Mircea Platon: Noi clarificari în privinta “cazului Corneanu”

5-07-2008 Sublinieri

mircea-platon-707487.jpg

Am primit spre publicare din partea domnului Mircea Platon acest articol, pe care vi-l recomandam in primul rand pentru ca, dincolo de polemica acida si spumoasa cu un “ucenic” virtual al D-lui Badilita (caruia, asa cum i-am sugerat si autorului, chiar i se face o favoare ne-visata si nemeritata sa devina, dintr-un sarman internaut origenist, ratacit pe forumuri catolice si certat cu scrierea limbii romane, un personaj faimos, peste noapte), avem cu totii de invatat si de primit raspunsuri spre intarirea credintei ortodoxe si spre lamurirea “chitibusurilor” de argumentatie cu care supusii Papei (cel putin in duh, daca nu si in botez) incearca sa-i “incuie” si sa-i “dea gata” pe ortodocsii mai slabi de inger, prin invocarea unor nume de Sfinti Parinti sau prin citate scoase “din joben”. E vremea sa ne cunoastem mai profund credinta si sa stim sa dam raspuns provocarilor ereticilor sau ale “fratilor mincinosi”. Mircea Platon ne da si acum o consistenta mana de ajutor:

bronze_cross.jpg

Domnul Cristian Bădiliţă nu a răspuns precizărilor mele privind “cazul Corneanu”. În schimb, din silenţiul domniei-sale a răsărit o “dublură” pe nume “Ioan”, un strigoi virtual care-i ciuguleşte polemic pe oponenţii dlui Bădiliţă pe greco-catolica.org. Arătarea dovedeşte nu numai o intimă, îndelungată şi expertă cunoaştere a operei trecute, prezente şi viitoare a dlui Bădiliţă, ci şi o uluitoare empatie teologică şi afinitate stilistică cu dl Bădiliţă. În fapt, dacă nu ar semna “Ioan”, ai putea jura că e Bădiliţă. Ştiu că multă lume e de părere că nu trebuie polemizat cu dl Bădiliţă. Dar eu polemizez doar cu “Ioan”, discipolul lui Bădiliţă, şi o fac doar pentru că atât larva forumistă cât şi originalul parizian mi se par bune exemple de produse ale “elitei” noastre din ultimii douăzeci de ani. Între budism şi sufism, între eurosocialism şi globalism corporat, între Bădiliţă şi Bucurenci, elita noastă a dat dovadă de un fler deosebit în a descoperi şi promova “talente”. Criteriul asumpţiunii e simplu: nu trebuie să-i ceri elitei ce nu-ţi poate da, ci doar ce-ţi poate da. Nu-i cere să se bată pentru România. Că nu poate. Cere-i burse, că-ţi dă (la NEC, la Wissenschaft, la CEU, la Tescani). Nu-i cere să se rupă de sistem. Că nu-i vine. Cere-i să te branşeze şi pe tine, şi “se face”. Te servesc. Regretând că mi s-a dat să dezbat chestiuni arzătoare nu cu un autor care semnează cu propriul nume, ci cu un “Bădiliţă” de mâna a doua, voi răspunde chemării lui “Ioan” care mă somează să-mi exprim opinia în privinţa unui mai vechi articol al dlui Bădiliţă şi a unor noi citate din Sfinţii Părinţi ai Răsăritului produse de “Ioan”. Voi începe aşadar cu citatele din Sfinţii Părinţi, voi continua cu Afanasiev, şi mă voi opri apoi la ce ne-a rămas de făcut.

1. Spune deci “Ioan”: “Poate că vaşnicii “apărători” ai Sf.Părinţi ar trebui să mai cerceteze şi alte scrieri ale Sf.Chiril al Alexandriei pe tema filioque. S-ar putea să AIVĂ surprize: ‘Spiritul Sfant provine (proeisi) de la Tatăl şi de la Fiul; este evident că el (Spiritul), e de fiinţă divină provenind (proion) în mod fiinţial şi substanţial (ousiodos) în ea şi din ea’ (Chiril din Alexandria, Thesaurus, PG 75, 585A).” Nu pot decât să admir acribia cu care “Ioan” a scotocit după acest fragment, dar el nu dovedeşte nimic. Crezul Niceo-Constantinopolitan, formulat pe baza lui Ioan 15:26, acceptat şi în Apus şi în Răsărit până când teologii franci şi vizigoţi şi-au făcut de lucru cu formulările sinoadelor ecumenice, nu poate fi schimbat din cauză că aşa vrea “Ioan” pe baza unui citat dintr-un Sfânt Părinte. Citatul nu e necunoscut teologilor ortodocşi şi fluturarea lui nu schimbă cu nimic datele problemei. Acestui citat din Sf. Chiril, formulat in toiul luptelor antinestoriene, i se pot opune citate din Sf. Apostol Ioan, Dionisie Pseudo-Areopagitul, Sf. Grigore de Nazianz etc. Şi dacă ar fi să îl credem pe marele teolog şi istoric Georges Florovsky, e o mare diferenţă între formula lui Chiril şi cea a lui Augustin (vezi Florovsky, Collected Works, vol. VIII, 273-275) care e la baza catolicului filioque. Dar, din perspectiva în care am iniţiat aceste lămuriri, nu are rost să discutăm aceste lucruri. Problema, în fond, nu e să hotărâm eu şi cu “Ioan” chestiunea lui filioque. Nu avem căderea. Există o formulare dogmatică în acest sens. Şi ea, izvorând din Tradiţie şi dând naştere la Tradiţie, afirmă purcederea Sfântului Duh doar de la Tatăl. Nu tot ce au spus Sfinţii Părinţi e dogmă, dar dogma s-a formulat prin acceptarea de către sinoadele ecumenice şi apoi prin preluarea de către Tradiţie a formulărilor Sfinţilor Părinţi. În rest, că Roma defineşte, acceptă sau se preface că acceptă chestiunea într-un sens sau în altul, nu mă priveşte atât timp cât nu mă sileşte, pe din dos, să-i împărtăşesc erorile. “Ioan” sau Bădiliţă, om cu o singură idee şi multiple personalităţi, nu au decât să-şi consume fervorile convertirii la Roma fără să încerce a trage şi Biserica Ortodoxă după ei. Pe lângă catolici şi ortodocşi, există, desigur, şi o vastă panoplie de neoprotestanţi pe care dl Badilita i-a curtat (http://www.ziua.net/display.php?data=2007-10-25&id=228480) şi către care e posibil să se îndrepte. De altminteri, modul sectar de a judeca al lui “Ioan” si al lui Badilita devine evident atunci când ţopăie astfel prin Tradiţie şi Scriptură, doar-doar se va agăţa de “argumentul câştigător”, de parcă erudiţia lor, îndoielnică şi moartă, poate înlocui Crezul rostit în Biserică duminică de duminică. Datoria creştinului e să se împărtăşească cu Adevărul, nu să ştie istoria erorilor. Hristos nu-i cere pescarului să fie doctor la Sorbona ca să se mântuiască, ci doctorului de la Sorbona să aibă credinţa pescarului.

2. Al doilea fragment e un citat din Sf. Maxim Marturisitorul: ” ‘Aceia din Regina oraşelor (Constantinopol) au atacat scrisoarea sinodală a actualului Preasfinţit Papă, nu în ceea ce priveşte toate capitolele pe care el le-a scris în ea, ci numai două dintre ele. Unul se referă la teologie (doctrina despre Sf. Treime) şi conform acestuia, spune că ‘Duhul Sfânt îşi are purcederea (ekporeusis) şi de la Fiul. Celălalt se referă la întrupare. Cu privire la primul subiect, ei (romanii) au adus evidenţa unanimă a Părinţilor Latini, şi de asemenea pe Chiril Alexandrinul, din studiul pe care l-a făcut despre Evanghelia Sfântului Ioan. Pe baza acestor texte, ei au arătat că nu l-au făcut pe Fiul cauza Duhului – ei ştiu de fapt că Tatăl este singura cauză (aitia) a Fiului şi a Duhului, a unuia prin naştere şi a celuilalt prin purcedere (ekporeusis) – ci au semnificat faptul că prin El purcede (proienai), arătând astfel unitatea şi identitatea fiinţei. Ei (romanii) au fost prin urmare acuzaţi exact pentru acele lucruri pentru care ar fi greşit să fie acuzaţi, pe când primii (bizantinii) au fost acuzaţi pentru acele lucruri pentru care era drept să fie acuzaţi (monotelism). În acord cu cererea voastră le-am cerut romanilor să traducă ceea ce le este specific lor (adică “şi de la Fiul”) în asa fel încât să se evite orice obscuritate care ar putea să rezulte de aici. Dar întrucât practica scrierii şi trimiterii (scrisorilor sinodale) a fost respectată, m-aş mira ca ei să accepte să facă aceasta. Este adevărat, desigur, că ei nu pot reproduce idea lor într-o limba şi în cuvinte care le sunt străine la fel precum o pot face în limba lor maternă, la fel cum nici noi nu putem.’ (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrisoare către Marinus, PG (Patrologia Greaca) 91, 136, col. 7)” De fapt, ceea ce spune Sf. Maxim Mărturisitorul aici nu e, ca şi în cazul lui Blemydes, că Sf. Duh purcede de la Fiul, ci ca el purcede de la Tatăl prin Fiul. Mai mult încă, arată că la această opinie apusenii au ajuns şi pe baza Sf. Chiril al Alexandriei, indicând astfel că, într-adevăr, între poziţia lui Chiril şi cea a lui Augustin nu există asemănare. După cum o spune (http://www.trinitas.ro/editura/cm/articol.php?an=1998&luna=06&art=2) un rafinat teolog drag dlui Bădiliţă, PF Daniel, poziţia lui Maxim: “Ar însemna că Duhul Sfânt izvorăşte din Tatăl ca sursă, iar de la Tatăl şi de la Fiul pleacă, întrucât este interior Tatălui şi Fiului în planul perihorezei (conţinerii şi dăruirii reciproce). El purcede şi de la Fiul nu ca din izvorul originii Sale, ci întrucât se odihneşte în Fiul, fiind primit de către Fiul. De aceea se numeşte şi Duhul Fiului.” Mai mult încă, dacă scrisoarea Sf. Maxim e autentică, atunci ea contrazice flagrant ceea ce a spus Bădiliţă în articolul său precedent, când scria că, până în secolul XI, bizantinii nu au replicat la filioque. Această scrisoare dovedeşte că, în Bizanţ, cineva a remarcat că formula latină e în contradicţie cu formula Crezului Niceo-Constantinopolitan şi, încă din secolul VII, a cerut explicaţii Romei. Pentru alte discuţii referitoare la rolul jucat de confuzia apusenilor între Teologie şi Iconomie precum şi despre traducerea latină inadecvată a termenilor greceşti, la care face referire resemnată şi Sf. Maxim Mărturisitorul în citatul de mai sus, l-aş trimite pe “Ioan” la Georgios Martzelos, Sfinţii părinţi şi problematica teologică (Editura Bizantină, 2000).

3. “Cu ce nu pot fi de acord este faptul că se foloseşte de către ortodocşi PREFERENŢIAL însăşi Tradiţia Creştină care este de o bogăţie inimaginabilă . Nici nu îi întreb pe ortodocşi – îi las să-şi răspundă singuri : câţi au auzit de Scrisoarea către Marinus a Sf.Maxim şi apoi să mai ţina PREDICI SFORĂITOARE despre Filioque. Sau despre Sf.Chiril şi a lui conceptie trinitară. Sau despre Epifanie al Salaminei – poate unul din cei mai mari luptători împotriva ereziei”. Ajunşi în acest punct, i-aş spune lui “Ioan” că nu Ortodocşii, ci el însuşi malversează Tradiţia. El nu caută adevărul, caută doar argumente pentru propriile lui “adevăruri”. “Ioan” foloseşte scrierile Sfinţilor Părinţi, le manipulează după bunul-plac, şi destul de incompetent, pentru a-şi susţine “capetele” moarte. Tradiţia nu înseamnă colecţionarea curioasă de rarităţi bibliofile sau de opinii excentrice. Tradiţia înseamnă mărturisirea Adevărului. În Biserica Ortodoxă, Tradiţia e, după cum spunea Lossky, “viaţa Sfântului Duh în Biserică“. Tradiţia nu e manufacturată în universităţi, ci, după cum spune Pastorala Patriarhilor Răsăritului din 1848, ea constă în “revelaţia lui Iisus Hristos, propovăduită de Sfinţii Apostoli, apărată de sinoadele ecumenice, transmisă de cei mai mari şi mai înţelepţi părinţi ai Bisericii în învăţăturile lor, şi confirmată de sfinţii martiri cu sângele lor.” Apărătorul Tradiţiei e, după cum spune Pastorala de la 1848, “trupul lui Hristos, adică poporul“. Fragmentelor citate de “Bădiliţă” nu li se aplică decât unul din aceste criterii, şi anume faptul că aparţin unor mari Sfinţi Părinţi. Dar nici Chiril şi nici Maxim nu sunt consideraţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii Ortodoxe din pricina acestor citate (care oricum, în cazul Sf. Maxim, confirmă Tradiţia). Mai mult, dogma e discernere a adevărului. Erudiţia orizontală e înlocuită de formularea verticală. Dogma e asceza cunoaşterii. Ca atare, rolul ei nu e de a-ţi vorbi despre bogăţia trecută, istorico-filologică, ci despre bogăţia eternă, a vieţii întru Hristos. După cum scrie Pavel Florenski, dogmele sunt “limita ideală (a înţelegerii noastre) unde contradicţiile sunt anulate” şi care stau astfel între Adevărul Unu din Ceruri şi multitudinea de “adevăruri” de pe pământ. Tradiţia nu înseamnă a cunoaşte toate erorile, ci a trăi acelaşi Adevăr în Duhul Sfânt care de la Tatăl purcede. Cunoaşterea creştinului nu e simplă erudiţie istorică sau filologică, e cunoaştere liturgică, cunoaştere slăvitoare de Dumnezeu, şi de aceea a cunoaşte nu înseamnă a “şti”, ci a căuta să te apropii de Dumnezeu. “Ioan” ne întreabă dacă am auzit de Sf. Epifanie al Salaminei, pentru care şi-a descoperit, în bibliotecă, o uriaşă admiraţie. Dar Sf. Epifanie al Salaminei a fost un mare luptător împotriva origenismului. Or, tocmai pe Origen îl imbrăţişase cu patimă acum vreo câţiva ani dl. Bădiliţă şi, urmând lui, si “Ioan”. Acum, diferenţa între creştinii-ortodocşi şi “Ioan” e că primii îl descoperă pe Epifanie din Sinaxar, el fiind sărbătorit pe 12 mai, ziua când a trecut la Dumnezeu: “după ce a lăsat cu limbă de moarte ucenicilor săi să păstreze credinţă dreaptă şi să nu se lase atraşi de bogăţie şi de bârfă.” Istoric vorbind, îi putem “şti” şi pe Origen, şi pe Sf. Epifanie al Salaminei. Ba chiar le putem admira stamina teologică amândurora. Creştineşte însă, ne rugăm cu Sf. Epifanie, nu cu Origen, şi dacă asta ne face “ignoranţi” în ochii lui “Ioan”, greşala e a lui. Pentru “Ioan”, ca şi pentru Bădiliţă, descoperirea unei cărţi sau a unui autor pare a avea efectul de a reordona întreaga lume în acord cu acea descoperire. E un entuziasm naiv cu care pot simpatiza atât timp cât nu se trasformă în inchizitorială asumare de autoritate. Altminteri, “Ioan”, ca şi Bădiliţă seamănă cu acei colegi de clasă nesuferiţi care, la petrecerile din liceu, monopolizau magnetofonul sau casetofonul încercând să ne silească pe toţi să le împărtăşim gusturile muzicale. Nici puterea de înţelegere, nici harismele, nici tactul evanghelic nu par a-l recomanda pe Ioan sau pe “Bădiliţă” pentru rolul tălmăcitor al Tradiţiei şi “apostol al românilor”.

4. Şi dacă tot am ajuns la Tradiţie şi la Sfântul Duh, să cităm şi ultimul argument al lui “Ioan”: “Iată ce scrie Bădiliţă într-un articol mai vechi – tot pe tema Corneanu – despre care ABSOLUT TOATE BLOGURILE ORTODOXE ANTI-CORNEANU nu suflă o vorbuliţă , n-am auzit un argument pertinent pe aceasta temă ( nu neg posibilitatea de a-mi fi scapat mie ) . Iata ce scria : ‘ Euharistia, sfanta impartasanie, cum scria Nicolai Afanasiev intr-un articol din revista Irenikon, nr 3, din 1965, este, atentie, tovarasi de drum ai nefartatului!, “principala legatura intre catolici si ortodocsi.’ De ce? Cum se poate? Blasfemie! Ba-din-contra. Bun simt si nimic altceva. Rezum argumenetele teologului ‘ortodox othodox’ impanandu-le cu cateva explicatii necesare! Euharistia a fost instituita de Hristos la Cina cea de Taina. Dar Cina inca nu este euharistia, intrucat Hristos n-a trecut prin kenoza mortii si prin slava invierii, iar Duhul nu se pogorase inca peste Biserica. Euharistia “este Cina ecleziologica”, laolalta-impartasire a tuturor membrilor Ekklesiei crestine (nu ortodoxe, catolice, baptise, greco-catolice separate), a Bisericii crestine, una sancta ecclesia, UNA. Caci Biserica ori este UNA ori nu este DELOC. Duhul nu face politica geografica sau confesionala, El sufla pretutindeni, armonizeaza, unifica, intareste, leaga, sporeste duhovniceste. Un singur Duh asadar, o singura Biserica. Biserica e UNA, din momentul Creatiei, daca e sa ne luam dupa unii Parinti ai Bisericii, si nu poate sa existe decat UNA fiind. Mereu, pana la sfarsitului veacurilor! De aceea nu te poti impartasi decat intr-un singur Duh, Cel care a intemeiat, unificat si care sustine Biserica lui Hristos dupa inviere. Prima “cina ecleziologica” asadar a fost savarsita de Petru, la Ierusalim; aceeasi cu Cina savarsita de Isus, prin Duhul Sfant. “Cand noi participam, scrie Afanasiev, la o adunare euharistica, noi suntem uniti cu toti cei care, in acel moment, participa la o adunare euharistica, si nu doar a Bisericii ortodoxe, ci si a Bisericii catolice, intrucat peste tot se savarseste una si aceeasi euharistie: Hristos este acelasi, ieri, azi, in vesnicie”.

Ce “canoane” suprarealist-nationalist-securiste pot demola unitatea, iubirea si comuniunea insuflate de Duhul Sfant? ” Pentru a-i da din nou satisfacţie lui Ioan sau lui “Bădiliţă” îi voi anunţa că, în numărul pe iulie al revistei Rost exista o replică, excelentă, dată de publicistul creştin Gheorghe Fedorovici mai multor membri ai “elitei” (Mircea Mihăieş, Teodor Baconsky ş.a.) care îl susţin pe IPS Corneanu. În privinţa argumentului lui Bădiliţă, Gh. Fedorovici scrie: “Tocmai aici este una din problemele majore ridicate de gestul mitropolitului Banatului: în care Duh ne împărtăşim? În cel care purcede de la Tatăl, sau în Cel care purcede „de la Tatăl şi de la Fiul”, cum susţin catolicii? Căci după cum e Duhul, aşa şi Trupul: nu poate exista acelaşi Trup de la două Duhuri. Ori la ortodocşi este un Trup şi Sînge şi la catolici alt Trup şi Sînge, ori nu este decît un singur Trup şi Sînge, fie la ortodocşi, fie la catolici. În termeni dogmatici, ştim că nu poate exista decît Unul, că Acesta nu poate fi decît în Biserica Trup al lui Hristos, care este cea ortodoxă. Dacă avem dubii în această chestiune, nimic nu mai contează, iar împărtăşania ar fi aşa cum vor protestanţii dar mai ales sincretiştii, un simbol. Dar atunci, de ce să ne mai împărtăşim? Şi nu este vorba aici doar de filioque. Par. Diac. Ioan Ică Jr. a demonstrat complicaţiile liturgice produse în mod suplimentar de eclesiologia defectuoasă a bisericii romano-catolice: în virtutea rolului vicarial al papei, temeiul Euharistiei şi, prin aceasta, al Bisericii nu mai este Hristos, ci papa însuşi!” Dacă explicaţia lui Gheorghe Fedorovici nu are autoritatea necesară de vreme ce Gh. Fedorovici nu e doctor la Sorbona, atunci le vom aminti lui “Ioan” si lui “Bădiliţă” de cuvintele lui Georges Florovsky, autoritate in istoria creştinismului, care, într-un articol intitulat “The Early, ‘Undivided’ Church and Communion” (Collected Works, vol. XIV, 20-28) scria că, în primele veacuri, nu se punea problema “intercomuniunii”, practicate de IPS Corneanu, ci a “deplinei împărtăşiri” cu Biserica Una. Rezumând rezultatele cercetării sale, Florovsky găsea că: “1. Biserica e una. Unitatea e bazată pe şi exprimă două lucruri. Pe de o parte e înrădăcinată într-un consens dogmatic.” Pe de altă parte “cuminecarea (sau comunicarea) era de importanţă vitală, deoarece creştinismul nu e doar o doctrină, ci Trupul”. De aceea, scrie Florovsky, “nu poate fi admisă nici o intercomuniune, în sensul modern al termenului (de genul a ceea ce a făcut IPS Corneanu, n.M.P.), intercomuniunea fiind necunoscută Bisericii timpurii şi străină duhului ei. Orice intercomuniune între biserici locale presupunea, în acea vreme, o unitate actuală, vizibilă şi invizibilă, pe baza unei profesiuni de credinţă comune şi a unei continuităţi de structură sacramentală. Nici o excepţie nu se îngăduia de la această regulă”. În al treilea rând, conchide Florovsky, oricâte discuţii ar fi existat între limitele canonice şi cele sacramentale, “nu a fost niciodată îngăduit să se depăşească limitele canonice (..) Cuminecarea şi unitatea integrală erau direct legate una de cealaltă.” În baza exemplului teologiei patristice, e imposibilă intercomuniunea între ortodocşi şi (greco-)catolici, de vreme ce aceştia din urmă or nu cred ceea ce spun, or nu spun ceea ce cred, după cum ne indică, în privinţa lui filioque, acest citat dintr-o carte de învăţătură greco-catolică: Ortodocşii susţin că Spiritul (Duhul) Sfânt purcede numai de la Tatăl, fiindcă nu poate avea două cauze, pe Tatăl şi pe Fiul; iar catolicii, inclusiv greco-catolicii, susţin că purcede atât de la Tatăl, cât şi de la Fiul (de unde numirea de Filioque), ca de la un singur principiu (cauză). Ortodocşii au recunoscut şi acceptat şi ei dogma Filioquela Sinodul Ecumenic de la Florenţa (1438-1439), unde s-a căzut totuşi de acord ca, în bisericile din Răsărit să nu fie rostită la Credeu formula ‘şi de la Fiul, pentru a nu scandaliza pe credincioşii cu mai puţină cultură teologică’. Aşa se explică faptul că, nici în cărţile liturgice greco-catolice nu a fost trecută sintagma ‘şi de la Fiul’, rostindu-se Credeul numai cu formula ‘care de la Tatăl purcede’. Este adevărat că după readucerea în legalitate a Bisericii Române Unite cu Roma, în 1989, se rosteşte în unele biserici greco-catolice formula: ‘Şi întru Spiritul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, care de la Tatăl şi de la Fiul purcede’, dar neintrodusă oficial de Biserică, ci din propria iniţiativă a credincioşilor, care, frecventând în timpul prigoanei comuniste bisericile romano-catolice, s-au obişnuit cu această formulă.” (vezi http://www.pastoratie.ro/index.php?option=com_docman&task=doc_view&gid=1208)

5. Apologeţilor “unirii” la noi le voi spune ce le-a spus catolicilor şi greco-catolicilor episcopul rus din exil Vladimir Rodzianko: “Dacă vreţi unirea creştinilor, atunci nu-i dezbinaţi pe Ortodocşi“. Într-adevăr, actuala dezbinare produsă de apologeţii catolici la noi nu face decât să confirme încă o dată că Roma nu e interesată de Hristos, ci de putere. Istoric vorbind, misionarismul protestant şi cel catolic sunt complet diferite. Protestanţii caută să convertească poporul, “iezuiţii” merg întotdeauna la jugulara elitelor. Turma trebuie apoi să-i urmeze. E o inginerie teologico-politică. Se tot spune că ortodocşii au mentalitate de “asediaţi”. Dar asta doar pentru că, după cum s-a văzut din manevrele de culise ale “cazului Corneanu”, Curia are mentalitate de prădător, de seducător de minori sau de oameni căzuţi în minorat. Confruntată cu acest fenomen, cu monopolizarea legislativului de baroni locali şi politicieni corupţi, cu confiscarea executivului de birocraţi globalişti a căror singură grijă pare a fi să ne vândă cât mai profitabil pentru ei, cu monopolul mediatic exercitat de agenţi multiculturali şi ideologi de serviciu ai UE, CSI sau ai corectitudinii politice, devine obligatoriu ca BOR să rămână a lui Hristos, nu a Romei, nu a politicilor ecumeniste, nu a bursierilor catolici.

De douăzeci de ani încoace suntem colonizaţi de urmaşii ideologici şi odraslele trupeşti ale celor care ne-au colonizat acum 60 de ani. Colonizarea trebuie oprită in numele Adevarului. BOR trebuie să aleagă între a fi cu poporul apărător de Tradiţie vie sau a sucomba nedemn în îmbrăţişarea politică a UE şi sub sărutările “frăţeşti” ale Romei. “Elitei” vândute, BOR trebuie să-i opună sfinţii şi o contra-“elită” care nu ştie sluji la doi stăpâni şi la curţile mai multor adevăruri.

Mircea Platon, 4 iulie 2008


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Marturisirea Bisericii, Nicolae Corneanu, Portile Iadului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

41 Commentarii la “Mircea Platon: Noi clarificari în privinta “cazului Corneanu”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Cine este Mircea Platon, ca nici in cartea de telefon nu l-am gasit? Cica ar fi fost la doctorat peste ocean (R. Codrescu). Peste care ocean? Arctic? Ce fel de doctorat si unde? Poate imi raspunde “admin”. Este si M. Platon un teolog asa cum se cred multi care doar au absolvit facultatea de teologie (dupa cum, la cumpana dintre comunism si capitalism, inginerii au devenit peste noapte ziaristi)? Sa nu se creada ca il admir pe C. Badilita pe care eu il numesc sorbonanist. Vreau doar sa aflu cine este M. Platon pentru ca imi place cum scrie (nu stiu cum gandeste, dar asta e alta poveste).

  2. Te asigur ca gandeste exact asa cum si scrie, fara sa fi facut si teologia, dupa stiinta mea. Poate iti va raspunde mai mult chiar el intr-una din zilele urmatoare.

    http://history.osu.edu/people/person.cfm?ID=2257

  3. Si uite cum in loc sa ma duc la Iron Man, cu Robert Downey Jr., stau aici “de vorba” cu voi si ma simt bine. Multumesc pentru informatie; daca M. Platon este inca la doctorat in Ohio poate il gasesc (dupa vacanta) si il invit in parohia noastra sa ne spuna cate ceva de folos. Numai bine tuturor!

  4. Daca punem alaturi cele doua texte de astazi, putem vedea in ce duh sant scrise si ce folos duhovnicesc primim citindu-le. Daca ma uit in inima pot vedea ce se naste acolo dupa ce am citit fiecare din cele doua texte si asa pot alege Calea.

  5. Fratele meu Viorel,

    Esti un pic prea aspru. Mircea Platon are stilul sau, iar mesajul lui are, in principal, alt public tinta si e plasat intr-un anumit context, de polemica intelectuala, care are “regulile” ei. Oricum, am spus cu ce ne-ar putea folosi noua tuturor, dincolo de polemica in sine si facand abstractie de stil, care pe unii ii deranjeaza, dar trebuie sa fim realisti si sa intelegem ca fiecare madular are locul sau si lucrarea sa specifica in Biserica, nu suntem toti la fel si nu putem vorbi/scrie toti sau fiecare intotdeauna in duhul Sfantului Siluan, sa zicem. Am explicat la precedenta postare – cand am dat un fragment din alta polemica a fratelui Mircea – prin cuvintele parintelui Steinhardt cam unde cred ca se incadreaza mesajul sau si care este sensul lui. Si nici Steinhardt nu vorbea acolo foarte… “duhovniceste” daca e s-o luam asa. Eu il vad ca pe biciul luat de Iisus ca sa alunge impostorii din templul Domnului. Pentru ca uneori, da, nu se mai poate fara bici.

  6. Cu respect.
    Aceasta polemica intre oameni cu multa carte si cu intelegerea vietii mai slaba nu poate face decat sa invrajbeasca oamenii. Mie imi pare rau ca s-a ajuns de la niste intamplari groaznice sa se iveasca ” directori de constiinta: cu vorbe frumoase si ametitoare. Si Platon si Badilita si Patapievici si Plesu si etc sunt oameni ce nu-si mai vad capul de atata citit dar nu inteleg nimic din ortodoxie. Doar citeaza ca robotii fragmente intregi,de – ii duce capul la culturi, ramanand in afara intelegerii faptelor grave. Ce inseamna ca Sf. Duh purcede de la Tatal? Dar ca purcede si de la Fiul? Oamenii, rationalizatori nu pot percepe diferenta imensa intre aceste mecanisme.
    Daca sunteti atat de luminati cu mintea spuneti oamenilor ce influenta are in viata lor cotidiana aceste doua pozitii. Daca stiti e bine, daca nu stiti e degeaba sa revarsati atata filosofie rationalist – scolastica in gandurile tinerilor crestini.
    Pai daca te lupti cu Badilita esti Badilita caci ii raspunzi dupa ” nebunia lui”. Iar daca TREBUIE sa-i raspunzi lui Badilita dupa nebunia lui nu o faci cu aceleasi instrumente caci partidele sunt DOUA si nu mai multe.
    Oamenii ce sufera de limbarita, blogareala, si eu am patima asta proasta, sunt SLABI, SLABI, SLABI.
    Adica Badilita nu e ok! Se zice. Dar cine e OK? Morile nestricate? Ce revarsa citate si re-citate?
    Asta e credinta mea, ca nu e bine cu revarsarea asta de argumentica – omul poate argumenta orice – caci cei ce citesc nu sunt “fragezi si ascultatori in Duh” ci “fiare si fii diavolului” si de abia asteapta un dovlecel necopt sa aiba informatie netraita sa-l poata injura pe Badilita pe la colturi.
    Slava.

  7. ba eu cred ca au habar de ceea ce inseamna purcederea Duhului Sfant,dar, chiar daca unii sunt eruditi,nu primesc cuvantul LUI DUMNEZEU decat literal.Or noi trebuie sa fim siguri de existenta rasplatirii Dumnezeesti,asa cum stim ca aceste doua maini sunt ale noastre si le putem folosi.Ei creeaza curente noi pseudofilosofice,cu care cocheteaza multi,culti sau mai putini culti.Vrasmasul mantuirii omului le da iluzia puterii,ei incercand sa isi impuna ideile,ca fiind cele intru adevar,aducand argumente omenesti.Trist este ca nu neaparat de la laicat porneste aceasta situatie ci chiar din sanul bisericii.Astfel se vor pierde oile cele cuvantatoare ,crezand ca sunt pe drumul cel bun,Mantuitorul spunand pe drept cuvant:”Bucura-te Turma Mica,ca tie ti-a gatit Dumnezeu Imparatia cerurilor!”Doamne ajuta!

  8. surioara CRISTINA CATRINA, vezi ca faci o…”confuzie”…nu mica…!

    De ar primi acesti “eruditi” LITERAL Cuvantul lui Dumnezeu, grait de Insusi Hristos in Evanghelia dupa IOAN despre DUHUL SFANT (cf. IOAN, cap.15, vers.26), atunci ar intelege clar ca Hristos spune CA NU SI DE LA EL…purcede Duhul, ci NUMAI DE LA TATAL!!, si ca El-Hristos NUMAI IL TRIMITE in lume…si nu-L purcede…!

    Dar “eruditii” catolicismului, nu primesc LITERAL, ci talcuiesc CUM LE CONVINE LOR Cuvintele lui HRISTOS, uiitand ceea ce tot Hristos a spus despre CUVINTELE LUI, ca NICI O IOTA si NICI o CIRTA nu va trece din Cuvitele SALE…!, si ca mai degraba trece Cerul si Pamantul decat sa treaca ceea ce a spus EL…! (cf. MATEI, cap.5, vers.18; MARCU, cap.13, vers.31)!

    Noi, sa intelegem SCRIPTURA, nerastalmacindu-o, ci ASA CUM A FOST VESTITA de Apostoli si asa cum a vroit Dumnezeu sa vorbeasca prin ea!

    AMIN!

  9. 1. Nu vad de ce ar fi mai grav sa-l injure un “dovlecel necopt pe la colturi” pe Badilita decat faptul ca Badilita injura Biserica Ortodoxa in public.
    2. Una dintre consecintele cotidiene ale diferentei dintre “purcederi”, de la Tatal sau de a Fiul, este ca, daca nu stim Crezul nostru, ne trezim ca ne impartasim, in alt Duh, cu cine nu vrem. Si ne trezim cu un “Vicar” de la care purcede duhul. De multe ori, cele mari au un mod de a se face mici, si cele inalte un mod de a fi traite la modul atat de umil-cotidian, incat nici cu gandul nu gandim. Dl Heraasku are dreptate, toti suntem slabi. Problema e ca exista slabi-ispititori, si slabi-ispititi. Singura sansa a slabilor-ispititi de a deveni puternici, duhovniceste vorbind, e sa stie care e Calea, Adevarul si Viata. Si sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce fac.

  10. Sunt unii care spun ca e plictisitor si inutil sa bati matanii, sunt unii care spun ca e plictisitor si inutil sa scrii istorie. Eu nu cred nici una, nici alta. Si, atat timp cat nu incerc sa stabilesc nimic nou, mi se pare normal sa fac apel la “citate” ca sa-mi statornicesc pozitia. Nu “ratiocinez” ca sa-mi fac propria secta, ci scutur de erori niste afirmatii ale unor oameni care ataca totul, de la istoria bisericii la marii ei duhovnici de astazi. Nu stabilesc adevarurile mele, ci restabilesc adevarul istoric, atat cat il putem sti. In rest, sa ne rugam.

  11. @ Mircea Platon
    Badilita si-a pierdut orbita, e ca un asteroid ratacit atras de diferite campuri de interes gravitational. Personal, mi-e mila de el. Cand in ziarul Ziua a desfiintat opera teologica a parintelui Dumitru Staniloae am crezut ca o sa ma duc sa-i trag palme. Razboul intru Cuvant nu e suficient in astfel de situatii. Nesimtirea lui atinge uneori cote alarmant de josnice. In sfarsit, ma bucur ca M. Platon se ocupa de “cazul Badilita”.
    Nu am timp sa traduc textul de mai jos, il gasesc important si lamuritor, sper sa aduca oarece lumina celor tineri. Apartine unui teolog rus.
    Of old, the Church, in her teaching on the interrelationships of the Persons of the Holy Trinity, has taught that the Third Person of the Holy Trinity, the Holy Spirit, pre-eternally proceeds only from the First Person of the Holy Trinity ­ God the Father. This teaching was based on Christ’s words, that the Holy Spirit “proceedeth from the Father” (John 15:26). This doctrinal formula was inserted into the Symbol of Faith at the Second Ecumenical Council (381). After that, this Council, and likewise both the Third and Fourth Ecumenical Councils, having confirmed the trueness of the Symbol of faith, forbade any additions to be made to the Niceac­Constantinopolitan Symbol. However, in the year 589, at a local Spanish council in Toledo, an addition was made to the Symbol of Faith, according to which the Holy Spirit proceeds not only from the Father, but also from the Son (qui a Patre Filioque procedit). This insertion became known as the Filioque, and subsequently became one of the main causes of the Western Christianity’s departure from Orthodoxy. It was decided at the Toledo Council of the Spanish Church to unite to the Church the West Goths, who confessed the Arian heresy, and this circumstance served as the occasion for this addi­tion. Since the teaching on the inequality of the Son with the Father was the fundamental point of the Arian heresy, the Spanish theologians at the Toledo Council, insisting on the full equality of the Son and the Father, decided to place the Son also in the same relationship to the Holy Spirit that the Father has to Him; that is, they said that the Holy Spirit proceeds from the Father and the Son. In the seventh and eighth centuries, the addition of the Filioque to the Symbol of Faith spread in the Frankish churches. At first, the Roman popes refused to recognized the Filioque. Thus, in the ninth century, Pope Leo III rejected the request of the Emperor Charlemagne to insert this addition into the Symbol of Faith. Moreover, the Bishop of Rome even ordered that the text of the Niceao­Constantinopolitan Symbol of Faith be engraved on two silver tablets and that these tablets be set up at the tomb of the Apostles Peter and Paul with the inscription: “I, Leo, placed these tablets out of love for the Orthodox faith and to safeguard it”. But in spite of this, the false teaching on the procession of the Holy Spirit also from the Son continued to spread in the Western churches right up to the year 1014, when the Roman Pope Benedict VIII finally inserted it into the Symbol of Faith. Many present­day Christians consider that the dispute around the addition of one word to the Symbol of Faith is trivial, a subject for investigation by professional theologians, and does not in any way influence our faith. As we remarked at the beginning, Christianity is the religion of the Holy Trinity. And faith in the Holy Trinity has a most immediate bearing on all aspects of our spiritual life. For Christians, the dogma of the Holy Trinity is not only a doctrinal formula, but a living and uninterruptedly developing Christian experience. Every addition or change to the teaching on the Holy Trinity violates the correctness of this cornerstone dogma and changes our faith. On what, then, do Roman Catholics base the Filioque ­ their dogma on the procession of the Holy Spirit also from the Son? Catholic theologians say that the Saviour’s words themselves, “Who proceedeth from the Father”, do not at all exclude the procession of the Holy Spirit also from the Son; on the contrary, they even contain this thought in themselves, inasmuch as the Father and the Son are one in essence, and all that the Father has, the Son also has. The Orthodox Church teaches that the Father, Son and Holy Spirit really are one in essence, but differ among themselves as Persons; all that the Father has, the Son also has and the Holy Spirit also has, with the exception of personal attributes. But if we assume that the procession of the Holy Spirit also from the Son is intended by the words “proceedeth from the Father”, because the Son is one with the Father in essence, then we would have to allow that the begetting of the Son by the Spirit is also intended by the words “begotten of the Father”, since the Spirit also is one with the Father in essence. Moreover, we would have to allow that the Son, while being begotten of the Father, is also begotten of Himself; and the Holy Spirit, while proceeding from the Father, also proceeds from Himself, since They are one with the Father in essence and are, furthermore, all co-eternal. Catholics cite the Saviour’s words, “when he, the Spirit of truth is come, he will guide you into all truth…He shall glorify me: for he shall receive of mine, and shall shew it unto you” (John 16:13­14). Catholics explain the expression, “shall receive of mine”, thus: He shall receive of My essence, that is, shall proceed from Me. But in reality, this expression signifies only that the new Instructor ­ the Spirit of truth ­ will not preach any new teaching, different from the teaching of the Lord Jesus Christ, but will reveal, establish and help believers to assimilate the teaching proclaimed by the Saviour. Roman Catholics further cite the fact that the Apostle Paul calls the Holy Spirit “the Spirit of [God’s] Son” (Galatians 4:6) and “the Spirit of Christ” (Romans 8:9), and from this they conclude that if the Holy Spirit is called the “Spirit of [the] Father” (Matthew 10:20), because he proceeds from Him, then, consequently, He is also called “the Spirit of the Son” for the same reason. But from the context, it is obvious that the Apostle Paul is speaking not about the eternal Hypostasis of the Holy Spirit, but about His grace­filled gifts, which are sent down into the hearts of believers; and since all spiritual gifts are obtained for us by the endless merits of the Son of God, therefore the Holy Spirit is also called the Spirit of the Son. Bishop Kallistos (Ware), a prominent English Orthodox theologian, well acquainted with Western theology, writes: “Latin Scholastic theology, emphasizing as it does the essence at the expense of the persons, comes near to turning God into an abstract idea. He becomes a remote and impersonal being, whose existence has to be proved by metaphysical arguments ­ a God of the philosophers, not the God of Abraham, Isaac, and Jacob. Orthodoxy, on the other hand, has been far less concerned than the Latin west to find philosophical proofs of God’s existence: what is important is not that a man should argue about the deity, but that he should have a direct and living encounter with a concrete and personal God. “Such are some of the reasons why Orthodox regard filioque as dangerous and heretical. Filioquism confuses the persons, and destroys the proper balance between unity and diversity in the Godhead. The oneness of the deity is emphasized at the expense of His threeness; God is regarded too much in terms of abstract essence and too little in terms of concrete personality” (The Orthodox Church, page 222). In the Western Church consciousness, the Holy Spirit is subordinate to the Son of God. It is sufficient to leaf through Western theological texts in order to be convinced as to what an insignificant place Catholic theologians allocate to the activity of the Holy Spirit in the world, in the Church and in the life of individual men. The Filioque places the Holy Spirit in a state of subordination to the Father and the Son, and it distorted the teaching on the Church in the West (of this, we shall speak separately). Every false teaching about the Holy Spirit is a blow against the dogma about the Church. Because the place of the Holy Spirit in the life of the Church and in God’s plan concerning man was ignored in Western theological thought, the Church gradually began to be accepted as an earthly institution, organized and administered according to the principles of worldly authority and juridical law.

  12. Caterisire sau canonizare?
    Mircea Platon sau Cristian Badilita? (intrebare retorica, evident)
    Uimirea mea nu are margini citind pe site-ul greco-catolica.org ultima mirare din cele 12 ale lui C. Badilita. Cititi si va minunati:
    <>
    Cu tot respectul, il rog pe Mircea Platon sa comenteze “reintrarea sinodului in matca duhovniceasca a Traditiei”, daca nu a facut-o deja.

  13. Din postarea precedenta a disparut punctul 12.
    12) Ieri si astazi hulit, mitropolitul Corneanu stie ce face. Maine va fi, probabil, canonizat cu majoritate absoluta de un sinod ortodox reintrat in matca duhovniceasca a Traditiei (cu majuscula).Cristian Badilita

  14. Cu respect.
    O singura dorinta am catre Platon. Esti, in mare, OK. Te rog doar sa fi atent la cei ce-ti folosesc numele, reputatia – ca de, se construieste – si care se bucura ca ai devenit un fel de Samson al web-ului. Cand ii aud pe unii, “de-abia astept sa dea Platon de pamant cu Badilita” sau ” cu Patapievici” sau cu xxx, ma apuca groaza. Pai de asta ai invatat atat??? Sa se bucure Pinochio ca si-a gasit jucariile.
    Cam asta e rugamintea. Nu-mi place cand cineva ajunge “mare” in ochii prostimii. Ma rog, incerc sa-l atentionez cat pot pe acesta. Acum 4 ani i-am spus asta si lui Savatie. Tot pe blog. De, nu-i cunosc peronal.
    Pe scurt…incepe sa puta a ceausime prin blogosfera. Si NUMAI datorita prostimii.

  15. Nu am intrat de cateva saptamani pe acest site, si nu am stiut pana azi ca Mircea Platon cel…”apologet” scrie si comentarii pe siteul acesta.
    Este o bucurie sa te avem alaturi farte intru Hristos, si cu comentarii “on line” si “isntant”…
    Sa-ti ajute Domnul si sa te lumineze sa le mai dai si alte replici “desteptilor” care ataca subtil Adevarul Ortodoxiei.

    @ herasku:

    Frate, vezi ca exagerezi cu parerea dumitale despre “marirea” samsonica a fratiorului Mircea.
    Nu-i un “Samson” apologet, ci un MODEL de crestin ortdox, care face ceea ce nu indraznesc sa faca altii care au titluri si investiri oficiale de…”apologeti”!
    Care dintre profesorii de APOLOGETICA Ortodoxa de la vreo facultate de Teologie Ortodoxa din tara s-a incumetat sa-i raspunda “teologului” cu doctoratul la Sorbona…Badilita?? Nici unul!
    Poate spune cineva, “pai ce profesorii de teologie, stau pe net si isi pierd timpul pe bloguri ca sa raspunda la toti cei care ataca Adevarurile Ortodoxiei??”
    Numai ca Badilita nu-i un nimeni, si nu scrie numai tampenii cum s-ar crede, ci “ocheste” bine ceea ce vrea sa…loveasca si atinga, si stie cum sa invarta penita ca sa-i iasa ideea pe care vrea s-o inoculeze in mintile celor pe care ii are in vizor!
    Or, la aestfel de “scriitori”, trebuie sa se raspunda OFICIAL de toti cei care sunt “oficial” elita B.O.R.! Numai ca nu vor “oficialii” s-o faca, si o fac credinciosii simplii!
    La fel au stat lucrurile si cu raspunsul la “EVANGHELIA DUPA IUDA”…! Nu profesorii de Teologie “oficiali” si doctorii in apologetica Ortodoxa ai BOR au dat in tara aceasta o replic aacestei carti eretice, ci DANION VASILE!
    Si uite asa, asa-zisii “teologi” calificati, tac marc, cand trebuie sa “faca teologie”, si altii la care te astepti mai putin, si anume MIRENII, unii fara studii teologice, FAC CU ADEVARAT TEOLOGIE, nu pentru ca sa se slaveasca pe ei, ci pentru ca vremurile o cer!

    Deci frate “herasku”, uitate la scopul cu care cineva lupta pentru Adevar si vei simti si distinge din felul cum lupta, daca lupta pentru marire…desarta, sau daca asculta de porunca lui HRISTOS de a marturisi pentru El, in acest neam preacurvar si ticalos, in care cei mai multi pastori au inceput sa taca si lasa oile sa marturiseasca in locul lor…!

    Doamne ajuta!

  16. Reproduc mai jos nota părintelui Stăniloae la textul Sfântului Maxim referitor la filioque: “Sfântul Maxim arată cum se înţelegea atunci Filioque de către catolici: ca distingându-se în aplicarea purcederii la relaţia între Duhul şi Tatăl şi între Duhul şi Fiul. În relaţia dintre Duhul şi Fiul expresia nu înseamnă decât identitatea de fiinţă şi un fel de ieşire la arătare a Duhului prin Fiul, nu o primire a existenţei Lui din Fiul, cum o primeşte din Tatăl. Catolicii au ajuns la identificarea provenirii Duhului din Fiul cu provenirea Lui din Tatăl (ca dintr-un singur principiu), pentru că au folosit aceiaşi termeni pentru amândouă: procedre şi prodire, ceea ce Părinţii răsăriteni n-au făcut niciodată. Pe baza acestui loc teologii catolici de după aceea au dat pe Sf. Maxim în mod greşit ca martor răsăritean aprobativ al învăţăturii lor. În această identificare a termenului procedere cu prodire (ekporeusis şi proienai) cei din Constantinopol au văzut o identificare a provenirii Duhului din Fiul cu provenirea Lui din Tatăl. Sfântul Maxim le arată că latinii cunosc în “procedere” două înţelesuri: purcederea Duhului din Tatăl şi ieşirea Lui prin Fiul. Deci ei cred ca şi grecii. Numai neobişnuinţa cu limbajul mai distinctiv al grecilor îi face să pară că confundă provenirea Duhului din Fiul cu provenirea lui din Tatăl. Se poate pune întrebarea: pentru ce Duhul iese sau Se arată prin Fiul şi nu invers? Un răspuns potrivit ar fi, credem: pentru că Duhul pune pe Fiul – prin participarea la bucuria Tatălui de El – într-o lumină maximă.”

  17. @heraasku
    Asta da exagerare! Eu cred ca M. Platon scrie dupa cum ii dicteaza constiinta. Si chiar nu are nevoie de atentionari pline de “bunavointa”. Parerea mea este ca atata timp cat apara Ortodoxia reputatia lui ramane intacta. Reversul il vedeti la C. Badilita caruia numai de reputatie nu-i mai pasa. “prostime, ceausisme, Samson al web-ului”, cum au rasarit in mintea dumitale aceste idei desprinse de realitate? Hello, heraasku, in mare, nu esti OK. 🙂

  18. Desi exprimarea lui a lasat mult de dorit, sper ca intentia lui Heraasku era de a atrage atentia asupra primejdiei care ii pandeste pe toti cei laudati de “galerie”. Sa incercam sa “imblanzim” cuvintele sale cam tari si sa retinem indemnul la smerire, care ne priveste pe toti, chiar si in blogosfera. 🙂

  19. @Heraasku
    A raspunde argumentat nebuniei nu inseamna a fi nebun. Sunt convins ca Mircea Platon nu intra in dialog cu Badilita de dragul polemicii cu acesta, ci pentru toti cei care s-ar putea sminti din cauza prostiilor sale, si care simt nevoia unui raspuns argumentat, clarificator. Sfintii Parinti au facut adeseori “risipa” de argumente pentru a indrepta greselile si, eventual, pentru a-l indrepta pe cel care le propaga.

  20. @admin
    De acord, dar exprimarea celor cu adevarat smeriti nu lasa nimic de dorit atunci cand ii atentioneaza pe altii. Nu am cum sa primesc un astfel de indemn de la cineva care pare ars de sentimente acide. Smerenia care nu izvoraste dintr-o inima blanda si dintr-o minte curata (care isi alege cu grija cuvintele) este falsa smerenie. Bine, o sa-l creditez pe heraasku pentru buna lui intentie. 🙂

  21. Daca nu s-a inteles eu vorbeam spre cei ce-l citesc pe Platon si ii ceream sa puna osul la strunirea “bucuriilor” lor. Despre dansul toata stima, cat poate atata face. Dar ceilalti… Mai cu atentie, mai cu atentie! Ca ce se lasa nemestecat bine, ineaca.

  22. @heraasku
    Si cel care avertizeaza cu apasare si atrage atentia asupra greselilor celorlalti sa ia seama la sine, ca il pandeste scufundarea in ape tulburi.

  23. @heraasku
    No comment. Mergem mai departe ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Astept nerabdator o noua interventie a lui M. Platon. Tuturor va doresc o Duminica frumoasa! Buna este blogosfera dar mai buna-i bookosfera. Pe curand.

  24. Dragii mei,

    Va multumesc pentru comentarii, sfaturi si mustrari. Cred ca ultimele sunt adresate mai mult pozei decat textului 🙂
    In privinta “aplauzelor”, am a spune doar atat: nu le iau, atunci cand exista, ca pe un semn al unei victorii personale. Daca voiam aplauze scriam la Idei in dialog pana la adanci batraneti. Si ma aplauda “elita”. Mi se pare insa ca “elita” cam tradeaza “prostimea”, adica pe mine si pe fratii mei crestin-ortodocsi. Si atunci, daca nu spune nimeni nimic, spun eu. Cand apara altcineva Biserica, ma bucur. Cand reusesc eu sa lamuresc o anumita idee si vad ca exista oameni cu sufletul usurat din cauza asta, iar ma bucur. Prezenta mea pe “blogosfera” s-a accentuat in ultimul an, de cand UE, odata integrati, ne-a luat cu asalt si incearca sa ne ingramadeasca in tiparele lor. Nu pot sta si privi cum suntem batjocoriti in numele “Occidentului”, al “Orientului”, al “studiilor”, al “progresului”, al “Europei” etc. Avem multe defecte, trecuti prin comunism cum suntem, si dati acum si prin razatoarea “globalizarii”. Mi se pare ca singura noastra sansa de a iesi din mocirla e sa mergem pe drumul nostru – pe Cale – fara a tine cont de borfasii, carciumele ideologice si lupanarele care ne atin Calea.
    Nu ma lupt pentru “jucarii”.
    Gata, ma opresc aici ca sa nu se spuna ca am dat in patima scrisului.

  25. Frate Mircea, despre iubirea trupeasca “legiuta” dintre doi soti crestini ortodocsi, spune Parintele ARSENIE BOCA ca are in ea…”patima curata”!

    Cred ca si la Iubitorii de ADEVAR si de CREDINTA ORTODOXA Strabuna, care scriu pentru apararea mintilor si sufletelor semenilor lor, exista “patima curata” a scrisului.

    Iti doresc din inima ca “focul” aceastei PATIME CURATA a scrisului apologetic pentru apararea credintei noastre sa nu se stinga in inima fratiei tale niciodata, ba din contra sa se inteteasca si sa fie “contagios” si pentru alti intelectuali romani, care desi au pregatire asemanatoare cu a fratiei, stau culcati pe o ureche, disculpandu-si vinovat si odihnindu-si fariseic constiinta (vorba Parintelui Paisie Aghioritul), ca este mai buna “o atitudine rezonabila” si calculata in toate (adica in tumultul tulburarilor de acum din Biserica) decat…ravna fara pricepere…!

    Asadar sa-ti dea Domnul PATIMA scrisului in continuare, si puterea sa “biciuesti” cu cuvintele fratiei tale, constiintele care zac in somnul si osanda lasitatii, si a vinei de a fi complice prin tacere la Pacatul “scarificarii” ADEVARULUI, de dragul “prieteniilor” vinovate cu Apusul!

    Doamne ajuta si spor in munca apologetica!

  26. O veste buna de ultima ora:
    Astazi 5-07-08, la Detroit, Congresul de la Vatra a votat pentru Unire!
    Voi reveni cu amanunte.
    Iata documentul premergator Congresului:

    Propunere pentru înfiinţarea
    Mitropoliei Ortodoxe Române din America de Nord

    Din anul 1993 Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi şi Episcopia Ortodoxă Română din America au dialogat căutând o cale spre vindecarea separării pe care am îndurat-o timp de peste 60 de ani. La prima întâlnire s-au luat măsuri pentru normalizarea relaţiilor dintre diocezele noastre, ceea ce s-a aprobat de către ierarhii noştri precum şi de către forurile competente. De-a lungul anilor au fost încurajate şi nutrite relaţii mai apropiate. Membrii Comisiei Mixte de Dialog au ajuns acum la o viziune comuna în ceea ce priveşte problemele care au divizat pe Românii Ortodocşi din America de Nord şi propun cele ce urmează ca metodă de restabilire a unităţii pe care am avut-o odată sub Episcopul Policarp.
    PROPUNEM ca, împreună, să cerem Bisericii Ortodoxe Române să recunoască Mitropolia Ortodoxă Română din cele două Americi cu autonomie maximală, formată prin unificarea actualei Episcopii Ortodoxe Române din America şi a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, cu următoarele caracteristici:
    I. Biserica Ortodoxă Română, ca Biserica Mamă, încredinţează în mod irevocabil Mitropoliei Ortodoxe Române din cele două Americi toată grija faţă de credincioşii Români Ortodocşi din cele două Americi. Biserica Ortodoxă Română nu va modifica sau aboli această încredinţare, nici nu va
    încuraja, promova sau înfiinţa nici o altă jurisdicţie pe teritoriul Mitropoliei.
    II. Teritoriul Mitropoliei va cuprinde America de Nord şi de Sud.
    Scopuri
    III. Mitropolia va păstra, apăra şi promulga credinţa creştină Ortodoxă în cele două Americi, dând expresie specială tradiţiilor moştenirii sale spirituale Ortodoxe Române.
    IV. Mitropolia va folosi toate mijloacele potrivite pentru a contribui, în cooperare cu alte jurisdicţii, la realizarea unei jurisdicţii Ortodoxe unite în America de Nord, înţelegând unirea credincioşilor Ortodocşi Români din America ca fiind un pas interimar necesar spre ţinta unităţii
    administrative a Ortodoxiei din America de Nord în mod special. Ca singura jurisdicţie Ortodoxă Română canonică în cele două Americi, Mitropolia va participa la discreţia ei în comisii, foruri, consilii şi instituţii Ortodoxe.
    Guvernare
    V. Mitropolia va fi de sine stătătoare în mod total în conducerea ei, conform propriei Constituţii, propriului Statut, obiceiurilor şi tradiţiilor.
    VI. Mitropolia va avea Sinodul ei propriu de ierarhi. În toate problemele, Mitropolitul şi Sinodul Mitropolitan vor menţine autonomia maximală specială a Mitropoliei.
    VII. Sinodul Mitropolitan va fi cea mai înaltă autoritate spirituală şi juridică în toate problemele legate de Mitropolie, instituţiile ei, cler şi credincioşi, exercitându-şi puterea în conformitate cu Constituţia şi Statutul Mitropoliei. Biserica Ortodoxă Română nu va impune nici un privilegiu de supraveghere sau adjudecare în nici o problemă privind Mitropolia, instituţiile ei, clerul şi credincioşii.
    VIII. Alegerea, hirotonirea şi întronizarea ierarhilor rămân în mod exclusiv în competenţa Mitropoliei. Ierarhii Mitropoliei, inclusiv Mitropolitul Primat, vor fi aleşi de către Congresul Mitropolitan dintre candidaţii cercetaţi canonic şi aprobaţi de către Sinodul Mitropolitan.
    IX. Ierarhii aleşi vor fi confirmaţi de către Sinodul Mitropolitan înainte de hirotonire.
    X. Înainte de hirotonirea şi/sau de întronizarea sa, Mitropolitul ales va fi recunoscut la timp de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ca semn al comuniunii cu Biserica Mamă, Patriarhul va prezenta Gramata la invitaţia Sinodului Mitropolitan.
    XI. Plângeri împotriva oricărui ierarh al Mitropoliei vor fi adresate Sinodului Mitropolitan pentru adjudecare.
    XII. Congresul Mitropolitan va fi singurul organ legislativ al Mitropoliei, având dreptul să aprobe Constituţia şi Statutul Mitropoliei precum şi să facă amendamente la acestea.
    XIII. Congresul Mitropolitan este supus numai autorităţii canonice a Sinodului Mitropolitan. Mitropolia şi Congresul ei trebuie să se conformeze legilor civile ale statului sau provinciei şi ţării în care este încorporată şi în care funcţionează. Hotărârile Congresului Mitropolitan nu sunt supuse aprobării sau ratificării Bisericii Ortodoxe Române sau guvernului României.
    XIV. Cu toate cele spuse mai sus în articolele I până la XIII, în cazul vreunei probleme canonice pe care Sinodul Mitropolitan nu o poate rezolva, acesta, după epuizarea tuturor metodelor locale posibile, poate invita Biserica Ortodoxă Română să ajute la soluţionarea problemei respective. O atare invitaţie nu va fi concepută ca o limitare a autonomiei Mitropoliei.
    Relaţii cu Biserica Ortodoxă Română
    XV. Mitropolia va primi Sfântul şi Marele Mir de la Biserica Ortodoxă Română.
    XVI. Numai Mitropolitul va pomeni pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Ceilalţi ierarhi ai Mitropoliei vor pomeni numai pe Mitropolit.
    XVII. Recunoscând autonomia maximală a Mitropoliei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române extinde Mitropolitului sau delegatului său o invitaţie deschisă de a merge şi a participa, la discreţia lui, la şedinţele Sfântului Sinod ca mărturie a legăturii canonice cu Biserica Ortodoxă Română.
    XVIII. Biserica Ortodoxă Română nu va susţine, direct sau indirect, nici o pretenţie asupra vreunui drept, titlu sau interes asupra proprietăţilor Mitropoliei, parohiilor sau instituţiilor afiliate ei.
    Autonomie financiară
    XIX. Cheltuielile normale de funcţionare ale Mitropliei vor fi suportate financiar de către credincioşii, parohiile, instituţiile şi organizaţiile ei auxiliare. Nici un cleric, funcţionar sau angajat precum şi nici un oficiu, parohie, dioceză sau altă instituţie sau structură ale Mitropoliei nu vor primi ajutoare, suport, salar sau altă formă de suport financiar de la nici un guvern sau instituţie din afara graniţelor jurisdicţiei ei, inclusiv Biserica Ortodoxă Română. Primirea de astfel de bani de către orice persoană va constitui o cauză suficientă pentru înlăturarea imediată din funcţia pe care o are, în conformitate cu Constituţia şi Statutul Mitropoliei.
    XX. Totuşi, cu toate cele specificate în prevederea de mai sus, subvenţii sau alte forme de alocaţii financiare pot fi primite pentru proiecte specifice, schimburi sau alte activităţi ce pot fi aprobate din
    când în când de către Consiliul Mitropolitan. Toate aceste sume vor fi raportate anual Congresului Mitropolitan prin paragrafe specifice în raportul financiar al Mitropoliei.
    Pr. Nicholas Apostola Pr. Laurence Lazar
    Pr. Ioan Ioniţă Pr. Romey Rosco
    Pr. Ion Gherman Pr. Remus Grama
    Pr. George Chişcă Pr. Catalin Mitescu
    Pr. George Săndulescu Pr. Ian Pac-Urar

  27. Patriarhia Română salută unificarea celor două eparhii ortodoxe româneşti din America

     Patriarhia Română ia act cu bucurie de hotărârile congreselor celor două eparhii ortodoxe româneşti din America şi Canada care, în aceste zile, după peste şase decenii de despărţire, au decis să se unească sub oblăduirea canonică şi spirituală a Bisericii-mame, Biserica Ortodoxă Română. Actul de unire este rezultatul dialogului dintre ierarhii, preoţii şi credincioşii celor două eparhii, dialog încurajat de Patriarhia Română.

    În luna februarie a acestui an, o delegaţie a Episcopiei Ortodoxe Române din America, condusă de IPS Nathanael, a avut convorbiri la Bucureşti cu reprezentanţii Patriarhiei Române şi personal cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost informat de aceste convorbiri şi a încurajat reunificarea celor două eparhii ortodoxe româneşti. Mulţumind Bunului Dumnezeu pentu înfăptuirea acestui act istoric, Patriarhia Română felicită pe toţi cei care au contribuit la realizarea acestei unificări, benefică atât pentru românii ortodocşi, cât şi pentru prezenţa Ortodoxiei în cele două Americi.

    Biroul de Presă al Patriarhiei Române

  28. Ce scrie Platon e bine pentru cei interesati de subiect. Cei care vor sa taca, n-au decat sa taca. Si apoi, vorba lui, nu e nimic nou, in ceea ce spune. Doar scoate la iveala cateva chestiuni pe care multi le uitam sau nu le mai stim (daca le-am stiut vreodata) Cu totii cunoastem Ortodoxia si o practicam cum putem si cum ne este dragostea de Hristos. Insa e bine ca se ia atitudine. Trebuie din cand in cand si atitudine, mai ales daca apar asemenea probleme…Nu uitati de Sfantul Maxim, de Sfantul Cosma Etolianul, de Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu, Tutea si multi altii. Cat priveste sinceritatea lui, sa nu se indoiasca nimeni…E treaba ortodoxa, asa cum o vadeste si litera si duhuul ei. Oricum, sa le fie clar tuturor, nu e sub nici o forma din ceata “buhanezilor”…E un om extraordinar, un apologet autentic care ne duce cu mintea la Savin….Cititi-l cu atentie, ca merita…

  29. Peuntru fratele din America cun usernameul “GLYKON”, am o mica intrebare si curiozitate…!
    Stiti cumva dvs. cine va fiMITROPOLITUL Mitropoliei Ortodoxe Americane a romanilor din America?? Oare IPS. NATHANAEL sau IPS. NICOLAE??
    Va cer si va rog sa-mi destainuiti numai de cunoasteti asta, daca a “rasuflat” ceva in urma congresului de unire din 5 iulie…!
    Daca ne puteti da si alte lamuriri suplimentare, cu privire la noua impartirea a teritoriului Mitropoliei si cu privire la ORDINEA IERARHICA a ierarhilor din aceasta Eparhie, v-am fi recunoscatori!

    Doamne ajuta

  30. @ VELA GHEORGHE

    Banuim cine va fi Mitropolitul viitoarei Mitropolii din America de Nord si de Sud. Dar nu vreau sa fac speculatii, am si eu canoanele mele de bunacuviinta si vreau sa ma tin de ele 🙂
    Deocamdata sa ne bucuram de aceasta decizie istorica prin care Episcopia Romana iese din OCA (http://www.oca.org/) si se uneste cu Arhiepiscopia Romana din cele doua Americi (dependenta de Patriarhia Romana). La viitorul Congres (peste cateva luni) vom afla raspunsurile la intrebarile dvs.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate