie si a le aplica intelept, in cunostinta de cauza, aplicat anume acestor conditii in care traim si acestor ispite cu care ne confruntam.

Tinta a fost sufletul nostru. Incepand cu Revolutia franceza, oprimantii au lucrat asupra victimelor nu numai prin detentiune si crima, ci si prin reeducare”,

afirma parintele marturisitor al lui Hristos, Gheorghe Calciu. Principiul “reeducarii” functioneaza si el pe doua planuri – cel al aplicarii violente si bruste, prin teroare, si cel al desfasurarii sale in “in lentoare”, “istoric”, ca o evolutie necesara spre care se indreapta intreaga omenire. Prin evolutia sa lenta, popoare intregi se schimba, se “reformeaza”, isi schimba cadrele de vietuire traditionale. Ne aducem aminte de faimoasa teorie a “formelor fara fond” prin care T. Maiorescu critica starea societatii romanesti ce imprumutase formele institutionale vestice, “civilizate” si europene, in timp ce in profunzime, in realitate, modul de vietuire nu era “european”, civilizat. Cu alte cuvinte, elitele care au construit Romania asa cum este ea astazi se raportau la valori de imprumut, invatate la Paris de la mari admiratori si sustinatori ai revolutiilor din Franta. Aceste valori nu erau traite si experiate de poporul roman, si nici macar nu erau valori ale poporului francez, ele erau simple creatii abstracte ale unor “filosofi de salon” care erau cu totul lipsiti de experienta politica si foarte vrajmasi monarhiei si bisericii catolice. Asadar, incepand cu “zorii modernitatii”, s-a raspandit, prin revolutii, sau, mai lent, prin reforme, acest mod de viata al formelor fara fond, care functiona in sistem schizofrenic. Adica, desi in casa ta erai roman, si traiai dupa cum ai invatat de la strabunii si parintii tai, “afara”, in public, erai “european”, cu haine “nemtesti” si cu pretentia ca ai institutii europene. Dar istoria a mers inainte, si acum ne aflam intr-un alt stadiu. Cine mai crede ca ne aflam stazi intr-o situatie de tipul “formelor fara fond” se insala. Revolutiile, reformele, si mai ales comunismul, au spart acest perete protector al vietuirii private traditionale, al trairii macar in intimitate a celor mostenite de la parinti. Astazi ne aflam in stadiul “omului celui nou”, stadiul “reformatului“, al reeducatului. Astazi fondul insusi este pervertit, pentru ca s-a ajuns la tinta – la sufletul omului.

Acum suntem romani la suprafata, dar “europeni” inlauntrul nostru. Deoarece omenirea, saturata de “modernitate”, secatuita de rationalism, a cautat, oarecum firesc, sa se reintoarca la traditii. Dar acest mod de viata traditional este disparut, pentru ca nimeni nu il mai traieste. Cautarea, pornita dintr-o intuitie fireasca a omului, sfarseste stramb, foarte stramb – in recuperarea traditiei ca ornament, ca obiect de muzeu, ca exponat tratat ca sa nu putrezeasca, insa lipsite cu totul de viata. In acest sens actioneaza si U.E., cu ale sale sloganuri mincinoase despre “diversitatea in unitate” si cu programele sale care sunt destinate zonelor ce sunt declarate “istorice”, multe dintre ele manastiri… Da, se dau bani, se fac programe, dar toate acestea pentru a conserva mortuar traditia, pentru a o transforma in simplu ornament. Ca si cum daca ne punem in loc de bibelourile din vremurile comuniste o opinca curatica si “exotica”, ne putem impartasi cu vreo picatura din modul vechi de viata al stramosilor nostri. Tinta a fost atinsa, la nivel general. Iar acest proces de falsificare prin re-creare artificiala a traditiei, prin muzeificare, se afla in plina desfasurare. Iar scopul este ca pe dinlauntru sa fim apostati, iar pe dinafara crestini. Cum? Incercam mai jos sa punem cap la cap marturiile celor ce au avut intuitia vremurilor noastre.

Una din principalele mize ale lucrarii satanei in aceste zile este pervertirea constiintelor si a puterii de judecata, a gandirii normale si sanatoase, tocmai pentru ca omul sa nu-si mai poata folosi darurile mintii, facultatile de cugetare si judecata in folosul mantuirii sale, sa nu mai stie sa sesizeze dimensiunile mai profunde al vietii, ratiunea existentei noastre pe acest pamant pe care ar trebui sa ne simtim „straini si calatori“. Se spune ca diavolul este semanatorul tulburarii, al confuziei, al indoielii, al derutei, al ametelii si al haosului. Interesul lui de prima instanta este sa ne ravaseasca mintea pana acolo incat sa nu mai putem distinge deloc albul de negru si adevarul de minciuna, nici sa mai fim capabili sa deslusim nuantele si, mai ales, sa deosebim duhurile. In al doilea moment, odata cucerit primul si cel mai important “fort” – mintea noastra – el urmareste sa blocheze interventia fireasca, autoprotectoare a “anticorpilor spirituali” si tinteste ca energiile vointei noastre lucratoare inspre cele ale Duhului sa fie paralizate, vlaguite, secate, netrebnicite. Nu mai avem putere sau nu mai avem motivatie sa ne impotrivim. In acel moment, actiunea de “infectare” a sufletului nostru cu toate duhurile rautatii, minciunii si uratului se poate desfasura nestingherita pana la capat, pana la distrugerea sa.

Dar aceasta lucrare dusa la scara mare, la nivelul intregii societati, se manifesta cu putere, si pe plan duhovnicesc, si intre cei ce fac parte din Biserica. Mai ales aici da vrajmasul cele mai puternice atacuri, pentru ca aici se afla principalii sai inamici si aici este si singurul loc de care ii este cu adevarat frica. Regasim si in Biserica, uneori cu mai mare putere, ceea ce Parintii au numit “actiunea Marii Apostazii” sau lucrarea tainei faradelegii“, ce se manifesta si la nivel global. Duhovnicia se vrea a fi pervertita si ea, iar una din tinte este tot distrugerea capacitatii credinciosilor de a discerne, de a avea dreapta judecata, de a se forma realmente (si ca intelegere, si ca traire) in cugetul si in Duhul Bisericii, al Sfintilor Parinti. Din pacate, astazi foarte putin se accentueaza in Biserica aceasta necesitate esentiala a discernamantului, fara de care nici o lucrare duhovniceasca nu poate fi exercitata cu folos si pazita de inselare. Cu atat mai mult cand inselarea este astazi la tot pasul si imbraca cele mai felurite forme. Notiunile fundamentale ale invataturii crestine sunt supuse astazi unui ingrozitor proces de falsificare. Sa amintim acum numai in treacat despre cat de pervertite sunt, in multe din discursurile bisericesti, ideile de “ascultare”, de “smerenie”, de “ne-judecare”, de “iubire”, de “pace” sau de “misiune”, ca sa nu mai vorbim de obsedantele concepte de “unitate” si de “ecumenism”. Multe alte exemple se pot da si este nevoie sa fie discutate cu de-amanuntul, dar acest “palier” duhovnicesc al actiunii de reeducare a mai facut si va mai face (chiar daca nu neaparat intr-o maniera sistematica, dar este ceva ce ne preocupa in mod constant) obiectul unor articole separate.

Am plecat de la experimentul Pitesti” pentru a creiona cele doua fatete ale organizarii societatii totalitare de astazi: o fata crunta, hidoasa, cea a reeducarii demente prin teroare, si o alta fata, a confuziei, a vagului, a aparentelor inselatoare, a reeducarii prin “torpoare”, cum spunea in mod inspirat o sora si prietena a noastra.

Totalitarismul de astazi combina in mod eficient strategia zaharelului cu cea a biciului, bici care, el insusi, ia astazi ia infatisari foarte rafinate. Construieste orase uriase, comoditati tot mai sofisticate, te hraneste, te incalzeste, te (re)educa si te “scuteste” si de grija de a iti educa si forma copiii tai (fiind pe cale sa-ti reduca drastic, pana la interdictie inusi dreptul de a-ti mai educa liber proprii copii! – aceasta este tendinta foarte clara pentru viitor, experimentata deja partial in unele state si cu unele semne deja existente si la noi). Planifica totul, centralizeaza totul, inregistreaza totul, organizeaza totul. Iti ofera locuinte, indatorandu-te prin credite pana la sfarsitul vietii. Iti promite batraneti (relativ) linistite, calculandu-ti, prin asigurarile sociale, in fata ta, fiecare banut. Iti ridica uriase constructii in care gasesti tot ce pofesti, numai sa intinzi mana. Si tot asa… Prin toate acestea cauta sa-ti creeze un lant inextricabil de dependente din care sa nu mai poti iesi. Te leaga, adica, prin fire tot mai multe, care se numesc credite, asigurari sociale, de sanatate, de educatie, de aceasta minunata lume noua. In acelasi timp, emite legi tot mai constrangatoare, pentru a sanctiona drastic orice abatere de la frazeologia oficiala, marginalizeaza orice individ suspect care greseste prin simplul fapt ca e diferit si gandeste diferit. Mai bine spus, pentru ca e normal si gandeste normal!

In textele de mai jos prezentam doua tipuri de diagnostice duhovnicesti care arata, poate cel mai potrivit, cum anume stam. Vom incepe printr-un text al Sf. Chiril al Alexandriei, care descrie tactica prin care vrajmasul se straduieste sa distruga omul de la inceputul vremilor acestora. Intelegem mai bine, cu ajutorul Sfantului Parinte, de ce astazi programul de munca (sau robie) al majoritatii oamenilor se intinde de dimineata pana seara, special pentru a se secatui puterile sufletesti ale omului si a-l reduce strict la orizontul sau pamantesc, la simpla conditie biologica. Mai mult, vom intelege si mai bine, citind marturiile Sfantului Ignatie Briancianinov si ale Cuv. Paisie Aghioritul, cum, deja patruns si inmuiat bine de epuizarea acestei robii samavolnice, omul este mult mai permeabil la ispitele subtile ale vrajmasului. Extenuat in acest mod, omul are tendinta sa asiste pasiv la invadarea constiintei si mintii sale cu sugestiile omniprezente in lumea de astazi (de exemplu: omul zilelor noastre, care este solicitat la maximum la serviciu, intorcandu-se acasa, nu gaseste putere decat sa se „relaxeze” uitandu-se la TV). Adica sa se anestezieze si mai mult, sa se lase patruns, incet-incet, de otrava prin care vrajmasul ii amorteste sau chiar ii paralizeaza judecata, vointa si afectivitatea normala. Omul contemporan este stimulat sa nu mai gandeasca critic si echilibrat, este invatat sa ocoleasca tot ceea ce poate starni conflict interior sau criza, sa nu problematizeze, SA NU MAI AIBA “NELINISTEA CEA BUNA”.

Al doilea tip de diagnostic duhovnicesc este cel pus de teologul apologet ortodox Virgiliu Gheorghe, intr-o sintetizare cat se poate de lamuritoare privind cele doua fatete ale totalitarismului de astazi: zaharelul si biciul, prin rezumarea celor doua distopii, celor doua carti aproape profetice ale secolului XX: 1984 a lui George Orwell si Brave New World a lui Aldous Huxley:

0609_cyril-alexandria.jpg

Sfantul Chiril al Alexandriei despre scopul si consecintele muncilor egiptenesti:

“Pe acestia [pe fiii lui Israil], fiind impinsi la inceput de foame, i-au luat in stapanire egiptenii, incat din oameni liberi si de origine de sus si din vita de sfinti, i-au facut supusi pe neasteptate si pe nepregatite, subjugati stapanirii lor si i-au asuprit salbatic, dand ca motiv al cruzimii impotriva lor, urmatoarele: <<Dar s-a ridicat alt rege peste Egipt, care nu cunoscuse pe Iosif. Acesta a zis catre poporul sau: Iata, neamul fiilor lui Israel e multime mare si e mai tare decat noi. Veniti dar sa-i impilam, ca sa nu se mai inmulteasca si ca nu cumva la vreme de razboi sa se uneasca cu vrajmasii nostri si, batandu-ne, sa iasa din tara noastra!>> (Iesire 1, 8-10). Il intrista, cred, pe stapanitorul egiptenilor, chiar si numai gandul la libertate al celor subjugati printr-o supunere silnica si nu cu voia lor. <<De aceea au pus peste ei supraveghetori de lucrari, ca sa-i impileze cu munci grele. Atunci a zidit Israel cetati tari lui Faraon: Pitom si Ramses, care serveau lui Faraon ca hambare, si cetatea On sau Iliopolis>> (Iesire 1, 11).

Caci acestea au fost roadele stapanirii de nesuportat: suferintele neintrerupte, lucrari la lut si la caramida, cetatile inconjurate de ziduri si de turnuri si movilele ridicate in camp, care se faceau fara plata si cu sudoarea multa a celor ce munceau la ele. Caci stapanitorii veacului aceestuia, punand stapanire pe nenorocitele suflete ale oamenilor, le dezvlaguiesc (le storc de vlaga – n.n.) in lucrari la lut si la caramizi si in cele ce se fac pe pamant si pentru pamant si legandu-le de niste munci rele si nefolositoare (caci asa sunt cele ale timpului si privitoare la timp), le silesc sa primeasca o viata amara si mult chinuita, care nu le va aduce niciun folos celor siliti sa o rabde. Caci cu ce pot folosi lucrurile si patimile trupului nefericitului nostru suflet? Dimpotriva, vom aduce castig diavolului si dracilor si bogatia si marirea va fi a imparatiei vrajmase, precum si Faraon nu putina slava socotea sa aduca cetatile pe care i le zideau lui fiii lui Israiul, siliti sa faca aceasta fara mancare si fara plata (…)

Muncile israelitilor infatiseaza tipul si icoana muncilor noastre pamantesti desarte si profane, pe care le savarsim siliti si biciuiti de Satana si de puterile rele cele impreuna cu el, pe care Sfanta Scriptura i-a indicat prin numele supraveghetorilor. Acestea sunt imprastierea cea rea plina de sudoare si de osteneala si inecate in lutul necuratiei si al placerii mocirloase. Dar s-a milostivit Dumnezeu si atunci de cei impilati in modul cel mai dispretuitor si mai salbatic de stapanirea egiptenilor, de cei le slujeau acestora fara trebuinta. Si si-a facut indata din preabunul Moise un slujitor al bunavointei sale fata de ei. Dar oare nu-L vom afla pe Dumnezeu facand aceasta si cu noi insine? ...”

(Sf. Chiril al Alexandriei, “Scrieri, Partea intaia, Inchinarea si slujirea in Duh si Adevar“, Editura Institului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1981).

ignati.jpg

Sfantul Ignatie Briancianinov despre strategia ispitelor subtile si molesitoare:

“În cele mai multe cazuri încercările ce vin asupra noastră, la prima vedere, sunt neînsemnate încât nici nu le-ai putea socoti încercări. Dar aceasta-i doar o viclenie a vrăjmaşului care, datorită unei experienţe îndelungate, a dobândit în lupta cu omul necălit o dibăcie extraordinară. Îngerul căzut a observat că ispitele evidente, grosiere şi violente îi insuflă omului un zel puternic şi un mare curaj pentru a se lupta cu ele. Pentru a rămâne ascuns, le va înlocui pe acestea cu ispite mai uşoare, dar foarte subtile, şi de o extremă eficacitate. Ele nu provoacă zel în inimile noastre, ele nu declanşează o luptă spirituală, dar te ţin într-un fel de letargie şi aruncă duhul nostru în stare de espectativă. Ele te copleşesc şi în mod progresiv îţi epuizează puterile psihice, te aruncă în plictiseală şi în inactivitate; ele te ruinează şi fac din tine o ţintă a patimilor, ca urmare a slăbănogirii, plictiselii şi inactivităţii. Viclenia diavolului şi greutatea luptei pe care o duce el astăzi cu călugării au fost descoperite mai dinainte de către Dumnezeu. Dumnezeu îi încununează pe luptătorii de astăzi ca şi pe cei de demult, deşi nevoinţele acelora, în mod aparent, erau mai mari decât ale acestora. Să ne păzim dar să nu ajungem în istovire, în plictiseală şi în lenevire! Să ne mobilizăm toate puterile şi toată atenţia pentru a păzi poruncile Evangheliei! Împlinindu-le vom descoperi nenumăratele curse ale vrăjmaşului şi viclenia cu care el le combină şi le pune în lucrare. Vom vedea că necazurile şi ispitele de astăzi, uşoare în aparenţă, tind, ca şi cele de odinioară, să-l îndepărteze pe om de Hristos, să distrugă din lume adevăratul creştinism, nelăsând să dăinuiască decât forma exterioară (!), cu care să-i înşele mai uşor pe oameni. Vom vedea că ispitele uşoare pe care satan le pune în lucrare cu o răutate infernală acţionează mult mai eficient decât ispitele violente, sigure, văzute şi directe”.

(Sf. Ignatie Briancianinov, “Faramiturile ospatului“, Episcopia Ortodoxa Româna Alba-Iulia, 1996)

paisie10.JPG

Cuviosul Paisie Aghioritul despre „anestezicul” injectat de vrajmas si despre generatia noastra “fiarta”:

“Am spus unor medici cu care discutam despre anestezia pe care o fac la operatii: <<Anestezia celui viclean are consecinte neplacute asupra omului, in timp ce aceea pe care o faceti dumneavoastra ajuta>>. Anestezia diavolului este otrava pe care o arunca sarpele peste pasari sau peste iepurasi ca sa-i paralizeze si sa-i inghita fara a se impotrivi. Diavolul, atunci cand vrea sa lupte un om, trimite mai intai un dracusor “anestezist”, ca sa-l faca pe om nesimtit, duca care merge el insusi si-l ciopleste, si face din el orice vrea… Dar inainte merge “anestezistul”. Ne face injectie cu nesimtire si uitam de grija mantuirii. Iata, vezi, noi monahii, am fagaduit rabdare cand vom fi “ocarati, batjocoriti etc…“, dar in cele din urma de multe ori ispita ne zapaceste si facem cele potrivnice celor fagaduite. Altfel incepem si altfel sfarsim. Pentru altceva am pornit sa mergem, si in alta parte mergem”.

Le-au distrus pe toate, familia, invatamantul, serviciile… Nu-i intereseaza nimic! Nu au nimic inlauntrul lor... (…) Exista un duh caldicel, deloc barbatesc. Ne-am stricat cu desavarsire! Cum ne mai rabda Dumnezeu! Demult, ce buna-cuviinta exista! Ce marime de suflet! (….) Cu acest duh rebel care a intrat, cu aceasta nepasare, s-a terminat, s-a inecat tot statul. (…) Nepasarea fata de Dumnezeu aduce nepasarea si fata de toate celelalte; aduce descompunerea. (…) Dar generatia de astazi este generatia nepasarii! Cei mai multi actioneaza numai de parada. Dar sa nu le spui sa se apere, daca s-ar intampla ceva! Astazi nici parazi nu mai vor. Mai demult mergeau la parazi, auzeau un mars si tresarea ceva in ei. Astazi exista un duh razvratit la noi, la greci. Desigur, alte popoare sunt mai rau, pentru ca nu au idealuri (…)”.

“Dar si crestinii de azi nu sunt luptatori. Primii crestini erau nuci tari; schimbau toata lumea. Si in epoca bizantina, au scos o icoana din biserica si s-a impotrivit toata lumea. Hristos S-a rastignit pentru noi ca sa inviem si noi suntem nepasatori! (…) Nu, astazi in lume nu se mai justifica nestiinta. Lipseste dispozitia cea buna, marimea de suflet“.

Prezenţa creştinilor este mărturisire de credinţă. Cineva poate ajuta mai mult cu rugăciunea, dar tacerea lui o vor exploata ceilalţi şi vor spune: “Cutare şi cutare n-au protestat, prin urmare sunt de partea noastră, sunt de acord cu noi”. Dacă nu încep unii să lovească răul, adică să mustre pe cei care smintesc pe credincioşi, se va face mai mare rău. Astfel se vor întări puţin cei credincioşi, dar vor fi împiedicaţi puţin şi cei ce luptă Biserica. Biserica nu este corabia lor cu care sa faca plimbari, este corabia lui Hristos. Acestia sunt de blamat. Singurul lucru care ii intereseaza este sa aiba salariu mare, masini de lux, sa alerge la distractii… (…) Alţii iarăşi din “bunătate” spun: “Ereticilor, nu le spuneţi că sunt în rătăcire, ca să le arătăm dragoste”. Şi aşa pe toate le nivelează. Dacă aceştia ar fi trăit în primii ani ai creştinismului, n-am fi avut nici un sfânt. Atunci spunea creştinilor: “Aruncă numai tămâie în foc şi nu te lepăda de Hristos!” Dar n-au primit; “Fă-te numai că arunci!”. Nici aşa n-au primit; “Nu vorbi despre Hristos şi du-te liber în altă parte”. Dar nici pe asta n-o primeau. Astazi vezi o lume fiartă”.

(Cuv. Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003).

stiinta-si-razboiul-sfarsitului-lumii-fata-nevazuta-a-tele-viziunii.jpg

Virgiliu Gheorghe despre cele doua fete ale totalitarismului:

Big Brother este cu ochii pe tine

“Atat la Orwell, cat si la Huxley societatea “de maine” este una totalitara, in care preocuparea principala a dictatorilor – cei care au acumulat puterea – este cum sa poata controla mai bine mintea oamenilor, cum sa faca mai eficient procesul spalarii creierelor. Scriindu-si cartea la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, in plina perioada a ascensiunii puterii sovietice, Orwell opteaza pentru metoda violenta, pentru un regim al terorii, inspirat parca din lagarele de reeducare din China, Rusia sau Romania. Universul concentrationar orwelian este alcatuit din partidul interior – elita conducatoare, oamenii din umbra -, partidul exterior – instrumentele prin care se realizeaza guvernarea, oamenii care suporta in cel mai inalt grad regimul terorii si prolii – poporul tinut in intunericul lipsei de educatie. Ministerele cele mai importante prin care se realizeaza guvernarea sunt:

Ministerul Adevarului, cel care administreaza ideologia conducatoare, marea minciuna prin care e condusa lumea. Sarcina lui e sa rescrie permanent istoria, sa falsifice realitatea, sa reduca limbajul prin restrangerea fondului lexical si a campului de semnificatii a cuvintelor, astfel ca ele sa nu mai permita o gandire profunda;

Ministerul Iubirii, cel care se ocupa de urmarirea indivizilor, de reeducarea prin tortura a celor care cad in erezia de a gandi altfel decat partidul;

Ministerul Abundentei, duce politica infometarii;

Ministerul Pacii se ocupa de razboi, un razboi care nu se mai termina niciodata. Starea permanenta de razboi, teroarea, favorizeaza confuzia si haosul, justifica orice masura a partidului si, totodata, stabilitatea sistemului. Ecranul televizorului este asezat in toate locurile publice, precum si in casa fiecaruia, fara a exista posibilitatea de a-l inchide, imaginile acestuia, ideologia partidului ii urmareste obsesiv pe locuitorii acestei lumi. Lozincile care guverneaza gandirea absurda a acestei dictaturi sunt:

– Razboiul este pace;

– Libertatea este sclavie;

– Ignoranta este putere.

In ultimele pagini ale cartii apar cele doua lectii fundamentale ale reeducarii: 1. Daca partidul iti spune ca doi plus doi fac cinci sa crezi cu adevarat ca asa este; 2. Nu ajunge numai sa te supui Partidului. Trebuie sa te golesti de sine pentru a-i face loc acestuia sa te umple de cele ale sale.

Trebuie sa-l iubesti din toata inima pe Big Brother.

stiinta-si-razboiul-sfarsitului-lumii-fata-nevazuta-a-tele-viziunii.jpg

Conditionati sa fie fericiti

Dar ce este fericirea?

In minunata lume noua imaginata de Huxley, spalarea creierului se va realiza exclusiv prin mijloacele “blande”, in esenta magice si hipnotice, prin conditionarea pavloviana a atitudinilor si comportamentelor si prin inocularea hipnopedica a ideologiei. In aceasta lume oamenii sunt liberi sa gandeasca, dar ei gandesc numai ceea ce au fost conditionati sa gandeasca. Libertatea se exprima nu prin a putea gandi asa cum vrei, ci prin a te distra asa cum ti se nazare. Problema constiintei este rezolvata prin disolutia completa a acesteia. Spalarea creierelor se va face prin degradarea morala a copiilor, inca din primii ani de viata, prin ruperea lor de familie, de trecut, de natura si de carti. Prin forta imprejurarilor, indivizii acestei lumi sunt modelati complet dupa chipul ideologiei conducatoare. Desi nu exista violenta, izolarea completa de familie, de lume si de adevar face ca oamenii “Minunatei lumi noi” sa fie intr-o mai mare masura lipsiti de libertatea de a gandi decat cei din lumea lui Orwell. Inginerii, oamenii de stiinta ai acestei lumi studiaza si aplica metodele prin care se poate patrunde in adancul mintii omului, de unde sa-i poata dicta cum sa gandeasca, cum sa simta si ce trebuie sa faca pentru a fi fericit. Exista si aici niste conflicte produse de cativa dintre cei care, dintr-o deficienta de conditionare, constientizand situatia in care se afla, se revolta intr-un fel sau altul impotriva sistemului. Acestia vor sfarsi izolati pe o insula, iar “salbaticul” cel nascut intr-o rezervatie de indieni, deci total neconditionat, nesuportand sa mai traiasca in lumea fericirii fara constiinta si adevar, de fapt a artificialului si a falsitatii, se va sinucide. Iesirea nu exista pentru ca nu mai este cautata. Pentru oamenii din minunata lume noua nu mai exista iesire, nu din cauza fortelor de represiune, ci pentru ca acestia nu mai cauta iesirea. Fuga de orice fel de conflicte se realizeaza in spatiul imaginarului, fie televizual, fie orgiastic sau narcogen. Drogul este solutia prima si ultima a oricarei probleme. Iar cei care incalca legile erotismului libertin, legandu-se sufleteste si pe durata de cineva, cei care refuza drogul, sunt declarati indezirabili si vor fi eliminati. Oamenii lumii noi sunt multumiti si fericiti pentru ca au multa paine si mult circ.

Dupa cum am mai spus, desi par atat de deosebit structurate, exista o multime de elemente comune celor doua tipuri de dictatura, care nu fac altceva decat sa ne ajute sa intelegem ca, in esenta, obiectivele lor sunt aceleasi. Dar ce este cel mai curios, odata cu trecerea timpului, aceste elemente se contureaza tot mai bine, venindu-le, parca, vremea sa se intrupeze in istorie. Trebuie remarcat insa ca spiritul general chiar si al mijloacelor de control politienesc ramane inca cel huxelian. Imaginea bine cosmetizata a statului democratic, a drepturilor omului sau al parintelui iubitor care-si cearta copilul, doar pentru ca-i vrea binele, nu trebuie stricata. Mijloacele de urmarire raman inca ascunse sub masca neutralitatii, pentru a salva pe cat se va mai putea iluzia libertatii. Ele nu trebuie sa induca sentimentul de teama in popor, ci, dimpotriva, pe cel al sigurantei pe care o ofera acest control total al realitatii. Controlul absolut al persoanei umane nu mai este doar un imperativ al fictiunii orweliene. Ranjetul lui Big Brother, daca suntem putin mai atenti, transpare chiar si in rapoartele prezentate la nivelul marilor organisme internationale. (…)

stiinta-si-razboiul-sfarsitului-lumii-fata-nevazuta-a-tele-viziunii.jpg

Cartea, dusmanul regimurilor totalitare

In lumea lui Orwell este prezenta cartea, dar aceasta este mistificata in laboratoarele Ministerului Adevarului. In “Minunata lume nouaeste conditionata repulsia fata de carti, caci, ramane in permanenta riscul ca ei sa citeasca vreun lucru de natura sa deconditioneze in mod nedorit unul din reflexe”. Ce se intampla astazi in cadrul societatilor avansate? Sistemul educational american este la pamant, este o ruina. Patruzeci de procente dintre tinerii americani care intra la Colegii recunosc ca nu stiu sa scrie si sa citeasca corect. Douazeci si trei de milioane de adulti sunt analfabeti. (Raportul specialistilor de la Universitatea Columbia – SUA – The Global Economy, 1990).

Prin urmare, televiziunea si cultura divertismentului au reusit mai bine decat distopicele ministere ale propagandei statelor totalitare sa-i indeparteze pe copii de carte.

Creierul copiilor care-si petrec timpul preponderent in fata televizoarelor si Internetului este cu adevarat conditionat sa nu mai gaseasca placere in lectura. Nu numai ca aceasta este mai putin fascinanta ca imaginea in miscare sau pentru ca ar pretinde un efort mai mare, ci si pentru ca tot ce inseamna vizionare reprima edificarea retelelor neuronale implicate pe parcursul lecturii.

Cartea ar putea disparea pe viitor in primul rand pentru ca nu se vor mai gasi suficienti oameni care sa o aprecieze, care sa o doreasca, care sa o cumpere. Civilizatia Gutenberg este, dupa cat se pare, inlocuita de cultura halucinatiei colective, de cultura fantasmelor si a balaurului antropomorfizat si cu iesire la ecranul ultraplat”.

(Virgiliu Gheorghe, Stiinta si razboiul sfarsitului lumii. Fata nevazuta a tele-viziunii, Editura Prodromos, Bucuresti, 2007).

flemish-apocalypse-f-14r-the-dragon-the-seven-headed-beast-from-the-sea-and-the-false-prophet-facsimile_book-685.jpg

Ascultati si cititi, pentru completare:

Cititi, pe teme inrudite, de pe Razboi intru Cuvant:


Categorii

Crestinul in lume, Cuviosul Paisie Aghioritul, Documentare, Meditatii duhovnicesti, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Razboiul nevazut, Reeducarea ieri, azi si maine, Sfantul Chiril al Alexandriei, Sfantul Ignatie Briancianinov, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate