NECAZURILE SI ISPITELE SUBTILE – PARTEA NOASTRA

30-04-2007 Sublinieri

Sfantul Ignatie Briancianinov:

NECAZURILE VOR FI PARTEA CĂLUGĂRILOR DIN VREMURILE DE PE URMĂ

(fragment)

Sfinţii Părinţi, călugării din primele veacuri creştine, au fost creştini desăvârşiţi, plini de Duhul Sfânt. Ei au avut descoperiri de sus referitor la monahismul vremurilor de pe urmă şi au făcut referitor la acest subiect proorocii care se împlinesc sub ochii noştri. Toate prezicerile părinţilor sunt de acord în a spune că monahii de la urmă vor duce o viaţă mănăstirească săracă, pentru că nu le vor fi acordate nici puterile psihice şi spirituale, nici belşugul harului de care se bucurau primi călugări, şi că îşi vor câştiga mântuirea cu mare greutate.

Un oarecare călugăr egiptean a căzut într-o zi în extaz şi a avut o viziune duhovnicească. A văzut trei călugări pe malul mării. De pe celălalt mal o voce le striga: “Luaţi aripi şi veniţi la Mine!“. După ce au auzit această voce, doi dintre călugări au primit aripi de foc şi au zburat de îndată pe celălalt mal. Al treilea a rămas singur acolo unde era. A început a plânge şi a striga. In final şi el a primit aripi, dar nu de foc; acestea erau atât de slabe încât a traversat marea cu mare frică şi întâlnind foarte multe obstacole. Adesea puterile îl lăsau şi se învolbura în mare; văzând că se îneacă, a început să strige cu o voce tânguitoare, când ridicându-se deasupra valorilor, când fiind acoperit de ele, ajungând din nou deasupra, iar apoi epuizat cădea în vârtej, strigând din nou, ridicându-se un pic… în sfârşit, sleit de puteri, a ajuns la malul celălalt. Primii doi călugări reprezintă monahismul primelor veacuri, pe când cel de-al treilea reprezintă monahismul vremurilor de pe urmă, sărac atât numeric cât şi în realizări (Ioan Colov, Pateric, Alba Iulia, p. 99).

Într-o zi Sfinţii Părinţi din pustia Scetică vorbeau profetic referitor la neamul de pe urmă.

Ce-am făcut noi?“, se întrebau ei. Unul dintre ei, mare bătrân, avva Ishirion a răspuns: Noi am împlinit poruncile lui Dumnezeu. Ei l-au întrebat ce vor face cei ce vor după ei. Avva a răspuns: “Ei vor împlini pe jumătate ceea ce am făcut noi“. Apoi l-au întrebat din nou: “Şi ce vor face cei ce vor veni după ei?” Avva Ishirion a răspuns: “Ei nu vor împlini nici o lucrare călugărească, dar vor fi încercaţi de ispite, şi aceia dintre ei care vor stărui până la sfârşit vor fi mai mari decât noi şi decât părinţii noştri“.

Arhimandritul Arcadie, superiorul mănăstirii Sfântul Chiril din Novozersk, mort în 1847, relatează următoarele:

“Intr-o zi, pentru un motiv oarecare, eram foarte întristat. In această stare m-am dus la Utrenie, şi, în timp ce stam în biserică, mă gândeam la tulburarea mea. Nu ştiam ce o să mi se întâmple: involuntar am închis ochii, într-un fel de absenţă, dar nu dormeam, căci auzeam limpede fiecare cuvânt ce se citea. Deodată l-am văzut în faţa mea pe patronul mănăstirii noastre, Sf. Chiril. El mi-a zis: De ce eşti abătut? Nu ştii tu că monahii din vremurile de pe urmă se vor mântui prin ispite?‘”

Auzind aceste cuvinte, arhimandritul şi-a revenit în sine. Vedenia a lăsat în sufletul acestui stareţ extrem de simplu – căci aşa era Arcadie – o pace profundă.

Aşadar, după cum Dumnezeu ne-a promis, necazurile sunt prin excelenţă partea noastră, a călugărilor de astăzi. Faptul că ştim acest lucru ne aduce mângâiere. Ne încurajează şi ne întăreşte în faţa tuturor necazurilor şi ispitelor cu care ne confruntăm!

Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit. Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi (1 Petru 5, 6-7).

Din toată inima să ne lăsăm lucraţi prin necazuri, împlinind cu mare grijă poruncile Evangheliei: aceasta este voia lui Dumnezeu cu noi.

În cele mai multe cazuri încercările ce vin asupra noastră, la prima vedere, sunt neînsemnate încât nici nu le-ai putea socoti încercări. Dar aceasta-i doar o viclenie a vrăjmaşului care, datorită unei experienţe îndelungate, a dobândit în lupta cu omul necălit o dibăcie extraordinară. Îngerul căzut a observat că ispitele evidente, grosiere şi violente îi insuflă omului un zel puternic şi un mare curaj pentru a se lupta cu ele. Pentru a rămâne ascuns, le va înlocui pe acestea cu ispite mai uşoare, dar foarte subtile, şi de o extremă eficacitate. Ele nu provoacă zel în inimile noastre, ele nu declanşează o luptă spirituală, dar te ţin într-un fel de letargie şi aruncă duhul nostru în stare de espectativă. Ele te copleşesc şi în mod progresiv îţi epuizează puterile psihice, te aruncă în plictiseală şi în inactivitate; ele te ruinează şi fac din tine o ţintă a patimilor, ca urmare a slăbănogirii, plictiselii şi inactivităţii.

Viclenia diavolului şi greutatea luptei pe care o duce el astăzi cu călugării au fost descoperite mai dinainte de către Dumnezeu. Dumnezeu îi încununează pe luptătorii de astăzi ca şi pe cei de demult, deşi nevoinţele acelora, în mod aparent, erau mai mari decât ale acestora. Să ne păzim dar să nu ajungem în istovire, în plictiseală şi în lenevire! Să ne mobilizăm toate puterile şi toată atenţia pentru a păzi poruncile Evangheliei! Împlinindu-le vom descoperi nenumăratele curse ale vrăjmaşului şi viclenia cu care el le combină şi le pune în lucrare. Vom vedea că necazurile şi ispitele de astăzi, uşoare în aparenţă, tind, ca şi cele de odinioară, să-l îndepărteze pe om de Hristos, să distrugă din lume adevăratul creştinism, nelăsând să dăinuiască decât forma exterioară, cu care să-i înşele mai uşor pe oameni. Vom vedea că ispitele uşoare pe care satan le pune în lucrare cu o răutate infernală acţionează mult mai eficient decât ispitele violente, sigure, văzute şi directe.

Motivul principal pentru care necazurile sunt atat de chinuitoare pentru calugarii de astazi tine de monahismul insusi, si sta inainte de toate in lipsa de formare duhovniceasca. Aceasta lipsa, greu de depistat, trebuie considerata ca cea mai mare nenorocire. Calugarul n-o poate sesiza imediat. Incepatorul, plin de zel pentru nevointa si mai putin pentru cunostinte duhovnicesti, se multumeste de obicei cu educatia pe care o gaseste in manastire sau care vine de la sine. Mult mai tarziu, dupa un studiu aprofundat al Sfintelor Scripturi si al scrierilor patristice, ascetii (si dintre ei un numar mic) devin constienti incet, incet, ca este de neaparata trebuinta o formare duhovniceasca pentru a inainta in viata calugareasca; ca formarea intelectuala, oricat de bogata si splendida ar fi in aparenta, si ori de ce apreciere s-ar bucura in lumea aceasta lovita de orbire, ramane intunecata si-i atrage in tenebre, in locasul spiritelor cazute, pe cei ce i se dedica ei.

O formare duhovniceasca intemeiata pe cuvantul lui Dumnezeu, asa cum il gasesti in carte, dar n-o primesti printr-o povatuire vie si orala, este singura calauza pe care o ai la indemana, si asa, prin forta lucrurilor, calugarul isi devine in mare masura propriul sau dascal. Acest mod de formare, cu tot folosul pe care-l poate aduce, este adesea insotit de greseli si abateri grave, consecinta inevitabila starii de ignoranta a celor supusi puterii patimilor. Un incepator, datorita necunoasterii si influentei ce o au patimile asupra lui, nu poate intelege corect Sfintele Scripturi, nici nu se poate tine cu statornicie de acestea. Traversand inot marea de pacate, adeseori ni se imputineaza fortele: epuizati, cadem si ne afundam in mare, riscand sa ne inecam.

Din pricina lipsei povatuitorilor duhovnicesti, a marilor traitori in Duh, [din cauza] nenumaratelor pericole de care suntem inconjurati, ajungem intr-o stare de plans. Suntem disperati, ne-am ratacit si nu exista voce care sa se intoarca din ratacire: cartea ramane muta, spiritul cazut, dorind sa ne tine in eroare, ne face sa uitam chiar ca o asemenea carte exista.

Mantuieste-ma, Doamne!, striga David care, in duh profetic, prevedea necazurile noastre si vorbea in numele celui ce doreste sa fie salvat, ca a lipsit cel cuvios. Nu mai exista mentor, sau povatuitor pnevmatofor, capabil sa ne arate fara greseala calea mantuirii, si caruia cel ce vrea mantuirea, sa i se incredinteze fara de nici o grija.

Ca s-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor, desertaciuni a grait fiecare catre aproapele sau (Ps. 11, 1-3)

la indemnul unei intelepciuni profane capabile sa exagereze si sa intareasca erorile si nalucirile. Am devenit foarte vulnerabili, iar ocaziile de cadere s-au inmultit in jurul nostru si au capatat o putere enorma; ele sunt foarte diversificate si inselatoare pentru ochiul nostru sufletesc bolnav si pentru inima noastra, care atrasa de ele se indeparteaza de Dumnezeu.

Suntem atat de stapaniti de ispite incat am abandonat formarea noastra duhovniceasca intemeiata pe cuvantul lui Dumnezeu, si care este totusi singurul mijloc de salvare. Aceasta formare duhovniceasca cere sa duci o viata atenta, eliberata de distractii, dar vointa noastra pervertita cauta tocmai contrariul. Suntem porniti inspre castig material, inspre reusita in aceasta lume. Dorim onoruri, dorim belsug si lux. Dorim distractii si partea noastra de placeri mondene. Pentru a dobandi toate acestea, noi suntem exclusiv preocupati de dezvoltarea naturii cazute. Am pierdut notiunea firii nascute din nou; poruncile Evangheliei le-am neglijat si le-am uitat; nevointa interioara ne este total necunoscuta, cea exterioara absorbindu-ne complet, cu scopul de a parea evlaviosi si sfinti in fata oamenilor si de a ne lua rasplata de la acestia. Am parasit calea mantuirii cea stramta si cu chinuri, si calatorim pe calea cea larga si usoara.

Mantuieste-ma, Doamne, ca a lipsit cel cuvios. Iata-ne pe noi (calugarii) mai mici decat toate neamurile. Iata-ne astazi smeriti pentru tot pamantul, din pricina pacatelor noastre. Nu mai este nici capetenie, nici profet, nici rege

pentru a ne calauzi in razboiul nevazut ochilor trupesti,

caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri (Efeseni 6, 12).

Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina (Matei 18, 7),

a zis Domnul.

Dumnezeu ingaduie uneori sa vina ispitele si, dimpreuna cu ele, suferintele pe care le provoaca. Inspre sfarsitul veacurilor acestea vor fi atat de puternice si de numeroase incat

“din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci (Matei 24, 12).

Dar Fiul Omului cand va veni, va gasi, oare, credinta pe pamant?” (Luca 18, 8).

[…].

Viata dupa Dumnezeu va deveni foarte dificila. Si va fi asa pentru ca cel ce traieste in mijlocul ocaziilor de cadere, si care le are mereu sub ochi, nu se poate sa nu fie influentat de ele. Precum gheata isi pierde duritatea in contact cu caldura si se transforma in apa dulce, la fel inima nestapanita de bunavoie, daca este expusa la influenta ispitelor, chiar atunci cand este statornica, slabeste si sfarseste prin a se schimba. Trairea vietii dupa Dumnezeu va deveni foarte dificila din cauza apostaziei generalizate.

Apostatii vor creste numeric prin faptul ca vor continua sa se numeasca crestini, si in aparenta se vor purta ca atare, si vor putea foarte usor sa-i persecute pe adevaratii crestini; acesti apostati ii vor inconjura pe crestinii adevarati cu nenumarate curse si punand la cale masinatii pentru a-i sminti din calea mantuirii si din dorinta de a-L sluji pe Dumnezeu, cum spune Sfantul Tihon de Voronej si Zadonsk. Ei vor actiona impotriva slujitorilor lui Dumnezeu prin violenta puterii, prin calomnie, prin masinatii pline de rautate, prin tot felul de artificii si prin persecutii crude.

Mantuitorul lumii, in timp ce era persecutat a gasit adapost intr-un sat obscur si indepartat, Nazaret, ascunzandu-se de Irod, de carturarii si fariseii, de preotii si arhiereii evrei care-L urau; la fel in vremurile de pe urma un adevarat calugar cu greu va gasi un loc retras si necunoscut, pentru a-I sluji lui Dumnezeu intr-o oarecare libertate si fara a se lasa antrenat de violenta apostatilor in slujba lui Satan. O, vremuri nenorocite! O, situatie dezastruoasa! O, disperare morala, mult mai mare decat catastrofele materiale si neinteleasa de catre oamenii senzuali! O, catastrofa care incepe in timp, dar nu se termina in timp, ci trece in eternitate! O, dezastrul dezastrelor cunoscut numai de catre adevaratii crestini si de catre adevaratii calugari, dar ignorat de catre cei pe care-i loveste si inghite.

Martori ai unei asemenea viziuni duhovnicesti, sa facem sa se inalte din mijlocul flacarilor ispitelor aceasta marturisire de credinta si acest cantec de lauda pe care l-au cantat cei trei tineri in cuptorul incins din Babilon. Si sa ne unim in dragoste cu toata umanitatea imprastiata pe fata pamantului si, in numele ei, fiindu-i reprezentanti in fata lui Dumnezeu, sa inaltam aceasta marturisire de credinta si doxologie, rugandu-ne cu umilinta pentru noi si pentru intreaga omenire:

Binecuvantat esti, Doamne, Dumnezeul parintilor nostri, si laudat si preaslavit este numele Tau in veci.

Ca drept esti in toate cate ai facut noua, si toate lucrurile Tale sunt adevarate, si drepte caile Tale si toate judecatile Tale adevarate.

Tu ai dat hotarari drepte in toate relele ce ai facut sa vina asupra noastra si asupra cetatii celei sfinte a parintilor nostri, Ierusalimul; Ca in adevar si dreptate ai adus acestea peste noi din pricina pacatelor noastre.

Ca am pacatuit, ca am facut faradelege, departandu-ne de la Tine. Si am gresit in toate, si poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am pazit, nici le-am facut, dupa cum ne-ai poruncit noua, ca sa ne fie bine.

Si cate ai adus si ai facut noua in dreapta judecata sunt. Tu ne-ai dat in mainile vrajmasilor nostri, oameni fara de lege si cei mai rai dintre nelegiuiti…

Nu ne parasi pe noi pentru totdeauna, pentru numele Tau, si nu strica legamantul Tau. Si nu departa mila Ta de la noi… Ci cu sufletul zdrobit si cu duh umilit sa fim primiti de Tine…

Sa nu ne rusinezi pe noi, ci fa cu noi dupa indurarea Ta si dupa multimea milei Tale. Si ne scoate pe noi dupa minunile Tale, si da marire numele Tau“.

(Cantarea celor trei tineri, cap. 1, 2-19).

Referitor la calugarii din veacul de pe urma, Sfintii Parinti ziceau:

in vremurile de pe urma, cei ce cu adevarat vor lucra pentru Dumnezeu, se vor ascunde cu grija de oameni si nu vor face printre ei semne si minuni ca in vremea noastra, dar ei vor umbla pe calea cea stramta cu mare umilinta” (Sfantul Nifon al Constantinopolului).

De fapt, care este in vremea noastra cea mai sigura cale de mantuire pentru un calugar? Este aceea care il poate feri de ispite exterioare si interioare. Ea consta, referitor la ispitele exterioare, in evitarea intalnirilor si conversatiilor familiare, atat inauntrul, cat si in afara manastirii, in a evita pe cat posibil sa iesi din manastire si din chilie; in ce priveste ispitele interioare, ea sta in cercetarea si indeplinirea poruncilor Evangheliei sau, ceea ce inseamna acelasi lucru, in cercetarea si indeplinirea voii lui Dumnezeu (cf. Rom. 12, 2), in suportarea fara cartire si cu rabdare a suferintelor ingaduite de Dumnezeu si in a recunoaste cu inima sincera ca le meriti. Poruncile Evangheliei il vor invata pe calugar umilinta, iar Crucea il va duce pana la smerenie deplina. Umilinta dezradacineaza din suflet si din trup toate patimile pacatoase si atrage in suflet harul lui Dumnezeu. In aceasta sta mantuirea“.

(din: Sf. Ignatie Briancianinov “Faramiturile ospatului”, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, reeditare 2008)

 faramiturileosm.jpg


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Sfantul Ignatie Briancianinov, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “NECAZURILE SI ISPITELE SUBTILE – PARTEA NOASTRA

  1. Pingback: Razboi intru Cuvant » Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov - “stalpul” care ne trebuie!
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Intre TEROARE si… TORPOARE sau TAINA FARADELEGII IN ACTUALITATE
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » P.S. IPOLIT: Tinta globalismului: distrugerea ortodoxiei!
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ignatie Briancianinov ne invata sa deosebim semnele si minunile lui Hristos de cele ale Antihristului
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » SF. PAHOMIE CEL MARE - pilda si pentru noi
  6. tot citesc despre monahii vremurilor de pe urma, despre cat de greu se vor mantui ei…dar noi , mirenii…daca ei se vor mantui atat de greu…noi? 🙁

    Nu pic in deznadejde dar …mai pic!
    iertati-ma!

  7. @ denisa
    Dumnezeu care stie si vede tot – mai lasa viata sa curga pe pamant. Asta inseamna ca mai sunt macar 5 crestini adevarati – altfel s-ar termina totul.
    Se mai spune “mantuieste-te pe tine si atunci multi se vor mantui in jurul tau”. Deci chiar daca nu suntem noi cei virtuosi putem sa ne silim sa fim in jurul celor cinci si atunci mai avem o sansa! Deznadejdea nu e buna nici macar pentru dusmani!
    Tot ce citesc aici are din contra darul sa ma ambitioneze sa lupt, sa caut si sa invat! In niciun caz sa nu stau!

    Partea de genetica din Cararea Imparatiei mi-a adus o foarte mare imbarbatare: totul e inscris in gene, in ADN, in cromozomi, toate calitatile si defectele, toate problemele avute de stramosii nostrii. Suferim de diverse boli si neputinte uneori din cauza celor mostenite … DAR – la Dumnezeu TOTUL e posibil! Inclusiv sa faca ochi din tarana si scuipat! Sa faca dintr-un gangav un conducator! Sa mantuiasca prima si prima data un pacatos si ucigas! Sa invie un mort dupa 4 zile de la ingropare! … Sa modifice ADN-ul unei persoane! … Sa ne mantuiasca!!!
    Doamne, intareste-ne si nu ne lasa!

  8. Pingback: Sfântul Pahomie cel Mare « Vremurile de pe urmă
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Vladica Antonie Marturisitorul despre veacul rabdarii si veacul prigoanei
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL IERARH IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie): Cursele stapanitorului lumii acesteia
  11. mantuirea noastra sta aici – mila si chemarea milei dumnezeiesti, chair daca suntem in virtute sau in pacate grele, in orice moment, sa ne fie draga chemarea Numelui sfant pe pamantul inimii noastre, in ispite sau in bucurii, oricand, mai atenti la aceasta chemare decat la lume

  12. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL IERARH IGNATIE despre cea mai grea si mai importanta confruntare, de care ne e groaza si de care tot fugim: CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE SALE
  13. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN. Cuvinte de folos despre ispitele vremii (II): "E mai rau azi ca ieri, pentru ca sunt metode mai diabolice de a distruge pe crestini"
  14. Pingback: SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie) despre obiceiurile care devin patimi si despre lupta cu ele -
  15. Vazand ce scrie fratele Calin-tm mai sus, mi-a venit in gand, ce am citit intr-o carte, ca ADN-ul se modifica prin rugaciune si nevointa cea buna. Adica omul nou, nascut din nou, si lucrarea virtutilor si a rugaciunii transforma intreaga structura interna si aseaza si lucrarea interioara a trupului intr-o randuiala. Si prin aceasta cred ca zice Domnul, ca se va milostivi pana la al miilea neam pentru cei ce-L iubesc pe El, genele nu mai sunt transmise (in limbaj duhovnicesc, cred ca sunt reprezentate de patimi si pacatele pentru care nu am facut pocainta) catre urmasi.
    Sigur, subiectul este foarte larg, si departe de mine de a intra in el, mai ales necunoscandu-l. Insa, gandul acesta incurajeaza, ca Domnul nu numai ca-ti va da cununa si viata vesnica pentru nevointa si lucrarea ta, ci se va milostivi si de urmasii tai si de cei din jurul tau. Stiind acestea, oare de ce o fi asa de greu sa rabdam, fara sa cartim, sa primim si bune si rele ca venind din mana Domnului, in fiecare clipa?!
    Ai fost ocarat azi, pe nedrept? Pai gandeste, ca daca Domnul a ascuns pacatul tau oarecand, acum oare nu se cuvine sa primesti mustrare pentru el, prin aceasta? Chiar daca nu primim dupa fapta imediat, vom primi altadata pentru alte lucruri, chiar facute drept acelea! Aceasta cred ca e valabila si in lucrarea faptelor bune! Faci un bine si nu iti este recunoscut, bucura-te, ca alta data Domnul iti va da inapoi inzecit, desi El dator nu e!

    Partea noastra: Rabdare, rabdare, rabdare…! (cum zice Parintele Cleopa, nu-i auzim in gand vocea sa repetand parca la nesfarsit aceste cuvinte? 🙂 )

    Ma iertati de vorba lunga, ma trezi cu ganduri bune, zic eu…

    Doamne, ajuta!

  16. ° E cu putinţă, pentru fericite excepţii, despovărarea de sub o moştenire mizerabilă? Da, e cu putinţă, cu preţul şi cu osteneala unei vieţi curate.

    ° Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.

    (Pr. Arsenie BOCA)

    Doamne, ajuta-ne si ne miluieste!

  17. Pingback: PARINTELE ANTHONY KARBO (SUA) despre educatia copiilor in Biserica si despre purtarea cu tinerii cazuti in pacate. “TRAIM FARA DUMNEZEU SI NICI NU NE DAM SEAMA! Astazi diavolul nu ne mai lupta cu gloante, ci ne copleseste cu dulciuri” -
  18. Pingback: PARINTELE ARSENIE MUSCALU: Ce sa facem ca sa traim bucuria Invierii, cum sa pastram harul, cum sa ne reinsufletim ravna si bucuria de a trai? -
  19. Pingback: Fericitul IOAN DE LA VALAAM (II): “Nu te inspaimanta, chiar de cazi in fiecare zi! Nu te increde in tine!” – Din viata si scrisorile foarte folositoare ale unui MARTURISITOR AL SMERENIEI, la 55 ani de la adormire (†6 iunie 1958) -
  20. Pingback: Sfaturi si incurajari duhovnicesti de la Cuviosul Ioan de la Valaam (III) – de folos si pentru POSTUL SFINTILOR APOSTOLI. Chemare la concentrare asupra lucrarii launtrice. Sa nu credem in vise! -
  21. Pingback: STARETUL NICON DE LA OPTINA – sfaturi si indreptari duhovnicesti pentru SPOVEDANIE, NADEJDE si DISCERNAMANT cuprinse in scrisorile sale (I): “Nu deznadajdui cand vezi in tine feluritele ne­putinte. Rabda-te si pe tine!“ -
  22. Pingback: Sfaturi si incurajari duhovnicesti de la Cuviosul Ioan de la Valaam (III) – de folos si pentru POSTUL SFINTILOR APOSTOLI. Chemare la concentrare asupra lucrarii launtrice. Sa nu credem in vise! | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: SFANTUL EFTIMIE CEL MARE si pilda actuala a vietii sale | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate