MANDRIA, IMAGINATIA si raul ascuns sub masca binelui
“Vrajmasul (diavolul n.n.) a cazut din mandrie. Mandria e obarsia pacatului; toate aspectele pe care le poate imbraca raul sunt unite in ea: parerea de sine, slava desarta, dorinta de putere, raceala, cruzimea, indiferenta fata de suferintele aproapelui; tendinta mintii spre reverie, supralicitarea imaginatiei, expresia demonica a ochilor, infatisarea demonica a chipului; spaima, deznadejdea, ura; invidia, complexul de inferioritate, nelinistea launtrica, frica de moarte sau, dimpotriva, dorinta de a ne pune capat zilelor si, in cele din urma, – lucru nu rar – dementa completa. Acestea sunt semnele distinctive ale spiritualitatii demonice. Dar, cata vreme nu se manifesta cu claritate, pentru multi oameni ele trec adeseori neobservate.
Nu este necesar ca toate simptomele enumerate mai sus sa fie reunite pentru a putea recunoaste pe cel ce s-a lasat “sedus” de ganduri patimase, de “vedenii” sau “descoperiri” de origine demonica. La unii domina megalomania, ambitia, dorinta de putere; la altii domina o neliniste ascunsa, spaima, deznadejdea; la unii, melancolia, gelozia, ura; la altii, dorinta poftelor trupesti. Dar la toti intalnim in mod inevitabil o imaginatie debordanta ce se poate ascunde sub masca inselatoare a unei false smerenii”.
*
“Orice rău săvârşit de creaturile libere duce cu necesitate la o viaţă de parazit pe „trupul” binelui; el trebuie să-şi găsească o justificare, sa se infatiseze ascuns sub aparenţele binelui, si adeseori sub aparenţele Binelui suprem. Răul se înfăţişeaza întotdeauna si în mod inevitabil amestecat cu un element dintr-o căutare formal pozitiva, şi prin aceasta latura îl seduce pe om.
Raul incearca sa-i prezinte omului aspectul sau pozitiv drept un scop atat de important, incat pentru atingerea lui toate mijloacele sunt permise. In existenta sa pamanteasca, omul nu poate atinge Binele absolut; in toate intreprinderile omenesti exista un anume grad de nedesavarsire. Prezenta nedesavarsirii in binele omenesc, pe de o parte, si inevitabila prezenta a unui pretext bun in rau, pe de alta parte, fac extrem de anevoioasa deosebirea dintre bine si rau“.
*
“Pricina luptei nu sta in ratiunea ca atare, ci in trufia mintii noastre, care ridica mintea impotriva lui Dumnezeu. Mandria amplifica imaginatia, smerenia o face sa inceteze. Mandria se ingamfa creandu-si lumea proprie, smerenia primeste viata care vine de la Dumnezeu“.
(Arhimandritul Sofronie, Viata si invatatura staretului Siluan Athonitul, Editura Deisis, Sibiu, 1999) – primul fragment preluat de aici.
- Pe aceesi tema va recomandam si comentariul foarte bun de aici
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Finete duhovniceasca in descalcirea itelor in situatiile date atat in ceea ce spune Arhim.Sofronie dar si Pr.Radu. Bune si de mult folos! Raul prin asta si castiga: prin putinul bine amestecat cu mult rau bazandu-se pe trufia mintii noastre, pe imaginatia ce hraneste orgoliul ca esti ‘ceva’/’cineva’ ca ai ajuns ‘undeva’ cand, de fapt te-ai coborat in cele mai de jos ale pamantului, in special pe ispitele de-a dreapta cand ai deja cunostinte despre credinta si vietuire crestineasca! Iar cei ce au cazut dar sunt incredintati ca urca, sunt cei mai periculosi prin faptul ca sunt incredintati ca sunt pe drumul cel bun.
De fapt, daca stau si ma gandesc bine, cei care constientizeaza ca sunt pe drumul cel bun, efortul extraordinar depus(postiri fara masura, ajunari indelungate ce le pericliteaza sanatatea, metanii multe si marunte, neodihna sufletului in cazul in care n-au reusit nu stiu ce/cat canon de rugaciuni) ar trebui sa fie incredintati din insasi tulburarea ce-i macina ca nu stau ‘bine’ si, in ultimul rand ca, inca mai bolesc de slava desarta care-i gadila ca sunt ‘pe cale’ de-aici ravna nebuna. Stiu! Unii aduc argumente de genul ‘Imparatia Cerului se i-a cu sila’ dar cu dreapta socoteala si sub indrumarea unui duhovnic destoinic, nu dupa capul tau sec confundand mijloacele cu scopul!
Superb!
“Ce bucurie”, cum spune Maica SILUANA, sa vezi inimi convorbind aici,in virtual, vazand raspunsuri, poti fi sigur ca cineva te aude si te priveste!
E mare lucru sa poti “vedea” daca drumul pe care esti e cel bun sau nu!
Asta este teama mea, personala, pt. ca si cei care te insotesc pot influenta “directia”! Deci, echilibrul este tare fragil!
D-rei Magda, cu admiratie, pt. toate comentariile frumoase si regularitatea cu care raspunde!
Nici nu vad utilitatea in a-mi scrie numele,la inceput.Un nume mi se pare atit de plat,de lipsit de consistenta,atunci cind nu-l cunosti pe cel ce-l poarta.Poate de aici rolul pomelnicelor:ascund adincimi de nebanuit,pe care doar Dumnezeu le stie.Pe de alta parte,cuvintul “comenteaza” imi da fiori:este prea lumesc.Sfintul Ioan Gura de Aur era coplesit de raspunderea de a-L purta pe brate pe Mintuitorul nostru.Asa ar trebui sa ne simtim si noi cind purtam pe buze Logosul Mintuitor.Cind ne fortam sa fim convingatori,sa dam dovada de cultura sau de induhovnicire,slava desarta si parerea de sine ne dau tircoale.Cind vorbim din prisosul trairilor, cu post,rugaciune si binecuvintare cred ca sintem mai feriti de ispita.Daca am fi mai atenti,am deosebi la noi insine vorbirea in desert(si nu ca la Sfintul Ioan Botezatorul).Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa-I folosim Cuvintul spre a spori credinta si iubirea,spre a pazi calea Ortodoxa in dobindirea Mintuirii!Amin.
foarte adevarat si eu trec prin aceeasi situatie si imi e greu sa disting binele de rau cateodata dar sunt sigur ca Dumnezeu o sa ma ajute sa inving aceste patimi .
Tine mintea in iad si nu deznadajdui- adica in conceptia mea consider ca oricat m as ruga ,posti,oricata milostenie as face tot cel mai pacatos raman pentru ca ca si o sluga a lui Dumnezeu eu sunt dator sa fac aceste lucruri si oricum chiar de le fac tot cu ajutorul TATALUI le fac.Ce am eu de la mine ca si lucrare ca sa zic asa sunt doar pacatele pentru care ca sa fiu sincer la cate am facut nu imi ajunge viata ca sa le plang si sa cer iertare lui Dumnezeu.Oricum stiu sigur ca in aceasta viata Dumnezeu ne judeca cu milostivirea,iar in cealalta viata cu drepatea.
Daca ar fi sa ma uit la pacatele savarsite ar trebui sa cad in deznadejde in de fiecare data imi aduc aminte ce zicea parintele Arsenie Boca si anume ca : Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mult mai mare decat dragostea celui mai mare sfant pentru Dumnezeu.
Ca o concluzie chiar daca Dumnezeu nu ti-a duruit darul smereniei, in tot ceea ce faci sa nu fii viclean si sa ai intentie buna si atunci Dumnezeu vazand acesta nu te va lasa sa cazi. AMIM
Cum am sa ma vindec de aceasta?
Doamne ajuta
Mare lucru este lupta cea adevărată.Mare lucru este grija şi sinceritatea faţă de sine.Nu cred că trebue să ne înfricoşăm peste măsură de căderea fără voie –inevitabilă adesea-ci de orbire şi înşelare prin încrederea în tine însuţi. În a ne socoti realizaţi. Care consider că este răul cel adevărat de care trebuie să ne temem.Părerile de sine – care sunt pezente dar nu trebuie să le primesc- sunt după părerea mea ,cel mai mare pericol.De multe ori mă lupt cu aceste păcate.Nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu să nu cad biruit de ele.Am trecut şi trec prin falsa smerenie,pri lauda de sine,prin supra corectitudine, prin judecare şi osândire, prin afişare ostentativă în public, şi prin multe şi rafinate manifestări ale mândriei, ale răului, cu faţă frumoasă la vedere şi cu aparenţă de bine. Oare nu trebuie să tercem prin ele ? Eu socot că de nu trecem nu înaintăm.Trebuie să trecem ,dar să TRECEM cu adevărat şi să nu facem pe ceilaţi să sufere sau să sufere cât mai puţin. Să-i mângâiem asumându-ne vinovăţia noastră şi cerându-ne sincer şi neântârziat iertare. Recompensându-i cu dragostea şi recunoştinţa noastră. De mii şi mii de ori am căzut în aceste păcate periculoase. M-am târât prin mari noroiaie ale spiritului. Dar mila lui Dumnezeu nu m-a lăsat niciodată.Tot timpul în cele înfăptuite mi-a fost prezentă înlăuntru grija ,, că dacă nu-i aşa , dacă grşesc’’.Nimic nu pot face fără Dumnezeu.Nimic nu-i desăvârşit în ceia ce fac.De nimic nu pot fi sigur. Oricât mi se pare că-i bine făcut. În toate sunt lipsuri.Toate sunt corigibile. Asta simt şi cred eu .Spun asta ca pe o spovedanie , pentru folosul meu şi a celor ce se regăsesc aici şi nu ca pe ceva de succes,sau ca pe cine ştie ce fineţuri personale, cu scopul de a ne sprijini, cunoaste şi preţui reciproc cu dragoste de Dumnezeu şi semeni . Vă cer iertare pentru tot.
Ce este smerenia? Este momentul in care poti asculta sfatul lui Dumnezeu, in care egoul, cu toate invataturile omenesti, parerile de sine, nalucirile imaginative face un pas inapoi.
Cred ca si marii tirani ai lumii,sau poate mai ales ei au momente in care sunt fost chemati sa asculte vocea lui Dumnezeu. De exemplu Hitler a primit o lectie pe un teren de sport, pe care daca ar fi urmat-o ar fi renuntat la nalucirile si miturile despre supraomul arian. La o competitie olimpica din vremea lui, un negru a castigat medalia de aur la atletism. Simplu, adevarat fara alambicari si complicatii mitologice care par poate docte sau exuberante, dar in lumea Adevarului lui Dumnezeu sunt elucubratii si nebunii.
Eu cred ca Hitler a ratat acea audienta cu Dumnezeu si si-a urmat mai departe
nalucirile sinucigase si ucigase.