Inspirat si imboldit in inima de durerea fratelui nostru martir IULIUS Filip (acum grav bolnav si avand trebuinta de pomenirea noastra!), ridicat si incurajat deunazi de dragostea unui Parinte si a catorva frati, dar si coplesit de groaza si scarba a tot ceea ce vad zi de zi petrecandu-se in tara noastra, incerc sa dau glas unui simtamant pe care poate il impartasesti si tu.
Simti si tu duhoarea tot mai insuportabila care s-a raspandit pretutindeni? Munti de gunoaie pestilentiale dintre acelea nevazute ingroapa tara asta: noian si avalansa de MARTURII MINCINOASE, MANIPULARI, PERDELE DE FUM, EXPERIMENTE VICLENE, TRADARI SI INTRIGI de proportii infernale, un razboi informational si psihologic ca la carte care pare a se apropia, prin efectele sale, de intensitatea unui atac nuclear, direct proportional cu nepregatirea si vulnerabilitatea noastra.Se dau drepturi vrajmasului asupra acestui neam cum nu stiu daca s-a mai dat vreodata in istorie in asemenea grad.
Astazi se lucreaza asupra noastra o reeducare ”soft” pe scara larga, fiind trecuti prin valuri si valuri de cernere si de “prelucrare”, bombardati continuu de o propaganda insidioasa a urii neimpacate, a “revolutiei permanente” si a minciunii criminale, bine cosmetizate ideologic in adevarul unanim recunoscut… Românul de azi nu mai are nevoie sa treaca prin Pitesti sau prin Aiud, fiindca este invatat de mass-media, de Facebook, de colegi si de prieteni ca e musai sa-si adore si sa-si apere tortionarii, sa-si vanda fratii, sa se inchine la idolii intelectuali ai cetatii, sa spuna raului progres si binelui inapoiere, sa inlocuiasca victimele cu calaii si eroii cu iudele. Altminteri, e limpede, va fi exclus sau marginalizat din “lumea buna” si aruncat definitiv in ceata “ciumatilor”. Azi nu mai e nevoie de bataie si tortura, de carcera grea si amenintari infricosatoare, fiindca s-a gasit calea mai scurta si mai ieftina prin care omul sa devina sclav de bunavoie, consimtind cu entuziasm chiar la propria sa ucidere si devenind chiar un apostol fervent al noilor “religii” seculare.
Nu se mai poate respira in aceasta DUHOARE decat cu un efort urias, prin rugaciune deasa, continua, cerand mila Domnului, plangand pentru toti si… spunand adevarul, cat inca mai suntem lasati.
Cine poate crea oaze de respirat normalitate, omenie, adevar, cuviinta,pudoare, dar si mai mult, cine reuseste chiar sa creeze punti de dragoste frateasca autentica... cred ca mare rasplata va avea, ba chiar… are inca de pe acum. Nu e nevoie sa visam la inaltimi duhovnicesti sau la mari realizari nationale, ci sa DAM MARTURIE si sa INTRUPAM cat putem mai concret si mai simplu, in viata noastra cotidiana, valorile in care credem.
Nu e deloc usor, fiindca toti suntem presati pana la strivire, toti suntem asaltati, tracasati, obositi, ispititi in fel si chip, multi suntem incercati de deznadejde, akedie si cinism, iar unii suntem ademeniti spre individualism si izolare… Din pacate insa, cu cat cadem sau abandonam sau ne ratacim mai multi sub tirul ispitelor, cu atat ii slabim si ii antrenam in cadere si pe altii, ca intr-un joc de domino, fiindca suntem legati unii de altii si toti avem trebuinta unii de lucrarea, de sprijinul si de dragostea celorlalti.
Altadata se cereau lucruri mari, pentru ca se puteau face lucruri mari, in mod relativ firesc. Parafrazand putin ceea ce zicea si pr. Ciprian Negreanu in conferinta de duminica de la Bucuresti, in zilele noastre e chiar o ispita de-a drepta sa cauti sa mai faci lucruri marete, importante, la scara mare. Daca nu e asta masura si chemarea noastra, ajungem apoi la caderi la fel de mari! Personal cred ca, in afara unor cazuri cu totul exceptionale, asteptarile investite in zona politicului se vor dovedi (asa cum s-au dovedit si in trecut) niste amarnice amagiri, care nu ne vor scuti insa de responsabilitatea de a fi girat, inca o data si inca o data, alti “profeti mincinosi” care umbla acum in piata cautand sa ne cumpere increderea. In schimb astazi cred ca se poate face MULT bine si numai cu “fapta buna marunta“ a “paharului de apa” evanghelic.
Azi putem face MULT BINE cu un simplu cuvant bun (si sincer!), cu o mana calda intinsa, cu o usa (a inimii) deschisa, cu o fagaduinta tinuta, dand un banal telefon, cu un suspin pomenitor de bine sau, poate chiar cu o rugaciune si o metanie. Dar si cu o afirmare simpla a adevarului aceluia neplacut si important care se cauta astazi a fi complet ascuns sau rasturnat,a adevarului banal (de tip 2+2=4), cu afirmarea normalului “invechit”, a despartirii albului de negru si de gri, a denuntarii minciunii ca minciuna si a spurcaciunii ca spurcaciune.Cu asumarea ne-rusinarii de Hristos si a ne-lepadarii de fratele Sau mai mic. ORICE AR ZICE “LUMEA”! (Ei da, aici e incercarea, fara de care nu se poate!).
Cine poate ceva mai mult si are binecuvantare pentru asta, sa faca mai mult, dar nu bizuindu-se pe sine, ci sfatuindu-se mereu si ramanand cat se poate de umil si prudent (“cel care sta sa ia aminte sa nu cada“!).
Facand asa – sa nu ne inselam – nu vom putea impiedica lucrarea pana la capat a “tainei faradelegii” – nimeni nu poate impiedica asta – dar ne putem crea mici insule de supravietuire nu doar duhovniceasca, ci si…umana, pur si simplu. Sa pastrezi OMENIA si UMANUL in zilele demonizarii generale este deja o mare virtute. Astfel ne construim mici adaposturi tainice, corturi nevazute aparate de binecuvantarea lui Dumnezeu, ingradite de mila si acoperamantul puternic al Maicii Domnului.
Asa ne ajutam unii pe altii sa rezistam inca o zi si inca una in lumea asta tot mai indracita, tot mai sufocata de gunoiul ticalosiei sfidatoare si al minciunii atotstapanitoare, al nedreptatilor si pervertirilor strigatoare la cer. Numai asa cred ca avem o sansa sa rezistam inca (fara#, ba chiar… in raspar cu hashtagurile).
E foarte tarziu, intr-adevar, simtim ca noaptea e aproape, insa deocamdata mai e totusi putina lumina si depinde de noi sa facem sa fie inca si mai multa pentru cei din jur. Inca mai avem putina libertate, inca mai avem conditii de pace. Inca se mai poate vorbi adevarul, inca se mai poate face binele. SA IL FACEM CAT MAI ESTE INCA TIMP! Cu ajutorul lui Dumnezeu. Numai cu Tine, Doamne!
Ce sa zic… nu pot decat sa fiu de acord cu tot ce ati spus. Domnul sa ne intareasca sa facem fata tuturor relelor intru slava Lui, fiecare la locul sau!
Da, frate admin ! Am apucat să postez predica audio de pe youtube a părintelui Cezar Axinte, de vineri 5 aprilie 2019, pe pagina “Acasă”, drept comentariu la postarea cuvântului părintelui Răzvan Ionescu, dar cred că mult mai bine se potrivește aici… Tot el pomenește, în videoclipul postat de Cuvântul Ortodox, de duminică 7 aprilie 2019, de munții de gunoaie a fiecărui om, mai mult sau mai puțin dreptcredincios… Este evident că trebuie să începem cu noi înșine, să ne rugăm Domnului să ne ierte și să ne ajute să facem curat în ograda sufletului nostru. Avem nevoie de a conștientiza starea precară a societății românești și a întregii lumi din zilele noastre. Nu ne ajută cu nimic o implicare la scară națională, riscând astfel să pierdem și “aici” și “dincolo”… Este vremea premergătoare reîntoarcerii, refugierii în catacombe. Deocamdată nu catacombe la propriu, dar în interiorul comunității, trebuie să te retragi din iureșul lumii, care astăzi vine nu doar din exteriorul locuinței ci și din interiorul ei, prin intermediul radioului, televizorului și a internetului. Fiecare dintre noi este liber să aleagă, cu acordul și sfaturile duhovnicului ceea ce este mai bine pentru el/ea și urmașii care vor veni după el/ea.
Iată și sfaturile părintelui Cezar Axinte:
Grele cuvinte… Dureros de adevarate.
Slava Domnului ca mai avem Parinti care ne mai pot incuraja si ridica, dupa cum marturisiti si dvs.
Imi amintesc acum si de cuvantul Sf. Nicolae Velimirovici care zicea ca atunci cand din toate partile suntem inghesuiti, este vremea sa ne indreptam din tot sufletul spre Domnul, caci singura cale pentru noi este doar pe verticala.
Foarte frumos si la obiect pentru timpurile noastre vorbeste Parintele Axinte in ambele predici. Problema cu duhurile mai este si ca, desi recunoastem ca exista, le cautam la altii si nu le vedem la noi. Indrazneala la mireni nu a mers doar pana acolo ca toti vorbim frumos despre Dumnezeu, ci ca ne si credem exorcisti mai mici sau mai mari, chiar daca patimile colcaie in noi.
In ceea ce priveste Romania situatia pare foarte complicata, din cauza faptului ca metodele securistice de santaj si calomniere au ramas aceleasi, inslusiv printre crestini, insa tot Dumnezeu ne va ajuta, daca se indura de noi. Mintea romanului cea din urma trebuie sa fie aceea ca orice lucru rau adevarat sau neadevarat pe care il amintesti despre altul poate fi folosit impotriva celuilalt, dar mai apoi, prin cel afectat, mai ales daca e prins in hora jocului vicios, va fi indreptat si asupra ta. Vrajmasul vrea sa ne dezbine, sa ne fie frica unii de altii. Si foarte mare atentie trebuie sa acordam curselor intinse. Trunchiind si scotand din context ceea ce afirmam, de multe ori ispititi de rauvoitori, fiecare dintre noi poate sa para infiorator. Dar, daca ne asumam ceea ce am facut si spus atat la spovedanie, cat si in fata celor carora le-am gresit, se poate ajunge la un nou inceput. Lupta pentru mantuire nu se termina decat la sfarsitul vietii, iar astazi a devenit un reality show decurgand sub lumina reflectoarelor. Sa nu ne temem de oameni, ci doar de Dumnezeu. Si sa nu uitam ca metodele de a face ca aparentele sa insele sunt mult mai subtile in ziua de astazi, astfel incat indemnul la rugaciune devine intr-adevar imperios. O constiinta curata nu poate fi santajata, dar asta nu-l opreste pe vrajmas sa teasa minciuni. Sa ne intereseze unde am gresit noi, nu sa cautam greselile altora, deoarece pacatele lor multe nu le vor imputina pe ale noastre.
Frumos zice preotul: Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim. Iar noi: Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea Cea de o fiinta si nedespartita! Dumnezeu sa ne ajute sa vedem limpede in ceata care s-a lasat peste noi.
Sa ne gandim cu cata noblete de suflet ii trata Sfantul Paisie Aghioritul pe cei invidiosi, pe cei care nu admiteau curatia sa sufleteasca. Unul din parintii din Sfantul Munte, de exemplu, il credea vrajitor, dar asta nu l-a impiedicat pe Sfant sa se tulbure sau sa se poarte la fel de smerit in continuare cu acesta din urma. Daca noi am reusi sa ii albim pe toti cei pe care, dintr-o nemarginita mandrie, ii consideram neprielnici, inutili sau chiar stricatori ai imaginii noastre, ajungand deci sa ne fie cinstea ca ocara, am fi mai uniti si mai castigati duhovniceste. Muntii de gunoaie ale minciunii si ale ticalosiei sufocante din afara nu vor disparea decat daca mai intai ii curatam pe cei din sufletul nostru. Sa ii vedem pe ceilalti cu ochiul curat, sa incercam sa intelegem ca ei sunt liberi sa se comporte altfel decat am vrea noi, sa cerem mai multe de la noi decat de la altii. Muntii de gunoaie ale minciunii si ticalosiei se pot revarsa oricand peste noi, mai ales ca, unii mai mult, altii mai putin, si noi contribuim la adunarea acestora. Important este sa nu fim insensibili la necazurile altora, sa nu ne comportam dupa deviza: cutare a primit ce-a meritat, ci sa incercam sa ne iertam, sa ne ajutam unii pe altii, sa ne tragem in sus, sa facem sa creasca din gunoaie flori.
„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia.” Sa avem grija sa ramanem deci in turma, si la propriu si la figurat.
Asa e, dar totul e sa nu fim maximalisti si intransigenti in pretentiile de sfintenie, curatenie, iubire si smerenie desavarsita catre altii… Pana la masurile Sfintilor sau ale Patericului, ideea mesajului era tocmai de a incerca sa fim macar simpli, umani si normali… pana una-alta. Si cu discernamant, pe cat se poate, pentru a deosebi binele de rau la modul practic. (Daca e vorba de Sfantul Parinte Paisie, stia bine sa foloseasca si ironia, si mustrarea, chiar foarte dura si sarea ca ars cand era vorba de provocari viclene, de erezie etc…) Asa, acuma, sigur, la vorbe mari, ne putem pricepe toti, dar ideea aici NU era nicidecum de a tine predici idealiste si a chema la masuri mari, prihanindu-ne “nemarginit” si exagerat pe noi insine. Cine a scris aici, a scris din durerea inimii pentru cine simte lucrurile in acelasi duh. Nu e obligat nimeni sa vada si sa simta la fel. Acuma sincer, va rugam sa ne iertati ca nu suntem la masurile sfintilor! 🙂 Insa chiar daca nu suntem si nu o sa fim chiar asa de sus, important e sa fim pe cale si nici sa nu giram minciuna, ticalosia, sa nu riscam amagirea de a ne inchipui ca, eventual, suntem cel putin la fel de iubitori ca Dumnezeu sau ca putem sa fim uniti cu oricine. Noi propunem sa plecam de la masuri mai realiste, adica… de la nivelul la care suntem majoritatea, ca sa nu ne trezim cazand in prapastii mai mari. (Tocmai ca nici noi, nici pr. Axinte nu ne consideram capabili de a “exorciza” duhurile rele sau altceva de acest fel). Iertati-ne!
@Ileana
“Dacă o turmă de oi se netrebnicește și nu mai dă lapte, nu mai face miei buni, atunci turma se strică încet-încet. Se strică și rasa și atunci ciobanul nu-i mai poartă de grijă și o dă la măcelar. Tot astfel se strică și omenirea, încet-încet. Iar aceasta până când va veni mânia lui Dumnezeu peste neamul omenesc. Și atunci, vai de noi… Să te bucuri atunci când ești oaie în mijlocul lupilor. Satana este un musafir nepoftit în casa ta și vrea să te răpească. Dumnezeu nu a luat diavolului dreptul de a ispiti, ci i-a lăsat-o pentru ca omul să fie încercat. Fără încercare nu se mântuiește nimeni!”
Undeva am citit ca trebuie sa spui iarta-ma mai intai cu buzele, ca apoi sa-ti porneasca miscarea si din inima. In sensul asta, macar teoretic, sa spun si eu ceva frumos despre Dumnezeu. Mai sus am precizat ca mirenii au luat-o pe ulei, nu preotii. Orice preot este un exorcist pana la urma, pentru simplul fapt ca prin mijlocirea sa ni se iarta pacatele si se da o lovitura de gratie diavolului. Nu vad de ce n-ar fi P. Axinte un exorcist, stricto sensu, dar evident ca Sfintia Sa, personal, nu va spune despre sinesi asa ceva. Si nici daca-i spun altii asa ceva nu ii este de folos, insa eu trebuie sa-mi argumentez discursul. Cred ca greseala mea este ca m-am referit la un loc la cele doua predici ale Parintelui si la cuvintele foarte frumoase din acest articol. Acum, fie vorba intre noi, pentru ca nu stiu daca si gresiti dincolo de site-ul asta, pentru mine sunteti imaculati. Dar, chiar daca as sti ca ati gresi, tot as incerca sa va albesc, macar atunci cand ma smereste Dumnezeu si-mi dau seama ca nevazandu-ma jos nu voi reusi sa ajung iarasi sus. Daca insa eu gresesc si ati ajuns sa plutiti prin aer, sa stiti ca mie imi place sa zbor, si sa ma luati si pe mine intr-o calatorie inaltatoare, macar in rugaciunile voastre. Eu am incercat sa vin cu completari, adica, da, ne napadesc gunoaiele, dar frica noastra da drepturi vrajmasilor vazuti si nevazuti si ne orbeste. Asta e “arta” vrajmasului, de a ne dezbina, iar noi il ajutam din toate puterile uneori, atunci cand nu incercam sa punem la indoiala barfele despre altii sau nu incercam sa-i aparam. Personal n-am nicio pretentie de la altii pentru ca etalonul este Hristos si vad si eu ca n-am trecut inca de piciorul broastei, dar cultura noastra este bascalioasa si am si eu scapari, din pacate. Sa fim mai atenti la fumigenele vrajmasului ar fi ideea de baza.
Sunt foarte multi sfinti barbati exorcisti “de meserie”, ca sa zic asa, la care am evlavie, insa mie, dintre sfinte, cel mai mult imi place Sfanta Olimpiada. Ii admir jertfa pentru Hristos si cred ca, citind viata Sfintei, aflam pe unde duce drumul nevointei spre a atinge un astfel de statut privilegiat in fata lui Dumnezeu. Totusi, noi nu stim ce nevointe au semenii nostri. Adica poate ca cineva nu exceleaza ca postitor la vedere, dar il framanta altceva, este hartuit de semenii lui sau eu stiu ce alte necazuri i-l aduc in inima pe Hristos si reuseste sa-L tina colo. In Familia ortodoxa se vorbeste despre un mirean grec sfant din secolul trecut, care a trait in Turcia de azi, dar ne dam seama ca putini erau mirenii cu viata sfanta si atunci, dar oricum era mai sfanta decat a noastra de astazi, in sensul ca inchinau mai multa vreme rugaciunilor si slujbei in biserica. Exista insa si alta solutie spre a ne sfinti si ea se cheama milostenie si demamonizare, desi si o vorba buna este tot un act de milostenie, deic nu e vorba numai de lucruri materiale. Asta poate sa o practice oricine si sa-si curete inima. Iar daca inima nu ne lasa sa facem milostenie, atunci macar sa n-o oprim pe-a altora. Dar si a-l ierta pe cel care ti-a gresit este tot un act imens de milostenie, pentru ca, la judecata a mai scapat respectivul de un parash.
Ileana
Sa fie clar :
1. Admin nu plutesc prin aer . Altfel nu ar mai scrie pe aici , ar contempla mereu ..
2. Fratele Lucian , pe el trebuie sa îl consideri plutind prin aer . Ce face pe acolo , nu știu ..
3. Îl mai bănuiesc si pe Titus L .
4. Fane e ecumenist . Dar nu convins .
Restul ne chinuim .
Petru,
Inca o data m-ati facut sa zambesc.
Dar aveti dreptate – ne chinuim (unii pe altii) si de aceea nici nu mai putem respira… Ca de ne-am fi chinuit fiecare pe sine insusi, ar fi fost lumea mai buna, am fi respirat mai in voie si am fi avut ceva mai multa nadejde de mantuire.
Simti si tu duhoarea tot mai insuportabila care s-a raspandit pretutindeni? Munti de gunoaie pestilentiale dintre acelea nevazute ingroapa tara asta: noian si avalansa de MARTURII MINCINOASE, MANIPULARI, PERDELE DE FUM, EXPERIMENTE VICLENE, TRADARI SI INTRIGI de proportii infernale, un razboi informational si psihologic ca la carte care pare a se apropia, prin efectele sale, de intensitatea unui atac nuclear, direct proportional cu nepregatirea si vulnerabilitatea noastra. Se dau drepturi vrajmasului asupra acestui neam cum nu stiu daca s-a mai dat vreodata in istorie in asemenea grad.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Ce sa zic… nu pot decat sa fiu de acord cu tot ce ati spus. Domnul sa ne intareasca sa facem fata tuturor relelor intru slava Lui, fiecare la locul sau!
Da, frate admin ! Am apucat să postez predica audio de pe youtube a părintelui Cezar Axinte, de vineri 5 aprilie 2019, pe pagina “Acasă”, drept comentariu la postarea cuvântului părintelui Răzvan Ionescu, dar cred că mult mai bine se potrivește aici… Tot el pomenește, în videoclipul postat de Cuvântul Ortodox, de duminică 7 aprilie 2019, de munții de gunoaie a fiecărui om, mai mult sau mai puțin dreptcredincios… Este evident că trebuie să începem cu noi înșine, să ne rugăm Domnului să ne ierte și să ne ajute să facem curat în ograda sufletului nostru. Avem nevoie de a conștientiza starea precară a societății românești și a întregii lumi din zilele noastre. Nu ne ajută cu nimic o implicare la scară națională, riscând astfel să pierdem și “aici” și “dincolo”… Este vremea premergătoare reîntoarcerii, refugierii în catacombe. Deocamdată nu catacombe la propriu, dar în interiorul comunității, trebuie să te retragi din iureșul lumii, care astăzi vine nu doar din exteriorul locuinței ci și din interiorul ei, prin intermediul radioului, televizorului și a internetului. Fiecare dintre noi este liber să aleagă, cu acordul și sfaturile duhovnicului ceea ce este mai bine pentru el/ea și urmașii care vor veni după el/ea.
Iată și sfaturile părintelui Cezar Axinte:
https://m.youtube.com/watch?v=VsoMdB6bkEI
Iertare și Doamne ajută tuturor !!!
Grele cuvinte… Dureros de adevarate.
Slava Domnului ca mai avem Parinti care ne mai pot incuraja si ridica, dupa cum marturisiti si dvs.
Imi amintesc acum si de cuvantul Sf. Nicolae Velimirovici care zicea ca atunci cand din toate partile suntem inghesuiti, este vremea sa ne indreptam din tot sufletul spre Domnul, caci singura cale pentru noi este doar pe verticala.
Foarte frumos si la obiect pentru timpurile noastre vorbeste Parintele Axinte in ambele predici. Problema cu duhurile mai este si ca, desi recunoastem ca exista, le cautam la altii si nu le vedem la noi. Indrazneala la mireni nu a mers doar pana acolo ca toti vorbim frumos despre Dumnezeu, ci ca ne si credem exorcisti mai mici sau mai mari, chiar daca patimile colcaie in noi.
In ceea ce priveste Romania situatia pare foarte complicata, din cauza faptului ca metodele securistice de santaj si calomniere au ramas aceleasi, inslusiv printre crestini, insa tot Dumnezeu ne va ajuta, daca se indura de noi. Mintea romanului cea din urma trebuie sa fie aceea ca orice lucru rau adevarat sau neadevarat pe care il amintesti despre altul poate fi folosit impotriva celuilalt, dar mai apoi, prin cel afectat, mai ales daca e prins in hora jocului vicios, va fi indreptat si asupra ta. Vrajmasul vrea sa ne dezbine, sa ne fie frica unii de altii. Si foarte mare atentie trebuie sa acordam curselor intinse. Trunchiind si scotand din context ceea ce afirmam, de multe ori ispititi de rauvoitori, fiecare dintre noi poate sa para infiorator. Dar, daca ne asumam ceea ce am facut si spus atat la spovedanie, cat si in fata celor carora le-am gresit, se poate ajunge la un nou inceput. Lupta pentru mantuire nu se termina decat la sfarsitul vietii, iar astazi a devenit un reality show decurgand sub lumina reflectoarelor. Sa nu ne temem de oameni, ci doar de Dumnezeu. Si sa nu uitam ca metodele de a face ca aparentele sa insele sunt mult mai subtile in ziua de astazi, astfel incat indemnul la rugaciune devine intr-adevar imperios. O constiinta curata nu poate fi santajata, dar asta nu-l opreste pe vrajmas sa teasa minciuni. Sa ne intereseze unde am gresit noi, nu sa cautam greselile altora, deoarece pacatele lor multe nu le vor imputina pe ale noastre.
Frumos zice preotul: Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim. Iar noi: Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea Cea de o fiinta si nedespartita! Dumnezeu sa ne ajute sa vedem limpede in ceata care s-a lasat peste noi.
Sa ne gandim cu cata noblete de suflet ii trata Sfantul Paisie Aghioritul pe cei invidiosi, pe cei care nu admiteau curatia sa sufleteasca. Unul din parintii din Sfantul Munte, de exemplu, il credea vrajitor, dar asta nu l-a impiedicat pe Sfant sa se tulbure sau sa se poarte la fel de smerit in continuare cu acesta din urma. Daca noi am reusi sa ii albim pe toti cei pe care, dintr-o nemarginita mandrie, ii consideram neprielnici, inutili sau chiar stricatori ai imaginii noastre, ajungand deci sa ne fie cinstea ca ocara, am fi mai uniti si mai castigati duhovniceste. Muntii de gunoaie ale minciunii si ale ticalosiei sufocante din afara nu vor disparea decat daca mai intai ii curatam pe cei din sufletul nostru. Sa ii vedem pe ceilalti cu ochiul curat, sa incercam sa intelegem ca ei sunt liberi sa se comporte altfel decat am vrea noi, sa cerem mai multe de la noi decat de la altii. Muntii de gunoaie ale minciunii si ticalosiei se pot revarsa oricand peste noi, mai ales ca, unii mai mult, altii mai putin, si noi contribuim la adunarea acestora. Important este sa nu fim insensibili la necazurile altora, sa nu ne comportam dupa deviza: cutare a primit ce-a meritat, ci sa incercam sa ne iertam, sa ne ajutam unii pe altii, sa ne tragem in sus, sa facem sa creasca din gunoaie flori.
„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia.” Sa avem grija sa ramanem deci in turma, si la propriu si la figurat.
@ Ileana:
Asa e, dar totul e sa nu fim maximalisti si intransigenti in pretentiile de sfintenie, curatenie, iubire si smerenie desavarsita catre altii… Pana la masurile Sfintilor sau ale Patericului, ideea mesajului era tocmai de a incerca sa fim macar simpli, umani si normali… pana una-alta. Si cu discernamant, pe cat se poate, pentru a deosebi binele de rau la modul practic. (Daca e vorba de Sfantul Parinte Paisie, stia bine sa foloseasca si ironia, si mustrarea, chiar foarte dura si sarea ca ars cand era vorba de provocari viclene, de erezie etc…) Asa, acuma, sigur, la vorbe mari, ne putem pricepe toti, dar ideea aici NU era nicidecum de a tine predici idealiste si a chema la masuri mari, prihanindu-ne “nemarginit” si exagerat pe noi insine. Cine a scris aici, a scris din durerea inimii pentru cine simte lucrurile in acelasi duh. Nu e obligat nimeni sa vada si sa simta la fel. Acuma sincer, va rugam sa ne iertati ca nu suntem la masurile sfintilor! 🙂 Insa chiar daca nu suntem si nu o sa fim chiar asa de sus, important e sa fim pe cale si nici sa nu giram minciuna, ticalosia, sa nu riscam amagirea de a ne inchipui ca, eventual, suntem cel putin la fel de iubitori ca Dumnezeu sau ca putem sa fim uniti cu oricine. Noi propunem sa plecam de la masuri mai realiste, adica… de la nivelul la care suntem majoritatea, ca sa nu ne trezim cazand in prapastii mai mari. (Tocmai ca nici noi, nici pr. Axinte nu ne consideram capabili de a “exorciza” duhurile rele sau altceva de acest fel). Iertati-ne!
@Ileana
“Dacă o turmă de oi se netrebnicește și nu mai dă lapte, nu mai face miei buni, atunci turma se strică încet-încet. Se strică și rasa și atunci ciobanul nu-i mai poartă de grijă și o dă la măcelar. Tot astfel se strică și omenirea, încet-încet. Iar aceasta până când va veni mânia lui Dumnezeu peste neamul omenesc. Și atunci, vai de noi… Să te bucuri atunci când ești oaie în mijlocul lupilor. Satana este un musafir nepoftit în casa ta și vrea să te răpească. Dumnezeu nu a luat diavolului dreptul de a ispiti, ci i-a lăsat-o pentru ca omul să fie încercat. Fără încercare nu se mântuiește nimeni!”
Anastasie Malamas
https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/fara-incercare-nu-se-mantuieste-nimeni
@admin
Undeva am citit ca trebuie sa spui iarta-ma mai intai cu buzele, ca apoi sa-ti porneasca miscarea si din inima. In sensul asta, macar teoretic, sa spun si eu ceva frumos despre Dumnezeu. Mai sus am precizat ca mirenii au luat-o pe ulei, nu preotii. Orice preot este un exorcist pana la urma, pentru simplul fapt ca prin mijlocirea sa ni se iarta pacatele si se da o lovitura de gratie diavolului. Nu vad de ce n-ar fi P. Axinte un exorcist, stricto sensu, dar evident ca Sfintia Sa, personal, nu va spune despre sinesi asa ceva. Si nici daca-i spun altii asa ceva nu ii este de folos, insa eu trebuie sa-mi argumentez discursul. Cred ca greseala mea este ca m-am referit la un loc la cele doua predici ale Parintelui si la cuvintele foarte frumoase din acest articol. Acum, fie vorba intre noi, pentru ca nu stiu daca si gresiti dincolo de site-ul asta, pentru mine sunteti imaculati. Dar, chiar daca as sti ca ati gresi, tot as incerca sa va albesc, macar atunci cand ma smereste Dumnezeu si-mi dau seama ca nevazandu-ma jos nu voi reusi sa ajung iarasi sus. Daca insa eu gresesc si ati ajuns sa plutiti prin aer, sa stiti ca mie imi place sa zbor, si sa ma luati si pe mine intr-o calatorie inaltatoare, macar in rugaciunile voastre. Eu am incercat sa vin cu completari, adica, da, ne napadesc gunoaiele, dar frica noastra da drepturi vrajmasilor vazuti si nevazuti si ne orbeste. Asta e “arta” vrajmasului, de a ne dezbina, iar noi il ajutam din toate puterile uneori, atunci cand nu incercam sa punem la indoiala barfele despre altii sau nu incercam sa-i aparam. Personal n-am nicio pretentie de la altii pentru ca etalonul este Hristos si vad si eu ca n-am trecut inca de piciorul broastei, dar cultura noastra este bascalioasa si am si eu scapari, din pacate. Sa fim mai atenti la fumigenele vrajmasului ar fi ideea de baza.
Sunt foarte multi sfinti barbati exorcisti “de meserie”, ca sa zic asa, la care am evlavie, insa mie, dintre sfinte, cel mai mult imi place Sfanta Olimpiada. Ii admir jertfa pentru Hristos si cred ca, citind viata Sfintei, aflam pe unde duce drumul nevointei spre a atinge un astfel de statut privilegiat in fata lui Dumnezeu. Totusi, noi nu stim ce nevointe au semenii nostri. Adica poate ca cineva nu exceleaza ca postitor la vedere, dar il framanta altceva, este hartuit de semenii lui sau eu stiu ce alte necazuri i-l aduc in inima pe Hristos si reuseste sa-L tina colo. In Familia ortodoxa se vorbeste despre un mirean grec sfant din secolul trecut, care a trait in Turcia de azi, dar ne dam seama ca putini erau mirenii cu viata sfanta si atunci, dar oricum era mai sfanta decat a noastra de astazi, in sensul ca inchinau mai multa vreme rugaciunilor si slujbei in biserica. Exista insa si alta solutie spre a ne sfinti si ea se cheama milostenie si demamonizare, desi si o vorba buna este tot un act de milostenie, deic nu e vorba numai de lucruri materiale. Asta poate sa o practice oricine si sa-si curete inima. Iar daca inima nu ne lasa sa facem milostenie, atunci macar sa n-o oprim pe-a altora. Dar si a-l ierta pe cel care ti-a gresit este tot un act imens de milostenie, pentru ca, la judecata a mai scapat respectivul de un parash.
Ileana
Sa fie clar :
1. Admin nu plutesc prin aer . Altfel nu ar mai scrie pe aici , ar contempla mereu ..
2. Fratele Lucian , pe el trebuie sa îl consideri plutind prin aer . Ce face pe acolo , nu știu ..
3. Îl mai bănuiesc si pe Titus L .
4. Fane e ecumenist . Dar nu convins .
Restul ne chinuim .
Voie buna .
Petru,
Inca o data m-ati facut sa zambesc.
Dar aveti dreptate – ne chinuim (unii pe altii) si de aceea nici nu mai putem respira… Ca de ne-am fi chinuit fiecare pe sine insusi, ar fi fost lumea mai buna, am fi respirat mai in voie si am fi avut ceva mai multa nadejde de mantuire.
@Petru si cititor
Aveti dreptate. O duminica frumoasa la toata lumea doresc.