CÂND COMODITĂȚILE, PLĂCERILE ȘI PĂCATELE “MICI” AJUNG SĂ NE DEA RĂZBOI MARE: “Cel mai teamă să ne fie de noi înşine şi de PUTERILE ÎNTUNERICULUI CARE SUNT ÎN NOI, HRĂNITE DE MULT TIMP… Vă daţi seama, dacă la nişte lucruri micuţe nu renunţăm, ce să mai zicem de cele mai mari?” – Predică a Pr. Ciprian Negreanu la SFÂNTUL MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORÂTORUL DE MIR

(icoana de Ioan Popa si Toma Chituc)

Pr. CIPRIAN NEGREANU:

“LUPII” INTERIORI AI OBISNUINTELOR NOASTRE PATIMASE si DIBACIA DUHOVNICEASCA A SARPELUI DE “A NU IESI IN CALEA RAULUI”

Cum stau oile în clipa în care sunt înconjurate de lupi?

“O să ne oprim la începutul Evanghelie de la Matei, pe care cei care aţi fost la Utrenie aţi auzit-o. Este în cinstea Sfântului citită, cea din cap. 10, care începe aşa:

Iată, vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Şi vă spun vouă: fiţi blânzi ca porumbeii şi înţelepţi ca şerpii.

Şi, în două versete, ne vorbește de patru animale şi-l compară pe om cu acestea: pe cei răi îi compară cu lupii, şi lupii nu sunt numai oamenii, ci vorbeşte mai ales de duhurile necurate, pentru că, cum zice Sf. Ap. Pavel, lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva duhurilor necurate care sunt în văzduh. Şi atunci şi la lupul cel înţelegător de care citiţi în rugăciunile de la împărtăşanie Se referă Mântuitorul.

Dar aş vrea să ne gândim puţin la aceste trei asemănări cu care Mântuitorul vrea să ne asemene şi cu care ar trebui să ne asemănăm: cu mieii sau cu oile, cu porumbeii şi cu şerpii – în înţelepciune. În primul rând ne aseamănă cu mieii, cu oile. Primul lucru la care trebuie să ne gândim nu este că ceilalţi sunt lupi, ci lupii cu care trebuie să ne luptăm sunt în primul şi în primul rând în două direcţii la care ne gândim prea puţin. Prima direcţie este diavolul, el este lupul cel înţelegător, iar a doua direcție suntem noi înşine. Cel mai teamă să ne fie de noi înşine şi de puterile întunericului care sunt în noi, hrănite de noi mult timp, care par la prima vedere blânde, care par de-ale noastre, dar să ştiţi că, atunci când încercăm să le dezrădăcinăm, devin lupi. Și nu se lasă. Comodităţi, mici plăceri pe care ni le facem şi o să vedeţi că, dacă pentru Hristos va trebui să le scoatem, cât de tare o să ripostăm şi cu câtă învârtoşare, n-o să vrem să ne lăsăm de nişte nici lucruri despre care am socotit că nu e nimic rău în ele, dar, de fapt, devenim dependenți de ele. Vă daţi seama, dacă la nişte lucruri micuţe abia [sau nu] renunţăm, ce să mai zicem de cele mai mari?

Aşa încât este în noi o parte întunecoasă, pe care noi o socotim luminoasă, dar ea e întunecoasă, un fel de vistierii ale morţii. De fapt, acum, la prima vedere, ele nu par ale morţii, aşa cum vara, atunci când toată grădina este înverzită, nu faci diferenţă între cele care se usucă la venirea toamnei şi cele care rămân verzi, la prima vedere nu faci diferenţa, dar, când vine toamna şi apoi iarna, ştii ce poate trece prin toată iarna şi ceea ce piere. Aşa şi omul: uitându-ne peste sufletul nostru, vedem că toate sunt verzi şi toate ne sunt de folos şi toate sunt ale noastre, dar sunt în noi vistierii ale morţii, trecătoare, vremelnice, schimbătoare, care nici măcar nu sunt ale noastre; ale noastre sunt cele care rămân, ale noastre sunt cele cu care ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnezeu. Acestea sunt cele trecătoare ale veacului acestuia şi împotriva cărora de multe ori trebuie să ridicăm război sau, oricum, mai degrabă vor ridica ele război asupra noastră atunci când vom vrea să-L alegem mai cu sârguinţă pe Hristos ca Stăpân şi Domn şi Prieten şi Frate şi Tată şi Păstor al sufletelor şi al trupurilor noastre. Atunci florile frumoase din grădina sufletelor noastre vor deveni plante carnivore şi care ne strâng din toate părţile ca volbura și ca iedera şi care ne sufocă.

Împotriva acestora, în primul rând, zice Mântuitorul, și nu împotriva aproapelui, că vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor, pentru că trimiterea lor nu era atunci, pe moment, câteva zile sau câteva săptămâni în care urmau ei să se ducă să propovăduiască şi apoi să se întoarcă. Nu aceea era misiunea la care erau chemaţi ei şi nu pentru aceasta venise Mântuitorul, nu venise doar pentru câţiva apostoli care să meargă să propovăduiască, ci cuvintele Mântuitorului sunt adresate nouă, tuturor, nu numai apostolilor atunci, în momentul acela. Iar pe noi nu ne trimite niciunde departe, ci fiecare în viaţa sa, cum zice Mântuitorul:

Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa

– adică cele ale vieţii lui, cele ale mărturiei lui, cele în faţa cărora trebuie să dea mărturie, în faţa cărora trebuie să ridice steagul luptei şi al biruinţei, dacă va îngădui Dumnezeu să fie al biruinţei și cred că va îngădui, aceea este crucea pe care trebuie să o purtăm și aceea este misiunea în care suntem trimişi, fiecare în viaţa noastră și în preajma noastră şi între apropiaţii noştri şi lângă celălalt şi pentru cel de lângă noi.

Şi atunci, cum ziceam, lupii sunt diavolii care se luptă cu noi neîncetat, dar şi obișnuințele noastre şi felul în care ne place să fim şi să ne raportăm la noi şi la ceilalţi şi să ne îndulcim de cele ale veacului acestuia. Nu e rău în sine a te bucura sau a te îndulci de veacul acesta, dar dacă aceste mici îndulciri şi mici bucurii vor deveni piedică de a te apropia de Hristos, atunci trebuie să renunţăm la ele. La vremea potrivită, când Dumnezeu va socoti, va trebui să renunţăm la ele. Şi ele atunci ne vor deveni duşmani cum nu ne-am închipuit. Din blânzi şi cuminţi vor deveni colţoşi ca lupii.

În acelaşi timp, însă, este vorba şi de cei mai apropiaţi sau mai depărtaţi de noi, care nu au primit sau nu s-au îndulcit de darul credinţei, şi care ne pot deveni învârtoşaţi potrivnici. Aşa încât se împlinește în cuvântul acesta spus de Mântuitorul ceea ce spun Părinţii mai târziu din experienţa lor în zeci şi zeci de ani de osteneală, sute și mii de ani de osteneală, când au zis că, atunci când un om se hotărăşte să pornească pe calea lui Dumnezeu, trei sunt duşmanii care se ridică împotriva lui:

[…]

***

Vedeti si:

PSIHOLOGIA DUHOVNICEASCA A PACATULUI “MIC” SI A PATIMILOR ASCUNSE IN INIMA, care au nevoie doar de un “bun prilej” pentru a rodi alegeri grave ireversibile. Viata noastra ca FUGA PERMANENTA DE CONSTIINTA si ASCUNDERE DE GLASUL LUI DUMNEZEU in “carnavalul asurzitor” al lumii

“Asa sunt eu…” sau despre FIRESCUL PACATULUI INTRAT IN FIRE, frica de prapastia launtrica si FIARA UCIGASA PE CARE O HRANIM

CUM A AJUNS IROD SA ACCEPTE TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN? Legile duhovnicesti ale luptei cu patimile si tragedia sufletului slab, sovaielnic sau: DE CE NU SUNT SUFICIENTE BUNELE INTENTII PENTRU MANTUIRE?

“Inceteaza a te mai indreptati in pacate si ocupa-te de orbirea ta!“ AMAGIRILE CARE NE TIN ORBI SI CAPTIVI IN SOMNUL ADANC AL PACATULUI

GARBOVIREA NEVAZUTA – ADANCUL NESTIUT AL PATIMILOR

CARTURARII FATARNICI SI VADUVA SARACA. Viciile ascunse ale inimii care falsifica si fac neroditoare viata noastra crestineasca. SA NU FIM CONCESIVI FATA DE PROPRIILE PACATE “MARUNTE” CARE NE SLABESC VOINTA SI NE TOCESC SENSIBILITATEA CONSTIINTEI

BUCURIA POCAINTEI – Mitropolitul Antonie Bloom: “HRISTOS CAUTA LA PROFUNZIMILE OMULUI si cunoaste ce anume sta in spatele cuvantului sau al faptei. Hristos nu poate fi pacalit nici de ceea ce este la aratare”. PRIMEJDIA NEPASARII FATA DE “PACATELE MICI”: “Obisnuindu-ne sa fim nepasatori fata de cele marunte, incepem sa pacatuim tot mai mult, adica SA DISTRUGEM SI SA NECINSTIM CHIPUL LUI DUMNEZEU DIN NOI”

CUM INCEPE INSELAREA sau in ce fel oricare dintre noi IL POATE VINDE PE HRISTOS?

SFANTA SI MAREA MIERCURI A VANZARII MANTUITORULUI. Sfantul Teofan ne indeamna sa mutam gandul de la pacatul lui Iuda la serpii cuibariti in noi insine

Talcuirea adanca, sensibila si zguduitoare a Fericitului parinte mucenic Constantin Sarbu asupra RESORTURILOR ASCUNSE ALE TRADARII LUI IUDA. Cu invataminte duhovnicesti vitale pentru noi…

SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie) despre OBICEIURILE care devin PATIMI si despre LUPTA cu ele: “Implinirea poftei ii mareste acesteia pretentiile… Pacatele pe care ne-am obisnuit sa le savarsim ne par usoare”

SFANTUL IERARH IGNATIE despre cea mai grea si mai importanta confruntare, de care ne e groaza si de care tot fugim: CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE SALE

CONSTIINTA si NESIMTIRE

INTRE CONSTIINTA SI MINCIUNA

Parintele Paisie Aghioritul: CUM SA DUCEM “LUPTA CEA BUNA” SI CUM SA SPORIM DUHOVNICESTE?

ALTE SFATURI DUHOVNICESTI DE LA GHERON IOSIF: “Daca acum nu te silesti, va veni timpul cand, si sa vrei, nu vei mai putea sa faci ceea ce acum treci cu vederea”

“CRESTINUL DUPA INCHIPUIRE” si VIATA DUHOVNICEASCA FARISEICA (I): “Majoritatea oamenilor se tem sa patrunda mai in adanc in sufletul lor, ca nu cumva vreun monstru sa iasa din ei… Prefera sa faureasca o imagine inchipuita”

CUM DESCHIDEM USILE SUFLETULUI PENTRU INTRAREA DEMONILOR SI CUM PENTRU PRIMIREA LUI DUMNEZEU? Pacatele si vrajitoriile aduc demonizarea si bantuirea caselor de duhuri necurate. FUGA OAMENILOR DE DUMNEZEU, DE SFINTENIE, TEAMA DE SCHIMBARE: “Dar eu nu vreau sa fiu ca sfintii…”

CE OTRAVA NE SLABANOGESTE SI NE OMOARA SUFLETUL SI CE DOCTORIE MINUNATA NE SALVEAZA? “Tot sufletul nefăţarnic însetează de pocăinţă ca de o băutura de viaţă dătătoare… O, câtă milostivire a revărsat asupra ta Domnul în toate zilele vieţii tale pe pământ! Plângi şi dă mulţumită!”

“POCAINTA este si o IESIRE DIN IDOLATRIA MODERNA. Noi am intrat in imperiul asta al „BUNASTARII”, al vietii „mai bune”, pentru ca DIAVOLUL STIE CA FACE MAI MULTA ROADA CU „BUNASTAREA” DECAT CU PRIGOANA – Predica audio in Duminica Sfantului Ioan Scararul a PROTOS. IOAN de la SIHASTRIA PUTNEI

“Este epoca vieţii ticăloase… Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită…”/ PACAT, IMPATIMIRE sau MENTALITATE STRICATA: pentru ce ne mustra mai mult Dumnezeu?