APOSTAZIA TACITA A CRESTINILOR DE AZI si MODELUL MARTURISIRII SFANTULUI MARE MUCENIC DIMITRIE – predica audio a PS Timotei Aioanei: “NE LEPADAM DE HRISTOS si nu gasim timp sa marturisim. Avem timp pentru orice, dar NUMAI PENTRU LUCRURI ESENTIALE NU GASIM TIMP”

“Astazi, din pacate, s-au inmultit cuvintele si s-au imputinat experientele. Odinioara Il traiam pe Hristos in tacere. Astazi vorbim intruna despre Hristos fara sa-L traim…”

TROPARUL Izvoratorului de Mir de la Salonic si CANTARI din slujba sa (VIDEO):

***

CUVANT PUTERNIC AL PS TIMOTEI PRAHOVEANUL, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, la PRIVEGHEREA pentru sarbatoarea SFANTULUI MUCENIC DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR (25 octombrie 2015):

“Daca pe Mine M-au prigonit, si pe voi va vor prigoni!”

(sursa audio)

“Daca pe Mine M-au prigonit, si pe voi va vor prigoni. Daca au pazit cuvantul meu, si pe al vostru il vor pazi”.

“Preacuviosi si preacucernici parinti, dreptmaritori crestini, cuvintele acestea le-a rostit Domnul cu putin timp inainte de sfintele Sale patimiri, amintindu-le celor care-L urmau si Il ascultau, mai ales ucenicilor, ce cale aveau de strabatut ca sa fie din nou impreuna cu El intru Imparatia Sa cea fara de sfarsit. Si cuvintele Domnului s-au adeverit la putin timp dupa ce au fost rostite, pentru ca ucenicii Mantuitorului, apostolii si ceilalti care i-au urmat au inteles ca Domnul a avut intru totul dreptate. Cetatea Ierusalimului a cunoscut martiriul primilor crestini, asa cum a fost Stefan, arhidiaconul, sau cum a fost Iacob cel drept, intaiul episcop al Ierusalimului. Si numarul martirilor a crescut permanent, iar sangele lor s-a asezat la temelia Bisericii.

Noi, in aceasta seara, il cinstim cu rugaciuni si cantari si cu amintirea jertfei pe care a facut-o din iubire nemarginita fata de Mantuitorul Hristos, pe unul dintre martirii Bisericii, pe unul dintre martorii care au vorbit despre iubirea lui Dumnezeu, care este mai tare decat moartea. Sfantul pomenit in aceasta seara – de fapt in aceasta zi, pentru ca noi am inceput odata cu slujba Vecerniei o zi de pomenire – este unul dintre nenumaratii martiri ai Bisericii, dintr-o perioada de mari incercari, de persecutii, o perioada in care au curs, asa dupa cum spuneau Parintii Bisericii, paraie de sange. Nu este o simpla figura de stil, ci o realitate clara. In perioada celor doua veacuri si jumatate au curs paraie de sange, sangele martirilor care, unit, ar fi facut paraie iar numele celor care au sfarsit atunci marturisind prin viata lor si prin sangele lor credinta in Mantuitorul Hristos, este doar in parte cunoscut.

Dreptmaritori crestini, odata cu imparatul persecutor Nero, pana la edictul imparatului Constantin cel Mare din anul 313, a fost o perioada lunga si grea de persecutii. Crestinii nu aveau posibilitatea sa se intalneasca, asemenea noua, in centrul oraselor sau macar la periferia lor. Erau nevoiti sa se ascunda, sa savarseasca pe ascuns slujbe in catacombe, iar legile imperiului nici acest lucru nu permiteau, nu aveau voie sa se intalneasca nici in catacombe. Daca erau prinsi, erau arestati. Ce se intampla cu cei care marturiseau in public credinta in Mantuitorul Hristos? Daca erau persoane publice erau deportate, daca erau oameni simpli erau, cel mai adesea, decapitati. Daca aveau averi, le erau confiscate, daca aveau nume bun, li se strica numele. Erau trimisi in mine, in cariere de piatra si, de multe ori, sfarseau acolo fara sa-si mai vada familiile. Cei mai multi dintre ei au rabdat pana la capat. Au fost si unii care s-au lepadat, adica au renuntat la aceasta lupta, mai ales cei care nu erau incercati in focul ispitelor si mai ales nu cunosteau profund invatatura crestina. Iar despre felul cum au murit, fie rastigniti, fie decapitati sau arsi pe rug, arsi prin gradinile publice, in timp ce imparati, care se considerau intelepti, cinau in preajma lor, ne arata ce atmosfera era atunci si cat de mult a suferit Biserica si cei care au marturisit pentru Hristos, Imparatul cel fara de moarte.

Aproape de sfarsitul acestei perioade de persecutii, in jurul anului 300, la Tesalonic, un tanar care mostenise de la parintii sai o avere considerabila a refuzat sa slujeasca zeilor, adica sa se inchine lor, dupa cum ii ceruse Maximian Galeriu. Ei, cei care marturiseau pe Hristos, intelegeau ca nu este nimeni mai presus decat Dumnezeul cel adevarat si nu ii aduceau jertfe niciunui zeu si aveau curajul marturisirii. Auzind imparatul ca tocmai dregatorul de la Tesalonic era crestin, l-a intrebat public despre acest lucru si a marturisit. Altii isi ascundeau credinta lor, dar Dimitrie a avut curajul marturisirii. Ce a urmat se intelege: temnita, umilintele, amenintarile si pana la urma moartea. Ucis cu sulitele, asa cum a fost lovit cu sulita si Fiul Fecioarei. Crestinii care l-au cunoscut au luat o parte din lucrurile pe care le avea, chiar inelul sau inmuiat in sangele martiriului si le-au pastrat si au ingropat cu grija trupul, asa cum se intampla cu aproape toti crestinii care erau ingropati pe ascuns. Ingropat la Tesalonic si apoi descoperite moastele sale mai tarziu in chip minunat, cand un dregator bolnav a dorit ca sa zideasca pe locul martiriului o biserica ca semn al recunostintei pentru vindecarea lui.

Dreptmaritori crestini, din viata Sfantului Dimitrie, unul dintre nenumaratii martiri ai Bisericii, invatam ca au fost in trecut si mai sunt inca oameni care doresc mai mult sa slujeasca in oastea Imparatului celui fara de moarte, decat in osti sau in demnitati trecatoare.

Invatam apoi din viata Sfantului Dimitrie ca, desi era tanar si era persoana publica, adica dregator, a preferat sa isi trimita toate bucurile in ceruri din vreme, pentru ca atunci cand a auzit de dorinta imparatului de a organiza la Tesalonic sarbatori care aveau sa marcheze victoria lui impotriva gotilor in anul 306. El a incredintat toata averea unui slujitor credincios, rugandu-l sa o imparta la saraci. Cati dintre noi mai fac asemenea gesturi? Cati se mai gandesc sa isi trimita din vreme averea, bunurile pe care le au, in ceruri? Le tinem langa noi si parca credem ca nu vom mai muri niciodata.

Mai invatam din viata Sfantului Dimitrie ca fiind inchis, aruncat in temnita, a considerat temnita ca un locas imparatesc, camara imparateasca, spune acatistul Sfantului Dimitrie, a considerat mucenicul spatiul stramt al temnitei, asa cum odinioara Iov considera gunoiul palat si ranile margaritare.

Aproape toţi, dreptmăritori creştini, suntem vinovaţi astăzi de un păcat greu pe care nu-l mărturisim şi anume, apostazia tacită. Ce înseamnă acest lucru? Foarte simplu. Ne lepădăm de Hristos şi nu găsim timp să mărturisim. Nu găsim timp nici măcar să cinstim sfinţii aşa cum este Sfântul Dimitrie şi ceilalţi împreună cu el. Avem timp pentru orice, dar numai pentru lucruri esenţiale nu găsim timp.

De aceea, modelul mărturisirii şi dragostea fără de margini a Sfântului Dimitrie ne cheamă iară şi iară să ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului: Cine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor şi eu voi mărturisi pentru El înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri. Şi cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri.

Pentru cei care au mărturisit în trecute sau în mai apropiate vremuri pentru El, pentru Domnul vieţii, şi El va mărturisi. Iar cei care se leapădă în felurite moduri vor fi lepădaţi de la faţa Lui. De aceea, Sfântul Dimitrie ne îndeamnă să ne aducem aminte de botezul nostru creştin şi de ceea ce avem de împlinit ca fii ai Bisericii”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.

– See more at: http://basilica.ro/slujba-privegherii-in-cinstea-sf-mare-mc-dimitrie-izvoratorul-de-mir-110155.html

***

Lipsa de duhovnicie a oamenilor „duhovnicesti”

Cuvintele care nu ne ajuta sa dobandim experiente dumnezeiesti nu au putere si valoare. Patriarhul ecumenic Bartolomeu observa foarte bine intr-un cuvant al sau: „Experienta il mantuieste pe om, nu cuvintele, ideile sau intelesurile”. Experienta este rodul impartasirii personale cu Dumnezeul cel viu. Esti uimit de maretia descoperirii dumnezeiesti. Cuvintele puternice ne introduc in spatiul experientelor. Astazi, din pacate, s-au inmultit cuvintele si s-au imputinat experientele. Odinioara Il traiam pe Hristos in tacere. Astazi vorbim intruna despre Hristos fara sa-L traim.

Primele secole au oferit milioane de Sfinti. Insa aceia si-au dat propria lor viata pentru Hristos, au jertfit tot ce aveau mai scump. Acum ne e greu sa daruim un ceas nou sau o haina semenului nostru si ne intrebam de ce nu izbutim in viata. Ce om „duhovnicesc” da apartamentul lui cu trei camere unei familii cu multi copii pentru ca el sa inchirieze o garsoniera? Acestea par lucruri nebunesti sau exagerate. Totusi, sunt cu totul neinsemnate pe langa ce au jertfit martirii credintei. Tineri frumosi, cu cariera, cu perspectiva, nu s-au lepadat doar de casa lor, dar si de insasi viata lor. Asa au scris istoria. N-ar fi putut Sfantul Dimitrie sa-si implineasca scopul vietii printr-o cariera militara? Insa cine ar fi mai stiut astazi de el? Cui i-ar fi dat putere?

15-04-2007

(din: Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Lucrari minunate ale harului – eroi contemporani ai duhului, Editura Egumenita, 2013)

Va mai recomandam pentru acest praznic: