SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie) despre OBICEIURILE care devin PATIMI si despre LUPTA cu ele: “Implinirea poftei ii mareste acesteia pretentiile… Pacatele pe care ne-am obisnuit sa le savarsim ne par usoare”

“Lupta cu silire de sine impotriva obiceiurilor pacatoase, Dumnezeu i-o socoate omului intru mucenicie…”

Troparul Sfantului Ignatie Briancianinov:

Aparatorule al Ortodoxiei, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal preaales, podoaba cea de Dumnezeu insuflata a arhiereilor, slava si lauda monahilor, cu scrierile tale pe noi toti ne-ai inteleptit; alauta duhovniceasca, noule Gura de Aur, Ierarhe Ignatie, roaga pe Cuvantul, Hristos Dumnezeu, pe care in inima ta L-ai purtat, sa ne daruiasca noua mai inainte de sfarsit a ne pocai!

Despre obiceiuri

Obiceiurile au o putere asemenea cu cea a insusirilor firesti: cel ce urmeaza Domnului Iisus Hristos este dator sa dobandeasca obiceiuri bune si sa se fereasca de obiceiurile rele.

Tinere! Fii intelept si prevazator: din anii tineretii tale sa dobandesti deosebita luare aminte spre dobandirea obiceiurilor bune; cand vei fi in puterea varstei, ca si la batranete, te vei bucura de bogatia dobandita fara osteneala in anii tineretii.

Nu socoti drept un lucru de mica insemnatate implinirea unei pofte ce pare de cea mai mica insemnatate: fiecare implinire a poftei lasa negresit o anumita intiparire in suflet, ce poate fi uneori foarte puternica, si sluji ca inceput al unui obicei vatamator.

Oare stia cartoforul, atunci cand s-a atins pentru prima oara de carti, ca jocul va fi patima lui? Oare stia cel supus patimii betiei, atunci cand a baut prima votca, stia ca incepe sa se sinucida? Ca asa numesc eu acest obicei nefericit, ce pierde atat sufletul, cat si trupul.

O singura privire neprevazatoare nu arareori s-a intamplat sa raneasca inima; cateva asemenea priviri au adancit atat de mult rana, incat de-abia s-a lecuit prin multi ani de rugaciuni, nevointe si plans.

Educatori si dascali! Insuflati tineretului obiceiuri bune; feriti-l, ca de o mare nenorocire, de obiceiurile rele.

Obiceiurile pacatoase sunt ca niste lanturi pe om: il lipsesc de libertatea duhovniceasca, il tin cu silnicie in mlastina puturoasa a patimilor.

Pentru pierzania omului e indeajuns un singur obicei pacatos: el va da mereu cale libera in suflet tuturor pacatelor si si tuturor patimilor.

Deprinde-te sa fii modest: nu-ti ingadui nici o indrazneala fata de aproapele, nu-ti ingadui nici macar sa atingi de el fara sa fie mare nevoie – si obiceiul modestiei va face lesnicioasa pentru tine marea virtute a infranarii. Apropiatii tai, simtind modestia care traieste in tine, vor fi lipsiti inaintea ta de indrazneli nepotrivite ca si cum s-ar cucernici inaintea bunei miresme de lucru sfant.

Nimic nu clatina intreaga intelepciune atat de tare ca obiceiul purtarii indraznete, slobode, care leapada legile modestiei.

Deprinde-te sa fii cumpatat la mancare: prin infranare ii vei da trupului sanatate si putere, iar mintii o trezvie deosebita, care este atat de trebuincioasa in lucrarea mantuirii, fiind de mare folos si in indeletnicirile pamantesti.

Imbuibarea nu este altceva decat un obicei rau, necugetat, saturarea nesaturata a poftei firesti vatamate de reaua intrebuintare.

Deprinde-te cu cea mai simpla hrana. Aceasta este, pentru cel ce s-a invatat cu ea, mai gustoasa decat bucatele alese – nu mai vorbesc de faptul ca e mai sanatoasa.

Ce libertate si putere duhovniceasca aduce omului deprinderea mancarii simple – deprindere ce pare atat de marunta, atat de materiala! Omul care a capatat-o cheltuieste pentru masa foarte putini bani, foarte putin timp si foarte putine griji de pregatire a ei. Daca cel ce s-a deprins cu mancarea simpla este sarac, nu va fi apasat de saracia sa.

Grea este trecerea de la mesele bogate si rafinate la mancarurile simple! Pe multi i-au silit imprejurarile sa faca aceasta schimbare, si multi, facand-o, si-au pierdut sanatatea, ba chiar s-au clatinat duhovniceste. De acest necaz s-ar fi putut pazi daca s-ar fi deprins cu intelepciune si la buna vreme cu obiceiul de a manca simplu.

Acest obicei este de mare pret, prin urmarile sale mai ales pentru cel ce doreste sa se afieroseasca slujirii lui Hristos: el ii ingaduie acestuia sa isi aleaga pentru vietuire cel mai insingurat loc cu putinta, facand netrebuincioase desele legaturi cu oamenii si astfel, inlaturand toate pricinile de imprastiere, ii da putinta sa se predea cu totul cugetarii la Dumnezeu si rugaciunii.

Totii sfintii s-au ingrijit din rasputeri nu numai de obiceiul cumpatarii in mancare, ci si de obiceiul mancarii simple. Mancarea de zi cu zi a Apostolului Petru costa cativa banuti de arama.

Cumplita patima este betia! Aceasta e o boala ce se strecoara in alcatuirea trupeasca prin inclinarea in fata poftei, care primeste, in virtutea deprinderii, putere de insusire fireasca.

Slujitorul lui Hristos trebuie sa se pazeasca nu numai de betie, ci si de obiceiul de a bea mult vin, care aprinde trupul si starneste in el pofte dobitocesti. Nu va imbatati de vin, intru care este curvia (Efeseni 5, 18), a zis Apostolul. Este ingaduita intrebuintarea vinului in cantitate foarte mica; iar cine nu poate sa fie cumpatat la vin, mai bine sa nu mai bea deloc.

A zis Pimen cel Mare: “Nevoitorul are trebuinta in primul rand de minte treaza”. Vinul ii rapeste omului putinta de a-si pastra trezvia mintii. Atunci cand nevoitorul este supus lucrarii vinului, de mintea lui slabita si intunecata se apropie potrivnicii lui, iar mintea nu mai e in stare sa se lupte cu ei. Inlantuita de lucrarea vinului, e trasa spre prapastia pierzarii! Intr-o singura clipa pier roadele unei nevointe indelungate – fiindca Duhul Sfant se departeaza de la cel spurcat prin pacat. Iata de ce a zis Preacuviosul Isaia, pustnicul egiptean, ca cei ce iubesc vinul niciodata nu se vor invrednici de daruri duhovnicesti: ca sa ramana in om, aceste daruri au trebuinta de curatie statornica, iar aceasta nu este cu putinta decat pentru cel ce are trezvie statornica.

Iubirea de argint, iutimea, ingamfarea, obraznicia sunt boli rele ale sufletului, care se nasc din satisfacerea poftelor patimase ale firii cazute. Ele se intaresc, ajung la deplina putere si-l inrobesc pe om tocmai prin mijlocirea deprinderii.

Aceasta lege o urmeaza si pofta trupeasca, in ciuda faptului ca ea sta in firea omului cazut. Fericit este acel tanar care de prima oara cand se vor arata in el lucrarile poftei va pricepe ca nu trebuie sa te lasi in voia ei, ci trebuie sa o infranezi prin legea lui Dumnezeu si prin intelepciune. Fiind infranata chiar de la primele ei pretentii, pofta se supune lesne mintii si pretentiile ei deja [s]cad: ea lucreaza ca cineva lipsit de libertate, ferecat in lanturi. Implinirea poftei ii mareste acesteia pretentiile. Pofta careia ratiunea, satisfacand-o vreme indelungata si in chip statornic, ii da stapanire asupra omului, domneste ca un tiran atat asupra trupului cat si a sufletului, ducandu-le la pierzare pe amandoua.

Indeobste, toate patimile se dezvolta in om in urma cedarii in fata lor; aceasta cedare avand loc din ce in ce mai des, inclinarea pacatoasa se preface in deprindere, iar deprinderea face patima stapanitor silnic asupra omului. “Teme-te de obiceiurile rele mai mult decat de demoni”, a grait Sfantul Isaac Sirul.

Atunci cand lucreaza in tine dorinta pacatoasa ori imboldul pacatos, trebuie sa o refuzi. Data urmatoare va lucra mai slab, si in cele din urma se va stinge cu totul; dar daca o implinesti, de fiecare data va lucra cu putere sporita, intrucat capata tot mai multa stapanire asupra voii, si in cele din urma naste deprinderea.

Pacatele pe care ne-am obisnuit sa le savarsim ne par usoare, oricat de grele ar fi. Pacatul care este nou pentru suflet il inspaimanta, si sufletul nu se va invoi degraba sa-l savarseasca.

Patimile sunt obiceiuri rele; virtutile sunt obiceiuri bune (aici se vorbeste despre patimile si virtutile insusite de catre om prin faptuire, prin viata – iar in scrierile Parintilor uneori sunt numite “patimi” feluritele insiri ale bolii pricinuite in noi de catre cadere, feluritele chipuri ale pacatoseniei de obste a tuturor oamenilor – si cu aceste patimi ne nastem; iar “virtuti” sunt numite insusirile bune firesti, naturale, ale omului – aceste patimi si aceste virtuti nu pun nici o pecete hotaratoare asupra omului – aceasta pecete o pune inclinarea insusita de buna voie prin statornica sau deasa satisfacere, implinire a pretentiilor ei).

Robul lui Hristos trebuie sa fie slobod de obiceiuri rele pe cat e cu putinta, ca acestea sa nu-i impiedice inaintarea catre Hristos. El trebuie sa se departeze nu doar de obiceiurile nemijlocit pacatoase, ci si de toate obiceiurile care duc la pacat, cum ar fi obiceiul luxului, al rasfatului, al imprastierii.

Cateodata ne leaga de picioare un obicei cat se poate de marunt, tinandu-ne pe pamant in vreme ce ar trebui sa fim in cer.

Tinere! Iti dau iarasi sfat mantuitor: cata vreme vei avea libertate duhovniceasca, fugi de obiceiurile rele ca de lanturi si temnita; dobandeste obiceiuri bune, prin care se pastreaza, se intareste, se pecetluieste libertatea duhovniceasca.

Iar daca cineva capata abia cand este in puterea varstei dorinta de a sluji lui Hristos si, din nefericire, a dobandit deja multe obiceiuri pacatoase ori obiceiul luxului si rasfatului, care de obicei tin sufletul intr-o stare de slabanogire, acela nu trebuie sa se lase biruit de trandavie si indoiala – el trebuie sa intre barbateste in lupta cu obiceiurile rele. Biruinta asupra lor nu este cu neputinta, atunci cand omul are ajutorul dumnezeiesc.

Hotararea nestramutata a vointei, adumbrita si intarita de harul dumnezeiesc, poate birui obiceiurile rele cele mai invechite.

La inceput, obiceiul se impotriveste cu incrancenare celui ce vrea sa lepede jugul lui, parand de nebiruit; cu timpul, insa, daca omul se lupta cu el necontenit, de fiecare data cand el nu se supune obiceiului, obiceiul isi pierde din putere.

Daca de-a lungul luptei ti se va intampla, din pricina vreunei imprejurari neasteptate, sa fii biruit, sa nu te tulburi si sa nu cazi in deznadajduire: trebuie sa incepi iar lupta.

Lupta cu silire de sine impotriva obiceiurilor pacatoase, Dumnezeu i-o socoate omului intru mucenicie, si cel ce dobandeste biruinta in aceasta lupta este incununat cu cununa marturisitorilor, ca unul ce s-a nevoit pentru Legea lui Hristos.

Milostivul si Atotputernicul Domn primeste pe oricine se apropie de Dansul, tinde dreapta Sa spre a sprijini neputinta noastra. Drept aceea, chiar de ai fi cu totul in obiceiuri rele ca in niste lanturi grele, nu te dezanadajdui de primirea slobozeniei. Purcede la razboiul cel nevazut, lupta-te cu barbatie si fara incetare, rabda-ti infrangerile cu marime de suflet. Cateodata, Dumnezeu ne lasa sa ne luptam doar cu puterile noastre, ca sa cunoastem prin cercare cat de slabi suntem singuri, si ca urmare a acestei cercari sa ne tinem de Dumnezeu fara a ne departa de la Dansul, Singurul Care poate birui pacatul in cei ce vor cu adevarat sa vada biruit pacatul in ei insisi. Amin !

(in: Sfantul Ignatie Briancianinov, “Experiente ascetice”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Alte cuvinte ale Sfantului Ierarh Ignatie Briancianinov:

Carti online:

• “Despre inselare”
• “Faramiturile ospatului”